close

Promovate

CreștinătatePromovate

Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Essex

ioan-botezatorul-essex-(3)

Situată în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, mănăstirea a fost întemeiată în 1959 de Stareţul Sofronie Saharov. Obştea este alcătuită din monahi şi monahii ce vieţuiesc, după tradiţia monastică, o viaţă de rugăciune, centrată pe Hristos.

ănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex este strâns legată de Arhimandritul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.

După plecarea din Sfântul Munte în anul 1947, părintele Sofronie a mers la Paris, unde a vieţuit într-un azil rusesc, ajutându-l pe preotul de acolo. La scurtă vreme, doi tineri doritori de viaţă monahală l-au căutat pe Stareţul Sofronie pentru povăţuire. Li s-a îngăduit să trăiască la azil, folosind rostirea Rugăciunii lui Iisus în lipsa cărţilor liturgice şi mâncând hrana rămasă de la locatarii azilului. În acea perioadă, la azilul de bătrâni, vieţuiau şi câteva monahii.

În 1958, Stareţul Sofronie avea deja în jurul său şase oameni ce căutau să ducă o viaţă călugărească. Dându-şi seama că această situaţie nu putea continua, în primăvara lui 1959 a mers în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, pentru a vizita o proprietate; acolo s-a întemeiat noua obşte a Sfântului Ioan Botezătorul, sub omoforul Mitropolitului Antonie de Suroj.

În 1965, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a trecut sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, devenind mănăstire patriarhală; mai târziu, ea va primi şi titlul de stavropighie.

Rânduiala mănăstirii constă din rostirea Rugăciunii lui Iisus timp de aproximativ 4 ore pe zi şi din slujirea Dumnezeieştii Liturghii de trei sau patru ori pe săptămână Tipicul acesta este inspirat din experienţa Stareţului Sofronie în pustia athonită, cu origini în practica isihastă a schiturilor athonite, la Sfântul Nicodim Aghioritul şi la Sfântul Paisie Velicikovski.

Încă de la început mănăstirea a avut şi monahi, şi monahii, din pricina neputinţei Stareţului Sofronie de a călăuzi două obşti separate. Este un lucru rar, însă nu ceva nemaiîntâlnit în monahismul ortodox. Astăzi, marea parte a obştii o constituie maicile, numărul călugărilor fiind mai mic.

Vezi galerie foto aici!

Sursa: doxologia.ro

mai mult
ActualitatePromovate

Bazele formării profilului de Investigator Financiar European – Sesiune de Formare Neptun – Hotel Q, 2-8 iulie 2017

eurolink

În perioada 2-8 iulie 2017, la Hotel Q din Neptun, va avea loc Sesiunea de Formare pentru Investigatori Financiari și Ofițeri Judiciari specializați în domeniul financiar. Detalii AICI

În statele Uniunii Europene, filiera profesională a Investigatorului Financiar prezintă un rol crucial în eficientizarea activităţii de recuperare a produsului infracţiunii. Indiferent de complexitatea circuitelor sau a ingineriilor economice la care recurg organizaţiile criminale, este clar că astăzi răspunsul penal clasic nu este suficient pentru a demonta aceste structuri criminale, fie că acestea funcţionează la nivel internațional, regional sau local, dacă nu se caută în paralel și probele care să permită identificarea și confiscarea acestor bunuri ilegal.

Se conturează, astfel, o nouă știință destinată diseminării cunoștințelor teoretice în practică în domeniul combaterii criminalității generatoare de profit, creându-se, astfel, premisa unui model unic de formare a investigatorilor financiari.

Disciplina ANALIZA FINANCIARĂ este, exempli gratia, obiect de studiu al Colegiului European de Investigații Financiare și Analiză Financiar-Criminală (CEIFAC) din cadrul Universității din Strasbourg.

Obiectivul central este formarea și îmbunătățirea cunoașterii cu privire la identificarea și furnizarea probatoriului în domeniul infracționalității financiare în cursul investigațiilor. Ca oportunitate profesională, profesiile derivate în acest domeniu se referă în special la cei care doresc să candideze ulterior la posturi din cadrul EUROPOL, EUROJUST, OLAF – agenții sau rețele ale Uniunii Europene, dar și la nivel național, în cadrul în special al noilor instituții create precum ANABI și în alte structuri care sunt implicate în dezvoltarea instrumentelor de cooperare privind specializări precum unitățiile de informații financiare (Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor) și la metode tot mai complexe de investigare financiară. Aceste specializări s-au impus pe piața muncii  ca domenii de frontieră între studiile juridice și cele economico-financiare. Ele sunt în special stimulate ca dezvoltare datorită extinderii utilizării plăților virtuale (tranzacții prin card și bani virtuali). Așadar, misiunea principală pentru care vizăm această specializare este aceea ca autoritățile publice sau instituțiile financiar-bancare să poată recupera bunurile sau sumele de bani rezultate în urma acțiunii unor rețele ilegale de spălare a banilor.

Competente si abilitati vizate

La finele Sesiunii, absolvenții vor dobândi următoarele competențe și abilități:

  • identificarea oportunităților de investigare financiară în raport cu recomandările FATF
  • înțelegerea exactă a termenilor şi etapelor procesului de investigare a infracționalităţii economico-financiare cu caracter transnaţional şi cel al recuperării produsului infracţiunii
  • integrarea unor investigaţii financiare paralele, pro-active, în cauzele generatoare de profit în raport cu diferitele tipologii de spălare a banilor
  • deprinderea cu tehnicile creative de elaborare a planului de anchetă (”Think Outside The Box”), în vederea identificării beneficiarilor reali ai firmelor folosite ca paravan pentru derularea unor activităţi infracţionale
  • aprofundarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pertinente în materia culegerii de probe şi a recuperării produsului infracţiuni
  • aprofundarea diferitelor forme de recuperare a produsului infracțiunii
  • cunoaşterea unor exemple practica judiciară recentă conturată în materia recuperării produsului infracţiuni
  • cunoaşterea instrumentelor de cooperare judiciară în materie penală ce urmează a fi utilizate în investigarea cauzelor transnaţionale cu componentă de recuperare a produselor infracţiunilor.

Q Hotel din Neptun este situat in nordul statiunii Neptun, una dintre locatiile cele mai cautate de catre turisti. Pozitionarea sa in aproprierea Garii Neptun reprezinta un atuu pentru turisti, iar plaja situata la numai 300 m de hotel este una dintre cele mai frumoase plaje din statiune.

Pachetul de servicii turistice include cazare cu mic dejun (bonus oferit de hotel: camera poate fi rezervata in regim de single sau double, fara cost suplimentar pentru insotitor), precum si un tichet de masa in valoare de 100 lei/zi/camera.

Facilitati: piscina copii si loc de joaca pentru copii; piscina exterioara; sezlonguri; spatiu pentru bagaje; televizor LCD; minibar; aer conditionat; terasa si bar; gradina; internet wireless; parcare auto etc.

Diploma de Absolvire va fi eliberată în co-tutelă de Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română, și Asociația Profesională a Formării în Administrația Publică Locală (CINAQ), fiind însoțită de o Anexă pentru detalierea competențelor acumulate în cursul sesiunii de formare.

Formular de Înscriere

Bazele formării profilului de Investigator Financiar European

~ Sesiune de Formare ~ 

 Neptun – Hotel Q, 2-8 iulie 2017

Nume și prenume:

 

 

 

Profesia/funcția:

 

 

 

Instituția/Organizația/Compania:

Nume:  

 

Adresa:  

 

 

 

Detalii de contact:                                                         Detalii de facturare:

Telefon: Instituția/P.F.:
Fax: Nr. O.R.C./CNP:
Mobil: Cod fiscal/C.I.:
E-mail: Cont bancar:
Web: Banca:

 

 

Doresc înscrierea la Sesiunea de Formare

”Investigator Financiar European”

Contribuție bănească                Bifați
Înscriere Sesiunea de Training (termen-limita extins 19 iunie 2017) 1050 lei  
Pachet servicii turistice

Tariful include cazare 6 nopți cu mic dejun 2 persoane, masa 100 lei/zi cont camera

1650 lei  


Dat
a:                 

Vă rugăm să transmiteți Formularul de Înscriere,

până cel târziu în data de 19 iunie 2017

la e-mail: info@houseofeurope.ro 

mai mult
EditorialPromovate

Termodinamica Iadului

deja-vu

Spre deosebire de om, care odată mort se răcește, Universul, conform legilor termodinamicii, atunci când își va da obștescul sfârșit, va fi un fel de căldură întunecată, echilibrată mortal, e vorba de acea căldiceală, nici rece nici fierbinte, ce merită scuipată din gură. (Apoc. 3, 16).

Ceea ce este viu se supune legilor fizicii și, totuși, prin simpla aducere aminte, odată ce viața ajunge la conștiința de sine își construiește singură tot atâtea momente necesare propriei istorii încât se poate elibera de această evitabilă strânsoare, de acest dispreț materialist.

Se tot vorbește de sclavagismul modern, de marxismul cultural, de criptocomunism…etc, adică se vorbește de o stafie cu care ne-am împrietenit.

Nietzsche opune refacerea existenței ca eternă reîntoarcere, osândirii veșnice a iadului și se întreabă de ce doar aceasta din urmă are efect în a aschimba lucrurile, de ce nu îmbrățișează oamenii trăirea și retrăirea vieții la infinit , de ce nu-și asumă acest optimism, și preferă, așa cum au făcut de-a lungul timpului, o posibilă pedeapsă fără de sfârșit?

La fel ca politica, eterna reîntoarcere este doar o ipoteză de lucru.

