Social

Omilia Mitropolitului Neofit de Morfou, 20.03.2020: Iubirea desăvârșită alungă frica

Bucură-te, Marie, cea plină de dar! Maica noastră care ne învrednicește și astăzi, în aceste zile grele prin care trecem, să-i cântăm Acatistul în fața icoanei sale făcătoare de minuni din Solea muntoasă. “Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi sub Acoperământul tău!”

Arareori s-a auzit acest imn de o mai mare actualitate ca în ziua de azi. Realitatea acestei cântări este de necontestat, pentru că toată nădejdea noastră o punem în Maica lui Dumnezeu, Maria, să ne păzească mereu sub Acoperământul ei în aceste momente în care mulți, foarte mulți, cler și popor, se tem, ne temem, de boli molipsitoare. Și noi, cei puțini, cei puțin-credincioși – pentru că cine îndrăznește să spună că are credința sfinților, când puțina-credință dă târcoale inimii fiecărui creștin și fiecărui om de pe pământ?! Doar Sfinții au credința pe care o caută Dumnezeu, deoarece ei și-au curățat inima, au căpătat minte trează, minte ce se coboară în inimă și se liniștește, se așază acolo și se unește cu inima. Un rezultat al acestei uniri, al acestei însoțiri binecuvântate dintre minte și inimă –repet, atunci când inima se curăță de dorințe, de gânduri și de patimi, adică de bolile sufletului -, [este că] o mare boală a sufletului și a trupului fuge ca un demon. Pentru că nu poate să rămână într-o inimă curată și o minte trează aflată în pocăință, FRICA! Asta este problema noastră azi. Nu boala așa zisă a coronavirusului. Problema noastră este FRICA!

Evanghelistul Iubirii, Sfântul Ioan Teologul, prietenul lui Hristos, ucenicul Domnului, spune că iubirea desăvârșită alungă frica. Cine îndrăznește însă să spună: eu am iubire desăvârșită? Personal, eu nu îndrăznesc să exprim așa o ipocrizie. Mă asemăn mai degrabă apostolului Petru, care atunci când a început să se scufunde în apă, când a înțeles că merge pe apă în fel minunat, imediat ce s-a îndoit, a început să se scufunde. Și atunci i-a zis Hristos acel cuvânt frumos: Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și în altă parte, auzim cum un alt personaj al Evangheliei striga: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“

Așadar, fiecare cuvânt al nostru are în el și o urmă de necredință, de teamă. Dar această teamă nu trebuie să ne covârșească. Să fie puțină. Și să existe mereu în noi și un colț care să fie al lui Hristos. Este așa de smerit Dumnezeul nostru că se mulțumește cu un colț al inimii noastre! Dar trebuie să fie curat! Altfel nu va veni Hristos. Dacă toată casa noastră e murdară, dar a rămas un colț în bună stare, Hristos vine cu Duhul Său Sfânt ca să ne curățească și să Se așeze cu smerenie în noi Domnul Slavei, Iisus Hristos. Ajunge ca noi să Îi batem la ușă. Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide. Ajunge să nu fim căldicei, cum îi spune episcopului din Laodiceea din Apocalipsă: “Am venit și nu te-am găsit nici cald, nici rece, te-am găsit căldicel. De aceea te voi scuipa.”

Hristos nu este doar smerit și Dumnezeul Iubirii, este și Dumnezeul dreptății. De aceea, în aceste clipe când este încercată credința noastră, a tuturor și în primul rand a mea, care zic cuvinte mari, primul lucru sănătos să-l zicem este: “Cred Doamne, ajută necredinței mele!” Anumite colțuri în care se găsește frica există și în inima mea. Asta este sănătos și ortodox [să recunosc], deoarece acesta este duhul smerit. Cel ce se smerește, se va înălța. Și cum se vede duhul smerit?Atunci când îmi recunosc boala, boala inimii mele.

Repet, acum problema nu este coronavirusul și boala molipsitoare, este și asta, dar în mai mică măsură decât felul în care ni se prezintă situația. Desigur că trebuie să avem grijă, chiar dacă are grijă și Dumnezeu de noi. Dar nici asta ce se întâmplă nu este bine, nu este normală această panică, această frică. Toți să ne închidem în casă ca să facem ce? Să trăim online? Adică să adâncim boala care caracterizează epoca noastră? Toate să se întâmple electronic, adică să nu mai trăim, să nu mai comunicăm cu aproapele nostru și să nu ne mai împărtășim cu Dumnezeul nostru? Asta nu se întâmplă doar acum din cauza virusului, se întâmplă de mulți ani, de mai mult de zece ani. Cei mai mulți am uitat cum să comunicăm cu frații noștri și cum să ne împărtășim de Dumnezeu – acesta este adevărul!  Și acum se desăvârșește apostazia noastră și din viața de zi cu zi, care este fratele nostru, și din cea cerească, care este Sfânta Liturghie, sfintele ierurgii și Biserica Dumnezeului Treimic, plină de energia și harul Duhului Sfânt.

Să începem acum, din cauza unui virus, să ne îndoim de puterea Fiului lui Dumnezeu? Și de icoana lui Dumnezeu? Nu doar de cele zugrăvite care se găsesc în bisericile ortodoxe, dar și de aproapele nostru. Orice om este icoană a lui Dumnezeu sau, mai bine zis, este un candidat întru devenire icoană a lui Dumnezeu. Ajunge ca fratele meu și eu să învingem două lucruri: mânia și dorințele (păcătoase). Iarăși vorbim de pocăință, inimă curată zidește întru mine și minte trează [duh drept]. Iarăși, însoțirea inimii și a minții, iarăși, curățirea acelui colțișor din inima noastră în care să poată să Se sălășluiască Hristos. Se pare nu doar că ne îndoim de fratele nostru, ci și de icoanele sfințite la care ne închinăm dintotdeauna, după tipicul ortodox, fie că există coronavirus, fie că există ciumă, holeră, lepră sau orice altă boală molipsitoare. Tipicul spune că la finalul slujbei mă închin la icoana Maicii Domnului și sărut mâna preotului sau a arhierelui. De ce? Pentru că atât icoana, cât și mana arhiereului sunt pline de energii ale Duhului Sfânt.

Și vă zic, orice om, când ne apropiem de el cu milostivire, cu compătimire, cu iubire, cu bună intenție și slujire, nu din interes sau cu invidie, sau antagonism – acestea creeaza microbi, mai întâi duhovnicești și apoi biologici – dar dacă ne apropiem de fratele nostru cu bunătate și milostivire se dezvoltă alte forțe, dumnezeiești, îngerești, cerești. Doamne al puterilor, fii cu noi! Cine este Domnul puterilor? Domnul îngerilor.

Vedeți că i-am cerut sorei Isidora mai devreme să aprindă și lumânările cele mari de sus. Și s-a mirat sora de ce i-am cerut asta. Știe bine tipicul. Acestea de obicei nu se aprind în seara asta. Se aprind doar în timpul Sfintei Liturghii și sunt lumânările îngerilor. Lumânările de jos sunt ale noastre, ale oamenilor. I-am spus să le aprindă și pe acelea, deoarece așa de puțini oameni vin în aceste momente și în aceste zile în biserică, încât avem și mai mare nevoie de prezența îngerilor ca să fim mai mulți. Și, prin harul Domnului, au venit și vin Sfinții Îngeri, deoarece aceștia au iubire desăvârșită care alungă frica si Îl iubesc pe Domnul Iubirii în mod desăvârșit, și Îl slăvesc mereu, fără teamă. Și voi, după ce se va termina slujba, veți merge unul câte unul să vă închinați la icoana Maicii Domnului și, cine vrea și îndrăznește, să sărute și mâna mea, a păcătosului. Să știți că după ce vă veți închina la Maica Domnului, Preacurata – azi cuvintele parcă capătă sensuri noi – veți veni la mine cel molipsit, cel murdar, cel rănit, șchiop, dar Episcop, care are tot Harul Duhului Sfânt – și oricine se închină cu credință, se eliberează de orice rană, de orice molimă, de orice necurăție, de orice virus. Aici să vă văd! Acum a venit momentul în care va da examen credința noastră! Ce credință are fiecare…

A zis odată un intelept teolog, Părintele Ioannis Romanides, care a adormit în 2001, că de acum înainte problema va fi la episcopii noștri, adică la noi, la mine. Mai exact, ce credință vor avea. Și asta deja se vede în aceste zile. Nu este atât de mult problema voastră, cât a noastră, a arhiereilor și a preoților. Ce credință avem! Credem ce scrie în cărțile noastre? În Evanghelie? În binecuvântările Bisericii? Atunci oricare ar fi rana, inclusiv molima, cu credința ne vom închina.

