Știți cum beneficiază vinul de pe urma contactului cu lemnul?! Așa și lemnul are de câștigat de pe urma vinului. Se produce o chimie, adică se leagă o frumoasă prietenie cu un schimb reciproc de arome, miresme și culori.
Maturarea vinului se face de obicei în butoaie de stejar, așa cum și pentru parchet este ales tot lemn de stejar. Ideea următoare reunește elementul comun – lemnul de stejar – și este una dintre cele mai frumoase și interesante idei de întrebuințare a butoaielor.
Culoarea profundă este rezultatul impregnării în lemn a vinului, în timpul învechirii lui. Butoaiele, din regiunea Bordeaux, sunt atent selecționate pentru noua lor utilizare. O dată desprinse, scândurile sunt înmuiate în apă pentru o mai bună uniformizare a culorii. Scândurile sunt apoi lipite cu adeziv pe plăci de lemn și finisate cu lac transparent pentru protejarea suprafeței. Rezultă un parchet colorat natural cu o alternanță unică și sofisticată de nuanțe.
Și din vinurile americane iese un parchet frumos. VWF reușește să obțină culori puternice și spectaculoase din vinurile regiunii Napa Valley.
Iar pentru a evidenția originea și autenticitatea lemnului există și o variantă care pune în valoare partea exterioară a butoiului.

Recomandare: Beți vinul și nu încercați acasă! Dacă aveți o casă mare veți avea nevoie de mult vin de vărsat pe jos sau dacă parchetul vostru este laminat, nu veți reuși să faceți nici măcar o petișoară.
Bun vin! Noroc!
Ana Maria