Demersul Asociației Culturale 24pharte de înființare la Ploiești a Muzeului de Artă Contemporană în Aer Liber se află sub Patronajul Ministerului Culturii 25 Octombrie
Casa de Cultură ”Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu UAP filiala Ploiești, Parcul Municipal Vest, TCE, SGU,
Săvârşim astăzi, după străvechea rânduială a Bisericii noastre, prăznuirea Sfântului şi Marelui Mucenic Dumitru, izvorâtorul de mir. Inimile noastre se umplu de bucurie duhovnicească ori
Cea mai veche parohie din Bavaria, cu hramul principal „Nașterea Domnului” din München, și-a prăznuit, în decursul a două zile, cel de-al doilea hram, pe