Tabăra Sculptură

Artă monumentală pentru patrimoniul Ploieștiului

Presa prahoveană, din care amintim: Ziarul Prahova, Actualitatea Prahoveană, Găzarul, Mediasud, a reflectat succesul celei de-a VII-a ediții a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman” din Ploiești. Jurnaliștii au subliniat participarea artiștilor Eugen Petri, Ioan Pop Vereta și Florin Strejac, contribuția noilor lucrări la patrimoniul cultural local și implicarea Asociației 24 PH ARTE PLOIEȘTI alături de Casa de Cultură I.L. Caragiale, Consiliul Local al municipiului, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu” în realizarea proiectului, participarea elevilor de la Colegiul de Artă “Carmen Sylva” dar și prezența publicului în dialogul artistic.

Interviul realizat de Mediasud cu Ana Raisa Esat (Comunity Manager) și Florin Manole (Vicepreședinte al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești) surprinde echilibrul fragil dintre efortul logistic, viziunea artistică și realitățile financiare ale unui astfel de proiect de anvergură. Decizia de a atribui numele marelui sculptor ploieștean Gheorghe Coman (promotorul Taberei de Sculptură Măgura) atât Taberei, cât și viitorului Muzeu în aer liber oferă proiectului o greutate simbolică aparte și o legătură organică cu tradiția sculpturii românești. Cea mai ambițioasă idee lansată de organizatori este dorința de a crea o „marcă” distinctivă a Muzeului. Conceptul ca fiecare artist invitat să revină în timp pentru a realiza un triptic sau o trilogie sculpturală nu doar că asigură o continuitate stilistică, dar oferă fiecărui creator spațiul ideal pentru a-și desăvârși propria filosofie asupra artei monumentale.

Asociația Culturală 24 PH Arte, adresează cele mai calde mulțumiri reprezentanților mass-media pentru profesionalismul și deschiderea cu care au reflectat cea de-a VII-a ediție a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman”, contribuind esențial la promovarea valorilor culturale și a patrimoniului artistic al Ploieștiului în rândul comunității.

Pentru detalii:

Patrimoniul cultural al Ploieștiului, îmbogățit cu operele realizate în cadrul Taberei internaționale de sculptură monumentală contemporană

https://actualitateaprahoveana.ro/aph-cultural/76606-tabara-de-sculptura-monumentala-contemporana-gheorghe-coman-ed-a-vii-a-ploiesti-in-patrimoniul-ploiestiului-au-intrat-trei-noi-creatii-artistice-remarcabile

https://gazarul.ro/2026/10/19/trei-noi-sculpturi-monumentale-imbogatesc-patrimoniul-cultural-al-ploiestiului-o-poveste-despre-arta-identitate-si-continuitate

https://www.facebook.com/share/v/1EcnGxqyPS

Doina Ofelia Davidescu

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN”, de la inițiativa din 2018 la o nouă pagină de patrimoniu cultural, în anul Brâncuși

Poveștile frumoase nu se termină niciodată. Iar povestea Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN” din Ploiești este, cu siguranță, una care continuă să se scrie în piatră, prin artă și prin oameni.

Proiectul Taberei de Sculptură Monumentală a debutat în anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, la inițiativa Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, pornind de la convingerea că identitatea unei comunități se păstrează și se consolidează prin valorile sale culturale. De atunci, fiecare ediție a dus mai departe aceeași idee generoasă, exprimată prin motto-ul permanent al proiectului:

„Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Acest principiu este un îndemn dar și o responsabilitate pe care ne-o asumăm împreună: aceea de a crea, de a proteja și de a transmite generațiilor viitoare reperele culturale care dau sens apartenenței noastre.

Timp de 29 de zile, Parcul Municipal Vest din Ploiești s-a transformat într-un veritabil atelier în aer liber, un spațiu al creației, al perseverenței și al dialogului dintre om și materie. Praful de piatră, sunetul uneltelor și efortul neîntrerupt al artiștilor au fost semnele unui proces a fascinant: nașterea unor noi mărturii ale artei monumentale.

Cea de-a VII- a ediție a Taberei, desfășurată între 20 septembrie și 18 octombrie 2026, având tema “IDENTITATE ȘI MEMORIE”, a fost posibilă datorită entuziasmului, implicării și unui valoros parteneriat între instituții și organizații ploieștene: Casa de Cultură „I.L. Caragiale”, Asociația Culturală 24 PH ARTE, Consiliul Local al Municipiului, Filarmonica „Paul Constantinescu” și Teatrul „Toma Caragiu” și demonstrează că proiectele culturale durabile se construiesc prin solidaritate, viziune comună și încredere în puterea artei de a îmbogăți viața unei comunități.

Astăzi, la vernisaj, am trăit bucuria și emoția de a admira trei lucrări monumentale finalizate, fiecare cu propria poveste, cu propriul limbaj artistic și cu o identitate aparte:

„Înfășurare în spațiu” – Florin Strejac (născut la Brăila, un adevărat ambasador cultural, cu lucrări monumentale pe aproape toate continentele: din SUA, Germania, Spania, până în India și Belize);

„Obsesie” –  Ioan Pop Vereta (născut la Săpânța și proaspăt laureat cu titlul „Artistul anului 2026” la Baia Mare, cunoscut pentru transpunerea în piatră a formelor arhetipale);

„Mirabila sămânță” –  Eugen Petri (născut la Sibiu, stabilit în Ploiești, a primit Marele Premiu International „Constantin Brâncuși”- Madrid 2010, lucrări monumentale în SUA, Coreea de Sud și Italia)

Gândurile bune și perspectivele de viitor s-au regăsit în alocuțiunile organizatorilor: Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „I.L. Caragiale” Ploiești; Alice Neculea, director adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova și comisar al Taberei; Florin Manole, vicepreședinte al Asociației Culturale 24 PH ARTE; și regizorul Cătălin Apostol, cel care a asigurat, de-a lungul edițiilor, mărturia documentar-cinematografică a acestui proiect cultural.

Au fost prezentați cu recunoaștere și recunoștință artiștii: Florin Strejac, Ioan Pop Vereta, Eugen Petri, alături de minunatele lor sculpturi monumentale, dar și prețioasele ajutoare, a căror contribuție, deși mai puțin vizibilă, a fost esențială pentru împlinirea unui asemenea proiect: cioplitorii Badea Alexandru și Munteanu Gheorghe, alături de sculptorul Mircea Tocaci.

Festivitatea a fost un prilej de apreciere și mulțumire. S-au oferit diplome, s-au strâns mâini, s-au rostit cu sinceritate cuvinte de laudă și s-au împărtășit impresii despre experiența acestor zile intense. Cei prezenți au înțeles încă o dată că marile opere nu se nasc peste noapte. În spatele fiecărei forme se află ore îndelungate de muncă, concentrare, forță fizică și sensibilitate artistică, adesea peste zece ore de lucru pe zi, în fața unor blocuri de piatră care prind treptat sens. (Alice Neculea)

Au fost conturate și perspective generoase pentru edițiile viitoare: revenirea artiștilor care au participat la ediții anterioare, pentru noi realizări sau pentru a-și continua lucrările începute, transformându-le, acolo unde viziunea artistică o permite, în adevărate tripticuri sau trilogii sculpturale. O asemenea inițiativă ar putea da naștere unui ansamblu coerent, în care fiecare ediție să adauge o nouă pagină poveștii artistice prin relevarea „ideii” artiștilor despre arta lor, după exemplul deja existent al operelor lui Maxim Dumitraș. (Florin Manole, Alice Neculea). Cu timpul, nu sculpturile vor fi în parc, ci parcul în jurul acestor lucrări, devenite repere. (Florin Manole)
Prin demersul său documentar, Cătălin Apostol contribuie la păstrarea memoriei fiecărei ediții, surprinzând evoluția lucrărilor, oamenii, efortul, emoțiile și poveștile din spatele creației. Astfel, experiența efemeră a taberei devine o mărturie pentru viitor, un document despre felul în care arta se naște și se integrează în patrimoniul unei comunități.

Parte a proiectului actual, participarea elevilor de la Liceul de Artă „Carmen Sylva”, îndrumați de profesorul lor coordonator, a avut ca rezultat câteva sculpturi miniaturale realizate în marmură de tinerii artiști și prezentate în cadrul vernisajului, aducând o notă de prospețime și entuziasm. Ne-am  imaginat cu bucurie – la sugestia lui Marian Dragomir, un viitor în care, poate se vor întoarce în parc, în calitate de sculptori consacrați, pentru a-și lăsa propriile creații monumentale în patrimoniul cultural al orașului.

Sub îmbrățișarea neașteptat de mângâietoare a soarelui, alocuțiunile, prezentarea artiștilor și a lucrărilor acestora au fost împlinite cu momente de muzică tradițională și ușoară prin participarea artistelor Maya Elena Burloiu (Ansamblul Prahova) și Petty Mușa (Teatrul Toma Caragiu). S-a cântat frumos și chiar s-a dansat puțin – cu candoare și bucurie, sub privirile îngăduitoare ale operelor de artă.

