Cenaclul I.L. Caragiale

Ședința de lucru a Cenaclului “I. L.Caragiale”, 15 nov. 2021

Ana Nedelcu felicitări dragi! O altfel de poezie, un alt joc metaforic de cuvinte. Seară frumoasă. Cenaclul, lucrările citite în această seară au fost o încântare.

TIMPUL nu ar fi existat dacă oamenii nu l-ar fi băgat în seamă. Animalele, de exemplu, nu își măsoară timpul, nu bagă timpul în seamă și îs tare drăgălașe și fericite.

GÂNDURILE pentru suflet, pentru inimă sunt acele gânduri cărora trebuie să le ținem lumina aprinsă, pentru ale vedea. Lumina aceasta o au creatorii de cuvinte, creatorii de artă.

FEMEIA ține în palmă boabe de cleștar, strălucirea ochilor de bărbat.

Dan Drăguș
Foto: Contact de Vassily Kandinsky (1924)

Am prins luna
de un colț
și am atras-o în dreptul inimii
Căutam apoi să potrivesc stelele
prea mulți colți
mă dureau
în locuri de-abia știute
Am tras draperia
peste ochiul noptii
și am plecat
fără să îmi pese.

Petroșanu Diana

John Milton (n. 9 decembrie 1608, Londra – d. 8 noiembrie 1674, Londra)

Lui Shakespeare

Îi vom slăvi lui Shakespeare osul sfânt,
Clădindu-i vraf de pietre pe mormânt?
Sau cere-se ca moaştele-i să stea
Sub piramida care-mpunge-n stea?
Moştenitor al faimei, te îmbie
Asemenea plăpândă mărturie?
Mirarea şi uimirea-ne nu-s oare
Statuia ta mereu dăinuitoare?
În ciuda artei cea cu trudnic pas
Curg stihurile tale, şi popas
În inimi face delficul tău vers
Din cartea ta cu slova de neşters.
Lăsându-ne de fantezie goi,
Ne faci de marmur’stane tu pe noi;
Şi-astfel, atât ţi-e cripta de măreaţă,
Încât şi regi o ar plăti cu-o viaţă.

Via Stamate Constantin

autumnală

covor în calea ta
pe trotuar
oriunde
te-ncurcă la umblare,
la privire,
îi zici gunoi.
– mătură și dispar
în tomberon.

frunzele știu să moară,
înfrunzesc
la primăvară….

(26 octombrie 2021, Dan Drăguș)

deodată
se aude o pasăre
cu cioc galben
cântând îmi
merge la inimă

pământul
reavăn al grădinii
să iau zborul
înaltul cerului
seară de seară

în mireasma
nopții dorul ce
noroc resemnarea
umple trăiesc
din gând înţelept

aerul răcoros
să cânt la rănile zidite
în noi plutesc ca
discuri limpezi
viorile neașteptate

omul s-a născut
din praf și țărână
lui Christos
și …vinul, pâinea
trupul și sângele

(Ana Urma)

170. În suflete, tangoul cântă
Ca frunza, toamna…
E dansul iubirii
Nespuse și
Nesupuse
Haosului interior
Din care brațe apar
Ce poartă-n palme
Inimi
Ce inimi ating
Și mângâie tristețea
Și o transformă
Cu vraja eternului aici
Din râu
În pârâu
Și-o susură
Prin fiecare fibră
Neantului…
În suflete, tangoul cântă
Ca frunza-n toamnă
O notă
O altă notă
Și încă o notă
Însumează portative
Ce nasc viață
Din viață
Strigând cerului
Singurătatea lumii
Țipând lunii
Singurătatea lumii
Urlând universului
Singurătatea lumii
Conștientizând lumii
Singurătatea lumii
În suflete, tangoul cântă
Printre frunze, toamna…
O lume piere
Și-o altă lume
Prin inimă,
Regina timpului nescurs,
Renaște.

În suflete – Cornelia Prisacariu,

Ploiești, joi 28 octombrie 2021, orele 05.24 a.m

Visul meu pierdut de-aseară, de-l mai caut, nu-l găsesc,
S-a îngalbenit de vreme într-un mod așa firesc
Și mi-e teamă dacă-l caut, că-l găsesc sus într-o pânză,
Rătăcit printre crengi goale sau stând agățat de-o frunză!

