Grupul de la Ploiești

EL.
EA.
EA a ascultă minunată tot şirul de vorbe care îi treceau pe lângă ureche. Frumos spuse, minunat arcuite şi şerpuite cu voce domoală.

Îl vedea că prin vis cum se bucură că îşi găsise rostul, echilibrul, bucuria de a trăi absolut orice zi, orice pală de vânt, orice parfum de noapte care se poate face văzut. O ţinea pe braţe şi cu ochi victorioşi de strălucire îi desena viitorul lui.

Se iubeau şi nu puteau unul fără altul. Când erau despărţiţi, li se răsuceau viscerele de durere. Corespondenţe, telefoane, skype-uri în noapte, călătorii îndelungate unul către altul prin avioane prăfuite, alergături prin aeroporturi, vacanţe minunat de scurte… nu puteau unul fără altul.

Însă ea ascultă, după ce tăiaseră jumătate de glob de atâtea ori, distanţe, unul către altul, cum el îşi rostuia viaţa. Acum, după ce tăiaseră o mie de noduri gordiene, o mie de capete, după ce înfruntaseră împreună himere şi dureri. Acum. Când totul era liniştit şi posibil.

Îl auzea ca prin vată. Se uita la chipul acela de icoană din faţă ei şi nu pricepea. Însă O IUBEA. Adevărat. Nu, pasămite. Fervoarea lui o ducea din ce în ce mai adânc în muţenie.

Înşurubat în cotidianul lui calculat, acum EA vedea că vorbele zboară între ei ca nişte ciori în preajma frigului de noiembrie. Ce să mai spună? Să se zbată, să urle, să lase lacrimi să curgă aiurea? EL descoperise piatră filosofală a vieţii, un atare rost de a-şi trăi cu bucurie cotidianul.

Dintr-un foc, inima îi începea să devină surdă, pentru că băiatul acela care urcase şi bătuse lumi până la ea, nu mai era. EA, de asemenea, a întors toate lumile ei pe dos pentru a-l iubi.

Aveau în faţă numai Viitorul. În care EA nu avea nici un loc. EL, senin, îi spunea că după o asemenea iubire nu mai poţi cere nimic de la viaţă. Decât să trăieşti liniştit în cotidian, cu toate distanţele care te despart.

Tranşase singur.

A întrebat-o de ce nu împărtăşeşte acelaşi entuziasm şi de ce tace. Hmmm? La ce bun? EL a decis fără EA. EL ştia mai bine cum va trăi în absenţa ei, fără mâinile ei, fără cântecele ei, fără râsetele şi veselia ei. Aparent, era sigur pe EL.

EA, asurzită, privea cu ochi sticloşi către departe. Ştia că îl va durea lipsa căldurii ei într-o bună zi. Şi că şi pe EA o va durea suferinţa lui, însă ar fi fost plecată deja. De data asta, fără întoarcere pentru EA.

Se uita la el şi a înţeles cum a început deja să se desprindă de el.

Semăna, în timp ce îi vorbea, din ce în ce mai mult cu o amintire. Precum o fotografie care începuse să se învechească în ramă.

Mihaela Popescu TAULET

Cenaclul literar „I. L. Caragiale” Ploiești nu a luat vacanță, continuând tradiția întâlnirilor bilunare la Clubul „Jazz Cafe” din municipiu, până când Filarmonica „Paul Constantinescu” își va relua stagiunea.

Astfel, luni, 24 iulie, într-o companie plăcută, reuniunea prezidată de Ioan Vintilă Fintiș și Florin Manole a fost un nou prilej de învățăminte literare, protagonistul întâlnirii fiind Robert Aristotel Avrigeanu.

Deschiderea evenimentului literar a fost făcută de Marian Zmaranda care, în stilul său caracteristic, a prezentat romanul lui Andrei Platonov, „Cevengur”, publicat la 60 de ani după scriere şi la mai bine de 30 după moartea autorului, un roman care va marca pentru totdeauna istoria literaturii.

Marian Zmaranda a precizat că volumul „Cevengur” a fost considerat de mulţi distopie, antiutopie, primind calificări dintre cele mai puţin stabile. De fapt, o mare problemă pentru receptarea acestui roman este dată de tendinţa de a-l cataloga. Totuși, rămâne unic, aparţine unui gen propriu şi respinge, pe rând, orice încercare de asemănare. Este povestea unor oameni singuri între oameni, drama naţiunii umane şi comedia erorilor de care nicio fiinţă de pe faţa pământului nu poate fi scutită. Oamenii mor cu multă simplitate şi se nasc în moduri dintre cele mai neînţelese, natura e încremenită – deşi soarele e, pentru o bună perioadă, singurul muncitor din zorii socialismului –, iar viaţa s-a mutat în idei. Din acest suflet de idei al unei omeniri bolnave îşi ţese Platonov povestea şi eroii, impresionând prin simplitatea cu care alcătuieşte din cuvinte simple vastul tablou al naturii umane, pe care autorul rus o pătrunde în cel mai personal mod cu putinţă. Poate tocmai de aceea, povestea acestor personaje îi va rămâne în minte veşnic vie, alături de puzderia de episoade tragi-comice care dau forţa firului epic al romanului. Concluzia finală fiind că această „cronică” a condiţiei umane, Cevengur, este istoria care schimbă suflete, stoarce lacrimi şi declanşează, în acelaşi timp, homerice hohote de râs.

Pentru prima dată în cadrul cenaclului nostru, Robert Aristotel Avrigeanu a lecturat „Matematica Spiritului”, un eseu despre filosofia spiritului omenesc, dintr-o perspectivă personală, din care cităm: „cum matematica are parametri ficși, dar în același timp ea a evoluat odată cu formele de expansiune a timpului,  pornind de la suma simpla 1+1 = 2 și ajungnd la ecuații și forme multiple de adunări, atingând în cele din urmă matematica pură”, tot la fel și „sufletul uman, odată cu evoluția și terminologia expansională a tendințelor moderne, s-a multiplicat în el însuși, căpătând unghiuri și oglinzi multiple ce nu pot intra într-o definiție șablonată.”

O selecție din poeziile lui Robert Aristotel Avrigeanu a fost recitată în stil inconfundabil de colega Mihaela Cătălina Popescu Taulet, care  a făcut încadrări stilistice și a avut și unele recomandări. Totodată, poetul Ioan Vintilă Fintiș, Florin Manole, Vladimir Chiper și Marian Zmaranda au mai expus considerentele lor față de creațiile poetice prezentate.

