close

Film

Film

Mena Massoud, Naomi Scott și Will Smith, pe afișul filmului „Aladdin”

will-smith-aladdin

Mena Massoud, Naomi Scott și Will Smith vor deține rolurile principale în remake-ul cu actori al filmului de animație “Aladdin” din 1992, au anunțat sâmbătă studiourile Disney, la D23 Expo din Anaheim, California, relatează UPI.

Mena Massoud va juca rolul principal, Naomi Scott o va interpreta pe prințesa Jasmine, în timp ce Will Smith îi va da viață duhului din lampă.

Guy Ritchie va regiza filmul, al cărui scenariu este scris de John August, iar Dan Lin este producător.

“Aladdin” este ultimul desen animat al Disney în privința căruia s-a luat decizia să se realizeze un remake cu actori, după succesele filmelor, “Alice in Wonderland”, “Maleficent”, “Cinderella”, “The Jungle Book” și “Beauty and the Beast”.

Un alt proiect de remake al unui film de animație al Disney, este vorba de “Dumbo”, a fost prezentat tot în acest weekend, la D23 Expo de la Anaheim. Producția clasicului Disney din 1941 a început deja, potrivit UPI.

Povestea elefantului este regizată de Tim Burton și îi va avea pe afiș pe Colin Farrell, Michael Keaton, Danny DeVito, Eva Green, Nico Parker și Finley Hobbins. Filmul ar urma să fie lansat pe 29 martie 2019.

mai mult
Film

Primetime Emmy Awards 2017: “Westworld” și “Saturday Night Live” au primit 22 de nominalizări (FOTO/VIDEO)

emmy-award

Serialul SF “Westworld”, produs de HBO, a cărui acțiune se derulează într-un parc de distracții populat cu roboți umanoizi, în care totul este permis, și emisiunea de satiră și umor “Saturday Night Live”, difuzată de NBC, au primit joi cele mai multe nominalizări – 22 – pentru ediția din 2017 a premiilor Primetime Emmy, cele mai importante distincții atribuite în industria de televiziune americană, informează revista Variety și AFP.

Actorul Anthony Hopkins, în serialul SF “Westworld”

Nominalizările pentru cea de-a 69-a gală anuală Primetime Emmy Awards au fost anunțate joi dimineață în Statele Unite.

Actorul Shemar Moore (stg.), CEO al Television Academy, Hayma Washington (ctr.), și actrița Anna Chlumsky

Producțiile de televiziune și actorii nominalizați au fost anunțați la Wolf Theatre din Saban Media Center din Hollywood, sediul Television Academy, joi dimineață, la ora locală 08:30, de Anna Chlumsky — o actriță cunoscută pentru rolul din serialul “Veep”, Shemar Moore — unul dintre protagoniștii serialului “Criminal Minds” și Hayme Washington — CEO al Television Academy.

Serialul “Westworld”, produs și difuzat de HBO, și emisiunea “Saturday Night Live”, difuzată de NBC, ocupă la egalitate primul loc în topul producțiilor de televiziune care au primit cele mai multe nominalizări la ediția 2017 a premiilor Primetime Emmy și vor concura fiecare la 22 de categorii.

Serialul “Westworld” a avut mare succes în rândul publicului american, obținând o audiență medie de 12 milioane de telespectatori per episod pe toate platformele de difuzare — cea mai mare audiență pentru un serial aflat la primul sezon din istoria postului HBO. Show-ul TV va continua cu un al doilea sezon, însă data la care va avea loc premiera acestuia nu a fost deocamdată anunțată.

Emisiunea umoristică “Saturday Night Live” (SNL), considerată un “veteran” al producțiilor TV americane, s-a bucurat de un succes similar în acest sezon, alimentat de scenete amuzante inspirate din campania electorală și din strategiile adoptate de administrația Trump, pe baza unor interpretări de excepție ale actorilor Alec Baldwin (Donald Trump) și Melissa McCarthy (Sean Spicer). Cel mai recent sezon al emisiunii “SNL” a înregistrat cea mai mare audiență din ultimii 23 de ani din istoria acestei producții TV.

Serialul “Stranger Things”, o nouă producție a platformei de streaming video Netflix, a obținut 18 nominalizări. Același număr de nominalizări a fost obținut și de producția TV “Feud” — ce prezintă rivalitatea dintre actrițele Joan Crawford și Bette Davis.

“Game of Thrones”, care obținuse cele mai multe nominalizări în 2016, nu va putea să concureze pentru premiile din acest an, deoarece sezonul din 2017 va avea premiera la jumătatea lunii iulie, depășind termenul limită de eligibilitate.

Cea de-a 69-a ediție a galei Primetime Emmy Awards va avea loc la Microsoft Theater din Los Angeles pe 17 septembrie. Gala va fi prezentată de Stephen Colbert, gazda emisiunii “Late Show” și va fi transmisă în direct de postul de televiziune CBS.

Prezentăm mai jos nominalizările anunțate în cadrul unora dintre cele mai relevante categorii de premii de la Primetime Emmy 2017:

Cel mai bun serial de comedie — “Atlanta”, “Black-ish”, “Master of None”, “Modern Family”, “Silicon Valley”, “Unbreakable Kimmy Schmidt”, “Veep”.

Cel mai bun serial dramatic — “Better Call Saul”, “The Crown”, “The Handmaid’s Tale”, “House of Cards”, “Stranger Things”, “This Is Us”, “Westworld”.

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial dramatic— Viola Davis (“How to Get Away with Murder”), Claire Foy (“The Crown”), Elisabeth Moss (“The Handmaid’s Tale”), Keri Russel (“The Americans”), Evan Rachel Wood (“Westworld”), Robin Wright (“House of Cards”).

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic — Sterling K. Brown (“This Is Us”), Anthony Hopkins (“Westworld”), Ben Odenkirk (“Better Call Saul”), Matthew Rhys (“The Americans”), Liev Schreiber (“Ray Donovan”), Kevin Spacey (“House of Cards”), Milo Ventimiglia (“This Is Us”).

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie — Pamela Adlon (“Better Things”), Tracee Ellis-Ross (“black-ish”), Jane Fonda (“Grace and Frankie”), Lily Tomlin (“Grace and Frankie”), Allison Janney (“Mom”), Ellie Kemper (“Unbreakable Kimmy Schmidt”).

