Promovate

Cuvântul săndulie, cu care oltenii numesc covoraşul de lângă pat, vine de la franţuzescul “descente du lit”. Cine şi-ar fi închipuit că atât de neaoşul mujdei vine tot din franceză: mousse d’ail (adică spumă de usturoi)?

Cuvântul mişto, revendicat de ţigani, derivă, după Eftimiu, de la sintagma nemţească “mit stock”, adică “cu baston”, ceea ce înseamnă cineva de condiţie bună. Un tip cu baston e un tip mişto!

În limba engleză, animalele comestibile au două nume, un nume când sunt moarte şi un alt nume când sunt vii.
Boul se cheamă ox când e pe patru picioare, iar când e tăiat se cheamă beef. Viţelul viu se cheamă calf, mort se cheamă veal. Porcului i se spune pig, când e viu, şi pork când e mort. Oaia este sheep când trăieşte şi când moare, devine mutton.
De ce? Fiindcă în Anglia, începând cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost întotdeauna nemţi: ox, sheep, calf, pig. În vreme ce bucătarii au fost totdeauna francezi: veau – veal; porc – porc; mouton – mutton; boeuf – beef!
Tot din germană ne vine şi cuvântul şmecher. Boierii olteni care aveau podgorii, îmi explica Eftimiu, au angajat specialişti în degustarea vinurilor. În germană, schmecken înseamnă a avea gust, a fi bun la gust. Omul care făcea operaţia era un şmecher, adică un specialist pe care nu-l puteai păcăli cu un vin prost. De aici, prin extensiune, un individ isteţ, imposibil de tras pe sfoară.
E vorba de paţachină şi joben. Dicţionarul ne spune că paţachina e planta numită în latineşte Rubia tinctorum, dar nu ne arată că tot paţachină se spune şi unei femei de moravuri uşoare. Care e rădăcina acestei paţachine? În Bucureşti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Paţac. Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis în România un “şantan” pe bulevardul Elisabeta, importând de la Viena nişte fete vesele care circulau seara pe bulevard în faţa “instituţiei”, ca să atragă clientela. Acestea erau “fetele lui Paţac”, adică paţachinele…
În ce priveşte cuvântul joben, multă lume se întreabă de ce acest soi de pălărie e desemnată în toate limbile cu cuvinte care indică forma ei (în franceză haut-de-forme, în engleză top hat, în germană zylinder, în italiană cilindro, limba română fiind singura în care numele înaltei pălării are cu totul altă denumire, afară de aceea populară de “ţilindru”. Explicaţia este simplă: cel ce a introdus în Bucureşti prestigiosul acoperământ era un negustor francez care avea magazinul pe Calea Victoriei şi se numea Jobin.

Alexandru Petrescu

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Fundația „Geo Barton” și Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu”, organizează luni, 15 ianuarie, de la ora 18.00, serata culturală „Teatrul: Componentă a culturii”, cu participarea excepțională a actorilor Constantin Codrescu și Florin Călinescu. Vor fi prezente personalități ale culturii românești.
Evenimentul, găzduit de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, va fi un tribut adus istoriei Culturii românești, un omagiu adus unor înaintași de frunte ai culturii noastre și sărbatorirea unor personalități marcante ale lumii culturale actuale.
În deschiderea seratei veți putea admira, în foyerul Teatrului, expoziția de pictură „Ferestre: închis-deschis”, a pictorului Dragoș Minculescu, însoțită de recitalul pianistului Cristian Duca.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile în baza tichetelor ce se ridică de la Agenția de bilete a teatrului, tel. 0244.522.774.
Vă invităm, pe 15 ianuarie, la o aniversare a uneia dintre cele mai frumoase și importante forme de existență a ființei românești, pentru a spune împreună „La mulți ani, Cultura Națională!”

Începând de luni, 8 ianuarie, Cenaclul literar „I.L. Caragiale“ Ploiești și-a reluat seratele literare din noul an, tot la Filarmonica „Paul Constantinescu” din municipiu. Următoarea întâlnire a fost anunțată pentru luni, 22 ianuarie a.c..

