close

Promovate

Promovate

„Pe mine nu mă puteți interzice…” – Mihai Eminescu

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-22 at 10.51.04

„Pe mine nu mă puteți interzice…” – Mihai Eminescu

Autor: avocat Gianina Vera Poroșnicu

„Pe mine nu mă puteți interzice. Eu sunt vocea unei Românii care încă gândește.”
Aceste cuvinte sunt ecouri ale unui suflet care nu va muri vreodată, deși i s-a închis ochiul trupului la 15 iunie 1889.
Au trecut 136 de ani de atunci. Și totuși, dacă asculți cu adevărat, Eminescu nu s-a stins. El este acolo unde cuvântul se face rugă, unde gândul se ridică peste cotidian, peste frică, peste uitare. Eminescu nu e doar un nume din manuale sau o statuie în centrul unui oraș prăfuit. El este un organ de simț al națiunii, o conștiință care continuă să respire prin fiecare român care încă simte curat, gândește liber și iubește fără restricții.
Ce a fost Eminescu, dacă nu o fântână din care a băut toată limba română? Ce a fost, dacă nu un templu interior ridicat în inima unei țări încă rănite de trădări, de caracterele mici, de uitare?
Cu siguranță, nu a fost doar un poet. A fost un om care și-a pus sufletul pe altarul unei țări care încă învață să se iubească pe sine. Nu avea cum să moară pentru că a ars în cuvinte, în idei, în iubire de neam și de Adevăr. Tocmai de aceea, această flacără încă e vie în fiecare român.
Când citești “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, nu citești un vers. Citești o rugă a unui suflet trimis să te-nalțe. Când te pătrund înțelesurile Scrisorii I, devii o oglindă în care eternitatea se privește prin ochii-ți.
Eminescu nu e actual pentru că este inclus în programa școlară. E actual pentru că durerea lui e încă a noastră, întrebările lui sunt încă ale noastre, idealurile lui de adevăr, întregire și verticalitate încă ne țin, în vremuri atât de tulburi, pe linia adâncă a identității.
„Vocea unei Românii care încă gândește”… Într-o lume în care gândirea a fost înlocuită cu reflexul iar adevărul cu aparența vandabilă, Eminescu este chemarea la claritate. Nu doar politică și ideologică, ci o chemare înaltă, aproape mistică, la reamintirea de sine.
El este vocea care te întreabă :
— Ce ai făcut cu sufletul tău?
— Ești în stare să Îl mărturisești pe Dumnezeu, fără de frică și fără rușine?
— Mai crezi în cuvântul care nu minte, în iubirea care nu cere, în țara care nu se vinde?
Eminescu va rămâne în viață cât încă există români care își iubesc limba ca pe o rugăciune. Cât timp cineva, într-o odaie tăcută, va deschide o carte de-a lui și va simți că nu mai e singur. Și atâta timp cât România va mai avea oameni care gândesc cu inima și simt cu mintea.
Pe Eminescu nu-l putem interzice, pentru că el este o intersecție între pământ și cer, o cruce de lumină pe care o purtăm în noi, conștient sau nu, de fiecare dată când ne-ntrebăm:
— Ce este Adevărul?
— Pentru ce trăim?
— Unde se duce sufletul când lumea se stinge?
Poate că nu avem toate răspunsurile. Dar avem norocul ca unul dintre noi, născut în 1850 și numit Mihai, să fi ars pentru ele în locul nostru și, în această ardere, să fi lăsat lumină vie în loc de cenușă.

Via Asociația Casa Joseph Zoller

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Cuviosul David din Salonic – 26 Iunie

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-26 at 15.09.37

Cuviosul David din Salonic – 26 Iunie

Dragii mei,
Azi se face pomenirea acestui URIAȘ Sfânt. Un mare ascet al Ortodoxiei. Un prieten al tuturor celor in diverse nevoi. Un mare făcător de minuni. Un Sfânt pentru care însuși Hristos a mărturisit.
În poză sunt la racla lui iar pe perete este o fresca în care ni se aminteste una din minunile lui. L-a tămâiat pe împărat și poporul adunat timp de o ora ținând în mâini cărbuni aprinși fără să fie vătămat. Asta este dubla marturisire a Sf. David și a Lui Hristos pentru Sf David.
Acest Sfânt a viețuit trei ani într-un copac până a scăpat de patimi. Va dați seama ce nevoință este necesara pentru a ne face bine duhovnicește?
Trei ani în ploi si arșița soarelui. În vânt, fără acoperiș, cu un somn iepuresc în așa fel încât să nu cadă din pom.
Si noi?
M-am cutremurat când am sărutat racla și m-am gândit că voi sta la judecată langa El. Ce o sa zic eu prin comparație cu El?
Daca aveti timp citiți-i viața si faceți acatistul Lui azi.
Pentru rugaciunila Sf David, miluiește-ne Hristoase!

Cătălin Rusu

mai mult
ArtăPromovate

Giovanni Salomone (Napoli, 28. 10. 1806 – Napoli, 15. 02. 1877)

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-21 at 20.17.07

Ahile și Pentesilea: dragoste născută cu o suliță înfiptă în piept.
În câmpurile arse ale Troiei, unde zeii priveau în tăcere și războiul vorbea prin zgomotul săbiilor, două suflete destinate la ceva mai mult decât bătălia s-au întâlnit.
Pentesilea, regina amazoanelor, a sosit ca fulgerul în război, călărind cu mândrie și onoare. O războinică de neoprit, curajoasă ca puține altele, nu se temea de soartă. A căutat izbăvirea, poate uitarea, poate pacea. Ceea ce a găsit a fost Ahile.
El, războinicul grec invincibil, mânat de furie și glorie, a înfruntat-o ​​fără să știe că acel duel nu va fi ca celelalte. Ciocnirea a fost aprigă, o luptă între egali, între foc și gheață. Și în momentul final, când sulița lui a străpuns inima Pentesileei, Ahile a simțit ceva ce nu mai simțise niciodată: dragostea.
Ea a căzut, dar ochii ei, înainte de a se închide, i-au întâlnit pe ai lui. Și în acea privire era ceva mai puternic decât războiul: respect, conexiune… ceva similar cu dragostea.

Ahile, omul care nu cunoștea înfrângerea, a fost copleșit de un suspin, de o clipă eternă. Se spune că a plâns. Nu pentru război, nu pentru gloria pierdută, ci pentru ea. Pentru ceea ce ar fi putut fi. Pentru ceea ce descoperise prea târziu.

Pentru că uneori, dragostea vine ca o străfulgerare în mijlocul haosului. Și în povestea lui Ahile și a Pentesileei, dragostea s-a născut… cu o suliță în piept și o latcrimă în suflet.

mai mult
ActualitatePromovate

Harap-Alb n-are TikTok, deci nu contează?!

by Redacție 24PH Arte on
harap-alb-n-are-tiktok-deci-nu-conteaza

Harap-Alb n-are TikTok, deci nu contează?!

Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale.