Această ediție capătă o rezonanță aparte și în contextul Anului Brâncuși, un prilej de a ne întoarce privirea către moștenirea unuia dintre cei mai importanți creatori ai artei moderne și de a redescoperi forța sculpturii de a transforma piatra în emoție, idee și simbol. În spiritul înnoitor al operei brâncușiene, sculptorii reuniți la Ploiești ne reamintesc că piatra este un univers de posibilități, în care mintea, inima și mâinile artistului caută esența formei și sensurile profunde ale existenței. Fiecare creator își urmează propriul drum, ducând mai departe, prin sensibilitate și limbaj artistic personal, dialogul neîntrerupt dintre tradiție și modernitate.

Urmând frumosul model al Taberei de Sculptură de la Măgura (Buzău), povestea Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „Gheorghe Coman” s-a îmbogățit astăzi cu trei noi creații, trei prezențe care vor rămâne în dialog cu natura, cu trecătorii și cu generațiile care vor veni. Marmura va păstra urmele mâinilor care au modelat-o, iar formele sale vor continua să trezească întrebări, emoții și interpretări.

Asociația 24 PH ARTE Ploiești adresează mulțumiri din suflet tuturor celor care au contribuit, prin talent, muncă, sprijin și încredere, la reușita acestei ediții! Mulțumim artiștilor, echipei tehnice, organizatorilor, partenerilor instituționali, profesorului îndrumător și tinerilor participanți pentru că au făcut posibilă această întâlnire cu inefabilul frumos.

Fie ca Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN” să crească de la o ediție la alta, să adune noi povești în piatră și să devină un reper tot mai puternic al identității culturale ploieștene.

Din anul 2018, fiecare ediție adaugă o nouă filă acestei povești. Iar câtă vreme vom continua să investim în cultură, să prețuim creația și să păstrăm vie memoria celor care dau formă patrimoniului nostru, povestea va merge mai departe.

Pentru că arta dăinuie, patrimoniul se construiește împreună, iar poveștile cu adevărat frumoase nu se termină niciodată.

„Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Fotografii: Casa de Cultură I.L. Caragiale Ploiești, Doina Ofelia Davidescu

Doina Ofelia Davidescu

Furișate zile de vară oferă mângâieri neașteptate pe scena toamnei, octombrie s-a zăpăcit pierzându-și firea și termometrul… iar în Parcul Municipal Ploiești Vest, trei poeți ai pietrei își imortalizează visurile în condiții optime.

Sub acest cer generos, Tabăra Internațională (aflată la cea de-a VII a ediție) și Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber GHEORGHE COMAN, au porțile deschise.

Cei trei maeștri ai formelor — Eugen Petri, Florin Strejac și Ioan Pop Vereta — caută echilibrul în blocurile de piatră, sub tema „Identitate și Memorie”. Zi de zi, migala și uneltele lor scot la lumină din gânduri linii fine și structuri solide, transformând parcul într-un veritabil atelier de creație în aer liber.

O componentă esențială a proiectului este dedicată educației artistice și formării tinerelor talente, astfel că un număr de cinci elevi de la Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, ghidați de profesorul lor coordonator, participă la procesul de creație, având oportunitatea de a învăța secretele meseriei, de a descoperi tehnici complexe de lucru și de a-și transforma cunoștințele teoretice din băncii școlii într-o valoroasă experiență practică.

Asociația Culturală 24 PH ARTE Ploiești, ca inițiatoare a acestui proiect dedicat orașului, invită pe toți cei care, din plăcere sau doar din curiozitate, vor să descopere culisele actului artistic, să fie martori acestei transformări.

Obiectivul central al acestui proiect rămâne același: îmbogățirea permanentă a patrimoniului Municipiului Ploiești cu lucrări monumentale de piatră.

Veniți în parc în această perioadă, plimbați-vă printre lucrări, bucurați-vă de procesul creativ și urmăriți cum piatra capătă treptat formă, sens și se transformă în poveste!

Toate cele trei sculpturi monumentale vor rămâne definitiv în patrimoniul Municipiului Ploiești, îmbogățind zestrea culturală a orașului nostru.

Ceremonia de închidere: 18 octombrie 2026.

Fără o amprentă deosebit de vizibilă în viața culturală a țării, Ploieștiul reușește totuși să organizeze, cu regularitate, tabere internaționale de creație pentru sculptori. Fără mult tam-tam, din inițiativa Asociației 24 PH Arte și cu sprijinul și finanțarea administrației locale, prin contribuția unor artiști invitați – nu mulți, dar bine aleși – „crește” astfel Muzeul De Sculptură Monumentală Contemporană “Gheorghe Coman”- Ploiesti.

O inițiativă lăudabilă și, din câte știu, destul de rar întâlnită în România. Un model care îmi amintește de Land-Artul din Maxonia lui Maxim Dumitras din Sângeorz-Băi, un alt exemplu în care arta, natura și comunitatea se întâlnesc firesc.

Mi-aș dori să vedem un astfel de sprijin constant și în Mureș sau Cluj – județe cu un potențial cultural extraordinar și cu numeroși artiști și grupuri de artiști activi. Nu doar evenimente punctuale, ci proiecte care rămân, se dezvoltă și îmbogățesc patrimoniul cultural al locului.

Este, de altfel, una dintre ideile pe care încercăm să le promovăm și prin Nod Cultural: cultura nu ca decor sau eveniment izolat, ci ca parte firească din dezvoltarea unei comunități și din dialogul dintre artiști, administrație și mediul de afaceri.

Felicitări artiștilor participanți: Florin Strejac, Ioan Pop și Eugen Petri! Și felicitări celor care au înțeles că investiția în cultură poate lăsa urme concrete, vizibile și durabile în comunitate.

Edit Maria Botorog

Via Facebook

De pe peronul unde vara se pregătește de plecare, iar toamna și-a trimis deja ambasadorii, aripa unei ploi a mutat toate activitățile programate duminică, 20 septembrie 2026, în interior, transformând Centrul de Excelență – noul sediu al Casei de Cultură „I.L. Caragiale”, din Parcul Municipal Ploiești Vest – într-un spațiu vibrant și plin de viață.

Atmosfera de debut a fost perfect completată de acorduri delicate de muzică clasică, interpretată de doi tineri talentați, Raluca Vasilescu (vioară) și Antonia Nedelcu (chitară).

Evenimentul a atras un public cald, extrem de receptiv și interesat, format din artiști consacrați, amatori și admiratori ai frumosului, jurnaliști, dar și cenacliști inimoși.

Directorul Casei de Cultură „I.L. Caragiale” Ploiești, Marian Dragomir, a prezentat conceptul noului hub cultural și proiectele de viitor ale instituției, fiind urmat de Liliana Marin, președinta UAPR Ploiești, care a oferit detalii semnificative despre Galerie.

Prima parte a serii a fost dedicată inaugurării Galeriei de Artă „Dan Platon”. Pe simeze a fost expusă o retrospectivă cu lucrări din toate edițiile Taberei de pictură „Dan Platon” – un proiect longeviv, ajuns deja la cea de-a XX-a ediție –, oferind publicului ocazia de a se reconecta cu imaginația și frumosul.

Un moment cu o încărcătură emoțională deosebită l-a reprezentat intervenția artistului Alfred Dumitriu. Acesta a donat galeriei catalogul unei expoziții a pictorului său favorit, Dan Platon, vorbind despre el cu nostalgie și respect și amintind, totodată, de colecția deținută de Muzeul de Artă din Ploiești. Tot el a propus autorităților, spre analiză, realizarea unei lucrări simbolice închinate artistului, a cărei schiță reprezintă un portret desprins dintr-un cub cu un colț lipsă – o trimitere inteligentă la conceptul nichitian al imperfecțiunii perfecte.

Momentul a fost completat de o veste primită cu bucurie: faptul că Dan Platon va deveni, din păcate post-mortem, cetățean de onoare al Ploieștiului. Conversațiile au continuat liber, la un pahar de șampanie fără alcool, printre lucrările expuse.

Printr-un sincretism firesc al artelor, cea de-a doua parte a serii a marcat cu entuziasm deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „Gheorghe Coman”, care se va desfășura între 20 septembrie și 18 octombrie în Parcul Municipal Ploiești Vest, cu tema IDENTITATE ȘI MEMORIE.

În alocuțiunea sa, Florin Manole, vicepreședintele Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești – inițiatoare a acestui proiect, a dat citire unui comunicat oficial de presă și a reamintit propunerea lansată în anul anterior: aceea ca Tabăra să poarte numele sculptorului Gheorghe Coman. Acesta a subliniat și coincidența fericită din acest an, când redeschiderea taberei se suprapune cu Anul Brâncuși, oferind evenimentului o reverberație culturală deosebită.
Sub deviza „Nu există patriotism fără patrimoniu”, proiectul alătură spațiului urban clasic al municipiul Ploiești o veritabilă „academie liberă în oraș”, continuând simbolic modelul celebrei tabere de la Măgura.

