Tabăra Sculptură

Tabăra de Sculptură de la Ploiești – Ediția a V-a (Ploiești 2022)

Tabăra de Sculptură de la Măgura – Buzău

Interviu cu Ștefan Canurschi, consătean cu poetul Vasile Voiculescu (I)

Interlocutorul nostru este mândru că e de la Pârscov, consătean cu medicul, prozatorul și poetul Vasile Voiculescu.  Cum mândru este că s-a scăldat în aceeași apă cu ilustrul scriitor: apa Buzăului. ”Apă istorică, menționată încă de la 376 într-un document grecesc și în care a fost martirizat Sfântul Sava, zis Gotul, singurul râu din țară în care a fost martirizat un sfânt.”, ne lămurește interlocutorul. Și adaugă: ”Atunci a fost atestat numele de Buzău”.
Pârscovanul ne-a mai citat din poetul consătean: “Sunt născut la țară, ceea ce socotesc că este cel mai mare noroc din viața mea!” și socotește că același noroc l-a avut și el: să se nască la țară, să se bucure de viața rurală trăită în copilărie, ritmată de anotimpuri și ”însăilată cu datini, străvechi obiceiuri… pe cununa anului”.

Piatra de calcar și calitățile ei

Reporter: Domnule Canurschi, sunteți o istorie vie a Taberei de Sculptură de la Măgura Buzăului. Vă identificați cu istoria acestui parc. Cum a început totul?

Ștefan Canurschi: Ideea realizării acestui muzeu de sculptură în piatră aici, pe dealul Cetățuia de la Ciolanul, a aparținut sculptorului ploieștean Gheorghe Coman, susținut de sculptorul Gheorghe Apostol. Acesta a apelat la experiența sculptorului George Apostu care tocmai se întorsese din Iugoslavia, unde participase la un eveniment similar. Astfel, s-a pus piatra de început al acestui act de cultură și artă. Printre cei care au participat la această primă ediție se numără și Cristian Breazu, Napoleon Tiron, Mihai Buculei, Aurelian Bolea…

Un factor determinant care a dus la apariția acestei tabere de sculptură la Măgura-Buzău a fost piatra de calcar, renumită încă din vechi timpuri pentru calitățile ei, și tradiția de veacuri a cioplitului in piatră. Locuitorii acestor ținuturi își duceau traiul de pe o zi pe alta,  prin vânzarea obiectelor realizate in piatră (monumente funerare, cruci, stâlpi, trepte de casă, scări, ghizduri de fântână, teici pentru hrana animalelor și altele).                                             

Talianu și Brâncovenii

R.: Piatra aceasta atât de valoroasă trebuie să fi avut cioplitorii ei. Cine erau aceștia?
Ș.C.: Acesta este un alt argument. Totul a început și datorită faptului că în zonă erau cioplitori în piatră, care erau aduși de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. În momentul în care s-a început cu stilul brâncovenesc, cu arcadele sale trilobate din piatră, coloanele cu balustrade, cu foișor, capiteluri înflorate și alte elemente florale, vegetale, zoomorfe și antropomorfe, au adus din Italia meșteri pe care i-au cazat aici în zonă și îi puneau să lucreze coloane de case, tot ce aveau nevoie. Localnicii au furat meseria de la meșterii italieni. Unii dintre aceștia nici nu s-au mai întors în Italia, au rămas pe-aici. Îmi amintesc că unul se numea chiar Talianu, așa îi spuneau localnicii. Oamenii locului au deprins meșteșugul acesta și au trăit din meșteșugul acesta.
R.: Așadar, încă un motiv pentru a le fi recunoscători Brâncovenilor.
Ș.C.: Desigur. Familia Brâncovenilor a rămas în istorie și datorită construcțiilor de palate și biserici realizate în stilul care ulterior i-a purtat numele (vezi Palatul Mogoșoaia, Vechiul Palat Mitropolitan, Biserica Fundenii Doamnei din Dobrotești, Biserica Mănăstirii Stavropoleos, mănăstirile Antim, Cotroceni, Sinaia, Horezu și atâtea altele). Stilul brâncovenesc se caracterizează prin elemente de pietrărie prelucrate artistic. Printre ornamentele reprezentate în piatră se întâlnesc – cum spuneam – elemente zoomorfe și motive vegetale (vreji, flori cu petale mari, struguri etc). Meșterii și localnicii, în general, apreciau mult stilul arhitectural brâncovenesc.

Adoptații Ciutei  

R.: Presupun că au fost aduși meșteri din Italia pentru că stilul brâncovenesc a importat sau împrumutat trăsături predominant din arhitectura italiană, începând chiar din perioada Renașterii.
Ș.C.: Așa este. Pe lângă alte trăsături inspirate din tradiții locale, orientale, occidentale. Meșterii pietrari italieni care urmau să realizeze aceste construcții în stil brâncovenesc s-au stabilit – cei mai mulți dintre ei – în satul Ciuta, pe Valea Buzăului, care i-a… adoptat. Aceștia scoteau piatră din carierele din zonă, o prelucrau împreună cu localnicii și o foloseau la realizarea acestor edificii ale boierilor Brâncoveni. Cum spuneam, mulți dintre meșterii pietrari italieni nu s-au mai întors acasă. Ei au rămas în zonă, lucrând alături de cioplitorii și meșterii locali, învățând unii de la alții tehnica prelucrări pietrei.

Elogiu boilor 

R.: Unde vindeau produsele din piatră, realizate cu atâta trudă și meșteșug?
Ș.C.: Toamna, mergeau cu aceste produse la Călărași. Acolo era un mare târg. Umpleau căruțele cu boi cu aceste cruci și cu alte lucrări și le duceau la târgul de la Călărași. Acolo le vindeau la troc. Dădeau – să zicem – cruci și luau grâu, porumb… Se întorceau acasă în pragul sărbătorilor de iarnă. Apoi, petreceri, veselie…
R.: Ați spus căruțe trase de boi? Nu de cai? Păi cât dura până ajungeau la destinație?
Ș.C.: Transportul produselor din piatră la diferite târguri din partea de sud a țării se făcea cu căruțe trase de boi. Drumul dura chiar și două săptămâni! În zonă, localnicii foloseau ca animal de muncă boul, pentru că acesta era puternic și făcea față la munca grea din pădure și la scosul pietrei din carieră.
R.:  Prin urmare, boii au avut și ei rolul lor și merită toată recunoștința noastră.
Ș.C.:  (zâmbind) Indiscutabil.  Eu aș aduce chiar un elogiu boilor care au trudit la acea vreme la Ciuta, Măgura și împrejurimi. Se spune – pe bună dreptate – despre cai că au jucat un rol important în istorie. Aici, la noi, și boul.