Sursă: https://www.dilema.ro/editoriale-si-opinii/harap-alb-n-are-tiktok-deci-nu-conteaza?fbclid=IwY2xjawLHNHNleHRuA2FlbQIxMQABHsrfPHb9olOT0ZG2cFmqTsipfBokmHt7FxL23XXn8E-8DewvC7rEOIr3LaRO_aem_UgFsfpjsgLRW0wHX8dotCg&sfnsn=scwspwa

S-a dat la bacalaureat Ion Creangă. La alegere cu Ioan Slavici. Se plîng unii, cu un aer de convingere, că „Povestea lui Harap-Alb” n-ar mai avea ce căuta în programa de bacalaureat. Că e învechită. Că elevii nu o înțeleg. Că li se pare „trist” să citească două pagini din Creangă. Că acțiunea nu rezonează cu ei. Că limbajul e greoi. Că elevii s-au născut „150 de ani mai tîrziu”. Și, bineînțeles, că e nevoie de autori contemporani, de femei scriitoare, de texte „cu care se pot identifica”. Ca și cum literatura ar fi (doar) o oglindă de selfie, nu (și) o fereastră spre o lume mai mare decît propriul cap.

Nu, dragi chibiți, nu Harap-Alb e problema! Problema e că unii au capitulat în fața ideii că elevii trebuie ținuți permanent într-un confort călduț și familiar. Că dacă ceva nu e „pe înțelesul lor” de la prima lectură, atunci trebuie eliminat. Ce rușinoasă renunțare la ideea de educație! De cînd e criteriul pentru valoarea unei opere ușurința cu care se poate înțelege?

Elevii nu înțeleg limbajul? Perfect. Iată un motiv excelent să li-l explici, nu să-l elimini. Fiindcă dacă scoți tot ce e greu, tot ce provoacă, ce mai rămîne? Un limbaj de grup de WhatsApp? Să le dăm eseuri pe meme sau pe emoji-uri?

Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale. O poveste despre devenire. Despre valori. Despre cum nu te naști erou, ci devii. Despre cum curajul nu vine de la mușchi, ci de la caracter. Exact lecțiile care lipsesc azi dintre reel-urile cu băieții care „fac bani” și fetele care „merită doar vibe-ul bun”.

Creangă îi învață pe tineri să discearnă între Spînul uns cu toate alifiile și omul simplu, dar drept. Ce poate fi mai relevant pentru un adolescent în plină formare decît să învețe că aparențele înșală, că loialitatea bate vanitatea, că binele e un drum lung și adesea greu?

Dar nu. E mai simplu să spui că textul e „greu” și să-i faci loc unei postări sensibile de pe Instagram. Nici un adolescent n-a murit vreodată pentru că a citit o frază cu inversiune stilistică, un regionalism sau un arhaism. În schimb, mulți mor sufletește pentru că li se servește, zi de zi, ideea că dacă ceva e greu, atunci nu merită efortul.

E ridicol să cerem ca elevii să poată înțelege totul instantaneu. La fel de bine am putea cere să nu mai învețe matematică decît pînă la tabla înmulțirii, pentru că ecuațiile cu necunoscute „nu-i reprezintă”. Sau să scoatem limba engleză din programă, pe motiv că accentul nativ e greu de obținut.

În marile sisteme de educație din lume, elevii nu scapă de Shakespeare, de Homer, de Goethe, de Molière sau de Dostoievski. Nu li se cere să-i „placă” neapărat, ci să-i înțeleagă, să-i descifreze, să le recunoască locul în cultura care i-a format. În Franța, nimeni nu propune scoaterea lui Racine sau a lui Victor Hugo pentru că elevii „nu se identifică” cu personajele lor. În Italia, Dante nu e opțional. Pentru că nimeni nu-și permite să rupă firul de continuitate cu reperele fundamentale ale propriei culturi.

Nu elevii trebuie schimbați. Nici clasici precum Creangă nu trebuie scoși din programă. Ceea ce trebuie schimbat urgent e discursul acestor chibiți obosiți, blazați, influencer-i de catedră care, în loc să creeze punți, trag obloanele.

Vrem autori contemporani în programă? Foarte bine. Dar nu în locul clasicilor. Ci alături de ei. Nu-i un duel între Creangă și o scriitoare contemporană. E o șansă de dialog între trecut și prezent. Între rădăcini și ramuri. Nu înlocuim piatra de temelie cu tapet trendy.

Să nu ne ascundem neputința de a face literatura vie în spatele ideii că ea e „prea moartă” pentru copiii noștri. „Povestea lui Harap-Alb” nu e un text prăfuit. Prăfuită e atitudinea care crede că formarea gustului literar al unui adolescent trebuie să țină cont doar de ce-i „place” imediat. Cultura nu se face cu aplauze rapide, ci cu răbdare, efort și, da, și cu texte grele. Harap-Alb trăiește. Problema e că unii adulți dorm.

 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

mai mult
PromovateRomânia Mare

Ne-am trezit în dimineață cu puștile spre noi

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-20 at 10.29.15

Ne-am trezit în dimineață, pe la patru, cu o armata peste noi, cu puștile spre noi, ne-am și speriat… Toți din somn, tata săracu‘ atunci cred c-a făcut infarct, c-a transpirat și i-a fost rău. Da‘ nu știam noi. Așa, săracu‘ s-a îmbolnăvit. Și ne-au încărcat într-un camion și ne-a dus la gară.

Că la Bărăgan noi copii a trebuit să facem chirpici, să facem bordeiu‘. Am stat întâi într-un bordei, am improvizat un fel de veceu așa c-un cearșaf, vai de capul nostru, repede ce-am putut pe noi…

… Tata nu și-a mai revenit totuși. Adică era așa, dar… era bolnav și ne era frică să nu moară, ne doream să-l ținem în viață. Și noi a trebuit să muncim. Am făcut casa cu… n-am făcut chirpici, am făcut cofrag și cu picioarele frământam pământul cu pleava aia de la grâu…. O încăperică jumătate, asta aveam și canapeluțele alea puse. Și dormeam toți, unii peste alții pe-acolo. Da‘ nu vă spun că a venit o ploaie nemaipomenită, cu potop de ploaie, unde ne-am… pur și simplu ne-am înnecat, că am scos tot. După ce nu mai avem ce aveam.. vai de capu‘ nostru. Rămăsesem dezbrăcați. Așa, și… Foarte greu, ce să vă zic… groaznic…

Viorica Roman, n. la 1 august 1938, Igești, Strojineț. În 1944 familia (părinții și 6 copii) se refugiază în România. Se stabilesc în Severin. În iunie 1951 sunt deportați în Bărăgan

Fragment din interviul cu Viorica Roman, realizat de Ileana Mateescu, în 2011. Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3045.