Încearcă să te convingi că „ai mai trăit această clipă” și după ce ai adus toate argumentele și după ce crezi în teoria ta și ai această credință, vezi cu ce rămâi de pe urma acestei experiențe și vei avea o mostră de beneficiu a faptului că ai fost un bun politician cu tine însuți.

Antidotul, de altfel al oricărei manipulări, după cum am spus, este aducerea aminte. Orice aducere aminte se opune cu vehemență certitudinii că „totul se repetă”. Asta pentru că, în contextul circular al manipulării, aducerea aminte este noutatea care anihilează senzația de repetiție.

Ieșirea din cercul vicios ne așează în prezent, perfecționează amintirea legând-o de viața trăită prin fapte asumate, deci inevitabil verificate moral, aducând astfel individul într-un punct din care își poate prevedea atitudinea.

Dar cum moartea lui și, deopotrivă, a Universului sunt fatale, singura politică a confruntării cu sine și cu lumea nu este lipsa de confruntare cu viciul, nu ignorarea politicii, nu căderea în amintirea binefăcătoare, nu ceremonialul senzorial a cărui căldură e fosta lumină a sufletului topit în echilibre întunecate, ci focul punerii acestora în rânduială, ca plată pentru absurdul morții și mulțumire jertfelnică pentru puterea de a trece, prin nimicnicia viețuirii noastre în ghicitură și în oglindă (1 Cor. 13, 12), către fața lui Dumnezeu.

F.M.

mai mult
PersonalitățiPromovate

Titu Maiorescu, omul ambiţios pasionat de cultură

titu

Şi-a pus viaţa în slujba poporului român, preocupându-se îndeosebi de aspectele unei vieţi culturale, politice şi sociale. A fost criticat pentru o atitudine rece, pentru ambiţie, s-a spus despre el că a pendulat de-a lungul vieţii între o existenţă fericită şi una nefericită, dar, Titu Maiorescu, una dintre personalităţile remarcante ale poporului român, este recunoscut, înainte de toate, pentru marile contribuţii pe care le-a avut la dezvoltarea celor trei domenii în care a activat.
Titu Liviu Maiorescu, pe numele său complet, vedea lumina zilei la 15 februarie 1840, în inima Olteniei. S-a perindat prin mai multe oraşe ale ţării în timpul şcolii, stabilindu-se în 1951, împreună cu familia, la Viena, acolo unde a stu­diat la Academia Tere­ziană.

În această perioadă, Maiorescu, viitor om de cultură, începea notiţele la „Însemnări zilnice”, scrieri pe care le va continua până la sfârşitul vieţii, izbutind să umple paginile a 42 de caiete, manuscrise ce astăzi se găsesc în fondul Bibliotecii Academiei Ro­mâne şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti.

În cele 42 de scrieri, vorbeşte despre tinereţe, despre tânărul Maiorescu care iubea ordinea, despre omul am­biţios, dar cu o imensă pasiune pentru cultură, dar, mai ales, doleanţă nemăr­ginită de a se afirma într-o societate despre care credea că îl priveşte de sus.

Formarea intelectuală a celui care avea să devină o minte eminentă a popo­rului român a necesitat o pregătire mult mai intensă. Printre cele mai notabile performanţe se numără faptul că a reuşit să termine şcoala de la Viena ca şef de promoţie, a obţinut la Giessen doctoratul „Magna cum laude”, a urmat  la Sorbona licenţa în litere şi filosofie, după care a obţinut la Paris, licenţa în drept.
A trăit aproape opt decenii, timp în care a ocupat funcţiile de prodigios om de cultură, avocat, critic literar, este­tician, politician, scriitor, prim-ministru al României, fondator al „formelor fără fond”, cel care a pus baza Junimismului politic, şi altele. Le-a reuşit pe toate pe rând, timp în care a trecut de la sentimentul de mulţumire, la cel de intrigă, deoarece credea că nu este apreciat aşa cum trebuie.

A început cu înfiinţarea Junimii în 1860, împreună cu cei care îi erau prieteni: I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor şi Th. Rosetti. A urmat, peste puţin timp, implicarea în cariera de avocat, iar în 1867 a înfiinţat revista Convorbiri literare. A dus o viaţă plină de activităţi, reprezentând noua gene­raţie, una junimistă, care i-a îngăduit o orientare cu totul nouă asupra vieţii culturale şi sociale româneşti. Cu paşi repezi, s-a avântat în cariera de critic literar, una care a semni­ficat ruptura de generaţia anterioară, permiţându-i să se afirme celei de acum. Astfel, pentru Maiorescu începe o selecţie a adevăratelor valori pe baza unor criterii estetice, şi asta pentru că în acea perioadă, o mare afluenţă de poeţi şi prozatori începeau să se afirme.

Criticul literar avea să-şi împartă viaţa între activitatea politică, univer­sitară, de avocat şi cea de critic literar. Dar, în ciuda contribuţiilor aduse în aceste domenii, i s-au adus o serie de reproşuri. În primul rând, criticile pentru Maiorescu veneau pentru că nu s-ar fi dedicat complet literaturii, deşi opera lui contribuie la una dintre cele mai înfloritoare perioade ale literaturii române: perioada marilor clasici.
În 1862, pe când număra 22 de primăveri, Maiorescu îşi lega destinul cu cel al Clarei Kremnitz, pentru ca peste un an, la 28 martie, să se nască Livia, fiica celor doi. În continuare, omul politic, s-a străduit să înscrie o Românie recent formată în urma Unirii din 1859, într-o viaţă culturală şi politică de nivel european.

La vârsta de 22 de ani, Maiorescu a devenit profesor universitar la Iaşi, urmând ca mai departe, să îşi treacă în cont distincţiile de decan şi rector, academician–membru al Academiei Române, deputat şi ministru. Însă, în 1864, din cauza unui proces intentat de adversarii politici care îi aduseseră mai multe calomnii, Maiorescu este suspendat din toate funcţiile. I se va face dreptate un an mai târziu, când un verdict de achitare avea să-l scape pe Maiorescu de nelegiuirile care i se comiseseră. În viaţa personală a urmat divorţul de Clara, după care s-a căsătorit cu Ana Rosetti. Se pare că prin firea pe care o căpătase, începuse să se distanţeze de vechii prieteni, primind din când în când vizitele lui Carp, dar şi prietenia lor ajunsese la ruptură. Iar Carp avea şi el vina lui, şi asta pentru că prin gesturile pe care le făcea, îi plăcea să se deosebească de ceilalţi, cu singura ten­dinţă de a-i fi subliniată înalta perso­nalitate.

Maiorescu nu agrea deloc compor­tamentul caste­lanului de Ţigăneşti, aşa că s-au rezumat doar la o prietenie în care existau respectul şi stima, dar nu şi confesiunile intime. Îl mai avea aproape pe Iacob Negruzzi, unul dintre fon­datorii Junimi, cel care îi era şi cumnat. Avea, însă, o problemă şi cu acesta. Nu-i vedea vreo strălucire nici ca scriitor, nici ca om politic, ba mai mult, începea să-i găsească numai defectele.
A urmat o altă perioadă din viaţa lui Maiorescu în care, deşi încetase de mult magistratura de critic literar, nu renunţase la cea de mentor literar. Era interesat de tot ce se întâmplă în viaţa literară, îşi continua activi­tatea la “Convorbiri literare”, şi venise momentul să fie preocupat de „Sămănă­torul” lui Iorga şi de „Lucea­fărul”.

În 1903, lăuda prestaţia lui Iorga, a lui Scurtu, Bianu sau Chendi, făcând posibilă, mai apoi, apariţia unor nume mari ale literaturii române ca Eminescu, Caragiale sau Creangă. Dar, a venit o vreme în care bătrâneţea nu-i mai permitea să fie ca înainte. Semnele acesteia îşi făceau apariţia în sep­tembrie1899, când mâna dreaptă începea să capete un tremur accen­tuat, lucru care ajunsese să îl sperie: “mâna îmi tremură iar la scris; primul simptom adevărat de bătrâneţe.”, nota criticul în jurnal, conform scriitorului Z. Ornea, în cartea „Viaţa lui Titu Maiorescu”, volumul 2.
Spre sfârşitul vieţii, Maiorescu era văzut, potrivit aceluiaşi Z. Ornea, ca un om încrâncenat, nemilos şi neîndurător cu cei din jur. Mai mult, ajunsese la o vârstă la care îi privea pe cei din preajmă cu “infinită acreală dispreţuitoare”, iar cei pe care îi crease, îi vedea ca pe stafii ale propriei perso­nalităţi. Maiorescu izbutise multe în viaţă, însă, în ciuda prodigioa­sei cariere, se spune că a fost un om nefericit. Şi-a trăit ultimii trei ani de viaţă în singurătate, în casa unei nepoate, acolo unde era ajutat de o secretară, dar, în acelaşi timp, chinuit de boală şi de război. A sfârşit ca perso­nalitate politică, la 18 iunie 1917, fiind în conflict cu majoritatea opiniei publice, din cauza atitudinii sale antiantantiste.

mai mult
ActualitatePromovate

85 de ani de la nașterea pictorului Sabin Bălașa

sabin_balasa_pictura
mai mult
DocumentarPromovate

Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473)

stefan

17 iunie 1473 – manuscrisul și miniaturile; 20 noiembrie 1487 – ferecătura

Dimensiuni: manuscrisul 24 X 35 cm.; ferecătura 25 X 37 cm.

Proveniență: scris și miniat din porunca lui Ștefan cel Mare, de către ieromonahul Nicodim, la Mănăstirea Putna, pentru Mănăstirea Humorului; ferecat, din porunca aceluiași voievod, în Mănăstirea Humorului.