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie — Anthony Anderson (“black-ish”), Aziz Ansari (“Master of None”), Zach Galifianakis (“Baskets”), Donald Glover (“Atlanta”), William H. Macy (“Shameless”), Jeffrey Tambor (“Transparent”).

Cea mai bună miniserie TV — “Big Little Lies”, “Fargo”, “Feud: Bette and Joan”, “The Night Of”, “Genius”.

Cel mai bun lungmetraj de televiziune — “Black Mirror: San Junipero”, “Dolly Parton’s Christmas Of Many Colors: Circle Of Love”, “The Immortal Life of Henrietta Lacks”, “Sherlock: The Lying Detective (Masterpiece)”, “The Wizard Of Lies”.

F. B.

mai mult
Film

„Caravana filmului românesc” revine la Amara împreună cu Mircea Diaconu și Horațiu Mălăele

„Caravana filmului românesc” revine, în această vară la Amara, cu un program variat de filme, în cadrul secțiunii ‘Capodopere ale cinematografiei naționale’, ca o continuare firească a succesului avut cu secțiunea adresată copiilor, ‘Cartea și filmul’.

Proiecțiile, organizate în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Amara, vor avea loc în perioada 17 — 23 iulie a.c., la Grădina de Vară, cu începere de la ora 21.00.

Și, pentru a oferi publicului momente de neuitat, ‘Caravana filmului românesc — Capodopere ale cinematografiei naționale’ vine la Amara împreună cu invitați speciali, ale căror nume reprezintă un reper atât în teatru, cât și în cinematografie: Mircea Diaconu și Horațiu Mălăele.

Miercuri, 19 iulie, cu începere de la ora 21.00, publicul se va putea întâlni cu Mircea Diaconu care va fi prezent la proiecția filmului ‘Tache’, regia Igor Cobileanski. ‘Tache e o comedie altfel fata de ceea ce am făcut pana acum. E o comedie de-a-ndoaselea, nu e o comedie neagră, pentru că nu are cruzimea care e, de multe ori, ingredientul principal într-o astfel de comedie. Este evident ironică, dar foarte umană, pentru că asta aduce în, primul rând, actorul Mircea Diaconu, elementul uman’, a declarat producătorul Cristian Comeagă.

Joi, 20 iulie, de la ora 20.30, spectatorii se pot întâlni cu Horațiu Mălăele, care va susține recitalul ‘Sunt un orb’. Despre acest spectacol, Horațiu Mălăele spune: ‘Spectacolul Sunt un orb cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră’.

Recitalul va fi urmat de proiecția filmului ‘Funeralii fericite’, al cărui protagonist și regizor este tot Horațiu Mălăele.

Programul va fi completat de filme clasice și comedii de referință din cinematografia românească, precum ‘Mihai Viteazul’, regia Sergiu Nicolaescu, ‘Iarna bobocilor’, regia: Mircea Mureșan, ‘B.D. la munte și la mare’, ‘B.D. intră în acțiune’, ‘Cucoana Chiriția’, regia: Mircea Drăgan.

‘Caravana filmului românesc — Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale’ este un proiect inițiat și derulat de Asociația CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care își continuă seria evenimentelor cultural-educative.

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al proiecțiilor din cadrul ‘Caravanei filmului românesc — Capodopere ale cinematografiei naționale’ la AMARA este următorul:

GRĂDINA DE VARĂ

Luni, 17 iulie, ora 21.00: MIHAI VITEAZUL

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Ion Besoiu, Mircea Albulescu

Marți, 18 iulie, ora 21.00: CUCOANA CHIRIȚA

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Iurie Darie

Miercuri, 19 iulie, ora 21.00: TACHE

Regia: Igor Cobileanski; Scenariul: Mara Nicolescu;

Cu: Mircea Diaconu, Constantin Drăgănescu, Gabriel Radu, Mara Nicolescu

Invitat special: MIRCEA DIACONU

Joi, 20 iulie, ora 20.30: Recital HORAȚIU MĂLĂELE: SUNT UN ORB

urmat de proiecția filmului FUNERALII FERICITE

Regia: Horațiu Mălăele; Scenariul: Adrian Lustig;

Cu: Horațiu Mălăele, Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Crina Semciuc

N15 — Nerecomandat sub 15 ani

Vineri, 21 iulie, ora 21.00: B.D. INTRĂ ÎN ACȚIUNE

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Nicolae Țic, Mircea Drăgan;

Cu: Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin

Sâmbătă, 22 iulie, ora 21.00: B.D. — LA MUNTE ȘI LA MARE

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Nicolae Țic, Mircea Drăgan;

Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani

Duminică, 23 iulie, ora 21.00: IARNA BOBOCILOR

Regia: Mircea Moldovan; Scenariul: Petre Sălcudeanu;

Cu: Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, Emil Hossu, Sebastian Papaiani

*** Asociația CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) și Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel național, prin cele două secțiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naționale și Cartea și filmul.

În cei patru ani de existență, Caravana filmului românesc a fost în orașele: Ploiești, Constanța, Onești, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reșița, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaș, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călărași și București, ajungând la un număr total de peste 90.000 de spectatori și consemnând 2.300 de referiri în presa locală și națională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică și tehnică de excepție, fiind refăcute ca sunet și imagine.

* Proiect realizat cu sprijinul CNC — Centrul Național al Cinematografiei, UCIN — Uniunea Cineaștilor din România, Arhiva Națională de Filme; ANF — Arhiva Națională de Filme; DACIN SARA — Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual — Societatea Autorilor Români din Audiovizual și Proiect co-finanțat de A.F.C.N. — Administrația Fondului Cultural Național (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

