close

România Mare

România Mare

Silvia Radu a vorbit despre posibilitatea ca Primăria Chișinău să semneze Declarația de Unire

moldova

Primarul interimar al Capitalei Moldovei, Silvia Radu, a declarat că votarea Declarației de Unire reprezintă o decizie care se ia de Consiliul municipal și dacă ar exista un asemenea document, ar întreba mai întâi locuitorii Chișinăului dacă își doresc semnarea acestuia.

Fiind întrebată de „Europa Liberă” dacă Primăria Chișinău va semna Declarația de Unire, Silvia Radu a declarat că „este un act simbolic și atâta timp cât consilierii au exprimat dorința cetățenilor care le-au dat acest vot este un lucru absolut firesc pentru o democrație ca să se întâmple acest lucru. „La municipalitate a fost o intenție din partea Partidului Liberal la una dintre ședințele Consiliului municipal să fie pusă la vot această declarație simbolică. Ea a fost respinsă. Este o decizie care se ia de consiliu și nu vă pot spune care va fi viitorul din Consiliul municipal, este greu de prevăzut”, a menționat primarul interimar.

Totuși, dacă ar exista o asemenea decizie, Silvia Radu a spus că „un primar, mai ales un primar care reprezintă Chișinăul în care trăiesc o sumedenie de națiuni, trebuie să fie un primar care unește și nicidecum un primar care dezbină, este un primar care trebuie să reprezinte doleanțele cetățenilor care trăiesc în acest oraș”. „Înainte de a face o declarație sau a semna un document, eu aș întreba locuitorii Chișinăului dacă își doresc acest lucru și, în funcție de răspunsul lor, aș pune semnătura pe un document sau altul, fiindcă ceea ce este important este ca locuitorii să fie în prim-plan, și nicidecum primarul. Primarul este pe agendă pe locul doi, fiindcă primii sunt cetățenii”.

Menționăm că numărul localităților care au semnat Declarația de Unire a ajuns la 80.

mai mult
România Mare

Plan pentru Centenar și pregătirea reUnirii

prut

Cu ocazia festivităților de la „Câmpul Românesc” din Canada dedicate Săptămânii Internaționale a Culturii Românești desfășurate în perioada 10-15 Iulie 2017, a avut loc și o sesiune specială dedicată Centenarului Unirii.

În cadrul dezbaterilor a fost citit „Apelul pentru Centenar” al Asociației „Unirea-ODIP”,  Mișcării Civice „Tinerii Moldovei” și  Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, document transmis participanților Săptămânii Culturale de George Simion, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”.

S-a apreciat că obiectivele propuse în „Apelul pentru Centenar” sunt realiste și că trebuie realizată o conlucrare a forțelor unioniste ale întregii societății românești.

Participanții consideră că astăzi, când lumea românească, conștient sau inconștient, are privirea ațintită spre evenimentul istoric al sărbătoririi Centenarului înființării statului național român întregit, este neceară implementarea unui plan de acțiune minimal:

  1. Autoritățile române împreună cu organizațiile românilor din întreaga lume să înceapă, prin toate mijloacele de care dispun, învățământ, mass-media, instituții de cultură, implicări și susțineri deschise ale societății civice, o campanie oficială pentru redeșteptarea spiritului național patriotic al populației de pe amândouă malurile Prutului și pentru conștientizarea asupra avantajelor care decurg din reunificarea țării și a națiunii.
  2. Instituțiile statului, Președinție, Parlament, Guvern au datoria față de poporul român să acționeze unitar pe plan extern pentru a sensibiliza comunitatea internațională, cu precădere din Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie și Canada asupra adevărului istoric și al năzuințelor românilor dar și al avantajelor de securitate pentru spațiul NATO de la granița estică a Uniunii Europene de a exista o Românie puternică și stabilă prin teritoriu și populație unitară.
  3. Forțele politice românești de la Chișinău să creeze împreună un bloc unionist care să coaguleze societatea civică într-o mișcare având ca scop câștigarea unei majorități parlamentare unioniste capabilă să conducă Basarabia spre unirea cu România.
  4. Sub egida și în clădirea Parlamentului României să funcționeze un ”guvern din umbră al Unirii” prin cooptarea unor personalități unioniste din întreaga societate românească care s-au remarcat și care dovedesc aptitudini pentru crearea unui program de măsuri și acțiuni necesare accelerării procesului unionist, inclusiv prin funcții de reprezentare la nivel de instituții internaționale.
  5. Parlamentul României să completeze hotărârea curajoasă de a declara 27 Martie ca Zi Națională, cu amendarea atât a Constituției, cât și a Legii Electorale pentru asigurarea de locuri din oficiu pentru populația Basarabiei.
  6. Se propune crearea unui Comitet Internațional Unionist al societății civile format din organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni care sunt dedicate idealului unionist, având ca scop dezvoltarea unor politici interne și externe de promovare a acestui deziderat național, inclusiv prin realizarea și coordonarea de acțiuni concrete.

6.1. Pe plan intern, Comitetul, prin reprezentanții săi, va încerca să influențeze factorii politici din România și, prin aceștia, instituțiile statului român Președinție, Parlament, Guvern cu atribuții decizionale în direcția impulsionării mișcării și activităților unioniste.

6.2. Pe plan extern se va stabili o strategie pentru crearea unor celule de lobby în scopul sensibilizării și promovării în rândul opiniei publice și la nivelul diferitelor organizații civice, politice și chiar instituții guvernamentale, a necesității reîntregirii statului român pentru realizarea stabilității geopolitice pe flancul Est-european.

În măsura în care instituțiile statului român concură acestui deziderat, acțiunile pe plan extern pot fi conjugate.

Un asemenea Comitet va fi reprezentat prin filiale cu sedii oficiale în principalele capitale ale statelor de unde se pot influența factorii politici respective, cu precădere în cele două capitale de unde se influențează politica mondială: Washington și Bruxelles.

Ca urmare, participanții la Săptămâna Internațională a Culturii Românești fac un apel către organizațiile și asociațiile românilor din întreaga lume să se alăture efortului național pentru celebrarea Centenarului Reîntregirii României, acesta fiind un pas important și absolut necesar pentru împlinirea dezideratului Unirii.

Fie ca sărbătorirea de la 27 Martie 2018 a Centenarului revenirii Basarabiei la pieptul României să aibă loc într-un an decisiv pentru destinul reunit al țării noastre în care să putem exclama la fel cum au făcut-o acum o sută de ani, părinții fondatori ai României întregite întruniți în Sfatul Țării:

Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!

Notă:

Legitimitatea luptei pentru Reîntregire este confirmată și de Rezoluția 148 depusă la data de 28 Iunie 1991 în Senatul American, prin care se solicită Senatului să susțină eforturile Guvernului Moldovei să negocieze reunificarea României cu Moldova și Bucovina de Nord, așa cum a fost stabilită prin Tratatul de Pace din 1920.

Câmpul Românesc Hamilton – Canada

(Iulia Modiga –infoprut.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare

34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România

no thumb

Traian Băsescu a scris, pe Facebook, că „a început Unirea”, precizând că, până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România.
„A început Unirea! Acum, când postez, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale Unirea cu România. Au fost emise Hotărâri semnate de primari şi de consilierii locali. Alooooo! Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”, scrie Traian Băsescu.   El enumeră localităţile şi raioanele din care acestea fac parte, în care s-a votat unirea cu România.   Este vorba despre: Parcova (Edineţ); Ulmu (Ialoveni); Bardar (Ialoveni); Ruseştii Noi (Ialoveni); Puhoi (Ialoveni); Văsieni (Ialoveni); Feşteliţa (Ştefan Vodă); Opaci (Căuşeni); Goteşti (Cantemir); Săseni (Călăraşi); Nişcani (Călăraşi); Sărătenii Vechi (Teleneşti); Grătieşti (Municipiul Chişinău); Boghiceni (Hînceşti); Codreanca (Străşeni); Floreni (Anenii Noi); Târşiţei (Teleneşti); Măgurele (Ungheni); Răzeni (Ialoveni); Cucoara (Cahul); Băcioi (Chişinău); Meleşeni (Călăraşi); Ordăşei (Teleneşti); Visoca (Soroca); Bădiceni (Soroca); Drăsliceni (Criuleni); Ghiduleni (Rezina); Capaclia (Cantemir); Ursoaia (Causeni); oraşul Cimişlia; comuna Vatici (Orhei); Cioreşti (Nisporeni); Horeşti (Ialoveni); Chetrosu (Drochia).
A.D.

mai mult
România Mare

Centenarul fără Iuliu Maniu şi Ion Mihalache?

iuliu-maniu-4

Numele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Iuliu Hossu şi ale altor realizatori ai Unirii sunt cunoscute din ce în ce mai puţin. În ultimii 20 de ani au fost publicate, cu tamtam publicitar, nenumărate cărţi în care se „demitizează” argumentele Unirii, în care ni se dezvăluie totul despre ideologia şi liderii mişcării legionare şi comuniste sau în care ni se explică/justifică politica lui Ion Atonescu. Din păcate, efortul de memorie e destinat numai extremiştilor, nu şi iubitorilor de libertate. În ultimii ani nu a apărut nici o lucrare semnificativă despre Iuliu Maniu sau Ion Mihalache. Redacţiile şi editurile noastre suferă de amnezie selectivă şi contaminează şi publicul.