Istoricul circulației: Reconstituind, pe temeiul unor însemnări din paginile sale ori al unor documente aferente, itinerariul parcurs de acest Tetraevanghel de-a lungul veacurilor, asistăm la o adevărată odisee: în 1473 este dus de la Putna la Humor; în 1538, pentru a nu cădea pradă invaziei lui Soliman Magnificul, este trimis în Transilvania, la Cetatea Ciceului, aflându-se, vreme de trei ani, în grija lui Petru Rareș, refugiat aici după înfrângerea sa de către turci; în 1541 Petru Rareș îl ia cu sine la Constantinopol, de unde – redobândind domnia – îl aduce, în același an, „la preaslăvita cetate de scaun Suceava” iar de aici, tot în același an, îl trimite îndărăt la Mănăstirea Humorului; în 1653 cazacii lui Timus Hmelnițki pradă Moldova, luând – printre multe altele – și Tetraevanghelul de la Humor; în același an, prețiosul manuscris este smuls cazacilor de către ostenii generalului transilvănean Ioan Kemeny, veniți în ajutorul logofătului Gheorghe Ștefan, uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu; ajungând domn al Moldovei, Gheorghe Ștefan răscumpără cartea de la generalul Kemeny, restituind-o Mănăstirii Humorului la 25 septembrie 1657, unde va rămâne vreme de peste un veac. După răpirea Bucovinei în 1775 și, mai ales, după exproprierea și desființarea mănăstirilor și schiturilor bucovinene de către imperialii austrieci, în anul 1783, cartea dispare din nou de la Mănăstirea Humorului; în septembrie 1881, cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec o redescoperă la Mitropolia din Cernăuți, făcând apoi o ampla comunicare, în cadrul Academiei Române, referitoare mai ales la miniatura cu portretul lui Ștefan cel Mare, care a generat îndelungi discuții asupra „chestiunii adevăratului chip al marelui voievod”; la cererea episcopului și a lui Ion Ghica, Mitropolia din Cernăuți trimite Academiei Române, spre cercetare nemijlocită, Evangheliarul, care ajunge mai întâi la Iași, apoi la București, în dimineața zilei de 27 noiembrie 1881; după mai multe săptămâni de examinări și de noi dezbateri, cartea este restituită, pe la începutul anului următor, îndărăt Mitropoliei din Cernăuți; ea va trece apoi, prin 1937, la Muzeul arhidiecezan din același oraș. În anii 1940 – 1948, ajunge printre odoarele Mănăstirii Dragomirna, iar între anii 1948 – 1957, este expus în muzeul aceleeași mănăstiri, în 1957, prestigiosul Evangheliar este detașat la București, pentru a figura în expoziția documentar-artistică organizată de Muzeul de artă al Republicii, cu prilejul aniversării a 500 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei, după care, în același an, este adus și expus în Muzeul Mănăstirii Putna unde fusese caligrafiat cu aproape jumătate de mileniu în urmă. Câțiva ani mai târziu, îl găsim menționat în Catalogul expoziției L’Art Byzantin, art europeen (Neuvieme exposition sous l’egide du Conseil de l’Europe), organizată în 1964 la Palatul Zappeion din Atena, fără să avem însă certitudinea că a participat efectiv la această grandioasă expoziție, deoarece în procesul verbal de restituire a obiectelor împrumutate de la Putna, pentru expoziția de la Atena, este menționat Tetraevanghelul din 1507, care nu apare în catalog, pe câtă vreme col din 1473, care apare în catalog la nr. 331, nu este menționat (Cf. Arhiva Mănăstirii Putna, ds. 1/1964, „Diferite corespondențe”, f. 300). în aprilie 1971, cartea este luată în custodie la Muzeul de istorie al R. S. România. În locul ei, la Putna, este expus un facsimil executat la Muzeul de artă al Republicii, în anul 1973, de către graficianul D. Dănăilă. Filele și ferecătura acestui facsimil sunt cu l cm. mai mici față de original.

Capodoperă a genului, Tetraevanghelul din 1473, executat de ieromonahul Nicodim la Mănăstirea Putna, conține 278 file de pergament, in folio, scrise în limba slavonă, cu excepția primei și ultimei file, care sunt complet albe. Tot albe au rămas, reoto, filele 2, 80, 128 și 207. Textul este caligrafiat, în litere semiunciale, cu cerneală neagră, alternată pe alocuri cu cerneală de aur, și este distribuit pe câte două coloane a 26 de rânduri fiecare, în filele 2 – 5, 78 – 79, 126 – 127, 205 – 206, 207 – 271 și 276 verso, și pe câte o singură coloană, în plină pagină, a câte 20 de rânduri fiecare, în toate celelalte file. Deasupra fiecărei coloane din stânga, de la filele 2, 78, 126 și 205 recto sunt mici frontispicii florale, colorate în roșu, albastru și aur, iar paginile de titlu ale Evangheliilor propriu-zise sunt împodobite cu frontispicii somptuoase în decorul cărora se combină ingenios cercuri înlănțuite, împletituri și stilizări vegetale realizate în aur și cerneluri albastre, roșii, verzi și brune. Titlurile înseși sunt scrise cu litere capitale de aur, iar inițialele capitolelor sunt bogat ornate cu vreji împletiți și înflorituri delicate, trasate, de asemenea, în aur și în cerneluri policrome. Așa – numitele Zaceale, adică începuturile pericopelor evanghelice, sunt însemnate pe margini, întotdeauna, cu cerneală roșie.

Evangheliile de la Luca și de la Ioan se încheie, la filele 204 verso și, respectiv, 265 recto, cu câte un cul-de-lampe în roșu, verde, albastru și aur. Pe fila 277 recto figurează un tabel în chenar de linii policrome împletite, având la mijloc o coloană verticală, sugerată în linii aurii, roșii și albastre, cu capitel și postament tronconice.

Orânduite în succesiunea consacrată de Noul Testament, adică de la Matei, de la Marcu, de la Luca și de la Ioan, fiecare Evanghelie este precedată de chipul autorului ei, miniat în plină pagină, stând și scriind ori ascultând vocea tainică a Duhului Sfânt, într-un decor arhitectural mai amplu sau mai sumar sugerat. Trăsăturile lor sunt expresive și puternic individualizate, concentrate sau inspirate, în deplin acord cu momentul pe care îl trăiește fiecare în parte. Chenare largi, somptuoase, decorate cu stilizări fitomorfe și geometrice, încadrează cele patru scene ale căror fonduri de aur potențează cromatica lor vie, de o inegalabilă prospețime.

Încununând strălucita tradiție miniaturistică inaugurată de Gavrii Uric la Mănăstirea Neamțu, pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun, Tetraevanghelul din 1473 al ieromonahului Nicodim își datorează însă gloria nu numai virtuților sale artistice, unanim recunoscute, ci și faptului că în cuprinsul acestuia – la fila 266 verso – este zugrăvit faimosul portret votiv al lui Ștefan cel Mare, considerat drept cea mai veridică imagine a marelui voievod. Reprezentat în postură de donator, îngenunchiat la picioarele Fecioarei, care tronează, alături de fiul ei, pe un jilț de lemn sculptat, voievodul îi oferă lui Iisus, cu amândouă mâinile, Tetraevanghelul executat din porunca sa. Portretizat la vârsta deplinei – maturități, Ștefan are chipul rotund și energic, ochii albaștri și ageri, sprâncenele groase și arcuite, nasul drept, mustața plină, pletele blonde și ondulate, fruntea înaltă și boltită. Poartă pe creștet o coroană măreață, de aur, cu cinci fleuroni și caboșoane albastre și roșii. Este înveșmântat într-o mantie largă și scurtă, fără mâneci, de factură occidentală, confecționată dintr-un brocart roșu presărat cu flori galbene, de aur. Pe sub mantie poartă o tunică de catifea, tot roșie, cu mâneci lungi și strimte, strânsă în talie cu un cordon negru. Cizmele sunt de asemenea roșii, iar pantalonii i se mulează pe pulpe. Fondul scenei este de aur la registrul Fecioarei cu Pruncul și de culoare verde-oliv la registrul lui Ștefan, iar vizavi de voievod, pe o suprafață ceva mai mare decât cea ocupată de el, pergamentul se prezintă complet alb, lăsând impresia că nu a fost pictat niciodată, întreaga compoziție este încadrata într-un chenar dreptunghiular, decorat cu stilizări florale roșii și negre, parțial degradate.

Dăruit Mănăstirii Humorului în 1473, Tetraevanghelul este legat în 1487 în ferecaturi de argint aurit, decorate cu reliefuri figurative realizate în tehnica au repousse (prin ciocănire). Pe prima copertă este înfățișată scena Pogorârii lui Iisus la iad, cunoscută și sub numele de Anastasis sau învierea. Preamărit în glorie de raze, Mântuitorul sfarmă sub picioare porțile iadului, întinzând mâna dreaptă lui Adam și pe cea stingă Evei pentru a-i salva. El este însoțit de Ioan Botezătorul, care se află în stingă sa, împreună cu alte patru personaje, și de regii prooroci David și Solomon, urmați de încă două personaje, în partea opusă. Un chenar dreptunghiular, decorat cu motive florale, încadrează medalionul oval în care este înscrisă scena, iar patru caboșoane de ametist, de asemenea ovale, marchează cele patru colțuri ale chenarului. Sus și jos, în câte două rânduri paralele, situate deasupra și dedesubtul chenarului este înscrisă pisania ferecăturii, cu litere chirilice, în limba slavonă.

