Primăvara ne răsfață. Sub apanajul multicolor al lui Prier membrii Cenaclului literar I. L. Caragiale au decupat în ziua de 11.04.2022 cuvinte înaripate dintr-un puzzle literar. Luminița Bratu așază prima piesă de vers intitulată ”Anonimă”. Apoi perimetrul liric se completează prin recitările lui Ionel Sima, ale Liviei Dimulescu, Anei Nedelcu (”Iubirea dintre un râu și-o pasăre”) și a colegei noastre, Katy Enache. Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă.
Emilia Luchian ne introduce într-o altă lume, cu altă geneză. Este vorba de celți, despre obiceiurile lor și mai ales despre femeile celte. Celții erau mândri și aveau principii sănătoase de viață. Educaţia băieţilor celţi presupunea învăţarea unor sporturi, iar a fetelor – noţiuni de croitorie. Copiii erau daţi unui „părinte spiritual”, care avea sarcina de a-i învăţa. Băieţii rămâneau la acest părinte spiritual până la vârsta de 16 ani, iar fetele până la 14 ani. După această perioadă, fetele şi băieţii se întorceau în familiile de origine, însă nu uitau niciodată de părintele spiritual, pe care aveau datoria de a-l ajuta la nevoie. Atât femeia, cât și bărbatul aveau o zestre individuală, iar după ce formau o familie foloseau doar uzufructul. Celții aveau o minte foarte pătrunzătoare, contrar graiului tărăgănat și plin de mister. Celţii puneau mare preţ pe preoţi, ghicitori, astronomi, druizi şi judecători. La declanşarea semnalului de luptă, celţii se mobilizau fără ezitare la locul de adunare. Ultimul sosit era sacrificat în onoarea zeilor. În civilizaţia celtică, femeile aveau permisiunea să participe la război. Acestea sunt descrise de cronicarii vremii ca fiind îmbrăcate în negru, „ca vrăjitoarele”, cu părul în dezordine, agitând torţele, adevărate amazoane.
”Cine-filonul” este rubrica ce aparține lui Mihai Ioachimescu. Acesta ne recomandă o peliculă de o mare forță dramatică ”Sleepers”. Subiectul tratează viața unor băieți adolescenți din școala de corecție. Sensibilitatea cu care regizorul Barry Levinson s-a aplecat asupra unei teme delicate, demonstrează experiența în tratarea unor subiecte considerate de către societate ca fiind tabu. Filmul aduce în evidență trei foști delicvenți minori care își duc la capăt dorința de răzbunare asupra gardienilor de la școala de corecție. Actorii principali – Robert DeNiro, intrat “natural” în rolul preotului de cartier; Kevin Bacon – a interpretat magistral un rol negativ (de homosexual pedofil) ; Dustin Hofman – un avocat alcoolic ratat ; Brad Pit – dă noblețe personajului său și desigur – la rolurile secundare – câteva personaje pitorești:
– “King Benny”, personaj parcă scos din “Nașul”, un pensionar mafiot
– “Fat Mancho” (Grasanul) – un veșnic “băiat de cartier”
Asocierea filmului cu “Contele de Monte Cristo” este bine aleasă pentru a justifica răzbunarea justițiară – singura care poate alina oarecum rana din sufletul unui copil abuzat. Calitativ și valoric este un film de colecție.
Gabriela Petri ne prezintă un sumar al Festivalului Internațional de poezie ”Nichita Stănescu” desfășurat la Ploiești în perioada 29-31 martie 2022, ediția XXXII. Multitudinea de acțiuni desfășurate de către Biblioteca Județeană Prahova ”Nicolae Iorga” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Consiliul Județean Prahova, la care au participat Nicolae Băciuț și Daniel Corbu pun în evidență prețuirea pe care ploieștenii și scriitorii din toată țara o poartă marelui poet Nichita Stănescu.
Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii Cezar Mihai Pârlog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Pe cei doi îi leagă multe amintiri din adolescența petrecută în Buzău și la liceul Mihai Eminescu din localitate. Cezar a fost prins odată de către doamna administrator a cabinetelor de chimie C1 și C2 ascuns chiar în dulapul cu pahare Berzelius și Erlenmayer. Acasă avea un laborator mai dotat decât cel de la școală, elevul de atunci fiind îndrăgostit eminamente de științele exacte. Sunt reamintiți cu drag și câțiva dintre profesorii care le-au călăuzit pașii în viață, inclusiv domnul profesor de limba română Catrina, tatăl regretatei scriitoare Simona Catrina, colegă de liceu cu cei doi, dar mai mare cu doi ani.