Pionierii

R.:  Iar primăvara o luau de la capăt…
Ș.C.: După care venea primăvara, când începeau din nou să lucreze pentru a duce iarăși, în toamnă, lucrări la Călărași, la târg, ca să le vândă.
R.: Să revenim la pionierii Taberei de Sculptură de la Măgura. Detaliați puțin!
Ș.C.: Artiștii care veneau încoace la acea vreme colaborau cu cioplitorii de-aici, de la Ciuta. În felul acesta, au văzut potențialul zonei. George Apostu, printre cei mai mari sculptori ai noștri, după Brâncuși, ajungând odată la Măgura pentru a lua piatră de aici, după ce – cum spuneam la început – tocmai venise de la un simpozion din Iugoslavia, i-a plăcut zona, i-au plăcut meseriașii, a văzut că se poate face ceva. Și s-a raliat ideii susținute de Gheorghe Coman și Gheorghe Apostol: ”Hai să facem și noi un muzeu în aer liber aici, la Măgura! E piatră bună acolo, facem o tabără de creație!”. Și așa a început prima ediție. Chiar George Apostu a fost directorul taberei. Problema organizatorică a preluat-o Gheorghe Coman, un mare sculptor din Ploiești, care s-a implicat mult.
R.: Gheorghe Coman a făcut pasul hotărâtor, inițiind demersurile necesare. Dar dvs., buzoienii, ați fost norocoși.
Ș.C.: ???
R.: Ideea unei mari tabere naționale de sculptură monumentală îl vizitase pe Gheorghe Coman, sculptor ploieștean, de mai multă vreme. El ar fi dorit să se facă în Prahova. A fost susținut, într-adevăr, în demersul său de alt sculptor foarte important,   Gheorghe Anghel. Doar că… nu a găsit înțelegere din partea autorităților locale din județ de la acea vreme.
Ș.C.: Înțelegere pe care a găsit-o, în cele din urmă, la autoritățile buzoiene.
R.: Exact. Știu toate acestea de la doamna Alice Neculea, comisarul altei tabere de sculptură monumentală, de la… Ploiești, ajunsă – după cum bine știți – la ediția a V-a, aflată în plină desfășurare (faptul se petrecea la sfârșit de octombrie 2022 – n.r.)
Ș.C.: O cunosc bine pe doamna Neculea, care este și director adjunct al Muzeului de Artă din Ploiești, și sunt convins că știe ce spune. Iată că, până la urmă, și Ploieștiul figurează pe harta marilor tabere de sculptură!

Poienile cu sculpturi

R.: Cu o întârziere de aproape o jumătate de secol. Dar e bine și așa. În fond, până la urmă, vom avea două tabere prestigioase.
Ș.C.: Să fie într-un ceas bun și să aibă cel puțin tot atâtea ediții cât tabăra de la Măgura!
R.: Că bine ziceți! Câte ediții ale taberei s-au strâns la Măgura și când a avut loc prima ediție?
Ș.C.: Au organizat 16 ediții, cu 16 sculptori, în fiecare an. S-au strâns 256 de sculpturi. Lucrările rămâneau aici, ei plecau și veneau alții și alții. Și-așa au ajuns să umple poienile acestea cu lucrări.
Prima ediție a fost în 1970. Au fost cioplitori de bază și artiști deosebiți care au lucrat aici. Pe lângă cei nominalizați mai devreme, i-aș mai aminti pe Bata Marianov, Liana Axinte, Adina Țuculescu, fiica pictorului Ion Țuculescu, Gheorghe Patrichi, Lehel Domokos…

(Sfârșitul primei părți. Continuarea în ediția de mâine, 31 ianuarie 2023)

                                                                                                  Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)

Interviu cu Alice Neculea – comisarul Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești

Interviul care urmează a fost realizat în două etape: înaintea vizitei pe care artiștii care au lucrat la ediția a V-a a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești au făcut-o la Tabăra de la Măgura Buzăului și după festivitatea de închidere a Taberei de la Ploiești. Doamna Alice Neculea, comisar permanent al Taberei de la Ploiești, ne-a dezvăluit care este legătura dintre cele două tabere, în fapt, veritabile muzee în aer liber.  

Pe meleaguri buzoiene sau renașterea unei idei

Reporter: Stimată doamnă comisar, la edițiile precedente, artiștii care au lucrat la Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești au beneficiat – într-o zi de duminică – de un bonus din partea organizatorilor, o plăcută surpriză: o excursie pe meleaguri prahovene, la diverse obiective muzeale, culturale. Cei de anul acesta au aceeași șansă?

Alice Neculea: Da. Numai că anul acesta o să ieșim din meleagurile prahovene și vom merge pe meleaguri buzoiene, pentru că Tabăra de Sculptură de la Măgura a devenit astăzi o pagină de istorie și un fel de Mecca pentru fiecare sculptor român care se respectă. Așa că îi vom duce pe artiștii de anul acesta în tabăra de la Măgura, ca să vedem fenomenul artistic din anii 70-80 care s-a petrecut acolo.

R.: Tabăra de la Măgura Buzăului a reprezentat un impuls pentru ceea ce se întâmplă, ceea ce vedem aici, în tabăra de la Ploiești?

A.N.: Da, tabăra de la Măgura a fost o inspirație și pentru proiectul nostru de a crea aici un muzeu de sculptură în aer liber, și asta din mai multe motive. În primul rând, pentru că Tabăra de la Măgura a fost un fenomen artistic al anilor 70 și 80 remarcabil, care are un impact deosebit în arta contemporană și astăzi. Apoi – un motiv pentru noi, prahovenii, de a ne implica și mobiliza –, este și faptul că cel care a inițiat această tabără la Măgura este un sculptor ploieștean, Gheorghe Coman, care a dorit inițial să-și ducă la capăt acest gând de a înființa un simpozion în aer liber chiar aici, în zona noastră. Acum, ar fi ca un fel de restaurare, renaștere a acestei idei, care să ființeze și în Prahova. O dată, pentru că dispunem de această suprafață generoasă a Parcului Municipal Vest, și în al doilea rând, pentru că se pot aduna aici foarte multe lucrări care să conducă la un muzeu în aer liber cu totul deosebit, prin păstrarea lor într-un spațiu unitar.

