Cenaclu - Cronica

Am lăsat afară frigul uscat al unui februarie gri pentru a ne regăsi cu emoție și căldură sufletească în spațiul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, pentru o pauză de la cotidian. Am asistat la un lirism ivit cu sensibilitate, o pastilă de istorie și, pendulând între știință și filozofie, la o expunere de forță privind Universul, de la apariția până la dispariția acestuia.

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți sensibile trăiri lirice în versurile creatoarelor: Luminița Bratu (Marele Bang), Ana Nedelcu (Camelot), Cati Enache (În vis), Emilia Luchian (Corbul albastru).

LECȚIA DE POEZIE ne-a oferit un interesant și surprinzător duel liric. Luminița Bratu a propus un poem suprarealist al poetei Camelia Iuliana Radu (Masson pe scări). Florin Manole ne-a lecturat Georg Trakl (Sebastian în vis), iar Marin Sorescu (Zidirea în dragoste) a fost propunerea Emiliei Luchian. Actorul Nicolae Drăgulin, cu incontestabilul său talent, a încântat asistența cu un moment eminescian (Scrisoarea a III a). Sorin Vânătoru a făcut observații pertinente asupra conținutului rubricii, propunând depășirea spațiului liric prin abordarea eseurilor literare și de estetică precum și de teorie sau critică literară.

11 MINUTE DE ISTORIE au încadrat expunerea lectorei Emilia Luchian, „Inteligența legendară a corbului în mitologia diverselor popoare”. Dotată cu o inteligență legendară, această pasăre a devenit, din cauza prezenței în apropierea rămășițelor pământești ale soldaților pe câmpul de luptă, un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei… Urmărind comportamentul acestor păsări, Cicero ar fi fost avertizat asupra morții, danezii aflau sorții unei bătălii, ar fi prevestit moartea lui Platon și Tiberius, iar Zeul celtic Lugh ar fi fost avertizat asupra invaziilor dușmane. Interesant este că se regăsește și ca simbol pozitiv, însemnând protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Este întâlnit și luat în seamă pe o arie largă a globului terestru și pe durata unui lung parcurs istoric, de la lumea greacă și romană, până la celți și vikingi dar și în China, Japonia, ca și la triburile americane. El nu lipsește nici din cultura română, având semnificații ambivalente.

Protagonistul rubricii LECTURA DE CENACLU a fost SORIN VÂNĂTORU, scriitor, psiholog, filozof autodidact, unul dintre cei mai vechi membri ai Cenaclului. Expunerea a vizat cuprinsul propriei cărți, aflată foarte aproape de lumina tiparului sub titlul provizoriu, „Eterna aventură a existenței”, de la Big-Bang la conștiință și sfârșitul Universului”. Conținutul ne oferă percepția autorului, după îndelung studiu științific și filozofic, asupra începutului, evoluției, parcursului și dispariției Universului. Începând de la explozia primordială, în timpul evoluției și extincției, autorul consideră că totul se cuplează pe baza afinității de structură și că subiectivitatea este pur materială. În expunerea sa ne-a provocat cu ultimele descoperiri din cercetarea neuroetică și importanța acesteia în actualitatea imediată.
Căutările și interpretările autorului au vizat: cercetătorii americani – de origine chineză – Tong Zhao, Hailiang Tang, Harold Puthoff- teoria energiei punctului de zero, American; Roger Penrose- fizică teorertică la Cambrige – modelul ciclic al universului, laureat Nobel; Stuart Hameroff- Teoria microtubulilor; în problema conștiinței Werner Heisenberg, Louis de Broglie- mecanica cuantică, Richard Amoroso- cercetător al conștiinței, Max Born, Albert Einstein, mecanica cuantică, relativitatea; Paradoxul Einstein – Podolsky-Rosen privind teorema nonlocalității în mecanica cuantică; Dr.Khaterine Freese, de la Texas University – calculul privind prăbușirea, sfârșitul universului actual și cât ani va dura ”nimicul” în care totul va colapsa, pentru ca apoi să apară un alt Big-Bang, deci un alt univers, în condițiile în care legile mecanicii cuantice se conservă; Michael Gazzaniga – cercetător, studii asupra creierului în relație cu conștiința ș.a.
Întrebările celor prezenți nu s-au lăsat așteptate, provocând comentarii – pro și contra – interesante. Îi urăm succes în definitivarea cărții și așteptăm cu nerăbdare apariția acesteia în spațiul public.

Au participat: Sorin Vânătoru, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Cati Enache, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Nicolae Drăgulin, Dan Constantin.

Fotografii: Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

3 Februarie 2025, ora 17.00. Membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești ne-am regăsit, cu bucurie, în spațiul oferit cu generozitate de templul muzicii ploieștene, Filarmonica „Paul Constantinescu”, pentru confesiuni lirice, un strop de istorie și mai multă magie cinematografică.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți forța sensibilității, sensurile adânci ale plăsmuirii artistice și trăirile spiritului oglindite în versurile creatoarelor lirice: Ana Nedelcu (Citadele II, Omul, timpul, spațiul), Luminița Bratu (Natalia), Cati Enache (Eveniment, Zborul), Valentin Irimia (Decolorare, Zarea dintre noi), Emilia Luchian (Un titirez e viața), Maria Bem (La magazinul de cuvinte, Firul cuvintelor). Ramona Müller, revenită de curând cu aer de mister, împrumutat din lungul periplu pe trei continente, dincolo de Oceanul Atlantic, ne-a citit Myself and nobody, Puntas Arenas și ne-a făcut cunoscute volumele de versuri și de călătorie la care lucrează și care se apropie cu pași repezi de lumina tiparului.

》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus un scurt remember Nichita Stănescu (Poveste sentimentală) prin glasul Luminiței Bratu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian – ne-a oferit, în preambul, informații lămuritoare despre „Huțuli”, etnici pe cale de dispariție în spațiul nostru geografic, din care fac parte protagoniștii filmului ce avea să urmeze. Când, cum și de unde au venit huțulii reprezintă o enigmă etnologică. Erau cunoscuți ca ciobani liberi, seminomazi, trăind în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția. S-a spus despre ei că ar fi ruși, resturi de cumani, traci, sciți, slavi cu suport românesc, că ar proveni din coloniile românești din Galiția, ba chiar că ar fi fost hoți sau haiduci. Neîndoielnic: sunt locuitori ai munților, ciobani, buni meșteșugari, poartă costume tradiționale, preferă culoarea roșie, sunt veseli, impetuoși și foarte credincioși (ortodocși de rit nou sau vechi). Sunt pomeniți în corografii din anii 1527 și 1541. Dacă prietenii huțulilor sunt calul, baltagul și pădurea, moștenirea cea mai de preț este libertatea. Un hrisov din secolul al XVIII-lea, de la Mănăstirea Putna, amintește faptul că starețul de atunci, nemaiavând posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-ar fi donat spre stăpânire și îngrijire huțulilor. Lectora a încheiat cu o descriere a acestei misterioase dar frumoase etnii, aparținând marelui poet Mihail Eminescu, el însuși născut pe plaiurile Bucovinei: „Huțulii duc o viață de pasăre pribeagă, originală și liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce spune oaspetele său. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că acești huțuli sunt dacii slavizați, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizați. Acest trib este puțin numeros, mărunt la stat și vioi”.

Partea a doua a serii ne-a prilejuit vizionarea unui film documentar, cu o durată de 80 de minute, „TREI ZILE DESPRE NATALIA”, în regia lui Cătălin Apostol. Realizat în luna noiembrie a anului 2023, a fost nominalizat la Festivalul Filmului Documentar de la Berlin, 2024. Pelicula dezvăluie cu delicatețe viața Nataliei și a unei părți din familia ei, a puținilor vecini, într-un loc depărtat, înstrăinat și aproape rupt de multe dintre ofertele civilizației noului secol, unde pâlpâie firesc, delicat dar convingător, flacăra nestrămutată a credinței creștine. Protagoniști sunt doi dintre ultimii „Huțuli de la capătul lumii”, care trăiesc într-o singurătate fericită, greu de înțeles pentru mulți dintre noi. Filmul a fost realizat în stil observațional. Camera de filmare, făcând parte integrantă din decor, își însoțește personajele fără a le deranja și transformă pelicula într-un organism viu, sincer, nedisimulat. Încrederea între regizor și aceștia este reciprocă, onestă. Firul poveștii curge domol, etalând firesc detaliile care marchează tradițiile, simplitatea vieții ca și pe cele care aduc câte ceva din îndepărtata modernitate a lumii civilizate. Un film reușit, care pune spectatorul în stare introspectivă. Aprecierile și comentariile elogiative ale celor prezenți au fost unanime.
Recomandat a fi văzut de oricine, filmul poate fi vizionat aici:

https://youtu.be/tQeu-6_-UCA?si=WEGn8kuvbBD_X87i

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Valentin Irimia, Dan Constantin.

Invitați: Tania Radu & Co., Gabriel Arghiropol și alții

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Ziua Culturii Naționale ne oferă prilejul de a ne reaminti în fiecare an, la dată fixă, de bogăția culturală a poporului român. Din fericire avem o minunată zestre cu un nesecat și sprinten izvor cristalin, al cărui curs trece necontenit și prin spațiul prahovean, contribuind la cultura și spiritualitatea universală, ceea ce nu este puțin lucru. Dacă pe blazonul cultural al României îl regăsim cu siguranță pe Mihail Eminescu, pe blazonul cultural al Ploieștiului va fi întotdeauna Nichita Stănescu. Și va fi mereu o onoare să fie sărbătorit și de către Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care tocmai trece în al șaptezeci și șaselea an de viață.

Aseară, „într- o clipă suspendată” a lumii, a fost vorba despre poezie, poeții săi aleși, întâiul în spațiul nostru prahovean fiind Nichita Stănescu. Am pornit de la un citat remarcabil al unui contemporan al  poetului și competitor la Nobel, Odysseas Elytis: „… poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.”, am continuat dând glas cuvintelor lui Nichita: „Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.”

Și cam asta s-a dovedit că a lăsat poetul în urma sa, un sentiment, care este poezia însăși, „de dragoste mai ales”. Și nu degeaba. Șiruri alese de pelerini îl urmează pe drumul prețios al poeziei. Mie personal mi se pare superfluu să luăm în seamă, să contabilizăm anii de la nașterea sau plecarea poetului, pentru că acesta nu a plecat, ci este într-un mod special, încă, printre noi și fi-va până la sfârșitul lumii. Cândva, George Călinescu a spus: „Când un copac se ridică în sus şi dă frunze în fiecare an îşi închipuie că e de aceeaşi vârstă cu păsările care se adună în crengile sale”. Așa și Nichita. Va rămâne de vârsta păsărilor în copacul poeziei.

Am optat să dau acest titlu întâlnirii noastre dar nu știu cât am fost de inspirată. De altfel, sub semnul lui Nichita, este destul de greu să fii suficient de inspirat astfel încât reamintirea, omagiul să nu cadă în derizoriu. Dar chiar și așa, sper că Nichita nu s-ar fi supărat, și, – în imaginația mea -, poate ar fi zis și el, cu nelipsita-i generozitate, asemenea unui ilustru înaintaș: Scrieți, numai scrieți, căci poezia nu are început și nu are sfârșit, e dintotdeauna și va fi mereu, este izvorul vieții. Așezați la „marginea orei” și a timpului, să lăsăm cuvintele să zboare între noi, în exerciții lirice infinite. Și poetul, sub semnul anilor săi nemuritori, s-ar opri o clipă din veșnica-i hoinăreală spre Ithaka sa închipuită și ne-ar zâmbi în colțul gurii, cu  îngăduință,  căci „Un sentiment Nichita” este poezia însăși, adică ceea ce urmărește poetul – „sentimentul de adevăr”.