 Florin Manole a adăugat: „A pune numele lui Gheorghe Coman proiectului și muzeului care se prefigurează sub ochii noștri înseamnă a închide un cerc simbolic. Dacă Măgura a fost o academie liberă în pădure, Ploieștiul devine o academie liberă în oraș — un loc în care piatra este lăsată să vorbească, refuzând să fie turnată în tiparele trecătoare ale vremii”.

Ștafeta discursurilor a fost preluată de Alice Neculea, director adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” și comisarul tradițional al manifestării, care a evocat cu emoție debutul proiectului, în anul 2018, marcat de simbolismul Centenarului Marii Uniri, căruia i-a fost dedicat. Ea a trecut în revistă parcursul taberei și edițiile de până acum, precum și întreruperile nedorite care au marcat cronologia proiectului.

Totodată, Alice Neculea și-a exprimat o dorință artistică pentru viitor: ca sculptorii care revin în Tabără să aibă posibilitatea de a realiza tripticuri, oferind astfel o continuitate conceptuală operelor lor.

Maeștrii invitați să-și adauge operele în peisajul actual al parcului, în următoarea lună, sunt Eugen Petri, Florin Strejac și Ioan Pop Vereta. Eugen Petri, plecat peste hotare cu un alt proiect li se va alătura curând.

A treia parte a serii a fost rezervată împlinirii sărbătorii, alături de artiști ai cântecului și jocului tradițional, căci, vorba cântecului: „E sărbătoare și să cânte muzica!” Și da, a fost sărbătoare – frumoasă, de suflet –, care s-a simțit din plin: un iureș dinamic de voci tinere, ritmuri intense și costume populare pline de culoare (Ansamblul Prahova, Alexandra Spireanu & fiul).

A fost un eveniment autentic, organizat cu entuziasm la marginea unui oraș pe care îl asociem adesea cu poluarea (industrială, sonică etc), dar care încearcă să demonstreze, cu demnitate, dorința de a rămâne imun la poluarea culturală.

Pe peronul toamnei care abia sosește, au coborât cu entuziasmul unei noi provocări, la întâlnirea cu trei anonime blocuri de piatră: Eugen Petri, Florin Strejac și Ioan Pop Vereta. Când prima lună de toamnă se va pregăti să-i predea ștafeta celei de-a doua, trei crai ai pietrei vor lăsa pe socluri, printre ierburi de octombrie, trei noi sculpturi, trei visuri imortalizate pentru un timp fără sfârșit.

Printre cei care s-au alăturat cu interes și plăcere evenimentului s-au numărat și colegii noștri din cenaclu: Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Cătălin Apostol și Leonida Corneliu Chifu.

Memoria vizuală a întregii seri a fost asigurată de colegul Dan Simionescu, care a documentat prin filmare fiecare moment important, pentru arhiva asociației.

Doina-Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub egida Asociației Culturale 24 PH Arte Ploiești
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

PLOIEȘTI, 21 septembrie 2026

La Ploiești, în spațiul tânăr al Parcului Municipal Ploiești Vest, în cadrul unui proiect vizionar inițiat în anul 2018 în spiritul Centenarului Marii Uniri, de către Asociația Culturală 24 PH Arte Ploiești, sculptorii invitați își transferă visurile modelând blocuri anonime de marmură.

Această inițiativă culturală de anvergură internațională, dezvoltată de-a lungul timpului cu sprijinul susținut al Primăriei Municipiului Ploiești și al Casei de Cultură „I.L. Caragiale”, face un pas istoric: viitorul Muzeu de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber, ce include și Tabăra Internațională de Sculptură, va purta numele reputatului sculptor ploieștean Gheorghe Coman, promotorul Taberei de Sculptură de la Măgura (Buzău).

Recent, pe 6 august, de sărbătoarea „Schimbării la Față”, Consiliul Local Ploiești a reconfirmat sprijinul deplin pentru continuarea și consolidarea acestui demers dedicat protejării și dezvoltării patrimoniului artistic contemporan.

Aflată la a VII-a ediție, sub titlul „IDENTITATE ȘI MEMORIE”, Tabăra de la Ploiești, s-a deschis oficial duminică, 20 septembrie 2026 și se va închide pe 18 septembrie 2026, desfășurându-se în acest an sub semnul unei duble semnificații. Dincolo de preluarea numelui mentorului Gheorghe Coman, ediția din 2026 coincide cu celebrarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, reperul universal al sculpturii moderne. Comisarul tradițional al Taberei este Alice Neculea, artist plastic, director adjunct al Muzeului Județean de Artă prahova „Ion Ionescu-Quintus”.

Anul acesta, blocurile solide de marmură de Rușchița vor prinde perene forme sub dălțile unor artiști consacrați, recunoscuți pentru contribuția lor în arta monumentală. Sculptorii invitați la această ediție sunt:

• Eugen Petri
• Florin Strejac
• Ioan Pop Vereta

Sub deviza „Nu există patriotism fără patrimoniu”, proiectul alătură spațiului urban clasic al municipiul Ploiești o veritabilă „academie liberă în oraș”, continuând simbolic modelul celebrei tabere de la Măgura.

 „A pune numele lui Gheorghe Coman proiectului și muzeului care se prefigurează sub ochii noștri înseamnă a închide un cerc simbolic. Dacă Măgura a fost o academie liberă în pădure, Ploieștiul devine o academie liberă în oraș — un loc în care piatra este lăsată să vorbească, refuzând să fie turnată în tiparele trecătoare ale vremii”, a declarat Florin Manole, vicepreședintele Asociației Culturale 24 PH Arte.

Prin organizarea edițiilor demarate în urmă cu opt ani, municipiul Ploiești a reușit deja să acumuleze un valoros patrimoniu de artă monumentală în aer liber, a cărui valoare estimată depășește în prezent un milion de euro.

Despre Gheorghe Coman (8 septembrie 1925 – 9 august 2005):

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), Gheorghe Coman a trăit și a creat la Ploiești, fiind autorul bustului lui I.L. Caragiale din centrul orașului. A fost creatorul și animatorul vestitei Tabere de sculptură de la Măgura (Buzău), una dintre primele de acest gen din Europa, pe care a condus-o timp de 16 ani. În istoria culturală a României, Gheorghe Coman rămâne și un reper de probitate morală, fiind artistul care a refuzat comanda oficială de a realiza portretul dictatorului Nicolae Ceaușescu în Epoca de Aur.

Persoană de contact pentru presă:

Florin Manole, Vicepreședinte Asociația Culturală 24 PH Arte

Telefon: +40 735 555 066

https://www.facebook.com/share/1DDwqL8EGZ

Continuitatea unui proiect cultural de anvergură depinde mult de efortul creatorilor, dar și de ecoul pe care acesta îl găsește în comunitate prin intermediul presei libere și asumate.

Asociația Culturală 24 PH ARTE Ploiești adresează calde mulțumiri echipei redacționale a ziarului online Găzarul pentru noul articol dedicat celei de-a VII-a ediții a Taberei de Sculptură Monumentală.

Apreciem în mod deosebit deschiderea și constanța cu care publicația „Găzarul” ne este alături în efortul de a demonstra că „nu există patriotism fără patrimoniu”.

Într-o lume a proiectelor efemere, reflectarea corectă a eforturilor de a clădi un Muzeu de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber reprezintă o validare extrem de prețioasă.

Noul articol publicat de colegii de la Găzarul poate fi citit integral aici:

https://gazarul.ro/2026/08/16/ploiestiul-devine-pentru-29-de-zile-un-atelier-de-sculptura-in-aer-liber-identitate-si-memorie-tema-unei-noi-editii-de-exceptie

Doina Ofelia Davidescu

Municipiul Ploiești va găzdui în toamna anului 2026 cea de-a VII-a ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană, un eveniment cultural de anvergură organizat pentru a celebra împlinirea a 150 de ani de la nașterea geniului sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, dar și pentru a duce mai departe o frumoasă tradiție locală.

Proiectul a debutat în Anul Centenarului Marii Uniri (2018), iar inițiativa acestei manifestări artistice de prestigiu a aparținut Asociației Culturale „24 PH Arte” Ploiești, organizație care a susținut constant fiecare ediție a proiectului și o va face cu bucurie și în acest an.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (filiala Ploiești), diverse instituții publice locale și se va desfășura între 17 august și 18 octombrie, sub tema simbolică „Identitate și tradiție”.

Parcul Municipal Ploiești Vest va redeveni atelierul în aer liber al unor artiști consacrați, cărora li se vor alătura printr-un program de mentorat tineri ai Colegiului “Carmen Sylva” din Ploiești.

Publicația Observatorul Prahovean evidențiază că noutatea acestei ediții constă în implicarea tinerilor elevi-artiști și face cunoscut programul complet al evenimentului.