Astfel, la prima ședință literară din Noul An s-a bucurat de o prezență destul de numeroasă, chiar dacă Mihaela Taulet și Cătălin Apostol au lipsit din motive prea bine întemeiate, iar Andreea Mihaela Nicolae și-a amânat debutul, sperăm noi că până la următoarea întâlnire.

La dezbaterile din această săptămână au răspuns prezent: Ioan Vintilă-Fintiș, Florin Manole, Florin Oprea Sălceanu, Raul Sebastian Baz, Robert Aristotel Avrigeanu, Marian Zmaranda, Livia Dimulescu, Diana Trandafir, Anda Miroiu, Leonida Corneliu Chifu, Eugen Petri, Ioan Corin Culcea, Octavian Onea, Corina Nistor, Alexa Gina Nicolăescu, Mariana Gheorghe, Alice Neculea, Ana Raisa Manole, Ioan Liviu Manole și Virgil Rădulescu.

Așa cum ne-am obișnuit, președintele Cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș, a deschis ședința cu revista presei literare, apoi a făcut o scurtă prezentare a volumului REPERE CRITICE – Poezia lui Ioan Vintilă Fintiș, prefațat de Lucian Vasilescu sub titlul, nobil am putea spune, de „Prințul Țărilor de Jos”.

La rubrica „Debut”, Mariana Gheorghe a recitat două poeme din volumul său de poezii, urmată fiind de Livia căreia i-a revenit misiunea de a recita din poemele Alexei Gina Nicolescu.

Ioan Corin Culcea, recent premiat la Concursul Internațional de Creație „Trofeul Univers Românesc”, ne-a delectat cu două dintre poemele sale, apoi Livia Dimulescu ne-a încântat cu tradiționala „pastiluță”, un eseu rupt din trăirile cotidiene.

A urmat matematicianul nostru, Raul Sebastian Baz, care a descoperit formula poetică, citindu-ne trei poeme, ca o răzbunare pe editura care îi tot amână apariția tipărită a volumului său.

Din tandemul de la Câmpina, Diana Trandafir și Anda Miroiu, Diana a recitat trei poezii din creația proprie, prezența colegelor din al doilea municipiu al județului devenind deja tradiție.

Un moment inedit a fost prezentat de trio-ul Ioan Vintilă Fintiș, Marian Zmaranda și Leonida Chifu intrând într-un trialog poematic din „Ceata Homerică” în rolurile autorilor, respectiv Ioan Vintilă Fintiș, Costin Lupu și Gabriel Tanul.

Serata literară s-a încheiat cu dezbaterile de rigoare, toți cei prezenți prezentându-și puncte de vedere față de evenimentele prezentate. Moment în care Octavian Onea ne-a prezentat lucrarea domniei sale „Hașdeu: Simțesc că mă fac zeu! sau de la Vladimirescu la tigaia lui Dinescu”, o culegere de motto-uri, în două acte, cu cinci tablouri și un epilog.

Cenaclul literar „I.L. Caragiale“ Ploiești s-a născut urmare a inițiativei unor oameni iubitori de cultură din județul Prahova și are drept scop creșterea valorilor și promovarea culturii locale, descoperirea și încurajarea tinerilor talente, precum și susținerea și promovarea creațiilor literare ale membrilor săi, debutanți sau consacrați, în țară și peste hotare, organizarea unor concursuri de creaţie literară, găzduirea de colocvii, conferinţe, lansări de carte, comunicări ştiinţifice Participarea la evenimente culturale locale sau naţionale și colaborarea cu alte cenacluri din ţară şi din străinătate.

Aducem în atenţia celor interesaţi că, luni, 8 ianuarie 2018, orele 17.00, Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești continuă şedinţele bilunare literare, în aceeași locație pusă cu amabilitate la dispoziția noastră de către amfitrionii Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.

După cum știți, în cadrul Cenaclului vor avea loc dezbateri pe teme literare actuale, sugerate de iniţiatorii cenaclului sau cerute de participanţi, vor fi recitate sau citite ultimele creații literare și vor fi prezentate cărţi nou apărute.

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești se adresează iubitorilor de literatură care vor să se întâlnească şi să vorbească despre pasiunea lor comună.

Vă așteptăm cu drag,

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești

Tare curios sunt câți dintre politicieni și ce personalități culturale vor evoca Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Hotin, Cernăuți, Storojineț. Teritorii românești aflate, în prezent, în componența Ucrainei.
Ipocrit unii afirma că, vezi Doamne, au ajuns așa pentru că URSS le-a lăsat moștenire vecinilor ucraineni.
Eu spun ca Ucraina se bucură ilegitim de fructele întelegerii între Hitler și Stalin fiind ultimul stat european care respectă un pact nazisto-sovietic.
Basarabia fără Bugeac, fără Bucovina de Nord și cu piatra de moară reprezentă de teritoriile ucrainene transnistrene este doar o țară artificială numită Republica Moldova.

Titi Dincă

Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului aducătoare de fertilitate şi Umblatul cu Sorcova pentru a transmite sănătate şi tinereţe celor colindaţi marchează datina românească la trecerea dintre ani. Potrivit unor superstiţii ale românilor, pentru a avea noroc şi belşug în noul an se pun pe masă vâsc, struguri şi smochine.

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală, potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, care vorbeşte în „Sărbători de iarnă” despre colindele din ultimele zile ale anului.

„În practică, formele de colindat ocupă aproape întreg teritoriul celor douăsprezece zile. În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Crăciun, fără să fie o regulă absolută”, explică acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindătorilor la sfârşit de an.

Vlad Manoliu scrie în „Sărbători româneşti” că „între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun) copiii umblă cu Steaua. Ei sunt numiţi «stelari», «colindari», «crai». Steaua este făcută de obicei din lemn.

Partea centrală, «văcălia», este rotundă (de obicei o sită veche). În ea se înfig 6-8 sau chiar 12 «coarne» triunghiulare învelite în hârtie colorată între care se atârnă hârtii cu ciucuri. Văcălia are sus un clopoţel, iar jos băţul lung”.

El explică cum se umblă prin sat: “În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune «Iordănitori» şi sunt conduşi de un popă. Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele”.

Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde, pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an.

Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou.

„Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal. Trupul pâinii va trăi identic în fiecare dintre actorii şi martorii ritului”, scrie Şerban Anghelescu în „Sărbători de iarnă”.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii. Obiectul buhai este o bărbânţă (putină) cu unul dintre capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur.

Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată şi ciucuri. Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Un alt obicei arhaic care se petrece în seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi. Masca-costum este lucrată din blana unui animal întreg şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie. Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini aduc noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, capra şi jocul ei reprezintă un ritual care compune o imagine fioroasă şi comică în acelaşi timp. „O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, coloana vertebrală a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textilă a caprei, compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp, în care preoţii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”.

Textele rostite de purtătorii caprei sunt complet neînsemnate faţă de comportamentul actual al măştii.

„Moartea simulată a animalului şi bocetul parodic al însoţitorului care comandă jocul i-au determinat pe unii cercetători să creadă în originile dionisiace ale ritului. Ei văd în jocul caprei şi în cel al ursului dramele rituale străvechi în care divinităţile mureau pentru fecunditatea pământului”, sunt concluziile istoricului.

Un alt obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgară, de la cuvantul surov, care înseamnă “verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime. Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe celui colindat.

Superstiţii

Unele dintre cele mai cunoscute superstiţii respectate de români sunt legate de bani, noroc şi belşug.

În noaptea dintre ani, se spune că este bine să avem bani în buzunar, dar şi că nu este bine să dăm bani pe 31 decembrie şi 1 ianuarie, ca să nu rămânem fără bani tot anul ce vine. În unele zone ale ţării, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care găseşte monedele va avea noroc de bani tot anul.

Pentru atragerea norocului, se consideră că este bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, dar şi struguri şi smochine, pentru belşug.

O altă superstiţie legată de belşug, pe care mulţi o şi respectă, spune că este bine ca prima persoana care intră în casă în prima zi a Anului Nou să fie un bărbat brunet (se spune că blonzii şi roşcaţii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie să intre în casă cu o crenguţă de vâsc, pâine şi sare.

În noaptea dintre ani se spune că este bine să purtăm ceva roşu, iar pe 1 ianuarie să avem haine noi, pentru noroc.
Din bătrâni se ştie că nu e bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca acesta să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion.

O altă superstiţie este legată de faptul că cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneş tot anul.

În prima zi a anului nu este bine să aruncăm nimic, nici măcar gunoiul, pentru că dăm cu piciorul norocului. Se mai spune că în noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece, aşa cum găina scormoneşte pământul şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei. În prima zi din noul an nu se mătură, nu se spală, pentru a nu atrage sărăcirea casei.

Frumusețea sărbătorilor de iarnă să vă găsească acasă, în jurul bradului, alături de cei dragi. Este perioada de regăsire a celor pe care îi iubim, iar noaptea magică de Crăciun să vă aducă liniște, încredere, sănătate, bucurii și fericire!

Vă doresc ca sărbătorile să vă fie presărate cu bucurii, împlinire sufletească, liniște și sănătate!

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.

Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit “dezlegare la peste”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.

Astfel, in ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.

Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor “Scutele lui Iisus”. Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.

Ajunul Craciunului, zi de colindat

Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite “Scutecelele lui Hristos”. Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului

Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica

In ajunul Craciunului se citesc “Ceasurile Imparatesti” si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.

Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita “Ceasurile Imparatesti” se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind “zi aliturgica”, adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie”. Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.

Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Ajunul Craciunului, prilej de bucurie si rugaciune

Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.

“Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci.”

“Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne, slava Tie!”

Teodor Danalache

Îmbrăcat în roșu, cu obrajii rumeni, barba lungă și o burtică simpatică cei mai așteptat și iubit moș din lume va coborî în curând pe hornul caselor pentru a răsplăti cu dulciuri și jucării copiii cuminți și ascultători. Moș Crăciun, căci despre el este vorba, este cu siguranță un personaj cunoscut în întreaga lume. Totuși, puțin sunt cei care știu legenda care leagă nașterea Domnului de sosirea moșului în noaptea de Ajun.

Nu sunt puțini cei care cred că Moș Crăciun trăiește în Laponia, alături de soția sa, Crăciunesa și de spiridușii care îl ajută să facă jucării pentru a le dărui în noaptea de Ajun copiilor cuminţi sau cei care spun că moșul e un spirit care colindă pământul, cu sania trasă de reni, pentru a răsplăti copiii ascultători. Există nenumărate legende care explică apariția cadourilor sub Bradul de Crăciun.

Una dintre acestea spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa și îi cere acesteia adăpost. Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soțului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus. Aflând Crăciun, acesta își pedepsește soția și îi taie mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului o vindecă și îi lipește mâinile la loc. Văzând această minune și aflând că în grajdul sau S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creștin”. Se spune ca el s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar, de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și ne pune sub brad cadourile mult așteptate.

Legenda moșului sărman

Se spune că Moș Crăciun a existat demult și că era un bătrân care făcea jucării. Îi plăcea atât de mult acest lucru, încât le făcea pe tot parcursul anului, iar pe data de 25 decembrie el le vindea la un târg (le vindea foarte ieftin, pentru că oamenii nu erau prea înstăriți). Într-o zi, de Crăciun, pe drumul de întoarcere de la târg spre casă, bătrânul zărește la fereastră trei copii care nu primiseră nimic în acea zi specială.

Bătrânul vede că acei copii sunt trişti şi doreşte să le ofere ceva; nu mai avea nicio jucărie la el, pentru că era prima dată când le vânduse pe toate. Şi-a dorit atât de mult să le dea o jucărie în dar şi aşa, printr-o minune, pe fundul sacului a apărut una. În felul acesta, le-a făcut o bucurie copiiilor. Atunci şi-a dorit să poată să facă jucării pentru toţi copiii, chiar şi pentru cei sărmani, care nu pot să-şi cumpere jucăriile mult visate. În faţa lui a apărut o căprioară rănită. Bătrânul a bandajat-o, iar aceasta, în semn de mulţumire, a făcut să apară renii şi sania. Straiele vechi şi zdrenţuite ale bătrânului s-au schimbat în unele frumoase şi roşii. Aşa a apărut Moş Crăciun.

Legenda păstorului bătrân şi a câinelui credincios

Această legendă este povestea unui păstor bătrân și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc în care să poată să stea peste noapte. Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească. Îi spune că vede o stea extrem de frumoasă pe cer și îl îndeamnă să o urmeze. Bătrânul este de acord și urmează împreună lumina stelei. La un moment dat, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se află o femeie și Pruncul Ei. Pentru că afară se făcea din ce în ce mai frig, vitele din grajd încercau să-L încălzească, cu respirația loc, pe cel mic și pe mama Lui. Văzând acestea, pastorul (care era de fapt Moş Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească. Dis de dimineață, cum pleacă din grajd, este înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu. Pentru că i-a oferit Maicii și Pruncului haina ce o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Moș Crăciun i-a rămas numele până în zilele noastre.

M.C.

Miercuri, 20 decembrie 2017, ora 11.00 la Muzeul memorial „Paul Constantinescu” – secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova va avea loc manifestarea – IN MEMORIAM – PAUL CONSTANTINESCU (30.06.1909-20.12.1963).
După slujba de pomenire oficiată de preoţii ştefan Muşat şi Gheorghe Diţă, despre viaţa şi opera ilustrului compozitor, profesor, dirijor şi muzicolog Paul Constantinescu vor rosti alocuţiuni: prof. dr. Al.I.Bădulescu şi prof.univ.dr.Sanda Hîrlav Maistorovici. Vor fi depuse flori la bustul muzicianului – opera sculptorului Dumitru George .
Manifestarea se va încheia cu audierea unor fragmente din Oratoriul Bizantin de Crăciun „Naşterea Domnului”- de la a cărui primă audiţie absolută se împlinesc 70 de ani, joi 21 decembrie a.c.

M.I.

Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti a organizat, în data de 17 decembrie 2017, ora 17.00, la Sala Coloanelor a Palatului Culturii, „Balul Filarmonicii” – ediţia I, eveniment prilejuit de sărbătorirea a 65 de ani de la susţinerea primului concert simfonic pe scena instituției noastre de cultură.
Evenimentul a reunit toate formaţiile Filarmonicii: Orchestra Simfonică, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei”, „Ploieşti Jazz Trio” şi Cvartetul de coarde „Chronos” şi a avut ca invitaţi o serie de oficialităţi locale şi naţionale, personalităţile artistice care au participat de-a lungul timpului la consolidarea prestigiului de care se bucură instituţia noastră în prezent, precum şi alţi oaspeți de seamă.
Pe lângă prestaţiile muzicale deosebite, ce au inclus „Oratoriul Bizantin de Crăciun” de Paul Constantinescu, o capodoperă a muzicii româneşti, în interpretarea orchestrei simfonice şi a Corului Radio, sub bagheta maestrului Radu Postavaru, „Balul Filarmonicii” a prezentat o inedită expoziție cu materiale ce prezintă Filarmonica „Paul Constantinescu” de-a lungul timpului.

Invitații au participat la un dineu cu un meniu sofisticat şi băuturi alese, fiind purtaţi în atmosfera clasică de bal prin prezenţa dansatorilor de vals, după încheierea concertului simfonic.

Evenimentul grandios înscrie municipiul Ploiești în rândul marilor metropole care, în fiecare an între noiembrie și martie, sezonul balurilor vieneze, readuc la viață splendoarea și măreția acestui tip de eveniment, demult apuse dar mereu vii prin eleganța și rafinamentul invitaților, participanților și programului său.
F.P.

Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești organizează miercuri, 20 decembrie, între orele 19-21, la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești, spectacolul „Concert de Crăciun” sub bagheta dirijorului Vlad Mateescu. Solist: Vlad Hîrlav Maistorovici.

Coroana de Oţel a României originală, care este clasată în categoria Tezaur şi se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), nu poate fi folosită pentru ceremoniile funerare dedicate Regelui Mihai I pentru nu este prevăzut în legislaţie un astfel de scop, a explicat pentru Agenţia de presă News.ro directorul instituţiei muzeale, Ernest Oberländer-Târnoveanu. În locul acesteia este utilizată o copie fidelă.

O copie a Coroanei de Oţel a României a fost aşezată pe sicriul Regelui Mihai I. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, a explicat, joi, pentru Agenţia de presă News.ro că nu exista posibilitatea ca la ceremoniile funerare dedicate Majestăţii Sale să fie utilizată Coroana de Oţel originală.

„Prevederile legale, respectiv Legea 182/2000, cer ca obiectele, mai ales cele clasate în categoria Tezaur, cum este Coroana de Oţel a României, care se găseşte în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, pot fi folosite doar pentru două scopuri: scopul expoziţional şi de cercetare şi pentru investigaţii fizico-chimice sau de altă natură. Deci pentru orice altă utilizare, recuzită sau în alte scopuri legea este foarte clară. Nu există o asemenea posibilitate. Mai mult decât atât, patrimoniul muzeal clasat nu poate ieşi din sediul instituţiei decât printr-un aviz al Comisiilor naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi printr-un ordin semnat de ministrul Culturii. Şi, de asemenea, obiectul trebuie să fie asigurat. Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. Legea nu permite şi nici nu s-a făcut nici un demers în acest sens”, a spus directorul MNIR.

„În colecţia Muzeului Naţional există o copie de foarte bună calitate, a fost folosită. Legea permite să o folosim şi pentru alte scopuri. Numai cine nu ştie cât de sensibile sunt aceste obiecte ar putea să spună că s-ar putea face excepţii (în privinţa Coroanei de Oţel originale, n.r.)”, a adăugat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Directorul MNIR a precizat că originalul a fost realizat după un desen al lui Theodor Aman la Arsenalul Armatei, aflat la acea vreme pe Dealul Spirii din Bucureşti, în zona actuală a Casei Poporului.

News.ro

În fiecare an, în ziua de 13 decembrie, ne amintim cu tristețe că marele nostru ploieștean, marele nostru poet Nichita Stănescu, a plecat printre îngeri. Și în acest an, pe 13 decembrie, la ora 10.00, Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești și Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Ceptura — medalionul comemorativ „Recviem Nichita Stănescu”, la sediul muzeului din Ploiești, str. Nichita Stănescu nr. 1.

Programul susținut de talentații elevi ai celor două instituții de învățământ partenere cuprinde un colaj literar-artistic și un concert de colinde tradiționale, așa cum se întâmpla în copilăria Îngerului Blond, când familia Stănescu se aduna cu bucurie în jurul bradului împodobit de sărbătoare.

Activitatea comemorativă se va încheia cu depunere de flori la busturile poetului din curtea muzeului și din parcul omonim din centrul orașului.

prof. Carmen Guef, muzeograf coordonator

Noul episcop al Hușilor, Preasfințitul Ignatie, atrage atenția credincioșilor prin „Scrisoarea pastorală la slăvitul praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos 2017” despre pericolele la care sunt expuși copiii societății actuale, prin accesul nelimitat la mediul on-line.