Situația este următoarea: dacă problema este credința noastră, a tuturor, popor și cler, nu putem să judecăm pe nimeni. Mulți vorbesc, puțini fac. Dar măcar să nu judecăm. Că cele ale tale de azi, pot deveni ale mele mâine. Soluția la puțina noastră credință este una, și mi-o asum. Zicea Sfântul meu părinte, Iacov Tsalikis:

“Cum mă vezi pe mine, Neofite, ca îi vorbesc sfântului David și acesta face minuni pentru rugăciunile mele, să știi că în fiecare seară cad în genunchi în fața icoanei lui Hristos si Îi zic: Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Întărește credința mea!”

Aveam pe atunci 20 de ani și nu înțelegeam ce zicea Sfântul. Nu înțelegeam cât de importantă este credința la om. Că este cea mai importantă. Toate celelalte sunt pietre pe care le pui peste temelia credinței.

Si un alt sfânt al veacului nostru, Cuviosul Sofronie de la Essex, mi-a spus care este medicamentul fricii. (…) Sofronie era foarte educat, studiase în Franta, Anglia, era cosmopolit, știa să își exprime credința în termeni teologici, și făcea rugăciuni frumoase. O astfel de rugăciune este medicamentul puținei-credințe, adică a bolii secolului nostru, dacă este rostită în duh smerit de noi toți, de la Patriarhi până la arhierei, preoți, monahi și popor:

Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința Sfinților!

Să o spuneți cât de mult puteți, astfel că veți dobândi o zestre care vă va ajuta să treceți prin zilele grele care vin – care deja au venit. Căci cele ce se vor întâmpla de acum înainte vor fi, dupa cum a zis Sfântul Paisie, valuri-valuri. Grecii nu vor avea așa de multe de tras, vom avea și noi destule ca să ne fie încercată puțina noastră credință, ca să îngenunchem, să plângem și să Îi zicem:

Hristoase, dă-mi răbdarea și credința sfinților, dă-mi lacrimi de pocăință și mărturisire.

Astfel, când vom dobândi credința sfinților, răbdarea și lacrimile sfinților, atunci va dispărea și puțina credință și frica cea care naște puțina-credință. Si atunci vom înțelege ce vrea sa spuna apostolul iubirii când zice: “Iubirea desăvârșită alungă frica.”

Să aveți bună putere! Vă doresc ca aceste zile ce urmează să le petreceți în rugăciune și post.Bisericile noastre din mitropolia Morfou sunt deschise, să veniți să vă rugați și să vă împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos, Care a învins moartea, Care a învins diavolul și păcatul, adică frica.Opusul iubirii nu este ura, așa cum ne-a învățat Europa, ci este frica. Orice vă face să vă temeți, să știți că este insuflat de forțe demonice! Și nu sunt întâmplătoare, ci sunt foarte înșelătoare și viclene aceste săgeți pe care dușmanul le îndreaptă către inima noastră în aceste zile și ore. Când trage ispita aceste săgeți ale fricii, și ale puținei credințe, și lașității? În ajunul Duminicii Sfintei Cruci, adică mâine, în ajunul Buneivestiri a Maicii Domnului, a celei care s-a facut pod între Cer și pământ ca să se învingă moartea și diavolul, în ajunul Paștilor. Așa să știți! Nu este deloc întâmplător! Pentru că acela care face toate acestea, diavolul (…), de aceste lucruri se teme: de Sfânta Cruce, de numele Maicii Domnului – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! -, de Învierea Domnului – ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos.

Toate acestea se întâmplă ca să nu auzim Hristos a Înviat! Adevărat a înviat! Ca să nu avem Paști cu pace noi, ortodocșii, ca să nu avem Înviere! Asta e ce îi arde – pe noua ordine mondială, duhurile din văzduh și pe anumite slugi ale acestora de pe pământ. Noi, cei puțini, nu trebuie să le facem pe plac. Dar nu cu egoism! Nu cu judecăți. Cu acea rugăciune pe care v-am spus-o: Hristoase, dă-mi răbdarea și credința Sfintilor!

Și atunci vom avea Sfânta Cruce ca întărire, o vom avea pe Maica Domnului ajutătoare și vom avea Învierea lui Hristos în clipa morții noastre, ca să trecem în Viața Veșnică a Tatălui, a Fiului, și a Duhului Sfânt!

(ortodoxinfo.ro)

Ai vârsta peste 65 de ani? E clar! Ești infractor. Ca urmare, ești condamnat cu arest la domiciliu fără drept de apel. De fapt, fără nici un drept, toate drepturile au fost suspendate. Poliția și armata patrulează pe străzi pentru a-i identifica și prinde pe eventualii evadați, adică pensionarii care îndrăznesc să iasă din case. Măsura incredibilă pentru civilizația umană din toată istoria ei, nu și-a putut-o imagina nici măcar Franz Kafka în „Procesul”, nici Albert Camus în „Ciuma”, nici Jorge Saramago în „Eseu despre orbire”, autori considerați până acum drept creatori de fantasmagorii exagerate, dar care, iată, devin de astăzi reprezentanți ai realismului grotesc din secolul al XXI-lea.

Încercările de justificare sunt pe cât de penibile pe atât de cinice. Să-i protejeze, chipurile, pe acești bătrâni de contaminare și de îmbolnăvire cu Coronavirus, deși toate datele de până acum, toate statisticile medicale și sociale, arată clar că virusul respectiv atacă fără preferință de vârstă, infectați și decedați înregistrându-se de la copii până la pensionari. Atunci?

Atunci s-a ajuns la punctul în care ideile răspândite prin propaganda oficială și media din ultimii ani urmează să fie materializate. Vă aduceți aminte de declarația fostei directoare a F.M.I. (2011-2019) și actuala președintă a Băcii Centrale Europene făcută în octombrie 2018: „Old people live too long and this is a risk for the global economy. We must do something, urgently.” (Oamenii bătrâni trăiesc prea mult ceea ce este un risc pentru economia globală. Trebuie să facem ceva urgent.)? Vă mai aduceți aminte de fostul nostru președinte Traian Băsescu, cel care îi numea pe pensionari „asistați sociali”? De tevaturile interminabile cu modificarea vârstei de pensionare, cu recalcularea pensiilor, cu zvonurile că nu mai sunt bani de pensii, că tot sistemul de pensii se apropie de colaps și că va afecta întreg bugetul țării, că statul este nevoit să facă mereu împrumuturi externe pentru a plăti pensiile atâtor bătrâni? Dar de televiziunile care prezentau așa-zise știri și imagini căutate cu pensionari care umblă brambura prin oraș și prin mijloacele de transport, împiedicând deplasarea tinerilor care muncesc și care îi mai și întrețin pe aceștia din munca lor prin impozitele plătite? Ați observat cum au început să fie tratați pensionarii în societate, în magazine, la medic, în farmacii? Cu nerăbdare, cu exasperare, cu enervare, grăbindu-i să își bage mai repede produsele achiziționate în sacoșele ălea care le tremură în mână sau să numere odată banii pe care să-i lase la casă, bani rupți cu zgârcenie din pensiile lor mici, chibzuite cu atenție și așteptate cu speranță o lună întreagă?