Sursă: www.memorialsighet.ro

Acest fragment evidențiază momente ale istoriei recente a românilor și/sau a rezistenței anticomuniste, creștine, civice si morale din țara noastră.

mai mult
Promovate

În excursie

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-24 at 15.09.29

Părinții unui elev – care a susținut proba de limba și literatura română în acest an la Evaluarea Națională – m-au întrebat ce se întâmplă dacă fiul lor n-a scris nimic la subiectul al II-lea. Se cerea să scrie prezinte o întâmplare dintr-o excursie și bietul de el n-a fost în nicio excursie. Părinții regretă că n-au plecat în străinătate că să-i trimită banii să meargă și fiul lor într-o excursie, a crezut de cuviință că e mai bine să stea cu copiii lor.
Cum s-a putut da un asemenea subiect?! Nu mai există la ministerul de resort Comisia Națională de Limba și Literatura Română? Nu a reproșat nimeni că sunt mii de elevi care n-au fost în nicio excursie? De ce nu s-a specificat într-o notă: „Dragi elevi cu părinți mai săraci, dacă n-ați fost în nicio excursie, scrie-ți cum vă imaginați că ar fi într-o excursie” ?
Elevilor din mediul rural era mai bine subiect separat. Li se putea cere să prezinte o întâmplare de la muncile câmpului , de la prășit, de la adunat fânul etc.
V-ați boierit, domnilor din MINISTERUL EDUCAȚIEI, nu mai cunoașteți realitatea din țară?!

Silviu Guga

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

by Redacție 24PH Arte on
sf_ioan_botezatorul37_0

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi co­pilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care, cum spune evanghe­listul, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19).  Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fe­cioare că va naşte pe Mântuitorul.

„Şi tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui” (Luca I, 76).

Biserica creştină prăznuieşte astăzi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. El se găseşte în ierarhia sfinţilor pe treapta cea mai înaltă, prin cinstirea acordată chiar de Mântuito­rul Hristos, când, vorbind ucenicilor săi despre Sfântul Ioan Botezătorul, care era închis în temniţă de Irod Antipa, zice: „Adevăr vă spun, că dintre cei născuţi din femeie nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei XI, 71).

După căderea primilor oameni, Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă pentru mântuirea noastră, a vestit din timp în timp, prin pro­orocii Săi, venirea în lume a Mântuitorului Hristos. Proorocirea lui Daniil, care preciza şi timpul întrupării lui Mesia, a făcut ca la „plinirea vremii” omenirea să aştepte cu nerăbdare pe Mântuito­rul. „Ştim că va veni Hristos – zice femeia samarineancă – când va veni ne va spune toate lucrurile” (Ioan IV, 25). Irod întreabă pe arhierei şi cărturari unde avea să se nască Hristos? Iar Magii din răsărituri străbat depărtări mari pentru a găsi şi a se închina lui Mesia. Ultimul act al pregătirii omenirii a fost trimiterea Sfântului Ioan, ca înaintemergător şi botezător al Mântuitorului nostru. Minunată este naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pentru că lu­cruri mari şi minunate s-au întâmplat atunci. Mai întâi, trebuie să amintim că în afară de viaţa Mântuitorului şi a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, nici o altă viaţă şi venire în lume a altei persoane nu a fost proorocită, fără numai a Sfântului Ioan, Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului. Cu opt sute de ani înainte de naşterea Sfântului Ioan, Proorocul Isaia, vorbind despre el, îl numeşte: „Glasul celui ce strigă în pustie gătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui” (Isaia XL, 3). Şi însuşi Mântuitorul, vorbind noroadelor despre Sfântul Ioan, ci­tează din profeţia lui Miheea, care trăise în urmă cu 400 de ani: „El este acela despre care s-a scris: Iată, eu trimit înaintea feţei Tale pe îngerul meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta” (Matei XI, 11).

Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi co­pilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care, cum spune evanghe­listul, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19).  Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fe­cioare că va naşte pe Mântuitorul.

Bătrânul preot Zaharia din ceata lui Avia era căsătorit cu Elisabeta din neamul lui Aaron şi rudenie cu Sfânta Fecioară Măria. Amândoi erau întristaţi pentru că nu aveau copii. „Erau neprihă­niţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Luca I, 6). Când au căzut sorţii să tămâieze Zaharia în templul Domnului şi norodul era afară, i se arată în­gerul Domnului, care-i zise: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciu­nea ta a fost ascultată. Soţia ta Elisabeta va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. El va fi mare înaintea Domnu­lui. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de duh sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor” (Luca I, 13-15). Zaharia preotul se îndoieşte de adevărul celor vestite, din cauza bâtrâneţei şi pentru că Elisabeta soţia lui era stearpă. Pentru această neîncredere este pedepsit: „Eu sunt Gavriil care stau îna­intea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi aduc această veste bună şi, iată, vei fi mut şi nu vei mai vorbi până în ziua când se vor în­tâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele care se vor împlini la vremea lor” (Luca I, 19).

Într-adevăr, limba preotului Zaharia se dezleagă după nouă luni, adică la naşterea pruncului său, mai precis, la tăierea împre­jur a opta zi, când cerând o tăbliţă, scrise numele ce se va da pruncului: Ioan, va fi numele lui. Dar până atunci, un alt fapt minunat arată spusa îngerului că Ioan avea să fie „plin de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale”, şi anume: îndată ce Sfânta Fecioară primi Bunavestire de la acelaşi Arhanghel Gavriil care o linişteşte spre încredinţare cu cu­vintele: „Iată şi rudenia ta, Elisabeta a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, ea căreia i se zicea stearpă este acum în a şasea lună, căci nimic nu este cu neputinţă înaintea lui Dumnezeu” (Luca I, 36), a plecat spre Hebron unde locuia ruda sa Elisabeta. Şi istori­seşte Sfânta Evanghelie că, atunci când a auzit Elisabeta închină­ciunea Mariei, a săltat pruncul cu mare bucurie în pântecele ei „Şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisabeta şi a strigat cu glas mare: „Bine­cuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău şi de unde mie cinstea aceasta ca să vie la mine Maica Domnului meu, căci, iată, când ajunse la urechile mele glasul închinării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie” (Luca I, 41). Deci, Sfântul Ioan Botezătorul, în pântecele maicii sale fiind, re­cunoaşte pe Mântuitorul, cel de curând întrupat în Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, iar Sfânta Elisabeta, fiind inspirată de Sfântul Duh, grăieşte oarecum: „Tu eşti Maica Domnului, iar eu maica omului, tu Maica Stăpânului, eu maica robului, tu Maica îm­păratului, eu maica ostaşului, tu Maica Dătătorului legii, eu a împlinitorului legii, de unde pentru mine atâta cinste ca să vii tu la mine?!”

Un alt fapt minunat petrecut la naşterea Sfântului Ioan a fost, cum am amintit în treacăt, dezlegarea limbii tatălui său, Zaharia, care, tot sub insuflarea Duhului Sfânt, prooroceşte: „Şi tu, prun­cule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge îna­intea Domnului ca să pregăteşti căile Lui”. Şi mai arată Sfântul Evanghelist încheind istorisirea naşterii Sfântului Ioan, că „prun­cul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Luca I, 80).