Președintele Cenaclului literar „I. L. Caragiale” Ploiești, Ioan Vintilă Fintiș, a citit pasaje din volumul „Retragerile (Poemul simfonic), publicate recent într-o revistă literară, comentate ulterior de către Ana Alice Neculea, Corneliu Leonida Chifu și Florin Manole, dar născând și controverse, pe cât de animate, pe atât de constructive, între Mihaela și Marian.

O seară frumoasă, desfășurată sub semnul colegialității literare, atât ca recomandări, dar și ca aprecieri, cenaclier vorbind, o seară a schimbului de păreri, de cărți, de reviste literare, de autografe.

Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiești este organizat sub tutela Asociației non-profit „24 PH ARTE” Ploiești, editor al revistei culturale 24pharte.ro.

Virgil Rădulescu

Sfidînd canicula cotidiană, Cenaclul literar „I. l. Caragiale” Ploiești a organizat tradiționala reuniune bilunară în răcoroasele grădini ale Clubului Jazz Cafe. Nu au lipsit Ioan Vintilă Fintiș, Cati Enache, Livia Dimulescu, Mihaela Cătălina Popescu Taulet, Florin Manole, Ana Alice Neculea, Corneliu Leonida Chifu, Florin Oprea Sălceanu, Virgil Rădulescu, Sorin Vânătoru, Cătălin Apostol, Robert Aristotel Avrigeanu.

În cadrul reuniunii, Cati Enache  a prezentat auditoriului un frumos eseu din propria-i experiență pe o temă familială, dar și familiară pentru mulți, iar Mihaela Cătălina Popescu Taulet a recitat câteva poezii din creațiile sale care se vor concretiza, curând, într-un volum evidențiind starile sufletești și „accidentele” interioare asimilate unor matrițe destinale.

Au urmat Sorin Vânătoru care ne-a conectat la straturile metafizice ale existenței, iar Cătălin Apostol  a citit propriul reportaj, publicat în „Formula As”, relatând emoționat experiențele interiorizate ale unui om care nu mai percepe „bezna”, întru­cât este adâncit în propriul său întu­ne­ric.

Nu a lipsit sesiunea de autografe, Ioan Vintilă Fintiș („Catedrala de rouă”) și Florin Oprea Sălceanu („Sihastru”) dăruind volumele cu dedicații.

Evident, așa cum ne-am obișnuit, serata literar-artistică s-a încheiat cu dezbaterile pe marginea creațiilor prezentate, dar și a evenimentelor culturale recente.

Aşadar, o reuniune culturală bogată, de o mare diversitate a temelor abordate şi a emoţiilor trăite de participanţi acum, în plină vară.

Cenaclul literar „I. l. Caragiale” Ploiești 

Luni, 10 iulie, de la ora 17, va avea loc reuniunea Cenaclului „I.L. Caragiale”, eveniment bilunar organizat de Asociația Culturală 24 PH Arte. Întâlnirea se va desfășura la sediul Jazz Cafe, str. Praga nr. 11.din Ploiești.

Dezbaterile cenacului sunt deschise membrilor și iubitorilor de literatură, artă și culte. Toate creațiile citite vor fi comentate de membrii prezenți. De asemenea, se vor împărți informații și se vor distribui reviste literare.

Cenaclul „I.L. Caragiale”, înfiinţat sub egida Asociației Culturale 24 PH Arte își propune să anime viaţa culturală a județului Prahova prin lansări de carte, recitaluri, conferinţe pe teme culturale.

C.C.

Ieri după amiază la ora stabilită, ora 17.00, ne-am întâlnit la sediul Filarmonicii noastre dragi şi am purces în sala destinată orelor noastre de Cenaclu. Au răspuns prezent vechi combatanţi, mai noi combatanţi şi invitaţi, Vintilă Ion Fintiş, Preşedintele Societăţii noastre literare, apoi absolut după aşezare în sală, Raul Sebastian Baz, Marian Zmaranda, Livia Dimulescu, Cati Enache, Carmen Bălan-pictor, Zincă George, Avrigeanu Robert Aristotel, care mi s-a prezentat – Aristotel, iar eu i-am dat mâna spunându-i – Demostene, -încântat a spus, crezându-mă pe cuvânt, Graţiela Avram, Virgil Rădulescu- cel care face ziarul nostru atât de frumos şi bogat, dragul nostru regizor Cătălin Apostol, Florin Manole, Onea Octavian, Florin Oprea Sălceanu, Dan Minoiu.

După ce ne-am ocupat locurile şi ne-am aşezat trupurile obosite de chinul scrierii şi de neputinţa facerii, a urmat, ca de obicei, o Revistă a Presei literare prezentată de Şeful nostru, care a disecat evenimente mai multor publicaţii şi reviste.

La rubrica – Cel mai recent poem, s-au prezentat Cati Enache, Raul Sebastian Baz, Dan Minoiu şi Florin Manole care a prezentat o tabletă ce a incitat la discuţii şi care a fost publicată şi-n ziarul Cenaclului.

La Şerbetul de sâmbătă după amiază, scriitorul Dan Minoiu a prezentat noile lui personaje create ca fiind continuatoare ale lui Costel şi Tanţei. A suscitat discuţii şi această prezentare, fiind formulate păreri pro şi contra acestei scrieri.

După pauza de ţigară, a lor, s-a trecut la rubrica –Poet în recital, unde maestrul Fintiş a citit din cel mai recent volum terminat, dar încă nepublicat, intitulat – Radiaţia cubului. Trecându-se la polemici, Livia Dimulescu a ţinut să arate că în această creaţie, poetul se justifică fără smerenie, cu fast şi mândrie, dar cu o transcendere luminoasă. Continuă ideea Cati Enache care spune că asistăm la o poezie discursivă, de la idee la argument, cu imagini deosebite care trebuiesc luate pas cu pas şi apreciate. Dan Minoiu intervine şi arată că aici trăirile sunt efectiv autentice cu refulări şi zbateri, cu imagini de o plasticitate rară, o poezie densă, imperativă, uneori. Marian Zmaranda reliefează discursivitatea evidentă a poeziei, care deşi tensionată, ne apare blândă, cu un drum care şi-l urmează cu obstinenţă. Tot eşafodajul nu se încheie fertil, spune Marian, ci are o tentă care aminteşte de – Boleroul- lui Ravel. Aristotel Avrigeanu, spune că este o poezie foarte frumoasă, cu figuri de stil de marcă, o lectură plăcută, la care Florin Manole adaugă că i se pare cel mai frumos text citit de poet, cu o exprimare delicată care dă frumuseţe poeziei. Florin Oprea Sălceanu se referă la lipsa de concentrare a poetului în anumite momente, dar Raul Baz ne reaminteşte frumuseţea discursului poetic citit, iar Cătălin Apostol ne spune că acest grupaj de poezie prezentat de poet este altfel decât cele de până acum şi ar trebui să se ţină seama, la care Onea Octavian ne propune să citim noi înşine poemele, nu să o facă poetul sau altcineva. Ni s-ar deschide alte perspective.