Ne-am regăsit în inima lui de ploieștean, într-un spațiu care-i poartă cu iubire numele. Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești ne-a încăput cu greu pe toți: invitați și prieteni ai Cenaclului, cenacliști.  Alături de membrii Cenaclului și de invitații noștri care, prin fire nevăzute se leagă de poezie, de poet, de Ploiești și nu în ultimul rând chiar de locul în care ne aflam, am descoperit și am împărtășit miracole, ca să bandajăm rănile vieții, ale lumii. Și acest lucru l-am făcut cu împăcare, căci poezia nu ne aparține, este a Universului, doar cuvintele cu care vrem s-o prindem sunt ale noastre.

Am avut onoarea să împărtășim timpul ales al acestei întruniri și să mulțumim pentru prezență distinșilor invitați: Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist și scriitor prahovean, îndelung și cu succes preocupat de Nichita, autor a numeroase volume, Florin Dochia, de asemenea cunoscut jurnalist și scriitor, prezent cu cele mai recente cărți ale domniei sale, dintre care „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria și Liana Dupont,  poetă, cu al treilea volum de versuri, „Valuri de cuvinte”, recent apărut la Editura Cervantes.

Invitații noștri au fost întâmpinați, cum se cuvine în astfel de împrejurări,- cu pâine și sare, lirice-, dând glas membrilor Cenaclului pentru o îmbrățișare în versuri, de bun venit.

Au citit din creațiile proprii: Maria Bem („Nichita nu a murit”), Luminița Bratu („La statuie”, din volumul „Omul care a fugit din vis”), Emilia Luchian („Tu, omule”), Diana Petroșanu („Calea regală”, ), Sorana Brucăr („Lambada” de Nichita Stănescu și „Omagiu lui Nichita”, versuri proprii), Caty Enache („Ninsoare”), Adrian Frone („Pânza”), Ramona Müller („Eliberare condiționată”).

Președintele Asociației 24 PHARTE Ploiești, dl. Ioan Vintilă Fintiș, ne-a transmis un mesaj public de felicitare și urări pentru Noul An, prin intermediul colegului nostru Florin Manole.

Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist, scriitor, sensibil poet,  membru U.S.R. și U.Z.P.R. și nu în ultimul rând cetățean de onoare al orașului, este  cunoscut ca neobosit în munca domniei sale. De-a lungul carierei s-a angrenat în proiecte felurite, de mare anvergură și de real folos comunității culturale locale și naționale. Pe lângă volumele: „Mahalalele Ploieștilor”, „Cimitirele Ploieștilor”, „Ploiești, Casa îngerului”, „D’a surda” „Ultima Trăncăneală”, „Cuvintele ca banii”, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, „Trecutul continuu”,  și coautor într-o excepțională monografie – Marea Carte a Ploieștilor, se merită amintite două proiecte sisifice: recuperarea casei familiei Stănescu în vederea transformării ei în muzeu și proiectul de realizare și amplasare a bustului poetului în părculețul cu același nume. În alocuțiunea domniei sale ne-a prezentat repere importante din cariera personală. Aspecte mai puțin cunoscute din viața poetului sunt prinse într-un volum substanțial, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, apreciat ca deosebit de către criticul Alexandru Cistelecan, pentru unghiul de abordare diferit, cu toate că (sau tocmai de aceea) autorul nu a făcut o „expertiză literară a poeziilor”. Ioan Groșescu l-a definit pe poet ca „un revoluționar al limbii”, care a schimbat adesea rolul și valoarea părților de vorbire flexibile, pentru un rezultat inovator artistic, surprinzător. A amintit numeroasele prietenii, ajutorul prețios al academicianului Eugen Simion, dar și pe criticii poetului, mărturisind cu tristă ironie că „dintr-o mie de oameni, este singurul care nu i-a fost prieten poetului”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o seamă de lucruri utile pentru prețioasa sa memorie. Dintre Festivalurile de poezie „Nichita Stănescu”, cel mai reușit, în opinia domniei sale, a fost cel organizat în anul 1984, cu o mobilizare culturală de impecabilă calitate. Invitatul nostru a încheiat lecturând „Necuvintele”:

„El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”

Ștafeta literară a serii a fost preluată de Florin Dochia, scriitor, jurnalist, autor a numeroase reportaje, ştiri, poezii, proze, eseuri, sau teatru, publicate în nenumărate reviste din România și în numeroase volume personale. A editat „Caietele lui Nichita”, a pus bazele publicațiilor „Revista Nouă” și „Urmuz”, este membru U.S.R. și U.Z.P.R. Deci îl putem numi simplu: „Maestre”. Din lungul șir al cărților publicate de domnia sa, amintim cele mai recente volume, apărute în anul 2024: „A doua carte din Lacrimaria. Cărări de nisip.” (Editura PRINTHAUS), „Între oglinzi. Simple note despre Fenomenul K.” (Editura eCreator), „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria” (Editura Detectiv literar). Domnia sa a făcut o incursiune în propriile amintiri povestind celor prezenți despre debutul scriitoricesc, activitatea îndelungată și bogată, desfășurată cu pasiune pe tărâmul culturii prahovene, despre implicarea personală în Festivalurile „Nichita Stănescu”(1984 – 1990), despre personalitățile care au frecventat Cenaclul în perioada de zece ani, în care s-a aflat la conducerea acestuia, despre prietenia cu poetul Ion Stratan, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Nichita și despre sprijinul surprinzător al oamenilor politici, din perioada comunistă, acordat culturii prahovene locale. A recitat din ultimul său volum de versuri, „în care poetul s-a închis ca într-un glob subțire de sticlă” (Maria Grădinaru):

„Hai să ascultăm la noapte blues
Sau să ne desfătăm cu-n rock’n roll,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz.

Va fi o încântare pentru-al tău auz,
Să desfidem orice protocol;
Hai să ascultăm la noapte blues.

Voi găsi o cale să te-amuz,
Fără ca să scap de sub control,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz…” (Villanelle 4. Noapte.)

Liana Dupont, de profesie restaurator de artă în ceramică, porțelan, sticlă, și-a desfășurat activitatea în muzee importante. De ceva vreme s-a orientat către restaurarea și metamorfozarea cuvintelor în versuri. A răspuns cu bucurie invitației de a fi prezentă în spațiul bine-cunoscut al Palatului Culturii, în sala medalion și în mijlocul nostru cu volumul „Valuri de cuvinte”, cu o prefață de Prof. Ștefan Mazilu. Cartea a apărut la sfârșitul anului 2024, la Editura Cervantes, prin grija deosebită a dlui George Terziu, scriitor, jurnalist cultural, director de editură. Am regretat lipsa domniei sale de la eveniment, cauzată de motive obiective. Liana Dupont și Florin Dochia, ale cărui aprecieri se regăsesc pe coperta de spate a volumului („poezia Lianei Dupont ridică valori existențiale parcă din nimic”, „o bine dozată densitate metaforică”), ne-au prezentat în tandem noul volum al autoarei. „A trăit în umbra umbrei lui Nichita Stănescu” (Florin Dochia) în perioada în care a fost căsătorită cu Ion Stratan, a cunoscut-o pe Dora, ultima soție a lui Nichita, cât și atmosfera din locuința acestuia, rămasă intactă, o vreme, după „plecarea” poetului. Acum se ocupă de pictură și de poezie, din pasiune, pentru efect terapeutic și echilibru emoțional. A citit din versurile proprii, iar câteva membre ale Cenaclului au acompaniat-o cu delicatețe lecturând din „Valuri de cuvinte”.

„Cheamă-mă!
Și-ți voi fi aproape
Pas cu pas.
Strânge-mă!
Și mă voi lipi de tine,
Ascultându-ți inima.
Privește-mă!
Și-ți voi zâmbi
Ca un copil mângâiat de bunică.
Leagănă-mă!
Și cu ochii închiși voi visa
Cântecul de leagăn al mamei.
Mângâie-mă!
Ca să-mi simți valurile părului
Și mâinile ce-mi tremură.
Iubește-mă
Pentru totdeauna!” (Dorințe)

Și pentru că Ziua Culturii Naționale a fost fixată ca o eternă recunoștință memoriei și operei lui Mihail Eminescu, colegul nostru, Gheorghe Stănescu, a încheiat aducând cu versurile proprii un modest omagiu luceafărului poeziei românești.
Publicul numeros care a participat cu interes și încântare la eveniment, aplaudând călduros invitații și fiecare expunere, a primit la final mult așteptatele autografe. Am remarcat cu bucurie în public prezența scriitoarei Viorica Răduță.

Au participat: Ioan Groșescu, Florin Dochia, Liana Dupont, Florin Manole, Alice Neculea, Cătălin Apostol, Emilia Luchian, Ramona Müller, Caty Enache, Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Adrian-Ilarie Frone, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Gheorghe Stănescu, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Dan Constantin, Florin Oprea Sălceanu și alți invitați și prieteni ai cenaclului.

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Ding, dang, sub clarul Lunii pline… steaua călăuzitoare se apropie cu liniști și bucurii de Betleemul din inimile noastre.
Culorile cerului erau neasemuite, luminile orașului se trezeau din adormire. Chiar dacă ni s-au stricat puțin planurile și euforia noastră culturală a rămas fără acoperiș, l-am găsit și l-am împrumutat pe cel de la „Wokul magic” pentru ultima ședință ordinară a Cenaclului pe anul acesta.

CEL MAI RECENT POEM a adus la masa lirică a serii numeroase și frumoase creații: Luminița Bratu (Întrebați bufonul), Emilia Luchian (Litere), Cati Enache (Colindul), Valentin Irimia (Sunetul frunzelor rătăcite, Zare bizară), Adrian Ilarie Frone (Războiul bătrânului Ieronim), Sorana Brucăr (Omagiul lui Nichita).

Un „Memento” al scriitorilor lunii Decembrie a pus pe lista recitirilor autorii: Cezar Petrescu, Nicolae Labiș, Hortensia Papadat Bengescu, Alexandr Soljenițîn, Gustave Flaubert, Jane Austin, José Saramago, Iacob Negruzzi, Nicholas Sparks, Rainer Maria Rilke.

LECȚIA DE POEZIE care aduce de fiecare dată un mic omagiu celor mai buni dintre cei buni, a avut în vedere, în scurta expunere a Doinei Ofelia Davidescu, povestirea unui scurt episod din viața lui Rainer Maria Rilke și amintirea crezului său poetic: „Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina. Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent. Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul.”
Emilia Luchian a continuat cu un poem al aceluiași autor: „Am mulți frați în sud, mulți frați în sutană”. Mozaicul liric a cuprins și versuri de Nicu Alifantis, „Bradul de crăciun” (Emilia Luchian), Adrian Păunescu, „Basarabia pe cruce”  (Luminița Bratu), George Topârceanu, „Acuarele” (Cati Enache), Radu Gyr, „Colind ceresc” (Gheorghe Stănescu). Gabriela Petri a recitat poezia „Un pui de cocor” și ne-a prezentat volumul „Atelier 24”, din care face parte. Volumul a fost editat sub îndrumarea profesorului Marius Nica, autorii fiind un grup de studenți și tineri absolvenți ai Universității de Petrol-Gaze Ploiești.

