Promovate

Luni, 5 iunie, zi de Sărbătoare, Sfânta Treime. Evadând din cotidianul monotoniei citadine Asociația Culturală 24 PH ARTE a organizat deja tradiționalul cenaclu literar, reuniune în cadrul căreia s-au desfăşurat câteva evenimente culturale adresate celor pasionaţi de lectură.

Ca la fiecare întâlnire a Cenaclului nu au lipsit prezentarea de carte, marcarea evenimentelor culturale, recitalul poetic, lectura şi analiza critică a creaţiilor prezentate de membri cenaclului.

Adevărate momente de joncţiune între curtoazia, eleganţa, eticheta şi bunul gust pe care, ca norme tacite şi elitare, le cultivă societatea oamenilor iubitori de cultură, pe de o parte, şi ideea de refugiu, de comuniune, complicitate şi solidaritate, chiar de libertinaj, originalitate şi insolit provocator, pe de altă parte, tot mai puternic şi mai permisiv demonstrate de eterogena mondenitate citadină.

Nu au lipsit de la reuniune Ion Vintilă Fintiş, invitatul special Miki Vieru, Laurențiu Popa, Marian Zmaranda, Florin Manole, Octavian Onea, Leonida Chifu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Minoiu, Dan Mustățea.

Pe parcursul evenimentelor culturale prezentate, poeții Ioan Vintilă Fintiș și Miki Vieru au susținut câte un recital de poezie din volumele „Catedrala de rouă” respectiv „Hotel Sud no 2” (în exclusivitate, volumul fiind în curs de apariție editorială, detalii AICI).

Mihai (Miki) Vieru s-a născut la Ploiești în 1974, unde a urmat cursurile Facultății de Litere și Științe. A debutat în revista de cultură Familia de la Oradea în anul 2000.

Volume de poezie:
Thermidor@Ketamidor (Editura Biblioteca revistei Familia, 2003)
Leul Greu (Editura Brumar, 2005)
Hai-ku Miki (Editura Brumar, 2007)
ShiNoBi (Editura Brumar, 2008)
Aer în iarbă (Editura Casa de pariuri literare, 2012)

Ieri Park (Casa de editură Max Blecher, 2014)

A participat la antologiile Colocviilor tinerilor scriitori din 2006 pînă în 2012, cu excepția anului 2008. A participat la tabăra de creație de la Săvîrșin și a publicat în antologiile taberei, Poate ne vedem (Editura Mirador, 2010), Deranj (Editura Nigredo, 2011).

În prezent, este asistent doctor și predă limba engleză la Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică.

Luni, 5 iunie, Miki Vieru a fost invitatul de onoare în cadrul reuninii cenaclului Asociației Culturale 24 PH ARTE, unde a ținut un recital de poezie, în exclusivitate, din viitorul volum „Hotel Sud no 2” la care lucrează în prezent.

Hotel Sud no 2

L.A.

Mergem printr-o grădină de case

dintre care răsar pomi și floră multă

doi copii ne incendiază gândurile cu veselie

muncitorii de la distrigaz cred că de 40 de ani înjură

Armași nr. 8, iar strada geme sticlită sub ora de vârf

dimineața ne plânge în pumni zămislind o răcoare

al cărei parfum este măturat sub amenințarea zăpușelii

de către lucrătorii de la drumuri și poduri

strâng aerul parfumat din care palme însângerate cresc trandafiri

o zâmbră dansantă tăcut sub

nori așezată.

Hotel Sud no 2

Amintea

Că uite, că uită

ne-au crescut inimile

pâini pe vatra plăieșilor

în acest oraș unde

mâna Maicii Domnului prinde învăluind

gardurile în umeri robuști

întregi colțuri de stradă

unde mâna ei nouă înșine pe umeri a îmbărbătare

pe umeri ni se așează pasăre

unde ești tu?

Din timp mai ies vizuini de timpuri

mai lipsesc memorii

loess peste tobele amuțite

ca-ntr-o noapte al cărei întuneric ne paște

plin de cuțite, inima mea.

Hotel Sud no 2

Te plimb de mână

moartea la un braț distanță pe stânga

scenei

măicuța în retrovizoare

își asprește privirea de atâta distanță

pierd fizicalitate pas cu pas eu întreb: mă iei?