Sfânta Tradiţie arată că atunci când Irod a ucis pruncii, fiind amăgit de magi, Sfânta Elisabeta a fugit cu pruncul Ioan în pustie şi, murind ea după puţină vreme, iar Zaharia fiind omorât din po­runca lui Irod în templu, Sfântul Ioan – pruncul a rămas în pustie, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. La vârsta majoratului, a ieşit la predică, şi veneau la el noroade multe din Ierusalim, din Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului, care, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi în râul Iordanului (Matei III, 5-6). Din naşterea minunată şi viaţa plină de virtuţi mari şi de sfinţe­nie a Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan, se cuvine să luăm învăţături pentru viaţa noastră, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre sfinţi, că „privind la felul cum şi-au săvârşit viaţa, să le urmaţi credinţa” (Evrei XIII, 7).  Fie-ne pildă de urmat: caracterul său neînfrânt şi viaţa trăită în modestie şi adâncă smerenie. Vorbind despre aceasta, Mântuitorul spunea noroadelor: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, o trestie clăti­nată de vânt, un om îmbrăcat în haine moi? Aceia sunt în casele împăraţilor. Un prooroc? Iată mai mult decât un prooroc” (Matei XI, 7-10).

Sfântul Ioan Botezătorul se hrănea puţin şi se îmbrăca într-o haină de păr de cămilă şi era încins cu o curea. Viaţa ascetică şi sfântă i-a dus vestea până departe şi veneau noroadele la el, unii socotindu-l Mesia. El însă nu-şi atribuia ce nu avea şi nu se lăuda nici cu ce era. Unei delegaţii de preoţi şi leviţi, trimisă să-l întrebe cine este, îi răspunde: „Nu sunt eu Hristosul!” Şi l-a întrebat: „Eşti Ilie?” Şi a răspuns: „Nu!”, „Eşti proorocul?”, „Nu!”. „Dar cine eşti?” „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie, neteziţi căile Domnului, cum a zis Isaia Proorocul” (Ioan I, 19-23).

Nu se socotea nici prooroc şi nici măcar om, el era un glas care striga în pustie şi pregătea calea Domnului. „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-L cunoaşteţi, acela vă va boteza cu Duh Sfânt, acela vine după Mine şi este înaintea mea, şi eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan I,  26-27).

Iată smerenia Sfântului Ioan. Dar el mustră fărădelegile oame­nilor şi pe toţi îi cheamă la pocăinţă: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Cărturarilor şi fariseilor le strigă: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi roade vrednice de pocăinţă; să nu credeţi că puteţi zice în voi: avem tată pe Avraam, că vă spun: Dumnezeu şi din pietrele acestea poate să ridice pe fiii lui Avraam” (Matei III, 7-10). Cuvântul său mustrător nu cruţă nici pe regele incestuos Irod, care trăia cu cumnata sa şi căruia, din închisoarea unde îl aruncase, Sfântul Ioan îi striga: „Nu ţi se cade să ai pe soţia fratelui tău!”. După cum ştiţi, această tărie de caracter îi aduse şi martiriul prin tăierea capului. Pentru virtuţile lui mari, s-a învrednicit să spună despre el Mântuitorul că este mai mult decât un prooroc şi că „din cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Tot pentru aceasta, el se învredniceşte a boteza pe Mântuitorul Hristos în Iordan şi a fi martor ocular al arătării Prea Sfintei Treimi.

Predica şi învăţăturile Sfântului Ioan Botezătorul pot servi şi astăzi spre îndrumarea noastră.

Exemplul virtuţilor Sfântului Ioan Botezătorul, viaţa şi predica lui despre pocăinţă să înfrângă egoismul, trufia, luxul, linguşirea şi alte patimi şi obiceiuri care înjosesc firea noastră. Făcând roade vrednice de pocăinţă, vom dobândi împărăţia cerească, pentru ru­găciunile Prea Curatei Maici şi ale Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Amin.

Sursa: Pr. Octavian Popescu, (Glasul Bisericii nr. 5-6, 1967).

mai mult
ActualitatePromovate

Unii s-au născut slugi. Din neam de slugă.” spunea Dudi a lui Chiroane.

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-20 at 09.50.48

“Unii s-au născut slugi. Din neam de slugă.” spunea Dudi a lui Chiroane.

Dudi a lui Chiroane într-o zi de toamnă a lui 1912, după ce a terminat de recoltat și a văzut că din banii câștigați nu prea are cum plăti ratele la bancă pentru pământul lăsat moștenire a luat hotărârea de a pleca la America. Grea hotărâre. Să o lase pe nana Mărie a lui Bugeac cu doi copii, cu avlia plină de animale și cu doi copii, nu era lucru simplu.
“Mărie, altă soluție nu-i. Ai aici în credenț banii pentru rate. Pe un an de zile. Io plec la America și o să trimit bani la Uica de la Torac. Tu să ai grijă de copii și de animale.”
“Da’ altă soluție, bărbate? O slujbă mai aproape nu găsești?”
“Nu. Și dacă nu plec să fac bani, ajungem slugă la Mocioni sau Csavos.”
“Da’ ce ne trebuie atâta pământ? Ai 40 de iugăre.”
“N-am, muiere. Că la anul dacă nu avem recoltă bună rămânem fără pământ. Și ajungem slugi. Un Chiroane nu poate fi slugă la alții.”
Și a plecat la America. A muncit la Detroit. Și promisiunea și-a ținut-o. A trimis bani pentru plata băncii. A militat și pentru România Mare. A plecat din Imperiu și s-a-ntors în România Mare. Unde a mai cumpărat pământ. Căci ăsta știa să facă. Neam de paore.
Dormea în conc, căci dacă noaptea era vreo problemă la animale să poată auzi.
“Nepoace, ai pământ puțin, probleme puține și muncă deloc. Ai pământ mult, grijile cresc. De aia dorm în conc. Să nu-mi moară marva.”
Și cum timpul a trecut, anii s-au așezat pe umeri, dar asta nu la gârbovit. Avea aceaşi sumețire, moștenite de la strămoșii din munții Pindului, priponit pe cele două picioare, sprijinit în cârliglu. Dar tot a trebuit să-și ia slugă. Și l-a luat pe Gheo. Țăran harnic din Beclean. A mers cu el la Primărie și a făcut contract. Doar nu credeați că contractele s-au inventat acum. Nu. Și atunci, erau contracte. Iar statul își lua și el o parte din munca lui Gheo. S-au înțeles câte duble de grâu, câte de grâu, cartofi, tutun, rânduri de haine; de muncă, de sărbătoare. Totul, tot. Și în fiecare an, Gheo pleca cu cocia plină acasă. Că avea trei copii de crescut.
Până în primăvara lui 46. Când au venit comuniștii la putere. Și moș Dudi a lui Chiroane nu a mai avut voie să aibă slugă.
Iar într-o noapte ploioasă cine bate la geam. Era Gheo de la Beclean.
“Nea Ioane, am venit la muncă.”
“Mă Gheo, nu mai pot să te iau slugă. Mi-a interzis noua stăpânire. Nu mai pot să-ți fac contract.”
“Dă-l naibii de contract. Ne înțelegem noi. Că matale nu m-ai furat niciodată. Lucru pe încredere.”
“Mă Gheo, și dacă vin comuniștii și te găsesc la mine? Ce le zic?”
“Că sunt o rudă îndepărtată.”
“Mă Gheo, io nu pot să mint. N-am mințit în viață mea. Nu o să fac asta la bătrânețe. Îmi pare rău.”
Și a plecat Gheo. A doua zi. Iar boss, care-l îndrăgise pe Gheo, l-a întrebat pe Dudi, după vreo două zile:
“Moșule, de ce nu l-ai ținut pe Gheo?”
“E mai bine pentru el. Poate așa se apucă de altceva și nu mai slugăreşte. Deși greu de crezut. Unii s-au născut slugi.”