Până ieri stătea în gându-mi fără nici o întrebare,
Mă ținea și noaptea trează, îi făceam câte-o favoare,
Mă înfiora doar gândul că e vis și mă-nsoțește,
Nu conta că-i primăvară sau o vară de poveste!

Când a început să bată vânt de toamnă-n prag de seară,
Am văzut cum ceru-albastru se întunecă, pogoară
Peste gânduri, peste vise, nori de ploaie, cenușii
Și-am rămas străin în ploaie, așteptându-te să vii!

Am pierdut un vis aseară lângă-o frunză-ngălbenită,
A zburat odat’ cu vântul prin pădurea desfrunzită,
S-a îngalbenit de vreme într-un mod așa firesc,
Este toamnă, bate vântul, nu cred c-o să-l mai găsesc!

(Ion-Cristea Marilena)

IN MEMORIAM
Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955-d. 19 octombrie 2005)

La Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu” aveau loc întâlniri periodice ale grupului de creatori din jurul redacției revistei ”Atitudini” (revistă care apare și astăzi) a Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești. Cam din septembrie 2004 (ne aflam cu un an și o lună înaintea tristului sfârșit al lui Ion Stratan), Gelu Ionescu, redactorul șef de atunci al revistei a propus ca, alături de numeroase recitări și lecturi ale tinerilor poeți și prozatori, întâlnirea să fie și pe o temă specială de discuție.
O parte din program – care a inclus dezbateri pe marginea operei lui Nichita și o vizită la Muzeul Memorial care poartă numele poetului – a fost dedicată Zilei Patrimoniului.

”Tindem să desfășurăm relația prezidiu–public fără bariere, fără formalități. Și o noutate: ne-am propus să organizăm serate în fiecare săptămână și nu la o lună, ca până acum”, ne-a declarat atunci Gelu Ionescu. Și s-a ținut de cuvânt.

Stratan, Iaru, Coșovei, Cărtărescu

Discuțiile s-au centrat asupra modului în care cultura (și literatura)ajunge la receptorul interesat din punct de vedere artistic. S-a remarcat că, în paralel cu literatura de până în 1990, care era cenzurată tematic (și în funcție de atitudinea autorităților față de putere), problemele literaturii contemporane, mai ales a celei tinere, sunt legate de ceea ce se numește cenzura economică. Mulți tineri, elevi de liceu sau absolvenți, scriu frumos în Ploiești și în țară, dar când vorbim despre posibilitățile de publicare, acum, când o parte dintre edituri sunt particulare, trebuie să ținem seama de contribuția materială pe care trebuie să o aducă autorul pentru a-și vedea cartea tipărită. Regimul editurilor particulare seamănă cu cel al Editurii ”Litera”, dinainte de ’90, editură la care au publicat chiar poeți ploieșteni cunoscuți, ca Ion Stratan. Amintim aici doar volumul antologic ”Aer cu diamante”, care  a adunat patru nume pe o carte: Ion Stratan, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Mircea Cărtărescu, cu o prefață de Nicolae Manolescu, în 1983.

O importantă realizare a ”Generației în blugi”…

În acest sens, a fost comentată în cadrul seratei atitudinea, în cazul istoriei literare, a generației  ’80, din care poeții amintiți fac parte, generație care nu a avut recunoașterea absolută a generației ’60 și nici suportul administrativ al generației ”Tezelor din iulie” – 1971 (posibilitatea de a lucra în redacții, publicitate ritmică, burse, călătorii, traduceri și documentări). Generația ’80, în rândul căreia se aflau pe atunci tinerii din volumul ”Aer cu diamante”, a trebuit să aștepte anii ’90 pentru a activa în domeniul literaturii și publicisticii. Unii simpatizanți – și înainte și acum – ai condiției de membri de partid și ai conducătorilor  au ajuns, pe de altă parte, consilieri (prezidențiali în cazul nostru). Dincolo de toate tribulațiile, membrii proeminenți ai promoției au continuat să scrie, rotunjind suma volumelor publicate între zece și douăzeci de cărți.

”Într-o lume a mass-media, în care televiziunea și muzica, ziarele au conținut social și memorialistica reactualizată ocupă primul plan, realizarea importantă a <<generației în blugi>> a fost pătrunderea în manualele de literatura română (exemplul Editurii Univers)”, sublinia Ion Stratan.