11 MINUTE DE ISTORIE, prin scurta prelegere a Emiliei Luchian, ne-au trecut pragul sărbătorilor din ultimele luni ale anului, cu obiceiurile și superstițiile lor. O tradiție a ultimei luni de toamnă, care durează șapte zile, este cea legată de „Filipi“ (apostoli care, pe vremea prigonirii creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămați), percepuți ca ocrotitori ai caselor. Trei dintre Filipi sunt celebraţi înainte de postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie, iar ceilalţi patru Filipi în post. Femeile tinere preluau de la mamele sau soacrele lor obiceiurile legate de aceste sărbători: restricții de lucru, de împrumutat, și multe alte treburi gospodărești. „O samă de cuvinte din Muscel” de Constantin Rădulescu-Codin este citată ca sursă a expunerii. Lectora a continuat cu prezentarea altor obiceiuri precum „Ignatul” sau sacrificiul porcului și legătura cu „Saturnalia”. Locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele. Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.
Expunerea a generat comentariile colegilor. Dintre acestea: Gabriela Petri amintește și alte obiceiuri tradiționale din timpul Ignatului, iar Adrian Ilarie Frone completează că latinescul „ignis” se regăsește în sanscrită ca „agni”, având aceeași semnificație, aceea de „foc”. Cati Enache îl menționează pe Marin Sorescu și poezia acestuia „Ignatul”, o poveste prin ochii copilului înduioșat în fața sacrificiului.

CINEMARTOR și lectorul acestei rubrici, Gabriel Comanroni au amânat, din motive obiective, redarea filmului documentar „Sarea săracilor”.

LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe Florin Manole care ne-a prezentat un eseu cu titlul „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Aflați pe calea căutării/recunoașterii Adevărului, autorul ne provoacă și ne conduce către necesitatea unei introspecții, folosind ca pretext crudul inchizitor.
Prezentarea condițiilor istorice și sociale care au anticipat apariția inchiziției – tribunalul ecleziastic însărcinat în Evul Mediu cu reprimarea ereziei, cu scopul de pedepsire drastică a celor care nu propovăduiau ceea ce Biserica aproba, constituind și o ofensă adusă suveranului, au format un preambul aproape exhaustiv al autorului la expunerea propriu-zisă.
Apariția inchiziției este semnalată prin anii 1100, mai întâi în Italia, apoi în sudul Franței, în Spania ajungând începând cu anul 1478, în timpul domniei regilor catolici Ferdinand și Isabela. Confesorul acestora, Tomás Torquemada, a fost un cleric spaniol, provenit dintr-o familie de evrei convertiți la creștinism, cunoscut pentru faptul de a fi instaurat și condus Inchiziția spaniolă. De altfel pedepsele folosite de inchiziție nu constituiau o noutate, acestea fiind folosite de-a lungul istoriei la curțile regale. Dar Torquemada a ridicat cruzimea pe culmi greu de imaginat, numărul exact al victimelor nu se cunoaște (2800, cu aproximație). Prigoana împotriva ereticilor, în numele și în folosul Bisericii naște întrebarea Care era știința lui Torquemada despre Dumnezeu? Și pornind de la aceasta, Putem avea o știință despre Dumnezeu?
Pentru aflarea unui răspuns, traiectoria filozofică pe care se înscrie Florin Manole caută descifrările necesare în lucrările unor recunoscute minți luminate.
Pornind de la Descartes (1596 – 1650), care încearcă să aplice metoda matematică la întreaga cunoaștere, continuând cu David Hilbert (1862 – 1943) -„orice problemă are un răspuns, iar soluția o poți găsi numai gândindu-te”, apoi cu Kurt Goedll (1906 – 1978), ale cărui teoreme de incompletitudine arată caracterul deschis al cunoașterii (nu există nimic care să depășească propria cunoaștere).
„A crede că există o lege omenească universală a cunoașterii este o formă de credință ce vine după știință.”
Căutând explicații, lectorul își/ne pune întrebări interesante: „Este/poate deveni psihanaliza cunoaștere/vindecare prin aducerea „pacientului” la uimirea inițială din fața Logosului? Este posibilă psihanaliza în afara monoteismului? Se referă apoi la faptul că unele religii promovează tot felul de experiențe „spirituale” dar se opresc la un fel de energie difuză, creată, în care noi ne pierdem. Conform acesteia am fost și suntem o părticică din această energie, individualizată la un moment dat ( animal, piatră etc). Ca urmare, filozofic vorbind, metempsihoza este formă de psihoză. A adăugat că, de fapt, ființei umane i se insuflă Duhul, astfel lutul devine creat și increat, ființă completă. (Wittengestein spune că am ajuns la capătul limbajului/exprimabilității.) Se produce astfel o divizare între ce știe și ceea ce nu știe omul despre el. Icoana Adormirii Maicii Domnului ilustrează, cum nu se poate mai bine, destinul nostru: întoarcerea la locul dinainte pregătit de Hristos.
Revenind la Torquemada, lectorul presupune că acesta are o știință, o teologie „științifică” despre Dumnezeu, asemenea teologilor „științifici” ai secolului al XIX lea. Torquemada, de pe poziția pe care o are, pune întrebări, dar el știe răspunsurile. Știința acestuia, e o știință „sub acoperire”, în care pune întrebări ipocrit. Făcând o translație în prezent, autorul se întreabă: „când preotul devine apostol propovăduitor, de ce ne simțim obligați să întrebăm, de ce ne simțim obligați să fim Torquemada? De unde vine nevoia de a fi Torquemada și nu Hristos?”
Și tot el, în încheiere, imaginează posibilele răspunsuri retorice: „Pentru că este mai comod să fii religios decât creștin? Și mai ușor să asumi sacrul decât sfințenia?”
Cum e posibil ca cineva să facă atâta rău în numele lui Dumnezeu? a întrebat Cătălin Apostol, iar Florin Manole a răspuns: „Pentru că oamenii cred că dețin o știință despre Dumnezeu și atunci cred că pot orice.”
Bibliografie succintă: Virgil Ciomoș, filozof.

Discuțiile nu s-au lăsat așteptate, interesantul subiect generând intervențiile colegilor: Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin, Corina Nistor, Sorana Brucăr, Alice Neculea dar și ale musafirilor serii: Ana Florescu, Tania Radu&Co

Au participat: Cati Enache, Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Florin Oprea Sălceanu, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Gheorghe Stănescu, Gabriel Comanroni, Dan Simionescu, Dan Constantin, Valentin Irimia.
Invitați: Tania Radu & Co, Ana Florescu.

Felicitări, stimați colegi, pentru participările sistematice sau episodice de pe parcursul anului 2024, dar pline de conținut valoros, care au mai adăugat un onorabil an în lunga și frumoasa existență a Cenaclului!

Fotografii: Emilia Luchian, Ana Florescu, Doina Ofelia Davidescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Liniștitor e popasul nostru de luni, o dată la două săptămâni, în spațiul primitor al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. Locul și momentul când, într-o atmosferă caldă, autorii de poezie, proză sau eseu își expun cu emoție, sinceritate și speranță propriile creații. Sfârșitul de an își măsoară zilele cu resemnare. Ca să înlăturăm un ușor și stânjenitor sentiment de tristețe, am considerat că ar fi potrivit  un Bilanț al activității Cenaclului pe anul 2024.

Pe firul de nisip al memoriei unei clepsidre virtuale, întoarse spre reamintire, s-au scurs:

18 Lecturi de cenaclu, cu felurite și atractive texte și teme de poezie, proză, eseu, istorie, teatru ș.a. expuse de membrii Cenaclului sau invitații noștri: Viorica Răduță, membră USR (Mihai Eminescu – Nucleul poeziei românești, eseu), Florin Manole (Rigoarea creației poetice dincolo de inspirație, Aristotel nu spune adevărul, Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, eseuri), Sorana Brucăr (versuri din viitorul volum), Cristina Gheauș (versuri), Leonida Corneliu Chifu (Rețete cu povești), Cătălin-Marius Negoiță (Reprezentația dizidentului urban – versuri și pictură), Preot Bogdan-Costin Georgescu (Grota Sfântului – proză), Gabriel Comanroni (Cinemaul oniric, o explorare organică a visului pe marele ecran – eseu), Doina Ofelia Davidescu (Trei nuanțe de albastru – roman propus spre editare de Editura Universitară), Luminița Bratu (Castele pe marginea Frigului – volum versuri), Gabriela Balaban (Jurnal – proză scurtă), Emilia Luchian (Ploieșteanul chip și mască – aspecte ale Ploieștiului de altădată, eseu istoric-literar), Amalia Melnic (Luna neagră și omul – volum de versuri), Gabriel Klimowicz – membru UZR („Eu nu cer să fiu liber în pușcărie, ci în afara ei” – Divorțul – teatru), Toni Savu (Amor de bibliotecă – proză scurtă), Alice Neculea (Călătorie printre minunatele imagini ale „lumii plutitoare” – eseu).

7 Evenimente culturale:

• Lansarea filmului tematic al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești, ediția a VI-a, 2023
• Lansarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” în cadrul Cenaclului Coresi – București
• Poezie și muzică de Dragobete, la invitația Cenaclului literar Lucian Blaga – Sinaia
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” și a activității literare a Ramonei Muller în cadrul emisiunii TV online Văzul inimii, moderată de Evelyne Croitoru, membră USR
• Recital de poezie și muzică „Grădina inimilor” a autoarei Evelyne Croitoru și a invitaților săi la Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești
• Regal de poezie – Sinaia 2024

3 Filme:

• Cuibul de cuci (regia Cătălin Apostol)
• Zaț la micul dejun, Sarea săracilor (regia Gabriel Comanroni)

7 Lansări de carte:

• Cinci întâlniri cu diavolul și alte povestiri – Raul Baz
• Donquijotisme 19 84 – poeme și acrostihuri – Ana Nedelcu
• Intoarcerea (proză) – Roxelana Radu (invitata Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești)
• Castele pe marginea Frigului (volum versuri) – Luminița Bratu
• Trei nuanțe de albastru (roman lansat și în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2024) – Doina Ofelia Davidescu
• Fluxul și refluxul sentimentelor (volum versuri) – Maria Bem
• Și dacă toamna… (volum versuri) – Gheorghe Stănescu

5 ocazii pentru Cronica unei profane (Doina Ofelia Davidescu):

• Sensuri II, Leonard Truțiu, Galeriile de Artă Plastică Ploiești
• Ascuns în văzul lumii – Bianca Rotaru, Constantin Țînteanu, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Ștefan Pelmuș. Pictură 75, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• O viață de poveste – Ion Teodorescu Sion, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Atelierul Internațional de Arte Plastice FREECAMP 2024, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la mica rampă a ședinței de Cenaclu cele mai recente încercări literare: Adrian Ilarie Frone (Vin lupii la stână – versuri, Evacuarea – nuveletă), Emilia Luchian (Iarna, Desenul – versuri, Călătoria – proză scurtă), Luminița Bratu (Roșu de 89, Când vine iarna – versuri), Maria Bem (Doi oameni de zăpadă, Poem de iarnă – versuri), Sorana Brucăr (De-ai putea, Renaștere – versuri), Gheorghe Stănescu (Am iubit de când mă știu, Trecea un om pe drum – versuri gen pastișă, în memoria lui Nicolae Labiș și Elenei Farago), Gabriel Comanroni (Mă doare lumea pe care o cunosc, Derivă – versuri), Bogdan Costin Georgescu (Sunt tânăr… – proză inspirată de evenimentele din decembrie 1989).

11 MINUTE DE ISTORIE Expunerea Emiliei Luchian ne-a oferit prilejul de a medita împreună cu posibila existență a celei de a patra maimuțe (stă cu brațele încrucișate – nu face rău), care poate fi alipită celebrei statuete japoneze reprezentând trei maimuțe înțelepte. Expresiile Homo homini lupus est (Omul este lup pentru om), aparținând lui Plaut și Homo res sacra hommini (Omul e lucru sfânt pentru om), aparținând lui Seneca, s-au oglindit în dinamica și evoluția umanității, fiind preluate de renascentiști, raționaliști, iluminiști ș.a.
Thomas Hobbes ne-a oferit o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare autointeresată. Fondator al filozofiei moderne, îi este atribuită expresia „bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor), sursă de inspirație pentru filozofia politică ce i-a urmat, dar și pentru Voltaire, Freud ș.a. Lectora și-a continuat expunerea referindu-se la misticism și la  tenebrele secolelor care au dus la apariția Inchiziției (tribunalul de aducere pe calea cea bună a ereticilor) și a celor persecutați de aceasta pentru părerile contrare și ofensa adusă bisericii. Corecțiile inițiale constau în pedepse, constrângeri pentru hainele purtate, izolare de comunitate, post alimentar strict, pelerinaje, biciuire, trimitere în cruciade etc. A fost doar un pas până la oficializarea torturilor și prigoana împotriva  „vrăjitoriei”.
Papa Ioan Paul al II lea a cerut iertare, într-un act istoric fără precedent, pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.
Pentru că umanitatea a dat, mereu, exemple nefericite de intoleranță, a fost amintit cazul Hypatiei din Alexandria, filozoafă neoplatonistă, care a încurajat folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș.