Iuliu Maniu s-a stins, acum 65 de ani, la 5 februarie 1953, în închisoarea elitelor de la Sighetul Marmaţiei, condusă de semianalfabetul Vasile Ciolpan. Ion Mihalache a fost ucis în urmă cu 55 de ani, la 5 februarie 1963, de regimul de exterminare pe care Alexandru Vişinescu l-a instituit, la ordinele superiorilor săi, în închisoarea Râmnicu Sărat. Deşi Maniu şi Mihalache au devenit cunoscuţi pentru activitatea lor în slujba Unirii, nu marea realizare de la 1 Decembrie 1918 a fost încununarea eforturilor lor. Încununarea dragostei şi a jertfelor lor pentru România şi pentru români a fost moartea lor eroică.

Cei doi nu au fost singurii lideri ai Unirii închişi de comunişti. Majoritatea realizatorilor Unirii au cunoscut puşcăriile comuniste: liderii ţărănişti Mihai Popovici, Ilie Lazăr, Aurel Vlad, Sever Bocu, Emil Haţieganu, Ghiţă Popp, tot episcopatul greco-catolic în frunte cu Valeriu-Traian Frenţiu şi Iuliu Hossu, istoricii Silviu Dragomir, Pr. Dr. Zenovie Pâclişanu, Ioan Lupaş, Gheorghe I. Brătianu, fruntaşii basarabeni Daniel Cigureanu şi Onisifor Ghibu, liderul socialist Ion Fluieraş etc. Nu se pune problema de a considera că Iuliu Maniu sau Ion Mihalache sunt mai eroi decât cei amintiţi, ci de a constata locul lor aparte şi prestigiul de care s-au bucurat, atât în ochii celor care au luptat alături de ei, cât şi în ochii duşmanilor lor.

Ce s-a întâmplat la 1 Decembrie 1918 e simplu şi uşor de înţeles. Maniu, Brătianu, Regele şi Regina, diplomaţii, oamenii de cultură şi din presă, soldaţii care au luptat pe front, refugiaţii sau amărâţii care nu au putut să fugă de ocupaţia nemţeasca, toţi vedeau lucrurile la fel. Binele ţării era acelaşi pentru toti, indiferent de rangul social şi anii de studii. Liderii care au facut Unirea nu au inventat ţinte şi valori revoluţionare, prin care să promoveze un nou proiect de societate, imaginat în birouri şi săli de consilii rupte de viaţa oamenilor, ci doar au folosit mijloacele politice, juridice şi diplomatice pentru a pune în practică ce era în sufletul oricărui român. Toţi credeau că unitatea de limbă, religie şi cultură, alături de sacrificiile înaintaşilor, sunt suficiente pentru a face România Mare. În anul Centenarului suntem invitaţi să îi înţelegem pe cei care s-au jertfit ca să ne lase nouă o ţară întregită şi unită.

Oamenii Unirii

… au murit ucişi…, au pribegit…, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
Ei, de care lumea nu era vrednică…
(Epistola catre Evrei a Sfântului Apostol Pavel 11, 37-40)

Iuliu Maniu la Budapesta

Iuliu Maniu deputat in Parlamentul de la Budapesta – fotografie publicată prin amabilitatea ing. Adrian Boila, nepotul lui Iuliu Maniu

Este greu să găseşti în istoria politică a României un lider la fel de consecvent ca Iuliu Maniu. Şi-a început activitatea publică foarte tânăr. În timpul facultăţii a participat la reuniuni politice studenţeşti, în Transilvania şi în Vechiul Regat, şi a ţinut prelegeri pentru ţărani, ca foarte mulţi intelectuali transilvăneni. A fost avocatul Mitropoliei Blajului, a fost deputat şi a fost pe front. A apărat cu autoritate drepturile românilor în parlamentul de la Budapesta. În 1918, a avut un rol hotărâtor în schimbarea hărţii ţării. În perioada interbelică, a fost un exemplu de moralitate şi consecvenţă, respectând principiile moralei creştine şi ale democraţiei, cum a crezut mai bine, în condiţiile în care conducea un partid de mase, cu membri foarte deosebiţi între ei, într-o ţară nouă, care trebuia să se modernizeze şi să se dezvolte, într-o perioadă în care lumea trecea prin criză economică şi în Europa se raspândeau ideologiile nebuneşti ale Rusiei bolşevice şi Germaniei naziste.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Iuliu Maniu a condus acţiuni care au dus la scurtarea războiului cu câteva luni. Curajul arătat de el în acele împrejurări i-a câştigat respectul tuturor, colaboratori şi duşmani, români sau străini. La sfârşitul vieţii, la peste 70 de ani, şi-a asumat cea mai grea luptă, cea împotriva ocupanţilor sovietici, având tăria de a refuza compromisul până la ultima suflare.

A excelat în profesia sa, dar nu s-a considerat prea intelectual pentru a bate satele româneşti ca să-i asculte pe cei de jos şi să explice care este viziunea lui pentru ţară. S-a străduit să fie totdeauna informat de la prima sursă. Când se întâlnea cu oamenii, îi lăsa pe ei să vorbească mai mult, iar el tăcea şi asculta ce spuneau ei. Era cunoscut personal de o mulţime de oameni din toate categoriile sociale, în mod real, nu pe facebook. Măsura şi rezerva rece erau dovezi de înţelepciune şi devotament, nu de dispreţ. Nu făcea eforturi să fie popular, însa era respectat şi iubit. “În fond, era un sentimental”, spune diplomatul Camil Demetrescu, care a avut ocazia să îl cunoască atât în culmea gloriei, cât şi ca deţinut politic. Chiar sentimental, Maniu rămânea acelaşi “om al gulerului scrobit” şi al micilor conformisme, de care însă nu îşi bâtea joc nici un om onest. Tot Camil Demetrescu observa că „cei care au făcut-o, în afară de Constantin Stere, erau nişte haimanale chiar când erau oameni de cultură”.  (Mi-e frică să mă gândesc cum ar evalua astăzi Camil Demetrescu ponderea haimanalelor din politica şi cultura noastră…)

Venit de pe frontul Primului Război Mondial cu Ordinul Mihai Viteazul, Ion Mihalache, încă tânăr învăţător, s-a implicat în Unirea Basarabiei. A fost omul cu care Iuliu Maniu a împărţit responsabilitatea luptei politice şi povara prigoanei comuniste. Cei doi erau foarte diferiţi şi foarte încăpăţânaţi. Faptul că au putut colabora arată că erau oameni de onoare, care puneau în practică principiile democratice pe care au fundamentat PNŢ-ul şi pe care le-au propus întregii ţări. După moartea lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache a rămas în închisoare cel mai important lider al rezistenţei anticomuniste. Sunt vorbe mari, dar foarte adevarate. Chiar comuniştii au considerat moartea lui Mihalache un moment de răscruce. Numai după eliminarea fizică a liderului ţărănist, tartorii regimului, consiliaţi de sovietici, s-au încumetat să defiinţeze a doua închisoare destinată elitelor, cea de la Râmnicu Sărat. (Şi la Râmnicu Sărat, ca la Sighet, au fost întemniţaţi realizatori sau participanţi la Adunarea de la 1 Decembrie 1918, între care Ion Lugoşanu, Ilie Lazăr, Victor Anca, Cornel Velţianu.)

Lista celor care au făcut Unirea şi care ne-au lasat o moştenire impresionantă de nobleţe este, din fericire, foarte lungă. Nu putem să îi amintim mereu pe toţi, însă trebuie să ştim că sunt eroii noştri, părinţii noştri spirituali, care au facut România Mare, cu bună credinţă, cu inteligenţă şi cu jertfă de sine. Au dus greul luptei şi au învins multe piedici. Când au fost răsplătiţi cu închisoare nu s-au plâns, nu au încetat să iubească România, ci ne-au oferit un nou exemplu de curaj şi încredere în viitorul ţării, întregite de ei şi călcate în picioare de ocupanţi şi de trădători.

Amnezia dezumanizează. Istoria inaccesibilă distruge.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi
să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
Ieşire 20, 12

Numele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Iuliu Hossu şi ale altor realizatori ai Unirii sunt cunoscute din ce în ce mai puţin. În ultimii 20 de ani au fost publicate, cu tamtam publicitar, nenumărate cărţi în care se „demitizează” argumentele Unirii, în care ni se dezvăluie totul despre ideologia şi liderii mişcării legionare şi comuniste sau în care ni se explică/justifică politica lui Ion Atonescu. Din păcate, efortul de memorie e destinat numai extremiştilor, nu şi iubitorilor de libertate. În ultimii ani nu a apărut nici o lucrare semnificativă despre Iuliu Maniu sau Ion Mihalache. Redacţiile şi editurile noastre suferă de amnezie selectivă şi contaminează şi publicul.

Episcopul Iuliu Hossu citind actul Unirii la Alba Iulia, 1 decembrie 2018, la doar 32 de ani

Amnezicii sunt usor de manipulat. Amnezia înstrăinează, însingurează, sărăceşte, îngustează orizontul. La fel de distructivă este îndepărtarea omului de rând de o înţelegere firească a propriului trecut. Toţi tiranii fascinaţi de utopii au facut mari eforturi ca să îi rupă de trecut pe cei din jurul lor, pentru că, fiind o inserţie puternică în realitate, trecutul este un antidot foarte eficient contra utopiilor. Observând modul în care sovieticii manipulau trecutul în timpul Războiului Civil din Spania, Orwell afirma că cel mai eficient mod de a distruge oamenii este să li se refuze sau să fie împiedicaţi să aibă o întelegere proprie a istoriei. Lenin însuşi, bazându-se pe faptul că tinerii nu sunt complet formaţi şi nu au rădăcini solide, promitea că, dacă i se dă tineretul pe mână, îl va face bolşevic pe vecie. Experimente de acest fel au reuşit în multe cazuri şi ştim cu toţii că Homo sovieticus este un om nou, fără trecut, amoral, suspicios, manipulabil, instabil, resentimentar, adică o fiinţă depersonalizată şi sălbăticită.

