Deși îmi dau seama că vin în contradicție cu spusele Apostolului (I Corinteni 6, 18-19: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în
Sunt profesor de Limba și literatura română. Am terminat Facultatea de Filologie a Universității ”Al.I. Cuza” din Iași, pe vremea când în România nu existau
Ieri, Flo a gătit mâncare de limbă cu măsline. Eu am curățat limbile. Erau șapte. Beleam la pielița care acoperea mușchiul cărnos, pielița aia alburie,
Povestea cu Dumnezeu şi facerea lumii e, pe scurt, următoarea: la un moment dat, numit „Început”, creatorul a făcut lumea (stele, galaxii, tot absolut), dintr-o
Saşii din Siebenburgen, cum i se spunea Transilvaniei (regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale
Cuvântul săndulie, cu care oltenii numesc covoraşul de lângă pat, vine de la franţuzescul "descente du lit". Cine şi-ar fi închipuit că atât de neaoşul
Am devenit imun la depresiile necontrolate ale românilor, la căderile intenționate în gol, la aruncatul cu privirea în ograda vecinului, la bârfele despre cei care
Individul zilelor noastre înghite o mîncare deja mestecată. Sistemul i-a pus în mînă o telecomandă ale cărei canale sînt gata programate, iar el, o lighioană