Nu există vremuri sărace cât nu sărăcesc poeții – De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu este titlul conferinței dlui scriitor SEVER AVRAM, care, din motive obiective și spre regretul tuturor,  a fost amânată în ultimul moment.

Dar, pentru că, așa cum se amintește mai sus, încă „nu sărăcesc poeții”, mai ales de sărbătoarea „Dragobete”, seara a fost dedicată lirismului, în cea mai mare parte.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la rampă versuri frumoase cu forme, cadențe și stiluri diferite, ale autorilor: Emilia Luchian (Amor și Psiche, Caligrafie de iarnă), Ana Nedelcu (Desprimăvărare), Maria Bem (Dor de Dragobete), Cati Enache (Prin ierni, Posibil, Secunda arsă), Ramona Müller (Fainoșag de Dragobete), Gheorghe Stănescu (Dragobete, Dragobete; Mama – lui George Vieru), Sorana Brucăr (Cu sufletul în stele). Luminița Bratu, amintind ultimul volum de versuri al scriitoarei Camelia Iuliana Radu, readuce în atenție suprarealismul și reprezentanții acestuia în literatura română (Ion Vinea, Gellu Naum, Ion Caraion). Fără a cocheta cu acest stil, pe care îl consideră inaccesibil din perspectivă proprie, ne-a prezentat un interesant poem cu temă inspirată de suprarealism (Ceasul lui Dali).

》LECȚIA DE POEZIE a fost deschisă de Luminița Bratu cu poemul lui Gellu Naum, Caii de gheață. Ana Nedelcu a prezentat poemul lui Goethe, Regele Ielelor, iar Gabriela Petri, l-a reamintit pe Marin Sorescu cu Pricina, Boala, Muntele. Poeme de Hölderlin (Frumusețea, Desfătarea) au fost oferite de Emilia Luchian, care a încheiat cu un poem,  Insomnie, al scriitorului și omului de cultură, Nicolae Stanciu, recent plecat dintre noi.

Florin Manole a propus un moment de reculegere și a avut un frumos cuvânt de reamintire.

NICOLAE STANCIU (1940–2025)
„A trăi este atît de surprinzător
Încît îți rămîne prea puțin timp
Pentru altceva.” Nicolae Stanciu

Ar trebui poate să citim o poezie a lui Rainer Maria Rilke, pe care Nicolae Stanciu îl iubea atât de mult, dar asta ar fi să amintim doar chipul magistral în care poetul de limbă germană, mereu și mereu, ne era reamintit și recitat. Iar noi nu ne săturam niciodată.
Dar…
Mai mult decât poet și recitator al marilor poeți, el însuși teatral cu „înaltă și nobilă artă”, Nicolae Stanciu a fost un om, în felul său de a fi, ce locuia printre noi, pe pământ, asemenea descrierii aceluia care arată spre viitor în așteptarea unui zeu și al cărui poem, cred, poate descrie fără rest, în memoria celui trecut la Domnul, felul în care poeticul și nu neapărat poezia au sălășluit în prietenul nostru Nicolae Stanciu și, prin acesta, în noi înșine cei care l-am iubit.
Căci a fi locuit, la vedere, iar nu în ascuns precum cei mai mulți dintre noi suntem, chiar și dintre aceea cărora li se zice poeți, de însuși poeticul ființei omenești, este chiar mai mare decât cel mai mare între meșteșugirile omului care este îndemânarea de a scoate la iveală poezia. Cum am spus, mai mult decât poet, Nicolae Stanciu era locuit de poetic, după cum zice Hölderlin:
Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vre-o măsură? Nu este
Niciuna. (Johan Christian Friedrich Hölderlin, 1770 – 1843)

》11 MINUTE DE ISTORIE – Emilia Luchian a făcut o incursiune interesantă în mitologie, atrăgând atenția asupra importanței, semnificației și destinului Titanilor, fii ai Geei și a lui Uranus, dintre care se remarcă Hyperion, identificat cu soarele însuși. Cel mai adesea, era socotit tatăl lui Helios (Soarele) și a zeițelor Eos (Dimineața) și Selena (Luna). Hyperion este personajul spiritual căruia Hölderlin îi insuflă propriul său suflet și propria voce, lăsându-l să-i exprime gândurile și sentimentele.

În cea de-a doua parte, în absența periplului literar (și poate filozofic) promis de scriitorul  Sever Avram, „De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu”, Florin Manole, amfitrionul ședinței, în spațiul rezervat conferinței, care, din păcate nu a mai avut loc, a oferit ocazia unor expuneri invitaților Arthur Teodorescu și Mihaela Ștefănescu.

Arthur Teodorescu a făcut comentarii asupra suprarealismul european (bine reprezentat în Franța și Belgia) și aportul românesc (Marcel Iancu, co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în Europa de Est), cu aluzii amuzante la o inefabilă intersecție cu folclorul tradiționalist.

Pentru că suntem în februarie, Mihaela Ștefănescu a ales o scurtă incursiune în istorie, etalând succint evenimentele care au precedat domnia lui A.I. Cuza în Țările Române sub influența Marilor Puteri, importanța domnitorului în modernizarea statului român, neuitând să amintească „Monstruoasa coaliție” dintre liberali și conservatori, care a determinat abdicarea acestuia. Destinul lui Cuza s-a încheiat la Heidelberg, într-un anonimat respectabil.

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Constantin.

Invitați: Mihaela Popescu Taulet, Mihaela Ștefănescu, Artur Teodorescu

Fotografii: Ramona Müller, Ana Nedelcu, Emilia Luchian
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 12 februarie 2025)

În care Ilie e bântuit de gândul sinuciderii 

Eram într-o situație disperată, căci nu concepeam să sufere ai mei din cauza mea. Or, arestarea tatei, surorii și cumnatului m-au nimicit. Mă bătea chiar gândul sinuciderii.” 