Ea, moartea, spune: ba pe dracu!

„Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag”– Nicolae Iorga

La împlinirea unui secol de la eroicele lupte din vara anului 1917 – Mărăști, Mărășești, Oituz – la Ploiești, sub egida Programului Național „România 100 de ani”, în zilele de 9 și 10 iunie 2017, puteți retrăi atmosfera ‘fierbinte’ a frontului, istoria coboară în stradă, eroii prind viață, lăsându-ne să pătrundem într-o lume în care dragostea de țară și de neam însuflețea inimi și clădea caractere.

Organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, la sediul său din Str. Toma Caragiu, nr.10, în colaborare cu Asociația ‘6 Dorobanți’, evenimentul își propune să fie o experiență inedită pentru pasionații de istorie, dar și o necesară lecție de patriotism, într-o lume ancorată într-un prezent tot mai mercantil.

Vineri, 9 iunie, începând cu ora 17.00, în curtea muzeului, va fi recreată atmosfera Primului Război Mondial, în cadrul unui eveniment militar inedit, ‘Pe aici nu se trece!’, din care nu vor lipsi organizarea unei tabere militare, prezentările de uniforme și echipamente militare și multe alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți.

Protagoniștii evenimentului vor fi nimeni alții decât membrii Asociației ‘6 Dorobanți’, organizație înființată în Prahova în 2006, care își propune să reînvie spiritul cazon din timpul Războiului de Reîntregire a Neamului.

Cei care doresc să cunoască și să înțeleagă mai bine atmosfera tipică epocii Primului Război Mondial sunt așteptați și sâmbătă, 10 iunie 2017, la ora 11.00, în sala ‘Auditorium’ a muzeului, la vernisajul expoziției temporare ‘În tranșee pentru țară…’

Expoziția restituie, într-o manieră captivantă, ambianța și contextul militar-istoric al acelor vremuri, prin valorificarea patrimoniului muzeal propriu, a pieselor de epocă puse la dispoziție de colecționarii Doru Fărcuș, Ciprian Rădulescu, Radu Constantin și a reconstituirilor.

A ieșit de sub tipar, la Editura SEMNE, volumul de scenarii cinematografice „Scenarist sub acoperire” semnat de Dorin Goagă.

Volumul cuprinde 456 de pagini, în format A5, și conține patru scenarii cinematografice de lungmetraj, 12 scenarii de scurtmetraj și o proză scurtă cu caracter cinematografic.

Subiectele celor 4 lungmetraje, în ordine alfabetică, sunt:

NU RÂDEȚI, CĂ VĂ VINE RÂNDUL!: Emilia Popescu, ca multe alte femei, își dorește să fie în locul soțului, care i se pare că se descurcă mai ușor. Dar atenție ce vă doriți, pentru că riscați să vi se îndeplinească dorința!

SACRIFICIU SUPREM: În cinstea celui de-al XIV-lea congres al partidului comunist, trebuie pusă în funcțiune prima centrală atomo-electrică. Compromisurile făcute duc la un accident în momentul probelor. Pentru a evita o catastrofă nucleară, C.H. intervine cu prețul vieții sale.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ sau SCENARIST SUB ACOPERIRE: Prevalează dreptul cuplurilor homo la adopție, sau drepturile copilului?

ULTIMUL VIRGIN ȘI REVOLUȚIA ÎN DIRECT sau CONJUNCTURA: În anul 1989, tinerii nu cunoșteau decât o singură culoare politică. În decembrie, patru dintre ei se pomenesc în tabere adverse. Unul dintre aceștia ajunge în ‘culisele’ Revoluției, unde se punea la cale viitorul României capitaliste.

Dorin Goagă

Dorin Goagă s-a născut în 1948 în satul Pietriceaua, comuna Brebu, județul Prahova și a absolvit Facultatea de Electrotehnică la Iași în 1971. Și-a făcut stagiatura ca inginer în orașul Plopeni — Prahova, iar în 1975 s-a stabilit în București și a lucrat la Institutul de Mecanică Fină.