 R.: Ce l-a împiedicat pe Gheorghe Coman să-și ducă proiectul la bun sfârșit în Prahova?

A.N.: Nu a găsit suficientă înțelegere din partea autorităților locale la vremea respectivă. Și-atunci, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns să-l organizeze în Buzău, pentru că oficialităților de acolo le-a plăcut ideea. 

16 x 16 sau Martiriul Sfântului Sava

R.: Bine măcar că s-a făcut undeva, nu departe de Ploiești. De ce a avut tabăra 16 ediții și nu 15 sau 20, să zicem?

A.N.: Cum spuneam, tabăra de la Măgura s-a născut în mintea și în sufletul sculptorului ploieștean Gheorghe Coman, în 1970. A fost propusă de el împreună cu alt sculptor foarte important, Gheorghe Apostol. Au organizat-o acolo, în zona Buzăului, plecând de la o motivație oficială, care a fost aceea că se dorea marcarea a 16 secole de atestare, de fapt, a numelui de Buzău – care se referea la apa Buzăului, nu a localității, pentru că localitatea Buzău a fost atestată ca târg în secolul al XV-lea, dar numele acesta, Buzău, apare într-un document grecesc de pe la 376, legat de martiriul Sfântului Sava (zis Gotul), care a fost înecat în râul cu acest nume. Dincolo de această motivație oficială, care i-a impulsionat să inițieze acest proiect și această tabără, se afla de fapt un alt simbol și o altă motivație, mai profundă, a lui Gheorghe Coman, care, dorind să aducă un omagiu lui Constantin Brâncuși, a ales acest număr de 16 pentru că acesta este numărul modulelor din care este alcătuită Coloana Fără Sfârșit a marelui sculptor român. Și-atunci, plecând de la aceste module, care sunt în număr de 16, și-a gândit proiectul în felul acesta: la fiecare ediție să fie 16 sculptori profesioniști și numărul edițiilor să fie de 16.

Și astfel s-a născut tabăra de la Măgura Buzăului, care astăzi a devenit un muzeu în aer liber, care la momentul respectiv a fost un fenomen artistic cu totul deosebit. Este cea mai mare rezervație și muzeu în aer liber de sculptură monumentală din țară, categoric cea mai mare din sud-estul Europei și una dintre cele mai mari din Europa, iar la vremea respectivă a fost un pionierat, o noutate în materie de simpozioane și tabere de sculptură.

Acordul Coman – Hăulică

R.: Au lucrat și artiști din străinătate la Măgura?

A.N.: La un moment dat, s-au gândit să aducă și artiști din străinătate. Se puteau invita sculptori măcar din țările socialiste la vremea respectivă, poate chiar și din afara lagărului socialist, dar în urma unei discuții pe care Gheorghe Coman a avut-o cu Dan Hăulică, marele critic de artă i-a spus: ”Nu, cel mai bine este să mergi pe formatul tău inițial, de 16 ori 16, iar tabăra să rămână ca un fenomen artistic închis, românesc”. Ceea ce s-a și întâmplat. S-au împlinit cele 16 ediții, în care s-au adunat 256 de sculpturi, la care au participat 163 de artiști.  Acum, acolo există un muzeu în aer liber de sculptură contemporană românească, care este reprezentativ pentru o epocă și unde sunt lucrări cu totul remarcabile, unele dintre ele, lucrări care au străbătut timpul și istoria și care astăzi atrag foarte, foarte multă lume, deși este un loc relativ mai greu de accesat, printre dealurile Buzăului. Același lucru l-am putea face și noi aici, să realizăm un muzeu de sculptură în aer liber, cu un acces mult mai ușor și mai la îndemână, de asemenea reprezentativ pentru epoca pe care o trăim astăzi…

O noutate absolută

R.: Ce noutate ar aduce Tabăra de la Ploiești care să o distingă de alte tabere și muzee în aer liber?

A.N.: În plus – ca să vă răspund la întrebare -, aici s-a născut ideea (fapt care va oferi – sperăm – un grad și mai mare de reprezentativitate Taberei de la Ploiești) de a se crea ansambluri sculpturale de autor, în care artiștii să-și poată gândi un discurs estetic coerent, ceea ce ar fi o noutate absolută. Anul acesta, sculptorul Maxim Dumitraș a realizat, deja, un astfel de ansamblu, pe care l-a numit ”Drumul luminii și al umbrei”.

                                                                                   Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Statornicia pietrei

Începutul Noului An adună membrii Cenaclului literar I.L. Caragiale la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești.

     Cinefilonul lui Mihai Ioachimescu are ca peliculă de reper filmul american de război Plutonul (titlu original: Platoon) scris și regizat de  Oliver Stone. Stone a scris scenariul acestui film pe baza experienței sale personale ca soldat de infanterie în Vietnam, pentru a contracara viziunea războiului descrisă în filmul lui John Wayne din 1968 Beretele verzi. Plutonul a devenit astfel primul film de la Hollywood scris și regizat de un veteran al Războiului din Vietnam, acesta beneficiind de 8 nominalizări la Oscar și câștigând 4 premii (Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film si Cel mai bun sunet). O curajoasă și copleșitoare analiză introspectivă asupra vieților unui pluton american în timp ce patrulează, luptă și moare în jungla Mekongului, văzută din perspectiva unui tânăr recrut. Dualitatea omului, ororile războiului, confruntările și crizele morale redau forța psihologică și captează interesul spectatorului pentru acest film de referință. Corelatia cu Ucraina

O pledoarie extraordinară pentru sufletul și trăinicia pietrei ne oferă Emilia Luchian. Sufletul și inima pământului au fost scrise mereu în piatră, pornind încă din preistorie. Fie că a fost șlefuită, sculptată, gravată sau scrisă, piatra a însoțit dintotdeauna omul. În prezent piatra naturală ne oferă istorie și unicitate în multe construcții și obiecte de artă. Înarmați cu ciocane, dălți, talent și multă răbdare, sculptorii au eliberat de-a lungul epocilor reprezentări artistice prinse în piatră vreme de milioane de ani. Michelangelo a știut cu siguranță în care bloc de marmură din Carrara stă ascuns David, iar Brâncuși a creat o poartă acolo unde toată lumea se lovea de un zid. Utilizată ca material de construcție, piatra a conferit statornicie și a devenit simbol al civilizației, credinței, puterii și memoriei.