Pe a doua copertă este figurată Adormirea Maicii Domnului, în jurul catafalcului, pe care zace Fecioara, sunt dispuși cei doisprezece Apostoli, iar la centru și mai sus de ei, modelat într-o mandorlă ovală, Iisus ține în brațe sufletul mamei Sale transfigurat ca prunc, întreaga scenă este plasată într-un câmp floral, având în fundal o colonadă. Decorațiile chenarului marginal, de formă dreptunghiulară, reprezintă motive vegetale pe toate laturile sale și cercuri înlănțuite numai pe laturile de sus și de jos. Colțurile chenarului sunt marcate de patru protuberante stelare, scoase în relief din metalul ferecăturii prin aceeași tehnică a ciocănitului. Cele două coperte se încheie la cotor printr-un sistem de împletituri metalice, străbătute de vergele, ornamentate cu numeroase butonașe, asemănătoare unor flori de nituri.

Inscripții și însemnări: pe fila 265 verso este caligrafiat textul de danie în limba slavonă, încadrat în chenar liniar cu sugestii florale, trasate în roșu, albastru și aur: „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul țar, Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său și al părinților săi și al copiilor săi, egumen fiind aitunci popa Gheorghe, și s-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981 (= 1473)”. Pe prima copertă este bătută, în câte două rânduri sus și două jos pisania ferecăturii în limba slavonă: „Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a ferecat această Evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (= 1487), noiembrie 20”. Pe verso celei de a șaptea file a cărții se află o însemnare, scrisă, probabil, în anul 1541 de ieromonahul Paisie, egumenul Mănăstirii Humorului, din care aflăm știri emoționante referitoare la vicisitudinile prin care a trecut acest Tetraevanghel de-a lungul veacurilor: „în anul al 46-lea peste 7000 (adică în 1538), s-a întâmplat să se ridice împăratul turcesc (Soliman Magnificul), cu toată țara sa, cu părțile de răsărit și cu cele tătărești și cu cele muntenești asupra acestei biete Țări a Moldovei în zilele domnului Petru (Rareș) voievod. Și s-a înspăimântat, toată țara, iar noi călugării din Humor, din cauza groazei ce cuprinsese țara, am trimis acest tetraevanghel în Țara Ungurească, la Cetatea Ciceului. Și când i s-a întâmplat domnului Petru voievod să iasă din domnie, el trecu în Țara Ungurească și ajunse la Cetatea sa Ciceul și a găsit acest tetraevanghel acolo și luîndu-l la sine, în mâinile sale, îl ținu el atâta timp cât a stat la Cetatea Ciceului și când s-a dus în Țara Turcească a luat pre acesta iarăși cu sine la Țarigrad (= Istanbul) și a ținut și acolo în mîinile sale această sfântă evanghelie. Petrecând multă vreme în Țara Turcească, s-a milostivit Dumnezeu și Preacurata lui Maică și a dăruit lui coroana domniei, ca să fie iarăși domn în Țara Moldovei și al creștinilor și a venit cu turcii și a luat sceptrul, adică steagul Țării Moldovei și a venit cu bine la preaslăvita cetate de scaun, Suceava. Și a dait iarăși acest sfânt tetraevanghel sfintei Mănăstiri Humorului pentru sufletul său și pentru sufletul părintelui său Ștefan voievod cel Bătrân, egumen fiind pe atunci Paisie ieromonahul, cel care l-a trimis la Ciceu”. Sunt relatate într-o altă însemnare, de pe fila 2 verso, dictată, s-ar părea, de voievodul Gheorghe Ștefan, noi și dramatice întâmplări petrecute cu peste un secol mai târziu: „în curgerea anului 7162 (= 1654), a venit Timus Chmelniski cu cazacii aici în Țara Moldovenească (evenimentul a avut loc, de fapt, în 1653), fiind doamna lui Vasile (Lupu) voievod închisă în Cetatea Sucevei, până ce Timus Chmelniski, care era ginerele lui Vasile Voievod, a venit cu ostile sale ca s – o scoată din Cetatea Sucevei. Și în acest timp a prădat și a ars bisericile și mănăstirile, a bătut și sfânta Mănăstire Humor, cu toate odoarele foarte frumoase, podoabele și odăjdiile ei și nimic n-a mai rămas din averea sfintei mănăstiri. Și s-a întâmplat să cadă și acest sfânt tetraevanghel în mâinile cazacilor, Într-acesta (adică între timp), cu ajutorul lui Dumnezeu am venit noi cu ostile noastre și cu ale lui Io Gheorghe Racoți, Maria sa prințul Ardealului și în toiul luptei cu cazacii îl luară ostile ungurești de la cazaci și ajunse acest tetraevanghel în mâinile marelui general cu numele Kimin Ianaș (loan Kemeny), iar de la Maria sa l-am răscumpărat Io Gheorghe Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei și iarăși domnia mea s-a milostivit și a dat acest sfânt tetraevanghel iarăși în sfânta mănăstire mai sus scrisă, Humor, să fie pomenirea domniei mele și ajutor când voi avea nevoie de ajutor, pentru iertarea păcatelor. Acum cînd l-am răscumpărat, în cursul anilor de la Adam 7165 (= 1657), luna septembrie 25 zile”. Pe drept cuvânt aceste însemnări au fost apreciate de unii cercetători ca „pagini de cronică rupte din istoria Moldovei”.

Observații: Figura lui Ștefan cel Mare s-a bucurat, neîndoielnic, de o impresionantă iconografie antumă, dar vremurile au fost necruțătoare cu cele mai multe dintre portretele sale. Incendii, jafuri și cutremure le-au distrus pe cele originare din biserica Mănăstirii Putna; păgânii le-au profanat și le-au deteriorat pe cele de la Pătrăuți și de la „Sf. Ilie” din Suceava; pictura originală de la „Sf. Nicolae” din Rădăuți a fost afectată ele intervenții ulterioare prin suprapuneri, iar biserica din Milișăuți – Badeuți, considerată „una dintre cele mai izbutite realizări de arhitectură și pictură din vremea marelui voievod”, a fost pur și simplu dinamitată și aruncată în aer de către austrieci în timpul primului război mondial.

Sunt însă și tablouri votive, broderii și cărți manuscrise în care chipul lui Ștefan cel Mare s-a păstrat așa cum a fost, așa cum l-au văzut și l-au transfigurat artiștii vremii sale. Ne referim în primul rând la miniatura din acest faimos Evangheliar de la Humor și la fresca votivă de la Voroneț, la basorelieful în piatră de la Mănăstirea Vatoped – Athos, din 1496, la dvera din 1500 de la Putna și la epitrahilul de la Dobrovăț – toate contemporane voievodului – dar și la pictura votivă din această ultimă ctitorie, care, deși zugrăvită cu aproximativ un sfert de secol mai târziu, ne-a transmis întocmai chipul său. Peste acestea, însă, vicisitudinile istoriei au făcut să se aștearnă, o vreme, zăbranicul greu al uitării. Astfel se explică faptul că, după restaurarea Mănăstirii Putna de către mitropolitul Iacov, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, punîndu-se problema executării unui portret al lui Ștefan cel Mare – pentru acest lăcaș – se ajunge la plăsmuirea unei imagini fanteziste. Este vorba de portretul, în ulei pe pânză, din turnul porții de la Putna, a cărui inscripție românească, cu litere chirilice, precizează că a fost lucrat „de smeritul Vasile Popovici din târgul Sucevei, la leat 1797, februarie 28”, pretinzând, totodată – în termeni categorici – că „acesta iaste chipul lui Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod cel Bătrân, care au domnit în pământul Moldovei 47 de ani (…), scos după alt chip foarte vechi din zilele măriei sale, în anii de la Hristos 1456” (sic!). Eroul este închipuit aici în nimb de raze, cu figura prelungă și ascetică, încadrată de plete bogate și de barbă, peste care se arcuiesc mustățile, de asemenea prelungi. Pe cap poartă o coroană imensă, cu podoabe abuzive, de tip bizantin, nemaiîntălnită în nici una din imaginile sale autentice. La toate acestea, adăugăm observația că în 1450, Ștefan încă nu era domn și nu putea să aibă mai mult de 20 – 25 de ani, or personajul din acest portret, „scos” după cel inventat de zugravul Popovici, este trecut cu mult peste această vârstă.

Mistificarea, nu numai că a prins, dar s-a dovedit a fi și deosebit de fecundă, proliferând, la rândul ei, altele. Un pictor din Cernăuți, pe nume Spulak, execută după această plăsmuire un nou Portret al lui Ștefan cel Mare, la fel de fantezist, dar de proporții mai mari, existent de asemenea la Mănăstirea Putna; inspirându-se din ambele, dar și dintr-o litografie executată de Gh. Asachi pe la 1822, după același „izvor” putnean, Constantin Lecca pictează în 1830 o imagine înrudită cu ele, aflătoare acum la Pinacoteca ieșeană. Lucrurile se amplifică în anii premergători Unirii Principatelor Române, când caimacamii Theodor Balș, antiunionist învederat, încercând să facă din Ștefan cel Mare un simbol al separatismului, al „autonomiei Moldovei”, se hotărăște să-i ridice un monument la Iași. Însărcinat cu întocmirea documentației, Gheorghe Asachi revine la aceleași portrete de la Putna, dar și la Milisăuți – Badeuți, unde, peste tabloul votiv original, degradat în bună măsură, un zugrav de la Șiret, din veacul trecut, îl pictase pe Ștefan „așa cum crezuse el”, adică din imaginație și cu barba cât mai mare…