Pisica cu clopoței

Timp de aproape o lună a stat Ilie „ca iepurele în culcuș”, dormind puțin ziua, iar noaptea patrulând prin grădină, de unde la orice semnal putea să o rupă la fugă în câmp. Presupunea că Securitatea – informată de Marinaru că deținea asupra sa armament și muniție – va întreprinde o acțiune de anvergură și în forță pentru a-l prinde. Nu se înșela.  

Confirmarea presupunerii sale avea să vină curând. Într-o dimineață, în zori de zi, pe la ora 4, pe strada unde se afla gazda sa, spre ieșirea din sat, „s-a auzit un zgomot infernal de mașini, iar câinii lătrau ca niciodată. Am avut timpul necesar să fug prin fundul grădinii, pierzîndu-mă în câmp, spre pădure. Șansa mea a fost că n-au procedat la încercuirea curții și că au venit precum pisica cu clopoței.” Mai târziu, după eliberarea din închisoare, gazda sa din 1956 îi va relata cum la poartă au apărut patru mașini din care au coborât circa 15 securiști, ofițeri și subofițeri. „Băieții” au înconjurat casa, fiind siguri că Ilie se afla înăuntru. Operația a durat mai bine de două ore, deoarece – știind că Ilie posedă arme – nimeni nu îndrăznea să urce în pod, somând doar de la gura podului. Într-un final, după ce s-a urcat gazda în pod, s-au convins că Ilie nu se află acolo și au trecut la percheziție. „Nu au fost arestate nici gazda mea, nici sora mea. În schimb, de a doua zi, un ofițer de Securitate a stat zi și noapte la părinții mei acasă. Timp de o săptămână, părinții au avut consemn să nu spună nimănui de prezența ofițerului în casă.” 

Despărțirea de cel mai bun amic

După ce a scăpat de „poteră”, Ilie a luat calea spre pădure și la primul puț a aruncat cele trei pistoale pe care le avea asupra sa. Printre acestea, și Browning-ul 6,35, „cel mai bun amic”, care, după cum mărturisea odată Ilie, îi dădea curaj și siguranță în deplasările sale. După aceea s-a dus în pădure, unde a rămas câteva zile, cât să-și revină din șocul prin care trecuse. „Focul se concentrase asupra mea, fiind printre ultimii care trebuia arestați. În această situație mă gândeam să încerc să fug peste graniță, dar știam foarte bine că șansele în conjunctura de atunci erau minime și, în plus, nu eram pregătit pentru o asemenea acțiune. Eram singur, izolat, rupt d eorice relație, în afară d erelația cu Dumnezeu, în care îmi pusesem speranța. A hotărât atunci să meargă la cumnatul său Mitică Filipescu din satul Moara Domnească, cu intenția de a-l trimite pe acesta la Pucheni și la Tinosu „să vadă ce se întâmplă. Așa am și făcut. Cumnatul meu, un băiat bun și mai puțin fricos, s-a dus la Tinosu, eu rămânând la Moara Domnească, la un văr de-al lui. Am aflat mai târziu că – imediat ce a sosit acasă la părinții mei – Mitică a fost arestat împreună cu tatăl meu de către ofițerul de Securitate aflat în casa părinților. Între timp, a fost arestată și sora mea de la Pucheni, care-mi pierduse urma. Situația se complica din zi în zi și lațul se strângea în jurul meu. Eram într-o situație disperată, căci nu concepeam să sufere ai mei din cauza mea. Or, arestarea tatei, surorii și cumnatului m-au nimicit. Mă bătea chiar gândul sinuciderii.”  

Nelu pleacă la Mânăstirea Ghighiu. Spovedania.

În drum spre Valea, pe la asfințit, a ajuns la Mânăstirea Ghighiu. Și cum singura sa speranță rămăsese în Cel de Sus, a intrat în biserică și s-a rugat bunului Dumnezeu, în voia căruia se lăsase. În biserică a întâlnit un preot bătrân, care l-a spovedit și căruia i-a relatat situația în care se găsea. Nelu aflase că unii preoți „făcuseră pactul cu Satana” și îi denunțau pe cei care mărturiseau probleme deosebite la spovedit. „Deși nu-l cunoșteam, acest bătrân mi-a inspirat o încredere oarbă, care m-a determinat să mă spovedesc ca înainte de a muri. După ce m-am spovedit, părintele mi-a ținut o lecție de românism și curaj, încât am plecat de la el senin și gata de a înfrunta moartea. Când am ieșit din mânăstire soarele încă nu apusese și își arunca razele de un roșu aprins spre răsărit. Era o zi frunoasă. M-am oprit și l-am privit îndelung. Mă întrebam cât îl voi mai vedea, dacă îl voi mai vedea vreodată. Apoi, am pornit agale, ocolind orașul prin locuri mai puțin umblate, și am ajuns la Valea Călugărească, la una din verișoarele mele, care, deși foarte speriată, m-a primit pentru câteva zile.” Între timp, Ilie a aflat, prin soțul verișoarei, că tatăl și cumnatul au fost eliberați și că vor să stea de vorbă cu el. A acceptat, deși bănuia că ar fi putut fi o cursă întinsă de Securitate pentru a-l prinde.

Dar cum nu mai întrezărea nici o ieșire, începuse să-i încolțească ideea de a se lăsa prins sau de a se preda, „ca să nu sufere părinții și rudele mele, care nu aveau nici o vină, decât legătura de sânge care-i determinase să mă ocrotească. Și, pe măsură ce schimbam gazdele, îmi dădeam seama că implicam alți oameni nevinovați.”
(continuarea miercuri, 26 februarie 2025)

                                                                                                           A consemnat Leonida Corneliu Chifu

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești va avea loc luni, 24 februarie 2025, ora 17.00. Sperăm să ne regăsim cu interes și bucurie la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, gazda noastră tradițională.