LECTURA DE CENACLU cu tema Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, a fost surpriza amânată pentru ședința următoare, din motive obiective.

CINEMARTOR , rubrica întreținută cu pasiune de colegul nostru, Gabriel Comanroni, ne-a adus în atenție filmul „Strălucirea eternă a minții neprihănite”, un amestec de romantism, comedie, dramă cu accente filozofice și science-fiction, o capodoperă care rezistă probei timpului. A fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original (Charlie Kaufman, Michael Gondry). Acțiunea filmului se derulează punând personajele în situații neprevăzute, contradictorii. Ajunși într-un impas al relației lor, protagoniștii aleg să își șteargă amintirile cu ajutorul unei firme specializate în așa ceva. Spectatorul participă din fotoliul său comod și se recunoaște în poveste. Ștergerea se desfășoară filă cu filă, din prezent către trecut, până la momentul primei atracții, evidențiind fragilitatea și instabilitatea relațiilor umane. La prima vizionare, în urmă cu douăzeci de ani, lectorul își spunea că e de domeniul SF metoda de a scăpa de amintiri. Revăzând pelicula, își revizuiește atitudinea, acceptând ca veridică posibilitatea științei de a înfăptui acest lucru, într-un viitor apropiat.
Actorii principali, Jim Carrey și Kate Winslet, oferă surprize: dacă primul ni se înfățișează fără obișnuitele și stupidele sale bufonerii, partenera sa este hiperactivă, vibrantă, excentrică, agresivă. Magia care îi leagă și tensiunea care îi desparte sunt evidente, cuplul de actori funcționează perfect. Scenaristul Kaufman a dat tonul unei revoluții în cinematografia americană, imaginând situații incredibile și detalii stilistice nonconformiste, cu unicul scop de a studia condiția umană. Filmul este un science-fiction încrucișat cu o tragicomedie romantică, cu cinism dulce-amărui și rezolvări tehnice interesante, ideea de „brainwashing” fiind doar o scuză pentru a conduce o acțiune curajoasă în sufletul și creierul uman.
Distribuția: Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Mark Ruffalo, Elijah Wood, Tom Wilkinson, James Adams, David Cross, Deindre O’Connell, Thomas Jay Ryan.
Vizionare plăcută!

S-au lansat în comentarii asupra subiectelor puse în discuție de rubricile ședinței: Gabriela Petri, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Adrian Frone ș.a.

Au participat: Corina Nistor, Maria Bem, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Bogdan Costin Georgescu, Gabriel Comanroni, Florin Sălceanu, Gheorghe Stănescu, Mihail Ivănescu, Dan Simonescu,  Dan Constantin, Leonida Corneliu Chifu.

Fotografii: Emilia Luchian, Dan Comanroni, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului

Următoarea ședință, probabil ultima din acest an, va avea loc, ca de obicei, în spațiul oferit cu generozitate întâlnirilor noastre de către Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul include rubricile obișnuite:

• CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
• LECȚIA DE POEZIE
• 11 MINUTE DE ISTORIE lector, profesor Emilia Luchian
• CINEMARTOR lector Gabriel Comanroni
• LECTURA DE CENACLU ne va oferi surpriza întâlnirii cu un subiect inedit: „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Prezintă Florin Manole

Afiș, invitație, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Ședința din 22.04.2024 desfășurată de Ziua Pământului și cu o zi înainte de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor a împletit firele de istorie milenară cu arta contemporană și cu dinamica trăirilor poetice.

        Cele mai recente poeme aparțin Luminiței Bratu – Niște furnici, Anei Nedelcu – De departe…, Ilarie Frone – Miza și Frica și Ramonei Müller – Pulsații urbane. Doina Ofelia Davidescu ne încântă cu o proză scurtă Nici măcar un fapt divers. Katy Enache completează tabloul literar de Prier cu un eseu despre rolul și tipologia poeziei în actualitate. La Lecția de poezie sunt evocați Adrian Păunescu (de către Luminița Bratu), Camil Petrescu, născut la 22 aprilie 1894 (de către Emilia Luchian) și Ion Pillat (de către Doina Ofelia Davidescu). În cele 11 minute de istorie Emilia Luchian ne prezintă cultul lui Marte din multiple perspective, atât în mitologia greacă, cea romană, cât și tracică. Zeu al Războiului, ocrotitor al agriculturii si personificare a renașterii periodice a naturii, Marte este cunoscut și ca un aventurier erotic, renumită fiind, printre altele, înamorarea sa de preafrumoasa Venus (Aphrodite). Cinemartor, rubrica dedicată filmului, este prezentată de Gabriel Comanroni. Pelicula Bardo,  falsa crónica de unas cuantas verdades – Bard, falsă cronică a câtorva adevăruri dezvăluie povestea captivantă, covârșitoare și emoționantă a lui Silverio, un renumit jurnalist și documentarist mexican care trăiește în Los Angeles. După ce primește un prestigios premiu internațional, Silverio este nevoit să se întoarcă în țara sa natală, fără să aibă nici cea mai vagă bănuială că acestă reîntoarcere va culmina cu o criză existențială. Amintirile și temerile trecutului îi invadează cotidianul și îl confruntă cu propriile drame personale.

Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii poetul și artistul plastic Marius Cătălin Negoiță, născut la Buzău, la 03 iunie 1973. De profesie este economist, fiind absolvent al ASE – București. A publicat primul text literar în revistaa Baaadul Literar  (revista fondata de Cezar Ivanescu) Bârlad 2014.

Volume publicate

Piruete în sensul acelor de seringă, Editura LETRAS, 2022, București – poezie
Platforma adolescentului Filip 2024-  proiect picto-poetic.

Activitate plastică – expoziții personale

Ferestre către eșafod – București expozitie de debut scoala Davinci 2016,

Stare de pericol – Galeriile de artă Buzău august 2018,

Expoziție Fraterna – Galeriile de artă Buzău octombrie 2019

Exercițiu de respirație – Galeriile de artă Buzău aprilie 2020,

Fel si chip – Galeriile de artă Buzău septembrie 2023,

Platforma adolescentului Filip – Muzeul Octavian Moșescu Râmnicul Sărat, februarie 2024.

O mare influență în formarea sa ca misionar al cuvântului scris l-a avut Ancelin Roseti, iar în evoluția ca pictor, Francisc Chiuariu a avut un rol determinant. Feedbackul pe care îl primește din partea unor persoane autorizate în domeniul artei și al culturii îl încurajeză să creeze mai departe. Participarea la Cenaclul I.L.Caragiale este prima ieșire din spațiul literar buzoian. Prima poezie citită se numește Dependent de fluturi, aceasta fiind și prima poezie trimisă lui Ancelin, debutul la Baaadul literar. Urmează poemele din volumul Piruete în sensul acelor de seringă: Reverie, Mugurele copt în dragoste, Vinerii dă-i copii de post și Iertare de țară. Platforma lui Filip cuprinde un calup de poeme și imagini vizuale în tandem din timpul României mute, a României comuniste. Punând accentul pe portretul adolescentului optzecist, căruia comuniștii i-au marcat tinerețea, impunând un sistem deformat bazat pe frică și supunere față de autorități, într-un mediu cu orizonturile blocate, prinși în colivii de imbecilitate, dispreț și umilință, am încercat să redau câteva flash-uri de conținut. Filip este un individ curajos care sfidează sistemul și intră în luptă cu goliat, în pofida unui sfârșit anunțat și aparent fără ieșire. Din noua carte aflată în pregătire Cătălin Marius Negoiță ne citește Lumea asta îmi sună cunoscut. Surpriza pentru cenacliștii lui Nenea Iancu este poezia scrisă cu gândul la Nichita, dar dedicată lui Marin Sorescu Lecția despre metaforă sau dialog adulto-copilăresc. Pe Marin Sorescu l-a cunoscut în clasa a V-a când i-a vizitat clasa de elevi. Poezia a fost scrisă pentru Ploiești cu un spirit caragialenesc. Ciprian Apetrei evocă o amintire comună petrecută în urmă cu un an și jumătate tot la Filarmonica Paul Constantinescu. Atunci Marius Cătălin Negoiță a venit împreună cu nașul lui Ancelin Roseti la spectacolul comemorativ consacrat scriitorului, un mare șlefuitor de talente. Ciprian Apetrei nu a reușit să finalizeze un volum de poeme sub îndrumarea maestrului său, dar speră ca în timp, să se poată strânge de la cei cu care a lucrat Ancelin Roseti variante de lucru, pentru a putea fi publicate într-o colecție. Poetul buzoian afirmă: Eu am făcut un fel de Școala Altfel, pentru că am corespondat numai pe email cu  Ancelin care era un exigent. Puțini ar fi rezistat la tirada lui. Totul era bine și nu era nimic. Reia și acest exercițiu și această frază. Ciprian Apetrei menționează că la ultimul volum,  apărut postum, Ancelin Roseti a lucrat 17 ani. Invitatul nostru susține că materialul strîns pentru cartea Piruete în sensul acelor de seringă a fost lucrat și prelucrat timp de 8 ani și că în final s-a desprins de faza de ucenic urmându-și traiectoria personală. Răzvrătirea este cuvântul cheie al poemelor lui Marius Cătălin Negoiță, în accepțiunea Anei Nedelcu. Stilul său îmbină ludicul cu filosoficul, socialul cu vulcanismul trăirilor. Artistul își amintește cum în urmă cu 15 ani, prin intermediul lui Mihai Mușat, Ancelin Roseti a luat cunoștință de primele sale încercări literare afirmând: Cine a scris aceste poeme are nerv. Novice și timid la acea vreme, poetul a fost încurajat de această remarcă. Gabriela Petri susține că la prima vedere a avut impresia că lirica lui Negoiță este una specific de dragoste. Cu totul contrar poezia lui este una de tip manifest. Katy Enache apreciază că structura sa existențială a fost fracturată, lăsând în urmă o zonă benefică pentru actul creației, care generează un profil extrem de bogat, dar și paradoxal în același timp. El s-a regăsit în poeme și este dependent de fluturi și este capabil să producă fluturi pe care să îi simțim în stomac. Doina Ofelia Davidescu ne împărtășește ideea conform căreia lirica buzoianului atinge retina, creierul și sufletul. Gabriel Comanroni menționează că proiectul picto-poetic Filip, chiar dacă  intrigă este și atrăgător din punct de vedere al unicității. Exponatele prezentate în sală au contribuit la dezlănțuirea apetitului estetic. Cu o poezie tensionată, încărcată și autentică, samuraiul metaforelor Cătălin Marius Negoiță trece cu perseverență de fiecare etapă creatoare și își definește personalitatea literară proprie. La sfârșitul ședinței autorul dăruiește câteva exemplare din volumul Piruete în sensul acelor de seringă, ed. Letras.

Dependent de fluturi

E totuşi o diferență între mașina de scris

și un future galben ― practic e tocmai argumentul

faptului că săptămâna nu are două zile de vineri.

Oricum, eu cred doar îndansullor nuptial,

fireşte, cel al fluturilor, am uitat să vă spun.