Ce mai aud? Că în Italia, unii medici propun ca în campania pentru combaterea Coronavirus, persoanelor de peste 60 de ani să nu li se mai acorde asistență medicală, pentru a avea timp să se ocupe de cei mai tineri. Oamenii în criză întotdeauna și-au căutat un vinovat pe care să-l încrimineze de toate relele. Noi în ’89 i-am găsit pe teroriști, mai apoi americanii l-au găsit pe Saddam care era gata să distrugă toată omenirea cu armele sale nucleare, dovedite inexistente, apoi pe islamiștii lui Ben Laden care au dărâmat Turnurile Gemene, nemții i-au găsit pe evrei, iar dacă ne ducem și mai în urmă în istorie, la vremurile biblice, dăm și de emblematicul „țapul ispășitor”, când Marele Preot punea toate păcatele oamenilor pe un țap și îl alunga, săracul, să moară în deșert.

Acum e vremea bătrânilor să fie țapi ispășitori. După ce economia mondială a ajuns în pragul falimentului datorită lăcomiei fără măsură a unora și a imbecilității altora, bătrânii trebuie arestați și împuținați  spre binele omenirii. Vă dați seama de șocul psihologic asupra acestei categorii de vârstă, când oamenii respectivi văd cu cât cinism li se dorește și se urmărește dispariția lor? Dar șocul educațional asupra celorlalte categorii, care și ele, la rândul lor vor ajunge la vârste înaintate? În alte vremuri, nu cu mut timp în urmă, în școli se învăța respectul față de cei vârstnici. Acum ce se va învăța? Că după 65 de ani, gata, devii o povară pentru societate, povară de care trebuie scăpat cât mai repede.

E incredibil și de neconceput, dar, iată cât de real este acum, în anul 2020. Îmi aduc aminte din anii copilăriei ce vise își făcea omenirea despre anul 2000, despre civilizația extraordinară care se va fi instaurat pe planeta la acea dată. Au trecut deja 20 de ani peste visatul an 2000 și, iată „civilizația”! O molimă răspândită în mod ciudat pe tot globul, din Asia până în Americi, din Europa până în Africa, o molimă care nu poate fi stăpânită, care atacă pe oricine și o categorie de oameni în vârstă sacrificată pe altarul umanității, în numele grijii față de ea.

(Ing. Ovidiu M. Curea – art-emis.ro)

Etnicii germani – 75 de ani de la deportarea în URSS (VIII)
(urmare din ediția 15 martie 2020)

”Mimi” (cum i se spune), născută Dengel, a văzut lumina zilei la 11 martie 1925, la Ploiești. Se numără printre deportații germani care au fost duși, în ianuarie 1945, în lagărele sovietice, pentru a participa la munca de reconstrucție. Vreme de peste 60 de ani (până în 2006, când am ”descoperit-o” noi), pe ”Mimi” n-a întrebat-o ”nimeni, nimic” despre calvarul prin care a trecut. ”E drept, nici mie nu mi-a ars să vorbesc despre perioada aceea. Nici nu vreau să-mi mai amintesc. Colegele mele de suferință au mai fost întrebate, unele au fost abordate de reporteri ai unor publicații din Germania, dar pe mine nu m-a băgat nimeni în seamă, deși experiența mea n-a fost mai puțin… senzațională”. Nu-și explică de ce așa o apatie. Ar fi vrut să fie și ea subiect de poveste mai demult. Deși nu dorește să-și mai  amintească de ”aventura sovietică”, a acceptat cu multă bunăvoință, îndemnată și de membrii comunității germane din Prahova – care au trecut prin experiențe asemănătoare, și despre care noi, în exclusivitate, am scris și vom mai scrie – să ne relateze felia ei de viață. Din delicatețe, am căutat să nu întrerupem firul povestirii fostei deportate, aflată la o vârstă venerabilă.  

La Ufalei 

          ”M-au ridicat din strada Jupiter 2, situată în Bariera Rudului, numărul 40. N-a fost o surpriză pentru mine. Tata fusese ridicat din noiembrie, de la Rafinăria Columbia, Rafinăria Nouă, cum i se mai spunea, unde era maistru de instalații cazane cu abur, dar nu-l deportaseră încă. Dengel Friedrich îl chema. A fost ținut într-o clădire lângă fostul notariat, la Școala numărul 13. După noi, i-a venit rândul fratelui meu, Dengel Constantin. El a fost ridicat de la Timișoara, unde își satisfăcea stagiul militar. A fost dus în munții Ufalei, aproape de Siberia, la minele de aur”. Vocea devine sacadată, temură, sună înăbușit, se rupe, iar relatarea doamnei nu mai are continuitate. Am mai aflat, totuși, că Mimi a fost reținută – ca aproape toți condamnații germani din Prahova – două săptămâni în fabrica de mobilă de pe Oilor, ”La Bărbulescu”, i se spunea, viitorul Tehnolemn. Femeilor li s-a spus că vor fi trimise într-un spital, ca să îngrijească de bolnavi. Au fost îmbarcați la Ghighiu, în bou vagoane, cum le spuneau ei, cam 35-40 de persoane într-un vagon. După ce-și recapătă vocea, fosta deportată își reia firul povestirii: ”Ne-au făcut o aerisire – un pătrat decupat în podea – unde ne făceam și nevoile. Din când în când, ne aruncau printre zăbrele câte o jumătate de oaie crudă și  câte un coltuc de pâine înghețată”.

Călătorie cu tata

Mimi nu știa că tatăl său se afla în același tren (Ne-am amintit imediat că un alt etnic german din Prahova, Artur Schuller, a cărui poveste am relatat-o în episoadele precedente, călătorea în același tren cu tatăl său, fără să afle asta decât cu puțină vreme înainte ca trenul să treacă granița în URSS – s.n.). Avea să afle acest lucru la Focșani, când ”un cetățean a reușit să coboare din tren ca să bea apă. A strigat săracu’ din vagon în vagon, după ai lui, că avea și el rude în transport. Am întrebat și eu de tata. Mi-a spus că auzise de numele Dengel. Așa l-am depistat, dar nu l-am văzut, până când am ajuns la destinație. 16 zile am călătorit. În vagon se afla și doamna Dimitriu, ”Mitzi” – cum i se spune – despre ale cărei suferințe ați scris dumneavoastră”.

Ca și Mitzi, Mimi a fost debarcată la Krivoirog, lagărul Artiom 14. Le-au cazat într-o clădire pregătită special pentru ele. Se culcau pe scânduri de lemn înghețate. Clădirea avea și o centrală termică, dar în momentul în care i-au dat drumul au crăpat țevile.

Toate meseriile sau cadavrele de alături

Precum colega ei, Maria Dumitriu ”Mitzi”, Mimi  a lucrat la toate secțiile. ”Îi spuneam odată lui Mitzi că noi am învățat toate meseriile. Am lucrat la bucătărie, la spălătorie, la croitorie, am făcut și carceră. Mă dureau măselele din cauza frigului și a curentului. M-am dus lângă soba din bucătorie să mă încălzesc. Ofițerul de serviciu a zis că am dormit în timpul lucrului și m-a trimis la carceră.
În încăperea alăturată erau decedații, claie peste grămadă. Mureau mulți, domnule, de frig și de foame, că i-am văzut cum pășteau iarbă. Probabil nu mă credeți, dar poate să vă confirme Mitzi”.
N-ar fi murit atâția nefericiți dacă ofițerii ruși n-ar fi furat mâncarea deportaților. ”Nouă nu ne prea rămânea, dar lor nici că le păsa că mureau oamenii. Vedeam cum îi duce cu căruța în cimitirul improvizat în spatele cazărmii. Când vedeau că nu se mai ridicau, ne trimiteau pe noi să le tragem păturile de pe cap”.

Căsătorii din interes, căsnicii fericite 

          Mimi mai avea trei surori și un frate. Fratele era cel mai mare ca vârstă, iar Mimi era cea mai vârstnică dintre surori. Din fericire pentru ele, surorile ei au scăpat de deportare. ”Asta datorită unui comisar care locuia pe strada noastră. I-a spus comisarul mamei:  <<Elena, mărită-le pe fete cu români, ca să-și schimbe numele>>. Doar cea mai mică nu s-a măritat atunci. Aflată la o vârstă fragedă, ea nu era în pericol să fie deportată. Culmea, ea a avut o căsnicie mai grea. Celelalte, deși s-au măritat din interes, au avut căsnicii fericite. Cel mai rău a dus-o – cum spuneam – sora cea mică, Teodora, care s-a căsătorit, în 1952, la un an după mine, cu un militar basarabean refugiat. A decedat și ea, sărmana, în urmă cu trei luni”.