Sunt citite cele mai recente creații ale următorilor membrii ai cenaclului: Bratu Luminița, Cati Enache, Ofelia Davidescu, Emilia Petrescu, Valentin Irimia, Ramona Müller și Mihail Ivănescu.

Filmul Tabăra de sculptură Ploiești, ediția a V-a, 2022 este realizat de Cătălin Apostol și Gabriel Comanroni, imagine Dan Simionescu și Doru Iacovescu, redactor Florin Manole, reporter Leonida Corneliu Chifu. Acesta redă etapele și procesele de prelucrare prin care blocurile de marmură ale celor trei artiști Maxim Dumitraș, Petre V. Mogoșan și Constantin Țânteanu devin opere de artă. În același timp pelicula surprinde opinii și gânduri ale organizatorilor, ale unor critici și iubitori de artă, dar și invitați speciali.

Tabăra de Sculptură Monumentală din anul anterior a fost monitorizată, ca și în edițiile precedente, de către  comisarul Alice Neculea, artist plastic și directorul adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova Ion Ionescu Quintus. Artiștii au beneficiat de o excursie la Tabăra de Sculptură de la Măgura din județul Buzău, care a devenit un fel de Mecca pentru orice sculptor care se respectă.

Maxim Dumitraș a adăugat  „Cariatida”  celorlalte lucrări ale sale, creând  ansamblul sculptural  denumit „Drumul luminii și al umbrei”. Constantin Ținteanu a înălțat „Turnul” său pornind de la ideea defulării din conștient și materie, iar Petre V. Mogoșanu a surprins dinamica marmurei prin lucrarea sa „Schimbare infinită”. Pavel Șușară, cunoscut autor, critic și istoric de artă, conchide că fiecare dintre sculptorii prezenți își definitivează concepția într-un discurs complex și personalizat prin participarea succesivă, care conduce la crearea unor ansambluri sculpturale impresionante.

Lucrările celor cinci ediții ale Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești pot fi vizitate fără restricții pe toată durata anului, în Parcul Municipal Vest. Evenimentul  este  iniţiat de Asociaţia Culturală 24Pharte şi susţinut de Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”.

Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii şi face parte din proiectul de înfiinţare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.

Nu există patriotism fără patrimoniu.

Asociaţia Culturală 24Pharte

Ploiești-ul devine un centru cultural nemuritor, nu numai datorită lui Nichita sau Caragiale, ci și datorită sculpturii monumentale, care este tangibilă, vizibilă, respirabilă și mai ales, atât de aproape de Om, creator și simplă făptură…

Ramona Müller , secretar literar al Cenaclului I. L. Caragiale, Ploiești

Am deschis anul 2023 cu prima ședință de cenaclu literar “I.L.Caragiale” Ploiești, dedicată proiectului amplu și de suflet al asociației coordonatoare – 24pharte – inițiator și coordonator al Taberei (Inter)Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești.
Au fost prezenți Chifu Leonida Corneliu, Cătălin Apostol, Marian Zmaranda și Florin Manole, membrii ai Asociației Culturale 24Pharte.
Alice Neculea, curator al Taberei de sculptură de la Ploiești, a prezentat filmul documentar (r. Cătălin Apostol) al ediției a V-a 2022.
Fotografii din cadrul întâlnirii din 9 ianuarie 2023 – de Ramona Müller & Emilia Luchian.
🏷sub coordonarea Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Președinte: Fintiş Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller & Ana Nedelcu

Asociația culturală 24PHarte

Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploiești

Nu Există Patriotism Fără Patrimoniu

Vineri, 4 noiembrie, ora 20.50 va aștept cu drag la emisiunea #Momentum live pe Ploiesti TV și on-line pe www.ploiestitv.ro

Voi avea ca invitați pe:
Alice Neculea – director adjunct al Muzeului de Artă Ploiesti și curator al Taberei Naționale de sculptură monumentală contemporană Ploiești 2022
Maxim Dumitraș – sculptor renumit, Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor din Paris, Franţa (A.I.A.P.) şi director al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz Băi.

Editia a Va a Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești.

⚜️Eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.

Via Vlad Mateescu

#arta #muzeuinaerliber #romania #ploiesti #sculptura #editia5 #art #loveforart #workinprogress #patrimoniu #marmura #marble

Grigore Leșe și Vlad Ciobanu au vizitat astăzi Tabăra de sculptură monumentală de la Ploiești unde au fost întâmpinați de sculptorii care lucrează în cadrul acestui eveniment aflat la a V-a ediție: Max Dumitraș, Petre Mogoșanu, Constantin Ținteanu și comisarul de tabără, Alice Neculea.

Tabăra de Sculptură Monumentală de la Ploiesțti este un eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.

Nu există patriotism fără patrimoniu.
Asociația Culturală 24Pharte

La inițiativa Asociației culturale 24PHarte, între 16 octombrie și 6 noiembrie 2022, are loc în Parcul Municipal Ploiești Vest, a V-a ediție a Taberei naționale de sculptură monumentală contemporană.

Conform regulamentului, sculptorii care doresc să participe la eveniment trebuie să transmită regulamentul semnat, cu specificaţia „am luat la cunoştinţă şi accept condițiile organizatorilor” la adresa de e-mail a Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” ploieşti- secretariat@casadecultura.ro , până la data de 10 octombrie.

Documentele necesare înscrierii sunt următoarele:
-Schița lucrării de artă care va fi realizată în cadrul evenimentului.
-Fotografii ale lucrării de artă realizate din unghiuri diferite, dimensiunile, proiectul schiţei bazei (soclului) din beton armat pentru instalarea definitivă.

Puteți găsi regulamentul AICI.

Evenimentul face parte din realizarea proiectului Muzeul de Sculptură Monumentală in aer liber aflat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturi și susținut de Primăria și Casa de cultură ale municipiului Ploiești, in colaborare cu asociația 24PHarte, inițiatoare a proiectului.

Pe 28 Septembrie 2022, doamna Anca Tănăsică (director Parcul Municipal Ploiești Vest) împreuna cu doamna Alice Neculea (comisar de tabăra), domnul Marian Dragomir ( directorul casei de cultura Ploiești ), Mara Maria Mihai și Ana Raisa Manole (editori 24PHarte) și domnul Florin Manole (vicepreședinte 24PHarte), au stabilit amplasamentului final al lucrărilor din Parcul Municipal Vest.