Da, mă numesc Ferdinand și sunt dependent de fluturi,

chiar în acest moment înalţ ode, la vechea maşină de scris,

zilelor cu şi fără soţ.

Nu mănânc niciodată lup la cuptor și nu citesc în germană.

Am observant acestl ucru încă din copilărie, de pe vremea când făceam gâlci,

și am hotarat să mă las.

Am răma sdoar cu fluturii, de ei nu am reuşit încă să scap,

în fiecare zi sunt nevoit să-i nasc din stern,

să-i inventez, la urmaurmei…

Oamenii puternici au arcuri și trag nemiloşi în fluturii mei.

În fiecare zi omoară câte unul sau doi,

în special peacei care se îndepărtează preamult.

Câteodată reușesc să-i înduplec,

Alteori mă rănesc și pe mine.

De unde şi până unde această uzanţă?

Fluturii mei, chiar şi cei grandioşi, trăiesc doar o singură zi,

Însă eu îi redescopăr zilnic în stern,

aruncând în focarcurile,

fiindcă altfel simt că o să orbesc.

A consemnat Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L.Caragiale Ploiești, sub egida Asociației 24PHarte

Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Nu există patriotism fără patrimoniu

Luna iulie și-a dechis porțile și a revărsat căldura cuvintelor în cadrul ședinței Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploieşti, susținută la Biblioteca Județeană ,,Nicolae Iorga” Prahova.

Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare a cenaclului celor două invitate: tânăra Ioana Maria Enache şi mama ei, Elena Enache. Mulțumim pentru interesul acordat evenimentelor noastre cultural-artistice, care se doresc a fi deschise şi vizibile mai ales generației tinere, care doreşte să se dezvolte în sfera literară.

Poemele pe cuvinte date și cele mai recente creații literare au destins atmosfera prin compoziția stilistică variată. Au lecturat: Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriel Comanroni, Ana Nedelcu, Ramona Müller și Mihail Ivănescu (proză scurtă). Se propune reluarea unei mai vechi rubrici, ,,Revista Presei Culturale”.

Cinefilonul lui Mihai Ioachimescu ne prezintă pelicula ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul omonim al lui Ken Kesey, publicat în 1962. Piesa de teatru a fost pusă în scenă undeva prin anii ʹ80 la Teatrul Național București, iar rolul indianului a fost interpretat magistral de către Florin Piersic. Povestea filmului este la fel de actuală și azi, raportată la vremurile de odinioară. Filmul de Oscar, indiferent de distribuție, redă viața dintr-un ospiciu, în care mai nebuni decât pacienții erau oamenii plătiți să aibă grijă de aceștia. Filmul cu Jack Nicholson este mult mai la îndemână decât cartea. Realizat în Salem și Depoe Bay în iarna anului 1975, filmul spune povestea lui Randle Patrick McMurphy, care este internat într-un spital de boli mintale de stat. La spital, el devine liderul rebel al pacienților din secția sa, dar și inamicul asistenței Ratched, care este hotărâtă să păstreze controlul asupra secției sale cu orice preț. Milos Forman a fost ales regizor. Era un tânăr regizor ceh, dispus să lucreze la producția cu buget redus.  Acțiunea romanului a fost stabilită la Spitalul de Stat din Oregon.

Optzeci și nouă de pacienți din spital au fost angajați ca asistenți de producție plătiți sau au fost distribuiți ca figuranți. Guvernatorul McCall a avut un scurt moment de crainic, care a apărut la un televizor din secție. Programul de filmare, care a durat unsprezece săptămâni, a fost obositor, adesea cu zile de douăsprezece ore, șase zile pe săptămână. Ultima săptămână de filmare a avut loc în martie în Depoe Bay, unde McMurphy, după ce deturnează un autobuz, îi duce pe colegii săi într-o excursie la pescuit. Filmul a avut premiera în New York City și Los Angeles pe 19 noiembrie 1975. Premierul din Oregon a adus un beneficiu pentru Asociația de Sănătate Mintală din Portland, iar pe 18 decembrie a fost deschis publicului. Deși primele recenzii ale filmului au fost împărțite, a fost un succes imediat cu publicul. În martie 1976, filmul a primit cinci premii Oscar – pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cea mai bună imagine. (Mihai Ioachimescu)

Ana Nedelcu face o sumară asemănare cu filmul recent premiat la festivalul de la Veneția, ,,Imaculat”, în care personajul principal de 18 ani trăiește o dramă psihologică, ajungând să fie subjugat, în timp ce intervențiile personalului medical se manifestă doar în situații extreme. Destinul individual limitat la supraviețuire şi fără o conştiință de sine se transformă într-o dramă colectivă, raportată la societate. Pasiunea cinefililor prezenți dezleagă pelicule, evenimente și regii prin intervenții care mai de care mai interesante.

La rubrica Poeții lunii iulie, colegul nostru pe care nu l-am văzut de un an, Nicu Drăgulin, ne încântă cu versurile scrise de Vasile Alecsandri (n. 21.07.1821), Dimitrie Anghel (16.07.1872), Evgheni Evtușenko (n. 18.07. 1933) și Adrian Păunescu (n. 20.07.1943). Luminița Bratu ne recită un poem dedicat marelui poet Adrian-Păunescu, scris de fata acestuia, Ana-Maria Păunescu și publicat în volumul ,,Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”. Reverența interpretativă a poemelor de dragoste aparținând lui Pablo Neruda (n. 12.07.1904), atitudinea culturală a lui Alecsandri în literatura tradiționalistă, precum și caracterul profund social al poeziei lui Adrian Păunescu, aspecte relevate de către Ana Nedelcu, completează omagiul literar al lunii de cuptor.

În final, Ramona Müller prezintă biografia și câteva poeme din creația lui Traian Chelariu (n. 21.07.1906). O poveste de viață presărată cu accente tragice, regăsite şi în poemele sociale de o intensitate aparte.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru contribuțiile minunate!

Ramona Müller

Secretat literar de Cenaclu

*sub coordonarea Asoci. ,,24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu!

📜Asociația culturală 24pharte, Cenaclul I.L. Caragiale.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către Luminița Bratu, Maria Bem, Emilia Luchian, Ana Nedelcu; 📖Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă; 📚🔍Rubrica de istorie a d-nei prof. Emilia Luchian ne vorbeşte despre slavii vechi. Slav ar însemna faimă, glorie. Prin urmare, slavii erau glorioşi, precum celţii, celt însemnând nobil. Slava posibil să fi fost numele original al râului Nipru, dar în general însemna masă, chiar masă funerară. Conform cronicarilor vremii: Procopius din Cezareea ne prezintă slavii drept aceia care nu pot fi înrobiţi sau subjugați în propria ţară. Ei nu se supun unui singur om ci, din vechime îşi duc viaţa sub conducerea poporului întreg, astfel că foloasele şi nenorocirile sunt suportate de toți deopotrivă. Pe lângă acest aspect, slavii se închinau râurilor, nimfelor şi altor zeităţi, locuiau în colibe sărăcăcioase şi depărtate unele de altele, cărora adesea le schimbau locul. Pe de altă parte, alţi cronicari îi prezintă ca locuind de-a lungul râurilor, în case înghesuite unele într-altele, astfel încât să nu mai rămână spaţiu. Slavii au migrat în America de Nord, Canada şi Anatolia. Vecinii: la vest germanii, celţii şi o parte a geto-dacilor, la est alani, sarmaţi şi sciţi (origine iraniană), la sud-est caucazieni, la nord şi nord-est balticii şi finlandezii. Înfăţişarea lor: erau înalţi şi robuşti, cu păr

deschis sau blond, pielea roz, dar întunecaţi de murdărie. Ei se spălau în saune, încingând pietrele. Când intră în luptă, majoritatea slavilor mărşăluiesc împotriva duşmanilor, purtând puţine scututri şi arme în mâini şi niciodată pieptare. Unii dintre ei nu poartă nici măcar o cămaşă sau o haină, ci doar pantaloni scurţi. Armele folosite: arcul cu săgeţi otrăvite, scuturi din piele de taur, buzdugan, sabie cu două tăişuri şi vârf. Strategii militare: dovedeau o mare duritate în luptă, erau exraordinar de curajoşi, se avântau în luptă ca nebunii. Preferau războiul de gherilă, ambuscada şi raidurile. Săpau canale în subteran şi se camuflau, iar pe ape foloseau schelele. Trăiau după un principiu de viață clar: pe pământul lor nu se supuneau nimănui. Preferau să fie distruşi de un şef din propriul lor trib decât să fie înrobiţi şi supuşi legilor romane. Se vor creştina în sec.IX-X. Foloseau deopotrivă practici creştine şi practici păgâne. (Emilia Luchian) Mulțumim celor prezenți! ✍ Ana Nedelcu ~ secretar literar de cenaclu

Nu există patriotism fără patrimoniu

Filarmonica Paul Constantinescu, 20 iunie 2022

Cronică literară 23.05.2022

Un mai răvășitor își cântă ultimele acorduri literare…
La rubrica ”Cel mai recent poem” Luminița Bratu, Ramona Müller și Ana Nedelcu dau citire celor mai proaspete creații personale. Proza scurtă a domnului Mihail Ivănescu, cu stilul umoristic original, completează tabloul literar al acestei prime rubrici.
Rubrica ”Cinefilonul” scoate din arhiva filmotecii românești ”Probă de microfon” (1980). Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul ca fiind inspirat din actualitate. Filmul scris, regizat și interpretat de Mircea Daneliuc ocupă locul 9 în topul celor mai bune pelicule românești din toate timpurile. Filmul îl prezintă pe autorul Mircea Daneliuc în rol de regizor, scenarist și actor. Tora Vasilescu și Gina Patrichi întregesc o distribuție remarcabilă. Mircea Daneliuc este un fel de Woody Alen al României, consideră Mihai Ioachimescu. Mircea Daneliuc este autorul primului film românesc în care se vorbește omenește. Regizorul nu opune comunismului anti-comunismul, ci firescul; nu se folosește de critici, metafore sau parabole, ci de omenesc. Tora Vasilescu creează o ruptură în cinematografia românească, atunci când rostește: Mă ameninţi tu pe mine, bă amărăşteanule?, arată criticul de film Cristian Tudor Popescu. Povestea de iubire înfiripată între Luiza (Gina Patrichi) – o reporteră la televiziune – și Nelu – cameramanul interpretat de Mircea Danieluc – pune în evidență raporturile profesionale și cotidiene dincolo de întreruperea vieții de cuplu. Cei doi fac un reportaj în Gara de Nord, unde Nelu o întâlnește pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără puțin ciudată. În
România ceauşistă, libertatea era un termen relativ, iar unele libertăţi erau mai relative decât altele. De aceea este remarcabil că filmul a reușit să treacă de cenzura securității.
Clasica rubrică de istorie deapănă firul înapoi și descurcă ghemul cronologic sub atenta supraveghere a doamnei Emilia Luchian. Aceasta ne oferă principiile organizării și sistemele de valori a două familii: celtică și germană.
Punerea în discuție a unor probleme administrative ale cenaclului încearcă să găsească soluții de rezolvare pe termen scurt și mediu.