F. Radu

mai mult
Film

Tenaris Cinelatino Câmpina 2017

tenaris
O nouă ediție a festivalului de film Tenaris Cinelatino vine la Câmpina în weekendul 8-9 iulie 2017! Organizat de TenarisSilcotub, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina, festivalul include două proiecții în aer liber, cu intrare gratuită, organizate în parcul „La Soldat” în fiecare seară de la ora 22, după lăsarea întunericului.
Ca în fiecare an, Tenaris Cinelatino aduce un film românesc și un film din America Latină. Ediția din acest an se deschide, sâmbătă, cu filmul „Pe culmile iubirii”, în regia lui Nelson Núñez. O producție din Venezuela, o țară a cărei cinematografie trece prin momente interesante, filmul e și o comedie de succes. Pablo, un tânăr timid și fără viață socială, devine obsedat de ideea de a-și cuceri o fostă colegă de liceu, care a ajuns să trăiască practicând cea mai veche meserie din lume.
Duminică, tot de la ora 22, parcul „La Soldat” va găzdui proiecția unui film românesc care a avut premiera oficială cu doar câteva săptămâni în urmă. „Vara s-a sfârșit”, în regia lui Radu Potcoavă, e povestea a doi puști care își petrec vacanța de vară pe malul Dunării. Cei doi devin tot mai buni prieteni, până când unul dintre ei acceptă să însceneze răpirea celuilalt, pentru a-i șantaja tatăl absent. Bineînțeles, un asemenea gest nu poate rămâne fără consecințe neprevăzute!
Selecția filmelor a fost realizată în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatoarea celui mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și cu sprijinul Fundacion PROA, care coordonează evenimentele culturale organizate de Tenaris la nivel mondial.
Festivalul Tenaris CineLatino se află la cea de-a șasea ediție și are loc în Călărași (4-6 iulie), Câmpina (8-9 iulie) și Zalău (11-13 iulie), cele trei orașe din România în care are unități de producție compania TenarisSilcotub, formată dintr-o echipă de 1.700 de profesioniști care produc țevi din oțel fără sudură, folosite în industriile de petrol, gaze, a energiei, auto și mecanică.

Program Tenaris Cinelatino Câmpina 2017

  • Comedie. Venezuela, 2015
    Regia: Nelson Núñez
    Cu: Jesus Nunes, Vera Linares, Augusto Nitti
    Durata: 1h 30m

    Pablo nu are viață socială, iar asta pare să-i placă. Merge la același restaurant chinezesc, unde comandă același fel de mâncare, pe care îi mănâncă singur. Târât la o petrecere, o reîntâlnește pe Daniela, fostă colegă de școală, ajunsă prostituată. Pablo, însă, e hotărât să o cucerească, și apelează la ajutorul partenerului său de afaceri și al unui imigrant haitian.

  • Dramă. România, 2016
    Regia: Radu Potcoavă
    Cu: Ofelia Popii, Nicholas Bohor, Dan Hurduc
    Durata: 1h 45m

    Mircea și Alex sunt doi puști ce-și petrec vacanța de vară la Cernavodă, pe malul Dunării. Pe măsură ce prietenia celor doi devine tot mai strânsă, Mircea acceptă să-l ajute pe Alex să-și șantajeze tatăl absent, înscenându-și răpirea. Cei doi băieți nu anticipează însă toate consecințele gestului lor…

mai mult
Film

Serialul ”Cireşarii” va fi difuzat de TVR 2 în fiecare sâmbătă şi duminică

ciresarii

Serialul ”Cireşarii” va fi difuzat de TVR 2, începând cu 8 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00.

Bazat pe volumul omonim semnat de Constantin Chiriţă, considerat unul dintre best-seller-urile literaturii române din perioada comunistă, ”Cireşarii” este o producţie a Studioului de Film TV, în regia lui Andrei Blaier. Serialul înfățișează în 10 episoade aventurile unui grup de șapte tineri, intitulat „Cireșarii”, compus din Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic și Lucia.

Din distribuţie fac parte Alexandru Boros, Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Radu Florin, Irina Bărbat, Gabriel Kiritescu, Armand Olvedi, Marcel Anghelescu, Cornel Coman, Andrei Codarcea, Dorin Varga, Traian Dănceanu, Matei Gheorghiu, Ion Niciu, Victoria Mierlescu şi Ileana Stana Ionescu.

Serialul, ecranizare după primele două volume ale ciclului “Cireşarii”, are zece episoade.

Săptămâna aceasta, TVR 2 a început să difuzeze serialul “Toate pânzele sus!”, bazat pe romanul omonim scris de Radu Tudoran, de luni până joi, de la ora 20.00.

N.R.

mai mult
Film

Cinematograful în aer liber din Herăstrău se redeschide vineri

cinema_in_aer_liber

Cinematograful în aer liber – CineParK din Herăstrău va fi redeschis vineri, informează Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Timp de cinci weekenduri, bucureștenii au la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice.

Vor fi proiectate filme artistice de acțiune, dramă, mister, fantezie, comedie, thriller și aventură în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 20,30.

“Fast and Furious”, “What Happens in Vegas”, “The King’s Speech”, “Midnight in Paris” sunt doar câteva dintre proiecțiile care vor avea loc în ediția 2017.

Copiii sunt așteptați cu filme de animație în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 19,00. Aceștia vor putea urmări filme precum “The Secret Life of Pets”, “The Aristocats”, “Finding Dory”, “Frozen”, “Pete’s Dragon” și multe altele.

Conform comunicatului, în Parcul Herăstrău — intrarea Charles de Gaulle va fi amenajată și o zonă de relaxare în care spectatorii vor putea sta pe iarbă, pături sau pe scaune, alături de familie și prieteni, iar în zona lounge publicul va putea achiziționa gustări și băuturi răcoritoare pe tot parcursul filmelor.

Aflat la cea de a cincea ediție, CineParK este un spațiu dedicat oamenilor care caută neconvenționalul și care preferă să își petreacă timpul în aer liber, fiind o alternativă gratuită și accesibilă la cinematograful clasic.

Accesul publicului este gratuit.

A.G.

mai mult
Film

Peste 40 de producții cinematografice, expoziții, documentar în avanpremieră, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov

film

Peste 40 de producții cinematografice, cinci expoziții, un salon de carte, peste 40 de invitați din țară și din străinătate, un film documentar în avanpremieră, o secțiune de film și legende istorice pentru copii, un număr de 19 panel-uri, Școala de Vară, vor avea loc la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care se va desfășura în perioada 28 iulie – 6 august.

Tema principală a FFIR 2017 este “Globalizarea Populismului”, au precizat marți, într-o conferință de presă, organizatorii festivalului.

Coordonatorul evenimentului, Mihai Dragomir, a afirmat că la ediția din acest an sunt o serie de noutăți începând chiar de la titlul manifestării, care a fost scurtat.