Între 2001 și 2011 a fost profesor cu definitivat în Electrotehnică și normă întreagă la Liceul Tehnologic Electronică Industrială, apoi s-a pensionat.
Are opt brevete de invenție și două modele industriale, și a colaborat ocazional cu diverse publicații tehnice sau literare.

Între 1971 și 1975, a inițiat și a fost instructorul foto-cineclubului PLOPENI, apoi al cineclubului MICRONUL, Mecanică Fină București.

Din septembrie 2015 este vicepreședintele ASOCIAȚIEI NAȚIONALE a CINECLUBURILOR și REALIZATORILOR NEPROFESIONIȘTI de FILM din ROMÂNIA.

În perioada 1975 — 2012 a scris 9 scenarii de lungmetraj și circa 20 de scurtmetraje. În 2005 a câștigat cu un lungmetraj concursul organizat de TVR, dar nu a intrat în producție din lipsă de fonduri.

În ‘Ultima soluție’, care ține loc de prefață a volumului, autorul justifică de ce s-a hotărât să-și tipărească o parte din scenarii. Conform legii, stabilite, desigur, de cineaști, Centrul Național al Cinematografiei nu primește scenarii, ci ‘proiecte cinematografice’, adică ‘producător — regizor — scenariu’. În general, regizorii au devenit și producători, și au scenariile lor, așa că nu organizează selecții proprii, cel mult acceptă scenariile prietenilor, sau din familie.
Așa că, singura soluție, așa cum spune scenaristul Dorin Goagă, este să scoată și al doilea volum de scenarii!
Mai multe detalii pe dorin-goaga.blogspot.ro.

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, în perioada 8-10 iunie 2017, la sediul său din Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr.1, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”- ediția a XII-a.

Manifestarea științifică, la care vor participa istorici și specialiști din rețeaua muzeală națională, marchează împlinirea a 146 de ani de la nașterea savantului Nicolae Iorga, rememorează rolul și locul personalităților cultural-istorice românești a căror activitate este reflectată în muzeele memoriale, reiterează mesajul și impactul comunitar și civilizator al instituțiilor muzeale de profil.

Programul sesiunii cuprinde alocuțiuni ale invitaților de seamă precum prof.univ.dr.Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, prof.dr. Alex Stoenescu, poetul și ziaristul Lucian Avramescu; comunicări științifice ale specialiștilor muzeografi, momente festive omagiale – depuneri de flori la statuile savantului și vernisarea expoziției temporare „Alexandru Ioan Cuza—Întemeietorul României Mari” – înscrisă în Programul Național „România 100 de ani”.

„Cu adâncă bucurie intimă salut întîia noastră Expoziţie naţională, adevarată sărbătoare a muncii româneşti” … „îndemnul meu a fost şi este să mergem pe totdeauna pe căi sigure către neatârnarea noastră economică”.

Carol I, Regele României

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului.[1]

Carol Eitel-Friedrich-Zephyrinus Ludwig, membru al familiei regale a Prusiei, cel de-al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzolern, (n.1839 Sigmaringen – d.1914 Sinaia), acceptă preluarea domniei României în urma abdicării lui Cuza şi va depune jurământul în faţa Parlamentului la 10/22 mai 1866, devenind rege al României în 1881 tot la 10 mai.[2]

Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff,[3] însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară.[4]

La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”.[5]

Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru.[6] Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905.[7]

Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri.

Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă[8] şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie.

Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m³, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m², plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”.[9]

Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”,[10] iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”.[11]

Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906.

Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor.

Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491.[12] A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ.[13]

Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878,[14] despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”.[15]

Din motive politice au fost atribuie pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei.[16]

Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al  Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat.[17]

De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc.[18] Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui VladŢepes,  un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului.[19] A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari).

Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană).[20]

Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!”[21]

Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni,[22] ei neprimind aprobarea puterii ţariste.[23]

In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie.[24] „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga.[25]

La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc).[26] Cheltuielile se ridicau la 6.600.000 lei, veniturile la 1.500.000 lei la care se adăugau 3.000.000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte.[27]

Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.[28]

NOTE

[1] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, “Expoziţiunea Generală Română din Bucureşti – consideraţii după nouă decenii” în Muzeul Naţional, nr. IX, MNIR, Bucureşti, 1997, p. 145.

[2] Familia Regală: o istorie în imagini, MNIR, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2009, p. 11.