Cu toate temele terminate, poetul Fintiş a mulţumit asistenţei şi i-a ademenit la o prelungire a discuţiei la o bere. Rece, rece ca inima mea când am văzut că am ratat prima dată intrarea la Facultate.

După poza de grup aferentă, ne-am îndreptat fiecare unde i-a poftit inima, sau le-au cerut interesele, urmând a ne întâlni peste două săptămâni într-o altă locaţie, întrucât a venit vacanţa şi peste truditorii de la Filarmonică. Vă pup pe frunte!
Dan Minoiu

Luni, 5 iunie, zi de Sărbătoare, Sfânta Treime. Evadând din cotidianul monotoniei citadine Asociația Culturală 24 PH ARTE a organizat deja tradiționalul cenaclu literar, reuniune în cadrul căreia s-au desfăşurat câteva evenimente culturale adresate celor pasionaţi de lectură.

Ca la fiecare întâlnire a Cenaclului nu au lipsit prezentarea de carte, marcarea evenimentelor culturale, recitalul poetic, lectura şi analiza critică a creaţiilor prezentate de membri cenaclului.

Adevărate momente de joncţiune între curtoazia, eleganţa, eticheta şi bunul gust pe care, ca norme tacite şi elitare, le cultivă societatea oamenilor iubitori de cultură, pe de o parte, şi ideea de refugiu, de comuniune, complicitate şi solidaritate, chiar de libertinaj, originalitate şi insolit provocator, pe de altă parte, tot mai puternic şi mai permisiv demonstrate de eterogena mondenitate citadină.

Nu au lipsit de la reuniune Ion Vintilă Fintiş, invitatul special Miki Vieru, Laurențiu Popa, Marian Zmaranda, Florin Manole, Octavian Onea, Leonida Chifu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Minoiu, Dan Mustățea.

Pe parcursul evenimentelor culturale prezentate, poeții Ioan Vintilă Fintiș și Miki Vieru au susținut câte un recital de poezie din volumele „Catedrala de rouă” respectiv „Hotel Sud no 2” (în exclusivitate, volumul fiind în curs de apariție editorială, detalii AICI).

Luni , zi de Cenaclu. Mă pregătesc asiduu, pentru că urmează să citesc la rubrica ,,Poet în recital”. Pe la ora 16.00, o ploaie sălbatică spală şi curăţă tot în jurul ei. Iau drumul Filarmonicii noastre dragi, şi la ora 17.00 pe o “ploaie incendiară” îmi întâlnesc colegii, care-au reuşit să ajungă la întâlnire. Nu mulţi, dar reprezentativi…

Am plăcerea să vă reamintesc câteva nume, devenite deja celebre, prin constanţa cu care participă la manifestările noastre, Ion Vintilă Fintiş, păstorul nostru, Irimia Valeriu, Marian Zmaranda, Florin Manole, Katy Enache, Octavian Onea, Leonida Chifu, Mihai Ioachimescu, Florin Oprea Sălceanu, Popa Laurenţiu, un bun prieten al nostru şi Dan Minoiu.

S-a făcut, de către titularul rubricii, o revistă a presei literare bogată în conţinut, poetul Ion Vintilă Fintiş a citit, a recitat, ne-a povestit, ne-a informat, ne-a semnalat, lucrurile considerate demne din Reviste şi Publicaţii – România Literară, nr.19,20 şi 21, Adevărul de week end, Sintagme Literare, Argeş, Cafeneaua literară-Piteşti, Viaţa Românească nr.4-2017. S-au semnalat apariţii editoriale de marcă, vezi Augustin Doinaş.

La rubrica –Cel mai recent poem-, a citit Vali Irimia şi Katy Enache a prezentat 2 eseuri scurte. S-a continuat cu – Şerbetul de sâmbătă după amiază- rubrică susţinută de scriitorul Dan Minoiu şi apreciată laudativ chiar şi în pauza care a urmat citirii acestuia.

După pauză, colegul şi prietenul nostru Marian Zmaranda ne-a atras atenţia, la modul cum numai el ştie să o facă, asupra unui articol apărut sub semnătura dragului nostru confrate, Florin Manole – Rigoarea creştină versus precizia diabolică, articol făcut urmare unei lecturi propuse de alt confrate, Raul Sebastian Baz şi intitulat – Să râdem cu Filothei Zervakos.

S-a trecut apoi la –Poet în recital, unde Dan Minoiu a citit câteva poeme dintr-un volum care l-a început de puţin timp şi căreia ar dori să-i dea un conţinut şi o finalitate, dacă va fi posibil. Dezbaterile le-a deschis poetul Ion Vintilă Fintiş, care a făcut referire şi la ultimul volum, şi la timpul care îi uneşte, la stilul folosit de poet, la unele neconcordanţe şi la faptul că poemele nu sunt total unitare, compacte, deşi încărcate de frumos şi sensibilitate.

Un poet care provoacă, un poet care poate cuceri, care îmbie, a mai spus domnia sa. Marian Zmaranda a destăinuit că s-a simţit în timpul lecturii gâdilat la ureche de ritmuri eminesciene şi eseniene, că erosul masculin este dominator, că poetul fuge de spaimele care i se par împovărătoare.

Katy Enache, a criticat recitatorul, care s-a cam grăbit, dar a lăudat poetul pentru faptul că impresionează prin scriitură, poezia fiind una de inspiraţie, prin excelenţă.Florin Manole, a lăudat valenţele poetului şi puterea lui de a scrie şi altfel, decât are obişnuinţa, Mihai Ioachimescu a recitat câteva versuri care i-au atras atenţia, manifestându-şi acceptul pentru lucrările prezentate.

Leonida Chifu, face vorbire şi de cărţile de până acum, ale poetului şi la faptul că acesta are teme devenite obsesii care-l asaltează, îi provoacă benefic forţa imaginativă, şi la faptul că aici există o dictatură a inspiraţiei, poetul fiind posesiv în masculinitatea sa.

Octavian Onea, vorbeşte despre rima pereche, care e folosită uneori fără putere de convingere,Popa Laurenţiu vorbeşte despre recentul volum aflat în lucru ca fiind o continuare fericită a celorlalte, Vali Irimia se raportează la tandreţea şi romantismul poetului, în timp ce Florin Oprea Sălceanu vorbeşte despre un poet format, plutind prin spaţii poetice nelimitate, existenţialiste, spaţii în care totul este epifanie, luminare.