“Ediția din acest an este, într-adevăr, nouă și pentru că am decis să redefinim conceptul inițial al festivalului, filmul istoric care s-a dezvoltat în cei opt ani. De ceva vreme nu mai este un simplu festival, suntem un produs cultural complex în care avem și partea de muzică și dezbateri, și Școala de Vară, expoziții, carte și film. Ne-am tot gândit cum să schimbăm titlul și ne-am dat seama că, de fapt, Râșnovul nu este doar despre o istorie oficială, ci avem de-a face cu multe istorii, fiecare film produce o istorie, fiecare carte la fel, oamenii care vin la festival sunt purtătorii unor istorii, și atunci lucrurile au fost simple — Festivalul de Film și Istorii Râșnov, un titlu ușor de desfășurat pe care promitem să-l ținem în următorii 10 ani”, a spus Dragomir.

Directorul Muzeului Județean de Istorie, Nicolae Pepene, care a lucrat la conceperea proiectului, a declarat că acest festival a fost pariul echipei de realizatori când a apărut Agenda Culturală a orașului Râșnov în anii 2008 și 2009.

“FFIR a apărut datorită Cetății Râșnov și datorită luptei pe care comunitatea din Râșnov a dus-o pentru recuperarea cetății și pentru protejarea patrimoniului istoric. A fost pariul nostru când a apărut Agenda culturală a Râșnovului, în anii 2008 și 2009, să demonstrăm că un monument istoric poate să trăiască și prin activități culturale, nu numai prin activități comerciale. Faptul că am ajuns la ediția a IX-a și festivalul a crescut an de an demonstrează că Râșnovul merită, și a știut să prețuiască această Agendă culturală, dar, pe de altă parte, și oamenii au făcut echipă în jurul festivalului, au fost prețuiți și au fost lăsați să-și facă treaba”, a punctat Nicolae Pepene.

Referindu-se la noutățile ediției 2017, Mihai Dragomir a spus că surpriza va fi prezentarea în avanpremieră a filmului documentar “Brașov 1987 — doi ani prea devreme”, produs de Muzeul Județean de Istorie Brașov și TVR, în regia lui Liviu Tofan, cea mai amplă documentare asupra momentului istoric din 15 noiembrie 1987 de la Brașov.

Filmul va putea fi urmărit la FFIR în ziua de 6 august, iar pe 15 noiembrie 2017, ziua în care se împlinesc 30 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la uzina de autocamioane Brașov, la Televiziunea Română. Printre filmele propuse la ediția din acest an a festivalului se află și documentarul “Trump vs Clinton”, probabil singurul proiect original despre alegerile din SUA, realizat integral înainte de rezultatul final de la Casa Albă și produs în Estul Europei.

O altă noutate a festivalului este organizarea unui Salon de carte intitulat “Salonul de istorii scrise”, dar și o secțiune de film și legende istorice pentru copii.

De asemenea, pentru prima dată, fondurile de la unul dintre cele 15 concerte vor fi donate Bisericii Fortificate din Felmer, județul Brașov, “un prim pas pentru o colaborare cu comunitatea din Felmer”.

Vizitatorii se pot bucura și de cinci expoziții cu o tematică diversă: “Dada &Revoluția Bolșevică. Aniversarea a două revoluții culturale”, “Trei săptămâni în Anzi”, “Ion Rațiu. Un destin pentru România”, “Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi”, “Marele Cutremur — un nou început”.

Festivalul se desfășoară în mai multe locuri din oraș: Grădina Cetății Râșnov, Cinematograful “Amza Pellea”, Biserica Evanghelică și în Piața Unirii.

Jana Pintili

mai mult
Film

Serialul ”Comrade Detective”, cu Florin Piersic Jr. şi Corneliu Ulici, va fi lansat de Amazon Prime pe 4 august

det

Serialul ”Comrade Detective”, regizat de Rhys Thomas, cu Florin Piersic Jr. şi Corneliu Ulici, va fi lansat de Amazon Prime pe 4 august, în Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Coproducţie a studiourilor Amazon şi A24, ”Comrade Detective”, al cărui titlu iniţial a fost ”Iron Fisting”, este produs de Brian Gatewood şi Alex Tanaka, scrie deadline.com. Producători executivi sunt Free Association, companie a lui Channing Tatum, Reid Carolin, Peter Kiernan şi Andrew Schneider, Ravi Nandan şi John Hodges.

Brian Gatewood şi Alex Tanaka au scris scenariul. ”Comrade Detective” este descris ca un serial cu accente de umor a cărui acţiune este plasată în România anilor 1980.

Serialul, cu episoade de 30 de minute, este jucat în limba română şi dublat în engleză. Actorii Channing Tatum şi Joseph Gordon-Levitt sunt cei care dublează personajele interpretate de Piersic Jr. şi Ulici, detectivii Gregor Anghel şi Iosef Baciu.

”Într-o lume a globalizării industriei de televiziune, era inevitabil ca cea mai bună comedie a anului să vină din România. Ei bine, ziua aceea a venit!”, a spus Joe Lewis, director la Amazon Studios. ”«Comrade Detective» este incredibil captivant, strălucit din punct de vedere vizual, iar gregor şi Iosef sunt eroii de care avem nevoie”.

Printre cei care vor asigura dublajul se numără Jenny Slate, Chloë Sevigny, Nick Offerman, Fred Armisen, Kim Basinger, Mahershala Ali şi Jerrod Carmichael.

”În mijlocul isteriei Războiului Rece, guvernul român a creat cel mai popular serial din ţară, «Comrade Detective», un show atractiv şi neînfricat, care nu doar că îi distrează pe cetăţeni, ci şi promovează idealurile comuniste şi inspiră naţionalism”, se arată în descrierea făcută de Amazon.

În primul sezon, cei doi detectivi investighează uciderea colegului lor Nikita Ionesco și, în același timp, încearcă să-i protejeze pe oameni de groaznicul capitalism.

 Patricia Marinescu
mai mult
FilmPromovate

Astăzi, deschiderea Bucharest International Film Festival

BIFF-2017_poster

Timp de 5 zile, între 28 iunie – 2 iulie, Bucureștiul redevine destinația preferată a pasionaților de film, prin organizarea celei de-a XIII-a ediții a BIFF – Bucharest International Film Festival, cel mai longeviv festival competițional de lung metraje din Capitală.