Colega noastră Cati Rodica Enache semnează rubrica Profil de autor. Cea mai recentă carte a sa ”Ulciorul din vârful muntelui” a apărut la editura Karta-Graphic. Autoarea ne dezvăluie că la această vârstă înțeleaptă n-am devenit, dar cumpătată, da. Acest volum, sintetizând inspirație, trăiri și experiențe personale, reprezintă o perioadă de ascensiune, de zbor înalt și spiralat, precum zborul ciocârliei, spre un tărâm în care pacea , liniștea și bucuria devin o stare de fapt, un mod de viață, o împlinire. (Cati Enache)
Ultimul poem din volum este dedicat nepoatei sale care împlinește clipa cuminte, clipa de bucurie. Experiențele spirituale și meditațiile hinduse, visele, seminariile și yoga spontană au determinat-o pe Cati Enache să caute sensul
existenței și să aprofundeze conexiunile cu sine și cu alte persoane. Structurile spirituale sunt diferite, astfel în funcție de fiecare persoană ulciorul cu apă poate reprezenta optimism, dăruire și speranță. Poveștile de viață ale autoarei suscită o dezbatere complexă alături de colegii de cenaclu. Acuratețea stilului și limbajul blând al scrierii facilitează lectura cărții.
Ana Nedelcu ne prezintă câteva considerații asupra volumului prezentat: Parcurgând această carte am descoperit, pe de-o parte, un suflet sensibil transpus într-un limbaj blând, cald, încăutare perpetuă a evoluţiei spirituale, aspect redat prin experienţele transcendentale din debutul cărţii, şi pe de altă parte, un pedagog foarte bine organizat, ce structurează volumul în patru părţi complet diferite.
Prima parte constă într-un jurnal intim prin intermediul căruia autoarea poartă cititorul prin labirintul experienţelor de ascensiune spirituală, de la stadiul unei copile rătăcite până la transpunerea într-un bătrânel uscăţiv,ce-şi găseşte refugiul supreme în vârful muntelui, alături de un ulcior cu apă rece şi limpede… ,,ulciorul cu apă al fiecăruia dintre noi, aflat într-un loc sigur, fără primejdii”. Metafora deosebită a ulciorului din vârful muntelui, care dă şi numele cărţii, ne arată că viaţa, existența ar trebui să reprezinte o evoluţie, o ascensiune continuă către un nivel de conştiință superior, punct în care vom regăsi echilibrul interior.
A doua parte reprezintă o serie de cinci recenzii de carte, realizate după autori români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Anița NandrişCudla, Raul SrebastianBaz, Daniel Bănulescu, Nora Iuga şi LiviaDimulescu. Recenzia care
frapează este cea a romanului Aniței Nandris – ,,20 de an iîn Siberia”, o carte şocantă ce prezintă destinul unei femei, ,,o mărturie a reconstituirii statutului de ţăran bucovinean",vorbind despre soarta deportaţilor români în gulagul sovietic. Ceea ce atrage atenţia este paralela pe care autoarea o realizează în analiza sa între diferitele aspecte ale vieţii de atunci şi dintr-o perioadă de criză versus viaţa de acum, accentuând modul superficial la care am ajuns să percepem existența. Aflăm, prin urmare, cum se raportează hainele ca o necessitate primară la un dressing room de astăzi, cum aerulpe care-l respirăm s-a transformat în otravă prin aşa-zisul progres societal, cum hrana de bază s-a transformat astăzi într-o risipă acută, cum stilul de viaţă sănătos a devenit o obsesie cu accente arogante, cum administrarea propriei vieţi (management în termini moderni) a ajuns o stare permanentă de conflict şi  nemulţumire, fără răbdarea necesară de a găsi soluţii şi a dezbate într-un mod asertiv, sau cum imposibilul a devenit cuvânt de ordine în ce priveşte funcţia publică. O carte ce îndeamnă spre reflecție profundă a supravalorilor şi principiilor după care ne ghidăm viața.
A treia parte a cărţii este dedicată familiei şi prietenilor, reprezentând de altfel un dialog al autoarei cu fiecare în parte, depănând amintiri commune sau secvenţe importante din viața acestora.
Volumul se încheie cu o lirică împărţită pe cinci capitole: copilăria, visarea, anotimpurile, divinitatea, cât şi versuri dedicate nepoatei sale. Lirica abundă în tumult existenţial, călătorind permanent între jocul copilăriei, dialogul cu
divinitatea, visarea la o lume ideală, celebrarea naturii cu ale sale anotimpuri schimbătoare… ,,pe jumătate, cort de nomad […] pe jumătate, casă […] pe jumătate, pământ răvăşit […] pe jumătate, văzduh visitor […] pe jumătate, pasăre […] pe jumătate, corabie […] pe jumătate, lumina din zori […] pe jumătate, amurg pătimaş […]”
Florin Manole ne expune în finalul întâlnirii un material care completează recenzia prezentată de Cati Enache (într-o ședință anterioară) pentru cartea Isus al meu, de Gabriel Liiceanu. Florin Manole continuă sugestiile prezentate de colega noastră. Este o carte scrisă dintr-o combinaţie curaj, indignare şi mirare. Se pot face numeroase observații. Diferența dintre religiozitate și creștinism, separarea dogmelor, tentele fracturate, modelul uman și mesajul cristic determină dimensiunea spiritului evoluționist al lui Liiceanu.
Prospețime, antren, bună dizpoziție, subiecte interesante și oameni de calitate, nene Iancule! Hai la noi, la Cenaclul I.L.Caragiale!

Cronică: Ramona Müller, secretar literar
Ana Nedelcu, secretar literar
Fotografii: Ramona Müller, secretar literar

– sub coordonarea Asociației ”24PHarte”- ”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”

Cenacliştii lui Caragiale şi-au dat întâlnire pe 9 Mai pentru a-l comemora pe regretatul coleg şi poet Martin Culcea, dispărut dintre noia cum un an. Şedinţa de cenaclu a fost dedicată aproape integral poetului (păstrând doar rubrica “11 minute de istorie” a d-nei Emilia Luchian), fiind o îmbinare relevantă între amintiri, lectură şi analiză literară a operei sale, prin vocea unora dintre membrii cenaclului care l-au cunoscut mai mult sau mai puțin, au citit şi studiat volumele poetului.

Intervenţiile colegilor şi prietenilor apropiaţi au venit din partea lui Eugen Petri, cel care a şi deschis şirul alocuţiunilor dedicate lui Martin Culcea, Leonida Chifu, Sorin Vânătoru, Octavian Onea, Florin Manole, dar şi alte cunoştințe ale acestuia. S-au povestit întâmplări din viaţa poetului, momente şi experienţe comune. Din relatările acestora şi pentru cei care nu l-au cunoscut pe regretatul poet, descoperim o personalitate puternică, o lirică ascunsă într-o carapace dură de critic asupra vieții, “un prieten incomod”, de o sinceritate aparte. Din poveşti transpare şi o apetenţă pentru muzica clasică, “un sculptor poetic”, cum a fost numit, poezia sa fiind definitorie prin felul de a simţi profund materia şi spiritul, interiorul şi exteriorul uman. Cu o veritabilă ascuţime a minţii, Martin Culcea este considerat un foarte bun cunoscător al limbii române, stilul său liric fiind caracterizat de jocul permanent cu semnificaţiile lingvistice. El consideră cuvintele ca pe un corp uman, asemenea elementelor ce dau formă unui întreg perfect: trupul şi/sau poezia. Considerat de unii un poet dur, direct, o personalitate auto-critică, iar de alţii un poet dogmatic, având un raport razant cu propriul poem, cert este că Martin Culcea  surprinde prin însăşi avalanşa de cuvinte, prin judecăţile de valoare şi printr-un început perpetuu al versurilor sale pe care le întrerupe mereu brusc, le taie din rădăcină, cu scopul de a şoca cititorul. Astfel, poezia sa este formată mereu din noi începuturi (în stilul Ion Barbu). Prin urmare, te ţine treaz, atent la ce va să vină,  cultivând deschiderea şi curiozitatea pentru nou.

Volumele lecturate şi analizate de către membrii cenaclului –  Luminiţa Bratu, Caty Enache, Ana Nedelcu, Ramona Müller – au pus în evidenţă firul roşu al poemelor sale – trecerea timpului. Aceste volume poartă titlurile: “BOX”, “Umoralb”, “Rostirea în şoaptă”, “Şi” – toate publicate la editura Elit Comentator şi“Amor petavan”, volum publicat la editura Karta Graphic în 2008.

Viaţa este un dar suprem pentru care să ne bucurăm. O privire mai atentă în interior, o prelungire a copilăriei în maturitate, o criză identitară, existenţială, aceasta este viaţa noastră în viziunea lirică Martin Culcea, aflată la graniţa dintre imaginaţie şi realitate, luând în considerare nostalgia copilăriei şi adultul anesteziat de rău. Oare nu el este responsabil pentru propria fericire, pentru ieşirea din propria miopie interioară? “Miopia ca un punct de vedere” vieţuieşte pe o “Stradă a sfielii” unde domină lipsa îndrăznelii de a fi – “Miopia trebuie schimbată cu agilitatea unui scamator”. Depinde cât de liber, îngăduitor, discret şi repetitiv (în sensul de perseverent) privim în interiorul nostru.

Seara dedicată poetului a fost încheiată de intervenţia soţiei sale, Luli Culcea, care ne-a prezentat artistul de după perdea, referindu-se mai ales la perspectiva lui asupra existenţei cenaclului literar.  Acesta susţinea faptul că un cenaclu literar reprezintă cea mai bună formă de şcoală a poeziei, deoarece acolo te poţi dezvolta ca artist creator de condei, poţi creşte valoarea operei personale, cu condiţia de a admite criticile constructive şi de a te întoarce în permanenţă la versuri pentru a le îmbunătăţi. Răbdarea este un deziderat esențial.

“Cred că poezia este una dintre căile de a te apropia de adevăr.” (M. Culcea)

Cu ocazia Zilei de 9 Mai, la rubrica “11 minute de istorie”, d-na Luchian ne-a făcut cunoscută semnificaţia Zilei Independenței de Stat a României de la 9 mai 1877, citind pasaje relevante din carteasa “Ploieşteanul, chip şi masca” (ed. Karta Graphic, 2017)

Mulțumim tuturor pentru prezență şi contribuții!

Cronică: Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

Fotografii: Ramona Müller– secretar literar de cenaclu

Amfitrion: LeonidaChifu

~sub coordonarea Asociaţiei “24PHarte” – “Nu există patriotism fără patrimoniu”

Într-o atmosferă plăcută de primăvară, membrii cenaclului I.L. Caragiale Ploieşti s-au reunit în data de 2 Mai pentru a celebra Ziua Naţională a Tineretului, având ca invitate două tinere scriitoare şi poete din Ploieşti – Patricia Iulia Iancu şi Corina Savu.

Întâlnirea a debutat cu rubricile clasice ale şedinţelor, în cadrul cărora ne-am delectat cu: poeme semnate de d-na Luminiţa Bratu şi d-ul Ionel Sima, câteva incursiuni în istoria sărbătorii Pascale ce tocmai s-a încheiat, istorisite de d-na Maria Bem, precum şi o scurtă recenzie a cărţii “Isus al meu” (Gabriel Liiceanu) a d-neiCatyEnache. Subiectele tratate au generat dezbateri interesante şi intense despre umanitatea raportată la timp şi evoluţie, din perspectivă ştiinţifică şi religioasă, precum şi influenţa pe care o exercită astăzi cele două domenii asupra dezvoltării omului. Argumentaţia privind această temă a diferendelor dintre ştiinţă şi religie rămâne întotdeauna deschisă.

În cadrul rubricii Cine-filonul, d-ul Mihai Ioachimescu ne-a prezentat filmul western “Hostiles” (Inamici – 2017), o odisee eroică a supraviețuirii, plasată înanul 1892. Pelicula este o poveste despre călătoria spre reconciliere, respect reciproc și iertare, explorând relația complexă și tulbure dintre cei care au trăit pe acest pământ de secole – băştinaşul și intrusul alb – colonizatorul, adresând întrebarea-cheie: oare este posibilă vreodată reconcilierea?

Rubrica 11 minute de istorie a d-nei Emilia Luchian a fost despre mitologia celtică, divinităţi, cosmologie şi tradiţiile păstrate până astăzi în cultura omenirii.

Partea a doua a întâlnirii le-a avut în prim-plan pe cele două tinere invitate. Am avut parte de discuții interesante despre romane polițiste, povești de groază, cărți pentru copii, dar și poezie.