Programul include rubricile obișnuite, în format ușor redus:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》LECȚIA DE POEZIE

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian

Partea a doua a serii va găzdui conferința Nu există vremuri sărace cât nu sărăcesc poeții – De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu, a dlui Profesor  SEVER AVRAM, scriitor, critic literar, membru de onoare al Asociației 24 PH ARTE PLOIEȘTI, autor în jurnalul online 24pharte.ro.
Amfitrion, Florin Manole.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație și afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 5 februarie 2025) 

Cedarea prin moarte sau vicleșugul

Eram singur, izolat, rupt de orice relație, în afară de relația cu Dumnezeu, în care îmi puneam speranța.” 

An de an, mai ales după abdicarea forțată a Regelui Mihai, creștea numărul celor care se înrolau în organizația PNȚ Prahova. Aceștia nu cunoșteau structura organizației, dar erau gata să declanșeze ofensiva împotriva regimului comunist instaurat în România. Activitatea de rezistență a fost dusă fără răgaz până în toamna anului 1956, când, după Revoluția din Ungaria, membrii PNȚ Prahova au fost arestați. Ion „Nelu” Ilie s-a numărat printre ultimii membri căzuți în brațele Securității. 

Obositoarea așteptare

„Se putea conta pe grupe de asalt în fiecare sat, mai ales după ce a început procesul colectivizării forțate. Dar anii s-au scurs, noi rezistam, dar și comuniștii își consolidau pozițiile, căci cozi de topor s-au găsit în toate vremurile. Îndelungata așteptare a intervenției din afară ne obosise. Rezistența din munți a fost zdrobită în mod sălbatic, rezistența țăranilor față de colectivizare de asemenea, Opresiunea era din ce în ce mai cruntă. Au urmat, în toamna lui ‘56, evenimentele din Ungaria, care i-au înspăimântat cumplit pe comuniștii români. Aceștia au declanșat un nou val de arestări, căruia i-au căzut pradă români din toate straturile sociale. De-acum, Securitatea aresta fără noimă pe oricine socotea că este dușman al poporului, inclusiv cetățeni din rândul țăranilor, în numele cărora declanșaseră dictatura proletariatului. ”

Arestarea lui Marinaru

Dacă evenimentele din Ungaria i-au înspăimântat pe comuniști, în rândurile populației, care suporta cu greu tirania roșie, treziseră un licăr de speranță. Toată lumea socotea inevitabilă o intervenție americană. Dispozitivul organizației noastre era gata de asalt. Entuziasmul era așa de mare, încât comentariile și amenințările se făceau pe față, deschis, fapt ce ne-a costat scump după înăbușirea revoluției maghiare de către tancurile sovietice. A fost momentul politic în care și organizația PNȚ Prahova a căzut.” În avalanșa de arestări, cea mai spectaculoasă a fost cea a lui Florea Petre și, urmată la scurt timp, de cea a lui Dumitru Petrescu-Marinaru, șeful organizației. După cum v-am relatat într-un episod precedent, acesta umpluse un număr însemnat de caiete cu însemnări din viața organizației. Spirit meticulous, Marinaru își nota cu scrupulozitate oameni și fapte, ședințe, întâlniri secrete, contribuții, comportamentul membrilor, acțiuni etc. Documentele de constituire a organizației și „arhiva cu jurăminte” erau la Petre Florea, care avea mai multă experiență în munca subterană. După arestarea lui Florea, soția lui, Ana, învățătoare în satul Odăile, a dat foc arhivei. Această operație a costat-o cinci ani de închisoare.

În alarmă de grad zero

„Marinaru nu a distrus nimic din ceea ce avea scris, dar a ascuns totul cu grijă, crezând că va putea să reziste tratamentului Securității, fără să realizeze faptul că, odată intrat pe mâna acesteia, omul nu putea să reziste chinurilor la care era supus. Chiar și cel care nu vorbește, acceptând moartea prin tortură, înseamnă că a cedat prin moarte”, reflectează Ilie. Fostul deținut politic crede că a găsit soluția prin care se pot contracara aceste neajunsuri: vicleșugul. „Prin vicleșug, se mai poate ascunde ceva, dar și aici este o condiție: să nu știe un al doilea ce ascunzi tu.” Despre caietele document ale lui Marinaru știau și alți membri, în primul rând cei care le ascunseseră, așa că, odată intrați în infernul roșu, al Securității, secretul s-a spulberat și Marinaru a predat, „plocon”, tot ceea ce ascunsese, documente și arme. Astfel, munca Securității a fost ușurată considerabil, fără a mai fi nevoie ca Marinaru să fie torturat. „Eu eram în alarmă de gradul zero și mă așteptam să fiu arestat din zi în zi. Nu am plecat din Pucheni, pentru a putea fi permanent la current cu mersul evenimentelor, respectiv cu arestările. Am stat la gazda mea de siguranță, Maria Panait, cumnata surorii mele, unde aveam o poziție bună, având posibilitatea de a mă strecura în câmp în caz de pericol. Despre gazda mea de siguranță știa și Marinaru, care, desigur, a deconspirat-o.”
(continuarea miercuri, 19 februarie 2025)

                                                                                                    A consemnat Leonida Corneliu Chifu

Am lăsat afară frigul uscat al unui februarie gri pentru a ne regăsi cu emoție și căldură sufletească în spațiul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, pentru o pauză de la cotidian. Am asistat la un lirism ivit cu sensibilitate, o pastilă de istorie și, pendulând între știință și filozofie, la o expunere de forță privind Universul, de la apariția până la dispariția acestuia.