Evenimentul este o incursiune culturală în specificul și identitatea unor comunități diverse, o competiție profesională de idei, tehnici și cadre, dar mai ales o ocazie unică de descoperi filme uluitoare sau scurtmetraje experimentale, multe memorabile. Pe scurt, o călătorie fantastică în arta cinematografică a lumii, învăluită în aromele de tei și praf ale Bucureștiului.

Filme – eveniment ale Festivalului
Filmul The Secret Scripture deschide ediția din acest an a Festivalului. O producție irlandeză în regia lui Jim Sheridan, filmul aduce în prim-plan două figuri de referință din diferite generații ale cinematografiei: Vanessa Redgrave, distinsă cu numeroase premii precum Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă) sau Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (TV) și Rooney Mara, nominalizată pentru cea mai bună actriță la Premiul Oscar (2011), la Cannes și la Globul de Aur (2015). Cele două sunt secondate de Theo James, Eric Bana și Omar Sharif jr.
Filmul prezintă povestea lui Roseanne McNulty, o femeie frumoasă si vibrantă în tinerețe, care își petrece cea mai mare parte a vieții închisă într-un spital de boli mintale din Irlanda rurală, de atât de mult timp încât nimeni nu își mai amintește motivul pentru care a fost internată. Se pare că există însă un jurnal secret, capabil să dezlege misterele acestei povești.
Pentru seara de închidere a Festivalului, organizatorii au pregătit filmul Road to Mandalay (2016), o coproducție Taiwan, Franța, Germania și Myanmar regizată de Midi Z și distinsă cu numeroase premii la festivalurile de la Veneția, Toronto, Bruxelles. Filmul vorbește despre destinele a doi imigranți, Lianqing și Guo, doi oameni cu personalități diferite, dar legați de un destin comun, amândoi în căutarea unei vieți mai bune în Thailanda, o țară cu vise uneori împlinite, dar adesea zdrobite.

Juriul competiției | Juriul Festivalului BIFF 2017 reunește nume precum Brontis Jodorowsky – actor chilian și director de teatru la Paris, Carla Vulpiani – director de programe la Festivalul Internațional de Film de la Milano, Franziska Petri – actriță de origine germană, aclamată pentru extraordinara performanță în Izmena – Betrayal, în regia lui Kirill Serebrennikov, Laurențiu Damian – regizor de film documentar și de ficțiune, critic de film, doctor în cinematografie și media și Paolo Genovese – regizor și scenarist italian, distins în 2016 cu Premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul Festivalului de film Tribeca și Cel mai bun film în cadrul premiilor David di Donatello, pentru filmul Perfect Strangers.

Li se alătură juriul de critici de film format din Manuela Cernat – profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, Giulia Dobre – antropolog vizual la Radio România, și Ionuț Mareș – jurnalist și critic de film și totodată selecționerul competiției Festivalului de Film European Ceau, Cinema! de la Timișoara şi al competițiilor de scurtmetraje ale Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL de la Sfântu Gheorghe.

Lucian Pintilie – filmul între pagini de carte
BIFF 2017 prilejuiește lansarea cărții – eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Cartea, publicată de editura Nemira, a fost declarată „cea mai bună carte străină” de către Sindicatul Criticilor de Cinema din Franța în 2010 și include povești ale marilor spectacole și filme ale regizorului Lucian Pintilie, dar și confesiuni, pagini de jurnal de regie și cronici de film.

Lansarea are loc joi, 29 iunie, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unui eveniment deschis la 17.30 cu proiecția filmului Tertium non datur și continuat cu o discuție despre carte în prezența autorului.

Discuția este moderată de Monica Andronescu și se bucură de prezența unor invitați speciali, precum Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Corina Șuteu.

Identitatea vizuală de anul acesta este realizată de Pink Stripe Group, Chainsaw Europe și The Brewery. “Pornind de la numărul acestei ediții – a 13-a, am combinat look-ul minimalist al posterelor de cinema cu elemente de design românesc și cu o tușă de superstiție, valabilă nu numai în București”, au declarat cei care semnează conceptul și realizarea posterului.

Începând din acest an, directorul creativ al festivalului este Dan Drăghicescu.

BIFF 2017 este susținut de Primăria Capitalei prin ARCUB, de Ministerul Culturii și Identității Naționale, de Institutul Cultural Român, de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și Dacin Sara.

Organizat de Fundația CHARTA, BIFF 2017 are loc cu sprijinul Ambasadei Republicii Coreea la București, al Ambasadei Franței, al Institutului Francez, al Institutului Italian de Cultură și al Muzeului Țăranului Român, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.

mai mult
Film

„Scurtcircuit” a câștigat premiul pentru realizări artistice remarcabile la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai

imageResize

“Scurtcircuit” / “Fault Condition”, în regia lui Cătălin Saizescu, primul film românesc selectat în competiția oficială a Shanghai International Film Festival, a câștigat, duminică, premiul pentru realizări artistice remarcabile la cea de-a XX-a ediție a celebrului eveniment, potrivit unui comunicat de presă.

Organizatorii au acordat premiul filmului “Scurtcircuit” pentru curajul “de a atinge drame contemporane delicate și abilitatea de a combina perspective diferite asupra aceluiași adevăr”.

“Echipa ce a susținut premiera mondială de la Shanghai IFF ține să mulțumească tuturor celor care au făcut posibilă realizarea filmului. Din delegație au făcut parte Maruca Băiașu, Manuel Nicolae, Georgiana Saizescu, Cătălin Saizescu, Carmen Tripăduș, Silviu Tripăduș”, se menționează în comunicat.

Inspirat din tragicul eveniment din august 2010, când la București au murit mai mulți nou-născuți prematuri în incendiul care a cuprins salonul de terapie intensivă neonatologie a maternității Giulești, filmul spune povestea de dragoste a doi adolescenți, Melania și Emi, prinși în vâltoarea catastrofei.

Filmul este produs de NERV FILM și Cinemagix ID cu sprijinul CNC și urmează să aibă premiera în România în această toamnă.

A.P.

mai mult
Film

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF

bieff

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF caută cele mai îndrăznețe și inovatoare experimente vizuale românești în vederea includerii în programul celei de-a opta ediții.

Creat sub patronajul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC) şi al Universității Naționale de Arte București (UNArte), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este un eveniment necomercial cu orientare educaţională, are ca principal centru de interes experimentul și inovația audiovizuală. BIEFF susține creaţiile inovatoare, atât la nivel conceptual și tematic, cât și formal sau stilistic, și artiştii cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care în același timp explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic.