… și o prioritate

”Problema educației este una pe care un autor prezent în manualul de literatură o poate aduce în dezbatere în cunoștință de cauză, pentru că îmbunătățirea comunicării, rafinarea limbii literare și opiniile despre literatură fac o treime (Treime) în care spiritul tinerilor și maturilor este profund implicat”.

Aceasta a fost propunerea lui Ion Stratan pentru întâlnirile viitoare, sub serata săptămânală a revistei Atitudini, pentru că îmbunătățirea mijlocului de comunicare cel mai avansat (limba literară) ”este o prioritate socială în concertul în care vocile reclamei, sloganurilor, modei derizoriului (<supertare>, <pe val>, <bătut în cuie>, <peștele în apă>, <adevărat, pe bune>) și alte expediente verbale, triviale, se aud, din păcate, înfiorător de tare”, remarca, cu justețe, poetul Ion Stratan.

                                                                                                                    Leonida Corneliu CHIFU

Dacă e luni, e încă bine…

Cele mai recente poeme aparţin doamnelor Ramona Müller, Ema Petrescu, Ana Nedelcu şi Luminiţa Bratu.
Mihai Ioachimescu ne propune spre vizionare cel mai bun film al tuturor timpurilor, în opinia sa, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Filmul american a fost realizat în 1975, după romanul omonim al lui Ken Kesey din 1962. Pelicula cinematografică a primit numeroase premii, printre care şi 5 Premii Oscar: Cel mai bun film (produs de Saul Zaentz si Michael Douglas), Cel mai bun actor (Jack Nickolson), Cea mai buna actrita (Louise Fletcher), Cel mai bun regizor (Milos Forman) si Cel mai bun scenariu adaptat (Lawrence Hauben si Bo Goldman).

Randall Patrick McMurphy este un tip antisocial și periculos ajuns la închisoare pentru corupere de minori. Pledând nebun scapă de închisoare şi este transferat într-un spital de boli mintale. Aici spiritul lui rebel trebuie să se supună rutinei şi rigorilor. Încercând să mai încălzească atmosfera apăsătoare din ospiciu Randall Patrick se împrieteneşte cu nebunii, reuşind să îşi construiască un cerc de oameni în jurul său. Acest lucru atrage atenţia asistentei şefe Mildred Ratched, o femeie tiranică, ce persecută în mod frecvent bolnavii. Se declanşează un război iminent. Filmul ne arată cum societatea se raportează greşit la persoanele care suferă de probleme psihice şi în acelaşi timp ne prezintă personaje cu care putem să empatizăm în prisma unor valori comune.

Traian Lazăr readuce în discuţie câteva aspecte referitoare la activitatea cenaclului: necesitatea publicării unei reviste, colaborarea cu un critic literar care să gireze scrierile colegilor şi intervenţii stricte pe textele celor care îşi prezintă creaţiile pentru înţelegerea obiectivă a lacunelor.

În opinia dumnelui cartea Liviei Dimulescu dezvăluie personaje puternic individualizate. Suflul narativ al autoarei rezidă în modul în care a construit, prin prisma imaginaţiei, esenţa romanului. „Soţul fără nume” este cel care scrie mai mult de jumătate de carte, ultima parte fiind concepută de soţia lui Cora. Romanul aduce în prin plan câteva probleme fundamentale ale societăţii contemporane: adulterul, coruperea de minori, depresia etc.
##Cuplul-personaj al romanului supraviețuia existențial având și momente bune, dar viața, care nu aduce numai Adevăr, Bine și Frumos, complică lucrurile. În locuința cuplului își află adăpost, pentru un timp, până la soluționarea unei probleme de moștenire, soția tatălui vitreg al Corei, Claudia, „o pasăre de noapte” de pradă (p. 56). Căreia soțul Corei îi cade victimă! O victimă încântată!

Folosirea procedeului „limbajului moale” nu se rezumă la domeniul raporturilor erotice, impregnează multe dintre paginile cărții etalând delicatețe, discreție, gingășie în redactare: „sufletul meu stă pe raft ca o pasăre care a uitat drumul spre cuib”; „am dat cu ochii de cer – îmi era partener, se înseninase și mă mângâia pe
creștet”; „plouă mărunt; stropii anemici ca niște cuvinte ce trebuie neapărat spuse se adună în bălți pline cu noroi”.