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți sensibile trăiri lirice în versurile creatoarelor: Luminița Bratu (Marele Bang), Ana Nedelcu (Camelot), Cati Enache (În vis), Emilia Luchian (Corbul albastru).

LECȚIA DE POEZIE ne-a oferit un interesant și surprinzător duel liric. Luminița Bratu a propus un poem suprarealist al poetei Camelia Iuliana Radu (Masson pe scări). Florin Manole ne-a lecturat Georg Trakl (Sebastian în vis), iar Marin Sorescu (Zidirea în dragoste) a fost propunerea Emiliei Luchian. Actorul Nicolae Drăgulin, cu incontestabilul său talent, a încântat asistența cu un moment eminescian (Scrisoarea a III a). Sorin Vânătoru a făcut observații pertinente asupra conținutului rubricii, propunând depășirea spațiului liric prin abordarea eseurilor literare și de estetică precum și de teorie sau critică literară.

11 MINUTE DE ISTORIE au încadrat expunerea lectorei Emilia Luchian, „Inteligența legendară a corbului în mitologia diverselor popoare”. Dotată cu o inteligență legendară, această pasăre a devenit, din cauza prezenței în apropierea rămășițelor pământești ale soldaților pe câmpul de luptă, un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei… Urmărind comportamentul acestor păsări, Cicero ar fi fost avertizat asupra morții, danezii aflau sorții unei bătălii, ar fi prevestit moartea lui Platon și Tiberius, iar Zeul celtic Lugh ar fi fost avertizat asupra invaziilor dușmane. Interesant este că se regăsește și ca simbol pozitiv, însemnând protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Este întâlnit și luat în seamă pe o arie largă a globului terestru și pe durata unui lung parcurs istoric, de la lumea greacă și romană, până la celți și vikingi dar și în China, Japonia, ca și la triburile americane. El nu lipsește nici din cultura română, având semnificații ambivalente.

Protagonistul rubricii LECTURA DE CENACLU a fost SORIN VÂNĂTORU, scriitor, psiholog, filozof autodidact, unul dintre cei mai vechi membri ai Cenaclului. Expunerea a vizat cuprinsul propriei cărți, aflată foarte aproape de lumina tiparului sub titlul provizoriu, „Eterna aventură a existenței”, de la Big-Bang la conștiință și sfârșitul Universului”. Conținutul ne oferă percepția autorului, după îndelung studiu științific și filozofic, asupra începutului, evoluției, parcursului și dispariției Universului. Începând de la explozia primordială, în timpul evoluției și extincției, autorul consideră că totul se cuplează pe baza afinității de structură și că subiectivitatea este pur materială. În expunerea sa ne-a provocat cu ultimele descoperiri din cercetarea neuroetică și importanța acesteia în actualitatea imediată.
Căutările și interpretările autorului au vizat: cercetătorii americani – de origine chineză – Tong Zhao, Hailiang Tang, Harold Puthoff- teoria energiei punctului de zero, American; Roger Penrose- fizică teorertică la Cambrige – modelul ciclic al universului, laureat Nobel; Stuart Hameroff- Teoria microtubulilor; în problema conștiinței Werner Heisenberg, Louis de Broglie- mecanica cuantică, Richard Amoroso- cercetător al conștiinței, Max Born, Albert Einstein, mecanica cuantică, relativitatea; Paradoxul Einstein – Podolsky-Rosen privind teorema nonlocalității în mecanica cuantică; Dr.Khaterine Freese, de la Texas University – calculul privind prăbușirea, sfârșitul universului actual și cât ani va dura ”nimicul” în care totul va colapsa, pentru ca apoi să apară un alt Big-Bang, deci un alt univers, în condițiile în care legile mecanicii cuantice se conservă; Michael Gazzaniga – cercetător, studii asupra creierului în relație cu conștiința ș.a.
Întrebările celor prezenți nu s-au lăsat așteptate, provocând comentarii – pro și contra – interesante. Îi urăm succes în definitivarea cărții și așteptăm cu nerăbdare apariția acesteia în spațiul public.

Au participat: Sorin Vânătoru, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Cati Enache, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Nicolae Drăgulin, Dan Constantin.

Fotografii: Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Dragi colegi și prieteni ai Cenaclului,

Sunteți invitați la următoarea ședință a Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploiești, ce se va desfășura luni, 10 Februarie, a.c., ora 17.00, în primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.

Programul va include rubricile obișnuite:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》LECȚIA DE POEZIE

》11 MINUTE DE ISTORIE / lector, profesor Emilia Luchian

》CINEMARTOR / lector Gabriel Comanroni

》LECTURA DE CENACLU îl are ca protagonist pe SORIN VÂNĂTORU, scriitor, psiholog, filozof autodidact și vechi membru al Cenaclului. Prezentarea și discuțiile au ca motto titlul propriei cărți care, cât de curând, va vedea lumina tiparului: „Eterna aventură a existenței”, de la Big-Bang la conștiință și sfârșitul universului.

Invitație, afiș și editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Slavă Domnului pentru minunata proslăvire a sfinților Săi! Sfinții români duhovnici și mărturisitori din secolul XX au suferit în temnițe, în chinuri și în deportări, dar nu au slăbit dreapta credință, mărturisind cu prețul vieții și trăind o viață de prigoană pentru numele Lui Hristos, au fost făclii vii și candele aprinse insuflând dragostea, semănând credința și inspirând răbdarea semenilor lor, sunt modele de urmat și astăzi pe calea sfințeniei și a nepătimirii. Canonizarea lor este confirmarea cununii de care se bucură acești sfinți în slava Sfintei Treimi și ne îndeamnă la urmarea vieții lor. Citindu-le viața vom afla lămuriri la întrebările noastre și ne vom lumina cugetul. Rugându-ne lor vom afla mijlocire la Dumnezeu. Sărutându-le sfintele moaște vom dobândi sănătate trupului și sufletului. Azi, cei șaisprezece sfinți ne roagă să vorbim cu ei: să-i chemăm în necazuri și să îi urmăm în urcușul duhovnicesc pe acești noi sfinți din calendarul ortodox:

-Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie);
-Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie);
-Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie);
-Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie);
-Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie);
-Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria (2 decembrie);
-Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie);
– Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie);
– Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie);
– Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (8 martie);
– Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (26 decembrie);
– Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (10 noiembrie);
-Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai);
-Preot Mucenic Ilarion Felea (18 septembrie);
– Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia (3 august);
-Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (8 august).