[3] Magdalena Dorojan, “Azi – Parcul Carol I, Bucureşti” în Materiale de istorie şi muzeografie, nr. XXI, Bucureşti, 2007, p. 248.

[4] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, “Expoziţia Generală Română din 1906. 90 ani de la organizare” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 115.

[5] Magdalena Dorojan, Op.cit.

[6] Ibidem.

[7] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 116.

[8] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., pp. 146 – 147.

[9] Ibidem, p. 147.

[10] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p.115.

[11] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 146.

[12] Ibidem, p. 148.

[13] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[14] Ibidem, p. 250.

[15] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 147.

[16] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[17] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 250.

[18] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 150.

[19] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[20] Ibidem, p. 251.

[21] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 151.

[22] Ibidem, p. 153.

[23] Maria Ioniţă, “Bucureştii în ajunul jubileului din anul 1906” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 107.

[24] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 148.

[25] Ibidem, pp. 151 – 152.

[26] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[27] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 154.

[28] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 252.

* Inițiat de Institutul Francez din Paris, programul France Danse Orient-Express se oprește, în 2017, cu ocazia celei de-a 10-a ediții, în 13 țări din Europa de Est și Sud-Est, printre care și România. Astăzi, coregraful Yuval Pick  – Centre chorégraphique national de Rillieux-la-Pape – va prezenta „Hydre”, un spectacol ce-și propune să exploreze performativ și să pună în valoare spații sau monumente patrimoniale – la Hanul Gabroveni, în parteneriat cu ArCuB

* Muzeul Național al Țăranului Român prezintă „Urzeală în doi”, un performance în cadrul expoziției de vestimentație „În Fire” a artistei Victoria Zidaru – ora 18:00, la Sala Acvariu. Artişti performeri: Momo Sanno şi Galea Bobeicu. Expoziţia este organizată în colaborare cu Proiectul Cultural Contemporanii. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm

* Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti prezintă, în zilele de 6 şi  7 iunie, premiera spectacolului „UMBRE” de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache – ora 19:30

* În perioada 6-9 iunie, copiii cu vârste între 6 și 15 ani pot descoperi tainele olăriei preistorice în cadrul atelierului de modelaj în lut desfășurat la Muzeul George Severeanu, între orele 10-12 și 13-15, susținut de Vasile Opriș și Marius Blasko, muzeografi în cadrul Secției de Arheologie a Muzeului Municipiului București – Strada Henri Coandă nr.26

*Timişoara:Vernisajul expoziției World Press Photo (6 – 25 iunie), aflată pentru prima dată în oraş, este organizat de Fundației Hațegan în parteneriat cu Fundației Eidos – ora 18:00, Muzeul de Artă Timișoara.

La 9 octombrie 2007, deputații au adoptat, cu 203 voturi pentru, 3 împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege privind instituirea Zilei învățătorului pe data de 5 iunie a fiecărui an. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea urmând a avea un caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Ziua de 5 iunie poartă semnificația zilei de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (n. 5 iun. 1779-m. 17 sept. 1823).

Potrivit actului normativ, Ziua învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor, pentru merite deosebite.

Datele de 5 octombrie (Ziua internațională a educației) și 5 iunie (Ziua învățătorului) sunt marcate distinct în structura anului școlar. Potrivit Legii 289/2007, ministrul educației, cercetării și tineretului elaborează și aprobă anual un plan care să includă manifestări specifice pentru această zi. Astfel, potrivit site-ului Ministerului Educației Naționale, www.edu.ro, structura anului școlar 2016-2017 prevede ca unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene să marcheze prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei școli, zilele de 5 octombrie (Ziua internațională a educației), 5 iunie (Ziua învățătorului) și 1 iunie (Ziua copilului).

Familia Regală transmite compasiunea și regretul său familiilor victimelor atentatului de la Londra și își exprimă încrederea că societatea britanică va găsi forța de a trece peste aceste momente tragice.

“Noul atac criminal de la Londra este un act împotriva umanității, libertății și demnității umane. Suntem încredințați că societatea britanică va găsi forța de a trece peste aceste momente tragice. Ne rugăm pentru toți cei care au pierit și cei care suferă în urma acestei tragedii. Transmitem compasiunea și regretul nostru familiilor îndoliate”, precizează Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, într-un comunicat remis duminică.