In zilele ce urmează doamna director a parcului se va ocupa de amplasarea sculpturilor pe soclu. Dânsa susține realizarea celei de a V-a ediții a taberei de sculptură monumentală. Evenimentul face parte din realizarea proiectului Muzeul de Sculptură Monumentală in aer liber aflat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturi și susținut de primăria și casa de cultură a municipiului Ploiești, in colaborare cu asociația 24PHarte, inițiatoare a proiectului.

Text si fotografii de Ana Raisa Manole si Mara Maria Mihai

Pe 28 Septembrie 2022, Doamna Anca Tănăsică (director Parcul Municipal Ploiești Vest) împreuna cu doamna Alice Neculea (comisar de tabăra), domnul Marian Dragomir ( directorul casei de cultura Ploiești ), Mara Maria Mihai și Ana Raisa Manole (editori 24PHarte) și Domnul Florin Manole (vicepreședinte 24PHarte), au stabilit amplasamentului final al lucrărilor din Parcul Municipal Vest.

In zilele ce urmează doamna director a parcului se va ocupa de amplasarea sculpturilor pe soclu. Dânsa susține realizarea celei de a V-a ediții a taberei de sculptură monumentală. Evenimentul face parte din realizarea proiectului Muzeul de Sculptură Monumentală in aer liber aflat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturi și susținut de primăria și casa de cultură a municipiului Ploiești, in colaborare cu asociația 24PHarte, inițiatoare a proiectului.

Text si fotografii de Ana Raisa Manole si Mara Maria Mihai

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

 Sonia State:

 ”Întotdeauna am gândit: sculptorii au altă simțire, au altă vibrație”

       Cu doar o zi înainte de încheierea celei de-a IV-a ediții a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești, am remarcat mulți vizitatori curioși să vadă ce au lucrat sculptorii. Printre aceștia, o doamnă bondă, care studia cu mult interes fiecare lucrare. Aveam impresia că am mai zărit-o și la alte ediții. Nu ne-am înșelat. Doamna mai venise în parc, văzuse ”crescând” operele artiștilor, dialogase cu ei și… parcă ne aștepta. Dialogul următor s-a realizat spontan, doamna având obișnuința dialogului, întrucât – cum vom afla mai târziu – lucrează la o instituție de cultură din Ploiești. Așadar:

 Elogiu răbdării

 Reporter: Stimată doamnă, te poți rătăci ușor în parcul ăsta care are nu știu câte hectare. Mă bucur că ne-am întâlnit!

Sonia State: Și eu mă bucur că v-am întâlnit. Este foarte frumos afară și – într-adevăr – avem un parc minunat, neapreciat cum se cuvine, din păcate, dar arată din ce în ce mai bine.

R.: Judecând după calitatea lucrărilor care s-au realizat în acești patru ani, ar trebui să fie din cale-afară de apreciat. Care să fie secretul acestei imobilități?

S.S.: Păi… părerea mea este că aceste lucrări ar trebui văzute și apreciate de mai mulți oameni. Oamenii nu prea apreciază lucrările de artă. Asta este părerea mea. Vin în parc, le privesc, dar nu înțeleg foarte bine ce reprezintă fiecare. Nici nu au răbdare să contemple și să judece. Răbdarea este – cred – esențială. Le privesc în treacăt și trec mai departe. Dar asta este atitudinea majorității în zilele noastre.

R.: În anii precedenți, câțiva artiști au spus că pe ei îi bucură varietatea interpretărilor, percepțiilor, perspectivelor. Mă refer la vizitatori. Acesta ar putea să fie un fapt pozitiv, mai degrabă.

S.S.: Da, putem privi și așa, ca pe un fapt pozitiv. Numai că lumea interpretează de multe ori greșit, să știți, arta noastră! Nu vede dincolo. Vede o sculptură: da, eh, o sculptură. Pentru majoritate nu reprezintă prea mult. Cel puțin lucrările acestea – care sunt un pic abstracte, s-o recunoaștem – presupun un anumit antrenament al spiritului, nu sunt la îndemâna tuturor. Nu au răbdare. Încă spun chestia asta, lumea nu are răbdarea de a zăbovi mai mult în fața unor astfel de lucrări.

Despre un anumit fel de oameni

R.: Dar cum apreciați iniativa realizării acestei Tabere Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană?

S.S.: Din punctul meu de vedere este un lucru foarte bun. Bun pentru Ploiești, bun și pentru oameni, care au posibilitatea să vadă și altfel de opere de artă. Și altfel de sculpturi, nu numai de artă figurativă, și nu neapărat simple.

R.: Ați avut privilegiul de a-i vedea pe artiști la lucru chiar în ziua montării lucrărilor. Ce impresie v-au făcut artiștii prezenți la această ediție?

S.S.: Sunt foarte impresionată de oamenii aceștia calzi, care încearcă din răsputeri să aducă ceva nou. Am fost la toate edițiile și, într-adevăr, sculptorii sunt alți oameni. Întotdeauna am gândit: au altă perspectivă, au altă vibrație.

R.: Cuvinte calde, simțite, vibra

nte. Cum vă numiți, stimată doamnă?

S.S.: Sonia State mă numesc.

R.: Doamnă, sperăm să vă întâlnim, și la edițiile viitoare ale Taberei de Sculptură. Vă mulțumesc!

S.S.: Și eu sper să mai vedem încă multe tabere frumoase.

                                                                                                                                                                                                                                      Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

Mihaela Popescu Taulet – scriitoare:

 ”Este o realizare foarte importantă a acestui oraș”

         Cu doar o zi înainte de încheierea celei de-a IV-a ediții a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești, am remarcat mulți vizitatori curioși să vadă ce au lucrat sculptorii. Ne-a atras în mod deosebit atenția o doamnă distinsă, delicată, care studia cu mult interes fiecare lucrare.

Reporter: O delicată vizitatoare. Cum vă numiți, doamnă?

Vizitatoarea: Numele meu este Mihaela Popescu Taulet. Sunt în calitate de musafir la al patrulea eveniment, dacă am înțeles bine. Am participat la primul, de asemenea impresionant, și sunt foarte bucuroasă, pentru că, fiind născută la Ploiești, văd că sunt inițiative culturale și mișcări culturale extrem de puternice. Toate exponatele sunt impresionante, au o consistență spirituală puternică. Și este un lucru foarte bun că sunt expuse într-un parc și pot fi văzute de oricine: oameni simpli, intelectuali, oameni bogați, copii, bătrâni. Deci, este o realizare – consider – foarte importantă a acestui oraș, extrem de importantă, care demonstrează că în această țară cultura nu se poate opri niciodată.