Și să îi păstrăm în inimile noastre pe toți mucenicii, mărturisitorii, martirii și eroii neamului care s-au nevoit în temnițele comuniste, în lagăre și în deportări. Să le păstrăm vie memoria și să ne rugăm ca Domnul să îi proslăvească împreună cu toți sfinții.

Via Sfinții Închisorilor

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 29 ianuarie 2025)

În prag de revoluție. Maghiară

În ciuda faptului că anii se scurgeau și nimic nu apărea la orizont, „ceva care să ne dea o licărire de speranță în ajutorul din afară…”, cei din Rezistență continuau să spere. 

Pesemne că cel care trăsese în Nelu Ilie ținea mai mult la viața lui decât Ilie la a sa, „căci a dispărut fără să mai vină prin zonă”. Nelu va afla mai târziu, la anchetă, că „cel care a tras fusese pădurarul, care, de frică, n-a spus nimănui despre cele întâmplate. Acesta era modul nostru de viață în codru, destul de primitiv, dar tot atât de interesant.”

Impostorii roșii

Tot pădurea era zona în care aveau loc întâlnirile cu liderii din județ și unde se punea la cale strategia de urmat în lupta împotriva impostorilor roșii. Cel care se ocupa cu aranjamentele necesare acestor întâlniri și care servea și drept călăuză era Costea Petre, „un om de un curaj fără de margini și de o perspicacitate fără asemănare.” În ciuda faptului că anii se scurgeau și nimic nu apărea la orizont, „ceva care să ne dea o licărire de speranță în ajutorul din afară, fără de care acțiunile noastre și ale rezistenței în general nu puteau avea sorți de izbândă”, cei din Rezistență continuau să spere. „Doream să ținem trează conștiința națională și o atmosferă comunistă în toate mediile cu putință, printr-o propagandă de la om la omși uneori prin răspândirea de manifeste în satele din județ și chiar în orașe, mai ales în Ploiești”, unde se aflau vârfurile conducerii țărăniste, cele care mai erau în libertate, deoarece unii dintre ei fuseseră arestați după trecerea partidului în ilegalitate. 

Imprudența lui Marinaru

Ilie și ai lui erau pregătiți pentru bătălia pe care o așteptau cam de multișor. „Oricând, în orice moment, în cazul unei intervenții din afară, noi puteam conta pe o mișcare internă în cadrul județului, care era gata să preia puterea și să lichideze partidul comunist. În aproape toate comunele aveam nuclee în jurul cărora gravita restul populației, nemulțumită de starea de lucruri impusă de comuniști. Este vorba de o rețea subterană foarte bine structurată, alcătuită din cadrele vechi ale PNȚ cât și din alte elemente care aderaseră la platforma PNȚ din ilegalitate”, notează „Nelu”. Schema acestei rețele a fost întocmită pe hârtie de către Marinaru, în ciuda faptului că Ilie insistase să nu se noteze nimic pe hârtie, „dat fiind pericolul ce ne păștea în cazul în care vreunul dintre opozanți ar fi căzut în mâinile Securității. Mai mult, Marinaru nu s-a limitat să aștearnă pe hârtie doar schema organizației, dar i-a trecut în caietul lui și pe cei care, într-un fel sau altul, „au intrat în contact cu noi, incluzându-i și pe cei care ne ajutau cu alimente sau bani.”

Recunoștință

Ajuns în acest punct al relatării, Nelu Ilie își amintește cu recunoștință de cei care, riscându-și libertatea, ba chiar viața, i-au sprijinit pe opozanții regimului comunist în lupta inegală în care se angajaseră. Schema organizației va fi dezvăluită când vom vorbi despre procesul intentat rezistenților din 1956. Vom aminti aici unele gazde față de care Ilie are o profundă recunoștință „pentru modul în care ne-au tratat și ne-au apărat. Pentru mine, cea mai fidelă gazdă, unde mi-am petrecut cea mai mare parte a haiduciei de aproape șapte ani, a fost Maria Panait, cumnata surorii mele din Pucheni, care m-a tratat ca pe copilul ei până în momentul arestării. Fiind o femeie bătrână, a scăpat necondamnată, fapt care a avut o rezonanță fantastică în sufletul meu. I-am mulțumit lui Dumnezeu că s-a întâmplat așa. Altfel, aș fi avut-o pe conștiință, pentru că s-ar fi stins în închisoare.”

Suflet de frate sau sabotaje pe calea ferată

Sora sa, Lica, „un suflet mare, un suflet de frate”, îl purta pe Nelu de la o gazdă la alta și se ocupa de aprovizionarea lui. Lica era mai mult decât o gazdă. „Cu toată frica ce o cuprindea uneori, nu m-a părăsit nici o clipă, iar în anchetă l-a luat pe <nu știu> în brațe și în felul acesta a scăpat necondamnată.” Dumitru Pițigoi, un vechi țărănist și un anticomunist fervent, mergea să culeagă informații de la posturile de radio occidentale. Nu a fost arestat, fiind bătrân și foarte bolnav. De asemenea, ginerele său, Mișu Mârza – „pe atunci un tânăr foarte inteligent, muncitor la RMR, o fabrică de reparat vagoane -, care s-a implicat cu tot elenul tinereții sale în mișcarea de rezistență. Reușise să-și închege la RMR un grup de prieteni gata oricând să întreprindă acțiuni de sabotaj. Tot prin el apăreau manifeste la gheștenderul din fabrică. Realizaserăm împreună un dispozitiv pentru sabotaje pe calea ferată. Pentru toate acestea a plătit scump, fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. 