Theodor Balș moare însă pe neașteptate, în 1857, și planul sau este părăsit pentru o vreme. După doisprezece ani moare și Gheorghe Asachi, dar schițele și proiectele întocmite de el, având ca temei „documentația” amintită, rămân și continuă să fie popularizate prin diverse publicații. Când episcopul Melchisedec redescoperă la mitropolia din Cernăuți Evangheliarul de la Humor, cu adevăratul chip al marelui voievod, imaginea lui Ștefan răspândită de Asachi și de alți cărturari ai vremii începuse a prinde rădăcini în conștiința publică. Așa se face că, prezentându-și la Academia Română memoriul asupra celebrului manuscris, în ședința ordinară din 13 noiembrie 1881, episcopul Melchisedec a trebuit apoi să-și demonstreze descoperirea cu facsimile și copii executate de pictorul Epaminonda Bucevschi după mai multe portrete – pictate și brodate – ale lui Ștefan cel Mare, existente prin vechile mănăstiri din Moldova, iar în ultimă instanță și cu Evangheliarul original. Discuțiile privind autenticitatea imaginii descoperite, la care au participat somități ale vremii – ca Ion Ghica, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae lonescu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu, Dimitrie Sturdza, lacob Negruzzi, Epaminonda Bucevschi ș. a. – s-au prelungit de-a lungul a șapte ședințe, care au avut loc la Academie în zilele de 13, 20, 27 și 28 noiembrie 1881; 11 și 18 decembrie, același an, și 24 ianuarie 1882. Cu excepția lui Hasdeu, care continua să susțină plăsmuirea lui Asachi și pe aceea de la Milisăuți – Badeuți, toți participanții la dezbateri au fost de acord, din capul locului, că miniatura îl reprezintă pe Ștefan cel Mare. Hasdeu însă a opinat la început că personajul reprezentat aici este Petru Rareș, că această miniatură trădează altă mână decât aceea care a executat chipurile Evangheliștilor și că ea este o ilustrare a însemnării de la Petru Rareș, în care se spune că acest voievod „a ținut în mâinile sale” Evangheliarul așa cum se vede, altminteri, în mult discutata miniatură. Ulterior, pus în fața adevăratului chip al lui Petru Rareș, precum și a altor imagini votive, neîndoielnice, ale lui Ștefan cel Mare, prezentate în copii de Epaminonda Bucevschi, a cedat și Hasdeu, conchizând că „chestiunea a făcut un pas decisiv”.

Deși a devenit celebră, larg răspândită prin reproduceri, copios descrisă, mult comentată și unanim admirată, miniatura votivă din Tetraevanghelul de la Humor rareori a fost analizată sub raport compozițional – istoric și niciodată, după câte știm noi, din punct de vedere tehnic, radiologie și chimic. Aproape toți cercetătorii, fascinați de figura atât de vie a marelui voievod, au neglijat unele aspecte ale acesteia, care, așa cum se prezintă în momentul de față, la registrul inferior, îngăduie câteva ipoteze dintre cele mai interesante.

Este vorba de zona albă din partea dreaptă, de jos, a miniaturii, care, pentru echilibrul compoziției, reclamă imperios prezența unui personaj. Se pune, prin urmare, problema dacă acest personaj a fost zugrăvit vreodată și a dispărut ulterior, sau a lipsit din capul locului. Dacă a fost, cine putea să fie acesta? Chestiunea a suscitat discuții mai întâi în cadrul ședințelor din 1881 și 1882 de la Academia Română, când s-a conchis în unanimitate că locul respectiv nu a fost pictat niciodată și că acolo urma să figureze fie Maria de Mangop, fie Maria Voichița ori, poate, o inscripție care, din motive necunoscute, nu a mai fost scrisă. S-a opinat, așadar, atunci că scena votivă a evangheliarului a rămas neterminată.

După aproape un secol de Ia aceste discuții, reluând problema, Teodora Voinescu emite fugitiv prezumția că partea albă a miniaturii ar indica „intenția artistului de a echilibra compoziția prin reprezentarea acolo a unui personaj care să completeze tipul piramidal în care a fost concepută scena”. Deci, și după opinia sa, zona albă reprezintă un loc rezervat care nu a mai fost ocupat și nicidecum un loc ocupat inițial și degajat ulterior dintr-o cauză ori alta. Nu este verosimil însă ca într-un manuscris miniat atât de somptuos, comandat de Ștefan însuși – în miezul vieții lui – să fi rămas nefinalizată tocmai compoziția votivă. Simpla examinare cu ochiul liber nu poate conduce la constatarea unor urme de culoare în porțiunea respectivă, dar existența unor suprafețe de pergament fără culoare, în interiorul zonei pictate din imediata apropiere a porțiunii albe, atestă un proces de degradare care a înaintat dinspre dreapta spre stânga și s-a oprit, la un moment dat, din fericire, exact în preajma voievodului, care a scăpat intact.

Că această zonă a fost pictată inițial și degradată ulterior, o mărturisește și chenarul compoziției, care, așa cum se prezintă acum pe laturile porțiunii albe, trebuie considerat ca un lucru făcut și degradat, iar nu ca unul început și nefinalizat, deoarece miniaturistul nu avea nici un motiv să-l lase în această stare, chiar dacă admitem ipoteza că intenționa să introducă ulterior în compoziție un personaj pentru a întregi structura sa piramidală. Dar, nu vedem, în primul rând, de ce ar fi fost necesar ca acest personaj să fie integrat ulterior în compoziție, când lucrul era foarte posibil încă de la început, și, în al doilea rând, se impune să subliniem că o asemenea operație, într-o lucrare comandată de Ștefan cel Mare, nu putea rămâne la discreția artistului.

După opinia noastră, întemeiată nu numai pe analiza logică a compoziției de care ne ocupăm și a împrejurărilor istorice în care a fost elaborată, ci și pe exemplele altor imagini votive din epocă, în zona albă din această miniatură a fost zugrăvit din capul locului un personaj, care nu putea să fie decât un membru al familiei voievodului și care s-a șters cu vremea sub influența unor factori de microclimat nefavorabili sau, poate, în urma unui atac biochimic. Se impune mai ales ultima supoziție, deoarece procesul degradării nu a pătruns absolut deloc în suprafețele pictate cu aur, material, cum bine știm, insensibil la asemenea atacuri.

Întrebându-ne acum cine anume putea să fie personajul cu desăvârșire dispărut, se ivesc mai multe răspunsuri, desigur, ipotetice. Dacă miniaturile au fost terminate – așa cum se crede – o dată cu manuscrisul, adică în 1473, personajul respectiv nu putea fi altul decât Alexandru, cel mai mare dintre fiii cunoscuți și recunoscuți ai voievodului, sau, poate, mult mai sigur, soția sa, Maria de Mangop, doamnă din neamul împărătesc al Paleologilor, cu care Ștefan se căsătorește în septembrie 1472, adică exact în perioada începerii lucrului la acest manuscris și pe care, din considerente protocolare lesne de înțeles, trebuia s-o includă într-o asemenea compoziție votiva.

Un anumit detaliu, însă, ne-ar permite să presupunem că miniaturile au fost executate mai târziu, adică după ferecarea manuscrisului în 1487, deoarece evangheliarul pe care îl oferă Ștefan cel Mare lui Iisus, în compoziția discutată, este ferecat, în acest caz, personajul dispărut nu putea fi altul decât Maria – Voichița, ultima soție a voievodului, cu care se căsătorește încă din vara anului 1478. Decorațiile de pe ferecătura cărții din miniatură nu seamănă însă cu cele de pe ferecătura din 1487, ceea ce ne face să credem că până la această dată manuscrisul a fost legat provizoriu în scoarțe de argint aurit, încrustate cu pietre prețioase și emailuri colorate, dar fără nici un fel de reprezentări figurative, ciocănite sau gravate. În acest caz trebuie să revenim la prima ipoteză, în special la Maria de Mangop – către care înclinăm cel mai mult – și să admitem că personajul dispărut ea a fost.

Reconstituirea întregii imagini, cu concursul îndatoritor al graficianului Ludwig Dombrovsky, ne demonstrează că aceasta se integrează organic în ansamblul compoziției, întregându-i, într-adevăr, structura piramidală (a se vedea rev. „Cronica”, Iași, anul XV, nr. 4 (782) din 23 I 1981).

Sf. Evanghelist Marcu

Evanghelia după Matei.

Sursa imaginilor: stefancelmare.ro

Însemnarea copistului.

Însemnarea copistului.

„Binecinstitorul și de Hristos iubitorul domn Io Ștefan voievod, domn al Țării Moldovlahiei, a dat de s-a scris acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii care se află la Homor, să fie pomană pentru sufletul său și al părinților săi și al copiilor săi.
Era egumen pe atunci preotul Gherondie.
S-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981 [1473].”

mai mult
FilmPromovate

Recorduri în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania

alain-delon

Început și încheiat cu proiecții sold out, Festivalul Internațional de Film Transilvania a bifat noi recorduri în istoria sa de 16 ediții. Pentru a urmări cele 225 de filme din 53 de ţări, spectatorii au achiziționat peste 90.000 de bilete, cu aproape 14% mai multe decât la ediția anterioară. De o creștere importantă au avut parte și vânzările online, 38.9% din totalul de bilete fiind cumpărate astfel, cu 13.72% mai mult decât în 2016.

Numărul total de participanți – incluzându-i pe cei prezenți la proiecțiile gratuite în aer liber, workshop-uri, lansări, expoziții, dezbateri – se ridică la 130.000. Peste 1200 de invitați români și străini au sosit la Cluj în cele zece zile de festival.

Recordul absolut pentru o singură proiecție, în toată istoria festivalului, e deținut de Afacerea Pigot, proiectat în Piața Unirii în prezența lui Alain Delon, pentru care s-au vândut 3.312 bilete. Deschiderea festivalului, cu Regele Belgiei, a fost și ea marcată de un număr record de participanți, peste 3000. De asemenea, Castelul Banffy de la Bonțida a găzduit peste 2000 de spectatori la Cine-concertul Metropolis, un record pentru evenimentul Week-end la Castel.