A fost bine, am scăpat , până la urmă, mergem înainte. Până data viitoare, vă pup, ca de obicei, pe frunte…Nu pe cea încărcată de poveri şi necazuri, ci pe cea doritoare de linişte şi frumos.

(Dan Minoiu)

(Foto, de la dreapta la stanga  🙂 ) – Ioan Vintilă Fintiş, Livia Dimulescu, Violeta Sfetcu, Olimpia Tacu, Alexandru Popa, Rodica Kati Enache, Valentin Irimia, Mihai Ioachimescu) Instantaneu de după şedinţa de cenaclu realizat de Ivone Scărlătescu)

A venit ziua revederii colegilor şi prietenilor din Cenaclul I.L.Caragiale, bineînţeles tot la primitoarea şi drăgălaşa noastră Filarmonică unde au răspuns prezent unui apel imaginar, scriitorii Ion Vintilă Fintiş, preşedintele Cenaclului şi membrii acestuia, Florin Manole, Vali Irimia, Katy Enache, Ivone Scărlătescu, Livia Dimulescu, Mihai Ioachimescu, Marian Zmaranda, Octavian Onea, Leonida Chifu, Dan Minoiu şi musafirii noştrii, Alexandru Popa, Olimpia Tacu şi Violeta Sfetcu, primii doi fiind invitaţi de mine să participe, prezentându-se cu câteva date de identificare colegilor de Cenaclu.

Am purces la parcurgerea temelor şi punctelor noastre de bază, prin Revista Presei Literare, rubrică revenind în sarcina poetului Ion Vintilă Fintiş, care ne-a prezentat nişte frumuseţi literare apărute în ultimele două “Românii literare” , şi în “Adevărul de weekend” şi în revista “Argeş”, făcând referire şi la Antologia prezentată de mine ,”Literatura din Călimară” carte care mi-a reprodus câteva poeme şi la care am colaborat cu mare plăcere. A fost de asemenea prezentată cea mai recentă apariţie editorială, marca Dan Minoiu, anume “Ţigara Ultimului parcurs”.

Cărţile au fost bine apreciate şi prin citirea unui poem din Antologie, am trecut la o altă rubrică permanentă – Cel mai recent poem. Au mai citit Ivone Scărlătescu şi pentru prima oară într-un Cenaclu tânărul Alexandru Popa, care s-a bucurat de aprecieri. Aşteptăm toţi tinerii care scriu sau nu, să ni se alăture în acest demers cultural.

După o pauză de ţigară, în care am fost serviţi de Katy cu ceai şi cafea, s-a trecut la rubrica susţinută de criticul nostru Marian Zmaranda, aceea a unei ,,Lecturi la microscop,, astăzi fiindu-ne prezentat un volum de critică literară “Ochiul lentilei critice” semnat Ştefan Ion Ghilimescu şi în care se regăsesc trei poeţi dragi mie, Vintilă Fintiş, Marian Dragomir şi Camelia Radu.

O lectură generoasă, spunea domnul Zmaranda cu preţiozităţi din Heideger, cu multe note proprii pline de cuvinte incitante, o carte relevând frumuseţi reale ale unor poeţi, nu nepărat foarte cunoscuţi, dar existenţi, trăitori, cu sârg şi aplecare pentru fenomenul artistic.

S-a trecut apoi la -Lectura de Cenaclu – prezentată azi, de Katy Enache, care, urmare unei lecturi “20 de ani în Siberia,, scrisă de o femeie din Bucovina, uşor alfabetizată, cu doar 3 clase, a scris şi ne-a prezentat câteva eseuri de substanţă. O carte , spunea ea cuprinzând adevăruri, răutăţi, fapte, locuri, oameni, întâmplări.

O carte şocantă, dureroasă despre adevăruri care nu condamnă neapărat, ci eliberează.După citire, poetul Vintilă Fintiş, s-a pronunţat că lectura este de fapt o introspecţie vis a vis de experienţa cutremurătoare a unei femei trăitoare într-o Siberie , care multora din noi ne aparţine.

Dan Minoiu , discută despre consistenţa celor scrise, în sensul că spre final, aceasta s-a diluat considerabil, fapt susţinut şi de Marian Zmaranda care a mai adăugat că prima parte a fost mai literară, a doua mai jurnalistică, dar este o scriitură prezentând disconfortul colectiv.

Octavian Onea, susţinea cu rugăminte chiar, că ar dori îndepărtarea de orice Siberie, iar Mihai Ioachimescu, făcea paralela celor auzite cu un film SF, de mare calitate. Aceeaşi paralelă, cu un alt film o face şi celălalt critic al nostru, Leonida Chifu, care mai adaugă şi că toate şi războaiele şi nefericirile au condus, spre binele tuturor, la facerea Uniunii Europene.

Florin Manole, vorbeşte de un alt Memorial al Durerii, despre unele şi multe lucruri şi întâmplări abominabile trecute sub tăcere şi ne aduce aminte că trebuie să ne punem întrebări pentru a deveni celălalt, povestind chiar un episod biblic.

Violeta Sfetcu ne aminteşte şi atrage atenţia că acum se comunică mult mai uşor, dar e degeaba, Ivone Scărlătescu aducându-şi aminte de o altă carte povestind viaţa unor români armeni siliţi să îndure drumul pribegiei, susţinând că paradoxal, noi, suntem programaţi de el, de Război, deşi a afectat atâta de rău familia.

Pe acestă temă Livia Dimulescu e de acord că întâmplările de la nivel personal se pot transforma în drame colective şi că izolarea nu numai că nu este bună, dar este letală. Discuţii aprinse, încinse ca în timpul unui grătar, să tot participi. Sper că v-a făcut poftă să participaţi şi dvs. şi până data viitoare , vă pup pe frunte.

(Dan MINOIU)

Foto – Ivone Scărlătescu (Octavian Onea, Livia Dimulescu, Marian Zmaranda, Ioan Vintila – Fintis, Dan Minoiu, Kati Enache, Leonida Chifu)

Ne-am adunat la ora stabilită, în frumosul aşezământ de cultură în care suntem găzduiţi de amfitrionul nostru, domnul Director al Filarmonicii ploieştene, Vlad Mateescu, pe care am avut plăcerea să-l salut astăzi, nu foarte mulţi colegi, dar reprezentativi, mulţi dintre noi fiind plecaţi din localitate şi lipsind motivat. Au răspuns la apel domnii Ion Vintilă Fintiş-preşedintele Cenaclului ,”I.L. Caragiale”, Marian Zmaranda, Onea Octavian, Leonida Chifu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Minoiu şi doamnele Livia Dimulescu, Ivone Scărlătescu, Kati Enache.