Ne amăgim dacă ne închipuim că este suficient să ne concentrăm asupra viitorului. Fără să ştim cum am ajuns unde suntem, nu putem să ne avântăm în viitor, chiar dacă acesta pare formidabil. Nimeni nu a mişcat vreodata un deget numai pentru un proiect ipotetic, formulat într-un birou. Acesta este mai degrabă ca un miraj al viitorului, nu un scop după care oamenii să îşi rânduiască vieţile. Nicio viaţă nu e definită şi nu se sprijină doar pe proiectele de viitor. Trecutul nostru e o bucată din noi, care ne întregeşte. În româneşte, când se spune despre cineva că „n-are mamă, n-are tată”, înseamnă că acel om e complet dezorientat şi insensibil, în stare de orice rău, de orice nedreptate şi de orice cruzime. (Despre Vişinescu se spunea că n-are mamă, n-are tată.) Consecinţe similare se văd dacă se elimină înaintaşii şi învăţămintele lor din trecutul unei ţări.

Din nefericire, de 70 de ani istoria noastră este manipulată sau ignorată. Comuniştii au falsificat trecutul pentru a avansa tezele internaţionalismului comunist, cu tentă sovietică sau, după caz, ceauşist-dacopată. După 89, s-au cultivat patologic generalizările negative, dispreţul şi ruşinea de România, prin subliniera obsesivă a momentelor în care înaintaşii noştri au cedat discordiei, trădărilor şi meschinăriei. În acelaşi timp, calitatea cărţilor de istorie şi a predării acestei discipline în şcoli a scăzut foarte mult. Nu e de mirare că tinerii antipatizează istoria de la şcoala mai mult decât pe vremea lui Ceauşescu, nu pentru că nu sunt curioşi, ci pentru că ceea ce li se prezintă este încâlcit şi neverosimil de negativ. După cum s-a văzut în cazul procesului lui Vişinescu sau la moartea Regelui, tinerii nu sunt indiferenţi şi se plasează de partea binelui atunci când pot cunoaşte trecutul pe înţelesul lor.

După ce au gestionat acest mod distructiv de prezentare a istoriei, politicienii, istoricii, oameni de cultură şi ziariştii noştri încep acum să îşi dea cu părerea despre Centenar şi despre Unire, repetând ce au făcut şi până acum: festivităţi păşuniste stridente şi goale de conţinut, discuţii afectate şi bârfe cu pretenţii de detalii istorice, dominate de critica dizolvantă a tot ce s-a făcut înainte de noi. Realizatorii Unirii sunt menţionati rarissim şi parţial. De fapt, dintre actualii liderii de opinie, prea puţini ar avea autoritatea morală să vorbească despre ei.

În politică, PSD-ul, a cărui imagine rămâne iremediabil legată de „ciuma roşie”, nu poate vorbi de Maniu şi Mihalache pentru că descinde din asasinii lor, de care încă nu s-a delimitat.

Simulacrul procesului lui Iuliu Maniu organizat de comuniști.

Nimic nu e mai departe de gaşca de penali dirijată de Dragnea decât spiritul în care Iuliu Maniu se raporta la legalitate, constituţionalism sau parlamentarism european. Oricât s-ar fotografia în costum naţional, alături de preoţi, doamna Viorica nu va fi niciodată o apărătoare credibilă a moralităţii după ce a votat raportul Estrela. Cu un trecut politic obedient şi plat şi cu un prezent în care conduce un guvern de mediocri şi şmecheri, prima-ministreasă a României insistă să ne asigure şi că nu are prea multe în comun cu cultura europeană.

Nici „speranţa dreptei româneşti”, Dacian Cioloş, nu e mult mai convingator. Guvernul său, ce-i drept, mai onest ca altele, nu a fost în stare să-i arate omului de rând că orientarea pro-europeană răspunde nevoilor şi aspiraţiilor sale. Punctul cel mai slab al acestui guvern a fost chiar comunicarea. Cine poate crede că Cioloş ştie ce doreşte pentru România şi că proiectul său e viabil, când el e complet incapabil să conecteze viziunea lui la aspiraţiile profunde ale românului? Ce ar putea spune Cioloş despre Centenar? Fiind din aceeiaşi localitate cu Iuliu Maniu, fostul comisar european nu se simte deloc legat de mesajul politic al omului-cheie al Unirii, care e totodată unul din cei mai de seamă democraţi ai României şi un mare promotor al unităţii europene. (E de notat că la Pericei oamenii ştiu cine a fost Maniu şi sunt încă foarte mândri de el.) Singura concluzie pe care o putem trage este fie că Cioloş este de nota zero la istoria ţării, fie că, într-adevăr, proiectul său de ţară e un hibrid teoretic, creat artificial, pentru o Românie virtuală, văzută de la Bruxelles, nu pentru cea reală, de la Pericei sau din orice altă parte a ţării.

(În ce-i priveşte pe deţinătorii actuali ai ştampilei PNŢCD şi asociaţii lor, Pavelescu, Ciorbea&Co, ei ne-au arătat de nenumărate ori că sunt doar nişte mediocri, străini de principiile politicii lui Maniu şi Mihalache, care au pângărit istoria şi jertfele PNŢ-ului, deplasând partidul la periferia rusofilă a spaţiului public).

Din păcate, nici mediul cultural nu dă semne că va şti să dea Centenarului consistenţa şi demnitatea cuvenite şi că va fi în stare să ne facă să îi vedem pe oamenii Unirii aşa cum erau: bunicii nostri, oameni ca noi, ieşiti din război şi oprimare, cu credinţă în Dumnezeu şi speranţe de viitor, îmbrăcaţi în costume populare, cu drapele şi mai ales cu conştiinţa că trăiesc un moment crucial pentru ţara lor.

Crezul celor care au fost la adunarea de la Alba Iulia ne este explicat, pardon „demitizat”, şi de această dată de veşnica mascotă a publicităţilor culturale, Lucian Boia, cel care nu ia în serios argumentele care stau la baza Unirii şi de douăzeci de ani comentează istoria ţarii ca şi cum Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Iuliu Hossu nu ar fi existat niciodată.

Un Centenar pentru oameni

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
(Eccleziastul 3,3-4)

Toate aceste moduri de marcare a Centenarului arată că, de fapt, pentru liderii de opinie de la noi, acest eveniment este doar o ocazie de a-şi avansa agenda proprie. Nu prea le pasă cât de folositor va fi pentru omul de rând, ceea ce nu e doar o dovadă de egoism şi îngustime de spirit, ci mai ales de lipsă de înţelepciune: nu se pot ridica la nivelul unui moment istoric şi nu ştiu să se bucure de o sărbătoare a ţării, împreună cu semenii lor, simplu, normal, cu inima uşoara. Această atitudine e foarte, foarte departe de spiritul Unirii.

Am avut ocazia să ascult relatările a trei participanţi la Adunarea de la Alba Iulia: bunicul meu, avocatul Victor Anca, fostul preşedinte al Tribunalului din Cluj, judecătorul Vasile Fărcaş şi avocatul şi scriitorul Ionel Pop ( aici și aici) . Toţi trei erau oameni bonomi, deschişi, siguri pe ei şi cu picioarele pe pământ. Se bucurau să povestească cum a fost la 1 Decembrie şi nu ar fi obosit să vorbească despre acest subiect. De fiecare dată se emoţionau. Vorbeau de entuziasmul general al acelei zile, de mândria de a-i fi cunoscut pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş sau alte personalităţi ale Unirii, de emoţia pe care au simţit-o când s-a citit actul Unirii şi de mici anecdote din care se vedea implicarea personală a fiecărui participant. Erau revoltaţi de serbările ceauşiste de 1 Decembrie, pentru că erau organizate tocmai de comunişti, care îi ucisesera în închisori pe realizatorii Unirii, şi pentru că erau de un mare prost gust, dar îi considerau vinovaţi de situaţia ţării pe ruşi şi pe trădătorii care erau atunci la putere. Nu se văitau de oamenii de rând, dimpotrivă, erau foarte mândri de ţăranul român. Nouă ne spuneau să avem încredere, că mascarada comunistă nu poate să dureze, că stă pe minciuni prea şubrede şi că noi vom trăi alte timpuri. Dacă îmi amintesc bine, Ionel Pop ne-a spus să nu plecăm din ţară, chiar dacă ne este greu (cu ceilalaţi nu am vorbit despre acest lucru).

Cei de care vorbesc trăiseră oprimarea românilor transilvaneni înainte de 1918, două războaie, drama cedării Transilvaniei de Nord, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, ocupaţia sovietică şi puşcăriile politice (azi ar fi numiţi radicali anticomunişti). Nu le lipsea simţul critic şi ştiau mai bine decât noi că oamenii pot fi foarte răi. Cu toate acestea, îşi păstraseră speranţa şi încrederea, erau capabili să fie recunoscători pentru momentele de bucurie pe care le trăiseră şi să admire marile caractere ale ţării, în primul rând pe Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. În anul Centenarului am putea să ne punem întrebări asupra resorturilor lor sufleteşti.