Autor: Sorin Simion Meici

mai mult
Cenaclu - ProzăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Timpul se oprea

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-19 at 16.16.50

Timpul se oprea

Păstrezi un colț de vară în buzunar,
n-o să-ți treacă niciodată copilăria. Ea trăiește undeva, suspendată între o zi senină și între zborul unui fluture și gustul unei cireșe furate direct din copac. Alergam după fluturi fără să-i prind vreodată. Nici nu era nevoie. Îi urmăream cum se înalță, cum se răsucesc leneși în aerul moale de vară, și pentru câteva clipe simțeam că zbor și eu cu ei. Era genul acela de libertate care nu avea nevoie de explicații. Nu o cerea nimeni, nu o măsura nimeni. Pur și simplu era. După-amiezile miroseau a pelin și a ceai uitat pe masă. Mă așezam cu cotul pe pervaz și bărbia în palmă, și ascultam povești la radio. Vocile acelea aveau puterea să deschidă uși către lumi nebănuite. Sunetul era o cheie, o ușă lăsată întredeschisă. Mi se părea că nu există nimic mai frumos decât să asculți cum altcineva imaginează pentru tine. Iar seara… ah, seara era cireșul. Copacul cel bătrân din curte care mă primea mereu cu brațele deschise, fără să întrebe nimic. Mă cățăram până sus, acolo unde frunza era mai verde și cerul mai aproape, și stăteam nemișcată, cu picioarele atârnând printre crengi, mâncând cireșe până ce buzele mi se colorau în roșu aprins. Uneori îmi imaginam că sunt în vârful unei lumi care nu cunoaște tristețea. Alteori îmi spuneam că dacă aș sta acolo destul, aș înțelege tot ce nu putea fi rostit. Acolo sus, în cireș, timpul se oprea. Și în tăcerea aceea, care nu era deloc tăcere, ci o respirație lungă a lumii, învățam ce înseamnă să fii viu. Azi, ori de câte ori simt că lumea aleargă prea repede, mă întorc acolo. Nu cu pașii, ci cu sufletul. Sub cireșul cu povești și fluturii zburând spre …copilul care n-a plecat niciodată de tot!

cireși în floare
răscolit tot ținutul
copilăriei

Text/Foto Ana Urma

mai mult
ActualitateCenaclu - ProgramCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 30.06.2025

by Doina Ofelia Davidescu on
CENACLUL LITERAR „I.L.CARAGIALE” PLOIEȘTI(10)

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul lunii, cu timpul său misterios, care nu trece ci se petrece printre Sânziene trezite între firele ierburilor de iunie, ne cheamă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 30 iunie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe Bdul Independenței.

 Seara literară se va desfășura după tiparul cunoscut, incluzând rubricile:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe scriitorul Raul Sebastian Baz, cu destăinuiri, explicații și un fragment reprezentativ din ultimul său roman, aflat în lucru, Blestemul Minotaurului.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
ActualitatePromovate

„2100”, romanul-fenomen al lui Liviu Alexa, sparge granițele – tradus în 35 de limbi și lansat global fără rețea de librării

by Redacție 24PH Arte on
Captura-de-ecran-din-2025-06-18-la-12.10.34

„2100”, romanul-fenomen al lui Liviu Alexa, sparge granițele – tradus în 35 de limbi și lansat global fără rețea de librării

Într-o mișcare rară și extrem de curajoasă, jurnalistul și autorul Liviu Alexa își lansează romanul distopic „2100” în 35 de limbi, ocolind complet piața tradițională de distribuție și librării. Este un act de sfidare lucidă a sistemului editorial global, dar și un pariu personal cu lumea.

Într-o eră în care autorii sunt fie absorbiți de edituri omnivore, fie anulați de algoritmii platformelor, Liviu Alexa iese din rând. Nu cu un manifest, ci cu o carte. Și nu cu orice carte, ci cu romanul „2100”, un text care a reușit deja să genereze discuții aprinse în mediile underground literare din România. Acum, Alexa îl trimite în lume în 35 de limbi, printr-un demers editorial complet independent.

Fără rețea de librării.

Fără agent literar.

Fără susținerea niciunui trust media sau grup editorial.

Care sunt cele 35 de piețe lingvistice vizate:

chineză, greacă, kazahă, maghiară, arabă, bulgară, coreeană, croată, cehă, daneză, germană, engleză, spaniolă, persană (farsi), finlandeză, franceză, ebraică, hindi, indoneziană, italiană, japoneză, norvegiană, olandeză, poloneză, portugheză, română, rusă, sârbă, slovacă, slovenă, suedeză, thailandeză, turcă, ucraineană, vietnameză.

Doar cu o idee: că viitorul literaturii nu mai trece prin ușa anticariatelor și a târgurilor de carte, ci prin mintea cititorului înfometat de real și netrucat.

„Nu am mai așteptat validarea nimănui. Dupǎ primele refuzuri, nu am mai încercat sǎ vând manuscrisul niciunei edituri și nu am mai rugat niciun distribuitor să-mi facă loc pe raftul lui. ‘2100’ e o bombă literară care nu are voie să aștepte. Așa că am apăsat pe buton.” – Liviu Alexa

De ce 35 de limbi?

Lumea editorială e conservatoare. Traducerile sunt privilegii rezervate celor din club. Liviu Alexa a decis altceva: fiecare cititor are dreptul să intre în „2100” direct, în limba lui. A apelat la traducători independenți, revizori nativi și AI, reușind un tur de forță lingvistic fără precedent pentru un autor est-european auto-publicat.

Piața de carte e blocată de lanțuri de librării care cer până la 60% comision și de distribuitori care ignoră autorii independenți. În loc să se plângă, Alexa a construit. Și-a creat propriul sistem de promovare, a apelat la Substack, TikTok, comunități internaționale de cititori și canale alternative de distribuție digitală.

A vândut în doar 60 de zile de la lansarea ediției în limba românǎ peste 1000 de exemplare în România fără să fie listat în vreo librărie.

Acum, țintește lumea întreagă.

„Romanul ‘2100’ este un pumn în gură dat realității. Dar și un test: cât mai poate un om singur, fără bugete obscene și PR cumpărat, să penetreze mintea lumii doar prin puterea scrisului? Mi s-a spus că sunt nebun să investesc în traduceri, că nu voi reuși fără librării. Le-am răspuns simplu: atunci înseamnă că trebuie să reușesc și mai repede. În plus, am rămas cu 90 la sutǎ din bani în buzunar. Din 1000 de cărți vândute independent, am încasat mai mult ca 99 la suta din autorii români lansați în ultimii ani, și nu exagerez când spun asta: scriitorii sunt plǎtiți mizerabil de aceasta „industrie”. Nu am scris această carte ca să fiu invitat la festivaluri, ci ca să zgudui un pic planeta din amorțeala literaturii de supermarket. ‘2100’ este pentru cei care nu mai vor povești cuminți. E pentru cei care știu că sfârșitul nu va fi spectaculos. Va fi birocratic, steril și inevitabil.”– Liviu Alexa

Romanul va fi disponibil digital în cele 35 de limbi, cu lansări locale coordonate independent prin canale proprii de comunicare. Un audiobook experimental este deja în producție, alături de un proiect vizual generativ.