În topul celor mai vizionate filme se află și Povestea iubirii (3000 de bilete), Nebune de fericire și Dumnezeu să ne ierte, filmul de închidere, ambele cu mai mult de 2000 de spectatori în Piața Unirii.
Numărul de evenimente sold out a înregistrat un nou record: pentru 27 de proiecții și evenimente speciale, biletele s-au epuizat rapid. Printre acestea, sesiunile din Doom Room – instalația din cadrul InfiniTIFF, cine-concertele din biserici, evenimentele gastronomice din Film Food, câștigătorul Ursului de Aur, Despre trup și suflet, și Regii manelelor.

Filmele românești au umplut și ele sălile: premiera mondială Breaking News (r. Iulia Rugină), documentarul Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu) și Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), câștigătorul Premiului Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj.

În ultima zi de festival, „bătălia” s-a dat pe filmele câștigătoare, pentru care locurile s-au epuizat imediat: Familia mea fericită (Trofeul Transilvania), Piatră pe inimă (Premiul pentru regie, Premiul Publicului) și Tărâmul binecuvântat (Premiul special al juriului).
O selecție de filme, inclusiv dintre cele premiate, poate fi văzută între 15 și 18 iunie la Cinema Elvire Popesco, la TIFF București. Programul complet: http://tiff.ro/tiff-bucuresti/program
TIFF 2017 a avut succes și în online. Aplicația mobile TIFF2017 a avut peste 12.000 de utilizatori activi, o creștere de 180% față de anul anterior. Site-ul www.tiff.ro, actualizat în permanență înainte și în timpul festivalului, a fost vizitat de 82.889 de utilizatori, aproape dublu față de 2016, înregistrând 1.012.158 de afișări. Blogul oficial blog.tiff.ro a avut peste 22.699 de afișări în perioada festivalului, 74,4% dintre cei care l-au accesat fiind utilizatori noi. Pagina de Facebook TransilvaniaIFF a transmis live imagini de la sosirea invitaților la Gala de închidere, 54.634 de oameni urmărind momentele de pe covorul roșu, reach-ul organic atingând cifra de 381.744. Clipurile postate pentru această ediție au depășit 1,8 milioane de vizualizări pe Facebook, albumul foto de la deschiderea TIFF a fost văzut de 116.227 de ori, iar imaginile de la întâlnirea lui Alain Delon cu fanii din Piața Unirii au generat cele mai multe reacții, comentarii și share-uri.

De buna desfășurare a evenimentelor s-au asigurat anul acesta circa 400 de voluntari cu vârste cuprinse între 15 și 43 de ani. Unii dintre ei au venit chiar de peste hotare pentru a face parte din echipă. Alături de românii sosiți de la mulți kilometri distanță, s-au implicat în festival voluntari din Franța, Italia, Lituania, Marea Britanie, Moldova și Spania. 50 dintre aceștia au fost nominalizați la titlul de Voluntarul Anului, iar 9 dintre ei vor avea șansa de a lucra la festivaluri partenere.

Celebrul Alain Delon, distins cu Premiul pentru întreaga carieră, a fost impresionat de primire fanilor săi, în Piața Unirii: ,,Am văzut 3.500 de oameni într-o piaţă. Nu sunt generalul de Gaulle, nu sunt preşedintele Republicii. Este impresionant. Mi-a făcut plăcere’’. Și Armand Assante s-a declarat încântat de atmosferă. „Clujul a crescut grozav de mult. La fel şi TIFF-ul. Când am fost prima dată, festivalul era foarte mic, dar acum s-a transformat într-unul de mare amploare. Cât despre oraş, se vede că cineva a investit serios. S-a extins mult. Nu ştiu detalii, dar văd cu ochii mei această schimbare şi cred că va continua să crească”, a subliniat actorul, prezent la premiera mondială The Wanderers (r. Dragoș Buliga).
Un mare admirator al cinema-ului românesc, criticul de film Geoff Andrew, membru al juriului Competiției, încântat și de selecția din acest an, a precizat că „Cinema-ul românesc este unul dintre cele mai interesante din lume. Uneori țările trec printr-o perioadă bună însă, în ultimul deceniu sau poate şi mai bine, România a făcut filme extraordinare cu resurse puţine’’. O altă prezență importantă în juriu, actrița Clotildea Courau a fost la fel de impresionată: „TIFF este foarte bun pentru oraș prin faptul că deschide multe oportunități pentru cineaști. Festivalurile se organizează și în acest scop. Mi-ar plăcea să vin în Cluj, să stau șase-șapte săptămâni, să stau la discuții cu regizori, cu studenți de la cinematografie și să facem planuri. Cu siguranță ar da roade toate aceste întâlniri”.

O altă premieră în istoria TIFF este faptul că Eurimages, Fondul Consiliului Europei pentru co-producții, a acordat Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, în cadrul programului Transilvania Pitch Stop.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Partener Principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: HBO, MOL România, Samsung Electronics România, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de Apă Someș, Avon, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Persil, McDonald’s, Nespresso, Jameson, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Aegon, UPC, Noumax, Nikon, CSI Romania, Electroglobal, Sykes, Farmec, PMA Invest, Promelek, Vel Pitar, Lecom, Agressione, SDL, Ax Perpetuum
Partener Logistic Oficial: DHL
Co-producători: TVR1, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile și Nopți, Cinemagia, Cineuropa, Glamour, VIVA!, Unica, Psychologies, Business Review, Cinemap, Vice, Decât o Revistă, Scena 9, Radio România Cultural, Film New Europe, News.ro, A List Magazine, Observator Cultural, Life.ro, LiterNet, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Agerpres, Muzzix.ro, AaRC.ro, Umblat.ro, Igloo
Parteneri media locali: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Erdely Naplo, Kronika, Făclia, Infotrafic, I Love Cluj, Transindex, Filmtett, I Like Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST

mai mult
DocumentarPromovate

32 de ani de la sfârşitul dramatic al Cenaclului „Flacăra”

3c

Pornit în 1973, Cenaclul Flacăra, fenomenul artistic însufleţit de Adrian Păunescu, a sfârşit tragic la Ploieşti, pe 15 iunie ’85. Era spectacolul de muzică şi poezie cu numărul 1.615. Pe 15 iunie, peste 10.000 de oameni, majoritatea adolescenţi şi tineri, s-au strâns pe stadionul din Ploieşti, aşteptând cu nerăbdare începerea Cenaclului. La capătul lui, bilanţul suna strident: 5 morţi şi sute de răniţi!

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural, care s-a desfășurat între anii 1973 și 1985, condus de poetul Adrian Păunescu. De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică, începând de la melodii populare și până la muzica clasică, folk și rock.

La început, spectacolele aveau loc luni după-amiază sau seara în sala Teatrului „Ion Creangă” din București, dar mai târziu s-au făcut turnee în toată țara. Spectacolele aveau loc pe stadioane, întrucât sălile de spectacol deveniseră neîncăpătoare.

Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Zoia Alecu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Marcela Saftiuc, Alexandru Zărnescu, Ștefan Hrușcă.

4c

Începând cu toaman anului 1980, în cadrul Cenaclului Flacăra a intrat și formația Continental (Nicolae Enache, Nucu Mazilu, Alexandru Zărnescu și Romeo Beianu) care acompania întreg spectacolul, formație cu care s-a scos și singurul disc cu Cenaclul Flacăra. După plecarea lui Nicolae Enache, trupa a luat o nouă turnură. A devenit trupa Flapo (Alex Zărnescu, Romeo Beianu, Jerry Schwartz – formația a încercat mai mulți clapisti, dar niciunul permanent) și acompania majoritatea soliștilor și cantecele de grup. Alexandru Zărnescu a apărut și cu activitate solistică (Dor de Eminescu, Castelul, Dusă-i tinerețea).

Spectacolele au fost interzise în anul 1985, motivul oficial fiind busculada care a avut loc la vechiul stadion Petrolul din Ploiești în timpul unui spectacol, care s-a soldat cu cinci morți (după unele date chiar 9 morți) și câteva zeci de răniți.

O furtună violentă a făcut ca pe arenă să se întrerupă curentul, moment care a produs panică şi haos printre miile de spectatori. O variantă vehiculată e şi aceea că Păunescu ar fi cerut, la un moment dat, închiderea porţilor.

În acea seară, tribunele fostului stadion Petrolul se umpluseră peste capacitate la „Woodstock”-ul românesc. Show-ul începuse la ora 18:00, s-a întins până spre miezul nopţii, când o furtună violentă a declanşat drama.

Un scurt-circuit a făcut ca lumina să cadă şi toată arena să rămână în beznă. Panicaţi, oamenii au început să se înghesuie către ieşirile înguste, cu o capacitate de defluire precară. În busculada generală creată, spectatorii s-au călcat în picioare, în special cei de la tribuna întâi, iar cei aflaţi la baza scărilor au avut cel mai mult de suferit. Din rândurile acelora au rezultat victimele cavalcadei nocturne, al căror număr real a rămas pînă azi necunoscut. Presa comunistă a trecut sub tăcere gravul incident, care a fost imediat muşamalizat de autorităţile vremii. Iar lui Păunescu i s-a interzis să mai organizeze Cenaclul.

2c

6 milioane de spectatori a strâns Cenaclul de-a lungul celor 12 ani de existenţă anterevoluţionară: 1973-1985.

În data de 26 mai 2008, Adrian Păunescu a repornit, tot de la Ploieşti, caravana Cenaclului, în versiune post-revoluţionară. Evenimentul, care a durat circa două ceasuri, a fost găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor, iar la spectacol au participat circa 500 de tineri.