Patricia Iancu ne-a vorbit despre parcursul său literar desfăşurat în proiecte ce vizează atât literatura online – Tolba cu Poveşti – cât şi cea tipărită, având în pregătire o carte de poveşti pentru copii. Patricia se consideră un meșteșugar interesat de aliajul dintre imagine și cuvânt şi se regăseşte cel mai bine în literatura pentrucopii. Din lecturile sale prezentate, reiese un talent desăvârşit pentru storytelling şi un limbaj extrem de captivant pentru genul literar vizat. Lirica ei te provoacă la a dezbate mari teme existențiale, având o abordare filosofică, completând însă într-un mod elegant tabloul moralei blânde, ce o putem regăsi ulterior în poveştile încântătoare pentru cei mici. “Foarte repede am înțeles că a scrie pentru copii este atât de curat și creativ, încât m-am luat în serios cu noua descoperire. Am scris versuri și acum bat la porțile editurilor cu povești care să poată deschide universuri întregi pentru cei  mici.”

Corina Savu este o tânără scriitoare publicată. Ea a scos deja un roman în două volume, o carte de poezie, cât şi poveşti apărute în trei antologii naţionale. Corina este tipul scriitorului dârz, care relatează cu înfocare despre pasiunile sale: Egiptul cuprins într-un jurnal de călătorie, Mexicul surprins în detaliu într-un roman amplu de tip policier, cu accente de thriller şi mult mister, iubirea înglobată într-o serie de poeme intense. Iar în spatele unor poveşti de groazăse află mult tâlc. O adevărată încântare acest amalgam de stiluri literare în faţa cărora tânăra autoare se lăsă de fiecare dată provocată, aruncându-se învalurile creaţiei. “Scrisul este ca un drog. Nu poți renunța la el. Voi continua să scriu indiferent de adversități, căci scrisul este și o evadare din această lume din ce în ce mai nestatornică și nebună.”

Corina şi Patricia sunt şi absolventele cursului Creative Writing 10– incursiune în scrierea creativă (lirică, proză, scenaristică, jurnalism) inițiat şi susținut de Ana Nedelcu (trainer acreditat) în 2016.

Mulţumim tinerelor că au dat curs invitaţiei noastre şi le aşteptăm cu mare drag şi interes în cadrul întâlnirilor literare.

Mulţumim membrilor cenaclului pentru prezenţă şi pentru interesul acordat literaturii tinere, care se dovedeşte a fi extrem de valoroasă şi cu o perspectivă inedită.

Talentul este un potenţial latent ce sălăşluieşte în fiecare din noi. Descoperirea lui este o adevărată vânătoare de comori lăuntrice: cândți se revelează, te surprind şi te simţi împlinit.

 Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

 Amfitrioane: Ana Nedelcu & Ramona Müller

~sub coordonareaAsociaţiei “24PHarte” – Nu există patriotism fărăpatrimoniu

Primăvara ne răsfață. Sub apanajul multicolor al lui Prier membrii Cenaclului literar I. L. Caragiale au decupat în ziua de 11.04.2022 cuvinte înaripate dintr-un puzzle literar. Luminița Bratu așază prima piesă de vers intitulată ”Anonimă”. Apoi perimetrul liric se completează prin recitările lui Ionel Sima, ale Liviei Dimulescu, Anei Nedelcu (”Iubirea dintre un râu și-o pasăre”) și a colegei noastre, Katy Enache. Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă.

Emilia Luchian ne introduce într-o altă lume, cu altă geneză. Este vorba de celți, despre obiceiurile lor și mai ales despre femeile celte. Celții erau mândri și aveau principii sănătoase de viață. Educaţia băieţilor celţi presupunea învăţarea unor sporturi, iar a fetelor – noţiuni de croitorie. Copiii erau daţi unui „părinte spiritual”, care avea sarcina de a-i învăţa. Băieţii rămâneau la acest părinte spiritual până la vârsta de 16 ani, iar fetele până la 14 ani. După această perioadă, fetele şi băieţii se întorceau în familiile de origine, însă nu uitau niciodată de părintele spiritual, pe care aveau datoria de a-l ajuta la nevoie. Atât femeia, cât și bărbatul aveau o zestre individuală, iar după ce formau o familie foloseau doar uzufructul. Celții aveau o  minte foarte pătrunzătoare, contrar graiului tărăgănat și plin de mister. Celţii puneau mare preţ pe preoţi, ghicitori, astronomi, druizi şi judecători. La declanşarea semnalului de luptă, celţii se mobilizau fără ezitare la locul de adunare. Ultimul sosit era sacrificat în onoarea zeilor. În civilizaţia celtică, femeile aveau permisiunea să participe la război. Acestea sunt descrise de cronicarii vremii ca fiind îmbrăcate în negru, „ca vrăjitoarele”, cu părul în dezordine, agitând torţele, adevărate amazoane.

”Cine-filonul” este rubrica ce aparține lui Mihai Ioachimescu. Acesta ne recomandă o peliculă de o mare forță dramatică ”Sleepers”. Subiectul tratează viața unor băieți adolescenți din școala de corecție. Sensibilitatea cu care regizorul Barry Levinson s-a aplecat asupra unei teme delicate, demonstrează experiența în tratarea unor subiecte considerate de către societate ca fiind tabu. Filmul aduce în evidență trei foști delicvenți minori care își duc la capăt dorința de răzbunare asupra gardienilor de la școala de corecție.  Actorii principali – Robert DeNiro, intrat “natural” în rolul preotului de cartier; Kevin Bacon – a interpretat magistral  un  rol negativ (de homosexual pedofil) ; Dustin Hofman – un avocat alcoolic ratat ; Brad Pit – dă noblețe personajului său și desigur – la rolurile secundare – câteva personaje pitorești:
– “King Benny”, personaj parcă scos din “Nașul”, un pensionar mafiot
– “Fat Mancho” (Grasanul) – un veșnic “băiat de cartier”

Asocierea filmului cu “Contele de Monte Cristo” este bine aleasă pentru a justifica răzbunarea justițiară – singura care poate alina oarecum rana din sufletul unui copil abuzat. Calitativ și valoric este un film de colecție.

Gabriela Petri ne prezintă un sumar al Festivalului Internațional de poezie ”Nichita Stănescu” desfășurat la Ploiești în perioada 29-31 martie 2022, ediția XXXII. Multitudinea de acțiuni desfășurate de către Biblioteca Județeană Prahova ”Nicolae Iorga” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Consiliul Județean Prahova, la care au participat Nicolae Băciuț și Daniel Corbu pun în evidență prețuirea pe care ploieștenii și scriitorii din toată țara o poartă marelui poet Nichita Stănescu.

Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii Cezar Mihai Pârlog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Pe cei doi îi leagă multe amintiri din adolescența petrecută în Buzău și la liceul Mihai Eminescu din localitate. Cezar a fost prins odată de către doamna administrator a cabinetelor de chimie C1 și C2 ascuns chiar în dulapul cu pahare Berzelius și Erlenmayer. Acasă avea un laborator mai dotat decât cel de la școală, elevul de atunci fiind îndrăgostit eminamente de științele exacte. Sunt reamintiți cu drag și câțiva dintre profesorii care le-au călăuzit pașii în viață, inclusiv domnul profesor de limba română Catrina, tatăl regretatei scriitoare Simona Catrina, colegă de liceu cu cei doi, dar mai mare cu  doi ani.

Ramona Müller consideră că textele lui Cezar Mihai Pârlog au o savoare specific, te fac să râzi. La fel ca și Caragiale, fostul coleg de liceu al Ramonei surprinde aspecte particulare ale societații românești actuale, bazate pe observație, trăire, dezvăluire și interpretare specifică. Fiecare element independent de care se folosește Cezar în scriitura sa, are propria semnificație  contribuind astfel la formarea unui mecanism propriu al producției sale textuale. Scriitorul rupe legăturile ficționale, iar lectura este una concretă, cu valoare autonomă în sine. Ramona Müller apreciază împletirea inedită dintre stilul journalistic și cel literar, care îl apropie de stilul lui Caragiale, Cezar Pârlog conturând o fizionomie reală a timpului în care trăim.

Din CV-ul lui Cezar Mihai Pârlog desprindem următoarele :”Fost sudor, sergent în armată la Revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, redactor stagiar, poliţist militar. Doctorat în ştiinţe militare şi informaţii, studii de inginerie, căi ferate, drumuri şi poduri la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi. În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2018. A debutat în Revista Forţelor Terestre în anul 2007. Articole publicate în România literară, Luceafărul, Conta, Adevărul, Litere, Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Puterea, Tiuk etc. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte (2014), care a obţinut Premiul Naţional Vasile Voiculescu la secţiunea proză (2015). Alte premii literare: Marele premiu Marin Preda la Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda (2014), Premiul Revistei Luceafărul (2014).
OPERA: Flori, fete, fiţe sau băieţi (2014); Life stuff sau Învăţături pentru Andreea (2016); Electric Puzzle (2017); Ce mult te-am iubit! (2018); Facts of life (2018) Prezent în numeroase antologii, printre care: Cele mai frumoase proze ale anului, coord. Alexandru Petria (2014); Cartea copilăriilor, coord. Dan Lungu ţi Amalia Gheorghiţă, Editura Polirom (2016); 1312 Sirene, (2017); Ficţiuni centenare (2018).

Cezar Mihai Pârlog se simte onorat de invitația și de prezența sa în cadrul unui vechi cenaclu de literatură, afirmând că înainte de a ajunge la Filarmonica Paul Constantinescu a trecut prin fața Palatului Culturii și l-a salutat pe nenea Iancu, dar nu l-a deranjat prea mult, pentru că acesta era însoțit de trei doamne cochete și nu dorea să concureze cu el. Pe drumul de la Sinaia spre Ploiești, efectuat cu trenul, Cezar a cumpărat un număr mai vechi din ”România literară” din care ne redă un fragment din dialogul purtat între peruanul Mario Vargas Llosa și columbianul Gabriel García Márquez

Mario Vargas Llosa: Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta: să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?

Gabriel García Márquez: Eu am impresia că am început să fiu scriitor când mi-am dat seama că nu eram bun de nimic.

Invitatul nostru dă curs unei prime lecturi ”Molia și scriitorul”, povestioară ce a pornit de la o joacă de cuvinte în trecut (Moglia/soție în limba italiană). Efectele sunt cele scontate, iar buna dispoziție și zâmbetele colegilor de cenaclu sunt argumente forte și imediate. Pe vremea când Cezar scria la 24FUN, el consideră că i s-a deformat stilul de a scrie, deoarece  spațiul era limitat de numărul caractere impus la 3000. Lupta începea cu adevărat când din 5000 de caractere ștergea, înlocuia cu sinonime, dar esența textului se pierdea. Considerând că în societatea actuală timpul este un factor important, de care depindem în mare măsură cu toții, s-au schimbat și vremurile în care operele literare includ zeci de personaje și numeroase volume. Scrisul concentrat, minimalist se integrează mai ușor în cotidian.

Urmează citirea textelor ”Certificatul de naștere”, ”Pis-pis-pis”, ”Gaudeamus, ultima zi”, ”Alina”. Este un lucru avantajos pentru un scriitor ca să lase textele deschise și acestea să nu se termine cumva. Cel care citește, dar căruia nu îi este clar finalul, va reveni asupra lecturii. Importante sunt și efortul și contribuția cititorului, în acest context.

Dodo Niță, cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate scrie așa: <<CezarPârlog este preşedintele (doar trăim într-o republică, nu-i aşa) prozei scurte de la noi, un fel de Fredric Brown care trăieşte pe malul Dâmboviţei. Prozele sale cu final neaşteptat sunt ca nişte praline belgiene: se degustă pe îndelete şi se savurează cu parcimonie. De altfel, singurul adjectiv care ar putea descrie proza sa scurtă este „delicioasă”>>.