Remarcăm și o înnoire tematică. După aproape două secole de literatură consacrată drumului de la sat la oraș, în acest roman se ițește un fir narativ secundar privind mișcarea inversă, înapoi la țară: „Augustin își dăduse demisia. Avea un fler al situațiilor care mă intimida. Întotdeauna știai că deciziile lui sunt bune. Și totuși… viața la țară” (p. 5)
Livia Dimulescu – o prozatoare ce are la ea cuvintele necesare și suportul adecvat pe care să le așeze temeinic, fără să atârne dizgrațios și fără să cadă.##
(Convorbiri literare, septembrie 2021, „Soţul fără nume”, Traian Lazăr)

Nicolae Stanciu apreciază faptul că Livia Dimulesu este printre puţinii membrii ai cenaclului care scrie si proză, nu numai poezie.. Consideră, de asemenea că modestia colegei noastre este principala cauză pentru care nu este cunoscută la nivelul la care ar trebui. Fiind o scriitoare cu experienţă, autoarea „Interioarelor” mizează în discusul său narativ pe natura metamorfică şi lucrurile care prind viaţă, unele chiar devin personaje.

Autoarea ne citeşte un fragment din roman. Ne mărturiseşte că apariţia volumului i se datorează lui Florin Dochia, care a susţinut-o pentru publicare. Fiind o fire introvertită Livia scrie pentru a „umple un gol”. Ea conchide că în absenţa unui suflet pereche-bărbat, un suflet care să fie „etanş” cu personalitatea ei, ar fi o soră geamănă, care apare la sfârşiul romanului.

„De la Livia Dimulescu am învăţat că orice întâmplare poate deveni literatură”. Mihai Ioachimescu
Ramona Müller apreciază conţinutul complex al romanului şi originalitatea scrierii. Pentru cititorul avizat lectura transmite un mesaj clar despre frământările şi dimensiunile introspective, de unde şi titlul sugestiv „Interioare”. Totul se petrece în interior, în interiorul uman. Toată acţiunea romanului se petrece în interioare: apartamente, spital, labirint, bar etc.

Referitor la aspectele punctuale legate de activitatea cenaclului Ramona Müller consideră că fără implicarea unor persoane care să îşi dorească cele menţionate de Traian Lazăr, totul rămâne la stadiul de propunere. Şi cum explicaţia unui abandon este mai facilă decât argumentarea unei implicări, cele mai frumoase cuvinte rămân faptele.

Drept pentru care semnez,
Ramona Müller

Programul cenaclului ”I. L. Caragiale” pentru data de 4 .10.2021.Ora 17.00 la filarmonică.

SEARA DE PROZĂ

I N T E R I O A R E

Un roman de Livia Dimulescu, prezentat de :

Traian de Lazăr
Nicolae Stanciu

urmat de lectura unui fragment din roman prezentat de autoare.

DIFERENȚA ÎNTRE POEZII; ÎNTRE POEȚI (Blaga, Macedonschi, Eminescu) -Text prelucrat după criticul literar Ionuț Țene, de citit.