Cel puțin șase oameni au fost uciși sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliția britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel.

Festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei, a avut loc vineri la Palatul Elisabeta. Alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Georgică Severin, Directorul General Interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, s-a aflat o invitată specială, celebra actriţă de origine britanică Jacqueline Bisset.

„Sincere felicitări tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor piese de teatru radiofonic. Radio România merită şi anul acesta felicitări pentru organizarea acestui important festival”, a declarat Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Margareta a României, în deschiderea festivităţii de premiere.

Georgică Severin, Directorul General Interimar al Radio România, a ţinut să îşi exprime „gratitudinea pentruînaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment încă de la prima sa ediţie. Festivalul Internaţional Grand Prix Nova este un proiect al radioului care a devenit un adevărat reper în viaţa culturală mondială, într-o lume dominată de imagine”.

Dmitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), preşedintele juriului Grand Prix Nova 2017, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, organizatorilor de la Radio România şi celorlalţi membri ai juriului pentru profesionalismul lor la ediţia de anul acesta a festivalului. De fapt a avut numai cuvinte de laudă pentru români! A anunţat apoi laureaţii:

SECŢIUNEA TEATRU SCURT

Locul  I – Fairy Tale Licious: Fairy Songs and Pop Tales – Schweizer Radio und Fernsehen / Elveţia;

Locul  II – Notturno – HRT Croatian Radiotelevision / Croaţia;

Locul III – Voices – Exercises in Style – RTS / Radio Belgrade/ Serbia.

SECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul  I – Young Beautiful Monsters – Le Collectif Wow! / Belgia;

Locul  II – False Alarm – Swiss Radio and Televison / Elveţia;

Locul III – The Black Regen Ovid: The White Regen Marcus Aurelius – Radio and Television Slovakia.

În partea a doua a festivităţii, Atila Vizauer, Directorul Centrului Cultural Media al Radio România a oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2016 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Laureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

Maria Ploae – Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse… scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric şi Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti – De la Plymouth la Bucureşti, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă;

Dan Aştilean – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte şi Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viaţa lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol;

Bianca Elena Babaşa – Premiul pentru debut, pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

Între 29 mai şi 3 iunie, în sălile de conferinţe ale Hotelului Marshall Garden, s-au desfăşurat audiţiile şi dezbaterile juriului şi creatorilor programelor înscrise în concurs, prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic.

Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă Inovaţia. Ediţia din acest an confirmă o tradiţie onorantă, Grand Prix Nova având deja o frumoasă reputaţie între festivalurile internaţionale şi, judecând după calitatea producţiilor, şi-a definit profilul incitându-i la originalitate pe creatorii de spectacol radiofonic din întreaga lume. Anul acesta festivalul a primit la Bucureşti un număr record de participanţi – 45 de producţii de înaltă calitate din 26 de ţări din întreaga lume.

Preşedintele juriului a fost anul acesta Dmitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic şi Ars Acustica. Din juriul acestei ediţii au mai făcut parte Bernanrd Clarke, autor şi producător la RTÉ lyric fm Irlanda, Amandine Casadamont din Franţa, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Shanthi Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation (PVT) Ltd din Sri Lanka şi Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaţionale ale festivalurilor de profil şi autoare a unor spectacole mult-premiate de-a lungul anilor.

Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 17:00, în ultima zi a festivalului, în secţiunea Soundscape Eden (Grădina Eden – Calea Victoriei, nr.107) are loc workshop-ul Bernanrd Clarke, eveniment în colaborare cu Sâmbăta sonoră, iar de la ora 20:00, audiţie cu primul spectacol audio surround (5.1) produs de Radio România – Biblia neagră a lui William Blake de Ilinca Stihi, distins cu numeroase premii internaţionale.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

Tratatul este divizat în patru părți. Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria).

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78), intitulată „Clauze politice pentru Europa”, conținea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la cetățenie, protecția minorităților naționale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată „Interesele Ungariei în afara Europei”, conținea prevederi referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) și China.

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat, au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepție a fost orașul Sopron (în limba germană Ödenburg) din Burgenland, care, în urma unui plebiscit ținut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămână parte a Ungariei.