Liviu Alexa spune cǎ are nevoie de o singurǎ şansǎ: „De atât am nevoie, de un influencer cucerit real de lectura romanului meu, de un editorialist influent care să vorbească despre roman cititorilor săi. Și apoi sunt convins că romanul se va viraliza. Îmi doresc sǎ reușesc, pentru miile de tineri scriitori care nu au acces în lumea gulerelor albe ale literaturii”.

 Puteti comanda romanul ediția în limba română AICI

mai mult
PersonalitățiPromovate

Tennessee Williams și Marlon Brando, literatură devastatoare și masculinitate oferite în dar

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-19 at 11.23.06

Am recitit de curând jurnalul lui Tennessee Williams, Memoriile unui bătrân crocodil — o lectură devastatoare care pătrunde în spațiul viciat, bântuit de anxietăți și febrilitate creativă, în care s-a născut o literatură viscerală, strigată din adâncul umanului fracturat.

În Brando, Williams nu vede doar un actor. Vede o forță revelatoare:
„Nu exista nicio barieră, nicio ezitare în prezența lui Marlon. Tot ce aspir să fiu ca scriitor, el era deja — deplin, ca actor și ca bărbat: liber, sălbatic, prezent, lipsit de frică. Deschis și sălbatic în expresie. Era un monument al virilității, dar și la fel de sensibil și furiș precum un pisoi speriat. O gorgonă și o gheişă. Iată titlul. Iată nota pe care să o scrii.”

Williams este, poate, ultimul mare cronicar al unui cataclism interior devenit artă. În personajele lui, femeile cele mai fragile devin oglinzi tăioase ale sufletului, iar bărbații cei mai duri își poartă sensibilitatea ca o rană deschisă. El scrie dintr-un colț de întuneric care nu-și cere scuze, ci luminează. Exact ca Marlon Brando în acea cameră de repetiții din 1947: un bărbat care nu joacă masculinitatea, ci o sparge în mii de cioburi pe care le oferă ca dar.

Maurice Munteanu

mai mult
Promovate

17 iunie 1889, înmormântarea lui Mihai Eminescu

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-20 at 11.39.10

17 iunie 1889, înmormântarea lui Mihai Eminescu

Înmormântarea poetului Mihai Eminescu, desfășurată pe 17 iunie 1889 la Cimitirul Bellu din București, a fost un eveniment trist și, după cum au mărturisit contemporanii, lipsit de fastul și recunoștința pe care ar fi meritat-o unul dintre cei mai mari poeți ai neamului românesc. Relatările celor care au fost de față sau au scris despre acest moment în anii ce au urmat conturează o imagine dureroasă, cu accente de neglijență și indiferență din partea autorităților vremii, dar și profundă în ceea ce privește suferința celor care l-au iubit.

1. Atmosfera generală – o ceremonie modestă, aproape ignorată oficial
Deși Mihai Eminescu era deja o figură literară de mare anvergură, înmormântarea sa nu a avut parte de onoruri naționale sau de un ceremonial pe măsura importanței sale. Ion Slavici, unul dintre prietenii apropiați ai poetului, avea să scrie cu amărăciune despre acest moment, arătând că Eminescu a fost înmormântat „fără preoți, fără cântece bisericești, fără lumânări”. Slavici remarca lipsa de participare a autorităților și a lumii literare oficiale, care parcă se rușinau sau se temeau de moștenirea poetului.

2. Mărturia Veronicăi Micle – o durere mută și neputincioasă
Veronica Micle, femeia care l-a iubit până la capăt, nu a fost prezentă fizic la înmormântare, dar se spune că după moartea lui Eminescu, s-a închis în durere la mănăstirea Văratec. După doar 40 de zile, avea să-i urmeze în moarte, otrăvindu-se cu arsenic. În scrisorile și poeziile ei se simte durerea imensă față de pierderea lui Eminescu. Acestea rămân o mărturie poetică a unui doliu care nu s-a putut trăi în public, dar care a consumat-o din interior.

3. Povestea drapelului românesc pe sicriu – inițiativă venită din popor
Un detaliu semnificativ vine din evocarea profesorului Nerva Hodoș, care nota că nu statul, ci elevii de la școala normală din București au adus un drapel românesc pentru a acoperi sicriul poetului. Gestul lor simbolic a contrastat cu lipsa de implicare oficială, arătând că cei tineri și modești aveau mai multă recunoștință decât cei puternici.

4. Procesiunea funerară – tăcută, dar apăsătoare
Sicriul lui Eminescu a fost dus pe un car tras de doi cai, iar cortegiul a fost alcătuit în principal din câțiva prieteni, admiratori și foști colegi. Din descrierile epocii reiese că Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, I.L. Caragiale, Grigore Ventura și Ioan Slavici au fost prezenți, unii purtând sicriul pe umeri. Ziarul România liberă a menționat a doua zi că doar „o mână de oameni” l-au condus pe Eminescu pe ultimul drum.

5. Fără cruce inițială, fără piatră funerară corespunzătoare
La mormântul lui Mihai Eminescu nu s-a pus inițial o cruce care să-l identifice. De-abia mai târziu, prin efortul societății studențești „România Jună” din Viena, s-a ridicat un monument funerar decent, pe care stă inscripționat versul emblematic:
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată.”

6. Impresia de final – un destin încheiat în tăcere, dar începutul unei nemuriri
Cei care au fost martori la înmormântare au rămas cu sentimentul că lumea nu înțelesese încă dimensiunea operei și personalității lui Eminescu. Ion Luca Caragiale, deși nu a fost un apropiat al poetului în ultimele sale clipe, avea să spună mai târziu:
„A fost un om cât o lume. Și a murit singur.”

Concluzie
Înmormântarea lui Mihai Eminescu a fost o pagină tristă în istoria culturală a României – nu prin ceea ce s-a spus, ci prin ceea ce nu s-a făcut. A lipsit fastul, dar nu și dragostea sinceră a celor care i-au fost aproape. A lipsit recunoașterea instituțională, dar nu și începutul legendei. Moartea poetului nu a încheiat nimic, ci a deschis drumul mitului și eternității eminesciene.

Via Simțire românească

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a Sfinţilor Români – Pr. Ilie Cleopa

by Redacție 24PH Arte on
duminica_a_ii-a_dupa_rusalii_-_a_sfintilor_romani_1

Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a Sfinţilor Români – Pr. Ilie Cleopa

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria

Sursă: https://doxologia.ro/predica-la-duminica-ii-dupa-rusalii-sfintilor-romani-pr-ilie-cleopa

Predică la Duminica a II-a după Rusalii - a Sfinţilor Români - Pr. Ilie Cleopa

Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă.

“Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“ (Matei 4, 19)

 

Iubiți credincioși,

Astăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.

Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când zice: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul“ (Isaia 45, 22). În alt loc zice: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după cuvântul care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).

Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: “Neamurile care nu Te știau pe Tine Te vor chema și popoarele care nu Te cunoșteau la Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5). Sau când zice: “Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32). Zice și marele Apostol Pavel: “Prin Care am luat har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile, între care sunteți chemați și voi ai lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la mântuire se face prin Duhul Sfânt cu multă răbdare, după mărturia care zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți și le-ai deșteptat luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi, dar ei nu și-au plecat urechea“ (Neemia 9, 30).

Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință și prin prezența zidirilor Sale căci zice: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria“ (Psalm 18, 1).

Mulți oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând frumusețea și armonia minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea Ziditorului a toate, căci întreaga creație mărturisește că este opera mâinilor lui. Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel zicând: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). Iar Solomon zice: “Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să cunoști bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea lui Solomon 13, 5).

Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfântul Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și preaslăvit“ (Romani 8, 30). Dar să nu înțelegem greșit, că Dumnezeu pe care mai înainte i-a hotărât pe aceștia i-a chemat și i-a îndreptat. Această chemare după alegere nu o face Dumnezeu fără voia omului. El fiind Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă pe aceia care sunt vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai înainte îi vede că vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru că Dumnezeu nu mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu voiește, “ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).

Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20). Așadar, să înțelegem că deși oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin Har, totuși mântuirea lor atârnă de libertatea lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, și să se mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că “Dumnezeu mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm 61, 11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6). Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor.

Am însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea și alegerea oamenilor spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor, după cum afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune: “Rugați-vă să fiți vrednici de chemarea voastră“ (II Tesaloniceni 1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de chemarea lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să lucrăm cu frică și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață același mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5, 17).

Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2, 14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6, 12).

Iată, iubiți credincioși, la câte fericiri și bunătăți veșnice ne cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă datorie avem noi păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a dobândi atâtea nenumărate bunătăți și fericiri, la care El ne cheamă din a lui nemărginită milă și bunătate fără de asemănare!

În cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe acei care resping chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu se depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14; Luca 9, 5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la orbire duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei ce nu ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire (Isaia 66, 4; II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu se vor pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).

Iubiți credincioși,

 

Până aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră trupească, adică chemarea din neexistență la viață este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau rânduit de sus să aibă un rol, o menire în viața aceasta. Unul este chemat să fie tată sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu mâinile sau cu mintea, să îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe pe oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească într-un fel societatea în care trăiește.

Pe lângă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om și o chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere depinde mântuirea sau osânda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă la credință, la pocăință, la rugăciune, la împlinirea faptelor bune, la o adevărată trăire în Hristos, adică la sfințenie și desăvârșire, după cuvântul Sfântului Duh care zice: “Fiți sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11, 44).

Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă la împlinirea unei misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte pe pământ. Așa au fost chemați și aleși în Vechiul Testament regii și profeții, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoții, mucenicii și toți sfinții.

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește despre chemarea primilor patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileei a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers după El. De acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob al lui Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4, 18-22).

Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare și misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până la marginile pământului“.

I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământești, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Până la această chemare, cei patru ucenici își împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemați și aleși de Fiul lui Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, “vânători de oameni”, vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi și adresată numai celor sfinți și aleși, pentru a conlucra prin harul Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu și la mântuirea oamenilor.

N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogați, nici învățați, nici cunoscuți și cinstiți. A chemat pescari, oameni săraci și fără învățătură, oameni smeriți și curați la suflet, ca să smerească pe cei mândri, să mustre pe cei necredincioși și să ridice pe cei căzuți în întunericul necunoștinței de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi, cerându-le să se lepede de cele pământești, de avere, de rude, de prieteni, de trufia acestei vieți și să-I fie ucenici, apostoli, mărturisitori și împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos pe cei mai smeriți și curați la suflet, dezbrăcați de toate grijile trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și dea viața pentru El.

Vedeți pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce fel de chemare le face și ce le promite? Vă voi face vânători de oameni! Nu le promite averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej că veți fi urâți de toți oamenii pentru numele Meu. Iar cei patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului Sfânt, nici nu se duc mai întâi la ai lor să-și ia rămas bun, ci “îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după“ El (Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără condiții? Vedeți credință simplă și curată la cei de jos? Vedeți lepădare de sine la apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj în școala lui Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din toate timpurile.

Aici aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și Ioan și ceilalți ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în Dumnezeu, puterea rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții, înțelepciunea Duhului, râvna apostoliei și îndrăzneala mărturisirii evangheliei lui Hristos. Aici aveau să învețe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfânt și meșteșugul vânării sufletelor omenești. Căci nimic nu este mai greu decât să câștigi suflete pentru împărăția cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos, decât să transforme sufletele oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioși creștini adevărați; din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți; din pescari, ucenici și din fricoși, mărturisitori și mucenici.

Apoi vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei nu se cheamă și nu se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învață, îi întărește suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după aceea îi trimite să vestească cuvântul mântuirii în toată lumea. Fără o asemenea chemare, fără vocație pentru preoție, fără o viață sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu, nimeni să nu îndrăznească să intre în preoție și să slujească cele sfinte în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se osândească și pe credincioși să-i smintească și să-i piardă. Iar chemarea pentru preoție o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de spovedanie.

Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor și a tot felul de grupări religioase nu au chemare și o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfințit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevărații preoți și slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor și rânduiți ca preoți în satele și bisericile ortodoxe.

Iubiți credincioși,

 

Dacă toți avem o chemare și o misiune de la Dumnezeu pe pământ, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi și dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulți credincioși sunteți căsătoriți și aveți familie și copii. Vă împliniți cum se cuvine datoria de creștini ortodocși și cea de părinți? Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă rugați acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele posturi? Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare în Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria de soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu îi ucideți? Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsați de capul lor?

Iată câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la care Dumnezeu așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei necăsătoriți, văduvele și bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă duc viață curată, dacă se roagă și citesc cărți sfinte, dacă se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.

Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creați.

Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne ajute a ne împlini cu sfințenie marea noastră chemare de creștini și fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.

mai mult
ActualitateCenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronica ședinței Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 16.06.2025

by Doina Ofelia Davidescu on
6_O0LAFT

Indiferent de vremuri, timp și anotimp, ne aflăm în umbra binecuvântatei existențe, pe meleagurile românești, a celui ce a fost atât de inspirat definit de către Petre Țuțea ca „român absolut” și „sumă lirică de voievozi”.

În această lumină, întâlnirea literară, din primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, avându-l ca amfitrion pe Leonida Corneliu Chifu, a fost un act de reverență în memoria marelui poet, un gest de continuitate spirituală. Membrii Cenaclului au adus în scenă, alături de propriile creații, născute din trăiri autentice și din dragoste pentru cuvântul scris, lirica eminesciană, care, cu știința sau neștiința noastră, veghează ca o prezență tutelară peste tot ce înseamnă sensibilitate românească.