Mai multe detalii despre calendarul și desfășurarea taberei puteți citi aici: https://www.observatorulph.ro/administratie/2795819-tabara-internationala-de-sculptura-monumentala-la-ploiesti-elevii-de-la-colegiul-de-arta-carmen-sylva-alaturi-de-artisti

Doina Ofelia Davidescu

Un articol de excepție în MEDIASUD despre viitorul patrimoniului din Ploiești, ne bucură și ne onorează.

Articolul din MEDIASUD abordează o perspectivă critică și constructivă asupra relației dintre administrația locală din Ploiești și dezvoltarea culturală a orașului.

Evidențiind modul în care Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman” din Parcul Municipal Vest își mărește constant colecția, devenind un reper de identitate urbană datorită eforturilor Asociației Culturale 24 PH ARTE PLOIEȘTI, textul pune accentul pe necesitatea unei susțineri active și profunde a patrimoniului artistic în detrimentul unei simple aprobări birocratice.

Articolul integral, aici:

Muzeul de Sculptură Monumentală din Ploiești continuă să crească. Patrimoniul cere îngăduință, nu doar toleranță administrativă

Doina Ofelia Davidescu

Ziarul online Găzarul a publicat recent o analiză profundă și onorantă despre proiectele Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, sub un titlu sugestiv: „Ploieștiul care construiește istorie. O mână de oameni demonstrează că patriotismul înseamnă să lași ceva în urmă”. Articolul subliniază modul în care o hotărâre administrativă recentă a Consiliului Local Ploiești reconfirmă o inițiativă de suflet, devenind o recunoaștere oficială a unei munci desfășurate cu perseverență și respect pentru identitatea orașului.

„Nu există patriotism fără patrimoniu” – filozofia care ghidează asociația – este o frază scurtă, dar care definește, cât se poate de bine, responsabilitatea unei comunități față de propriul trecut și față de generațiile viitoare.

Din această viziune s-a născut Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber „Gheorghe Coman”, – un proiect unic ce transformă spațiul urban într-o galerie permanentă, accesibilă tuturor.

Articolul integral, aici: https://gazarul.ro/2026/08/07/ploiestiul-care-construieste-istorie-o-mana-de-oameni-demonstreaza-ca-patriotismul-inseamna-sa-lasi-ceva-in-urma

Doina Ofelia Davidescu

Ploiești, 6 august 2026 – Consiliul Local al Municipiului Ploiești a reconfirmat sprijinul pentru inițiativa patrimonială a Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, inițiatoarea proiectului Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber „Gheorghe Coman”.

În acest an, parteneriatul vizează organizarea celei de-a VII-a ediții a Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești, eveniment desfășurat sub deviza asociației noastre: „Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Ediția din 2026 îmbracă o semnificație deosebită, marcând împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, un reper universal al artei monumentale. Datorită continuității acestui demers cultural, municipiul Ploiești deține astăzi un patrimoniu artistic în aer liber deosebit de valoros, estimat la peste un milion de euro. Memoria vizuală și etapele anterioare ale proiectului sunt documentate public prin intermediul unor filme-document dedicate fiecărei ediții în parte.

Adresăm mulțumiri speciale Primăriei Municipiului Ploiești, Consiliului Local și Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești pentru deschiderea, viziunea și susținerea constantă acordată dimensiunii culturale și patrimoniale a acestui proiect de importanță comunitară.

Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată astăzi, 6 august 2026, zi în care comunitatea celebrează sărbătoarea Schimbării la Față.

Florin Manole, Vicepreședinte al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

 R.:Ați mai fost pe aici, ați văzut toate lucrările?

V.n.:Am mai fost o dată, înainte de prima ediție a taberei de sculptură. Era un tăpșan al câinilor fugiți de la casele lor.

”Furtul”

R.:Presimt că acum ați venit cu un interes. Presupun că acela de a cerceta – eventual admira – operele realizate aici la cele patru ediții.

V.n.:Și asta, desigur. Și altele. Eu – practic – am venit să ”fur”, pentru un proiect personal.

R.:Deci interesul dvs. este mult mai ”larg”.

V.n.:(zâmbind) Da. Am prezentat anul trecut un proiect, în cadrul unui concurs de televiziune, cu ”leii imperialiști” despre care am mai pomenit, și am obținut un – să-i zicem – ajutor, din partea unui multimilionar din România, pentru o idee similară, în fapt, un parc având mai multe secțiuni, un parc de parcuri: unul dedicat persoanelor cu dizabilități, un parc care să aibă o secțiune pentru copii, unul care se numește Rocolandia și altul pentru skateboard.

”Pădurea celor care spun povești”

Apoi: am demarat proiectul în vederea realizării  unei scene pentru teatru sătesc și o zonă numită ”Pădurea celor care spun povești”, o pădure vopsită.

R.:Dacă-i pe-așa, ne lăsăm „jefuiți”.Sunteți pensionar?

V.n.:Da.

R.:Situația dvs. îmi amintește de celebrul film din 1952 al lui Akira Kuroshawa, ”Ikiru”(”A trăi”). Acolo, un bătrân funcționar, în prag de pensionare, Kanji Watanabe (Takashi Shimura într-un rol memorabil), care vreme de peste 30 de ani nu lipsise și nu întârziase un minut la slujbă, află că suferă de o boală incurabilă (cancer la stomac), timpul care i-a rămas pentru a trăi fiind foarte limitat. Abia atunci începe să-și caute sensul vieții. Hotărăște să utilizeze cu folos scurtul timp care i-a rămas de trăit și să facă ceva ce nu mai făcuse până atunci: să se distreze.

V.n.: Cunosc filmul. L-am văzut de trei, poate de patru ori. După scurt timp însă realizează că aceste distracții sunt inutile și că există un singur mod de a-și încheia viața: făcând ceva util prin slujba sa. Astfel, Kanji Watanabe pune tot sufletul în construirea unui parc pentru copii, moștenirea sa pentru lumea ce avea să o părăsească în curand”.

R.: Dvs. bateți mai departe. Vă gândiți nu doar la copii, ci și la persoanele cu dizabilități. Și mai aveți destul timp. Sper că sunteți sănătos, deci aveți un mai lung timp la dispoziție pentru a vă finaliza proiectele.

V.n.:Pentru posteritate.

Orașul Stâncii

R.:Dar și aici există o scenă în aer liber. Parcul va fi unul polivalent. Nu va fi doar un parc al sculpturilor, urmând să aibă multiple funcționalități… Dar va trebui să mai așteptați, pentru că acum nu prea aveți ce ”fura”.

Vn.:În Arganda del Rey, Madrid, España, există un parc uriaș pentru rocăreală! ”Rock in Rio” este un eveniment originar din Brazilia care include o serie de concerte rock și pop organizate de omul de afaceri brazilian Roberto Medina. Prima ediție a Rock in Rio a avut loc între 11 și 20 ianuarie 1985 pe o suprafață de 250.000 m², care a primit numele de „Cidade do Rock” (Orașul Stâncii), situat în Jacarepaguá, la vest de Rio de Janeiro, Brazilia. Marile vedete au fost: Queen, Iron Maiden, Rod Stewart, AC/DC, George Benson, Yes, Scorpions și Ozzy Osbourne. DE ce n-am face așa ceva și la noi? Păi dacă primarul din Păulești nu vrea bani pentru comună, măcar Primarul Volvo să vrea pentru Ploiești!

Unt Old cu Medina la Ploiești?

R.:Și cum merg treburile?

V.n.:Din păcate, cei de la Primăria Păulești (și Cocoșești, unde intenționez să-mi finalizez proiectul) nici măcar nu mi-au răspuns. Urmează să deschid un proces. În sfârșit, chestii de durată… Dar oricum sunt uimit că s-a făcut ceva atât de valoros în Ploiești. Sper ca forurile locale să se implice mai mult. E prea pustiu de natură, vreau să spun. Mă așteptam să ”calci” pe natură, să dau peste tot felul de boscheți… E prea puțină iarbă, prea puțină vegetație. Vreau ca la primăvară să răsară lalele aici!

R.: Odată cu parcul, va crește și vegetația. Eu mă gândeam – până vă judecați dvs. cu autoritățile din zonă – să vă luăm partener de proiect, că văd că știți și vreți atâtea. Dar s-ar putea să intrați în conflict de interese cu dvs. înșivă. Adică să vă faceți concurență.

V.n.:Da? Eu mă angajez să îl aduc pe Medina și să-i batem pe clujeni cu „untul” lor ”old” (joc de cuvinte – Untold), și dacă în Santiago de Chile o să urmeze edițiile din 2022 și 23, poate în 24… 25 să-l facem în buza gării de vest. Pentru că doar suntem ploieșteni!

Baron în parc

R.:Văd că sunteți plin de idei și gândiți mult.Dar constat că, după ani, sunteți într-un stadiu incipient.De când datează proiectul dvs. Land Art Cocoșești?

