„Activiştii vor fi activişti toată viaţa, iar noi vom fi poeţi toată moartea” (Nichita Stănescu)
Nino, excepționalul poet Ion Stratan, exponent al generației optzeciste, urmaș al lui Nichita Stănescu, n-a fost probabil cel mai norocos om din lume, dar într-o privință, cu siguranță a avut noroc. A avut noroc de prieteni în timpul vieții, a avut noroc și prin faptul că mulți dintre ei i-au rămas la fel de fideli și în postumitate. Poate și pentru că el însuși a avut o puternică vocație a prieteniei. Nino a avut parte de vremuri mai puțin favorabile și în vechiul regim și în cel nou, dar a avut noroc de prieteni. Ultima parte a vieții a trăit-o la Ploiești, înconjurat de prieteni de nădejde și care îi păstează și acum, cu toată dragostea, memoria.
„Ion Stratan, spirit deschis, cu alonjă intelectuală, fermecator în paradox și în lacrimă, speranța dintâi a poeziei noastre” – scria Nichita Stănescu despre Ion Stratan. Cei doi au fost prieteni buni, iar stilurile lor literare sunt asemănătoare. „Nichita era cu cei mai mulți din jur doar politicos, nu ajungeai ușor la inima lui. Însă pe Nino, Nichita l-a iubit!, spunea poetul Traian T. Cosovei, fost coleg de facultate cu Stratan și prieten apropiat.
Stratan, considerat principalul urmaș al lui Nichita, a murit la aceeasi vârstă ca și marele său prieten, 50 de ani. Stratan a fost , de asemenea, cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalţi optzeciști încă își pregăteau ucenicia.
Poetul a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1981) şi a debutat în acelaşi an cu volumul Ieşirea din apă (debut publicistic în 1972, în revista Amfiteatru). Membru al cenaclului „Amfiteatru“, al „Cenaclului de Luni“ condus de Nicolae Manolescu și al cenaclului „I.L.Caragiale” din Ploiești, membru al conducerii revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești. A colaborat cu poezie, critică literară, eseuri, traduceri la numeroase reviste literare din ţară. Semnatar, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Florin Iaru, al volumului Aer cu diamante (1982), care a marcat consacrarea „generaţiei optzeciste”. Distins cu numeroase premii literare, între care Premiul Fundației „Nichita Stănescu“ (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993), Premiul „Mihai Eminescu“ al Academiei Române (1995), Premiul Asociaţie Scriitorilor din Bucureşti (2001).
A murit în mod tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu mai pot fi citite decât într-o anumită cheie premonitorie titlurile cărților sale sau versuri precum: „Viața asta, moarte înceată / Și viața cealaltă, o moarte iute / Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/ Primat să-și dispute / Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici / Și nici existența nu vrea sa mai pară / Un gol de furnici/ S-au săturat existențele / De-atâta vid / Haide și tu, prag între dânsele / Să aluneci avid”. („Moarte înceată”, din volumul „Spălarea apei”, Editura Eminescu). De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de alții ca o revarsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către autoritățiile comuniste.
A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului „Amfiteatru”, apoi al „Cenaclului de Luni” condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al „Cenaclului I.L.Caragiale” din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești. Este unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907.
Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni.
Ion Stratan rămâne poetul care cunoaşte experienţele modernităţii, dar şi experimentele şi revelaţiile postmodernităţii. Ludicul şi farsa lingvistică, atmosfera aleatorie a visului, ermetismul cu inervaţii suprarealiste, tensiunea notaţiilor eterogene, toate acestea dau naştere unei viziuni poetice pregnante, în care abstracţiunea are contururi nete, iar vectorul imaginarului adună laolaltă dispersiile eului şi avatarurile realului.