Un S profund

          Mimi avea să-și revadă tatăl imediat după instalarea în lagăr. ”Tata a lucrat la o mină de fier. S-a-mbolnăvit, ca și mine, de reumatism la picioare. Din păcate, mie mi s-a deformat și coloana vertebrală. Că ne scoteau noaptea, domnule, la descărcat de vagoane. Descărcam lemne, grâu și porumb. Degeram, dar nu ne dădeau lemne să ne încălzim. Să lucrezi zece ore afară iarna… Coloana mi-e deplasată, am un S profund. Noaptea, când m-apucă durerile, îmi încălzesc sticle cu apă caldă. N-am putut să mai ridic saci, pentru că nu ne asigurau nici hrană. Nu te puteai întreține cu arpacaș și cu mei”.

Doi-trei morți per dimineață

Le mai dădeau din când în când câte o ciorbă de sfeclă sau de varză, cu mălai. Au murit foarte mulți etnici germani atunci, încă din primii ani. ”Când lucram la spălătorie, ne puneau să facem curat în dormitoare. Găseam în unele dimineți câte doi–trei morți. Știu că au murit mulți etnici germani din Polonia. Vai, sărmanii! Asta e! După război, trebuie să tragă cineva. S-a nimerit să fim noi”.
(Sfârșitul primei părți. Urmare în ediția din 3 aprilie 2020).

                                                                           A consemnat Leonida Corneliu CHIFU

În ziua sărbătorii Buna Vestire, miercuri, 25 martie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie la Paraclisul Istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Reședinței Patriarhale.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji  la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Capela Mitropolitană „Sfântul Nichita Romanul” din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Paraclisul Mitropolitan „Toți Sfinții” din Craiova.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Paraclisul Mitropolitan „Învierea Domnului” de la Centrul Eparhial din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Biserica „Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ilie din Limours”, Franța.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați”, Chicago, SUA.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepscopală din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Alba-Iulia.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji  la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” din Râmnicu-Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Paraclisul „Sf. Cuv. Ioan Casian” din incinta Reședinței Arhiepiscopale din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Schitul Bodrogul-Vechi, județul Arad.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji la Paraclisul Episcopal din Huşi.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Mănăstirea „Buna Vestire” din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji la Paraclisul Episcopal „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Paraclis Episcopal, din județul Ialomița.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji la Mănăstirea „Pantocrator”, Drăgănești Vlașca, județul Teleorman.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Așezământul „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Varlaam, județul Giurgiu.

Preasfințitul PărinteVisarion, Episcopul Tulcii, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire” – Paraclis Episcopal din Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial din Zalău.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul „Schimbarea la Față” al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din Cenicientos, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Suedia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea „Antim” din Capitală.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea „Radu Vodă” din București.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca, din județul Timiș.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în comunitatea „Sfânta Otilia și Sfânta Teodora de la Sihla” din St. Michel la Foret, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela „Sfântul Siluan” din München, Germania.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Sihăstria Putnei, județul Suceava.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Catedrala Veche din Arad.

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Scărișoara Nouă, județul Satu-Mare.

Preasfinţitul Părinte  Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va sluji la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial din Roma, Italia.

(Basilica.ro)

Pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, în urma consultării din data de 22 martie 2020 cu Ministerul Afacerilor Interne, vă transmitem următoarele:

1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).

5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.

6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.

7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.

8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.

9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.

10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.

11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi să citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..

13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).

15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).

18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.

19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Cancelaria Sfântului Sinod

(basilica.ro)

Fusei în țigănie. Cel mai virusat dintre pământeni

Mafrends, dacă nu m-au răpus malaria la Douala în Camerun, febra galbenă la Balboa – în Panama, m-a scăpat Dumnezeu de difterie la Odesa – în Ucraina, m-a ferit Allah de ciumă la Karachi – în Pakistan și Buddha de holeră în India – la Bombay e limpede un lucru căcatu’ ăsta de virus poate cel mult să-mi dea un guturai. Nu mai vorbesc de SIDA, sifilis și sculament care toate m-au curtat prin Indochina, da’ nu le-am luat acasă să mi le fac mirese.
Acu’, după ce am bântuit ca belengherul prin Gara de Nord, metrou, tramvaie, autobuze și, ieri, mă dusei și-n țigănia din Jilava, azi o iau iar la talpă pe străzi, în ombilicul Bucureștiului, cu aifonu, pixu’ și carnețelu’ de reporter. Nu spui încă unde 🙂

Luați și vă bucurați că vă mai dă cineva reportaje din no man’s land

(Mihnea Petru Pârvu)

Anticorpii țigănești au învins „Eurovirusul” în cartierul „La Capace” din Jilava

Mai bine de 500 de romi trăiesc autarhic într-o zonă lăturalnică a comunei ilfovene. Acolo nu există niciun suspect de infectare cu Covid-19. E cea mai sigură zonă din lume.

Există în comuna Jilava, județul Ilfov, un cartier numit „La Capace”, unde trăiesc cam 500 dintre cei 2.500 de romi ai localității. Ei s-au aciuat pe acel teren, care nu era al lor, de mai multe zeci de ani.

Numele i se trage de la o ispravă făcut de un candidat la primărie care, le-a promis că, dacă-l votează, o să-i împropietărească. A fost ales, dar majoritatea dintre etnicii minoritari ştiau despre lege cam cum ştie barza să-şi facă cuib. Aşa că, în loc de un act, le-a dat ţiganilor câte un capac de borcan cu un număr scris cu carioca.

Apoi, ca în Vestul sălbatic, şi-au luat în primire „proprietatea”. Primarul le-a zis: „Construiți!”. De bună credință, oamenii și-au ridicat casele. Nici azi n-au acte pe teren. Dar trăiesc acolo, într-o stranie autarhie, nederanjați decât de lucrătorii de la ENEL, care îi mai debranșează de la curentul electric pe care cetățenii din „La Capace” îl fură din nou, la o oră după ce au rămas fără lumină în casă.

Distracția este că, deși ies arareori din cartier și n-au nici apă curentă, romii se protejează relativ bine de Coronavirus, căruia unii îi spun, inocenți, Eurovirus.

„Nu se mai aglomerează barurile”

Costică Mihai, agent de pază,  are 62 de ani, e unul dintre jilăveni de etnie romă. Are o atitudine fermă: „La noi nu se pune problema, se respectă regulile… Nu se mai aglomerează barurile”.

Zice asta în timp ce-și bea cafeaua pe bordura unui bar care e și magazin sătesc, pe a cărui ușă sunt scrise instrucțiunile venite de la stăpânire, cum că n-au voie să intre mai mult de doi clienți deodată.

„Ne ferim pentru sănătatea noastră. E normal să ne speriem, ca să ne ferim copiii și nepoții de boala asta”.

A dezvoltat anticorpi că a lucrat în toate țările

În schimb, Nicu Udrea, de 43 de ani, care se recomandă șofer și «om bun la toată munca», a venit și el la o cafea la barul care nu-i mai poate servi la masă înăuntru, din cauza stării de urgență.

„Mie mi-a zis unu’ la care am făcut o fațadă de vilă anu’ trecut, la Vâlcea, că o să fie nasol. Mi-a zis așa: «Ține de bani, că o să vină o criză mai mare ca-n 2008, la anu’!». Mă așteptam, că l-am crezut”. Dar spune că nu îi e frică: „Am dezvoltat anticorpi la Coronavirus, că am fost în toate țările: Germania, Cehia, Spania, Cipru și altele”.