Gazda de siguranță

Pentru că tot vorbim despre gazde, să amintim și de Ștefan Petre, proprietarul casei din câmp, unde aveau loc întâlnirile mai importante ale conducerii organizației PNȚ. „Un om foarte credincios ideilor pentru care luptam noi. Și el avea să plătească cu câțiva ani de închisoare. Apoi, Sile Paraschiv, un băiat tânăr și foarte conștiincios… Am stat în casă la el fără ca cei din conducerea organizației să știe. Era un fel de gazdă de siguranță. El mi-a procurat un buletin de identitate pe care l-am falsificat și de care mă foloseam în deplasările mele. În anchetă a avut o atitudine dârză, fapt pentru care a mâncat multă bătaie, dar a scăpat cu o condamnare mai mică, nefiind încadrat în organizație. Demnă de remarcat este și sora lui, Gica, soția lui Ștefan Petre, care ne aducea de mâncare în pădure. Mai era și Tanti Maria, din satul Odăile, gazda de bază a lui Marinaru, „o bătrână pravoslavnică”. Nu se pricepea la politică, „dar îi ajuta pe cei prigoniți, cum spunea ea, motiv pentru care a scăpat necondamnată.”

Ilie, băiat de curte

Acestea au fost unele dintre gazdele din comuna Pucheni. În comuna Gorgota, Ilie avea, de asemenea, mai multe gazde. Una dintre acestea era Ștefan Nicolae, ginerele lui Dumitru Pițigoi din Pucheni, „un om serios, care știa să păstreze secretul cu sfințenie.” În satul Moara Domnească trăia cumnatul lui Ion, Dumitru Filipescu, împreună cu soția sa, Sultana, sora cea mijlocie a lui Ion. „Casa lor îmi servea drept refugiu când se dădea alarma în Pucheni, fie pentru că apăreau mașinile Securității sau din alte motive.” În Tătărani, era adăpostit la verii tatălui său, unde nu zăbovea prea mult. „Am stat o bună parte din timp și în Boldești, la un negustor, Titi Niculescu, un tip curajos și cu relații, la care am lucrat fără să mă ascund, trecând drept un muncitor și băiat de curte al negustorului. El mă trimitea toamna la lucru în viile inginerului Grigorescu, unde eram ferit de dealurile din Boldești. Am fost găzduit și în Ploiești, pentru perioade scurte, la oameni al căror nume – după zeci de ani – nu mi le mai amintesc, din păcate. Bineînțeles, am stat și acasă la tatăl meu, în comuna Tinosu, unde aveam un adăpost zidit într-o cameră, în care mă ascundeam când venea cineva la părinții mei. Aceștia sunt o parte din oamenii care mi-au apărat viața timp de ani de zile, așteptând, ca și noi, ziua când vom putea acționa pentru a scăpa de pacostea comunistă. Și cum majoritatea celor pe care i-am pomenit mai sus au trecut în viața veșnică, nu pot decât să-l rog pe bunul Dumnezeu să-i aibă în mila Sa, iar celor care mai sunt în viață le sunt veșnic recunoscător.
(continuarea miercuri, 12 februarie 2025)

                                                                                                                                  A consemnat Leonida Corneliu Chifu

3 Februarie 2025, ora 17.00. Membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești ne-am regăsit, cu bucurie, în spațiul oferit cu generozitate de templul muzicii ploieștene, Filarmonica „Paul Constantinescu”, pentru confesiuni lirice, un strop de istorie și mai multă magie cinematografică.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți forța sensibilității, sensurile adânci ale plăsmuirii artistice și trăirile spiritului oglindite în versurile creatoarelor lirice: Ana Nedelcu (Citadele II, Omul, timpul, spațiul), Luminița Bratu (Natalia), Cati Enache (Eveniment, Zborul), Valentin Irimia (Decolorare, Zarea dintre noi), Emilia Luchian (Un titirez e viața), Maria Bem (La magazinul de cuvinte, Firul cuvintelor). Ramona Müller, revenită de curând cu aer de mister, împrumutat din lungul periplu pe trei continente, dincolo de Oceanul Atlantic, ne-a citit Myself and nobody, Puntas Arenas și ne-a făcut cunoscute volumele de versuri și de călătorie la care lucrează și care se apropie cu pași repezi de lumina tiparului.

》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus un scurt remember Nichita Stănescu (Poveste sentimentală) prin glasul Luminiței Bratu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian – ne-a oferit, în preambul, informații lămuritoare despre „Huțuli”, etnici pe cale de dispariție în spațiul nostru geografic, din care fac parte protagoniștii filmului ce avea să urmeze. Când, cum și de unde au venit huțulii reprezintă o enigmă etnologică. Erau cunoscuți ca ciobani liberi, seminomazi, trăind în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția. S-a spus despre ei că ar fi ruși, resturi de cumani, traci, sciți, slavi cu suport românesc, că ar proveni din coloniile românești din Galiția, ba chiar că ar fi fost hoți sau haiduci. Neîndoielnic: sunt locuitori ai munților, ciobani, buni meșteșugari, poartă costume tradiționale, preferă culoarea roșie, sunt veseli, impetuoși și foarte credincioși (ortodocși de rit nou sau vechi). Sunt pomeniți în corografii din anii 1527 și 1541. Dacă prietenii huțulilor sunt calul, baltagul și pădurea, moștenirea cea mai de preț este libertatea. Un hrisov din secolul al XVIII-lea, de la Mănăstirea Putna, amintește faptul că starețul de atunci, nemaiavând posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-ar fi donat spre stăpânire și îngrijire huțulilor. Lectora a încheiat cu o descriere a acestei misterioase dar frumoase etnii, aparținând marelui poet Mihail Eminescu, el însuși născut pe plaiurile Bucovinei: „Huțulii duc o viață de pasăre pribeagă, originală și liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce spune oaspetele său. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că acești huțuli sunt dacii slavizați, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizați. Acest trib este puțin numeros, mărunt la stat și vioi”.