3c

Într-un interviu, Adrian Păunescu declara: „Apăruseră condiţii noi, după 1989, în care a cânta libertatea nu mai era suficient, pentru a da o bătălie pentru drepturile omului. Apărea nevoia de dreptate. Unii oameni vechi cădeau în desuetudine şi se năştea o oarecare poftă de negare a tot ce fusese anterior. Nu era drept să acceptăm toţi, umili, aşa ceva în care prosperau climatul de ură fantastică între oameni, ranchiuna, răzbunarea şi ura. Acestor manifestări, după părerea mea intolerabile, eu le-am opus „Totuşi iubirea”. Ideea de iubire izbăvitoare. În concertul general de personalităţi, mişcări noi, de stiluri vechi resuscitate şi de stiluri noi exprimate cu violenţă, Cenaclul  „Totuşi iubirea” nu a avut (din 1990 încoace) impactul pe care îl merita şi pe care-l avusese Cenaclul Flacăra. Au fost şi chestiuni de management, pe care eu le-am ştiut mai puţin, mie mi se părea că important e ca un fapt să fie valoros şi să fie nevoie de el. Am avut foarte mari spectacole ale Cenaclului „Totuşi iubirea”, încât am putut în ultimii ani să numim efortul nostru Cenaclul „Flacăra – Totuşi iubirea”. S-au remarcat oameni talentaţi, oameni excepţionali chiar, Cristian Buică, de exemplu, Tatiana Stepa, Octavian Bud, Emilian Onciu, Valentin Moldovan, Adriana Margalina, Andrei Păunescu, Mădălina Amon, Valentin Moldovan, Magda Puskas, talente extraordinare! Unele spectacole ale Cenaclului „Totuşi iubirea” şi cu deosebire unele spectacole ale Cenaclului „Flacăra – Totuşi iubirea” au rupt sălile. La Târgu-Mureş, de exemplu, în preziua lui 1 Decembrie 2003, am avut oaspeţi din Serbia, din Muntenegru, din Basarabia, într-o atmosferă ca în vremurile cele mai curate şi bune ale Cenaclului.”

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Sâmbătă, 17 Iunie, ora 18.30 – Sala Teatrului „Toma Caragiu”, premiera „Unchiul Vanea”

teatru-tc

Unchiul Vanea, de A.P. Cehov

traducerea: Elisabeta Pop

regia: Sânziana Stoican

scenografia: Valentin Vârlan

Paul Chiribuță (Serebreakov Alexandr Vladimirovici), Mădălina Anea (Elena Andreevna), Ana Crețu (Sofia Alexandrovna – Sonia), Oxana Moravec (Voinitkaia Maria Vasilievna), Ioan Coman (Voinitki Ivan Petrovici – Vanea), Cristian Popa (Astrov Mihail Lvovici), Ion Radu Burlan (Teleghin Ilia Ilici), Lucia Ștefanescu Niculescu (Marina).

Unchiul Vanea este o dramă în care personajele sunt măcinate de insatisfacție, care vor să înțeleagă sensul vieții, în care fiecare iubește pe cineva, care nu-i poate răspunde în acelasi mod, toate acestea alcătuind o piesă la sfârțitul căreia fiecare spectator este invitat să se întrebe care este rostul vieții sale și cât este de mulțumit de cum a trăit. Neîmplinirile personajelor dau naștere unor reflecții profunde despre iubire, curaj, neputință.

Aleksandr Vladimirovici Serebriakov, un profesor, soția lui Elena Andreevna Serebriakov și fiica lui dintr-o căsătorie anterioară Sonia Aleksandrovna Serebriakov, Maria Vasilevna Voinițki — mama primei soții a profesorului și fiul ei Ivan Petrovici Voinițki („Unchiul Vania”), doctorul Mihail Astrov, proprietarul Ilia Telegin, dădaca Marina sunt personajele care, pe parcursul operei, discută mult, apar diferite intrigi, atmosfera emoțională din casa în care locuiesc devine tot mai grea, iar spre sfârșit se decide plecarea profesorului cu Elena din casa respectivă.

Să ne imaginăm un grup restrâns de oameni inteligenţi, talentaţi, moderni şi sensibili pe care destinul i-a izolat pe o insulă; separată de restul planetei nu prin apă, ci printr-o imensă claustrare, realizată prin toate formele posibile. Pentru ce trăiesc aceşti oameni? Ce îi susţine în lupta cu ororile unei asemenea vieţi? Munca până la epuizare, încrederea în Dumnezeu, cărţile şi vodca. Unchiul Vanea este singura dintre piesele cehoviene în care moartea nu apare. Nimeni nu moare, nimeni nu ucide pe nimeni, nimeni nu se sinucide. Toate personajele supravieţuiesc. Moartea este un fel de rezoluţie, o soluţie. Toată această tragedie, fiind absolut serioasă, este absurdă şi comică în acelaşi timp. (Yuriy Kordonskiy).

Anul acesta, se împlinesc 118 ani de la premiera, la Moscova, a spectacolului „Unchiul Vanea”, în regia lui V.I. Nemirovici-Dancenko şi a lui Constantin S. Stanislavski (26 octombrie 1899).

mai mult
DocumentarPromovate

Revoluția de la 1848 în Țara Românească- „Dreptate și frăție”

dreptate-fratie

Ideile de propășire națională și de reformă socială, generate de întreaga evoluție a societății românești și care se manifestaseră atât prin acțiunea de la 1821, cât și în diverse opere de teorie politică, și-au aflat aplicarea prin Revoluția de la 1848.

Citirea Proclamatiei de la Islaz

Citirea Proclamației de la Islaz

În 1843 s-a format o societate politică secretă, ”Dreptate-Frăție”. Din ea făceau parte tinerii patrioți și progresiști, dintre care mulți studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei făgăduiseră sprijin tinerilor munteni când se vor ridica împotriva asupritorilor. Mişcarea a izbucnit în Muntenia pe 9 iunie 1848 la Islaz, judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit ”Proclamația de la Islaz” care avea 22 de articole, alcătuită în ceea ce privește fondul, de Nicolae Bălcescu, iar sub raportul formei, adică al însuflețirii, de Ioan Heliade Rădulescu. În act se prevedeau ca revendicări esențiale: ”Independența…administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad și neamestec al niciunei puteri din afară în cele întru ale sale”, ”egalitatea drepturilor politice”, suprimarea rangurilor boierești, împropietărirea țăranilor, ”emancipația mănăstirilor închinate locurilor sfinte”, desființarea robiei țiganilor. În acea zi, la București, trei tineri trag cu pistolul asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, acesta scăpând însă doar cu spaima, epoletul oprind glonțul. Pe 11 iunie, mulțimea, la semnalul dat de clopotul de la Mitropolie, începe a se aduna. Apar steaguri, cocarde și eșarfe tricolore. Pălăriile se împodobesc cu penaje tricolore.

Gheorghe Bibescu

Gheorghe Bibescu

În aclamații și urale toți se îndreaptă spre palat. Bibescu știind că nu are sprijinul armatei – în cursul dimineții toți ofițerii veniseră la el arătând că vor apăra țara de dușmani, dar nu vor vărsa sânge de român- iscălește la ora 22 noua ”Constituție”(în fapt Proclamația de la Islaz) și acceptă formarea unui guvern provizoriu a cărui listă îi e prezentată de revoluționari. După acest act, domnitorul abdică și se retrage în Transilvania. Faptul e anunțat de guvern a doua zi. Pe 12 iunie consulul țarist protestează față de noua orânduire părăsind Bucureștiul. Țara era condusă acum de un ”Guvern vremelnicesc”, prezidat de mitropolitul Neofit având ca membri după model revoluționar francez și „secretari ai guvernului vremnelnicesc”, în persoana unor oameni iluștri precum : Heliade-Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gh. Magheru, C.A. Rosetti, N. Bălcescu, A.G. Golescu, Ion C. Brătianu, Ion Cîmpineanu sau Cezar Bolliac.

Nicolae Balcescu

Nicolae Bălcescu

Pe 14 iunie guvernul revoluționar dă primele decrete: înființarea steagului național cu deviza ”dreptate frăție”, se desființează rangurile civile(boierești), singura deosebire fiind ”aceea a virtuților și slujbelor pentru partie”. Se abolește cenzura, orice român având ”dreptul a vorbi, a scrie și a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”. Se fondează garda națională. Se interzice pedeapsa ”degradatoare cu bătaia” și pedeapsa cu moartea, ”care de atâția ani nu s-a simțit nevoie a întrebuința în Țara Românească”. Pe 16 iunie se eliberează toți arestații politici, iar pe 28 de desființează robia țiganilor. Cercurie conservatoare reacționează. Pe 19 iunie sunt arestați Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Christian Tell. Bucureștenii în frunte cu Ana Ipătescu, însuflețiți de idealurile Revoluției, îi salvează cu prețul a opt morți și mai mulți răniți. Peste nouă zile forțele reacționare răspândesc zvonul că armata țaristă intrase în țară. Guvernul se retrage la Târgoviște pe 28 iunie. Dorința populară în favoarea revoluției, aduce guvernul înapoi la București. Acum, guvernul era pus în fața problemei agrare. Nu se putea decide asupra procedeului exact de împropietărire a țăranilor. Se numește o ”Comisie a propietății” cu 17 boieri și 17 țărani din fiecare județ. Discuțiile sunt aprinse, dar după nouă ședințe se ajunge la un compromis. Apoi, guvernul, tocmai când problema părea rezolvată, decide că situația va fi reglementată de către viitoarea Adunare obștească atât cu privire la suprafețe, cât și modalitatea de despăgubire a propietarilor. Soluția nu va mai avea timp să fie găsită însă.