Fotografie de familie din perioada interbelică, publicată prin amabilitatea ing. Mihai Marinescu, nepotul lui Ion Mihalache

Dicţionarele spun că centenar înseamnă împlinirea a 100 de ani de la un eveniment sau sărbătorirea acelui eveniment. E legitim să facem comparaţii între speranţele pe care le aveau bunicii noştri acum 100 de ani şi situaţia de astăzi. Evident, concluziile nu pot fi mereu pozitive. Însă ar fi foarte trist să nu ştim să sărbătorim Unirea sau să o marcăm cu clişeele pe care ni le-a servit amnezia selectivă de până acum.

Am rănit, am darâmat şi ne-am văitat destul. E timpul să vindecăm, să zidim şi chiar să ne bucurăm de Unire. Să vedem latura luminoasă a lucrurilor în eroii nostri şi în bunicii nostri înţelepţi şi iubitori de ţară. Dacă nu o facem, lor nu le luăm nimic din măreţie, însă noi rămânem mici şi prost echipaţi pentru viitor.

http://inliniedreapta.net

mai mult
România Mare

Comuna Cotul Morii neagă că ar fi semnat declarația anti-unire a socialiștilor: Este ilegal ce a făcut un consilier local

comuna-cotul

Comuna Cotul Morii din raionul Hîncești, una dintre senatarele declarației anti-unire, neagă că ar fi condamnat acțiunile unor autorități publice locale care au semnat Declarația simbolică de Unire cu România.

Primarul comunei, Lucia Guștiuc, susține că nici consilierii și nici cetățenii nu au fost consultați referitor la declarația anti-unire semnată de un consilier socialist în numele întregii comune.

Comuna Cotul Morii neagă că ar fi semnat declarația anti-unire a socialiștilor: Este ilegal ce a făcut un consilier local

 imagine simbol (Foto: UNIMEDIA)

„Cum poate un singur om să semneze în numele tuturor cetățenilor, să ia decizii în numele întregului consiliul local fără să se consulte cu nimeni? Este ilegal ce a făcut consilierul”, a menționat Lucia Guștiuc.

Primarul ne-a comunicat că a fost contactată de săteni și consilieri, după ce au văzut declarația făcută publică de consilierul prezidențial Ion Ceban.

„În asemenea cazuri se fac consultări. Noi organizăm ședințe și dezbatem subiecte până a luat o decizie, ne sfătuim cu cetățenii, îl însă (n.r. – consilierul semnatar) a decis în numele tuturor. Vrem să dezmintem această declarație. Comuna Cotul Morii nu a semnat nicio declarație anti-unire. Cum am putea să semnăm fără să ne consultăm cu oamenii? Cum am putea să semnăm dacă noi suntem un sat de pe malul Prutului, reconstruit practic din bani Guvernului român?”, a declarat, pentru UNIMEDIA, primarul comunei Cotul Morii, Lucia Guștiuc.

Menționăm că o declarație anti-unire a fost semnată de mai multe localități din Republica Moldova. În numele comunei Cotul Morii din Hîncești a semnat consilierul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vitalie Timotin.

Declarația de anti-unire vine după ce recent 12 localități au semnat o Declarație simbolică de Unire cu România.

Unimedia.info

mai mult
PromovateRomânia Mare

Europarlamentarii susțin Unirea

marea-unire-participanti

Vocile europarlamentarilor români susțin Unirea României cu Republica Moldova. Într-un interviu acordat postului 10 TV, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a declarat că va întreprinde demersuri pentru ca în Anul Centenarului viitorul proiect de țară să aibă titlul ”REÎNTREGIRE”. Cu această ocazie, România poate rescrie istoria Europei.

100 de ani de la Marea Unire este o ocazie bună pentru ca România să aibă un proiect de țară care va face istorie. Unirea Republicii Moldova cu România reprezintă o necesitate istorică pentru cele două state, afirmă europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu. Oficialul a făcut referire și la anul 2019, atunci când România va deține Președenția Consiliului Uniunii Europene, încă o ocazie pentru care poate pune pe agendă acest deziderat.

https://www.facebook.com/pg/10tv.md/videos/

mai mult
România Mare

Oamenii care au făcut Unirea: Ion I. C. Brătianu

bratianu

Ion I.C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu, a fost, fără mare loc de îndoială, cel mai important om de stat român. De 5 ori premier, de două ori ministru de Externe, de două ori ministru al Apărării și de trei ori ministru de Interne, este omul care schimbat traiectoria României în acei ani și a mutat-o din aria de interese a Puterilor Centrale, către cea a Antantei.

Ion I. C. Brătianu a apărut în istorie cu un bagaj greu pe umeri. Născut la Florica (Argeș) în august 1864, era fiul cel mare al prim ministrului Independenței, Ion C. Brătianu. Inginer de profesie, Ion I. C. Brătianu și-a început cariera ca ministru al Lucrărilor Publice, între 1897 și 1899 și între 1901 și 1902.

Ion I.C. Brătianu

Ion I.C. Brătianu

În 1909 a devenit președintele PNL, și, ca ministru de Interne, a participat la reprimarea răscoalei din 1907, alături de generalul Alexandru Averescu, ministrul de Război al vremii.

Cu toate astea, pe 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al PNL acceptă propunerea înaintată de Brătianu (susținut și de regele Carol I) privind reforma agrară, adică exproprierea parțială a marii proprietăți, și electorală, crearea unui colegiu electoral unic.

Ionel Brătianu, România și neutralitatea

România avea, la începutul războiului, un tratat secret cu Austroungaria, semnat în 1883 chiar de tatăl lui Ion I.C. Brătianu. Secret, pentru că se știa că populația nu ar fi primit bine o înțelegere cu austriecii.

De ce nu a intrat România în război de partea Imperiului Austroungar, așa cum a cerut și regele Carol și o parte dintre politicieni, printre care Petre Carp sau Titu Maiorescu? Motivul s-a găsit rapid. Imperiul Habsburgic nu avertizase România că va declanșa războiul, așa cum prevedea tratatul.

Deci, nici vorbă de trădare, așa cum se tot vorbește. Ion I.C. Brătianu era mai degrabă tentat de Antantă nu doar pentru că se simțea mai legat de Anglia sau Franța, ci pentru că nu prea avea ce să aștepte de la Imperiul Austroungar sau de la Germania, cu atât mai puțin de la turci sau bulgari.

O circumstanță, hai să-i zicem fericită, a fost moartea regelui Carol în 1914, și urcarea pe tron a lui Ferdinand, despre care s-a spus în mod repetat că a fost influențat puternic de Brătianu. În perioada neutralităţii, 1914-1016, Ion I. C. Brătianu a coordonat politica externă românască, și, precaut, a încheiat acorduri diplomatice precum „Acordul Sazonov-Diamandi” dintre România şi Rusia încheiat pe 18 septembrie 1914 la Petrograd.

Rusia se angaja să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi să recunoască drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul unei neutralități binevoitoare a regatului român.

Marele Război

Pe 4 august 1916, au fost semnate tratatele de colaborare cu membrii Antantei, care promiteau să furnizeze zilnic 300 de tone de armament şi muniţii, participarea armatei ruse la apărarea Dobrogei, iar trupele Antantei de la Salonic trebuiau să angajeze o mare ofensivă.

Antanta recunoştea legitimitatea unirii cu România a Transilvaniei şi Bucovinei, respectând totodată integritatea teritoriului românesc. La Consiliul de Coroană din 14 august, regele Ferdinand a ales războiul de partea Antantei, dar a precizat că a trebui să se învingă pe sine pentru a lua decizia.

Ce s-a întâmplat în război se știe. Armata română a trecut în Transilvania, într-o primă etapă fericită a războiului, după care a urmat înfrângerea de la Turtucaia, Antanta nu a trimis trupe, ofensiva de la Salonic nu a avut loc, astfel că în noiembrie 2016 din România mai rămăsese Moldova, unde s-au retras autoritățile, inclusiv Casa Regală.

Ionel Brătianu a format un nou guvern, de uniune națională, la Iași, iar în vara lui 1917, se reușeau victoriile de la Oituz, Mărăști și Mărășești, care au oprit înaintarea germană și austroungară. Succesul a fost de scurtă durată, revoluția bolșevică din Rusia a dat totul peste cap, armata a fost nevoită să intervină și să neutralizeze grupuri de soldați ruși bolșevizați.

În ianuarie 1918, Ionel Brătianu și-a depus mandatul, refuzând să semneze o pace rușinoasă cu Puterile Centrale. A făcut-o Alexandru Marghiloman în aprilie, dar documentul nu a fost niciodată ratificat de rege sau de Parlament.

Unirea

România a tras de timp până în octombrie 1918, când a reintrat în război de partea Antantei. Mai erau 17 zile până la sfârșitul luptelor, armistițiul fiind semnat în 11 noiembrie 1918.

Între timp, în primăvară, Basasrabia decisese deja unirea cu România. Ei i s-a alăturat în 15 noiembrie Bucovina, iar pe 1 decembrie a venit rândul Transilvaniei.

Regele şi guvernul au primit la Gara de Nord delegaţia Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, care a venit cu Rezoluţia Unirii de la Alba-Iulia.