V.n.:De trei ani.Dar m-am lovit de imobilitatea organelor locale. Gândire obtuză, lipsă de curaj, nu-și asumă responsabilități, merg pe calea minimei rezistențe.

R.:Cine sunteți?

V.n.:Eu am un titlu de noblețe. Sunt Conde de Transilvanya și Baron de Simferopol, titluri primite de-acolo și… cam atât.

R.:În Spania le-ați primit?

V.n.:Da.

R.:Am înțeles. Avem și un titlu nobiliar în parcul nostru!

V.n.:Da? Cine?

R.:Cum cine? Păi ce-mi spuserăți? Dmneavoastră!

V.n.:(ușor surprins) Ah, eu! O statuie, ceva?

R.:Se aranjează. Vorbim cu artiștii care au lucrat la ediția asta. Dar repede, că suntem la închidere și astăzi vor pleca. Trebuie să vă arătați în mărime naturală. Poate se încumetă vreunul să vă dăltuiască în marmură. Sau în granit, ce-o fi.

V.n.:Sunt pregătit. Dar să știți că nu un titlu sunt, ci o persoană care deține aceste titluri… Nu mă faceți, vă rog, să mă simt ridicol! Persiflarea această probabil considerați că mă dezavantajează? Nu! Pentru mine este o onoare!

R.: Aduceți-vă aminte că întrebarea dvs. a sunat astfel: ”Cine?”. Apoi, cine n-ar fi onorat să dobândească titlurile de baron sau de conte? Unii au vărsat sânge – al lor și al altora – pentru a le obține. În plus, acestea trebuie purtate cu onoare, demnitate și apărate permanent.

V.n.: Nu-i o problemă. Sunt un luptător. Am făcut-o și în zilele lui decembrie 1989.

Băiețelul cu șosetuța pierdută

R.: Ce lucrați sau ați lucrat?

V.n.: Lucrez – că și a scrie este a lucra – la o poveste pentru copii despre o șosețică a unui copil elvețian care și-a pierdut-o în vacanță la bunica sa în Cocoșești Păulești.

R.: Sper că povestea dvs. se va încheia cu bine pentru drăgălașul urmaș al lui Wilhelm Tell  și pentru cititori, desigur. Nu trebuie să vă reamintesc faptul că în orice basm trebuie să triumfe binele.

V.n.: Așa va fi și în povestea mea.

R.:Cum să vă prezint?Aveți și un nume românesc?

V.n.:Da.

R.:Puteți să ni-l destăinuiți?

V.n.:Da. Alexandru Petrescu.

R.:În sfârșit, v-am aflat numele! Pe românește.

Alexandru Petrescu: Mă bucur pentru reușita dvs.

¹Ion Heliade-Rădulescu, cunoscut și ca Ion Eliade (așa cum semna) sau Ion Eliade Rădulescu (n.6 ianuarie1802, Târgoviște, Țara Românească – d. 27 aprilie1872, București, România), a fost un scriitor, filolog și om politic, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne. (Wiki)

²Evgheni Petrov (numele real Evgheni Petrovici Kataev, 1902–1942) a fost un celebru prozator și jurnalist sovietic. Este renumit în special pentru parteneriatul său literar cu Ilia Ilf, cei doi formând faimosul duo care a creat romanele satirice clasice Douăsprezece scaune și Vițelul de aur.

³Vizitatorul se referă laGheorghe Coman (n. 8 septembrie 1925, Ploiești– d. 9 august2005, București) a fost un sculptor român, absolvent al Institutului de Artă ”NicolaeGrigorescu” – București, secțiasculptură, promoția 1945-1950, membru al UniuniiArtiștilorPlastici.A trăit la Ploiești, fiindunuldintreceimaicunoscuțiartiștiplastici de pemeleagurileprahovene.A fost creatorul și animatorul vestitei Tabere de sculptură MăguraBuzău, printre primele de acest gen din România, inițiativă care a avut un larg ecou și peste hotare.

⁴ Interlocutorul se referă la monumentul megaliticpreistoric situat pe Câmpia Salisbury, în comitatul Wiltshire, Anglia.Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

Interviu cu Alexandru Petrescu, jurnalist, revoluționar, vizitator al Taberei

În ziua încheierii lucrărilor taberei, observai un vizitator cu un aspect vădit exotic și mers agale, cu aspect de viking tomnatic, care s-a așezat calm pe lucrarea abia terminată intitulată ”Ochiul – poarta sufletului” a sculptorului Vlad Dumitriu, de unde contempla tot ce se întâmplă. Nu purta la brâu un topor, o sabie și un cuțit lung, de care am auzit că vikingii nu se despărțeau niciodată. Dimpotrivă – cum aveam să remarc: nu s-a arătat deloc războinic, ba chiar avea un aer înțelept și cumsecade, de Moș Crăciun mai degrabă. O doamnă care-l însoțea, bănuiam că însăși soția (fapt care avea să se confirme ulterior), îl privea admirativ, cu o uitătură încărcată de iubire. Doar că acest tablou idilic avea să fie ”stricat” de însuși autorul lucrării, care s-a arătat ușor iritat de atitudinea ciudatului vizitator. ”Vikingul”, deloc furios, s-a ridicat alene, i-a explicat ceva artistului, care s-a îndepărtat. După care omul nostru s-a reașezat pe granitul proaspăt șlefuit.

Ne-am apropiat, curioși, cu intenția de a-l descoase nițel. Interviul n-a fost foarte scurt, cum preconizasem. Asta pentru că ”vikingul” are capul plin de idei și nici vorba nu-i e scurtă. Privindu-l mai atent, mi-am dat seama că-l cunoșteam. Și nu de azi, de ieri, dar n-am realizat în primă instanță, din cauza travestiului.La dorința sa, cea mai mare parte a interviului s-a desfășurat fără să dezvăluim numele vizitatorului. Așa că i-am spus ”Vizitatorul necunoscut”. Abia la final avea să-și dezvăluie numele. Dar să-l urmărim pe ”necunoscut”.

Reporter:Iată un vizitator care se odihnește pe una dintre lucrările realizate de artiștii noștri îndrăgiți! Este un bun loc de hodină?

Vizitatorul necunoscut:De hodină este un bun loc, dar artistul care a conceput această lucrare mi-a spus să nu stau pe ea, că e, totuși, o lucrare de artă. Bine. Ăsta este conceptul artistului român. Ori eu cred că arta trebuie să se deschidă efectiv, ca lumea să intre în contact cu ea, să pună mâna, picioarele, să ”muște” din lucrarea respectivă.

(Între timp, Vlad Dumitriu a reapărut, însoțit și de colegul său Dan Daniel. Am întrerupt interviul și m-am îndepărtat. A urmat o nouă rundă de convorbiri, în urma căreia – deloc convins – interlocutorul nostru s-a ridicat cu greu și a „părăsit” lucrarea).

”Volvo” și Cult Ură pe alei

R.:Un artist prezent anul trecut la tabără, Florin Strejac, ne-a spus că pe el nu-l deranjează că vizitatorii se cațără pe lucrarea sa, ba îi consideră pe cățărători – de fapt, copii – drept coautori. Dar nu toate lucrările au același regim. Unele trebuie chiar protejate.

V.n:Mă provoci să scot limba la cultură? Păi termenul, dacă-l disecăm: Cult… Ură…, avem răspunsul. Îmi doresc o inflație de cultură. Heliade¹ rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!” este emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii și culturii române în genere. Așa și primarul ”Volvo” (așa-l alintă unii pe dom Andrei Volosevici, primarele): după ce i-a lăsat pe unii să mâzgălească oripilant tramvaie (care oricum sunt urâte estetic), a pus la intrările orașului cenușiu caragialesc și o zis: ”Hai bă, să dați cu ciocanu în piatră!” (nu în Evgheni Petrov²),să vă faceți cu toții gheorghecomani³ și le-au dat drumul unor sculptori să bage ”cult ură” pe alei.

Noi și ”stohăniștii”

Să protejăm ce? Piatra cioplită? Păi stonhăniștii⁴ (din Stonehenge, Salisbury) aveau opreliște să nu facă pipi sau să scoată „limbul” la ”hărmălaia” aia de pietre cocoțate? Arta este pentru oameni. Pentru Domnul zeu sunt bisericile!

R.:Totuși, majoritatea sculptorilor care au lucrat la tabere sunt artiști remarcabili! Credeam că ați observat…

V.n.: Nu mă îndoiesc de asta. Se observă asta foarte repede, chiar de la prima vedere, privind sculpturile realizate aici.Dar să-mi continui ideea. De exemplu, dacă aș fi fost comisar sau organizator al acestui puzzle de intenții, aș fi adunat copii ai Liceului de Artă de pe fosta stradă Bobâlna și foști studenți originari din Ploiești să își sculpteze visul.