BIEFF este de asemenea primul eveniment din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali proeminenţi prin poziţia lor, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.

BIEFF este onorat să aiba ca parteneri câteva dintre cele mai importante festivaluri de film și instituții din sfera cinema-ului de avangardă şi a artelor vizuale: Quinzaine des Réalisateurs – Cannes Film Festival, Berlinale Forum Expanded, Centrul Pompidou, Festivalul Internațional de Film Rotterdam, IDFA – Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Oberhausen, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, EYE Film Institute Netherlands sau Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam, fiecare aducând la Bucureşti o selecţie de filme multipremiate din programele lor din ultimii ani.

În funcție de decizia comisiei de selecție, filmele românești selectate vor fi incluse fie în Competiția Internațională, fie în secțiunea Experimente Cinematografice Românești. Selecția în cadrul BIEFF oferă în mod particular posibilitatea ca filmul să fie vizionat de curatori și selecționeri de top din zona cinema-ului de avangardă internațional. Dintre invitații edițiilor precedente BIEFF amintim: Christophe Leparc (Managing Director al Quinzaine des Réalisateurs, Festivalul de Film de la Cannes), Jonathan Pouthier (Cinema Programmer al Centrului Pompidou), Hilke Doering (directoarea Competiției Internaționale a Festivalului de Scurtmetraj de la Oberhausen), Paolo Bertolin (selecționer al Festivalului de Film de la Veneția), Sergio Fant (selecționer al Festivalului de Film de la Locarno), Peter van Hoof (șeful comitetului de selecție pentru scurtmetraj al Festivalului de Film de la Rotterdam), Miguel Valverde (co-director al Festivalului de Film Independent de la Lisabona) etc.

Condiţii de participare:

1. filmul trebuie să fie produs în ultimii 3 ani și să nu depășească 40 de minute;

2. filmul trebuie trimis: fie printr-un link privat de Vimeo + parola pentru vizionare, fie ca link de download (ex.: wetransfer.com), pe adresa programming@bieff.ro, în format .mp4/.mov, în vederea preselecţiei;

3. următoarele materiale trebuie trimise la adresa de mail programming@bieff.ro:
fişa filmului (date de contact, synopsis, echipa filmului, distribuţie, detalii tehnice, intenție regizorală, cronici, menţionarea participării la alte festivaluri şi premiile obţinute, dacă este cazul);
imagini din film;
bio-filmografia regizorului.

DEADLINE: 13 SEPTEMBRIE 2017.

mai mult
Film

Maia Morgenstern şi Marcel Iureş, în juriul preselecţiei pentru Gala Tânărului Actor – HOP 2017

maia-morgenstern-marcel-iures

Maia Morgenstern, Marcel Iureş şi Petru Vutcărău vor alcătui juriul preselecţiei pentru Gala Tânărului Actor – HOP 2017, care va avea loc în perioada 10 – 12 iulie, la Sala Mică a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Preselecţia se adresează tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licenţă), începând cu promoţia 2013, iar înscrierile se pot face până pe 30 iunie, informează UNITER.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverinţă în cazul absolvenţilor anului 2017, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exerciţiului prezentat. De asemenea, dacă există anumite cerinţe tehnice pe care UNITER le poate asigura, trebuie menţionate.

Tema din acest an a Galei HOP, aflată la cea de-a XX-a ediţie, este: ”Singurătate – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov”.

La Secţiunea Individual, preselecţia va consta în două probe: prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P.Cehov (scrisori, nuvele, piese de teatru), cu durata maximă de 5 minute şi prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului, cu durata maximă de 5 minute.

La Secţiunea Grup, concurenţii vor pregăti un spectacol/ studiu/ work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan, ce are ca temă revizitarea operei cehoviene, cu durata maximă de 30 minute. Componenţa maximă a unui grup este de 6 persoane.

Gala Tânărului Actor – HOP, program permanent al UNITER, este un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.

mai mult
FilmPromovate

Festivalul Internațional de Film NexT: „Short Matters!” la ICR

Festivalul_International_Film_NexT

Festivalul Internațional de Film NexT, care va avea loc în perioada 22-26 iunie 2017, aduce și anul acesta pe ecranele românești scurtmetraje ale unor nume sonore ale cinematografiei internaționale prin intermediul unor secțiuni deja consacrate în cadrul festivalului: European Film Academy: Short Matters! Tour și Arthouse Shorts.

Lista regizorilor din cadrul acestor două programe include nume precum Apichatpong Weerasethakul (regizor premiat la Cannes pentru filme precum Uncle Bonmee who can recall his past livesTropical Malady sau Blissfully yours), dar și o serie de realizatori emergenți ale căror scurtmetraje au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film.

Secțiunea „Short Matters!” va putea fi urmărită vineri, 23 iunie 2017, la Institutul Cultural Român, începând cu ora 18.00 și, respectiv, 20.00, accesul publicului fiind liber.

European Film Academy: Short Matters! Tour este turneul organizat de Academia Europeană de Film pentru a prezenta scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei într-o serie de festivaluri şi instituţii din Europa. Cele 13 filme abordeaza genuri cinematografice diverse în registre diferite, vorbind despre teme actuale:

9 Days – From my window in Aleppo (semnat de Thomas Vroege, Floor van der Meulen și Issa Touma), câștigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la ediția de anul acesta, surprinde primele nouă zile ale conflictului din Aleppo prin ochii celebrului fotograf sirian Issa Touma.

Tema războiului este abordată și în animația regizată de Florian Grolig, In the distance, ce urmărește un personaj care s-a autoizolat în apartamentul său pentru a sta departe de haosul unui conflict armat.
Într-un complet altfel de registru, Samuel Lampert abordează cu mult umor, în The Wall, problema locuirii, folosind drept pretext pentru o astfel de discuție momentul în care personajul principal decide să bată un cui pentru a agăța o fotografie. Zgârie-norii fără personalitate ai Honk-Kong-ului, care ascund locuinţe înghesuite în care trăiesc diverşi anonimi, devin teritoriul de joacă al regizorului.

Programul Arthouse Shorts va putea fi urmărit joi, 22 iunie 2017, începând cu ora 20.00, la Cinema Elvira Popescu, biletele fiind deja disponibile pe Eventbook.ro.