Dovada că spiritul lui Eminescu este nemuritor este perpetua comuniune între trecut și prezent, între moștenire și creație modernă. În ciuda tuturor schimbărilor, „românul absolut” încă își rostește cuvântul prin vocile celor care, cu mai multă sau mai puțină pricepere, scriu, simt și visează românește.

Rubricile CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE și LECȚIA DE POEZIE au fost onorate prin participarea: Emiliei Luchian (versuri proprii: Biblioteca din noi, Crucea, – în amintirea lui Mihail Eminescu, Meșteșugul de a nu ști,  Alegeri iar din creația lui Fernando Pessoa: Nu doar acei care ne invidiază, Zdrențe), Luminiței Bratu (versuri proprii: Citește-mă și din creația lui Ovidiu Genaru, Întâlnire cu Anton Pavlovici). Gabriela Petri și Cati Rodica Enache au citit din creația eminesciană iar Diana Petroșanu a lecturat versuri proprii: Capitol prea lung, Un alt nimic și cronica personală la cel mai recent volum al poetei Ramona Müller, Orașe nevertebrate, Editura Eikon, 2025.

Cele 11 MINUTE DE ISTORIE au acompaniat seara prin tema interesantă aleasă de lectorul permanent, profesor Emilia Luchian: Aspecte din mitologia germană, vorbind celor prezenți despre preotesele cu mare autoritate, cele două grupe distincte de zei și conflictul dintre aceștia, punând accent pe Zeița Freya, „doamna” sau „regina”.

Partea a doua a ședinței a avut caracter administrativ și s-a axat pe discuții lămuritoare despre Antologiile Cenaclului I.L. Caragiale, ediții, cuprins, autori, buget, editură, motivarea întârzierilor, cotizațiile membrilor, cheltuieli etc.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Ariadna Petri, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu și Dan Constantin.

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Foto & film: Emilia Luchian, Diana Petroșanu, Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
CreștinătatePromovate

O biserică din raionul Râșcani a părăsit Mitropolia Moldovei și a trecut la Mitropolia Basarabiei

by Redacție 24PH Arte on
1dbbdb4101921e76ada0a5e10195323dd5548e3b60b7bb7957ca392b1c6ed2ed

O biserică din raionul Râșcani a părăsit Mitropolia Moldovei și a trecut la Mitropolia Basarabiei

 Sursă: https://tvrmoldova.md/article/729204c3ba4758e1/o-biserica-din-raionul-rascani-a-parasit-mitropolia-moldovei-si-a-trecut-la-mitropolia-basarabiei.html?fbclid=IwY2xjawK_Y4hleHRuA2FlbQIxMQABHuEjsPw5dm6kUfNZ-YTNTT5fkB0SmCa7wh9lbOMbobQN8JwfYXVCXVsF_YHD_aem_s901lsafEHvG0nAcOP2GrQ&sfnsn=wa

post-img
Preotul Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Râșcani
Sursa foto: nordnews.md

Preotul Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Râșcani, a anunțat duminică, 15 iunie, în fața enoriașilor că iese de sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, și trece la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.

Echipa  NordNews  a vrut să afle ce a stat la baza deciziei preotului, dar și a comunității.

„Sunt și astfel de nuanțe. Unora pur și simplu nu le place ceea ce se întâmplă. Am primit, de exemplu, o întrebare de la un tânăr: Părinte, de ce mai rămâneți? Sau și dumneavoastră sunteți părtaș la războiul în care mor copii acolo, în Ucraina?, a spus Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Grinăuți, r. Râșcani.

Părintele spune că, în aproape 13 ani de slujire la biserica din sat, nu a beneficiat de o susținere consistentă din partea Mitropoliei Moldovei, întrucât parohia este mică și are resurse limitate pentru întreținere.

„Parcă simt o mai mare căldură în suflet. Am avut și câteva pelerinaje cu credincioșii la mănăstirile din România. Am vrut să înțelegem care este diferența dintre ce se întâmplă acolo, aici și chiar la ruși, pentru că unii au fost și pe la ei. Părinte, nicio schimbare. Nicio schimbare esențială, am rămas cu aceeași credință. S-au schimbat doar lucrurile administrative. Practic, acum ne supunem Patriarhiei Române”, a adăugat Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Grinăuți, r. Râșcani.

„Mai avem multe de schimbat, dar, din cauza lipsei de finanțe, ne-am oprit. Urmează lucrări foarte dificile și costisitoare. Mai întâi, adunăm bani ca să le facem pe acestea, apoi ne ocupăm de celelalte”, a adăugat Constantin Turtureanu.

Oamenii din sat spun că această decizie este una binevenită din mai multe puncte de vedere.

„Despre asta se vorbește la televiziune, cineva cunoscut. Ne așteptam la așa ceva, deoarece Moldova merge pe cale de aderare la Uniunea Europeană, clar că și în biserică trebuie să fie careva schimbări. Să meargă și biserica în aceeși direcție”, a afirmat Maria Frecăuțanu, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

„Eu cred în Dumnezeu, el este unul singur pentru toți. Și Iisus Hristos. Cum mă rog eu, așa se roagă naționalitatea rusă, ucrainenii, toți.  Asta-i politică. Kiril face politică. Binecuvântează soldații să meargă să ucidă copii, femei”, a spus Mihail Lungu, locuitor al satului Grinăuți, r. Râșcani.

„El a făcut alegere între două mitropolii. Dacă el a crezut că acolo e mai bine, înseamnă că acolo ne ducem toți enoriașii. Da cine nu vrea, eu așa spun. La noi îs haholi. Da știți cum îs haholii noștri? Nici noi nu vorbim corect limba română. Dar ar trebui să vorbim corect, fiindcă suntem rupți de la Patria-Mamă, din Moldova românescă. Ei vorbesc așa: „берем сапу та идем прашуем” – „Luăm sapa și mergem la prășit”. Eu le spun așa: „Ori vorbiți ucrainește, ori rusește, ori limba română”, dar ei refuză să vorbească limba noastră”, a zis Alexandra Tcaci, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

„Eu, din puținul care îl am, nu vreau să dau cuiva să binecuvânteze ca acei oameni să se ducă să lupte la război. Acolo sunt mame, și eu sunt împotriva copiilor. Și nu sunt pentru să fie aceleași dezbinării și la noi”, a spus Valentina Lungu, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

Jurnaliștii NordNews au încercat să obțină o reacție din partea episcopului de Soroca, Ioan Moșneguțu, reprezentant al Mitropoliei Moldovei, dar acesta nu a răspuns la apelurile noastre.

Într-o discuție la telefon, Episcopul Ioan Moșneguțu i-ar fi adus la cunoștință preotului Constantin Turtureanu că Mitropolia Moldovei îl va opri din slujire.

În martie 2024, și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Răuțel, precum și Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Glodeni au trecut la Mitropolia Basarabiei. Aceste decizii au fost urmate de scandaluri și proteste, organizate și coordonate de Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel.

mai mult
1 … 10 11 12 13 14 … 264
Page 12 of 264