„De o mie de ani vă aşteptăm şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt clipe în viaţa unui neam de fericire atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria noastră nu e bucuria unei singure generaţii, ea e sfânta cutremurare de fericire a întregului popor românesc, care de sute şi sute de ani a stat sub urgia soartei cele mai cumplite, fără a pierde credinţa lui nestrămutată în această zi ce ne uneşte şi care nu se putea să nu vie”, le spunea Ionel Brătianu delegaților din Transilvania.

Brătianu formase un nou guvern liberal, în componenţa căruia se regăseau în premieră miniştri din toate provinciile istorice româneşti.

Acest guvern a ratificat unirea Transilvaniei cu România (13 decembrie 1918) şi unirea Basarabiei și Bucovinei cu România.

Bătălia de la Paris

Dar lupta nu s-a terminat aici, a urmat Conferința de Pace de la Paris în care începea o altă Golgotă pentru România.

Conducerea conferinţei a fost preluată de un Consiliu al celor patru Mari Puteri învingătoare: Woodrow Wilson (preşedintele SUA), Lloyd George (premierul britanic), Georges Clemenceau (premierul francez) și Vittorio Orlando (premierul italian).

România fusese trecută în rândul statelor cu interese limitate, putea să participe doar invitată la dezbate deși convenția din august 1916 spunea contrariul, România avea drepturi egale.

1Ultimul guvern condus de Ion I. C. brătianu

Ultimul guvern condus de Ion I. C. Brătianu

Astfel, tratatele cu de pace cu Germania și Austria au fost semnate cu ignorarea poziției României, iar Ionel Brătianu și-a depus mandatul pe 12 septembrie 1919. A revenit, însă, la Putere în 1922, dar și în afara puterii a influențat politica dintre 1919 și 1922.

Nici nu s-ar fi putut altfel. Ion I.C. Brătianu a dominat autoritar viaţa politică din România. A fost, poate, singurul adevărat om de stat al României.

Asta nu înseamnă că nu e lipsit de controverse, de la răscoala din 1907, la acuzele lui Maniu că a adoptat ilegal Constituția din 1923. Dar, fără Ionel Brătianu, probabil România ar fi avut un alt destin.

B.C.

mai mult
România Mare

În arena „Tigrilor” – atitudinea Occidentului faţă de Marea Unire

philippe_berthelot_w747_h373_q100

Momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat, din punct de vedere intern, dorinţa românilor din provinciile istorice (Basarabia, Bucovina, Transilvania), animaţi de oamenii politici ai acelor vremuri. Totodată, implicarea Armatei Române în evenimentele Primului Război Mondial a constituit un argument în vederea realizării unificării teritoriale, creându‑se un stat puternic în centrul Europei. Oamenii politici români au avut o misiune extrem de grea: aceea de a se afla la masa tratativelor în vederea stabilirii graniţelor noii Europe, după prima conflagraţie mondială. Interesele şi miza erau uriaşe pentru fiecare stat participant, iar principalii actori, Franţa şi Anglia, trebuiau convinși că România merita să fie recunoscută și să primească votul de încredere al europenilor.

Din punct de vedere juridic, actul de recunoaştere este un act politic, care produce efecte juridice, actul de recunoaştere constituind expresia atitudinii politice a celorlalte state faţă de noul stat, din care decurg consecinţe juridice. În discuțiile cu apusenii ale oamenilor de stat români s‑au pus pe tapet considerente economice, politice, morale, iar lupta diplomatică a fost mai acerbă ca oricând. Cel puțin așa reiese din scrisorile trimise de Alexandru Vaida‑Voievod către oamenii politici ai vremii pe care îi informa cu lux de amănunte despre situația din principalele capitale europene, Paris și Londra, în perioada desfășurării lucrărilor Confe­rinței de Pace, între 1919 şi 1920. Reprezentând Consiliul Dirigent (organul central din Transilvania), Vaida în mod firesc a trimis sistematic lungi rapoarte lui Iuliu Maniu, informându‑l asupra desfășurării confe­rinței, consultându‑l în luarea deciziilor. Demn de menţionat este şi faptul că Alexandru Vaida‑Voievod era ardelean şi a fost curtat şi de maghiari pentru a‑i reprezenta la Conferinţa de Pace, însă glasul sângelui a fost mai puternic pentru acesta, alegând să reprezinte România.

Reticența britanică privind România, un adevăr

Un fragment important din memoriile sale îl constituie episodul londonez, în care Vaida‑Voievod constată ca fiind o victorie faptul că opinia publică engleză are o încredere unanimă față de noile curente din România, mai ales față de ardeleni. În martie 1920, diplomatul scria: „…am fost convocat pentru ora 6 la ședința Consiliului Suprem, în Downing Street. În jurul mesei verzi imense ședeau dictatorii de atunci ai lumii. Lloyd George prezida, așezat la mijloc. Aveam, ca de obicei la asemenea ședințe, senzația inculpatului. Mai întâi am fost torturat, din nou, pe tema retragerii trupelor, pe linia fixată de conferință (este vorba de retragerea trupelor române din Ungaria, n.n.). Am atins chestia Basarabiei. În fine, am stăruit asupra cedării B. Ciabei (Bekescsaba, un oraș din Ungaria azi) în favoarea maghiarilor. Pe tema aceasta s‑a născut discuție între domni. Mi‑am permis să propun trimiterea generalului Franchet D’Esperay, ca expert, fiind un temeinic cunoscător al si­tuației… Lloyd ­George mi‑a tăiat‑o scurt, declarând că asupra persoanei vor avea să discute și să decidă membrii C. Suprem. Precum am aflat ulterior, și chestia aceasta provocase un litigiu între englezi și francezi. După ce m‑au concediat, am plecat la masă. M‑am plâns că Lloyd ­George, când și‑a luat adio, din nou a stăruit că trebuie să rămânem la Londra până la sosirea ungurilor.” (Liviu Maior, Alexandru Vaida‑Voievod – între Belvedere şi Versailles, însemnări, memorii, scrisori, 1993)

Intransigența lui Vaida‑Voievod a învins scepticismul Albionului

Atitudinea prim‑ministrului britanic reprezenta așadar o sursă de stres şi de frământări pentru omul politic român şi implicit faţă de ţara pe care acesta o reprezenta. Vaida‑Voievod continuă: „Dacă crede că voi putea fi înduplecat să cedez, se înşală. Prefer să‑mi dau telegrafic demisia. Nu pricep de ce e aşa amabil cu mine premierul englez. Ce scopuri urmăreşte. (Lloyd îl simpatiza pe Vaida ­fi­indcă era transilvănean, ceea ce în opinia englezului însemna un român cu vederi occidentale, n.n.). Steed a râs şi mi‑a răspuns: «D‑ta ştii că eu sunt un contrar politic al lui Lloyd George. Totuşi, judecata mea e obiectivă. Te înşeli crezând că Lloyd George ar avea de gând să‑ţi facă curte spre a te trage pe sfoară în interesul unui scop ascuns. Judecata dumitale are felul de gândire a omului din Orient, tras pe sfoară, care a avut de‑a face totdeauna cu contrari şi cu prieteni care una spuneau şi alta gândeau. Departe de Lloyd George asemenea tactică şi intenţie. Explicarea atitudinii lui e foarte simplă. S‑a convins că d‑ta eşti un sincer, că spui adevărul, că cunoşti temeinic situaţia din fosta monarhie habsburgică. Dânsul e un ignorant în ce priveşte statistica, etnografia, istoria etc. Nu vrea să se expună, să fie dus în eroare de Apponzi şi tovarăşii săi. Ba­zându‑se pe d‑ta, va putea controla spusele contrarilor d‑tale. Ce crezi, Lloyd George care s‑a luat cu Clemenceau la harţă, spunându‑i destule banalităţi Tigrului (pseudonimul sub care era cunoscut omul politic francez, datorat energiei şi cinismului cu care şi‑a susţinut ideile politice), s‑ar sfii să te brutalizeze şi pe d‑ta? Adă‑ţi aminte cum i‑a tratat de la Brătianu până la Wilson pe toţi domnii de la Conferinţă.”

Exploatând trecerea pe care o avea la unul dintre liderii lumii, Vaida‑Voievod continua: „M‑am introdus la dânsul (la Lloyd George, n.n.) cerându‑i să ne dea profesori de limba engleză şi propunând să întemeieze la noi în ţară colegii, la fel ca al americanilor la Constantinopol. I‑am vorbit apoi de Basarabia şi, în fine, i‑am dat în scris formula, care a servit ca bază la redactarea actului Consiliului Suprem. Acum ţineam în mână rezultatul atâtor stăruinţe şi acţiuni de culise…”

Cotidianele francezecer un milion de franci pentru a promova cauza României

În schimb, atitudinea din partea Franței a lui Philippe Berthelot a fost mai binevoitoare, aşa cum rezultă din text: „Între alte chestii am discutat recunoaşterea unirei Basarabiei. Berthelot (Phillipe, diplomat, n.n.) mi‑a dat asigurarea că Franţa mă va susţine, să caut să dobândesc sprijinul englezilor. Având de discutat plăţile scadente pentru comenzi arvunite şi în parte plătite de guvernul I. Brătianu, aveam trebuinţă urgentă de un împrumut de 5‑10 milioane (de franci, n.n.). Pe deasupra, ministrul Victor Antonescu ridicase în preziua sosirei mele la Paris, până la ultima centimă, fondurile asupra cărora puteam dispune. Astfel, nu rămăsese la dispoziţia mea decât un milion. Acest milion îl pretindea presa (5 mari cotidiane pariziene). Zadarnic am lăsat să prezinte C. Brediceanu bilanţul casei noastre. Dl. administrator al ziarului «Le Temps», reprezentând şi celelalte ziare mari, refuză să ni se pună la dispoziţie coloanele lor. În preajma venirei ungurilor la Paris nu puteam plasa un şir în presa franceză. Când i‑am expus lui Berthelot situaţia, dânsul mi‑a răspuns: 5‑10 milioane? O sumă modestă. Se va aranja uşor. D‑ta coboară la etajul I, la dl. Komerer (un nume german, alsa­cian‑loren), şeful contabilităţii Ministerului de Externe. Am să‑i dau un telefon. Chestia se va aranja. A telefonat. Eu i‑am mulţumit. M‑a petrecut până afară, repetându‑şi sfatul să caut să‑i câştig pe englezi, căci reprezentanţii Franţei la Londra mă vor susţine în Chestia Basarabiei.”