După o revistă a presei culturale, solidă, făcută de Ion Vintilă Fintiş şi cu ajutorul unor reviste literare de marcă ale momentului – Sintagme-Timiş, Poezia-Iaşi, Cafeneaua literară-Argeş, Revista-Argeş, şi a unor relatări orale din presa ultimelor două săptămâni şi a prezentării unui volum de critică în care era inclus chiar poetul Fintiş, s-a trecut la un moment aşteptat , acela al recitării unui poem recent.

A citit din revista ,,Poezia,, unde a fost recent publicat , poetul Dan Minoiu, completând din aceeaşi revistă de cultură cu o parodie făcută de Poetul Lucian Perţa la una din lucrările lui. A citit apoi colega noastră Kati Enache, două poezii sensibile, ambele intervenţii ale celor doi poeţi fiind bine primite de colegi, discutându-se pe temă cu interes şi plăcere. S-a trecut apoi la altă rubrică permanentă “Şerbetul de sâmbătă după amiază” eseu bine primit de colegi, făcând comentarii pe temă Leonida Chifu, Marian Zmaranda, Vintilă Fintiş, care şi-au manifestat acceptul vis a vis de non violenţă şi înţelegere în cadrul familial şi cel social.

S-a prezentat apoi de colegul şi prietenul nostru Marian Zmaranda un volum “Religie în Democraţie” al lui Camil Ungureanu, care vorbeşte despre ortodoxia românească şi nu numai, ieşită, de sub perioada comunistă, care vorbeşte despre America şi fascinaţia ei, o ţară în care sunt respectate religiile, Confesionalul, încă de la debutul ei ca ţară în devenire. S-a vorbit despre islam şi multifaţetele lui, prezentate în carte ca fiind netrăitor într-un stat laic, religia fiind apanajul celor puternici.A luat cuvântul şi Leonida Chifu şi Dan Minoiu şi Kati Enache pe această temă generoasă.

La rubrica vedetă – Scriitor în  recital, au fost citite de scriitoarea Livia Dimulescu fragmente dintr-un roman în lucru. Fragmente care au creat discuţii, toţii colegii contribuind cu ceva la formarea unei păreri, cât de cât omogene. Dan Minoiu spunea despre ce s-a citit, o curgere lină, cu emoţie la frazare, cu un dialog veridic, Leonida Chifu, spunea că nu are destule elemente de identificare şi că este vorba de un transfer de personalitate, Kati vorbea de zonele parcurse de Livia, cele ale traumei, ale neşansei copilăriei, Marian o încadra ca pe o scriitură subtilă, cu neprevăzut, iar Ivone s-a referit la pătrunderea în sufletul omenesc.

Vintilă Fintiş s-a referit la construcţie, ca fiind una arhetipală, Florin Sălceanu şi Octavian Onea concluzionând că avem de-a face cu o proză densă, de sugestie, care incită. Livia Dimulescu însăşi a recunoscut că nici ea nu ştie cum va continua, ce are să urmeze. Urându-i succes şi făcându-ne, ca întotdeauna, Ivone pozele aferente intrării noastre într-o imortalitate iluzorie, am plecat spre casă în pâlcuri.

Fiind într-in pâlc plin de bărbaţi am putut să văd cum lângă noi opreşte o maşină de fiţe imensă, cam de 10 ori mai puternică decât forţa de pricepere a domnişoarei care o conducea şi care dându-se jos de la volan, ne privea din susul poziţiei ei sociale de femeie avută, cu o superioritate demnă de o cauză mai bună.

Am văzut-o cum se înduioşează la cât de pauperi părem şi i-am adresat umil câteva cuvinte care sigur nu le-a priceput : -Suntem mulţi, dar puţini la minte. A dat din cap a princiară înţelegere şi a spus cu un glas de soprană ieşită la pensie : -Nu-i nimic. Câtă indulgenţă, m-am gândit… când ai, poţi să faci şi gesturi de-astea… Mulţumim, biată femeie. Pentru noi ai fost ca un balsam. Câtă înţelegere şi profunzime… Până la proxima discuţie, vă pup , ca de obicei, pe frunte…

(Dan Minoiu)

A venit ziua de luni, zi, la fiecare două săptămâni, dedicată Cenaclului ,,I.L.Caragiale “. În atmosfera încărcată de frumos şi istorie a Filarmonicii ploieştene şi-au făcut apariţia rând pe rând scriitorii noştri cu care ne mândrim. Au răspuns prezent Ioan Vintilă Fintiş, în ordinea sosirii, Ivone Scărlătescu, Dan Minoiu, Livia Dimulescu, Marian Zmaranda, Florin Manole, Rodica Enache, Onea Octavian, Leonida Chifu, Corina Nistor. S-a respectat , ca de obicei ordinea de lucru , s-a trecut la Poezii recente şi mai vechi.

Dramaturgul Onea Octavian a recitat poezii aparţinând lui B.P. Haşdeu şi tatălui său, un mare patriot, şi Iuliei Haşdeu, apoi poeţii şi scriitorii Livia Dimulescu, Dan Minoiu, Rodica Enache, au încântat prin prestaţiile lor, prezentând câte 2 poeme fiecare. Bine primită a fost şi disertaţia colegului nostru Florin Manole, despre ceea ce presupune – Buna Vestire – ca reprezentare şi mod de percepţie în efemera noastră existenţă. Bucuria se poate învăţa, spune Florin, de aia ne şi bucurăm de această sărbătoare în post.

S-a citit , de către Dan Minoiu ,,Şerbetul de sâmbătă după amiază” şi Marian Zmaranda l-a comparat, după lectură cu eseul despre Buna Vestire. Acelaşi coleg, la rubrica care o susţine,a prezentat cartea -TERAPIA-, a lui David Lodge, o carte care a fost prezentată şi sub aspectul similitudinilor cu alte scrieri, o carte în care ni se prezintă alienarea omului, pe măsura creşterii averii sale. Un personaj principal, reprezentând englezul de mijloc, o persiflare arătând nevroza unei epoci.

A venit apoi rândul poetului Ioan Fintilă Fintiş, la -Poet sub microscop- să recite din scrierile sale. Un poem simfonic, cum l-a numit autorul, intitulat Retragerile- ,un poem frumos, dens, încărcat de frumuseţe, de actual şi de metaforă, un poem în care imaginile crează un asamblu, a spus Dan Minoiu, completat fiind de colega Rodica Enache care a meţionat că acest poem creează viziuni, nu stări.

