close
Film

„Scurtcircuit” a câștigat premiul pentru realizări artistice remarcabile la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai

„Scurtcircuit” / „Fault Condition”, în regia lui Cătălin Saizescu, primul film românesc selectat în competiția oficială a Shanghai International Film Festival, a câștigat, duminică, premiul pentru realizări artistice remarcabile la cea de-a XX-a ediție a celebrului eveniment, potrivit unui comunicat de presă.

Organizatorii au acordat premiul filmului „Scurtcircuit” pentru curajul „de a atinge drame contemporane delicate și abilitatea de a combina perspective diferite asupra aceluiași adevăr”.

„Echipa ce a susținut premiera mondială de la Shanghai IFF ține să mulțumească tuturor celor care au făcut posibilă realizarea filmului. Din delegație au făcut parte Maruca Băiașu, Manuel Nicolae, Georgiana Saizescu, Cătălin Saizescu, Carmen Tripăduș, Silviu Tripăduș”, se menționează în comunicat.

Inspirat din tragicul eveniment din august 2010, când la București au murit mai mulți nou-născuți prematuri în incendiul care a cuprins salonul de terapie intensivă neonatologie a maternității Giulești, filmul spune povestea de dragoste a doi adolescenți, Melania și Emi, prinși în vâltoarea catastrofei.

Filmul este produs de NERV FILM și Cinemagix ID cu sprijinul CNC și urmează să aibă premiera în România în această toamnă.

A.P.

Tags : festival de filmfilscurtcircuit

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.