R.: Ideea a avut-o atât comisarul taberei, doamna Alice Neculea, cât și unii dintre artiștii care au lucrat aici. Mă refer la Dan Daniel, la Maxim Dumitraș… Citiți pe siteul Asociației Culturale 24PH ARTE comentariile și interviurile realizate la ultimele ediții ale Taberei și vizionați filmele realizate de TVR după fiecare ediție! Am fi scutiți de multe explicații. Dacă aș sta să-i povestesc fiecărui vizitator ce și cum, ar însemna să consumăm un spațiu editorial și un timp imens, umplut cu același text.

V.n.: N-am știut. Dacă-i cum spuneți, e de bine.Promit să intru pe siteul Asociației 24 PH ARTE și să citesc tot despre tabără.

Durere vs.bucurie sau Elogiu Land Art(ei)

R.:Cum vi se pare lucrarea pe care vă hodineați și celelalte realizate de artiști în parcul ploieștean?

V.n.:Am rămas surprins de ce s-a făcut aici, la Ploiești! E perfect! Iar artiștii, cum spuserăți dvs., sunt, într-adevăr, remarcabili. E un prim pas, probabil o jumătate de pas, pentru că mai e de lucru. Am trăit în Spania, în Madrid, 25 de ani, unde am văzut, printre altele, Parcul ”Juan Carlos I”. Acolo, pe o suprafață cam ca asta, poate nițel mai mare, au făcut un parc extraordinar, în care s-au deschis lucrările către public. Deci, există o conlucrare între artiști, între vizitatori, între cei care vin acolo.

R.:Despre ce fel de lucrări vorbiți? Tot de artă sculpturală?

V.n.:Land Art. Mișcare apǎrută la sfârșitul anilor 1960 în cadrul preocupǎrilor pentru ambianțǎ, în care artistul acționeazǎ asupra unor forme de relief, modificându-le sau populându-le cu repere ale intervenției sale. Astfel Land Art este ”…arta transformării mediului înconjurător”, reflectă relația pe care o au oamenii cu natura, reușind să transmită o anumită emoțieprivitorului. Astfel, cu Land Art se exprimă durerea, întrucât deteriorarea mediului care există pe Pământ este de așa natură încât ar fi chiar contradictoriu să exprimăm bucuria.

Faimoasa Spiral Jetty

R.:Asta fac și artiștii pomeniți de mine mai devreme…

V.n.:Popularitatea acestei tendințe nu s-a făcut simțită decât în 1970, atunci când Robert Smithson a creat ceea ce este considerată cea mai faimoasă operă de artă: SpiralJetty.

R.: Cea mai faimoasă operă de artă spuneți?!

V.n.:(operează pe mobil) Am căutat și iată ce am găsit acum despre: ”Spiral Jettyis an earthwork sculpture constructed in April 1970that is considered to be the most important work of American sculptor Robert Smithson (Spiral Jetty este o sculptură de pământ construită în aprilie 1970 care este considerată cea mai importantă lucrare a sculptorului american Robert Smithson”).

R.:Cea mai importantă și faimoasă operă a luiSmithon, poate a Land Art ca mișcare, dar nu cea mai ”tare” operă – fie și doar sculpturală – realizată vreodată. Faimoasă, poate. Dar cea mai faimoasă nu înseamnă neapărat și cea mai valoroasă. 

V.n.:Da, aveți dreptate. Ținea strict de mișcarea Land Art.

Manual de utilizare în stadiu incipient

R.: Bine, bine. De ce vă preocupă într-atât toate acestea?Este vorba de o pasiune?

V.n.:Eu am prezentat Primăriei Păulești, și apoi, după ce ăia nici nu mi-au răspuns, celor de la Imperiul Leilor, conceptul meu, că există și alte forme, cum ar fi cea care exprimă trecerea timpului sau mersul. De fapt, un Land Art poate trece pur și simplu de multe ori și multe zile la rând printr-o secțiune: impactul pașilor împiedică germinarea semințelor, astfel încât, odată cu trecerea zilelor, se realizează o cale în care poți să vezi doar pământul și pietrele care pot exista. De exemplu utilizând:

Ideea: că se poate face sculptură și din alte materiale.

Materiale: pietre, pământ, lemn, bușteni…

Punerea în scenă: vânt, foc, apă și chiar orientările atât ale solstițiilor, cât și ale echinocțiilor.

Repere ale naturii: paratrăsnet, mașini, telefoane mobile, țesături etc.

Oare ați văzut cumva un sculptor – eu da – în mămăligă? Arta nu se agață de anumite materii pentru a exprima… Am cunoscut o artistă din Columbia care lasă pe asfalt, în Madrid, opere efemere din frunze… care la bătaia vântului se spulberă… 

R.: Că tot veni vorba, pot fi invocate și celebrele sculpturi în gheață…

V.n.:Păi agatârșii, dacii, cumanii și apoi corolarul pe care l-am numit mai apoi…  românii s-au născut gânditori, că doar Cultura Hamangia este o cultură neolitică din mileniul IV-II î.Hr., a cărei dezvoltare a început încă din mileniul VI î.Hr.

R.: Înțeleg că vă situați într-o descendență multimilenară. Deduc din ce spuneți că românul e născut și gânditor, nu doar poet. Iar după ce vor vizita parcul ploieștean, s-ar putea să-și descopere și vocație de sculptori. Dvs. nu?

V.n.:Ba da. Mi-am descoperit vocația dinainte. Acum, în parcul ploieștean, mi-o redescopăr.(Sfârșitul primei părți)

¹Ion Heliade-Rădulescu, cunoscut și ca Ion Eliade (așa cum semna) sau Ion Eliade Rădulescu (n. 6 ianuarie1802, Târgoviște, Țara Românească – d. 27 aprilie1872, București, România), a fost un scriitor, filolog și om politic, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne. (Wiki)

²Evgheni Petrov (numele real Evgheni Petrovici Kataev, 1902–1942) a fost un celebru prozator și jurnalist sovietic. Este renumit în special pentru parteneriatul său literar cu Ilia Ilf, cei doi formând faimosul duo care a creat romanele satirice clasice Douăsprezece scaune și Vițelul de aur.

³Vizitatorul se referă laGheorghe Coman (n. 8 septembrie 1925, Ploiești– d. 9 august2005, București) a fost un sculptor român, absolvent al Institutului de Artă ”NicolaeGrigorescu” – București, secțiasculptură, promoția 1945-1950, membru al UniuniiArtiștilorPlastici. A trăit la Ploiești, fiindunuldintreceimaicunoscuțiartiștiplastici de pemeleagurileprahovene.A fost creatorul și animatorul vestitei Tabere de sculptură MăguraBuzău, printre primele de acest gen din România, inițiativă care a avut un larg ecou și peste hotare.

⁴ Interlocutorul se referă la monumentul megaliticpreistoric situat pe Câmpia Salisbury, în comitatul Wiltshire, Anglia.

Interviu realizat deLeonida Corneliu Chifu

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a VI-a (Ploiești 2023)

Interviu cu regizorul Mihai Vasile (II) 

Obolul

R.: După ce ați văzut toate acestea, nu vă încearcă regretul de a nu fi trecut mai devreme prin parc, în anii trecuți?
M.V.: Nu. Chiar nu mă încearcă. Pentru că, venind acum, am văzut o chintesență, am văzut un summum al acestui efort creator al oamenilor care au trecut pe aici și au lăsat operele astea de artă. Pentru mine important era nu să văd cum crește muzeul ăsta. Am venit acum ca să-l văd că există. Am văzut un rezultat al unor etape pe care eu nu le-am cunoscut și poate nici nu mă interesa să le cunosc. Eu am văzut ce a rămas. Dacă mă duc acum – să zicem – la grădinile Boboli de la Galeriile Uffizi din Italia, nu mă interesează cum au făcut oamenii ăia grădinile alea. Mă interesează că eu, acum, sunt în grădina aia. Același sentiment îl am aici. Acela că am venit  când lucrurile s-au terminat, când masa e pusă, ca să zic așa, și că acest banchet extraordinar care înseamnă arta lor se desfășoară în fața mea. Ca să mai încerc o asemenea senzație, ar trebui să revin, poate, peste alți șase sau zece ani. E foarte important pentru mine să am această privire de sinteză asupra celor șase ani în care oameni importanți din cultura română, din arta românească au venit și au lăsat aici un soi de obol, dintr-o datorie față de pământ, față de țara asta, lăsând în această imensitate a câmpului niște opere de artă care realmente te copleșesc. 

Un loc al tăcerii

R.: După patima cu care ne vorbiți, suntem tentați să credem că vom asista, după această vizită, la o reconversie artistică a regizorului Mihai Vasile. Sau măcar să adauge la evantaiul realizărilor sale artistice și sculptura. E de așteptat?
M.V.: (râzând cu poftă) Puțin probabil. Chiar dacă profesez mai multe arte din jurul teatrului: film, artele vizuale, grafică în special. Dar problema nu e asta. Nu, n-o să mă ”convertesc.” Sunt un foarte bun privitor. Asimilez nebunia de-aici – căci o nebunie este pentru mine. Când vezi atâta marmură risipită într-un pustiu unde bate vântul, care înseamnă atâta talent, atâta bucurie a oamenilor de a lăsa ceva în urmă, mai bine prefer să fiu un foarte bun spectator. Ea poate să alimenteze doar imaginarul meu. Poate îți imaginezi o grămadă de lucruri care sunt undeva în profunzimea oricărui artist. Eu sunt convins că oricine de bun simț, de bună credință ar veni să vadă ce am văzut eu cu colegii mei, n-ar avea decât o singură soluție: să tacă. Eu chiar am vorbit mai mult decât trebuie. Aici trebuie doar să taci, pur și simplu. E un loc al tăcerii.