Un poem psihedelic, spune Florin Manole în care peisajul este acelaşi gramatical, mâna poetului recognoscibilă, spunea Marian Zmaranda, făcând apropieri între acest poem şi o pictură de Bruegel, sau de muzica lui Vivaldi. Sau de scrierea lui Celine, spune Florin.

Livia Dimulescu suţine că este un subiect greu de abordat, care copleşeşte prin măreţie, dar poemul curge nederanjând şi transformându-se în pseudomaterie. Da, totul curge au ajuns toţi la concluzia aceasta, se transformă, se dizlocă, se disipează.

Totul este cuneiform. Un bolero cu mai multe fuste, spune Marian Zmaranda, iar poetul Vintilă Fintiş concluzionează cu elocinţă o dezbatere cu multe frumuseţi , arătând că întregul poem este de fapt o descompunere şi o refacere a materiei.

Frumos spus, frumoasă seară. Peste 2 săptămâni, pe 10.03.2017 vom fi iar prezenţi şi cu musafiri de soi şi cu dvs. pe care vă aşteptăm la fiecare manifestare. Nu ne ocoliţi, nu aveţi de ce. Veniţi să vă mai răcoriţi spiritul cu bucuria parcurgerii imediate şi concrete şi cu vraja dată de acest miracol care se numeşte Om. Până la următoarea întâlnire, vă pup pe frunte.

(Dan Minoiu)

La fiecare două săptămâni, Cenaclul ,,I.L Caragiale ” se întruneşte cam în aceeaşi formulă la Filarmonică, unde gazda noastră, Domnul Director al acestei pretigioase instituţii, Domnul Vlad Mateescu, a avut bunăvoinţa să ne ofere spaţiu de lucru şi de popas. Cred că am să fac o scriere după fiecare sfârşit de Cenaclu, să rămână şi posterităţii ceva vis a vis de zbaterea noastră…

Săptămâna aceasta au răspuns prezent colegii noştri, Ioan Vintilă Fintiş, Preşedinte al acestui Cenaclu, apoi alţi scriitori de bază ai acestei Cetăţi, numind aici aleatoriu pe Florin Manole, Ivone Scărlătescu, Livia Dimulescu, Rodica Enache, Marian Zmaranda – criticul nostru, Gabriela Petri şi renumitul ei soţ, sculptorul, şi nu numai, Eugen Petri, apoi Octavian Onea, Leonida Chifu, un alt critic de forţă al Cenaclului, Cătălin Apostol, regizorul de filme duioase, triste şi reale şi scriitorul de mare talent care este, apoi Raul Sebastian Baz şi Dan Minoiu.

S-a urmărit programul care fusese discutat şi s-au respectat întocmai rubricile permanente : Revista Presei, făcută de preşedintele nostru, poezia la alegere, citind aici doar doi poeţi, Dan Minoiu şi Rodica Enache, apoi, , Şerbetul de sâmbătă după amiază, citit de Dan Minoiu, autorul pastilelor. S-a discutat puţin pe tema poeziilor şi pe tema acidităţii Şerbetului, câţiva colegi împărtăşind păreri şi opinii. S-a trecut apoi la rubrica – Poet în Recital – unde a fost supus examinării noastre pertinente Poetul Raul Sebastian Baz.

Cu un timbru bun şi clar, poezia lui a dat la iveală un poet copt, cum s-a exprimat Vintilă Fintiş, un poet cu o metaforă bine situată la nivelul întregului, cum s-a exprimat Dan Minoiu, şi cu o dicţie poetică demnă de luat în seamă, după cum arăta Livia Dimulescu suţinută de Rodica Enache, care de altfel a citit frumos de tot o altă poeziei a poetului pus în discuţie. S-au mai raportat la cele auzite şi ceilalţi , fiecare nuanţând în stil propriu, vezi Marian Zmaranda, Florin Manole, zicerile poetului. Un om de succes căruia i-a fost apreciată lucrarea citită, poezia, în speţă. Felicitări !

S-a trecut, după o scurtă pauză de ţigară la Program, respectiv la 2 filme proiectate de acest mare regizor, care este Cătălin Apostol, de obicei sau tot timpul şi scenarist al filmelor, prietenul nostru drag. Primul film, un documentar ,, Cuibul de cuci ” ne-a adus în faţă lumea tristă şi hâdă a alienării, într-o lume a noastră, departe de a fi mai sănătoasă decât cea din film.

O lume adevărată, palpabilă, dar de care ne ferim neignorând-o totuşi. Un film premiat în ţară şi străinătate. Dură e realitatea privită de aproape în ochi. Colega noastră, Livia Dimulescu a plâns tot timpul. E mai sensibilă ca mine…A urmat apoi, al doilea film, înaintaşul lui ,, Las Fierbinţi,, un film care i-a adus satisfacţii naţionale şi internaţionale celebrului nostru contemporan.

Dar, dacă stăm să contabilizăm , ce film făcut de el, nu i-a adus satisfacţii ?… Bravo, Cătălin Apostol, ne mândrim cu tine. Un film bine tensionat, bine gradat, cu umor şi tristeţe, intitulat ,,O zi bună” Numai o zi bună aşa ca aia să nu fi avut, dar ironia face parte din viaţă şi Cătălin ştie asta .

A fost aplaudat la scenă deschisă, s-au făcut poze, s-au dat întâlniri, s-a mers la bere, s-a comentat şi pe acolo, că aşa-i firesc, să combaţi din orice poziţie. O seară plăcută. Păcat că nu veniţi în număr mai mare. Este o bucurie pentru noi să avem musafiri. Nu suntem gazde nici simandicoase , nici pretenţioase şi firesc, ne plac musafirii. Veniţi fraţilor că nu aveţi ce pierde…Din contră. Vă pup pe frunte…

(Dan Minoiu)

Deunazi, stateam de vorba cu un foarte, foarte bun prietin, asa cum ar spune un moldovean neaos, intr-o noapte cu ger si vifor si cu un pahar de vin bun in fata, la caldura casei…

Dupa rasete si cimilituri, el ma intreba printre altele de o maniera serioasa  cum mai merge viata pe sus.

Oooo !!! Viata pe sus pluteste si este calare. Calare in permanenta.

Intrebarea : Cum adica???

Pai, tu nu stii??? Inaltul este populat  de  ponei, de multi ponei.

Contrariat, tovarasul meu intr-o noapte de iarna : Ce ponei, despre ce vorbesti ???