„Citind lirica modernă și contemporană, de multe ori mă gândesc cu o reverie nostalgică, în ce constă și ce anume face diferența dintre două poezii bune, scrise de autori recunoscuți și, totuși, doar una dintre opere lirice și un singur autor primește laurii popularității și rezistența lecturii în timp a publicului. Sunt poeți, puțini printer cei de azi, care rămân prinși cu boldul recunoașterii în conștiința critică, a opiniei publice, în manuale școlare și alții nu, deși la o analiză stilistică și critică nu poți spune cu mâna pe inimă că unii poeți pot fi ocultați de mersul implacabil al istoriei literare. Până la urmă este ceva inefabil și invizibil care face ca o poezie să fie mai apreciată decât alta deși estetic și ca forme stilistice par că sunt identice ca valoare. Diferența ține de inefabil și de inconștientul actului artistic, nu de raționalitatea lui sau de percepția critică a cititorului. Acel ceva care nu se vede, dar se simte, face diferența între poeziile scrise de autori diferiți, care estetic și stilistic în teoria literară au aceleași carcteristici. Poezii bune s-au scris întotdeauna, doar unele intră în inima conștiinței publice și rămân peste timp inconfundabile în istoriile literare ale lumii. Charles Du Bos spunea că ”poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj”. O emoție intensă transmite cititorului o poezie a unui autor, mai mult de cât poezia altui autor, deși ambele sunt reușite stilistic și estetic. „Emoția se strecoară în toată viețuirea” și poezia spunea Tudor Arghezi. Aici e secretul ”diferenței” în poezie: intensitatea emoției și culoarea acesteia. Este de fapt ”parfumul” liric care face descendența. Acel ”parfum” identificabil al inconștiutului îl putem asemăna cu consumul unor fructe. Diferența o face prospețimea lor. Una e să mănânci direct fructele din pomii livezii și alta aceleași fructe după ce le-ai ținut câteva zile în fructieră. Ele sunt aceleași fructe, dar gustul și parfumul diferă. Cele culese direct din pom au un gust și un parfum care nu poate fi comparat cu cele ”stătute” în fructieră deși sunt aceleași fructe. Așa este și în poezie. Sunt poezii scrise într-un stil superb și în formă desăvârșită, deși ele nu rămân în conștiința publică și în istoria literaturii. Alte poezii, în schimb au acel ceva indicibil sau de neînțeles care cucerește inimile cititorului și pe criticul literar. Diferența o face acel ”parfum” proaspăt al originalității și originității, apropierea de izvoarele inconștienței emoției poetice. Se poate explica această diferență. E greu de înțeles și ține de o percepție a forței emoției și gustului literar, care nu poate fi explicată rațional într-o manieră a inteligenței. Ține de inima care simte de unde provine izvorul liric, care are rădăcinile directe în emoție. Cred că nu licențele poetice fac diferența dintre poezii și nici alegerea cu acribie a figurilor de stil. Valoarea nu ține de gen, ritm, silabe sau sinalefă, ci de emoția primară transmisă puternic, de acel mesaj inițiatic și ontologic, care face ca un poet să fie mai iubit decât altul și opera sa să fie mai larg percepută de public cu inima, nu cu formele inteligenței. E un paradox al poeziei, ea ordonează lumea în haosul social, aducând umanitatea la formele esențiale ale existenței. Poeții văd acolo unde ceilalți au un zid în față. Această vedere naște poezia, iar autenticitatea ei este mai veritabilă, mai ontologică și, desigur, izvorăște cu o emoție puternică prin și printre rădăcinile inconștientului inefabil. Izvorul poeziei este enigmatic, paradigmatic și paradoxal, la fel cum reiese din poezia ”Izvorul nopţii” de Lucian Blaga.

Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri
încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adânci,
sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi….

Izvorul ”întunericului” este acel mister din care se revarsă lumina, un reflex al forței emoției.Fragilitatea poeziei este tocmai forța sa de durabilitate în timpul istoriei literare. De ce poezia de o frumusețe alcalină ”Corabia” de Alexandru Macedonski, deși folosește aceleași motive sau figuri de stil similare ca și poezia ”Somnoroase păsărele”, nu atinge ”parfumul” și perfecțiunea eminesciană. Sunt două poezii superbe, dar există un dar și un dat, care face poezia lui Mihai Eminescu mai ușor de reținut în conștiința cititorului și în manualele de istorie literară. Alexandru Macedonki ne introduce în magia nopții:

La ţărm, corabia oprită
E ninsă de zăpada lunii
Şi marea tace odihnită,
De biciuirile furtunii.
Catarg şi pânze argintate
Abia uşor sunt legănate…
Magia nopţii este sfântă…
Verzuiele unde dormitează.
Novicii râd…
– Cârmaciul oftează, Matrozii melancolic cântă.
Oraşul întreg scânteiază
Cu felinarele aprinse…
Muzicile vesel vibrează,
…………………….
Safire pe ceruri lăcrămează.
Din cap mişcând, cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.
(Corabia – fragment)

E un portret nocturn ce se cadrează melancolia unui port eșuat între ape. Și totuși, acestei poeziei îi lipsește acea simplitate gravă care atinge esența magiei nopții eminesciene din ”Somnoroase păsărele„.
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!

E surprinsă, printr-o abordare lirică de o simplitate uimitoare și genială, o feerie a nopții inegalabilă în literatura română. Avem două poezii frumoase, dar ce face diferența dintre cele două poezii. E acel ”parfum” la Eminescu de fruct liric cules proaspăt și direct din pomul cunoștinței livezii raiului poetic. Acesta e secretul autenticității”!
Ionuț Țene, articol apărut în „NapocaNews”

Via Revista USLR “Poduri de Dor”
(29 septembrie, ddrăguș)

Lumina toamnei – acuarelă/hârtie canson – 24cmx34cm

(Valter Paraschivescu)