R.: Ați revenit după trei ani. De ce după trei ani?

Mihaela Popescu Taulet: Pentru că, din motive familiale, am fost plecată din țară. Și de fiecare dată când când am venit, am participat la multe acțiuni culturale în Ploiești. Acum m-am restabilit în țara mea, așa că am șansa să particip la și mai multe.

 Locul de veci al lui Leonardo da Vinci

 R.: Ați văzut – prin străinătate, pe unde ați umblat dvs. – replici – să le spunem – ale acestui parc, ceva asemănător?

M.P.T.: Din nefericire, pot să vă spun că, deocamdată, nu am văzut așa ceva. Spaniolii au ceva asemănător, se apropie oarecum de ceea ce vedem aici. În Franța, unde mi-am trăit o bună parte din ultimii ani, nu au așa ceva. Au, desigur, mari muzee. Dar nu un muzeu de sculptură contemporană în aer liber. Există un parc lângă Castelul Amboise, locul de veci al lui Leonardo da Vinci, unde sunt expuse reproduceri după toate lucrările marelui artist renascentist, dar nu unul în care să se creeze, de la an la an, lucrări noi, realizate de artiști diferiți.

R.: Deci noi, ploieștenii, suntem la înălțime! Mulțam fain!

M.P.T.: Este un eveniment care ar merita, din punctul meu de vedere, să fie larg mediatizat.

R.: S-ar impune. Doamnă – cum s-ar spune -, mulțam fain pentru vizită! Și vă mai așteptăm.

M.P.T.: Cu multă plăcere. Pentru că mi-a fost dor.

                                                                                                                                                                                                                           Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

Cristina Neacșu:

Respect și plecăciune

             Cu doar o zi înainte de încheierea celei de-a IV-a ediții a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești, am remarcat mulți vizitatori curioși să vadă ce au lucrat sculptorii. Printre aceștia, o doamnă brună, distinsă, care a dialogat cu toți cei trei artiști. Ne-am apropiat curioși și sfioși, cu speranța că va dialoga și cu noi. Speranță îndreptățită. Distinsa doamnă s-a arătat foarte binevoitoare. A rezultat următorul scurt dialog.

 Afecțiune

 Reporter: Stimată doamnă, sper că nu v-ați rătăcit în imensitatea asta!

Cristina Neacșu: Nu, am venit cu mare bucurie în Parcul Vest, pentru că am vrut să văd finalizate aceste trei sculpturi care au fost realizate la această a patra ediție a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană care se organizează aici. Prin aceste sculpturi, parcul devine un punct de reper pentru cei care iubesc sculptura și care iubesc arta în general. Practic se deschide o fantă către publicul larg prin această artă monumentală de care noi n-am prea avut parte în ultima perioadă.

R.: Sunteți din Ploiești?

C.N.: Da.

R.: Aveți o afecțiune deosebită pentru parc, remarcăm. Ați fost la toate cele patru ediții?

C.N.: Nu, din păcate. Am văzut sculpturile apărând an de an, iar anul acesta s-a nimerit să fiu chiar în perioada când se elaborau aceste sculpturi.

 Sculptură ”galactică”

R.: Ce impresie aveți despre lucrările de la această ediție. Ați avut fericitul prilej de a-i cunoaște și pe artiști la lucru.

C.N.: Da, sculptorul care locuiește în Roșia Bihor, Dan Daniel parcă se numește…

R.: Da. A fost și la prima ediție.

C.N.: Este doctorand în sculptură sau doctor în sculptură.

R.: Văd că sunteți informată. Am observat că ați vorbit cu artiștii. Da, Dan Daniel este doctor în Arte Vizuale, în genere.

C.N.: Mi-a plăcut foarte mult ”cosmosul” său, sculptura sa ”galactică”, materializată aici printr-o Galaxie Suveică. Parcă așa se numește lucrarea lui.

R.: Exact. Inițiativa cum o vedeți?

C.N.: Extraordinar de bună. Și practic, în fiecarea an, ediție după ediție, se îmbogățește Ploieștiul. Eu am în vedere aspectul cultural și constat că nivelul culturii în Ploiești este extraordinar de ridicat. Vorbim și despre teatru, despre Filarmonică, despre artă în general.

R.: Veniți mâine la închidere?

C.N.: Încerc, încerc. Sper să ajung.

R.: Vă așteptăm cu mult drag. Vă mulțumim.  

C.N.: Și eu vă mulțumesc.

 Sentimente care vor dăinui

 R.: Și totuși aș vrea să vă mai întreb ceva: aveți un cuvînt pentru artiștii care au lucrat la ediția a patra a taberei?

C.N.: Pot să zic două cuvinte: respect și plecăciune pentru tot efortul pe care l-au depus în elaborarea acestor lucrări și pentru gândul lor de a stăpâni piatra, dând sentimente și putere pietrei, sentimente care vor dăinui peste timp, iar cei care vor vedea aceste sculpturi vor avea răgazul să se bucure – la început pentru o clipă, mai încolo pentru mai mult– pentru ceea ce s-a realizat în acești ani, în aceste tabere.

R.: Minunate cuvinte. Sper să avem parte de cât mai multe ediții.

                                                                                                                                                                                                                                                        Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

”… dar starea asta de neliniște te ajută să creezi”

Interviu la lucru cu sculptorul Dan Daniel

 Reporter: Sper că nu deranjez prea tare.

Dan Daniel: A, nu, nu! Deloc!

R.: Mi-era teamă să nu vă accidentați.

D.D.: O, nu! Se mai întâmplă…

R.: Sunteți foarte montat, foarte pornit să terminați treaba.

D.D.: Da, e adevărat. Începe să prindă viață, volum, și asta mă bucură enorm de mult, așa, ca un copil…

Schimbare de proiect sau anti Michelangelo

 R.: Spuneați că ați avut unele nereguli cu blocul de piatră…

D.D.: Da, inițial, după cum era macheta pe care v-am prezentat-o înainte, ea era în profil pătrat, de 60 pe 60, ori piatra, când a fost adusă, na(!)… Așa am înțeles, că n-au găsit chiar ce solicitasem eu.

R.: Nu corespundea dimensiunilor prevăzute de dvs.?

D.D.: Nu, deloc. Asta care a fost adusă aici are 60 pe 30, pe doi metri jumate. Ceea ce

m-a obligat să schimb un pic proiectul.

R.: Deci nu vă alegeți singuri blocurile de marmură sau de granit?