Poneii… Fiinte fabuloase  care umplu Susul cu tropotele lor micute, precum inorogii, padurile si raurile…

Ei circula Sus pestrazi si acum incep chiar sa isi faca si autostrazi speciale pentru piciorusele lor vanjoase si scurte. Au instalat chiar semne de circulatie. Unii vor chiar sa fie politisti la circulatie. Iar altii, jandarmi. Insa niciunul, politician sau presedinte.

Pretinul meu din seara viforoasa mai ntreaba daca ei au case, proprietati, mosteniri, samd…

Nuuuu !!! Nicidecum ! Sus, nici nu se pune vorba ! Ei nu au nevoie. Nu au nevoie decat de strazi si autostrazi pavate cu flori si insoleite. Atat vor.

Pai si in rest ce fac ?!

Pai se ocupa de minunatele lor culori.

Pai cum adica ?! pai uite asa, foarte simplu : aerul sus este mult mai colorat, iar ei cu ochii lor mari si blanzi privesc cu lacrimi dulci care curg si ele de asemenea in culori. Atunci coamele, care dealtfel sunt foarte bine pieptanate si cat mai lungi scutura si ele culori.Ei nasc curcubeele pe ceruri. De fapt ocupatia lor de baza este aceasta. Aranjeaza culorile si se ingrijesc de curcubee.

Ei au blanite sidefii, iar din coamele lor pornesc asa usor catre lumi curcubeele cu toate culorile ceresti.

Unii cand sunt mai suparati pentru ca nu au reusit sa fie politisti sau ce voiau ei in jandarmerie, isi mai pun in coame niste flori aduse d-aiurea de vanturi si vifore.

Dar sa vezi ce copitute au… aurete si cochete. Cu acelea bat in poarta cerului pentru aprovizionerea cu culori. Si daca nu se intampla nimic, nu, nu ei nu fac greva, ci dau o raita pe la sfinti si fac… Ce ? Comunicare, Domnule !Sunt maiastri  in treaba asta.

Dupa ce rezolva cu toate aceste chestiuni, incep sa verifice daca este ordine in acareturile micilor zane. Ca astea sunt cam deocheate. Lasa totul vraiste, zicand ca ele zboara cu bagheta sa adoarma copiii seara. Dar de fapt ele umbla creanga, pana le ia durerea de cap.

La un momendat, unul care s-a vrut lider al poneilor venise si el cu idei dintr-astea pamantesti : improprietarire, legislatie, strategie, pacea mondiala, etc. .

Si atunci s-a vazut un mare lucru : ceilalti i-au spus raspicat ca ii vor ridica  asa,simplu culorile, caci intre noi fie vorba, fiecare este responsabil cu anumite nuante. Ala, liderul s-a sucit, s-a rasucit, s-a burzuluit  si pana la urma a lasat coama balta.

Dom’le, noroc ca e iarna afara si e vifor, caci altfel i-am vedea si noi cu ochiul liber, daca am fi atenti. Asa nu ii auzim decat tropotind.

Tropotit linistit cu muzica aleasa.

(Mihaela Popescu TAULET)

Acest ghid nu se doreşte a fi decât un îndrumar prealabil pus în slujba doamnelor şi domnişoarelor pentru a le călăuzi pe drumurile necunoscute ale iubirii şi amărăciunii…

Să purcedem deci:

– Când El, soţul, îţi spune: „Dar de ce mă torturezi, dragă?” (discuţii despre modă, coafor, cheltuieli, maşină buşită… indexul poate continua).

Tu, tabloul perfect al inocenţei şi al calmului, fără a te enerva sau a remarca faptul că nu te ascultă şi că este cu ochii beliţi în televizor, la ştiri sau spre o altă preopinentă, vei răspunde ferm, dar melodios:

„Iubire, te întreb pentru că nu ştiu ce să fac şi am nevoie de sfatul tău înţelept!” Şi, strâns cu uşa, va fi nevoie să dea sfaturi.

– Când El, soţul, este bolnav şi anchilozat pe canapea, în pat etc. şi urlă şi plânge ca un copil, implorându-te să te prefaci în infirmieră… Nu vei spune nu şi nu vei ţipa că te-ai săturat.

Melodios şi de data aceasta, glasul îţi va cânta şi vei pleca gătită top către farmacie sau pentru a aduce nu ştiu ce cutare medic, pe care îl ştii printr-o cunoştinţă şi aceasta ţi-a zis că este eficient. După, ieşi frumuşel pe uşă şi suni repede o prietenă sau un prieten şi vă vedeţi la o cafea de taclale. După vreo două, trei ore treci şi pe la farmacie şi cumperi o sacoşă de algocalmine, nurofene, paracetamoale, pansamente de stomac etc… şi revii senină acasă.

Inevitabil, el va fi îmbufnat şi furios, urlându-ţi: „Dar ce ai făcut atâta timp? ai fost pe Luna să cauţi medicamente şi medic?”.

Tu, calmă, inocentă ca întotdeauna, răspunzi cu iubire, că în trafic ţi s-a oprit maşina sau autobuzul a avut pană şi numai cu nişte persoane de Doamne Ajută ai ieşit la liman. Dar că ai alergat cât ai putut de repede către el, ştiindu-l în suferinţă, acest lucru nefiindu-i, de fapt, caracteristic.

– Când vrea să facă amor seara, noaptea, iar toată ziua a ţipat ca un nebun, nu vei zice că te doare capul. Nu. Vei fi drăgălaşă, cerându-i o poziţie nemaivăzută, nemaipomenită, de coțopeneală. Despre asta ai citit într-o carte mai veche de kamasutra, nu din ediţiile astea noi, contrafăcute, şi ai dori ca să se întâmple aşa. Sau ai dori, dar ar fi bine să vă îmbrăcaţi şi să căutaţi un alt loc prielnic: pădure, tomberoane, staţia de autobuz etc…Utilizaţi imaginaţia. Şi veţi constata că minunata apetenţă pentru datoria conjugală în poziţia misionarului sau alte câteva clasice poziţii va dispărea. După, urgent: de găsit un amant drept antidot.

– Sunteţi în divorţ. Case, acareturi, copii la mijloc, un câine, o pisică etc… multe de împărţit. Amanta avidă, ca un animal de pradă. Pentru a fi lucidă în prima instanţă, recomand amant ca antidot.