”Prozele lui Cezar Pârlog sunt decupaje vii, memorabile, dintr-o realitate imediată în curs de robotizare. În fapt, fluxul acesta narativ spart în schițe și povestiri, este și un reactive la spaima de realitate. Proza lui Cezar Pârlog se citește pe nerăsuflate, umorul e fin scriitura parafină. Fiecare pesonaj își trăiește, pus în situație de către autor, momentul său de excepționalitate, până și gândacul lui Kafka își schimbă dispoziția în funcție de prognoza meteo.”    Adrian Alui Gheorghe

Sesiunea de autografe încheie o seară minunată.

”Așa este? Așa este. Carevasăzică am dreptate…este? Este.”   I.L. Caragiale

(Ramona Müller)

Sfârșitul lunii martie dizolvă zâmbetul feminin la puterea a treia. În orașul nichitian Cenaclul literar I. L. Caragiale primăvara este mai mult decât feminină, este și plină de culoare și speranță. Ana Nedelcu și Ramona Müller deschid meniul anotimpului literar cu rubricile clasice ale programului.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către autorii Luminița Bratu, Ilarie-Adrian Frone, Ana Nedelcu, Katy Enache și Mihail Ivănescu. După aperitivele lirice, Mihai Ioachimescu ne readuce în atenție și ne stârnește pofta de cunoaștere cu nominalizările pentru Premiile Oscar. Noua lui rubrică ”Cine-filonul” (el a nășit-o) ne oferă o dietă proaspătă, totuși veche în filmografia noastră, ”Nașul”.  Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul ”The Godfather” este povestea impresionantă  a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile, unde cuvântul dat si promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul în care viața îi este pusă in pericol, copiii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați si ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă pentru morala făgăduită, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele și valorile care definesc cel mai bine acest film, acțiunea lui care a făcut lumea filmului să vuiască și să tresară generații la rând. Considerat de Institutul de Film American drept unul dintre cele mai bune filme americane ale tuturor timpurilor, această capodoperă a lui Francis Ford Coppola îl prezintă pe Marlon Brando intr-un rol premiat cu Oscar – patriarhul familiei Corleone. Nașul este un portret violent, terifiant, al luptei date de o familie siciliană pentru a-și păstra puterea într-o Americă postbelică marcată de corupție, înșelăciune si trădare. Coppola își începe legendara trilogie stabilind cu măiestrie un echilibru între viața de familie a lui Corleone și cumplita lume a crimei organizate în care este implicat clanul. Inspirat după romanul best-seller al lui Mario Puzo si prezentând interpretări actoricești care au consolidat carierele lui Al Pacino, James Caan si Robert Duvall, acest film genial, fascinant, a fost nominalizat la zece Premii Oscar și a câștigat trei, inclusiv Oscarul pentru Cel mai bun film al anului 1972.

De la Emilia Luchian aflăm în cadrul rubricii de istorie că strămoșii noștri geto-dacii erau poligami. Unul dintre primii scriitori antici care au descris viaţa de cuplu a tracilor în general, inclusiv a geto-dacilor, a fost grecul Heraclit din Pont, care a trăit în secolul al IV-lea.    „Fiecare se căsătoreşte cu trei sau patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii.[…] Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând”, arată acesta în scrierile sale. Referindu-se strict la geţi, există o altă mărturie a unui autor de comedii grec, Menandru, care a trăit în aproximativ aceeaşi perioadă şi care spune că i-a cunoscut pe geţi și face următoarele constatări: „Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii. Mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: «Bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea»“, scrie Menandru în piesa sa de teatru.

În cadrul ședinței de azi are loc lansarea de carte Între cer și pământ numai iubirea, autor Maria Bem, ed. Pim, 2021. Membrii cenaclului au citit romanul-document, care evocă aspecte din viața autoarei și a familiei sale din perioada comunistă. Volumul este dedicat fratelui său, Marian Ionescu. Relatările cuprinse în roman pun în evidență represiunea și duritatea metodelor aplicate în anchetele Securității.  La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Marian Zmaranda apreciază prefața subtilă scrisă de Cristian Crăciun, considerând că misiunea prezentei lucrări este aceea de a readuce în atenția cititorilor oroarea și teroroarea psihologică resimțite în acea perioadă neagră. Credința, puritatea și inocența suprapuse peste rănile adânci sunt evocate în frânturi senine din copilărie. Considerând că romanul Mariei Bem trebuie citit cu empatie, Katy Enache pune în evidență trei aspecte:

1. Frumusețea tulburătoare a titlului
2. Sinceritatea cu care autoarea consemnează și presară poezia
3. Munca depusă, autenticitatea documentelor care ne introduce în interiorul faptelor relatate.

Gabriela Petri subliniază ideea conform căreia această carte ar trebui distribuită tinerilor, pentru a face cunoscute evenimentle din trecut. Cartea este o mărturie familială scrisă într-un stil accesibil. Și cum oamenii uită repede, romanul document are și o funcție catarctică pentru trezirea conștiinței umane.

Cristian Crăciun, vechi prieten al autoarei, consideră că această carte trebuia scrisă și a încurajat-o pe Maria Bem să facă acest lucru. Produsul final este o carte simplă și impresionantă, care chiar dacă nu respectă structura unui roman obișnuit se constituie într-un act de demascare și condamnare a comunismului. Criticul literar face referire la războiul din Ucraina. Dacă uitarea este igienică, generațiile de după ʹ90 trebuie să își asume istoria proprie. Forța mărturiei rezidă în bibliografia amplă și bine documentată. Cartea înseamnă istorie pe două planuri: 1. familial și 2. național. Luminița Bratu apreciază faptul că cei care sunt de o seamă cu autoarea înțeleg mai bine implicarea acesteia în prezenta lucrare. Consideră cartea ca fiind bine documentată cu fapte și date reale. Ana Nedelcu face referire la dimensiunea psihologică și la dimensiunea de cercetare a cărții, socotind că aceasta poate fi utilă în școli și licee.

Maria Bem ne dezvăluie că volumul Între cer și pământ numai iubirea reflectă istoria familei sale în perioada 1950-2009. Certificatul său de naștere care apare în carte este dovada implacabilă a unei realități dure. Mama sa era în vizită la soțul ei, care muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Șocată și impresionată de condițiile în care munceau deținuții, mama Mariei Bem a intrat în travaliu și născut-o în orașul Cernavodă. Peste toate atrocitățile trecutului se lasă iertarea, nu uitarea.  Poeziile care însăilează capitolele din roman pun în evidență trările de nostalgie și aducere aminte.

Un scrâșnet de dinți și alte zeci de mii

Se aud în nopți de onix, prin lutul din câmpii,

Din morminte fără cruci scufundate-n tăcere,

Din guri fără trup închise-n vremi de fiere.

În lutul cel galben doar pașii desculți

Scufundă-n adâncuri doar scrâșnet de dinți,

Se rup de acolo, pe cer loc își fac

Plouând pe câmpie în flori roșii de mac.

Și cum pe 31 martie aripa lui Nichita Stănescu va reaprinde zborul versurilor în Cetatea Aurului Negru, să ne amintim:

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

Ramona Müller

”Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.”

I.L. Caragiale

Membrii mai vechi și mai noi ai Cenaclului I.L.Caragiale au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei prin lansarea antologiei proprii, aflată la al treilea volum, ”Oracole și viziuni”, ed. Grinta, 2022. Noua publicație se alătură astfel suratelor sale de litere, ”Sub semnul integratorului”, 2020 și ”Legenda punctului”, 2021 aflate sub apanajul aceleiași edituri.

Cu farmecul său boem, președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș ne face o retrospectivă a istoriei cenaclului, de la înființare, din anul 1949 până în prezent. Cenaclul I.L.Caragiale a fost condus pe rând de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu și Ioan Vintilă Fintiș. Mulțumiri speciale sunt aduse următoarelor personae: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Catalin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Lucian Vasilescu, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Craciun, Cris Mariana, Florin Dochia, Mihai Ioachimescu. În acest cenaclu au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian Spiridon, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Salcieanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii. Îi evocăm cu pioasă amintire pe cei trecuți dincolo și le urăm mult succes noilor veniți.

Este evocată amintirea scriitorului și muzicianului Dan Minoiu (1961-2021), membru al Cenaclului I.L.Caragiale și al Asociației Culturale ”24pharte”.

Domnul președinte interimar, Leonidas Chifu dă cuvântului lui Dan Gulea, figură emblematică a literaturii naționale, recunoscut fiind ca un critic literar de valoare și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dan Gulea apreciază calitatea antologiei prin forța pe care o emană. Măsura calitativă este dată de complexitatea pe care o propune, și anume, diversitatea de domenii literare: poezie, proză, eseuri și teatru. Dan Gulea este la prima sa participare în cadrul cenaclului nostru. Atitudinile literare consfințesc obârșia locului și a oamenilor.

Prezintă din lirica antologiei poeții Ramona Müller, Ioan Vintilă Fintiș, Ariadna Petri și Luminița Bratu. Sumarul antologiei cuprinde valori de excepție ale membrilor cenaclului (în afara celor enumerați) după cum urmează: Florin Dochia, Nicolae Stanciu, Diana Petroșanu, Călin Dengel, Nicolae Răzvan Mîncu, Georgeta Popescu, Ilarie-Adrian Frone, Mihaela Popescu Tăuleț (poezie), Raul Sebastian Baz, Livia Dimulescu, Kati Rodica Enache, Cătălin Apostol, Andrei Tudor, Ana Raisa Manole, Ioanina Eliza Manole (proză), Teodoru Ghiondea, Corneliu Claudiu Chifu, Alice Ana Neculcea, Traian D. Lazăr, Florin Manole, Emilia Luchian, Leonida Corneliu Chifu, Ana Lucreția Nedelcu (eseu), Ema Petrescu, Sever Avram, Octavian Onea, Mihail Ivănescu (teatru).

La ora 18:00 fix luăm legătura prin apel telefonic cu Gabriel Cojocaru, general manager la Editura Grinta, care laudă la modul superlativ absolut antologia Cenaclului Literar I.L. Caragiale, Ploiești. Dumnealui consideră că față de alte alte antologii pe care le editează, antologia noastră este originală prin calitatea textelor și consecvența aparițiilor. Cu toate că a lucrat și a colaborat personal cu unii dintre membrii cenaclului nostru, efortul comun în realizarea unui volum de 400 de pagini necesită o muncă asiduă și dăruire permanentă din partea colectivului de redacție al antologiei. Scriituri moderne în substanță, acte literare devenite legende, și inițiatori ai tiparului de frumos și sufletesc – autorii – toate acestea fac parte din originalitatea acestei colecții, triadă de suflet și minte, Antologia Cenaclului Literar I.L.Caragiale, Ploiești. O antologie redimensionată cu fiecare cuvânt, cu fiecare membru și cu fiecare volum nou apărut. O antologie care își alimentează permanent intelectual cititorul prin grupaje literare marcante într-un demers valoros. Identitatea de profunzime și cuvântul autoritar, uneori subtil, rezidă în elementul activ al încărcăturii emoționale. Comunitatea noastră literară este conturată clar în cenaclul care o susține.

Într-o schemă interpretativă tipică lui Caragiale, aducem în fața Cetitoriului de rând, preluarea ștafetei direcțiunii (coordonării) Cenaclului, la propunerea lui Ioan Vintilă Fintiș, de către d-ra Ana Nedelcu și d-na Ramona Müller, madamele amănuntului literar…Pentru a configura tiparele feminine ale urbei, noile prezidente ale cenaclului își propun să întrețină armătura literară a cenaclului și activitatea lor să devină eficientă în interiorul grupului și al comunității.

Ramona Müller