„Am o mască de fo două luni jumate”

Nea Fane are 58 de ani, tot „om la toate”, mai are-n gură doi dinți și o măsea. Așa că mai mult bea, că la mâncat e mai dificil. E fricos: „Stau mai mult prin curte și fac treabă mai mult sub șopron și am grijă de grădina cu roșii și castraveți. Și celor din familie le e frică”.

La întrebarea de ce nu poartă mască, dacă îi e chiar așa de spaimă de contaminarea cu virusul chinezesc, Nea Fane dă din umeri: „Am o mască de fo două luni jumate, de când am fost răcit. Când plec în oraș mi-o pun la gură”.

(Mihnea Petru Pârvu – evz.ro)

Etnicii Germani – 75 de ani de la deportarea în URSS (VII)
(urmare din ediția 8 martie 2020)

”Burșicii”

Mitzi avea să treacă prin toate secțiile. A constatat că erau foarte mulți silezieni în lagăr, care lucrau la mina de fier. ”Celor care lucrau la mină li se spunea <<burșici>>. La spălătorie, aveam normă 60 de bucăți îmbrăcăminte aspră, plină de minereu, de la cei care lucrau în mină. Am lucrat și la bucătărie, unde spălam vase. Am încărcat mașini cu pietre. În ultimul an, situația s-a mai îmbunătățit, ne dădeau și salarii. Eu luam cam un sfert din cât luau rusoaicele”.
Sora lui Mitzi a avut o soartă mai bună. A plecat cu primul transport, după un an și ceva. Avea să se stabilească în Germania. 

Iar ca amintire o lingură

Mâncarea era distribuită în străchini de aluminiu. ”Varza acră, fiartă în apă, fără ulei, fără nimic. Lingura o mai am și acum, după mai bine de 60 de ani. O păstrez ca amintire. De câte ori m-am culcat seara plângând de foame… Mulți au murit. La mine a fost cum a fost. Dar multe fete au fost mutate în Lagărul Morții (cum îi spuneam noi), la Donbas. Dora, sărmana, a suferit mult mai mult. Munca la care fusesem eu repartizată era considerată grea și, drept urmare, primeam un kilogram de pâine pe zi”.
Mitzi a lucrat în mai multe lagăre. A fost și la Nipopetrovsk, unde săpa fundații pentru case. ”Lucram intensiv, să ne facem norma repede, ca să ne odihnim mai mult după aia. Șapte fete eram în brigadă. Ca brigadier harnic, am primit o pereche de bocanci”. A lucrat și la Liznoi, în schimbul de noapte. ”Doamne-Doamne, ce frig! Veneau vagoane cu cherestea și bușteni și ne trezeau noaptea să le descărcăm. Am transportat și șine”.
I-am amintit episodul cutremurător din biografia prietenei sale, Dora Dumitru, cea căreia i s-a administrat o injecție pentru a o steriliza. ”La noi nu se făceau injecții pentru a se evita sarcinile. Au fost și căsătorii, dar nu prea multe. Majoritatea fetelor au plecat în Germania după aceea. Dar nu pot să spun că nemții ne-au ajutat cu ceva. Nimica”.

Conserve de iarbă cu macucă

În lagăr exista și o infirmerie, unde deținutele erau ”tratate” de o doctoriță rusoaică. ”Aceasta îți dădea concediu medical numai dacă aveai temperatură. Am cunoscut acolo două surori din Câmpina, Teri și Greti. Greti cânta minunat. Din păcate, s-a-mbolnăvit de plămâni și a murit la Donbas, unde a fost mutată. Am fost și eu o dată la infirmerie, că aveam temperatură, din cauza plămânilor. Mulțumesc lui Dumnezeu că am rezistat!”.
Bărbații, în special, au ajuns distrofici, mureau de foame. Îi vedea culegând iarbă în cutii de conserve. ”Câți bărbați au murit, Doamne ferește! Când am lucrat la șosele, rusoaicele, prin gard, ne dădeau câte o murătură. Apoi, când am trecut pe salariu, îmi permiteam câte o macucă. Știți ce este macuca? Este floarea soarelui, cu uleiul stors, <<produs>> care se dădea la vite. Mai erau prăjituri din mălai pe care le tăiam bucăți și la mâncam cu mare poftă. Ni se păreau un deliciu”.

Santinela șchioapă sau cincinalul în patru ani și jumătate

Deținutele nu erau bruscate sau abuzate sexual. ”Nimeni n-avea voie să bată. O santinelă șchioapă a bătut o fată. Pentru fapta sa a fost trimis în Siberia. Dar de muncit trebuia să se muncească, norma era normă. Vă amintiți celebra lozincă ceaușistă a anilor ´70 <<Cincinalul în patru ani și jumătate>>? Ea își are rădăcinile tot în fosta URSS. Cu 15 zile înainte de plecare, pentru că ne îndepliniserăm planul cincinal cu trei luni mai devreme (peste alte trei luni se împlineau cinci ani de când ne ridicaseră), n-am mai lucrat. Am fost chemate la bucătărie, să pregătim mâncarea. Am făcut grevă, dar ne-au luat cu forța și ne-au obligat să gătim”.
Înainte de întoarcerea acasă, deportaților li s-a propus să rămână în URSS. Li se ofereau locuri de muncă, masă și casă. ”A rămas un singur deportat, un arhitect din București”.
”La plecare, deportații au fost îmbarcați tot în bou-vagoane. De data asta, vagoanele aveau sobe mici, cu cărbuni. La Sighet ne-a întâmpinat Crucea Roșie, cu lapte fierbinte. Am fost întrebați dacă avem nevoie de asistență medicală, de vreo operație sau să ne punem dinții”.

Bilanț medical

            La final, pe când mă pregăteam să-mi iau la revedere de la doamna Mitzi, aceasta mă rugă să mai zăbovesc puțin. ”Dar de sănătate nu mă întrebați? Nu am decât 15 operații și proteză la genunchiul stâng. Am fost operată de patru ori doar la rinichiul drept. Șapte pe picior. N-am stabilitate. Am făcut un infarct miocardic acut, mi s-a declanșat un ulcer cu bulb. Și acum mai am dureri groaznice. Am fierea scoasă. Să vă mai spun? Ce folos că ne-am mâncat tinerețea acolo? E prea târziu acum, prea târziu!”.

”Spuneți-mi dvs., domnule, pentru ce?”

Mitzi izbucnește în plâns. Îmi spune, printre lacrimi: ”Mă mir că nu-s senilă. Nu v-a fost teamă? Ce ați fi zis dacă ați fi dat de o babă senilă? Se miră lumea că mă duc singură în piață, la cumpărături. Mi-a dat Dumnezeu putere, că sunt credincioasă. Eu sunt cu credința în Maica Domnului, dar accept și credința ortodoxă. Primesc preotul cu botezul. Nu ies din casă până nu mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să mă întorc acasă. Am atâtea să vă spun, încât ați putea scrie un roman. Nu vreau să-mi mai amintesc de Rusia. Câteodată stau și mă gândesc la toate prin câte am trecut. Pentru ce toate astea, pentru ce? Spuneți-mi dv., domnule, pentru ce?”.

”Luați câte poze vreți, că oricum vor fi aruncate după moartea mea!”

Mi-a întins apoi teancul de fotografii. Majoritatea sunt din tinerețe. În multe dintre ele, este înfățișată cu codițe. Le examinez cu multă atenție și curiozitate. O femeie foarte frumoasă. ”Am purtat codițe până târziu. Poze recente nu prea am”. Observ cu surprindere că deține fotografii făcute în lagăr, alături de alte colege de suferință. Întreb cine a făcut fotografiile. ”Credeți-mă, habar n-am cine a făcut pozele!” Îmi arată apoi o fotografie realizată înainte de plecarea în URSS. ”Cu haina din poză m-au dus în Rusia”.

