În marginea unui recent raport al Ministerului Educației Naționale, ce probează faptul că victimele cele mai expuse ale adâncirii decalajelor sociale și economice din România sunt copiii, am parcurs o recentă analiză a ediției române a publicației The Economist – Reporter Global.
Sunt aduse în discuție diversele tipuri de reacții și tulburări de care copiii români au ajuns să sufere de-a lungul întregii perioade de după ‘89: de la drama despărțirii de părinți, cea de țară, la formele de depresie generate de divorțul părinților sau problemele generate de sentimentul de apartenență sau de identitate sexuală ori scăderea propriilor capacități de învățare, dependența de alcool sau droguri, etc.
Mai alarmant decât toate aceste date coroborate, se dovedesc predicțiile ONU privind demografia României până în anul 2100. În concluziile analizei citate, sub semnătura psihologului Sergiu SIMION, se reliefează în mod clar nu numai că țara este supusă unui ”proces intens de depopulare”, ci mai mult decât atât: ”După evoluția accelerată din ultimele trei decenii, procesul devine unul de de-construcție socială, de-civilizare și dez-umanizare. România ca țară și cetățenii ei își pierd în mod accelerat identitatea, structurile și valorile”. De altfel, majoritatea aleg, in extremis, soluția părăsirii treptate a locului de baștină.
În paralel sau în oglindă, asistăm în mod paradoxal la o multiplicare a sindromului de tip ”buricul pământului” pe care cei cu acces la surse de putere și de bani nemunciți îl arborează tot mai triumfalist. În genere, asistăm la consecințele unei contra-reacții față de postmodernismul afișat al epocii, care se laudă însă cu pseudo-soluții tehnologice și economice ce nu reușesc defel să reducă frustrările și resentimentele celor afectați de turbulențele evocate mai sus. Aceasta ar fi fața cealaltă, ceva mai disimulată, a procesului dezintegrativ în care se află, per global, atât Statul Român, cât și rudimentele de societate care au mai rămas. De altfel, sociologii remarcă faptul că recursul la excesul de alcool și la droguri este preluat ca un fel de ultim refugiu imaginar al tot mai multor copii și adolescenți.
Pe de altă parte, însă, după cum arăta cândva George USCĂTESCU, dezumanizarea unei societăți a avut totdeauna cauze și mai profunde decât extinderea sărăciei sau lipsa de afectivitate reală între membrii familiilor. În ultimă instanță, și în România actuală, dezumanizarea și decivilizarea instalate deja pe scară largă provin dintr-o decuplare masivă, în plan educațional, a tuturor generațiilor, de la valorile aparent firești ale încrederii în celălalt, ale minimei responsabilități morale individuale, ale transparenței și asumării adevărurilor crude în mod critic și auto-critic.
Astfel, așa după cum susține și autorul mai sus menționat, România chiar devine ”o țară fără viitor”. Pare probabil unora o concluzie prea amară, dar chiar și cele mai recente evoluții de pe scena publică românească reconfirmă acest stil de auto-faultare voluntară în raport cu tendințele de modernizare din restul Europei. Mândria de a fi român, la fel ca și auto-consolarea cu un așa-numit trecut dacic mai semeț decât restul civilizației greco-romane în lume, pot fi de înțeles ca supape auto-compensatorii, dar n-au cum reprezenta în vreun fel decât simptome fataliste, auto-compătimitoare și nu soluția unei minime regenerări a mentalităților dominante la scara oricărei națiuni.
Prin aceasta, nu cred că ar merita să vedem că un popor și-ar merita, cum se spune în mod curent, o asemenea soartă, ci, mai degrabă, că ar fi important și urgent ca elitele conducătoare să fie sub presiune și să cedeze cât mai curând locul pe care, în mod tragi-comic, îl ocupă, unui cu totul alt eșantion de cetățeni implicați și responsabili în privința re-startării, mult-așteptată pe scară largă să se producă.
Sever AVRAM
Comentariu la https://reporterglobal.ro/romania-tara-care-isi-saboteaza-viitorul/