Gesturi primare, gesturi esențiale 

R.: Distinsul critic Pavel Șușară spunea că artiștii au folosit reziduurile, șpanurile  rămase de la Geneză și că au recreat întregul ceremonial al Creației. Dvs. coordonați, de 45 de ani, un teatru – numit până nu de mult Equinox, astăzi Centrul Dramatic Mythos – care a profesat printre altele și teatrul de gest. Am văzut că urmăreați cu atenție fiecare dăltuire, fiecare mișcare, fiecare gest al sculptorilor. Vă veți inspira în proiectele dvs. și din lucrările și mișcările lor?
M.V.: E greu de spus, pentru că ei au mișcări profesioniste, gestualitatea lor este profesională, asta este clar. Sigur că te influențează ca artist absolut orice: și când cade o frunză, și când cade un bloc de piatră. Evident că în momentul în care am pătruns aici și i-am văzut pe oamenii ăștia lucrând, într-un fel sau altul, măcar din instinct profesional (și nu numai!), m-am uitat mai întâi la mâinile lor, apoi la instrumentele lor, și abia după aceea la ce rezultă în urma gestualității lor, pentru că gestualitatea lor este esențială, este aproape primară, în sensul propriu al expresiei, este acea gestualitatea de la începutul lumii. Că folosesc un flex? Bun, n-aveau flex la începutul lumii, nici în urmă cu o sută de ani, dar aici folosesc acea gestualitate care-i duce din aproape în aproape la opera de artă pe care au gândit-o. Și asta te înnebunește! Abia după aia vezi flexul și abia după aia vezi marmura care se transformă, transcende opera dincolo de manoperă, ca să zic așa, transcende manopera și ajunge operă de artă. În sensul acesta, sigur mi-a plăcut să le văd mâinile, asta este clar. Sunt mâini absolut extraordinare, te uiți și aproape că sunt uneori mai frumoase decât opera de artă în sine. Aceasta din punctul meu de vedere, al omului care este obsedat de gestualitatea umană.

Teatrul meu de gest este un teatru al esenței gestului. Dar nu pot să nu recunosc că oamenii ăștia fac gesturi esențiale aici. Că altfel și-ar tăia – Doamne ferește! – degetele, mâinile. Altfel piatra, marmura n-ar căpăta formele pe care le capătă. Pur și simplu, oamenii ăștia se folosesc acum de sculele moderne pentru ca totul să fie impecabil. Pentru ca totul să aibă un rost. De-asta mă bucur că aud atâtea flexuri aici dar și sunetul ciocanului lovind dalta. Ca să vă răspund pe scurt la întrebare: nu, nu cred că gestualitatea lor va avea o influență foarte mare asupra creațiilor mele artistice. Asta pentru că gesturile lor nu m-au surprins, ci doar au confirmat ceea ce știam, intuiam despre gestualitatea aceasta creatoare a sculptorilor.

Unde mergem în weekend

R.: Acum, după ce ați văzut cum stau lucrurile, presupunem că vă veți petrece o bună parte din weekend-urile dvs. în acest parc…
M.V.: Nu știu. Ar fi bine. Este foarte posibil să mă întorc, pentru că sunt lucrări care mi-au zgândărit memoria și imaginarul. Dar voi veni cu siguranță atunci când mi se va face dor de o operă anume sau de întregul ansamblu. Pentru că întregul contează foarte mult, dar asta nu înseamnă că umbrește cele câteva opere – pentru că nu toate sunt capodopere, trebuie să recunoaștem asta – pe care le consider foarte aproape de inima mea. Voi veni să  le revăd cu mare drag. E ca o carte pe care o recitești, ca un film pe care îl revezi, ca o muzică pe care o reauzi. Sunt convins că, visând cu ochii deschiși, la mine, la moșie, o să-mi aduc aminte de anumite lucruri și o să vreau să-i spun nevestei: ”Ia mașina, că am o chestie de văzut undeva, acolo!” E foarte posibil. Dar nu în toate weekendurile, că am și alte treburi.
R.: Vă mulțumim și… vise plăcute!
M.V.: (zâmbind) Să dea Dumnezeu!  (Sfârșit) 

                                                                                 Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a VI-a (Ploiești 2023)

Interviu cu regizorul Mihai Vasile (I)

Interlocutorul nostru de astăzi este profesor de artă dramatică, regizor, actor, scenograf, artist plastic și fotograf de artă. Se întâmplă însă ca numele său să fie mai cunoscut și mai prețuit în afara țării. Totuși, într-un târziu, activitatea sa de 45 de ani în slujba artei a fost recompensată, în noiembrie 2021, cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești, ”în semn de prețuire pentru inițiativele sale în municipiul nostru, pline de pasiune, har și dragoste pentru cultură”.
”De la 9 ani sunt pe scenă. Pe scenă profesionistă. Am făcut tot ce se putea face și am ajuns tot aici. Nu mi-am părăsit niciodată orașul, nu mi-am părăsit niciodată țara”, spune Mihai Vasile.”
Dar nu despre activitatea sa prodigioasă în slujba artei avem a vorbi acum, ci despre ”confruntarea” cu un alt areal artistic. Iar lui Mihai Vasile îi plac provocările.

”Nu trebuie să auzi de mai multe ori despre o minune…” 

Reporter: Domnule Mihai Vasile, ne încântă vizita unui Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești. Faptul conferă o  plusvaloare și – aș spune – o plusonoare parcului nostru. Ne-ar interesa, întâi de toate, ce impresie vă lasă lucrările expuse în parc?
Mihai Vasile: Trebuie să spun că – așezat cumva în lucrările mele la teatru, la ceea ce am de făcut ca artist – n-am venit niciodată în parcul ăsta și nu știam prea multe despre existența lui. Dar mi-am propus odată ca, împreună cu soția mea și alături de câțiva colegi de la teatru, să venim  și să vedem ce minune e aici. Vizita aceasta se datorează și faptului că în acest important proiect artistic sunt implicați  câțiva dintre cei mai buni prieteni ai mei și ai teatrului meu.  E un proverb indian care spune: ”Nu trebuie să auzi de mai multe ori despre o minune, trebuie să te duci și s-o vezi o dată”. Ei bine, asta am făcut și eu și am rămas absolut impresionat. Am văzut cu o mare surprindere faptul că această tabără este de fapt un adevărat muzeu de sculptură contemporană în aer liber.

Himera

R.: V-ați învrednicit târziu. Suntem, deja, la ediția a șasea…
M.V.: Da, sunt șase ani de când aici niște oameni, așa cum sunt cei care lucrează în spatele nostru, își așază în marmură himerele, închipuirile, visurile… Și nu-i ușor, pentru că nu-i ca atunci când scrii o carte sau cum ai sta în fața șevaletului, pândind clipa aceea specială a inspirației. Da, oamenii ăștia chiar ”scriu” în spațiu niște ”lucruri” pe care nu le poți scrie într-o carte, nu le poți face într-un film, n-ai decât această nebunie a dălții și a flexului care mușcă din marmură. Or, tocmai asta este fabulos aici! Să creezi himera în spațiu. Eu sunt convins că în cele cinci ediții de până acum s-au creat aici chiar capodopere. Aș putea vorbi despre o risipă de talent, o risipă de imaginar, o risipă de idei, pentru că, până la urmă, la baza fiecărei lucrări stă o idee, stă o obsesie a fiecărui artist. Chiar acum, în spatele nostru, are loc metamorfoza. Ani de zile au lucrat aici oameni care și-au adus visele și le-au transformat în materia asta extrem de ciudată și misterioasă care este marmura. Ea nu-i ușor de lucrat, dacă ne uităm la ce fac oamenii ăștia aici, artiștii din ediția asta. Dar dacă ne închipuim ce s-a întâmplat cu marmura, de mii de ani, cum a fost transformată în ”ființe”, în capodopere care au rămas în istorie, dacă ne gândim la sculptura greacă, la sculptura romană, la sculptura europeană în general din ultimele veacuri… 

Către divin sau chintesența ideii de poetică a marmurei 

R.: Cum ați defini, în câteva cuvinte, ceea ce se întâmplă aici?
M.V.: Eu cred că aici este o chintesență a ideii de poetică a marmurei. Vizitând în detaliu acest muzeu al sculpturii în aer liber (îl numesc așa pentru că prietenii mei își doresc foarte mult ca acesta să fie un muzeu, cum sunt puține de altfel în lume – el chiar are alura unui muzeu), am rămas extrem de impresionat. E atâta poezie în spațiu, e atâta risipă de imaginație, atâta risipă de imaginar în sine, adică a actului de a imagina continuu… Mie mi s-a părut că este dincolo de ce mi-aș fi închipuit eu că voi găsi aici. Realmente, este dincolo de simplul act de creație. E ceva ce duce către divin. Să supui atâta marmură propriilor tale imaginări… Să supui atâta marmură, care-i a pământului, care n-are nicio treabă cu fierul, cu dalta, și să faci din marmură ceea ce am văzut eu aici mi se pare aproape imposibil de imaginat! Dar, iată, totuși, ea, poezia aceasta, există, e aici, sub ochii noștri! 