Dispozițiile tratatului referitoare la minoritățile din Ungaria au fost aplicate parțial, astfel că procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind, în prezent, unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

ratatul de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceștia. În ciuda acestui fapt, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Din această perspectivă Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari. Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conștiința populației statelor succesoare sau vecine; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) și a consfințit o realitate existentă pe teren (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forțele armate ale României, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor).

Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990.

Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 – sudul Slovaciei, 1939 – Ucraina Subcarpatică, 1940 – nordul Transilvaniei, 1941 – teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria.

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Înăltarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.

De Rusalii se leagă mai multe superstiţii şi oamenii păstrează încă unele tradiţii: îşi împodobesc casele cu frunze sfinţite de tei sau de nuc, pentru a îndepărta duhurile rele, ung uşile cu usturoi, pentru a fi feriţi de ghinion tot anul şi dansează Jocul Căluşarilor, pentru a alunga spiritele Ielelor care vin să facă rău.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălţare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Prin toate zonele ţării sunt cunoscute rusaliile, dar sub nume diferite: iele, şoimane, zâne, zânioare, sfinte, dânsele, frumoase, milostive, doamne, împărătesele-văzduhului, ursoaice, adică ursitoare… Unii spun că sunt numai trei, alţii – şapte, alţii – că sunt nouă sau mai multe. Se mai spune că sunt foarte frumoase şi răspândesc o lumină plăcută, umblă îmbrăcate în alb şi poartă coroane scumpe. Le place să cânte şi să danseze în văzduh şi caută locurile neumblate sau răspântiile de drum, poienile tăinuite, dar sunt oameni care le-au văzut dansând deasupra a câte unui pom falnic sau pe gardul bisericii. Horele lor, se spune, se aud, dar puţini le şi văd. Când obosesc de jucat, îşi întind mesele pe iarbă verde şi petrec. Locurile unde au jucat sau au mâncat ielele rămân arse şi neroditoare.Uneori mai răpesc câte un flăcău frumos, ca să joace cu ele, sau pe lăutarii renumiţi, pe care îi învaţă cântecele lor, de o frumuseţe nepământeană. După o vreme le dau drumul, dar ei nu au voie să spună nici ce au văzut sau au făcut, nici să cânte cântecele lor, altfel sunt pedepsiţi cu paralizie sau cu moarte.

• Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
• Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează “Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.
• În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
• Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.
• În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.
• În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
• În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sau Moşii de vară

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşani merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

Rusaliile, zile libere în România şi în alte ţări

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, săptămâna aceasta, decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data 14 mai, un proiect inițiat de liberali.

În expunerea de motive a legii se arată că “marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini”.

“În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestați peste 10.000 de tineri anchetați ulterior, condamnați și repartizați în pușcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea. Suntem conștienți de nume mari ca ale părintelui Nicolae Steinhardt, pastorului Richard Wurmbrand, episcopului greco-catolic Iuliu Hosu, părintelui greco-catolic Tertulian Langa, politicianului Iuliu Maniu, poetului Radu Gyr și soției sale sau Mircea Vulcănescu, Aurelian Bentoiu între mulți alții care au pătimit în temnițe. Se impune așadar ca această zi să fie cinstită și declarată ca zi națională a acestor martiri care și-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit ei pentru ca nouă să ne fie mai bine. Din respect pentru cei care au îndrăznit să reziste acelor vremuri istorice, Parlamentul României are datoria morală să declare ziua de 14 mai ca zi a martirilor temnițelor comuniste”, se precizează în expunerea de motive.

Se zice că pentru rugăciunile sfinților călugări ne mai ține Dumnezeu. Poate așa este. Că și Avraam patriarhul mult s-a mai rugat la Dumnezeu ca să lase în picioare cetățile Sodomei și Gomorei… Și Moise proorocul a plâns la Dumnezeu pentru iertarea poporului Său cel cârtitor.. Și Marele Pavel ar fi vrut să renunțe la mântuirea sa pentru cea a conaționalilor săi…

Mai adâncă decât oceanul este inima sfinților lui Dumnezeu! Mai iute decât lumina este rugăciunea lor! Mai înmiresmat decât tămâia este suspinul de pocăință al Cuvioșilor Călugări!