”Au mai venit niște ziariști să mă întrebe. Mi-au cerut câteva poze, dar nu mi le-au mai restituit. Luați câte poze vreți, că oricum vor fi aruncate după moartea mea!”:

(sfârșit episodul Dumitru Maria-Meta. Urmarea epopeii etnicilor germani din Prahova condamnați la muncă silnică în lagărele sovietice în ediția din 25 martie 2020)

                                                                                                  A consemnat  Leonida Corneliu CHIFU

Daniel Buzdugan a comentat astăzi sugestiile unor jurnaliști și politicieni care spuneau că bisericile trebuie închise în perioada Paștilor, pentru a nu fi sursă de contaminare. El a spus că ar fi de acord cu această decizie dacă slujbele s-ar ține în mall-uri, de care nimeni nu se leagă, arătând astfel cum vocile acuzatoare au, de fapt, o atitudine tendențioasă.

„Mdaa, se vorbește despre închiderea bisericilor înainte de Paște, pentru că vine lume multă la biserică și e pericol de coronavirus…

Ca ortodox practicant sunt de acord cu închiderea bisericilor, dar propun ca slujbele să se țină în moluri că astea nu se închid. Să fie slujbă la H&M la Pull and Bear, la Bershka… că e spațiu mai mare, ai vedere și de pe etaje”, a postat Daniel Buzdugan pe contul lui de Facebook.

Traian Băsescu și Andrei Caramitru sunt cele mai sonore voci ce au cerut închiderea sau restricționarea slujbelor.

În replică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a spus că „este bine să ne îngrijoram în limitele rațiunii, e toxic să ne panicăm… Igiena de ordin spiritual ne protejează în asemenea cazuri cel puțin la fel de bine ca cea de ordin sanitar.

Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină pentru ca ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”.

(avereabisericii.ro)

Etnicii Germani – 75 de ani de la deportarea în URSS (VI)
(urmare din ediția 20 februarie 2020)

Cinci ani de ”Universitate” în URSS (1)

               ”Am realizat odată un material pentru o revistă germană. L-am intitulat <<Cinci ani de Universitate în Rusia>>. Puteți să dați același titlu textului pe care îl veți scrie”, ne-a îndemnat Dimitriu Maria–Meta, Îi garantăm că vom ține seama de sugestia dânsei, doar că vom înlocui Rusia cu URSS, conform denumirii de atunci.
            ”Mitzi” pentru cei apropiați, româncă de origine etnică germană, a petrecut acești ani ”universitari” în fosta URSS, unde a fost deportată pentru a participa la munca de reconstrucție a Uniunii Sovietelor. Mitzi va fi marcată pe viață de răstimpul petrecut în lagărele de muncă. A acceptat, după insistențe, să ne vorbească despre o perioadă cumplită a vieții ei, de care nu dorește să-și mai amintească.

Fericire conjugală

Dimitriu Maria–Meta, Wolf pe numele de fată, a văzut lumina zilei la Ploiești, în 1924. Tata: Rudolf, mama: Josefina. Mama a părăsit această lume în 1935, la 41 de ani, iar tatăl în 1940, la vârsta de 52 ani. Până la decesul tatălui, Maria–Meta a avut o viață destul de liniștită. Tatăl, comerciant, avea două magazine, ”cam pe locul unde este situată Casa Albă acum” și reușea să asigure un trai îndestulător familiei. După decesul tatălui, Maria a fost luată în grijă de sora ei cea mare, Grete Negulescu, soția profesorului Toma Negulescu (”Poate-i știți”), fost director o vreme la Liceul <<I.L.Caragiale>> sau <<Petru și Pavel>>, cum se numea odinioară. Grete a murit în ´59, la 42 de ani. Maria mai are o soră, Charlotte Malz, stabilită în Germania.
În ´42, după terminarea liceului ”Despina Doamnei”, a intrat ca funcționară la Uzina Electrică de pe Mihai Bravu. Acolo avea să-l cunoască mai târziu, după capitolul pe care vi-l vom prezenta în rândurile de mai jos, pe cel care avea să-i devină soț. ”Aici am reușit cel mai bine: în căsnicie. Am avut o căsnicie extraordinar de frumoasă. În aproape 59 de ani, n-am avut nicio ceartă. Din păcate, soțul meu a decedat în 1988”.

Toate Măriile nemțești

Imediat după ce am pătruns în locuința sa (un apartament situat în Complexul Nord), Mitzi ne-a dojenit cu delicatețe: ”Domnule, mai întâi o să vă iau eu la întrebări! Ce v-a venit să ne căutați după mai bine de 60 de ani? Ce puteți să mai faceți acum și ce rost mai are? Mi-au spus domnul Schuller și Dora Dumitru (etnici germani, ca și interlocutoarea noastră – s.n.) că ați scris și despre ei. De ce vreți să răscoliți amintiri?”, ne-a întâmpinat, după salutul de politețe, doamna Maria-Meta Dimitriu. Fără să mai aștepte răspunsul nostru, s-a îndreptat spre un dulap, de unde s-a întors cu câteva albume cu fotografii. ”Noi, babele, suntem cam  de aceeași vârstă. Dora, ca și mine, e în februarie. Eu sunt pe 17. Ea e nițel mai bătrână. Aproape că nu e zi în care să nu vorbesc cu Dora la telefon. Știți că și ea e foarte bolnavă?”. I-am răspuns că ne-a fost dat să constatăm trista realitate.
Am observat că doamna Nadia Niculescu, președintele Forumului German din Prahova, îi spune Mitzi (Miți). De ce Mitzi?, o întrebăm. ”La români, avem o grămadă de derivate din Maria: Mărioara, Măriuca, Marița, Mariana și câte altele. Dar la nemți avem unul singur. Toate Măriile nemțești sunt…Mitzi”.

Cum să te întorci pe cealaltă parte în bou-vagon?

Fără a mai aștepta să o întrebăm, gazda noastră începe să depene. ”Am fost duse la ceea ce s-a numit munca de reconstrucție în URSS. Pe 10 ianuarie 1945 m-au luat și pe 22 noiembrie 1949 m-am întors. E sunt singura care are adeverință de la MAI, prin care se certifică faptul că am fost deportată”.
A fost ridicată de pe Udriște Năsturel, unde locuia împreună cu sora sa, Grete, cu doi ani mai vârstnică. ”Ne-au strâns lângă fostul Tehnolemn, unde se construiește Tribunalul acum. Au spus că se va face triere, da` de unde? Ne-au urcat în camioane, apoi, la gară, ne-au îngrămădit într-un bou-vagon (așa le spuneam vagoanelor pentru vite), 35 de persoane. Dormeam pe niște scânduri suprapuse, câte șapte. Dacă se-ntorcea una pe o parte, trebuia să se întoarcă toate.

Mitzi descoperă ceva

În timpul călătoriei, Mitzi avea să descopere nu numai România pitorească și Uniunea Sovietică așișderea, ci și altceva ce nu mai văzuse. ”Atunci am <<descoperit>> ceva ce nu mai întâlnisem în viața mea: păduchii. Apoi, să-ți faci necesitățile pe pătratul din podea…”.
După relatarea acestui fapt, Mitzi se oprește ca pentru a se reculege. Apoi reia firul povestirii: ”Doamne, cum e și Rusia asta! Toate stepele alea, de nu se mai terminau! Auzeam, din când în când, câte o împușcătură. Doamne, ce s-o fi-ntâmplat? Pe cine mai împușcă?, ne întrebam. Oare nu ne vor împușca și pe noi? Am trăit tot drumul cu această spaimă”.
Cu ce s-au hrănit în timpul lungii călătorii?, întrebăm curioși. ”Drept mâncare ne-au dat o oaie înghețată, pentru care n-aveam dinți. Trăgeam de ea cum puteam. În rest, ce apucase fiecare să mai ia de-acasă. Dar nu ne ajungea, desigur, pe durata întregii călătorii”. Aici, întrerupe din nou firul relatării, mă privește câteva clipe în ochi pentru a-mi urmări reacțiile. ”Mă mai uit la televizor și mai văd și eu ba una, ba alta, că ce să fac la vârsta mea? Parcă ar fi dintr-un thriller”.

Mitzi descoperă și altceva

Dar Mitzi avea să mai descopere ceva. Ceva ce ar fi dorit să nu fie adevărat. Că răutatea este omenească, nu doar rusească. ”La Cluj, i-am dat unui cetățean sticla printre zăbrele, să mi-o umple cu apă. Când am întins mâna să iau sticla, a… scăpat-o. Înadins a făcut-o! Doamne, cât am putut să sufăr!”.