Iată pe scurt atitudinea Angliei şi a Franţei în ceea ce priveşte România într‑unul dintre momentele delicate ale istoriei noastre. Chiar dacă reacţia lor la începutul Conferinţei de Pace nu a fost cea aşteptată, ţinând cont de faptul că delegaţii români au fost primiţi cu ostilitate la lucrări, timpul a lucrat totuşi în favoarea noastră. Poate că atitudinea intransigentă a lui I. I. C. Brătianu a avut un cuvânt de spus în câştigarea admiraţiei Marilor Puteri, aşa cum şi Vaida‑Voievod a afirmat, sau poate că omul politic ardelean a fost „omul potrivit, în locul potrivit şi la momentul potrivit”. Cert este că artizanii României Mari reprezintă elita şi modelul pe care trebuie să‑l avem în minte când ne raportăm la politic şi poate, în felul acesta, vom redobândi prestigiul pierdut.

Ziarul Lumina

mai mult
România Mare

Expoziţie dedicată Reginei Maria, deschisă în Piaţa Sfatului, Brașov

regina-maria-calare

Anul Centenarului a început la Braşov cu un proiect dedicat Reginei Maria, unul dintre cele mai importante simboluri ale României Mari.
Proiectul “Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti” este un demers cultural care îşi propune să promoveze frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor şi a artei populare româneşti plecând de la mândria şi pasiunea cu care Regina Maria a promovat aceste valori culturale autentice atât prin activitatea sa politică, cât şi prin opera culturală.
“Muzeul Judeţean de Istorie Braşov a debutat în Anul Centenarului cu o expoziţie dedicată celui mai important simbol pe care, zic eu, România îl are la nivel internaţional legat de Primul Război Mondial şi legat de începutul României Mari – Regina Maria. Era normal să fie aşa pentru că ştim bine că există o legătură apropiată între Regina Maria şi Bran, oraşul Braşov şi judeţul Braşov, şi am considerat că este de bun augur să începem cu expoziţia dedicată Reginei Maria. Este o expoziţie susţinută de Ministerul Culturii în cadrul Zilei Culturii Naţionale şi, dincolo de panourile din expoziţia în aer liber din faţa Casei Sfatului, unde avem povestea Reginei Maria legată de arta populară românească, ştim bine că arta populară românească a fost o sursă de inspiraţie pentru Regina noastră artist, am adus şi două piese de patrimoniu cu statut de vedetă, respectiv două costume populare care au aparţinut Reginei Maria, purtate de Regia Maria. Costumele provin din colecţia doamnei profesor universitar Adina Nanu şi vor rămâne expuse la Muzeul Judeţean de Istorie până duminică”, a declarat joi, la vernisajul expoziţiei, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene.
Expoziţia outdoor de fotografie istorică despre Regina Maria, din faţa Casei Sfatului, prezintă, pe cele 40 de panouri imagini alb negru şi color, dragostea sa pentru arta populară românească, povestea Reginei Maria spusă la nivelul vestimentaţiei regale inspirate din arta populară românească, cât şi alte aspecte inedite, cum ar fi ilustraţia cărţilor pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti şi a obiectelor împodobite cu motive populare.
De asemenea, sunt expuse imagini folosite într-o carte pe care Regina Maria a scris-o pentru copii americanilor, “o lucrare pe care putem s-o numim chiar de propagandă, care a avut mare succes la lansarea în 1921 la New York şi care demonstrează dragostea şi respectul pe care Regina Maria le-a avut pentru arta populară românească”, potrivit sursei citate.
Pornind de la maniera simplă dar fermecătoare în care Regina Maria a decorat interioarele reşedinţelor cu numeroase obiecte de artă populară, folosind fotografiile istorice şi filmele de arhivă cu suverana, în Casa Sfatului se va organiza un atelier creativ inspirat din aşa numitul stil Regina Maria, prin interpretarea interioarelor reşedinţelor particulare ale reginei de către artişti şi studenţi selectaţi de catedra de Ingineria şi Designul Produselor Finite din Lemn a Facultăţii de Ingineria Lemnului de la Universitatea “Transilvania” din Braşov.
Atelierul se va desfăşura în ziua de 26 ianuarie, la Casa Sfatului, avându-l ca invitat special pe prof. univ.dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei “George Oprescu”. În cursul anului 2018, cele mai interesante propuneri vor fi incluse într-un proiect de design interior şi expoziţional, susţinut de Muzeul Judeţean de Istorie şi Universitatea “Transilvania”, a precizat directorul Muzeului Judeţean de Istorie.
Proiectul “Regina Maria – ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti” este realizat de Asociaţia Forums şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, fiind un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, declarat câştigător în cadrul sesiunii dedicate Zilei Culturii Naţionale. Managerul proiectului este istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.
Expoziţia va rămâne în Piaţa Sfatului până în 12 martie, urmând să fie itinerată la Râşnov, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii, şi la Muzeul Naţional Cotroceni.

mai mult
România Mare

Patria (ne)recunoscătoare

wilson-older-P

Exact acum 100 de ani, pe 8 ianuarie 1918, preşedintele american Woodrow Wilson prezenta în faţa Congresului SUA cele „14 Puncte“, o declaraţie ce conţinea principiile ce urmau să ghideze poziţia Americii la negocierile de pace de la sfârşitul Primului Război Mondial.

Puţine documente internaţionale au avut un impact mai direct şi mai profund asupra proiectului naţional românesc ca Punctul X al Declaraţiei: „Popoarelor Austro-Ungariei, al căror loc între naţiuni dorim să le vedem protejate şi asigurate, le va fi acordată cea mai liberă oportunitate pentru dezvoltare autonomă“.

Primită cu entuziasm de aceste popoare şi cu scepticism de către liderii europeni, Declaraţia poate fi considerată ca fiind gestul politic care a condus la disoluţia imperiilor din zona noastră şi a permis Marea Unire din 1918.

Pentru români, polonezi, cehi şi slovaci, croaţi, sârbi sau muntenegreni, poziţia progresistă şi principială a Statelor Unite a întărit poziţia lor în negocierile decisive de la Paris, permiţând Reginei Maria, lui Ion I. C. Brătianu şi diplomaţilor români cel mai răsunător succes din întreaga istorie a naţiunii noastre.

Între timp, moştenirea politică a preşedintelui Wilson a pălit. Acuzat de idealism şi dezavantajat de decizia aceluiaşi Congres de retragere din Liga Naţiunilor şi, implicit, de un rol în crearea condiţiilor pentru un şi mai devastator al Doilea Război Mondial, Woodrow Wilson este astăzi mai mult amintit pentru complicitate la injustiţia rasială, paternalism liberal şi naivitate în plan internaţional.

Pentru români, Woodrow Wilson merită un loc în Panteonul nostru naţional, alături de ceilalţi Părinţi Fondatori. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Viziunea internaţionalistă a preşedintelui Wilson nu a fost doar precursorul emancipării naţionale din Europa, dar şi începutul sfârşitului colonialismului.

Din încercarea sa de a crea un sistem de guvernanţă globală bazat pe drept, reguli acceptate de comunitatea internaţională şi nu impuse de puteri hegemonice, s-au inspirat arhitecţii sistemului de la Bretton Woods, care şi astăzi guvernează sistemul internaţional, inclusiv existenţa ONU sau NATO.

În faţa dezordinii care afectează astăzi sistemul de ordine mondială şi a întoarcerii către sine a Americii, „wilsonismul“ nu mai apare ca naiv şi inaplicabil ci, dimpotrivă, ca pragmatic, etic şi progresist, o viziune a unui internaţionalism robust, pe care greşelile politice şi morale ale fostului preşedinte nu le pot anula. Iar pentru români, Woodrow Wilson merită un loc în Panteonul nostru naţional, alături de ceilalţi Părinţi Fondatori. Dintr-o naţiune înfrântă în Marele Război, România a renăscut şi Marea Unire a devenit posibilă.

Datorită sacrificiului şi eroismului de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi acestui prea puţin celebrat Punct X, enunţat acum un secol de la tribuna Congresului SUA. Până la urmă, e treaba Americii cum se uită la foştii săi preşedinţi, deşi tare bine le-ar (şi ne- ar) prinde o doză de internaţionalism sănătos şi optimist. Pentru Centenarul nostru însă, a sosit clipa ca noi toţi să încetăm să credem că Marea Unire era inevitabilă.