Arthouse Shorts demostrează că scurtmetrajul nu este un gen minor, dedicat realizatorilor care se pregătesc să debuteze în lungmetraj. Filmele din această secțiune sunt făcute de regizori deja cunoscuți în cinemaul de artă, care au decis să se întoarcă, într-un film recent, la formatul scurt. Programul Arthouse Shorts a fost creat tocmai pentru a le gasi un loc în festival: numele lor sunt prea sonore ca să mai apară pe lista concurenților din competiție, iar filmele sunt prea bune ca să lipsească.

Filmul Vapoural lui Apichatpong Weerasethakul este o meditație cu subtext politic despre abilitatea aparatului de filmat de a revela și de a ascunde în același timp. Plasat în viitor, The Hunchback al regizorilor Gabriel Abrantes și Ben Rivers este o distopie care dă în vileag agresivitatea naturii umane. Folosindu-se de pretextul unui team building organizat de o corporație, protagonistul riscă să devină victima propriilor colegi.

The Hedonists în regia lui Jia Zhang-ke este o comedie care urmărește încercarile a trei bărbați de a-și găsi un loc de muncă în urma închiderii minei în care obișuiau sa lucreze.

Inspirat de povestea femeii care a construit conacul Winchester, popular pentru arhitectura sa nefuncțională, cu uși care nu duc nicăieri și scări care sfârșesc în tavan, scurtmetrajul Sarah WinchesterGhost Opera în regia lui Bertnard Bonello evocă amintirea controversatului personaj și povestea care stă în spatele construcției neobișnuite.

Festivalul Internaţional de Film NexT a fost înfiinţat în 2006 în memoria regizorului Cristian Nemescu şi sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu şi este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român. Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, NexT se va desfăşura anul acesta între 22 şi 26 iunie 2017.

Parteneri de promovare: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemagia, Sub25, Cinema Rx, Liternet, Orașul Meu, Ziarul Metropolis, Cooperativa Urbană, Modernism.ro, Glamour, Cinefan, AARC – All About Romanian Cinema, A List Magazine.

Mai multe detalii:

www.nextfilmfestival.ro

www.nextfilmfestival.ro/en/event/short-matters-european-film-academy-nominees-on-tour-i/

mai mult
Film

Festivalul Internațional de Film NexT: „Short Matters!” la ICR

icr

Un număr de 11 scurtmetraje nominalizate la marile festivaluri și la Premiile Academiei Europene de Film (EFA) în 2015 vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) vineri, 8 aprilie 2016, de la ora 18.00, în cadrul Festivalul Internațional de Film NexT 2016.

În programul inițiat de EFA – „Short Matters!” – vor putea fi vizionate la Institutul Cultural Român: Dissonance, regia Till Nowak, Listen, regia Hamy Ramezan & Rungano Nyoni, The Runner, regia José Luis Montesinos, E.T.E.R.N.I.T., regia Giovanni Aloi, Field Study, regia Eva Weber, Symbolic Threats, regia Mischa Leinkauf, Lutz Henke & Matthias Wermke, The Translator, regia Emre Kayiş, Son Of The Wolf, regia Lola Quivoron, Over, regia Jörn Threlfall, Smile, And The World Will Smile Back, regia Ehab Tarabieh, Yoav Gross & the al-Haddad family şi Picnic, regia Jure Pavlović, câştigătorul premiului Academiei Europene de Film la categoria filmelor de scurtmetraj.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

http://icr.ro/pagini/next-la-icr-short-matters-scurtmetraje-nominalizate-la-premiile-academiei-europene-de-film

mai mult
FilmPromovate

Recorduri în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania

alain-delon

Început și încheiat cu proiecții sold out, Festivalul Internațional de Film Transilvania a bifat noi recorduri în istoria sa de 16 ediții. Pentru a urmări cele 225 de filme din 53 de ţări, spectatorii au achiziționat peste 90.000 de bilete, cu aproape 14% mai multe decât la ediția anterioară. De o creștere importantă au avut parte și vânzările online, 38.9% din totalul de bilete fiind cumpărate astfel, cu 13.72% mai mult decât în 2016.

Numărul total de participanți – incluzându-i pe cei prezenți la proiecțiile gratuite în aer liber, workshop-uri, lansări, expoziții, dezbateri – se ridică la 130.000. Peste 1200 de invitați români și străini au sosit la Cluj în cele zece zile de festival.

Recordul absolut pentru o singură proiecție, în toată istoria festivalului, e deținut de Afacerea Pigot, proiectat în Piața Unirii în prezența lui Alain Delon, pentru care s-au vândut 3.312 bilete. Deschiderea festivalului, cu Regele Belgiei, a fost și ea marcată de un număr record de participanți, peste 3000. De asemenea, Castelul Banffy de la Bonțida a găzduit peste 2000 de spectatori la Cine-concertul Metropolis, un record pentru evenimentul Week-end la Castel.

În topul celor mai vizionate filme se află și Povestea iubirii (3000 de bilete), Nebune de fericire și Dumnezeu să ne ierte, filmul de închidere, ambele cu mai mult de 2000 de spectatori în Piața Unirii.
Numărul de evenimente sold out a înregistrat un nou record: pentru 27 de proiecții și evenimente speciale, biletele s-au epuizat rapid. Printre acestea, sesiunile din Doom Room – instalația din cadrul InfiniTIFF, cine-concertele din biserici, evenimentele gastronomice din Film Food, câștigătorul Ursului de Aur, Despre trup și suflet, și Regii manelelor.

Filmele românești au umplut și ele sălile: premiera mondială Breaking News (r. Iulia Rugină), documentarul Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu) și Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), câștigătorul Premiului Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj.