Cei care modelează odată cu vântul  

R.: Ne-ați convins. V-am auzit exclamând: ”Câtă artă!”, impresionat, captivat, copleșit de ceea ce v-a fost dat să vedeți. Au fost chiar primele dvs. cuvinte când ați intrat aici.
M.V.: Absolut. Sunt copleșit. E atâta artă… Bun! Vezi într-un muzeu o expoziție. Vezi un film documentar despre epoci ale picturii, ale sculpturii… Am intrat în atâtea saloane de expoziție din țară sau de afară… Dar aici, în aer liber, aici unde bate vântul atât de tare, aici, în locul ăsta unde doar vântul ar trebui să modeleze, așa cum a modelat în mii de ani stâncile devenite sfincși ori alte ”închipuiri”… Oamenii ăștia chiar scriu poezie, chiar creează poeme în spațiu… Într-un loc în care doar vântul lucrează, doar vântul modelează, ei modelează odată cu vântul. Dacă ne întoarcem și vedem cum ia vântul tot ceea ce pilesc ei aici, pulberea asta miraculoasă, ai sentimentul că ești un personaj dintr-un film care tocmai se toarnă cuprinzându-te… Iar ceea ce iese de sub dalta lor, ceea ce rămâne stabil, puternic… Marmura asta care exprimă ceea ce oamenii ăștia au visat și au și realizat!… E fabulos!
(Sfârșitul primei părți. Continuarea în ediția de vineri, 26 aprilie 2024)

                                                                                Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

 

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)

Scurt interviu cu Florin Toma, scriitor, critic de artă, redactor la revista ”Viața românească” 

Reporter: Domnule Florin Toma, ce șansă să vă întâlnim acum, la finalul lucrărilor! Bine v-am regăsit! Eram siguri că nu veți lipsi!
Florin Toma: Bine v-am găsit! Sunteți neschimbați, deși ne aflăm la a V-a ediție.
R.: Cum apreciați operele artiștilor de la această ediție? E drept, mai e nițel de șlefuit, apoi amplasarea pe socluri, dar configurația este stabilită.
F.T.: În privința a ceea ce am văzut: lucrările sunt la fel de interesante, de provocatoare ca la edițiile precedente, tot în linia a ceea ce aș numi excepționalismul acestui parc: și de distracție, și de muzeu în aer liber. Este excepțional de interesant și de plăcut ceea ce s-a realizat aici, la Ploiești. Este, de fapt, după părerea mea, o recunoaștere tacită, care stătea demult ”închisă”, a unei realități importante a orașului. Orașul acesta avea nevoie de un act de cultură deosebit, cum este tabăra aceasta. Într-adevăr, o realizare formidabilă, și de fapt lucrările din tabără pot fi incluse într-un parc de sculpturi cum puține sunt în lume. Am fost de curând la Fundația Maeght din Saint-Paul-de-Vence, unde există o colecție de sculpturi a marilor artiști care este neschimbată. De fiecare dată când te duci, găsești aceleași lucrări, cu aceleași personaje, cu aceiași autori, de o strălucire formidabilă. Vreau și cred că ar fi bine să se ajungă și aici, prin strădaniile administrației orașului, strădaniilor oamenilor de cultură…

Petre Mogoșanu ”desenează” tot Universul

R.: … ale susținătorilor noștri, în genere…
F.T.: … din Ploiești. E un act de recuperare artistică foarte important.
Revenind la ceea ce vedeți în spatele meu, cele trei lucrări ale celor trei artiști sunt aproape terminate, sunt aproape finisate pentru expoziția de duminică. O să ”pornesc” de la stânga la dreapta: Petre Mogoșanu, Maxim Dumitraș și Constantin Țînteanu. Ceea ce vedeți aici, în spate, este o lucrare excepțională a lui Petre, care adună tot ce poate fi mai frumos în stilul lui. Surprinderea dinamicii prin ideea de șlefuire a marmurei. Cu linii care conduc spre alte linii și forme care conduc spre alte forme, în tentativa, tendința de a ”desena” tot Universul.

”Max Dumitraș reușește să aducă cerul pe pământ” 

R.: Vine lucrarea lui Maxim Dumitraș, care ne-a oferit o frumoasă surpriză: un ansamblu monumental. Iată că și ploieștenii au un ansamblu monumental, nu doar gorjenii. Cu diferența că noi, ploieștenii, putem spera la mai multe și realizate de artiști diferiți.
F.T.: Ceea ce este foarte bine. Lucrarea lui Max este o structură verticală, în ideea a ceea ce el ne înfățișează, de pildă, într-un ciclu care se numește ”Pieta”. Este o simplificare, o esențializare, dacă vreți, a celebrei opere renascentiste. Este, în viziunea lui Max, o nouă structură verticală care poate să susțină cerul, iar alăturată celorlalte două lucrări din edițiile precedente, creează un triptic extrem de captivant. Părerea mea este că reușește să aducă (un lucru formidabil!) cerul pe pământ. Deci coborârea cerului pe pământ. Este pariul pe care îl câștigă, de fiecare dată, Maxim Dumitraș. 

Constantin Țînteanu și dinastia chineză 

R.: Urmează lucrarea unui ”debutant” aici: Constantin Țînteanu.
F.T.: Cât despre cealaltă lucrare, a lui Costel Țînteanu: acesta este un soi de uomo universale, dacă vreți. Costel Țînteanu este critic de artă, este pictor, este curator, și iată, în sfârșit, că este și un sculptor deosebit, un sculptor cu o idee interesantă, cu acest ”Turn” al lui, un turn care-și susține tăria și vigoarea prin gol, prin incizia care trece dincolo, prin tunel, prin aer. Aerul de-acolo este un aer special, îmi amintește de ceea ce se spune despre vasele chinezești din nu știu ce dinastie, a căror valoare constă nu doar în lucrarea în sine, în ceea ce înseamnă metamorfozarea, culorile, desenele. Nu doar în asta, ci și – paradoxal – în aerul de dinăuntru. Valoarea unei astfel de piese stă și în aerul de dinăuntru, care participă la edificarea lucrării și o aduce din istorie în fața noastră. Așa este construit ”Turnul” lui Constantin Țînteanu.
Acestea au fost observațiile la cald, pentru că următoarele – și mai aplicate – le voi publica în ”Viața românească”.
R.: Un cuvânt de despărțire…
F.T.: Mai departe, nu pot să urez decât succes acestei inițiative – repet – unice pentru Ploiești, pe care o doresc repetată cu strictețe, cu tenacitate și cu același ritm al valorii.

                                                                                   Interviu realizat de Leonida Corneliu Chifu 

 

Addenda

Scurtă lecție de privit 

R.: Ne-ați oferit o veritabilă lecție de privit. Ați scris cărți despre arta privitului. Dvs. afirmați că orice lucrare trebuie privită pieziș. Este foarte interesantă această versiune asupra privitului. Câteva cuvinte despre privitul pieziș, despre felul în care trebuie să ne postăm, situăm în raport cu o operă de artă.
F.T.: Ne postăm în raport cu un tablou, în special, sau o operă exact cum ne postăm noaptea cu spatele pe pământ și fața la cer, atunci când privim stelele, și dincolo de senzația de năuceală pe care ți-o provoacă spectacolul grozav al abisului vertical, dincolo de toate astea, dacă vrei să privești o stea de gradul doi sau trei, nu trebuie să te uiți la ea direct, ci într-o parte. și-atunci descoperi, de fapt, strălucirea ei ascunsă. Așa se întâmplă și cu opera de artă. Opera de artă trăiește prin privire, se potențează prin numărul de privitori. Ați văzut că, de pildă, marii caizi ai planetei își cumpără și-și ascund lucrările în seifuri. Ei, alea nu mai au valoare! Alea încep să-și disipeze valoarea, să diminueze. O operă de artă trebuie privită. Pe urmă, dacă știi să privești într-o parte, găsești marile calități, marile virtuți pe care numai autorul le știe. Cam asta ar fi.
R.: Vă mulțumim și așteptăm cu sufletul la gură comentariile dvs. din ”Viața românească”.
F.T.: Mulțumesc foarte mult! (L.C.C.)