16 zile a durat călătoria către nu se știa unde. Într-un final, trenul a ajuns la Antiom, lagăr 1401, lângă Krivoirog.

”Câinele roșu” sau ”la târnăcop” 

Cazărmi ”antice”, paturi lungi de lemn, cu zăpadă pe ele, calorifere sparte. ”Într-un final,  ne-a adus niște saltele de paie. Am avut un comandant rusnac, înalt, slab. Îi spuneam <Câinele roșu>, că avea o figură care te înspăimânta”.
A doua zi, deportații au fost repartizați la muncă. ”Sora mea a prins un loc la infirmerie. Pe mine m-au repartizat la târnăcop, în construcții. Mă înălțam pe vârfuri, că târnăcopul ajungea până la pământ și nu puteam să-l ridic. Târnăcopul mă trăgea după el. Am lucrat la reconstrucția unor clădiri dărâmate. Sărea gheața pe noi”.

(Sfârșitul primei părți. Continuarea în ediția din 15 martie 2020)

                                                                                               A consemnat Leonida Corneliu CHIFU

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.

Istoric 

Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă. În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume. Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.

În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913. 

De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.

Situația de azi 

În data de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită in toata lumea (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă). Dintre aceste țări fac parte Națiunile Unite (193 de state) care au oficializat sărbătoarea în anul 1975. Ne fac parte următoarele țări: Afganistan, Albania, Algeria, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Franta,Georgia, Germania, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kârgâzstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Spania, Statele Unite a Americii, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uganda, Uzbekistan, Vietnam, Zambia, România. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.

(Wikipedia)

Prezentă în studioul TRINITAS TV la emisiunea „Credință și cultură” – ediția dedicată Marșului pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru familie”, Alexandra Nadane, președinta Asociației „România pentru viață”, a vorbit despre falsele promisiuni ale avortului. Ea a spus:

„Cea mai mare minciună a ideologiei pro-avort este că avortul rezolvă problemele femeii și că avortul eliberează femeia de responsabilitate. În realitate, sunt… milioane de femei… care au fost afectate de trauma avortului, care regretă această decizie. Eu însămi am întâlnit persoane care, după treizeci și cinci – patruzeci de ani, regretă, se întreabă în fiecare zi ce ar fi devenit copilul lor, ce s-ar fi întâmplat dacă i-ar fi dat șansa să se nască. După patruzeci de ani, ca cineva să regrete, e ceva teribil. Avortul este o traumă pe care părinții o duc întreaga viață, din păcate.

De aceea, mișcarea pro-viață oferă un răspuns pentru adevăr. De ce? Pentru că sprijină femeia să-și ducă la bun sfârșit sarcina, să se bucure de alegerea vieții copilului, să se bucure de dragostea care se construiește în această relație dintre părinți și copii.

În același timp, este foarte important ca oamenii să înceapă să vorbească cât mai mult despre această tragedie pe care o provoacă avortul – pentru că, până la urmă, o femeie devine mamă în momentul în care este conceput un copil. La fel, un tată devine tată din momentul în care un copil este conceput.

Din păcate, așa cum scriam și în comunicatul Marșului pentru viață, presiunea care se pune de multe ori pe părinți care se confruntă cu diferite diagnostice, li se spune că copilul va avea diferite afecțiuni. Se confruntă cu o presiune foarte mare din partea societății pentru a avorta copilul. Și cumva se crede într-un mod fals că faci un lucru foarte bun dacă faci avort când ai un copil cu dizabilitate, pentru că el n-ar simți durerea. Însă copilul, organele, creierul lui se dezvoltă destul de devreme. Și, până la urmă, ce este mai important: ca un copil să trăiască, să fie sprijinit, să primească darul vieții, sau să moară și să i se ia orice șansă la viață?”

(stiripentruviata.ro)

„În aceste momente de risc de epidemie era de așteptat ca Biserica să fie țintă pentru atacuri în ceea ce are ea mai Sfânt : Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Comunicatul de azi al Patriarhiei Române a tulburat multe persoane care se consideră „tari în credință”.
Eu cred că ar trebui să ne păstrăm calmul și să citim acele cuvinte în cheia a două preocupări principale :

1. Grija pentru cei „slabi în credință”
2. Raportarea cu discernământ la primirea Celor Sfinte.

Biserica se îngrijește de păstrarea adevărului și de punerea în lucrarea a harului tămăduitor, dar nu îi pierde din vedere nici pe cei slabi în credință .

Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, 14:1-2 spune:

„Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume.”

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește acest cuvânt arătând modul pastoral în care Sfântul Apostol Pavel îi tratează pe cei mai slabi în credință, care nu mâncau din toate cărnurile, așa cum Petru a fost încredințat de Domnul, și, pentru a nu greși, mâncau doar legume.

Comunicatul Patriarhiei spune că „Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);”

Este evident că este vorba de recomandarea ca persoanele care sunt tulburate de această situație să poată primi împărtășirea ÎN AFARA SFINTEI LITURGHII, în orice moment al zilei, într-o linguriță adusă de acasă.

Cei „tari în credință”, care se împărtășesc fără frică folosind aceeași linguriță nu ar trebui să se tulbure. Tăria credinței s-ar dovedi și prin primirea îndemnului Sfântului Apostol Pavel (Romani, 14:1) „Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile”

Nu e cazul să ne tulbure faptul că Biroul de presă al Patriarhiei încearcă să-i liniștească și pe cei ce se îngrijorează și să propună o soluție de criză. E evident o preocupare pastorală. Nu comentez soluția aleasă. Eu văd în acest text o cale prin care cei tulburați sunt liniștiți „în urgență”.

Noi cei care studiem rânduiala canonică a Bisericii ar trebui să înțelegem ce este dincolo de lingurița împărtășaniei.
Nu avem nici un text canonic care să introducă lingurița ca mijloc de împărtășire.

Împărtășirea era dată fie Trup înmuiat în Sânge și pus în gura credincioșilor de către preot, fie în mâna credincioșilor. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește explicit despre această practică.

La un moment dat credincioșii au început să aducă de acasă o cutiuță-chivot în care să pună Sfânta Împătășanie și se împărtășeau și peste săptămână. Unii se întreceau în a aduce chivoturi din cele mai scumpe în semn de prețuire pentru Sfânta Împărtășanie.

Pentru a îndrepta această nerânduială canonul 101 Trulan vine cu un imperativ de îndreptare:
„Dumnezeiescul Apostol îl denumește cu glas răspicat pe om, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, drept „Trup al lui Hristos” (1Cor 12:27) și „Templu” (1Cor 3:16). Astfel, cel ce a dobândit vrednicia cerească prin patima mântuitoare, depășind întreaga creație sensibilă, fiindcă îl mănâncă și îl bea pe Hristos, este preschimbat întru totul înspre viața veșnică, sfințindu-și sufletul și trupul prin împărtășirea de dumnezeiescul har. De aceea, dacă cineva ar dori ca la momentul adunării să se împărtășească cu preacuratul Trup și să devină prin participare una cu El, tinându-și mâinile în formă de cruce, să se apropie astfel și să primească comuniunea harului. Căci pe cei care, în afară de mâna lor, pregătesc pentru primirea dumnezeiescului dar anumite vase de aur sau din alt material, pentru ca prin acestea să se învrednicească de preacurata comuniune, nu îi acceptăm în niciun chip, fiindcă preferă materia cea neînsuflețită și inferioară mai mult decât chipul lui Dumnezeu. Iar dacă cineva va fi prins că oferă preacurata comuniune celor care aduc aceste vase, să fie îndepărtat și el și cel ce le aduce.”

Împărtășirea cu lingurița a apărut în timp în practica de cult și abia în secolul XII pare să fie o practică generalizată. Canonistul Balsamon o menționează în acel timp dar alături de alte modalități.