Şi să fim recunoscători omului a cărui viziune, exact acum o sută de ani, ne-a modificat decisiv devenirea naţională. Pentru români, Woodrow Wilson este unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii. Iar 8 ianuarie este o dată de neuitat în cartea de istorie a tuturor românilor.

Mircea Geoană

mai mult
România Mare

Poveștile adevărate ale României: memorie și viitor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București

8_sr

Într-un an în care România se întoarce tot mai mult cu fața către istorie, în care sărbătorim 100 de ani de existență a statului român, în care Centenarul este prezent în tot mai multe dintre evenimentele publice, Edițiadedimineață.ro a pornit în demersul de a-i găsi pe ”păstrători”. Vorbim aici de păstrătorii istoriei, de cei care se apleacă cu răbdare și suflet asupra faptelor de glorie ale înaintașilor: istoricii.

Am ales să filmăm la Facultatea de Istorie, un loc plin de misterul trecutului, dar și de semnifcația prezenetului. Am găsit aici tineri și maturi, intelectuali în devenire și minți consacrate ale cunoașterii istoriei, dar mai presus de toate am întâlnit oameni dornici să spună poveștile prezentului, prin filtrul trecutului.

Pe culoarele luminoase ale Facultății de Istorie ne-am întâlnit cu cei care au dus instituția din spectrul trecutului într-o paradigmă de dezvoltare modernă, în care tinerii se pot regăsi într-o manieră extrem de actuală.

Despre proiectele de viitor am vorbit cu doamna decan, Florentina Nițu. Din 2016, facultatea se pregătește pentru a sărbători ziua centenarului. În acest demers s-au ales două direcții de acțiune. Prima acțiune include manifestări științifice dedicate cercetătorilor și  profesorilor, o conferință susținută de doctoranzi, o școală de vară adresată studenților de la licență și master și o expoziție la Muzeul Universității din București. A doua acțiune se adresează legăturii cu învățământul istoric preuniversitar.

Înțelepciunea se formează pe parcursul vieții prin intermediul cunoașterii și a experiențelor dobândite. Pentru a cunoaște și experimenta, trebuie să îți stârnești curiozitatea. În momentul în care starea ta de curiozitate este alimentată, dorești să acționezi și să cercetezi acea zonă. Orice studiu, cercetare sau poveste se bazează, de cele mai multe ori, pe un eveniment din trecut ce solicită documentarea. Această acțiune ne ajută să descoperim frumusețea și misterele ce ne înconjoară de când s-a format acest pământ. Iată, așadar, cum am creat câteva legături ce reprezintă pe scurt tot ceea ce înseamnă Facultatea de Istorie.

Subiectul despre digitalizarea istoriei, ca document și mărturie este dezvăluit de către domnul Marius Diaconescu. Universitatea din București a realizat un proiect online „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României” în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Arhivele Naționale ale Norvegiei. În cadrul acestei platforme online se vor găsi: o bază de date și documente medievale precedent anului 1600 păstrate în Arhivele Naţionale ale României, în orice de formă de păstrare ar fi (original, copie, transumpt, rezumat).

Tânăra șefă de promoție, Diana Florentina Spânu, ne-a povestit despre visul pe care îl poartă în geantă orice student: de ce alegi această facultate, ce te determină să mergi mai departe, ne-a povestit despre pasiune și performană.

Acest domeniu include atât arta și cultura, cât și literatura. Astfel, descoperi țara în care trăiești și înțelegi diferențele ce apar în comparație cu alte țări, români ce au rămas în memoria acestui popor, în urma acțiunilor săvârșite de aceștia, familia și sinele tău pot căpăta o altă nuanță, mai profundă. Istoria este peste tot, de la șantiere arheologice, la arhive, muzee și biblioteci până la documente, artefacte, filme, materiale video.

mai mult
România Mare

România va sărbători oficial, pe 27 Martie, 100 de ani de la Unirea cu Basarabia

centenarr

Unirea Basarabiei cu Regatul României, în 1918, va fi sărbătorită oficial în acest an, conform unei legi adoptată de Parlamentul de la București. Actul legislativ prin care data de 27 martie a devenit sărbătoare națională în România a fost votat anul trecut, cu 260 de voturi pentru, unul – împotrivă și șase abțineri, în Camera Deputaților.

Mai devreme, proiectul de lege fusese adoptat și de Senatul României.

Inițiatorul proiectului, deputatul Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, declara că „uitarea istoriei este totuna cu trădarea”.

Instituirea  zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare națională în România este „un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoștință pentru cei care au luptat și s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română și libertate”, a subliniat Eugen Tomac.

Conform legii, ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural-științifice dedicate acestei sărbători.

Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor amintite, mai stipulează legea.

“Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice”, potrivit Legii privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.

Basarabia a fost prima provincie românească, în 1918, care a proclamat Unirea, prin votul deputaților din Sfatul Țării de la Chișinău, declanșând astfel procesul de constituire a României Mari.

R.C.

mai mult
România Mare

Premiul Centenarul Marii Uniri

afcn-2015

În anul Centenarului Marii Uniri, premiile AFCN sunt completate prin acordarea unui premiu special, pentru proiecte co-finanțate în 2017, care celebrează acest moment. Câștigătorul va fi ales prin votul publicului, care poate fi exprimat online.

Proiectele nominalizate sunt:

1.

Asociația România Culturală
REGINA SOLDAT

Un omagiu cultural adus Reginei Maria, la ceas aniversar, Centenarul Primului Război Mondial, care a dezvăluit, prin evenimentele organizate, pagini de istorie răsfoite prea puțin: organizarea de spitale de campanie de către Suverană, printre soldații suferinzi.

asociatiaromaniaculturala.ro

2.

Asociatia PostModernism Museum
Minorități etnice în cultura vizuală – focus România

Proiectul a adus în prim plan reflectarea în cultura vizuală a tipologiei minorităţilor de pe teritoriul României, pe parcursul secolului XX, până la începutul secolului XXI, cât şi aportul acestora la constituirea României Mari. Expoziția a avut două secțiuni, reprezentări în cultura vizuală românească a minorităților „vechi”, istorice dar și a celor „noi”, de după Revoluția din 1989.

modernism.ro

postmodernism.ro

3.

Asociația Pro Cultura pentru o istorie a civilizației universale
CineBucureşti. 100 de ani de modernitate

Cinematografele din centrul Bucureştiului s-au născut odată cu oraşul modern, marcându-i în mod fundamental identitatea culturală. Prin activităţile din proiect, a fost pusă în valoare identitatea cultural arhitecturală a Bucureştiului, prin recuperarea arhitecturii uitate a cinematografului.

pro-cultura.org.ro

4.

Asociația Gaspar, Baltazar si Melchior
UNESCO educational.RO

Este un proiect educațional, însoțit de o publicație realizată într-o manieră dinamică și interactivă, conținând informații concentrate și relevante despre obiectivele UNESCO din România: patrimoniu material, imaterial şi natural. Proiectul cartografiază întreg spaţiul istoric locuit de români, cuprinzând referiri la Basarabia, Bucovina şi Maramureşul istoric. România lui 1918 este prezentă printr-o hartă de epocă, în interiorul coperţii publicației. Este un instrument de lucru cu copiii cum nu se poate mai potrivit pentru anul 2018: Anul European al Patrimoniului Cultural şi, pentru români, Centenarul Unirii. Va fi implementat în anul 2018 în cel puţin 15 şcoli din ţară. 

edupatrimoniu.piscu.ro

5.

Fundația Culturala Meta
Un secol de arhitectură online

Un secol de arhitectură românească este o enciclopedie gratuită, bilingvă, a arhitecților români și a arhitecturii create pe teritoriul românesc actual în perioada 1890-2018. Enciclopedia și expoziția care propune o sinteză a acestei enciclopedii își propun realizarea unei viziuni extinse asupra arhitecturii românești din ultimii aproximativ 100 de ani.

e-architecture.ro

Vă invităm să votați proiectul favorit până pe 10.01.2018 ora 24:00.

mai mult
România Mare

Expoziţia de fotografie „Regina soldat”, vernisată la TNB

regina-maria

Expoziţia de fotografie “Regina soldat”, deschisă marţi seară în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, va fi itinerată în Anul Centenar în 10 reprezentanţe ale Institutului Cultural Român (ICR), a anunţat marţi seară Mirel Taloş, vicepreşedinte al ICR.
“Această expoziţie, care celebrează Casa Regală a României şi personalitatea Reginei Maria, este deja preluată de Institutul Cultural Român pentru a fi itinerată în Anul Centenar în 10 reprezentanţe. Practic este vorba de cele mai importante capitale europene şi New York”, a spus Taloş.
El a apreciat evenimentul drept un “demers binevenit în efortul mai mare de recuperare, de refacerea imaginii Reginei Maria”.
“Este un demers binevenit pe care-l face autoarea în efortul mai mare de recuperare, de refacerea imaginii Reginei Maria, care a jucat un rol important în evenimentele din 1917, 1918, 1919. Ea a fost atât o Regină soldat, participând la efortul de război în calitatea de infirmieră, cât şi ca Regină diplomat aş spune, participând la eforturile diplomatice şi politice pe care România le-a făcut în 1919 – 1920, la Paris în primul rând pentru consfinţirea unirii Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei cu România”, a menţionat vicepreşedintele ICR.
Mirel Taloş a declarat pentru AGERPRES că o serie de evenimente programul ICR în Anul Centenar vor fi dedicate Casei Regale a României.

