Constantin Stamate scrie poezii din anul 2016 și a publicat la revista literară ”Steaua Dobrogei”. A câștigat locul 3 la concursul de creație literară județeană. Poezia lui are accente bacoviene și romantice, precum și unele note simboliste.
În prezent, este membru al Cenaclului I.L. Caragiale din Ploiești.
Revelion
Cu inima frântă,
Trec pragul noului an
Mai înțelept ca înainte.
Totul e un basm mizer
Iar eu doar stau,
Scriind aceleași rânduri triste
Fără ca-n suflet să am resentimente.
Sărbătorile mă tocesc
Ca vârful unui creion ce-și întinde negreața pe foaie.
Visez zâne doar când sunt nervos,
Iar viața asta trece la fel,
La fel de trist ca anul care-l părăsesc.
Morții mele
Cu putregai în cană
O aștept pe ea,
Moartea ce-mi bate la ușă.
Din suflet abia aștept să vină la mine,
Să stăm de vorbă despre viață.
Mai de mult mi-a luat părinții
Iar acum sunt eu la rând.
Nu știu cine sunt,
Un suflet rămas singur
Ce sper să doarmă adânc,
Dacă nu l-o fi ucis.
Oare ce-o vrea de la mine?
Nu mă pot abține
Și-i pun eu pielea pe băț
Să-mi știe de frică necurata!
Să vezi ce ți-o prostesc,
Nici nu știe ce socoteală v-a da proasta.
Căci tot ce vreau
E doar să-mi fie supusă.
Revoltat
Privind la lumea de afară,
Bucuria lor nu mă încântă
Ci doar mă scârbește grav.
Răcit de vântul de afară
Mă uit pe geam la ei ,
Of…cât mai pot să-i țină așa?
Profunde bucurii ar vrea să vină și la mine
Însă, când ajung la ușă
Le-o trântesc în nas,
Căci uneori
Zău că-s tare enervante,
Bucuriile aduse de alții
Aici, parcă doar la ușa casei mele…
Egoist
Sucită la minte
Mai e vremea asta…
Dacă ar putea
Ar lua totul sub mantia ei.
Aici, umbrele-s tăcute
Iar acolo, totu-i doar urlet,
Jale fără-nsemnătate.
Cam așa-mi pare
Căci eu sunt egoist triumfător,
Doar prin rândurile scrise.
Interes
În casa plină cu amintiri
Singur ca și un faun
Iubesc în nopțile alese de alb.
Cu o crimă și pedeapsă
Idiotul din casa morților
Iese umilit, stânjenit și ofilit,
Însă doar acei sărmani de oameni
Pot să-ți spună că acela am fost eu.
Poemele
Cu poemele-mi pietroase
Sugrum copii din pântece.
Cu carnea-mi ațoasă
Stăpân rece-negurat mă fac!
Atârnat de-un umăr
Ascund pielea mușcată, ca strugurii rodul.
Umblat prin lumea goală
Cu fruntea senină
Puteam fi mândru de sine,
Ca fluturii în zorii
Ce se duc lucind.
Iar
Sugând vinul amar
Mă plimb pe câmp
Iar totu-i roșu,
Un roșu de sânge ce curge…
S-a înnoptat pătimitor
Iar eu,uitându-mă la casele din zare
Văd corbii cei trei cum pleacă,
Afară ninge lin
Iar orașul e-nghețat!
(Constantin Stamate)