Așadar forma împărtășirii cu o singură lingurița a fost statornicită din motive practice după secolul al XII-lea. Tot din motive practice Biserica ar putea găsi altă formă de împărtășire, în situații de excepție, care să nu vexeze credința „tare” a unora și să nu disprețuiască „slaba credință” a altora.

Tulburările din aceste zile ne arată că nimeni nu se poate lăuda cu „credință tare”. Si cei ce critică acest comunicat, afirmându-și credința dovedesc slăbiciuni, smintindu-se fără temei. Textul sfântului Apostol Pavel despre astfel de neputințe vorbește la începutul Epistolei către Romani.

Sunt convins că ierarhii noștri meditează serios la aceste aspecte și cred că noi ar trebui să ne rugăm Domnului să-i lumineze pentru a putea da clerului și poporului răspuns ziditor.” – scrie Pr.Prof. Patriciu Vlaicu pe Facebook.

(deinteres.ro)

Noam Chomsky este caracterizat în media drept o figură importantă a stângii americane. Este mult mai cunoscut ca activist politic, și nu ca eminent lingvist la MIT (Massachusetts Institute of Tehnology), pentru că a fost prezent întotdeauna în primele linii ale demonstranților pentru drepturile civile în Statele Unite.

Chomsky este de părere că o societate decentă trebuie să depășească represiunea și opresiunea, reminiscențe istorice, creând condiții optime pentru exprimarea creativității umane, incompatibilă cu lipsa de libertate.Chomsky este de părere că deși încă nu suntem capabili să concepem regulile unei societăți în care fiecare individ să aibă condiții perfecte de dezvoltare, dar că putem creiona principiile care să o guverneze. În opinia lui Chomsky avem două sarcini intelectuale importante în sfera politică și socială. Prima este de a imagina această societate viitoare dreaptă, ceea ce impune crearea unei teorii sociale umaniste, care să se bazeze, pe cât posibil, pe concepte ferme și umane despre esența sau natura umană. Cealaltă este înțelegerea naturii puterii și a opresiunii din societatea actuală.

Noam Chomsky a formulat zece principii manipulării,  pe care se bazează democraţia occidentală – strategii ale diversiunii, concepute pentru a confuziona şi deturna atenţia mulţimilor de la manevrele claselor politice şi financiare. Metoda este una simplă, canalizarea atenţiei în direcţii false.

Care sunt cele zece principii pentru manipularea maselor.
1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici treptat toate mă­su­rile dure. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet şi dintr-odată, de­vine suportabil, dacă este livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e  prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi mulţimilor ca şi cum toţi oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre o gândire infantilă care nu face relaţia dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţionaleste instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar me­dia, aceea care îndobitoceşte pu­bli­­cul şi-l ţine legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi simţământul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Omul care nu mai are îndemnul să se revolte, devine turmă şi e uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky le-ați simțit și le simțiți prezente în fiecare zi, în orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuându-se, acționând împotriva noastră, făcându-ne mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o viață demnă.

(Autor: MONICA NISTOR – 2daynews.ro)

Video

Trinitas.tv

Italia a ajuns în prezent cea mai afectată țară europeană de răspândirea coronavirusului. Bilanțul include două decese și peste o sută de infecții. Până în prezent, nu au fost identificați români care să aibă noul coronavirus.

În acest context, Episcopul Siluan al Italiei a transmis duminică, 23 februarie 2020, un mesaj către românii ortodocși din Peninsulă.

Ierarhul îndeamnă la respectarea regulilor emise de instituțiile abilitate, dar și la rugăciune pentru toți cei deja contagiați și pentru familiile lor, precum și pentru cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi.

Mesaj de solidaritate cu cei încercați ca urmare a înregistrării a numeroase cazuri de contaminare cu Coronavirus pe teritoriul Italiei

În contextul înregistrării, în ultimele ore, a unui număr crescând (peste 130, la ora actuală) de persoane contaminate cu Coronavirus în mai multe zone ale Italiei, fapt ce a determinat deja autoritățile civile și sanitare să ia măsuri specifice, măsuri ce prevăd (cum e deja cazul în regiunile Lombardia și Veneto), în unele cazuri, inclusiv suspendarea slujbelor publice, dar și în contextul neliniștii și a tulburării ce cuprind cu repeziciune inimile oamenilor, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei își exprimă compasiunea față de toate persoanele care au fost deja contaminate și solidaritatea cu familiile acestora și adresează condoleanțe familiilor ale căror membri au decedat din cauza virusului mai sus amintit.

Împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din cuprinsul eparhiei, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23) ca, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfinților Tămăduitori, a Sfântului Arhanghel Rafail, a Sfinților noștri Îngeri Păzitori și a tuturor Sfinților, să ne păzească și să ne apere de molima ce a cuprins țara în care trăim, Italia, contaminând tot mai multe persoane și făcând deja două victime.

Ne rugăm, de asemenea, pentru grabnica însănătoșire a tuturor celor contagiați (în Italia și în tot mai multe regiuni ale lumii) și pentru liniștea familiilor lor, precum și pentru toate cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi. Îi purtăm în inimă și rugăciune pe toți cei obligați să rămână la casele lor și nădăjduim în grabnica restabilire a normalității în viața lor și a familiilor lor. Îi purtăm în gând și pe toți cei care, fiind în România sau în altă parte a lumii, sunt îngrijorați pentru rudeniile lor, aflate în zonele contaminate din Italia, și le mulțumim pentru rugăciune și solidaritate.

Preacuvioșii și Preacucernicii clerici vor adăuga la slujbe (la ectenia mare și la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc În vreme de orice nevoie și primejdie omenească (pag. 472-475) sau în caz de Boli molipsitoare (pag. 456-461), după cum este rânduit la sfârșitul Liturghierului (ediția 2012), pentru oprirea molimei. Acolo unde se găsesc Sfinte Moaște, clerul va binecuvânta poporul cu racla în care acestea se află așezate, însemnându-se cu semnul Crucii în cele patru zări.

Recomandăm tuturor clericilor, monahilor și credincioșilor din eparhie să respecte cu strictețe prevederile tuturor Ordonanțelor emise de instituțiile centrale sau locale ale administrației publice sau sanitare italiene, precum și toate recomandările de imediată necesitate în ceea ce privește igiena și sănătatea publică.

Întemeindu-ne pe tradiția de veacuri a Bisericii lui Hristos, le recomandăm credincioșilor:

• Să se încredințeze, în rugăciune, pe ei înșiși, pe toți cei dragi și pe toți oamenii aflați în suferință, purtării de grijă a lui Dumnezeu Atotțiitorul Care nu ne încearcă peste puterile noastre;
• Să se însemneze, zilnic, cu semnul Crucii, pe ei înșiși și pe copiii lor, și să-și însemneze cu semnul Crucii mâncarea și băutura, acasă sau la locul de muncă;
• Să se ungă (pe sine și pe propriii copii), zilnic, cu Untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul Crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini;
• Să bea, în fiecare dimineață, pe nemâncate, Apă Sfințită (Agheasmă) și să-și stropească locuințele, în semnul Crucii;
• Să aibă încredințarea că, de fiecare dată când se împărtășesc cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge ale Mântuitorului Hristos, o fac spre tămăduirea sufletului și a trupului;
• Să rostească adesea rugăciunea Tatăl nostru, cu gândul la toți cei aflați în suferință sau care sunt cuprinși de neliniște și de teamă;
• Să cheme în apărare și ajutor Numele Domnului, zicând mereu: Doamne, Iisuse Hristoase,
  Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta;
• Să citească, după putință, Paraclisul Maicii Domnului, pomenindu-i pe cei bolnavi, cu
  încredințarea că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este grabnic ajutătoare.

Să ne rugăm, așadar, cu toții, de la mic la mare, ca Milostivul Dumnezeu să stăvilească, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor Sfinților, boala molipsitoare ce s-a răspândit deja în mai multe țări din lume și a cuprins și țara ce ne găzduiește, Italia!

Cu părintească îngrijorare, dar cu neclintită nădejde în mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu,

† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

(basilica.ro)