Agerpres

mai mult
România Mare

Demarează proiectul „Urmaşii Marii Uniri”

Eurodeputatul Emilian Pavel anunţă un proiect dedicat Centenarului, pentru identificarea urmaşilor delegaţilor bihoreni prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din Decembrie 1918. Proiectul urmăreşte să evidenţieze rolul judeţului Bihor în desfăşurarea evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Proiectul se anunţă a fi implementat din resurse proprii, într-o primă fază, dar şi prin voluntariatul partenerilor cooptaţi în proiect.

Vor identifica urmaşii delegaţilor

Asociaţia „Urmaşii Marii Uniri”, înfiinţată de Pavel în 2015, va avea sarcina de a-i identifica pe urmaşii delegaţilor bihoreni prezenţi la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918.

„Ne dorim să aducem în atenţia românilor şi a bihorenilor, urmaşi ai delegaţilor, dar nu numai, sacrificiul şi devotamentul acestora. Vrem să îi cinstim făcându-le cunoscute poveştile şi mărturiile pentru generaţia de azi şi realizând o punte de legătură şi de acţiune între trecutul nostru şi prezent.

Valorile generaţiei de la 1918, pentru care aceşti oameni au luptat şi s-au sacrificat, trebuie – credem noi – să reprezinte modelul unei noi generaţii de români care să ducă România mai departe, să îi asigure locul cuvenit în cadrul construcţiei europene, şi să ne facă pe toţi mai uniţi şi mai activi în calitate de cetăţeni”, îşi motivează Pavel demersul.

Eurodeputatul se declară impresionat de textul Rezoluţiei de la Alba Iulia, din 1918: „În opinia mea, românii ardeleni au adoptat atunci un text modern, progresist, vizionar, bazat pe valori care stau azi la temelia Uniunii Europene!

Abia ieşiţi, şi încă nu pe deplin, dintr-un mileniu de subjugare, românii participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia doreau şi proclamau libertate, democraţie, drepturi sociale, iubire şi entuziasm pentru celelalte naţiuni subjugate şi proaspăt eliberate, dorinţă de bună convieţuire, smerenie faţă de jertfa soldaţilor români căzuţi pentru unirea ţării, recunoştinţă faţă de aliaţi şi, nu în ultimul rând, fapt remarcabil, vot egal pentru femei şi bărbaţi! În acest sens, ne dorim să subliniem de asemenea contribuţia importantă, dar de prea multe ori neglijată, a femeilor la realizarea Marii Uniri”.

Cine sunt partenerii

Asociaţia „Urmaşii Marii Uniri” conlucrează deja cu parteneri din mediul universitar, Biserici, instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, chiar cu Ministerul Culturii şi cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, „pentru a ne putea coordona acţiunile”.

Activitatea de identificare a urmaşilor direcţi ai participanţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 va fi sprijinită, prin voluntariat, de studenţi ai Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din Oradea, transmite iniţitatorul. 

JB – C.C.

mai mult
România Mare

Gala de deschidere a Anului Centenar „Marea Unire” la Teatrul Național

marea-unire-participanti

Celebrarea Centenarului Marii Uniri a început, cu fast, pe 26 noiembrie 2017, la Sala mare a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), cu un spectacol regizat de Ion Caramitru, la care au participat numeroase personalități din lumea culturală, politică, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic. Mari artiști, invitați prin Artexim, producător al Festivalului „George Enescu“, au fost prezenţi la gala de deschidere a Anului Centernar : Piotr Beczała, Michael Barenboim, Ştefan Pop, Julian Rachlin, Ştefan Tarara, Kristīne Opolais, Adela Zaharia, alături de Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Măcelaru. Au impresionat, în timpul concertului, videoproiecțiile de pe un perete video circular din spatele scenei Sălii Mari a Teatrului Național, dar și videoproiecțiile de pe exteriorul clădirii Teatrului Național București, care au rulat în mod spectaculos întreaga seară. La începutul concertului, imnul României a fost interpretat de Ștefan Pop și de Adela Zaharia, după care programul galei a inclus capodopere de Bach, Doga, Donizetti, Enescu, Ligeti, Porumbescu, Puccini, și Rogalski, interpretate de marii artiști invitați.

La concertul dedicat lansării Anului Centernar au participat, printre alte personalități, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, Augustin Lazăr, procurorul general al României, Liliana Țuroiu, președinte al Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, vicepreședinte ICR, Georgică Severin, președintele SRR, Felix Rache, consilier de stat , E.S. Michele Ramis, ambasadoarea Franței în România, E. S. Paul Brummel, ambasadorul Marii Britanii în România, E.S. Anneli Lindahl Kenny, ambasadoarea Suediei în România, senatorul Ecaterina Andronescu, președintele Emil Constantinescu, Sergiu Nistor, consilier prezidențial, naistul Nicolae Voiculeț, Beatrice Rancea, manager interimar ONB, scriitorul Matei Vișniec.

Invitat de amfitrionul serii, regizorul Ion Caramitru, ministrul Culturii Lucian Romașcanu a subliniat, în alocuțiunea sa, că Unirea care a avut loc acum 100 de ani a marcat evoluția poporului român și este definitorie pentru identitatea noastră națională. „Marea Unire din 1918 a fost posibilă pentru că românii au fost capabili să se unească în spatele unui ideal național, să-și urmărească plini de încredere și voință un proiect național în care cu toții credeau și să arate întregii Europe că știu să se poarte ca o națiune mândră. Ne aflăm astăzi în sala Teatrului Național, unul dintre puținele locuri în care românii au putut să-și exprime profundul dezacord față de o perioadă grea din istoria României, o dictatură. Acest lucru a arătat că românii știu să lupte, să înfrunte demni momente grele și să fie uniți. Eu cred că sărbătoarea Centenarului trebuie să fie în primul rând despre unitatea tuturor românilor. Despre solidaritate. Și despre o mai bună înțelegere între noi ca români, fie că vorbim despre românii de aici sau de cei de la capătul lumii. Suntem cu toții români. În definitiv, Centenarul trebuie să fie un moment despre reconstrucția mândriei noastre ca popor care a trăit aici, între aceste hotare, dintotdeauna“, a declarat Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale.

La rândul său, Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, a reamintit că atunci când a decis ca 1 Decembrie să fie Ziua Naţională a României, Adunarea Constituantă din anul 1991 a făcut o alegere înţeleaptă. „Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a tuturor românilor, ca şi a teritoriilor locuite de ei într-un singur stat. Este, deci, just ca la 1 decembrie să celebrăm unificarea românilor într-o naţiune indivizibilă. Avem acum prilejul să recunoaştem în sfârşit că 1 Decembrie nu este numai ziua în care naţiunea s-a desăvârşit prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiaşi stat, 1 Decembrie este deopotrivă şi ziua în care ar trebui să celebrăm democraţia reprezentativă şi pluralismul. Lecţia pe care ne-o transmit înaintaşii noştri de acum aproape un veac este că patriotismul trebuie să fie o alegere de fiecare zi, un referendum cotidian pentru democraţie, pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti din ce în ce mai solide“.

Institutul Cultural Român face parte, prin vicepreședintele Mirel Taloș, din Comitetului interministerial pentru Centenar al cărui președinte este Șeful Executivului, Mihai Tudose, iar vicepreședinte este Lucian Romașcanu, ministrul Culturii. Din comitet mai fac parte câte un reprezentant al Departamentului pentru strategii guvernamentale, al Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Apărării și al Ministerului Afacerilor Externe.

ICR se implică intens, cu sute de proiecte derulate în țară sau în reprezentanțele sale din străinătate, pentru marcarea semnificativă a Centenarului Marii Uniri din 1918 și evidențierea unui secol de sincronizare a României moderne la marea cultură și civilizație a lumii. Acoperind domeniile marcante ale artei și științei, evenimentele marca ICR își propun să propage în lume aspectele sensibile ale evoluției noastre culturale, cu trăsături comune și diferențe specifice. Proiectele care urmează să fie organizate sau sprijinite de ICR sunt menite să ofere o imagine amplă a transformărilor culturale și identitare începute odată cu momentul Marii Unirii, sau să surprindă contextul său specific. Programul ICR include expoziţii cu tematică istorică, expoziţii de arte vizuale, lansări de carte, concerte, proiecții de film, spectacole de teatru, dar și alte evenimente complexe.

Institutul Cultural Român invită publicul său, atât din România, cât și pe cel din afara granițelor, să ia parte la proiectele și programele ce urmează să se desfășoare pe tot parcursul anului viitor.

Concertul dedicat lansării Anului Centenar de la Teatrul Național București a fost organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, alături de Primăria Mnicipiului București, în calitate de partener principal. Parteneri ai evenimentului au fost Artexim, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română“, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Istorie a României, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Teatrul Național București.

Muzeul Național al României a organizat expoziția de la etajul TNB, la care au participat, voluntar, membrii Asociației „Tradiția Militară”, îmbrăcați în costume de odinioară ale armatei române. Producatorul general al evenimentului a fost Artexim, videomapping-ul a fost realizat de catre Mindscape Studio., iar focul de artificii, de la finalul spectacolului de pe esplanada teatrului, a fost oferit de Primăria Municipiului București prin ARCUB.

ICR

mai mult
1 8 9 10 11 12
Page 10 of 12