Partea a doua a serii ne-a prilejuit vizionarea unui film documentar, cu o durată de 80 de minute, „TREI ZILE DESPRE NATALIA”, în regia lui Cătălin Apostol. Realizat în luna noiembrie a anului 2023, a fost nominalizat la Festivalul Filmului Documentar de la Berlin, 2024. Pelicula dezvăluie cu delicatețe viața Nataliei și a unei părți din familia ei, a puținilor vecini, într-un loc depărtat, înstrăinat și aproape rupt de multe dintre ofertele civilizației noului secol, unde pâlpâie firesc, delicat dar convingător, flacăra nestrămutată a credinței creștine. Protagoniști sunt doi dintre ultimii „Huțuli de la capătul lumii”, care trăiesc într-o singurătate fericită, greu de înțeles pentru mulți dintre noi. Filmul a fost realizat în stil observațional. Camera de filmare, făcând parte integrantă din decor, își însoțește personajele fără a le deranja și transformă pelicula într-un organism viu, sincer, nedisimulat. Încrederea între regizor și aceștia este reciprocă, onestă. Firul poveștii curge domol, etalând firesc detaliile care marchează tradițiile, simplitatea vieții ca și pe cele care aduc câte ceva din îndepărtata modernitate a lumii civilizate. Un film reușit, care pune spectatorul în stare introspectivă. Aprecierile și comentariile elogiative ale celor prezenți au fost unanime.
Recomandat a fi văzut de oricine, filmul poate fi vizionat aici:

https://youtu.be/tQeu-6_-UCA?si=WEGn8kuvbBD_X87i

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Valentin Irimia, Dan Constantin.

Invitați: Tania Radu & Co., Gabriel Arghiropol și alții

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Un om trece cu coloana dreaptă, printr-o lume strâmbă: Ion Baurceanu

(15 febr. 1931 – 30 ian. 2021)

…Când în timpul Conferinţei de la Geneva, în închisori se oprise bătaia temporar, un plutonier bătăuş l-a provocat, tot Ionică nu l-a iertat şi i-a zis: „Domnule plutonier, când o fi procesul dumitale de crima împotriva umanităţii, să mă pui pe mine martor al apărării“.

Tot în această perioadă de relaxare, ştiindu-l pe Ionică ce răspunde, un plutonier l-a întrebat, în derâdere, „ce face“? De data asta, i-a răpuns: „Aştept să plece ruşii“, în râsul tuturor.

La Cavnic, el şi ceilalţi au trecut un an şi jumătate, 1953/1954, prin ciomegele zilnice, după evadarea din 6 iunie 1953.

Cicatricele bătăilor şi lanţurilor purtate cu săptămânile i-au rămas amintire şi după lovitura de stat din ’89.

Ori de câte ori avea ocazia, şi aceasta se întâmpla destul de des, le dădea căte o lecţie usturătoare acestor brute marxiste.

Într-o zi se întâmplă ca un gardian să-l cheme să desfacă cătuşele unui coleg, ca să poată mânca. Bucuros că-l vede în izolare, Ionică s-a dus şi i-a desfăcut piuliţa. După ce a mâncat i s-a cerut să i le pună la loc. Prompt, i-a răspuns: „Eu sunt pe lume să dau cătuşele jos, nu să pun cătuşe. Asta-i treaba dvs.“.

Acesta era Ionică Baurceanu, nu se temea de nimic şi de nimeni, fiind convins că adevărul şi dreptatea trebuie să guverneze lumea.

…În Zarca Aiudului, în această atmosferă de exterminare prin inaniţie, Ionică a declarat greva foamei şi în alimentarea forţată i-a băgat furtunul pe trahee şi au turnat 100 ml de lapte care l-au sufocat. Era să moară, dar minunea s-a făcut cu greu, după o lună de spitalizare, dar a rămas pe restul vieţii cu sechele, doar 45% din capacitatea pulmonară, la peste 40 de ani de la incident.

-Cicerone Ionițoiu

Via Sfinții Închisorilor

În tren
de George Topârceanu

E larmă şi trenul stă gata să plece,
vagonul se umple de oameni străini.
Mi-e inima strânsă, e şapte şi zece,
mă-ntorc la fereastră şi stau ca pe spini.

Dă-i, băiete, drumul, că n-avem răbdare,
e gata, un şuier, un repede zvon
și simt că se mişcă cu noi, salutare!
Trec umbre grăbite pe lângă vagon.

E clipa când glasul durerilor tace,
duc mâna la frunte şi ochii mi-i strâng
și-n suflet, deodată, un gol mi se face,
dă-i, băiete, drumul, că-mi vine să plâng!

Acum pe de lături, încep să rămână
semnale, macazuri, vagoane şi fum.
Trec umbre de oameni cu steaguri în mână
și trenul, năvalnic, se-aşterne la drum.

Adio, adio, romantică urbe,
adio, zadarnic şi dulce trecut!
Din goană, când trenul se-ndoaie la curbe,
scot capul afară şi lung te salut!

