Pentru că veni vorba de viscol și pentru că mi-a reamintit domnul Liiceanu de bătrânețe,mi-aduc aminte de iarna din 1985 sau 1986…am prins ultimul tren către București din Ploiești Vest.Eram studenți blatiști,stăteam ca sardele pe culoar.Bagajele cu mâncare de jur împrejur.Trenul a stat 9 ore în Chitila, nașul era să fie linșat.Cineva a tras alarma, viscolul ne înlemnise.Din când în când,cei din compartiment ieșeau pe culoar cât să intrăm, pe rând, să ne mai încălzim puțin..până ce s-a scurs orice urmă de căldura..în miezul nopții ne-am scos fiecare mâncarea, ne-o împărțeam ca soldații pe front.Țin minte că o studentă avea orez cu lapte.Mi-aduc aminte cu nostalgie de gesturile alea pline de solidaritate și cu dezgust față de CFR, care nu se dezminte nici azi.Trenul accelerat Ploiești Vest-București, plecat la ora 19, a ajuns în București la ora 8.Câțiva curajoși au coborât la Chitila și-au mers pe jos până în capitală.În beznă, trenurile zăceau unul lângă altul.Ne aștepta una dintre cele mai crunte ierni din vremea lui Ceaușescu.
Livia Dimulescu