Și atunci?.. Să ne mirăm că ne ține Dumnezeu pentru lacrimile mănăstirilor? Nu! Să credem și să ne smerim și noi. Și să plângem și noi pentru mântuirea altora, mai slabi decât noi..

Domnul să vă binecuvânteze pe toți cu pacea Sa care covârșește puterea noastră de înțelegere!

(Preotul Sorin Croitoru din Mantova – Italia)

Astăzi cărţile nu ne mai pot ajuta să ajungem valori, nu cerem nimic prezentului doar îl privim. Acceptând doar să respirăm aerul ridicol al singurătăţii, privind cum mecanismul urii ia proporţii alimentându-se cu esenţă iluziilor distruse, privindu-ne în oglindă cu scârbă realizând că nu mai avem figuri normale. Nasurile s-au ascuţit, ochii sunt mai mici, mai opaci, frunţile reduse, limitate iar mâinile au gheare.

Privim doar dalele întunericului care se învârt tăcut şi repede, din ce în ce mai repede, cum colţii întunericului sfâşie voinţa, sufocând şi urletele tăcerii.Ne lăsăm împinşi cu brutalitate spre poarta pustie pe care stă scris: ‘strangeti din dinţi lasilor‘.

Nu refuzaţi intrarea, este gratuit, vizionaţi aceasta proiecţie reală, lăsaţi-vă conduşi de aceste fiare cu boturile rânjite, cu ochii injectaţi de furie, care vă vor împinge spre morminte, îndrumându-vă să luaţi loc cu condiţia să lăsaţi viermii să vă roadă, atenţionându-vă să nu clipiţi pentru că nu trebuie să vă scape nimic din ceea ce va urma.

Nu plângeţi, porţile viitorului sunt deschise, sunteţi liberi, bucuraţi-vă şi profitaţi de acest spectacol împovărat cu gloria iluzorie, plină de ameninţări, pentru că noi nulităţile acestui prezent vă oferim un viitor nesigur plin de ameninţare şi un prezent dramatic.

Bucuraţi-vă, noi laşii acestui prezent v-am schimbat forţându-vă să deveniţi mai puţin pretenţioşi, ajutându-vă să vă debarasaţi de spirit, de Dumnezeu.

Bucuraţi-vă, noi laşii acestui prezent v-am schimbat forţându-vă să deveniţi mai puţin pretenţioşi, ajutându-vă să vă debarasaţi de spirit, de Dumnezeu.

Fiţi fericiţi, cu ajutorul nostru, veţi deveni animalul cel mai viclean, alăturaţi-vă ‘valorilor care ne slujesc, ele vă vor preda decăderea, fiţi umili şi încrezători, aceste (valori) vă vor îndruma şi perfecţiona cum să duşmăniţi trecutul, prezentul, viitorul.

Aceştia vă vor demonstra că voinţa nu mai ajută şi nu mai aveţi nici un motiv de a ieşi din acest labirint fără ieşire, soluţia nu poate fi decât aceasta: îngenunchiaţi şi îmbrăţişaţi credinţa în… nimic.

Pentru că nu mai sunteți sensibili, nu mai simțiți existența reală care făcea inima și mintea să fie cuprinse de uimire,de teamă,de umilință, de respect, intrați în plutonul nostru, îmbrățișați realitatea invizibilă care depășește realitatea vizibilă reală.

Acceptând această ofertă,vă vom da șansa să vă mișcați încet și pe bâjbâite pe un drum cu amprente false care nu se pot desluși, fiți umili și mulțumiți că sunteți concectați la meditația neîntreruptă.

Nu vă îngrijorați, ea nu poate depăși granițele realității în acest fel, am simplifica totul, ascunzând existența dintre om și realitate.

Acceptând răscrucea de vânturi veți constata că ceasul vostru, care va indica aparent timpul, se scurge mai încet decât cel real,debusolați-vă spre lumea voastră,fiți bucuroși și acceptați această aventură din propria iniţiativă, îmbrăţişând iluzia, automințirea.

Acceptând orbirea şi ura veţi putea privi cu nepăsare malaxorul inventat de noi care va împinge privirea spre puterea centrală care v-a comanda această lume în totalitate.

