Bine ați venit la buletinul informativ al proiectului STAMINA, un ghid pentru ultimele noastre activități și noutăți. STAMINA este un proiect H2020 (Nr. 883441) care
Numai prin credinţă pricepem noi, credincioşii, că lumea s-a făcut prin cuvântul lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Singură credinţa în Dumnezeu este
Dirijorul Octav Calleya: ”Sensibilitatea mea se identifică mai degrabă cu spiritul umanist cel mai înalt, pe care îl reprezintă Beethoven, perfecțiunea absolută a lui Mozart,
Bogdan Dulu este un pianist consacrat pe plan internațional. Fostul elev al Liceului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești și absolvent al UNM București susține
“Mai lăsați-o, măi, cu genialitatea, pe lume trebuie să ai peceți”, îi spunea Profesorul Nae Ionescu elevului său, Mircea Vulcănescu. Și, fără să judecăm, poate că
...ce-mi veni la ceas târziu... Villon, poetul adolescenței mele și trecerii mele din liceu spre stagiul militar Balada doamnelor de altădată de François Villon Pe
Pe cunoscutul interpret şi prezentator Berti Barbera am avut ocazia să-l urmărim în câteva spectacole pe scenele Teatrului ”Toma Caragiu” și Filarmonicii ”Paul Constantinescu”, susținute,
Lumea întreagă este o mărturie elocventă despre puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Contemplând frumuseţile naturii, admirând ordinea şi armonia din univers, Îl putem înţelege pe