Ramona Müller consideră că textele lui Cezar Mihai Pârlog au o savoare specific, te fac să râzi. La fel ca și Caragiale, fostul coleg de liceu al Ramonei surprinde aspecte particulare ale societații românești actuale, bazate pe observație, trăire, dezvăluire și interpretare specifică. Fiecare element independent de care se folosește Cezar în scriitura sa, are propria semnificație contribuind astfel la formarea unui mecanism propriu al producției sale textuale. Scriitorul rupe legăturile ficționale, iar lectura este una concretă, cu valoare autonomă în sine. Ramona Müller apreciază împletirea inedită dintre stilul journalistic și cel literar, care îl apropie de stilul lui Caragiale, Cezar Pârlog conturând o fizionomie reală a timpului în care trăim.
Din CV-ul lui Cezar Mihai Pârlog desprindem următoarele :”Fost sudor, sergent în armată la Revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, redactor stagiar, poliţist militar. Doctorat în ştiinţe militare şi informaţii, studii de inginerie, căi ferate, drumuri şi poduri la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi. În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2018. A debutat în Revista Forţelor Terestre în anul 2007. Articole publicate în România literară, Luceafărul, Conta, Adevărul, Litere, Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Puterea, Tiuk etc. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte (2014), care a obţinut Premiul Naţional Vasile Voiculescu la secţiunea proză (2015). Alte premii literare: Marele premiu Marin Preda la Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda (2014), Premiul Revistei Luceafărul (2014).
OPERA: Flori, fete, fiţe sau băieţi (2014); Life stuff sau Învăţături pentru Andreea (2016); Electric Puzzle (2017); Ce mult te-am iubit! (2018); Facts of life (2018) Prezent în numeroase antologii, printre care: Cele mai frumoase proze ale anului, coord. Alexandru Petria (2014); Cartea copilăriilor, coord. Dan Lungu ţi Amalia Gheorghiţă, Editura Polirom (2016); 1312 Sirene, (2017); Ficţiuni centenare (2018).
Cezar Mihai Pârlog se simte onorat de invitația și de prezența sa în cadrul unui vechi cenaclu de literatură, afirmând că înainte de a ajunge la Filarmonica Paul Constantinescu a trecut prin fața Palatului Culturii și l-a salutat pe nenea Iancu, dar nu l-a deranjat prea mult, pentru că acesta era însoțit de trei doamne cochete și nu dorea să concureze cu el. Pe drumul de la Sinaia spre Ploiești, efectuat cu trenul, Cezar a cumpărat un număr mai vechi din ”România literară” din care ne redă un fragment din dialogul purtat între peruanul Mario Vargas Llosa și columbianul Gabriel García Márquez
Mario Vargas Llosa: Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta: să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?
Gabriel García Márquez: Eu am impresia că am început să fiu scriitor când mi-am dat seama că nu eram bun de nimic.
Invitatul nostru dă curs unei prime lecturi ”Molia și scriitorul”, povestioară ce a pornit de la o joacă de cuvinte în trecut (Moglia/soție în limba italiană). Efectele sunt cele scontate, iar buna dispoziție și zâmbetele colegilor de cenaclu sunt argumente forte și imediate. Pe vremea când Cezar scria la 24FUN, el consideră că i s-a deformat stilul de a scrie, deoarece spațiul era limitat de numărul caractere impus la 3000. Lupta începea cu adevărat când din 5000 de caractere ștergea, înlocuia cu sinonime, dar esența textului se pierdea. Considerând că în societatea actuală timpul este un factor important, de care depindem în mare măsură cu toții, s-au schimbat și vremurile în care operele literare includ zeci de personaje și numeroase volume. Scrisul concentrat, minimalist se integrează mai ușor în cotidian.
Urmează citirea textelor ”Certificatul de naștere”, ”Pis-pis-pis”, ”Gaudeamus, ultima zi”, ”Alina”. Este un lucru avantajos pentru un scriitor ca să lase textele deschise și acestea să nu se termine cumva. Cel care citește, dar căruia nu îi este clar finalul, va reveni asupra lecturii. Importante sunt și efortul și contribuția cititorului, în acest context.
Dodo Niță, cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate scrie așa: <<CezarPârlog este preşedintele (doar trăim într-o republică, nu-i aşa) prozei scurte de la noi, un fel de Fredric Brown care trăieşte pe malul Dâmboviţei. Prozele sale cu final neaşteptat sunt ca nişte praline belgiene: se degustă pe îndelete şi se savurează cu parcimonie. De altfel, singurul adjectiv care ar putea descrie proza sa scurtă este „delicioasă”>>.
”Prozele lui Cezar Pârlog sunt decupaje vii, memorabile, dintr-o realitate imediată în curs de robotizare. În fapt, fluxul acesta narativ spart în schițe și povestiri, este și un reactive la spaima de realitate. Proza lui Cezar Pârlog se citește pe nerăsuflate, umorul e fin scriitura parafină. Fiecare pesonaj își trăiește, pus în situație de către autor, momentul său de excepționalitate, până și gândacul lui Kafka își schimbă dispoziția în funcție de prognoza meteo.” Adrian Alui Gheorghe
Sesiunea de autografe încheie o seară minunată.
”Așa este? Așa este. Carevasăzică am dreptate…este? Este.” I.L. Caragiale
(Ramona Müller)