Tehnica noastră v-a modifica modul vostru de viaţă, dovedindu-vă că voi nu mai puteţi găsi anularea crizelor care vă zguduie, pentru că aţi lua în râs acest mesaj: “Acolo unde coada Diavolului nu este vizibilă, evenimentele rămân sub amenintare”. Azi, planurile noastre au devenit realitate transformând totul într-o catastrofă “simpatică”, pentru că noi pentru voi, suntem ca o busolă care vă poate oferi şi orientă spre o reşedinţă plăcută (infernul).

Azi suntem ghizii viitoarelor generaţii, pe care le obligăm să-şi distrugă spiritul lor interior, terfelindu-l ca pe un cadavru, dăruindu-le în schimb discheta cu textele unor melodii din care izbucnesc doar silabe fără legătură, sunt doar nişte sunete stridente care dizolvă forma reală.

Noi, scheletele întunericului le-am oferit confuzia şi incertitudinea împingându-i spre pierderea contactelor, îndepărtându-i de valoare, oferindu-le o lume întârziată, un viitor sumbru.

Starea de violenţă lentă, este preferabilă, ea v-a lasa întotdeauna un moment de respiro, înaintea declanşării violentelor. Orbindu-i să nu poată vedea evenimentele majore, dovedindu-le că haosul este realitatea. Folosim tehnica distorsionării pentru a ascunde ceea ce nu ne convine. Deoarece, cultura este forţa care poate divide şi unifica acest prezent şi viitor.Dacă nu urâm ceea ce nu suntem, nu putem iubi ceea ce suntem.

Este un adevăr foarte vechi pe care-l descoperim cu durere. Nefericitul adevăr nu poate fi ignorat de către oamenii de stat, savanţi, intelectuali, pentru că teoria nu se poate întâlni cu realitatea.

Aceste schelete politice suferă de aroganță crezând că ei pot să „modifice” culturile multor state. Ei nu înţeleg că sunt destinaţi eşecului.

La tot pasul acceptă virusul umbrelor care este foarte dificil de izgonit odată ce a acceptat să găzduiască această boală. V-a fi foarte dificil de tratat, pentru că odată ce a fost acceptată ea v-a persista lăsând pacientul doar să supravieţuiască.

Aceste ‘zdrențe politice’ vor să producă o nouă istorie infectată cu schizofrenie nevindecabilă, ei forţează să intre înăuntrul societăţii prelungind dureros şi intenţionat sfâşierea şi eşuarea acestei lumi.

Dau naştere unei păci ‘reci’ preparând regimuri de muncă combinate cu corupţia care anulează nevoile şi aspiraţiile unei societăţi, arătându-le că mai este nevoie de o perioadă de timp de a găsi stabilitate şi echilibru.

Folosesc pasiuni imposibile. Acestui milenium care costă enorm prin eşuare plătită cu mare sacrificiu de foarte multe state, această maşinărie politică este bine pusă la punct de aceste nulităţi. Folosesc cu viteza aceste transformări coplesotoare în care omenirea este prinsă în traumele acestei’modernizari’accelerate intenţionat la care foarte mulţi oameni nu fac faţă.

Şomajul este în creştere, o mare parte a populaţiei care nu mai lucrează impune o povară crescândă asupra celor care sunt încă angajaţi. Dorinţa lor nu poate fi decât aceasta, civilizaţii împovărate de la leagăn la mormânt.

De aceea trebuie să ne protejăm pe noi de ei. Noi trebuie să găsim identitatea şi securitatea. Noi, oamenii, trebuie să găsim acele rădăcini care să ne apere de necunoscut.

Testul oglinzii este testul care ne dovedeşte cine suntem.De aceea trebuie să ne privim în oglindă. Pentru că acela care foloseşte o maşină, v-a face toate treburile ca o maşină, iar acela care face treburile ca o maşină capăta o inimă de maşină.

Acela care are o inimă de maşina îşi pierde nevinovăţia lui curată. Iar omul care şi-a pierdut nevinovăţia lui curata nu mai este sigur de impulsurile spiritului său, pentru că nesiguranţa spiritului său nu se poate împăca cu judecată adevărată.

(Toni-Adrian Savu)