D.D.: Normal așa ar trebui, numai că mai există și excepții…

R.: Michelangelo, de pildă, n-avea încredere în nimeni. Își petrecea ani întregi în carierele din Carrara pentru a dibui blocurile potrivite.

D.D.: Asta-i adevărat. Așa ar trebui. Și noi ar trebui să mergem în carieră, să alegem personal blocul, eventual să fie tăiat la dimensiunea potrivită.

R.: Dar nu s-a-ntâmplat…

D.D.: Nu s-a-ntâmplat, dar nu-i nicio problemă, ne adaptăm.

R.: Artiștii contemporani sunt mai flexibili.

D.D.: Da, nu-i neapărat ca un ajutor, dar îmi dă libertatea de a merge mai departe, de a realiza o altă operă de artă față de ce am prezentat în proiect.

R.: Paradoxal, deși nu ați intrat în posesia blocului de marmură dorit, ci a unuia subdimensionat, afirmați că aveți mai multă libertate.

D.D.: Da, ne lasă să recreăm, s-o regândim, s-o ducem la un alt nivel. Asta era și ideea simpozionului de sculptură. De a crea liber, fără să-ți impună cineva o idee anume – gata, numai pe-asta trebuie s-o faci! Nuuu, să vină de la tine! De-aia și răgazul care ne este dat – o lună de zile –, ca să avem timp să creăm. 

Nobila stare

R.: Nici atât.

D.D.: Acuma, deh! În limita posibilităților. Dar e foarte bine. Mai e destul de mult de lucru, dar eu cred că o să meargă foarte bine. Sunt bucuros. Mai ales că, la finalul ediției, o să am a doua operă de artă în acest parc minunat. (Dan Daniel a participat și la prima ediție a taberei de la Ploiești – n.r.)

R.: Suntem încântați. În ce stadiu al lucrărilor vă aflați acum?

D.D.: Undeva la 70 la sută. Sunt destul de aproape de final, dar mai e mult de lucru.

R.: Detaliați puțin!

D.D. (indicând pe lucrare): Forma mare… Am reușit să să o scot spre final, dar deocamdată, după cum vedeți, mai este încă de degroșat partea asta. După care mai am de șlefuit aici. O să intru, o să fac o cavitate care va comunica cu partea cealaltă. Chiar o să fie destul de mult de lucru la cavitatea asta.

R.: Căutăm să ne imaginăm cum va fi. Spuneți!

D.D.: După ce o să ajungă cam cum e aici, urmează șlefuirea și lustruirea. Alea-s procese finale, dar sunt cele mai importante, cele care dau o stare nobilă lucrării.

R.: Și parcului. Abia așteptăm să ne vedem încununați de noblețe.

D.D.: Și eu abia aștept. Parcă nu mai am somn noaptea. Partea asta de final e cea mai frumoasă, pentru că atunci te bucuri cel mai mult de lucrare.

Mai e puțin, mai e un pic…

R.: Am auzit că v-ați culcat pe la 4 dimineața. Un artist bântuit.

D.D.: Am avut o stare așa, mai de neliniște, dar starea asta de neliniște te ajută să creezi. Te-ajută să vezi lucrurile așa cum urmează să fie. Vezi în… viitor.

R.: Titlul lucrării rămâne cel pe care l-ați stabilit inițial: Galaxia Suveică?

D.D.: Da, desigur.

R.: Mai e puțin până o lansați spre… galaxii.

D.D.: Mai e foarte puțin, dar mai trebuie să muncim.

R.: Bine. Succes!

D.D.: Mulțumesc frumos și vă așteptăm din nou mai spre final.

R.: Vom reveni sigur. Nu vă mai reținem. Spor la treabă!

D.D.: Mulțumesc frumos! Vă aștept!

      Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

”Voi promova acest fenomen cât voi trăi”

Interviu cu Ana Raisa Manole, Community Manager al Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești

O fată frumoasă, care contempla îndelung operele expuse în Parcul cu sculpturi situat în zona de vest a Ploieștiului. Visătoare, gânditoare… Mă gândeam cât de bine ar fi ”dat” fata pe micul ecran. Privesc spre Dan, operatorul TV. Acesta – înțelegând ce vreau – aprobă printr-o înclinare a capului. N-am rezistat tentației, ce să mai… Am așteptat un oarecare timp până când fata s-a întors și a început să pășească pe una dintre aleile parcului. Am urmat-o, ne-am apropiat discret și i-am făcut propunerea de a-i lua un interviu. S-a arătat dispusă, dar ne-a rugat să mai așteptăm puțin, pentru că mai are de rezolvat unele chestiuni. Nicio problemă. Aveam ce să facem, pentru că ne aflam în ultima zi a ediției, mai aveam destul de lucru și era multă agitație în parc. Bine că am aranjat.

Fata s-a ținut de cuvânt și, după o (scurtă) vreme, ne-a acordat interviul promis.

Reporter: V-am prins! Sunt sigur că sunteți o admiratoare a Parcului și a sculpturilor expuse aici. Greșesc?

Ana Raisa Manole: Nu, nu greșiți! Sunt o admiratoare și o susținătoare a proiectului. Cred cu tărie că arta trebuie să fie aproape de om. Iar după cum ne invadează în fiecare zi anunțuri publicitare, ar trebui să ne lăsăm invadați și de artă. Și cred că inițiativa ar trebui să se extindă dincolo de perimetrul acestui parc: în parcurile din oraș, pe străzi, bulevarde și așa mai departe.

R.: Cum vi se zice?

A.R.M.: Ana Raisa Manole. Ana, în forma prescurtată.

R.: V-ați implicat personal în acest proiect?

A.R.M.: Da, pentru că am crezut că fenomenul trebuie să ajungă și la tineret prin intermediul rețelelor de socializare, fie că vorbim de Facebook, de Instagram și celelalte.

R.: Aveți și o funcție oficială în cadrul proiectului?

A.R.M.: Da. Community Manager i se spune, dar – ca să evităm un ”englezism” – puteți să consemnați că sunt responsabil  de rețelele de socializare ale Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești.

Reziliență vs. pandemie

R.: Iată că am mai învățat ceva: ce este un Community Manager și ce face el!

A.R.M.: Da, un Community Manager este – cum am spus – responsabil de rețelele de socializare, însă și de conținut în general, interesat și preocupat ca acesta să ajungă la cât mai mulți oameni. Dorința noastră este să atragem nu numai persoane din România, dar și de peste hotare, să le trezim interesul pentru acest fenomen.