În ultima zi de festival, „bătălia” s-a dat pe filmele câștigătoare, pentru care locurile s-au epuizat imediat: Familia mea fericită (Trofeul Transilvania), Piatră pe inimă (Premiul pentru regie, Premiul Publicului) și Tărâmul binecuvântat (Premiul special al juriului).
O selecție de filme, inclusiv dintre cele premiate, poate fi văzută între 15 și 18 iunie la Cinema Elvire Popesco, la TIFF București. Programul complet: http://tiff.ro/tiff-bucuresti/program
TIFF 2017 a avut succes și în online. Aplicația mobile TIFF2017 a avut peste 12.000 de utilizatori activi, o creștere de 180% față de anul anterior. Site-ul www.tiff.ro, actualizat în permanență înainte și în timpul festivalului, a fost vizitat de 82.889 de utilizatori, aproape dublu față de 2016, înregistrând 1.012.158 de afișări. Blogul oficial blog.tiff.ro a avut peste 22.699 de afișări în perioada festivalului, 74,4% dintre cei care l-au accesat fiind utilizatori noi. Pagina de Facebook TransilvaniaIFF a transmis live imagini de la sosirea invitaților la Gala de închidere, 54.634 de oameni urmărind momentele de pe covorul roșu, reach-ul organic atingând cifra de 381.744. Clipurile postate pentru această ediție au depășit 1,8 milioane de vizualizări pe Facebook, albumul foto de la deschiderea TIFF a fost văzut de 116.227 de ori, iar imaginile de la întâlnirea lui Alain Delon cu fanii din Piața Unirii au generat cele mai multe reacții, comentarii și share-uri.

De buna desfășurare a evenimentelor s-au asigurat anul acesta circa 400 de voluntari cu vârste cuprinse între 15 și 43 de ani. Unii dintre ei au venit chiar de peste hotare pentru a face parte din echipă. Alături de românii sosiți de la mulți kilometri distanță, s-au implicat în festival voluntari din Franța, Italia, Lituania, Marea Britanie, Moldova și Spania. 50 dintre aceștia au fost nominalizați la titlul de Voluntarul Anului, iar 9 dintre ei vor avea șansa de a lucra la festivaluri partenere.

Celebrul Alain Delon, distins cu Premiul pentru întreaga carieră, a fost impresionat de primire fanilor săi, în Piața Unirii: ,,Am văzut 3.500 de oameni într-o piaţă. Nu sunt generalul de Gaulle, nu sunt preşedintele Republicii. Este impresionant. Mi-a făcut plăcere’’. Și Armand Assante s-a declarat încântat de atmosferă. „Clujul a crescut grozav de mult. La fel şi TIFF-ul. Când am fost prima dată, festivalul era foarte mic, dar acum s-a transformat într-unul de mare amploare. Cât despre oraş, se vede că cineva a investit serios. S-a extins mult. Nu ştiu detalii, dar văd cu ochii mei această schimbare şi cred că va continua să crească”, a subliniat actorul, prezent la premiera mondială The Wanderers (r. Dragoș Buliga).
Un mare admirator al cinema-ului românesc, criticul de film Geoff Andrew, membru al juriului Competiției, încântat și de selecția din acest an, a precizat că „Cinema-ul românesc este unul dintre cele mai interesante din lume. Uneori țările trec printr-o perioadă bună însă, în ultimul deceniu sau poate şi mai bine, România a făcut filme extraordinare cu resurse puţine’’. O altă prezență importantă în juriu, actrița Clotildea Courau a fost la fel de impresionată: „TIFF este foarte bun pentru oraș prin faptul că deschide multe oportunități pentru cineaști. Festivalurile se organizează și în acest scop. Mi-ar plăcea să vin în Cluj, să stau șase-șapte săptămâni, să stau la discuții cu regizori, cu studenți de la cinematografie și să facem planuri. Cu siguranță ar da roade toate aceste întâlniri”.

O altă premieră în istoria TIFF este faptul că Eurimages, Fondul Consiliului Europei pentru co-producții, a acordat Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, în cadrul programului Transilvania Pitch Stop.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Partener Principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: HBO, MOL România, Samsung Electronics România, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de Apă Someș, Avon, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Persil, McDonald’s, Nespresso, Jameson, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Aegon, UPC, Noumax, Nikon, CSI Romania, Electroglobal, Sykes, Farmec, PMA Invest, Promelek, Vel Pitar, Lecom, Agressione, SDL, Ax Perpetuum
Partener Logistic Oficial: DHL
Co-producători: TVR1, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile și Nopți, Cinemagia, Cineuropa, Glamour, VIVA!, Unica, Psychologies, Business Review, Cinemap, Vice, Decât o Revistă, Scena 9, Radio România Cultural, Film New Europe, News.ro, A List Magazine, Observator Cultural, Life.ro, LiterNet, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Agerpres, Muzzix.ro, AaRC.ro, Umblat.ro, Igloo
Parteneri media locali: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Erdely Naplo, Kronika, Făclia, Infotrafic, I Love Cluj, Transindex, Filmtett, I Like Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST

mai mult
Film

Retrospectivă TIFF la București la Cinema Elvire Popesco

tiff-bucuresti

O selecție de filme din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania va fi prezentată în cadrul Retrospectivei TIFF la București, la Cinema Elvire Popesco, începând de joi până duminică, informează un comunicat al Biroului de presă TIFF.

Cinefilii vor avea ocazia să vadă două dintre filmele câștigătoare — “Familia mea fericită”/”My Happy Family”, regia Nana Ekvtimishvili, Simon Gross, distins cu Trofeul Transilvania, și “Piatră pe inimă”/”Heartstone”, regia Gudmundur Arnar Gudmundsson, care și-a adjudecat premiile pentru regie și pe cel al publicului.

Totodată, vor fi proiectate documentarul “Safari”, “Dumnezeu să ne ierte”/”Que Dios nos perdone”, regia Rodrigo Sorogoyen, filmul de închidere a festivalului, “O femeie fantastică”/”Una Mujer Fantástica”, prezentat chiar de Sebastian Lelio la Cluj, “Roar — Sub asediul fiarelor”, regia Noel Marshall, considerat “cel mai periculos film realizat vreodată”.

Cei mici se vor bucura de trei filme: “Sânge de lapon”, “Micul port” și “O familie fabuloasă”.

Joi sunt programate, începând cu ora 16,00, filmele “În sânge” (In the Blood), regia Rasmus Heisterberg, “În umbra femeilor” (L’Ombre des femmes), regia Philippe Garrel — de la ora 18,15, “Dumnezeu să ne ierte” (Que Dios nos perdone), regia Rodrigo Sorogoyen — de la ora 20,00 și “Safari”, regia Ulrich Seidl — de la ora 22,30.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.elvirepopesco.ro, de la casa de bilete Elvira Popescu, precum și de la librăriile partenere Eventbook, în timpul programului de lucru al acestora, în limita locurilor disponibile.

mai mult
1 7 8 9 10
Page 9 of 10