Oraşul rămâne sclipind în lumină,
biserici şi case, deodată apun.
În faţă se-aşterne o verde cortină
și trenul aleargă, aleargă nebun.

Se schimbă decorul, privelişti sure,
un şes peste care trec umbre de nori,
un drum singuratic, un colţ de pădure
cu vârfuri uscate şi cuiburi de ciori.

În arie largă se-nvârte pământul
śi fuge-n rotire întregul teren,
pe netede câmpuri ne ducem ca vântul,
cantoanele albe se uită la tren.

Jurământ de credință
de Adrian Păunescu

Acestei țări de tainică sorginte
Să-i dați pământul trupului ce sunt,
Când veți avea nevoie de pământ
Să-i dați doi metri de pământ fierbinte.

Eu în favoarea patriei fac dotă
Și viata, dar și moartea, ei le-nchin,
Stigmatul de noblețe pe destin,
Sub cerul plin de fard ca o cocotă.

Și patria îmi e și slăbiciune
De pot și umilințe să suport
Și jur, aici, că trupul meu de mort
În banca ei de lut îl voi depune.

Prea bine știu că viață-i o valoare,
Dar că murind dobânzile îi cresc,
Când n-ai fost simplu viciu pământesc,
Ci spirit răstignit pe stări contrare.

De multe ori mâhnit trăind în țară
Mi-am prefăcut mâhnirea în nesomn
Și am trăit pedeapsa de-a fi om,
Cu bucuria mea elementară.

Și-am arătat trădare și hoție,
Strigând la cei ce vând cinstitul neam,
Iar ei s-au strâns să-mi dea un vot de blam,
Să-mi dea povara remușcării, mie.

Prea blândă țară, vor să te distrugă
Și de nu eșți atentă vei pieri,
Un continent te va fura-ntr-o zi,
Zadarnică va fi a noastră rugă.

Căci te vor strânge uriașii-n clește
Spunând că tu aceasta lor le-o ceri,
Vom fi din nou pribegi, cum am fost ieri,
Căci Dumnezeu nu știe românește.

Puterile treptat ei ți le curmă,
Datoare eșți întruna la cei mari,
Tu pentr-un fier, dacă voieșți să ari,
Te rogi cu rugăciunea de pe urmă.

Înstrăinați, bărbații tăi de trudă
Se uită orbi la-ntregul univers,
De grija celor ce au fost, s-au șters,
De grija celor ce vor fi, asudă.

Pe mine poți conta pe totdeauna,
Îți dau valută forte câtă sunt,
În banca ta, de noapte și pământ,
Cu gropile strămoșilor sunt una.

Dar nici un merit nu ți se cuvine,
Este așa pentru că sunt așa,
Nu fii frivolă, nu te bucura,
Nu sunt al tău pentru că mi-este bine.

Chiar de m-ai duce la spânzurătoare,
În clipa când de ștreang aș atârna,
Aș spune că și-acolo-i țara mea,
Unde strânsoarea ștreangului mă doare.

Pământul meu cu suflet stă de veghe
Și dacă ai nevoie la hotar
De cei doi metri de pământ, eu sar
Cu-ngrijorarea ta să fiu pereche.

Las testament să fiu depus sub grâne,
Nu în mormânt ierarhic și pompos,
Ci-n simplu lut al țării, cât mai jos,
Acolo unde orice-așezi rămâne.

Dar las și grija mea deopotrivă,
Că prea se află țara la necaz,
Că prea plătim străvechi dobânzi, noi, azi,
Că prea plutesc valorile-n derivă.

Aștept să mor și cânt peste furtună,
Fanatic, monogam și turbulent,
Cuvintele acestui testament:
Crești, patrie, iar mie, noapte bună!

Analiză de plauzibilitate

O ipoteză activă zilele acestea pe piața de suspiciuni : vor să ne fure identitatea…
Da , ipoteza e conspirationista și incorect politică…Ei , și ?
Dacă ar fi să fie adevărat că furăciunea asta este in curs , la ce ar servi ea ?
Iată trei chestii de luat in seamă :
1.o memorie istorică fără ” pagini” de glorie poate da o populație mai obedienta ;
2.o populație obedienta nu va fi interesată de valorificarea resurselor țării în detrimentul țării;
3.ceea ce e in folosul ,ori în detrimentul țării nu are a fi subiect de interes pentru tine dacă identitatea ta este resimțită la nivelul cultural al manelismului .
Hopa ! Ce caută maneaua aici ?
Păi, mai e o ipoteză in joc : identitatea noastră ne a fost furată deja atunci când am manelizat școlirea copiilor noștri cu învațăturile ideocratiei postmoderne ( postadevarul , corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, revoluția genului etc.)

Text: Ioan Buduca

Editor Liviu Ioan Manole

Să citesc o carte? Prea greu

Profesorul Nicholas Dames predă, din 1998, literatură la Universitatea Columbia. Lucrurile s-au schimbat în ultimii 20 de ani. Studenții lui par acum derutați când sunt rugați să citească câteva cărți pe semestru.
O studentă i-a mărturisit că în timpul liceului nu i s-a cerut niciodată să parcurgă o carte cap-coadă, ci a primit spre lectură doar fragmente, rezumate, poezii sau articole din presă.

În urmă cu 20 de ani, clasele lui Dames nu aveau nicio problemă în a se angaja în discuții sofisticate despre Mândrie și prejudecată într-o săptămână și despre Crimă și pedeapsă în următoarea. Acum, studenții săi îi spun sincer că volumul de lecturi prevăzut (câteva cărți doar) li se pare imposibil.
La rândul său, Daniel Shore, coordonatorul departamentului de engleză de la Georgetown University, spune că mulți dintre studenții săi au probleme în a rămâne concentrați chiar și pe analiza literară a unui sonet.

Via theatlantic.com