După certuri, lupte care mai de care cu avocatul lui – unul mai breaz unul decât altul -, lăsaţi lucrurile la foc mic şi reveniţi către preopinent, desigur, cu voce melodioasă, dar fermă, spunându-i că aţi reflectat la chestiune şi că aţi avut, aşa, ca o revelaţie: v-aţi gândit profund, v-aţi rugat, aţi vorbit cu părintele duhovnic şi aţi ajuns la concluzia că pentru o amantă, aceste lupte sângeroase intestine nu sunt necesare. Şi, în consecinţă, nu mai sunteţi de acord cu divorţul.

Să vedeţi după, fibrilaţii!! Iar în timpul ăsta, amanta poate rămâne la locul ei respectabil de amantă. Îi permiteţi.

– Când trebuie să plecaţi în concediu şi trebuie să vă hotărâţi asupra unei destinaţii. Inevitabil, încep discuţiile de genul: că alegerea mea e mai bună, ba nu, a mea etc. Că aia a ta e prea scumpă. Tu vei zice că nu mai vrei să te întâlnești şi anul ăsta acolo cu Popeştii, Georgeștii… pe care i-ai mai văzut şi anul trecut…

Atunci, soluţie: după ce ai avut câteva lacrimi în ochi scoase cu o ceapă tocată, delicat şi ferm, ve începe comunicarea absolutistă. Vei spune că dacă nu va fi aleasă destinaţia ta, tu rămâi acasă. După două zile de bufnituri şi mormăieli, va ajunge la concluzie că cea mai minunată tortură este să meargă unde doreşte sufletul doamnei.

– Când trebuie înlocuită maşina. Cu care tu, în principiu, te deplasezi cu copii la şcoală, cu câini şi pisici la veterinar, bineînţeles că el, bine intenționat de altfel, va alege din motive de economie un fel de mobiletă.

Veţi vizita nenumărate parcuri auto şi el va găsi de cuviinţă că aia şi aia e cea mai bună, că deh, se pricepe la motoare. Dar tu nu vrei şi nu eşti de acord cu niciuna din variante. Şi dacă nu vrei, nimeni nu te poate obliga. Şi atunci îi vei spune pe acelaşi ton ferm că te-ai decis la o bicicletă Decathlon cu numeroase opţiuni şi scaune de purtat copiii şi genţi ataşabile pentru cumpărături, animale, ghivece şi altele. Şi pleci tu îmbufnată de data asta.

Vă garantez rezultatul.

În consecinţă, subiectele pot fi numeroase cum ar fi :
– alegerea şcolilor pentru copii
– alegerea prietenilor
– florile pentru nunta finilor
– alegerea filmului care trebuie privit
– rochia care este nepotrivită, ca şi coafura
– faptul că vii tu prea târziu de la muncă
– faptul că vrei la spa şi nu la un grătar în pădure
etc., etc.

Sfatul general este: păstraţi-vă cumpătul, băgaţi capul în frigider, vorbiţi cântat şi alegeţi cea mai fermă metodă de tortură. Dacă nu funcţionează, atunci nu vă rămâne decât argumentul cratiței în cap în timpul somnului.

Seria următoare va face referinţă la torturarea iubitului şi, eventual, a amantului.

Experimentare plăcută.

(Mihaela Popescu – TAULET)

A stat şi a ascultat ore în şir vocea de dincolo de telefon. Orice i-ar fi spus ea, nimic nu era în regulă. Tot ce putea spune despre ea e că era o pisică de interior şi că atunci când ieşea aşa, frumuşel, din căsuţa pisicilor periate şi deocheate, un tigru nu-i făcea frică.

El vorbea continuu. Fără şir. La un moment dat, ea închide telefonul blestemat, pur şi simplu. Nici aşa nu e bine. Telefonul nu mai sună, însă încep mesajele fără şir. Din amuzament, începe să răspundă. Parola anului: pătrunjelul!!!

Ce putea cere ceva mai complicat unuia ca el? El, acela, nesperatul, favoritul să poată rezista în faţa cererii unui pisici de casă: rămâi cu mine două zile în casă ca să râdem şi după, dacă te rog să cumperi pătrunjel, să nu te superi…

În teorie, nu e complicat. În aparenţă, DA. De unde vine contradicţia favoritului, nesperatului, frumuşelului???

El îi spune cu glas tare :

„Dom’le, dacă e iarnă, unde găsesc, draga mea, pătrunjel?!”

Pisica de casă, ştia EA. Însă scuturând fin din clopoţelul ei încheiat cu colier verde la gâtușor, spune :

„Iubire, nu am idee, însă ieşi tu, afărică şi caută! Întreabă călătorii, întreabă alte pisici de tomberon, întreabă vânzătoarea de la brutăria din colţ şi poate avea-vei un rezultat. Dacă nu, ajungi în Piaţa Parlamentului şi acolo, cu siguranţă, vei avea răspuns şi vei şi găsi.”

Cu inima grea şi îndoită, el se avântă în geruri, cu lacrimi care nu reuşeau să urce paneaua ochiului, gândindu-se cu amar la pisica de apartament. Tortură curată.

Între timp, ea cânta şi îşi lingea lăbuţele… aşteptând pătrunjelul!

Apăi, trecu o zi, trecu o noapte, trecu iar o zi şi iar o noapte, trecură nouă şi multe nenumărate, iar el, nesperatul, favoritul, frumuşelul, nimic. Nici el şi nici urmă de pătrunjel.

După ce miorlăi cu plânset amar, îşi scutură clopoţelul, îşi şterse ochii de ametist şi se gândi repede că nu-i bai. De fapt, înainte, pe vremuri, frumoşii ăştia plecau în cruciade. Unii crăpau, iar alţii se întorceau victorioşi şi aveau încă mult chef să cultive… pătrunjel. Cât despre stat în casă, nu mai vorbim! Nicio ezitare!!

Astăzi, iaca, na! Păi, uite-aşa devii feministă, îşi spuse ea. În cele din urmă, se hotărî să îşi ia mantoul şi să iasă ea însăşi în căutare de pătrunjel.

Merse ce merse prin ninsoare, până ajunse pe bulevardul din centru. Şi când, acolo, ce să vază?

Iubitul, nesperatul, favoritul, frumuşelul trecea într-o caleaşcă în braţe cu o pisică de tomberon. Şi culmea! Caleaşca era plină de pătrunjel!!!

Îi veni să se tăvălească pe jos, când simţi o bătaie uşoară pe umăr. Se întoarse şi ce îi fu dat să vadă?!

Unul mai frumos, mai vânjos şi mult mai surâzător şi mai puţin miorlăit îi întindea un buchet smaraldit de-adevăratelea de pătrunjel.

Morală: Să nu fii pisică de casă atunci când nu trebuie!
Și-am încălecat pe-o șa şi v-am spus povestea-aşa!

(Mihaela Popescu – TAULET)