R.: Asta înseamnă – presupun – că veți avea grijă ca și interviul pe care îl realizăm acum ”să se extidă dincolo de perimetrul acestui parc”,”să ajungă la cât mai mulți oameni” și ”să ”trezească interesul pentru…”

A.R.M. (zâmbind): Oooh, fiți încredințat! Mai încape vorbă?

R.: Cum vi se pare această ediție? Reușită, mai puțin reușită…

A.R.M.: Având în vedere că avea ca idee principală ”Reziliența”, cred că și-a îndeplinit scopul. Am avut mai puțini artiști, dar cu pandemia  asta răscolind sufletele oamenilor și bugetele administrațiilor n-ai fi crezut că o să fie de impact, însă arta a triumfat și ne-a cucerit, ca la fiecare ediție.

Un miracol al omenirii

R.: Dar lucrările?

A.R.M.: Foarte diferite una de cealaltă. De exemplu, lucrarea lui Dan Daniel, Galaxia Suveică, mi-a atras atenția – mai ales povestea din spate – și mi-am dat seama că asta fac artiștii: sunt capabili să găsească frumusețe în niște lucruri ordinare, banale, și să le transforme în ceva transcendental. Pentru ei și pentru privitori, vizitatori, admiratori. Nu trebuie să fii neapărat expert ca să admiri relația aceasta dintre artist și operă. Abstracția pe care o propune autorul te determină să-i speculezi semnificația, deci te face să gândești. Simți cum opera îți… vorbește, ți se adresează. Arta este un miracol al omenirii. Este singurul lucru în care se investește atâta talent, muncă, timp și alte resurse, iar ca să te bucuri de ea nu trebuie să dai nimic la schimb. Tot arta îți oferă oportunitatea de a-ți forma o părere, o concepție, o gândire, dorința și puterea de a admira sau a critica, de a-ți lărgi orizontul, îți dă ție frumusețe și te fortifică în spirit. Puține pe lumea asta se înfăpruiesc și se hrănesc reciproc dintr-un astfel de schimb. Toți cei trei artiști au fost minunați!

R.: Emoționant! Intenționați să militați în continuare pentru acest proiect? 

A.R.M.: Mă voi implica în acest proiect cu toate puterile mele. Dacă voi fi sănătoasă, sper să particip la zece sau – de ce nu? – o sută de ediții. Oricâte vor fi. Voi promova această inițiativă cât voi trăi.

R.: O sută de ediții mi se pare convenabil. Parcă ne simțim și noi mai în siguranță, că avem parteneri puternici și destoinici.

A.R.M.: Sentimentul este reciproc.

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Puteti vizualiza filmul documentar in intregime aici. 

Interviu la lucru cu sculptorul Vlad Dumitriu

Artistul lucrează din plin, în echipament complet. Reporterul se apropie pe furiș, pâș-pâș, pentru a nu-l tulbura pe sculptor, foarte concentrat, în pofida zgomotului produs de freza mânuită cu dibăcie. Nu fără stângăcie, reușeșete să se strecoare sub brațele artistului, riscând o accidentare (Faptul se poate observa pe documentarul realizat de TVR). Artistul îl observă pe reporter, se oprește din lucru, zâmbește îngăduitor. Reporterul își recapătă suflul și zice:

R.: Plecăciune, maestre!
V.D.: Bună ziua!
R.: Sper că nu deranjez foarte tare.
V.D.: Nu.
R.: Suntem curioși să aflăm în ce stadiu al lucrării vă aflați. Dacă-mi amintesc bine: Ochiul – Poarta Sufletului.
V.D.: Da, Ochiul – Poarta Sufletului. Stadiul este destul de avansat. Sunt pe ultima dintre cele trei fețe vizibile principale ale lucrării și sunt și pe această față într-un stadiu destul de avansat. Mâine, din cîte știu, ar urma să vină macaraua și voi așeza lucrarea în poziția în care va fi expusă și voi putea să lucrez la detalii mici, ajustări. Probabil că voi mai avea de șlefuit anumite suprafețe pentru efecte. Încet, încet, voi contura varianta finală, definitivă a lucrării.

Deschideți Poarta Sufletului!

 R.: Timpul a fost destul de bun în perioada aceasta.
V.D.: Da. Și am tras tare, în primele două săptămâni, mai ales. Vremea a fost foarte bună, așa, mai spre vară, în anumite zile, și am reușit să avansăm. Chiar toți trei am reușit să avansăm bine cu lucrările și suntem într-un stadiu bun. Acum s-a răcit un picuț, dar…
R.: Oricum, un stadiu mulțumitor. Ați reușit să ne întredeschideți poarta sufletului, să ne faceți cu ochiul, ca să zic așa.
V.D.: Încerc să fac acest lucru.
R.: Timpul a fost destul de bun în perioada aceasta.
V.D.: Da. Și am tras tare, în primele două săptămâni, mai ales. Vremea a fost foarte bună, așa, mai spre vară, în anumite zile, și am reușit să avansăm. Chiar toți trei am reușit să avansăm bine cu lucrările și suntem într-un stadiu bun. Acum s-a răcit un picuț, dar…
R.: Oricum, un stadiu mulțumitor. Ați reușit să ne întredeschideți poarta sufletului, să ne faceți cu ochiul, ca să zic așa.
V.D.: Încerc să fac acest lucru. Lucrarea este de fapt o metaforă a naturii umane. Încerc să surprind cele două laturi: latura pământeană, care este poate mai glumeață, mai vioaie, umană, și partea divină. Pe această latură a lucrării încerc să redau partea divină, ochiul interior mai degrabă, iar pe cealaltă parte sunt ochii noștri, așa cum ne salutăm cu ei în viața de zi cu zi.
R.: Promitem să revenim la final când, sunt sigur, vom găsi poarta sufletului larg deschisă.
V.D.: Vă aștept. Cu brațele deschise și cu poarta sufletului deschisă, astfel încât să o simțiți.
R.: Vă mulțumim și… așteptăm. Cele bune!
V.D.: Vă mulțumesc și eu! Toate cele bune!
R.: Promitem să revenim la final când, sunt sigur, vom găsi poarta sufletului larg deschisă.
V.D.: Vă aștept. Cu brațele deschise și cu poarta sufletului deschisă, astfel încât să o simțiți.
R.: Vă mulțumim și… așteptăm. Cele bune!
V.D.: Vă mulțumesc și eu! Toate cele bune!

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU