Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad, Tutova, România – d. 30 martie 1946, București, România) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. A fost, vreme de aproape cincisprezece ani, unul dintre colaboratorii constanti ai postului național de Radio, unde a ținut conferințe dedicate literaturii și teatrului.

A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară și teorie teatrală:

-Sfârlează cu fofează;
-Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu. Cronica vremii și vieții lui Vlaicu (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației);
Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda, cu Amza Pellea în rolul principal).
-Take, Ianke și Cadîr.
În 1920 a venit în Bucureşti, unde a fost desenator şi redactor la “Revista copiilor şi a tinerimii”, iar în 1921 a semnat cronica artistică în cotidianul “Ora”. Colaborator la “Gândirea” (al cărei cofondator este), “Hiena”, “Ora”, “Revista vremii”, “Sburătorul”, fiind în paralel cronicar artistic, desenator şi regizor.
Prima sa piesă de teatru, “Ciuta” (pentru care a primit Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici) s-a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1922, apoi la Teatrul Naţional din Iaşi.
A avut o bogată activitate în domeniul teatral: secretar al comitetului de conducere al Societăţii Autorilor Dramatici Români (1923), director de scenă la Teatrul Popular (1926), director de scenă la Teatrul Naţional din Craiova (1926), director al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1927-1929), regizor la Teatrul Ventura (1930), director al Teatrului “Muncă şi Voie Bună” (1938-1944), profesor la catedra de dramă, comedia şi regie scenică a Conservatorului din Bucureşti, director al Oficiului Naţional Cinematografic (1943).
Au urmat piesa “Muşcata din fereastră” (1930), romanul “Floare de oţel” (1930), romanul “Velerim şi Veler Doamne” (1933) – Premiul Societăţii Scriitorilor Români, romanul “Sfârlează şi fofează” (1936), piesa “Take, Ianke şi Cadâr” (1938).
A luat parte, împreună cu Dimitrie Gusti, la organizarea Muzeului Satului din Bucureşti (1936).
A colaborat cu articole, cronici şi comentarii teatrale, cu versuri şi fragmente din scrierile dramatice sau cu desene şi caricaturi la numeroase ziare şi reviste între care: “Acţiunea”, “Curentul”, “Boabe de grâu”, “Gazeta”, “Lumea”, “Neamul românesc”, “Politica vremii”, “Reporter”, “Spectatorul” etc.

Dramaturgul s-a remarcat şi prin câteva schiţe şi nuvele preponderent umoristice, grupate în volumele “Povestiri cu prunci şi cu moşnegi” (1936), “Ghiceşte-mi în cafea” (1938) şi “Bătaia” (1942).
Dintre apariţiile postume amintim: “Cântecele mele” (1946); “Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” (1958); “Scrieri despre teatru” – ediţie îngrijită de Vicu Mândra şi Sorin Popa (1969); “Ghiceşte-mi în cafea” – ediţie îngrijită de Cornel Simionescu (1972); “Un om îndurerat” – ediţie îngrijită de Sorin Popa (1973); “Muşcata din fereastră” – ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu (1984); “Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” – ediţie îngrijită de Ion Neaţă (1985).
Fără să angajeze o problematică pe măsura talentului şi disponibilităţilor sale, Victor Ion Popa excelează cu precădere în latura explozivă a conflictului, creând personaje mai degrabă pitoreşti decât tragice, nu lipsite însă de autenticitate, căci scriitorul are, indiscutabil, vocaţia desenului realist, menţionează “Dicţionarul Scriitorilor Români”.
A murit la 30 martie 1945, la Bucureşti. Sursa: Agerpres

Un tânăr român, succes răsunător în Spania. Cum a ajuns în topul celor mai bine vânduți poeți. „Publicul trebuie să decidă ce e artă și ce e show”

Autor: Georgiana Dragomir

Sursă: Ziare.com Un tânăr român, succes răsunător în Spania. Cum a ajuns în topul celor mai bine vânduți poeți. „Publicul trebuie să decidă ce e artă și ce e show”

Mihai Gane, poetul de origine română care a cucerit publicul spaniol FOTO Facebook/Mihai Gane

Mihai Ganea, un tânăr român (31 de ani), a ajuns în topul celor mai bine vânduți poeți din Spania. A vândut aproape 200.000 de cărți și la acest moment trăiește decent doar din „scris”, o muncă pe care o consideră respectabilă, așa cum sunt multe alte activități, ne mărturisește poetul atât de popular în rândul spaniolilor, atât de puțin cunoscut de români.

Deși ar putea profesa ca avocat, Mihai și-a oferit plăcerea să-și plătească facturile și să se întrețină din poezie. La Madrid, cititorii îl strigă „Miguel”, însă, el e „Mihai”, deoarece o parte din suflet i-a rămas în România. Scrie în spaniolă, a vizitat America Latină și a cunoscut succesul, însă, nu s-a „deconectat” de țara natală.

 

Mihai Gane: „Românii se regăsesc în poeziile mele, se simt reprezentați”

 

Originar din comuna argeşeană Lereşti și stabilit în Spania cu familia de când avea nouă ani, Miguel (Mihai) Gane (30 de ani) este acum cel mai bine vândut poet în Spania, după  „titanul” Federico Garcia Lorca. Pe rețelele de socializare are sute de mii de urmăritori, însă, nu evită evenimentele cu prezență fizică, din librării, din teatre, săli de spectacole, unde recită versuri și poezia devine un limbaj comun, în mod special al românilor stabiliți în Spania.

„Nu, nu mi-a fost rușine niciodată să spun că sunt român. Trăiesc într-o societate deschisă (n. red. Madrid) unde fiecare este binevenit, indiferent de origini. Românii se simt cumva „îmbrățișați” și reprezentați, atunci când îmi citesc poeziile”, a menționat Mihai Gane, pentru Ziare.com.

 

„Luat în primire” de editura care l-a publicat pe Marquez”. „Publicul trebuie să decidă ce artă și ce e show”

 

Mihai Gane nu este publicat și tradus în limba română de vreo editură de la noi din țară, însă, a avut privilegiul să ajungă „pe mâna” editurii care l-a tipărit pe cunoscutul scriitor Gabriel García Márquez, după cum afirma Dinu Săraru, regretatul scriitor român, într-o intervenție la Radio România Actualități.

„Editura care l-a tipărit pe Marquez l-a plimbat (n. red pe Mihai Gane) și pe Miguel în toată America Latină și am fost foarte mândru. L-am descoperit eu într-o informare de la Radio France International și am făcut rost de telefonul lui și l-am sunat într-o seară și s-a legat această prietenie cu care mă mândresc și sunt bucuros că i-am cunoscut și părinții care au crescut un copil atât de înzestrat și atât de mare poet și i-am invitat și la conacul meu de la Slătioara”, povestea Dinu Săraru, pentru sursa menționată.

Mihai Gane spune că-l inspiră „mișcarea”, viața în sine, nu doar iubirea sau frumusețea feminină. Crede că se bucură de succes, deoarece poeziile sale se adresează oricui, pot fi înțelese ușor, nu sunt „clasice”, așa cum sunt obișnuiți unii români. Crede cu tărie, însă, că deși proza e mult mai reprezentată în literatură, tinerii își fac loc printre autorii iubiți de public. Cu toate acestea, autorii contemporani ar trebui să fie citiți, studiați pentru examenele naționale. În ceea ce privește „noul trend”, mai vizibil la festivalurile de muzică, unde se consumă substanțe interzise chiar pe scenă, sub pretextul „spectacolului”, poetul Mihai Gane susține că doar publicul este în măsură să stabilească granița dintre „artă” și „show”.

„Fiecare este liber să facă și să fumeze ce vrea. Mai ales în art[. Ca public, trebuie să decizi ce este artă și ce este show”, consideră Mihai Gane.

Mihai a scris patru volume de versuri, care se bucură de succes în rândul cititorilor, de cum ajung în librării.

Revista  spaniolă „El Cultural” a plasat volumul de poezii semnat de Mihai – „Puedes hacerme lo que quieras”, (n. red. Poți să-mi faci ce vrei) – pe locul al doilea în lista celor mai bune cărți de poezie, după „Antologia Poetica” a  cunoscutului poet Federico Garcia Lorca. În prezent, lucrează la un roman, despre care ne va povesti mai multe, când va prinde un contur mai definit.

La rândul său, îi citește cu plăcere pe  Karmelo C. Iribarren, Cosmin Perța, Dolores Reyes.

„Scrisul este o artă care necesită continuitate. Fiecare carte are câte un suflet al ei, suflet ce se construiește în timp, câteodată mai mult, câteodată mai puțin. Deci, poate să fie de la două ore până la opt ore”, a explicat Mihai Gane, pentru Ziare.com., la întrebarea cât timp pe zi alocă scrisului.

Iată o poezie scrisă de Mihai Gane, în care se regăsesc românii din Spania:

Nu pari român

Nu pari român,

nu văd nimic în tine

ceea ce mă face să cred că ești român,

nu ai deloc accent,

vorbești la fel de bine ca noi,

comunici cu o tenta madrilenă

care nu seamănă deloc

cu cea a femeii care lucrează la mine acasă

sau a băiatului care îmi îngrijește grădina.

Și în plus, nu ești blond, nu ai ochii albaștri,

ești brunet,

la fel de brunet precum coperta unei cărți negre.

Îți zic, nu pari român

pentru că te mai cheamă și Miguel,

scrii fără greșeli de ortografie

dar mi se pare că și voi sunteți latini, nu?

dar mi se pare că și voi aveți același alfabet, nu?

Nu iți dai seama, serios,

te îmbraci cum ne îmbrăcăm noi aici,

te miști cum ne mișcăm noi aici,

da, normal, ești plecat de douăzeci de ani,

da, normal, e mai multă muncă în Spania,

da, cred că România e foarte nașpa acum,

capitala era Budapesta, parcă. Nu?

Nu pari deloc român, serios,

tu deja pari mai spaniol

ca mine.

Mihai Ganea, un tânăr român (31 de ani), a ajuns în topul celor mai bine vânduți poeți din Spania. A vândut aproape 200.000 de cărți și la acest moment trăiește decent doar din „scris”, o muncă pe care o consideră respectabilă, așa cum sunt multe alte activități, ne mărturisește poetul atât de popular în rândul spaniolilor, atât de puțin cunoscut de români.

Sursa:  Ziare.com Un tânăr român, succes răsunător în Spania. Cum a ajuns în topul celor mai bine vânduți poeți. „Publicul trebuie să decidă ce e artă și ce e show”

Expoziția „Piatra din capul unghiului” – Horea Paştina

Galeria Romană găzduieşte expoziția “Piatra din capul unghiului”, semnată de Horea Paştina.

Eugen Cojocariu, 19.07.2024, 10:02

Galeria Romană, din Bucureşti, găzduieşte în perioada 16 iulie – 31 august 2024 expoziția „Piatra din capul unghiului”, semnată de Horea Paştina.

Horea Paștina, născut în 1946, la Alba Iulia, este pictor și desenator, absolvent de pictură la clasa marelui Alexandru Ciucurencu, profesor universitar, co-fondator al grupului artistic “Prolog” împreună cu alţi foarte apreciaţi artişti plastici români – Paul Gherasim, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu.

Am stat de vorbă cu maestrul Paştina după vernisaj.

L-am rugat pe maestrul Horea Paştina să citească, pentru postul nostru de radio, un text pe care l-a scris special pentru expoziţe şi care explică, într-un fel, crezul său artistic.

Este de datoria Bisericii şi a noastră în calitate de comunitate creştină să ne apărăm credinţa şi să ne afirmăm valorile creştine în maniera în care se cuvine ca aceste lucruri să fie făcute. Astfel, în ce privește comportamentul recent al doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă în Parlamentul European, trebuie menționat faptul că domnia sa a fost aleasă exclusiv pe baza calificării sale de ambițios politician, și nu ca cleric sau reprezentant spiritual.

Pretenția doamnei Iovanovici Şoşoacă de a reprezenta un punct de vedere creștin trebuie dezmințită – în primul rând pentru că comportamentul său este contrar raționalităţii şi nobleţei Creștinismului, care învinge prin puterea spiritului, a raţiunii și a argumentelor, nu prin vexare anarhică, iar în al doilea rând, din cauza utilizării etice greșite de către domnia sa a sfintelor icoane, care, conform celui de-al 7-lea Consiliu Ecumenic de la Niceea din 787 d.Hr., trebuie venerate în mod corespunzător, nu manipulate în mod necuviincios și într-un context care să ducă la desacralizarea lor.

De asemenea, purtarea de către doamna Iovanovici Şoşoacă a portului național românesc este un alt abuz etic – întâi pentru că îl poartă într-un context în care ar trebui respectată o altă etichetă vestimentară și în al doilea rând pentru că prin atitudinea sa îl asociază unui comportament neelegant, care uzurpă semnificația sacră.

Conform învățăturilor Creștinismului, nu poate exista discrepanță între fond și formă, între conținutul ideilor și realizarea lor, între mijloace și scopuri. În timp ce sfintele icoane și portul național au un simbolism și o frumusețe care obligă la o conduită adecvată, atunci când ele sunt folosite în mod nepotrivit, toate aceste elemente sacre devin simple piese de teatru cu efect de a dezgusta, cauzând prejudiciu de imagine și transformându-se într-un vehicul de uzurpare a valorilor creştine şi naționale. Discursul intenţionat strident depăşeşte “libertatea de exprimare” personală, melanjul între acest mod de manifestare şi sfintele simboluri ale culturii creştine vădind intenţia incitării la un dublu atac, asupra Creştinismului şi asupra fragedei stabilităţi într-o regiune de interes esențial pentru pacea și stabilitatea României şi a Europei.

Dovedind uneori că posedă inteligență şi profesionalism, faptul că în unele momente importante D-na Iovanovici Şoşoacă acționează contrar acestor trăsături, cu efectul previzibil de a incita la un răspuns emoțional negativ, constituie o formă de manipulare psihologică, uzurpare spirituală și sabotaj politic care servesc exact interesului opus celui pretins.

O persoană creștină este cunoscută prin prezența Duhului Sfânt și a Harului Său. O femeie creștină nu ar putea dori să semene vreodată cu Ana Pauker prin tonul vocii, atitudinea generală, utilizarea brutală a parafernalei religioase, înverşunarea în sloganuri filantropice, decontextualizarea adevărurilor factuale și juxtapunerea lor cu un ethos perceput universal ca irațional. Politicienii creștini acționează în conformitate cu Evanghelia, nu în pofida ei. Iar atunci când Creștinismul, în loc să fie o credință profundă care susține idealuri sublime, este folosit ca un simplu apanaj pentru a stârni adeziunea sau respingerea emoțională, nu se mai poate spune că reprezintă o credință personală, şi cu atât mai puţin una naţională.

Mănăstirea Petru Vodă

Sursă: https://manastirea.petru-voda.ro/2024/07/20/comunicat-3/

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a VI-a (Ploiești 2023)

Interviu cu Daniel Nicodim, viceprimarul Municipiului Ploiești

 Trudă și pasiune 

Reporter: Stimate domnule viceprimar, vă place cum se lucrează aici?
Daniel Nicodim: Categoric, da. E un efort care durează de mai bine de trei săptămâni, sau de ani de zile, dacă stăm să ne gândim și la edițiile precedente ale Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană, un efort pe care îl apreciez foarte mult și abia aștept să vedem cu toții produsul finit, realizările celor patru artiști care au lucrat în ultima lună în Parcul Municipal Vest.
R.: Am observat că n-ați așteptat finalul lucrărilor și v-ați lăsat călăuzit – ca un tânăr învățăcel – de sculptori, la fiecare lucrare. Cam ce impresie v-au lăsat sculptorii ca oameni?
D.N.: Evident că admir pasiunea, admir modul în care s-au dedicat pentru a scoate ce-i mai bun din bucățile astea de marmură, cum spunea Michelangelo, pentru că dânșii gândesc, dânșii simt și trudesc ca să scoată ce Dumnezeu a ascuns în blocurile de marmură pe care noi le-am adus aici.

Un edil mult lăudat

R.: Are această ediție ceva special?
D.N.: M-am bucurat foarte mult pentru că la ediția aceasta am putut să avem un program special și pentru tineret. Sunt trei sculptori consacrați și un tânăr, care ne ”deranjează” și fonic acum. (zâmbind)
R.: Măcar de ne-ar deranja toți tinerii în felul acesta… Dar lucrările cum vă plac?
D.N.: Cât despre lucrări, sunt impresionante și abia aștept să fie la locul lor pe socluri, pentru a fi admirate de publicul ploieștean și nu numai.
R.: În cuvântul de inaugurare, colega dvs., doamna viceprimar, v-a mult lăudat pentru faptul de a fi avut o idee specială: un monument dedicat eroilor Revoluției din 1989. Așa este?
D.N.: Faptul că m-a lăudat doamna viceprimar îl aflu acum, de la dvs…
R.: Avem filmarea, să știți…!

Despre un paradox 

D.N.: (zâmbind) Nu mă îndoiam de lucrul acesta. Într-adevăr, trăiam un paradox, pentru că monumentul dedicat eroilor Revoluției de la Ploiești este practic un monument care, înainte de 1989, celebra o acțiune comunistă. La Revoluție, într-un stil pompieristic, s-a schimbat placa și a rămas așa, o structură comunistă la care ne închinăm pentru eroii anticomuniști. Nu cred că situația asta mai poate continua. Am îndrăznit să sugerez – chestie care nu se face în general, dar am găsit înțelegerea artiștilor – această temă… probabil că e mult spus temă, să le dau acest indiciu și tabăra din anul aceasta să fie dedicată jertfei martirilor din 1989. În acest caz, una dintre lucrările realizate la această ediție a taberei va fi aleasă pentru a fi amplasată în centrul orașului, înlocuindu-se bolovanul comunist de acolo.
R.: De mult vă bântuia gândul acesta?
D.N.: Da. A revenit odată cu pregătirile pentru tabăra de sculptură. Într-adevăr, eram deranjat de ce v-am povestit mai devreme, dar acum, dacă Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să pot provoca această faptă, trebuie s-o punem în practică.

”Aș fi încântat dacă și ediția de anul viitor va cuprinde tineri artiști” 

R.: Anul viitor, Ploieștiul va fi Capitala Națională a Tineretului. Actuala ediție a taberei se înscrie cumva în acest proiect? Mă gândesc că poate îl anticipează, îl prefațează.
D.N.: M-aș bucura foarte mult. Meritul tinerilor din Ploiești nu trebuie contestat. Trebuie lăudați, trebuie încurajați să-și ducă la bun sfârșit acest proiect. Aș fi încântat dacă și ediția de anul viitor va cuprinde tineri artiști care să ne arate ce pot, în acest parc.
R.: Ne-ați luat o piatră de pe inimă, pentru că ultima noastră întrebare s-ar fi referit la ediția de anul viitor. Vom avea sau nu o ediție viitoare?, ne întrebam. Acum știm: vom avea.
D.N.: Nu vrem să întrerupem niciun proiect, mai ales în această zonă culturală, chiar dacă ne confruntăm și cu probleme economice, cu războaie, pandemii și alte neajunsuri, însă ceea ce e frumos, ceea ce trebuie să dureze și să arate că n-am trecut întâmplător pe aici nu trebuie întrerupt.
R.: Vă mulțumim pentru gândul bun.
D.N.: Și eu vă mulțumesc.                                                            

                                                           Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

CE ÎNSEAMNĂ PENTRU TINE SĂ FII ROMÂN

”Românismul a însemnat pentru generația noastă să fim noi înșine. Cã a fi la stânga înseamnã a fi în pom.

Fiecare popor vrea să fie el însuși. Și am vrut și noi, ãștia de dreapta, să fim Români.

Sunt Român, și ca Romăn mă socot buricul pământului. Că dacă n’aș fi Român, n’aș fi nimic.

Nu mă pot imagina francez, german, englez. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt Român prin vocație. Tot ce gândesc devine Românesc.”

• Petre Țuțea

Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul – 20 iulie A. D. 2024

SFÂNTUL PROROC ILIE ŞI VIAŢA ÎN DUMNEZEU

????Biserica îl sărbătoreşte astăzi pe unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Vechiului Testament, care, prin misiunea şi prin viaţa sa, leagă cu totul Vechiul Testament de cel Nou, şi nu numai pentru noi, ci chiar şi pentru cei care au trăit dinainte de Hristos. El se încadrează în şirul prorocilor care şi-au împlinit misiunea de a ţine poporul ales aproape de Dumnezeu şi de a-l călăuzi spre ţelul său, anume pregătirea venirii lui Hristos. Au fost câţiva proroci mari şi prin scrierile lor, însă Prorocul Ilie, alături de Moise, s-a deosebit prin faptul că a cerut cu stăruinţă să-L vadă pe Dumnezeu, socotind că altfel nu-şi poate trăi viaţa. Chiar dacă Dumnezeu i-a răspuns, ca şi lui Moise, că „nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu”, el s-a înălţat cu trupul la ceruri, fiind răpit de Dumnezeu, iar, la Schimbarea la Faţă, a stat împreună cu Moise alături de Hristos, vorbind cu Acesta despre sfârşitul lumii.

????Prin această atitudine putem înţelege şi şi defini viaţa unui proroc. Dacă împăratul se ocupa cu treburile administrative, pământeşti, ale poporului, prorocul se ocupa de viaţa religioasă a acestuia. Puterea unui proroc era în cuvântul său, pe care îl aducea direct de la Dumnezeu. Toţi prorocii au fost recunoscuţi ca şi glasuri ale lui Dumnezeu, adresate poporului. Dar nu numai prin cuvânt slujeau prorocii, ci îşi puneau şi viaţa lor în slujba lui Dumnezeu. Ei îşi potriveau viaţa cu ceea ce le spunea Dumnezeu, aşa încât prima dată cuvântul Lui le răsuna în inimă şi în minte, apoi se vădea prin faptele cu care ei îşi slujeau semenii. În mod firesc, faptele lor deveneau minunate, pentru că în ele nu numai se împlinea cuvântul lui Dumnezeu, dar lucra şi harul Duhului Sfânt, astfel încât ei deveneau şi făcători de minuni. Deci Dumnezeu Îşi întărea cuvântul Său în proroci atât prin vocea lor puternică şi autoritară, cât şi prin întreaga lor viaţă şi prin minunile pe care le făceau.

????Sfântul Mare Proroc Ilie a strălucit între toţi prorocii, deşi, aşa cum aţi auzit citindu-se în Apostolul de astăzi, şi el a fost om asemenea nouă, cu neputinţe ca şi noi. Dar, rugându-se, nu a plouat trei ani şi şase luni. Oare el îşi făcea astfel voia sa? Iată, dragii mei, de ce unui om i se împlineşte rugăciunea: pentru că are gândul lui Dumnezeu, cum spune Apostolul Pavel. Câştigul este însă al lui Dumnezeu sau al oamenilor atunci când îi ascultă pe proroci? Aceştia, şi toţi Drepţii Vechiului Testament, identificându-se cu Cuvântul lui Dumnezeu şi umplându-se de har, n-au făcut altceva decât să împlinească deja în ei Noul Testament. Dacă ei pregăteau poporul în vederea venirii lui Hristos, iată că ei trăiau deja viaţa cu Hristos. Ei se identificau atât de mult cu Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, încât trăiau în Hristos şi cu Hristos în Dumnezeu. Noi îi cinstim pe prorocii, pe judecătorii şi pe Drepţii Vechiului Testament ca sfinţi, tocmai pentru că s-au identificat cu Hristos. Astfel ei au devenit modele nu numai pentru cei din Vechiul Testament, ci şi pentru noi. Au devenit purtători atât de mesaj, cât şi de har. Au devenit Hristoşi sau sfinţi.

????Aşa ar trebui să-l vedem pe Sfântul Ilie care voia să stea în faţa lui Dumnezeu, dar nu privind prin cheia uşii, ci faţă către faţă, şi cu faţa descoperită. Pentru că astfel a fost Ilie, astfel au fost Moise şi toţi Drepţii, care au fost modele pentru cei din Vechiul Testament, dar rămân modele şi pentru noi. Amin.

Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Sfântului Proroc Ilie – 20 iulie 2019

Emil Cioran zicea, mai în glumă – mai în serios: “…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).
Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri “bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.
Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.
N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.
Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.
“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume: româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.
Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.
Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra “românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte în interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).
Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Via Mihaela Corodescu

Editor: Liviu Ioan Manole

Fii tu!

Fii tu Soarele meu din zorii de zi,
Lumina ce lumea trezește din noapte;
Fii tu sarea mea din bucate,
Ce gust spornic dă vieții;
Fii bobul meu de grâu,
Ce-n pâine incolțește pentru vii;
Fii apa ce-n vas aduce lipsa setei,
Îndestularea naturii întinse pe glii!
Fii zborul rândunicii ziua spre cuibul plin;
Ajută marea să-si ogoaie talazul,
Și corabia sigur să-si afle rada,
Fii mersul albinei spre stup,
Plină de merindea din iarna!
Fii totul și în tot să fie unirea,
Unul e Unul și altul nu mai exista,
Iar noi suntem în El și totul e –
E aici și acum – fii tu totul!

Adrian Frone

SINUCIDEREA
EUROPENILOR
interviu cu Neagu Djuvara

“Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram
ca cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii
europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite
de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și
prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea,
probabil, supravietui pentru câteva generații în “rezervații”… Iar noi, europenii de
rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec
sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea
noastră, a tuturor !”

TOT INTERVIUL
V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei ?
Neagu Djuvara: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfârșit, când nu existau
războaie decât la periferie, într-adevăr semănăm cu acesta. Dar ce mă
îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică, moare
definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele ?
Neagu Djuvara: Simptomele le simțim deja demult, printr-o dezordine morală
care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul care se revoltă
astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să
dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie
considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost cu
comunismul, astăzi nu mai are nici un ideal…
Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria cu marea cotitură în artă
și gândire (care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a căzut un
imperiu) în civilizația occidentală a început între 1905-1913, deci înainte de ivirea
imperialismului american. De exemplu, în sculptură, Brâncuşi al nostru rupe
complet tradiţia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde
dodecafonia, școala de la Viena şi Bela Bartok, toate sunt complet în ruptură cu
marea muzică de la Monteverdi și până la Debussy. În toate domeniile artei şi
gândirii avem un viraj brutal la începutul veacului 20. Acesta ar fi semnul că
începem un nou Ev Mediu.
Asta înseamnă că hegemonia americană , care asigura un fel de pace
mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o sută
de ani. Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisă. Mie
îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii,
nu mai au nici o ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un “atac” al lumii a
treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de
prolifici, vin să-l umple.

V.M.: Și idealul Uniunii Europene ?
Neagu Djuvara: Tinerii nu prea știu ce este idealul european. Tinerii nu întrevăd
ce poate să fie o Europă Unită. Nici eu nu o văd unită deloc, nu o văd cu un
guvern și un președinte. Mai cu seamă dacă intră şi Turcia, atunci Europa
avortează.
V.M.: Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a
dominat lumea vreme de câteva secole ?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o lege
universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în știință și artă, precum
și putere economică și politică ca să te întinzi pe întregul glob terestru, trebuie să
plătești prin dispariție.
V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ?
Neagu Djuvara: Bine înteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o horă care se
strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămâne
îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut,
talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Este
ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începând de la Cantemir, pîna la Eliade
şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.
V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei
care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru
a crea o nouă elită intelectuală, care s-o înlocuiască pe cea de-acuma.
V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ?
Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul Europei,
aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea germană sau
franceză…

V.M.: Ce ați făcut pe 1 Decembrie, de ziua națională a României ?
Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicând un lucru care supără pe mai toată
lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sărbătoare națională.
În primul rând, nu este bine să modifici la fiecare schimbare de regim o
sărbătoare naţională. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua
independenţei ţării. Prin urmare, data intrării României în concertul european. Că
10 Mai a coincis cu venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din
1990 să se teamă, înteleg. Dar, pe de altă parte, 1 Decembrie nu este data
României mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat , au cerut să
intre în Regatul României. Cu doua zile înainte ceruse Bucovina . Cu şase zile
înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de şeful statului, adică
de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data când s-a născut România
Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !
Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare
națională e bine sa fie ținută intr-un anotimp cu soare, în care vremea să te
îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 Decembrie,
când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când bieții ostași îngheață ?

V.M.: V-ați întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Ați
scris că în primele zile petrecute la București v-ați tot întrebat: “Ce cauți aici,
Neagule ?”. Ați aflat răspunsul la întrebare ?
Neagu Djuvara (râde limpede și cu poftă): Culmea este că risc să îmi pun
întrebarea și după 19 ani. Din când în când îmi pun încă întrebarea asta și
astăzi. Dar constatând cu câtă căldură sunt primit de tineret, consider că nu
m-am întors degeaba în țară.
Când am întocmit această mică lucrare făcută în grabă și sub îndemnul
altora, căci nu am avut personal intenția să scriu “Scurtă istorie a românilor
povestită celor tineri”, ea s-a vândut în 39.000 de exemplare. Iar când m-am oprit
la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: “Mă iertați că mă adresez
Dumneavoastră, dar doream să vă mulțumesc. Am o fiică la liceu care avea o
totală inapetență pentru istorie; i-am cumpărat cartea Dumneavoastră și de
atunci e pasionată de istorie”. Acestea sunt lucruri care mă bucură și îmi dau
seama că, totuși, nu am venit degeaba în România.
V.M.: Sunteți patriot ?
Neagu Djuvara: Patriot ? Ascultă (pufnește furios). Nu merit să-mi fie pusă o
asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu e patriot ? Soția mea, care e
franțuzoaică, când a văzut ce fac în România a spus: “Trebuie să ai patriotismul
bine înșurubat în cap ca să suporți să trăiești acolo”.

V.M.: De 19 ani tot suportați. Mai suportați mult ?
Neagu Djuvara: Păi da. Voi suporta până la moarte, asta e clar. Vreau să fiu
înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să
scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze care face înconjurul
lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile
acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și cu discursuri.
Din păcate (și în context expresia este cu adevărat potrivită), Europa de
mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram că cea mai gravă
crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este
deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din
Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă
de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii nostri vor putea,
probabil, supraviețui pentru câteva generații în “rezervații”…
Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de
toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne
merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor!

Cuptor (1916)

Sunt câțiva morți în oraș, iubito,

Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;

Pe catafalc, de căldură-n oraș,

Încet, cadavrele se decompun.

Cei vii se mișcă și ei descompuşi,

Cu lutul de căldură asudat;

E miros de cadavre, iubito,

Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,

Adu roze pe tine să le pun;

Sunt câțiva morți în oraș iubito,

Și-ncet, cadavrele se descompun

George Bacovia

Începem înscrierile pentru tabăra națională
“ FII AI ROMÂNIEI “, dedicată Căpitanului moților , AVRAM IANCU la 200 de ani de la nașterea acestuia!
Veți avea ocazia să cunoașteți voluntarii NEAMUNIT, conducerea Asociației si să trăiți momente unice in care munca,rugăciunea, efortul fizic, focul si cântecul vor dezvolta spiritul de camaraderie și unitate atât de absent în societatea noastră.

Linkul de înscriere pentru tabara:
https://docs.google.com/forms/d/1lgOZ_rzxvCgdYXQJsEgx6XSYqecqhDgTjaqBIaZQv4E/edit?chromeless=1#

Termenul de inscriere 1 August

Este obligatorie completarea acestui mic chestionar.
Locurile sunt limitate.

Doamne Ajută !

TRĂIASCĂ DUHUL LUI IANCU

Via Aurelius Surulescu