Ana Ipatescu

Ana Ipătescu

Rusia, dorind să-și mențină protectoratul asupra Țării Românești, cere Porții să restabilească ”ordinea”. Este trimis Suleyman Pașa, cumnatul sultanului, ca să se informeze la fața locului și să ia măsurile necesare. Primit călduros de guvern și populație Suleyman se mulțumește să numească în locul guvernului o ”locotenență domnească” formată din Heliade-Rădulescu, Nicolae Golescu și Christian Tell, oameni ai Revoluției, un fapt acceptat de toată lumea. Reprezentantul turcesc cere unele modificări minore ale ”Constituției” și îi sfătuiește pe revoluționari să trimită o delegație la Constantinopol pentru a obține recunoașterea noului regim și a ”Constituției” modificate. Delegația română pleacă în capitala otomană. Aici găsește însă un mediu ostil. Guvernul țarist, nemulțumit de atitudinea pacifistă a lui Suleyman, insistă pe lângă sultan și reușeșete să-l schimbe pe fostul comisar cu Fuad Pașa. Delegația română nu mai e primită în audiență și se întoarce în țară. Determinantă pentru această schimbare de optică era convingerea Turciei că Anglia și Franța nu erau dispuse să sprijine militar Imperiul Otoman într-un posibil conflict cu rușii.

Arderea Regulamentului Organic şi a Arhondologiei

Arderea Regulamentului Organic şi a Arhondologiei

Amestecul țarist provoacă la București un gest simbolic. Masele revoluționare pe 6 septembrie ard pe Dealul Mitropoliei, după ce-l purtaseră cu alai și bocete prin oraș, exemplarul oficial din Regulamentul Organic, precum și acela al Arhondologiei, cartea care cuprindea numele tuturor boierilor. Pe 13 septembrie, trupele turcești comandate de Fuad Pașa intră în București. Deși Bălcescu preconizase rezistența armată la hotar contra oricăror violări ale teritoriului național, corpul de câteva mii de ”volintiri” și panduri, strâns la Râmnicu Vâlcea sub conducerea lui Gh. Magheru, nu intră în acțiune. În timp ce otomanii ocupă Bucureștiul are loc un incident celebru numit ”Lupta din Dealul Spirii”. Pe un drum îngust sublocotenentul de pompieri Bălășa l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incidentul era aparent fără importanță, dar ura crâncenă dintre români și turci care erau acum ostili Revoluției, a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit la rândul său de un maior turc cu latul sabiei. Ofițerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc pe care l-a ucis, apoi asupra lui Kerim-Pașa căruia i-a ucis calul. În evenimente au intervenit ceilalți pompieri pentru a-și apăra comandantul. Trupele otomane atacă viloent compania de pompieri care opune o puternică rezistență și străpunge liniile inamice și reușește să continue lupta alături de ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

Gheorghe Magheru

Gheorghe Magheru

După o luptă crâncenă ce adurat aproximativ 2 ore și jumătate, trupele române sunt dispersate. În dimineața aceleiași zile, înainte de pătrunderea trupelor în Capitală, Fuad Pașa convocase la Cotroceni, în tabără, pe mitropolit și alte notabilități pentru a le comunica intențiile Înaltei Porți. Se prezintă 3-400 de persoane, atât revoluționari cât și contrarevoluționari. Fuad dă citire unui firman prin care locotenența era dizovată, în locul ei fiind numit un caimacam, ”logofătul dreptății Constantin Cantacuzino” și se restatornicea ”ordinea legală”, adică Regulamentul Organic. Revoluționarii prezenți sunt reținuți în tabăra turcească. Heliade Rădulescu și Christian Tell care nu merseseră la Cotroceni, își găsesc refugiu la consulatul englez.

Christian Tell

Christian Tell

Noua stăpânire exilează 22 de revoluționari pentru început. Apoi se mai dă un decret prin care alți 69 erau expediați peste graniță. Dintre exilați, unii, după ce au fost duși în ghimii(corăbii mici) pe Dunăre, de la Giugiu la Orșova, au plecat spre Paris. Alții au urmat valea Prahovei și au ajuns în Transilvania. Cei mai mulți, după o zăbavă de câteva luni pe malul drept al Dunării, au sosit prin Rusciuk-Varna, în primăvara lui 1849, la Constantinopol. De aici au fost trimiși la Brussa, în Asia Mică, unde au rămas pensionari ai statului turc (au primit 1000 de piaștri pe lună) până în 1856. Gheorghe Magheru și-a dizolvat corpul ostășesc de la Râmnicu Vâlcea, pentru ca apoi pe 28 septembrie, să se refugieze la Sibiu. De ce nu a opus rezistență armată? Pe 15 ale lunii armata țaristă intrase în Muntenia, ocupând partea de răsărit a Valahiei. Pe 2 octombrie își face intrarea în București. Jumătate din oraș rămâne sub ocupație rusă, iar cealaltă jumătate sub stăpânire otomană.

Lupta din Dealul Spirii

Lupta din Dealul Spirii

Revoluția de doar trei luni a avut urmări semnificative. S-au răspândit ideile de reformă socială, care-și vor găsi expresia în dispozițiile din 1858 ale Convenției de la Paris: egalitatea în fața legii, suprimarea titlurilor nobiliare și în legile din 1863-1864 ale lui Cuza și Kogălniceanu, mai exact secularizarea averilor mănăstirești, împropietărirea țăranilor și legea învățământului. Pe de altă parte, Revoluția din Țara Românească a influențat în mare măsură grupul de revoluționari din Moldova, care formulează, utilizând Proclamația de la Islaz, „Programul din august”. Însuflețiți de evenimentele din Valahia, transilvănenii au declanșat mai puternic și ei lupta de emancipare, întărindu-se ideea de unitate națională. Exilarea revoluționarilor munteni a avut, curios, un efect benefic pentru cauza românească. Aceștia au făcut propagandă în Apus, iar opinia publică europeană începe să nutrească puternice sentimente de simpatie pentru români. Acest ”curent” se va dovedi de nestăvilit cu prilejul încheierii Tratatului și apoi a Convenției de la Paris din 1856, respectiv 1858.

dreptate fratie

Istoria Românilor

mai mult
FilmPromovate

Povestea spectacolelor „Revizorul”, „Pescăruşul” şi a filmului „Reconstituirea”, publicată în volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie

pintilie

Povestea spectacolelor de teatru „Revizorul”, „Pescăruşul” şi a filmului „Reconstituirea” este publicată de Lucian Pintilie în volumul „Bricabrac”, editat de Nemira şi lansat pe 29 iunie, potrivit news.ro.

Editura Nemira publică în colecţia Yorick de teatru şi arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, „Bricabrac” – o ediţie revizuită şi adăugită de autor.

Volumul, declarat ”cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010 este o compoziţie ”fără un proiect precis, obiecte fără nici o valoare, uzate şi demodate, dar impregnate de timp, fragmente impregnate, enorm de multe hârtii, un război cu hârtiile”, ce cuprinde confesiuni, pagini de jurnal de regie, cronici de spectacol şi film din presa internaţională, o carte-spectacol pe scena căruia se profilează poveştile marilor spectacole şi filme ale regizorului Lucian Pintilie, precum istoria tumultuoasă a piesei „Revizorul”, „Pescăruşul”, „Salonul nr.6”, „Reconstituirea”.

Cartea va fi lansată joi, 29 iunie, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unui eveniment care va începe la 17.30 cu proiecţia filmului „Tertium non datur” şi care va continua cu o discuţie despre carte în prezenţa autorului şi a invitaţilor speciali: Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Corina Şuteu, moderată de Monica Andronescu.

Proiecţia şi lansarea au loc în cadrul programului Bucharest International Film Festival, iar intrarea este liberă.

„Bricabrac” este un extraordinar document de viaţă trăită în culisele teatrului şi apoi pe platoul de filmare. Lungă, aspră şi emoţionantă confesiune, întreruptă de pagini de jurnal de regie şi de însemnări frisonante, uneori cu ecouri din Sartre sau Papini, de cronici de spectacol şi de film care stau mărturie pentru ce înseamnă Lucian Pintilie în lumea spectacolului şi a filmului european. Este o carte care a găsit forma firească la începutul unui nou mileniu, un puzzle bogat, nesfârşit, din oamenii vii şi răposaţi, din mii de personaje din minunate locuri reale şi imaginare şi, mai ales, din infinite întrebări.

Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Cezar şi Cleopatra” (1963), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vişini” (1967), „Revizorul” (1972, spectacol interzis de cenzură după a treia reprezentaţie), precum şi două filme de lungmetraj: „Duminică la ora 6” şi „Reconstituirea”.

Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.

A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: „Pescăruşul” (1975), „Biedermann şi incendiatorii” (1976), „Jacques sau Supunerea” şi „Viitorul e în ouă” (1977), „Cei din urmă” (1978), „Trei surori” (1979), „Raţa sălbatică” (1981), „Azilul de noapte” (1983), „Arden din Kent” (1984), „Astă seară se improvizează” (1987), „Trebuie să trecem prin nori” (1988), „Dansul morţii” (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: „Pescăruşul” (1983), „Tartuffe” (1984), „Raţa sălbatică” (1988); Arena Stage din Washington: „Tartuffe” (1985), „Raţa sălbatică” (1986), „Livada cu vişini” (1988).

În paralel, a montat şi spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: „Orestia” (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: „Flautul fermecat”(1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: „Rigoletto” (1985); „Carmen” (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6” după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979, a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de zece ani.

După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România: „Balanţa” (1992), „O vară de neuitat” (1994), „Prea târziu” (1996), „Terminus Paradis” (1998), „După-amiaza unui torţionar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (Niki et Flo) (2003), „Tertium non datur” (2006).

În 1990 a fost numit director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, poziţie din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români. În 1992 a publicat la editura Albatros volumul „Patru scenarii”.

mai mult
MonarhiePromovate

Principele Radu: „Peleșul este templul statalității noastre”

principeleradu

Peleșul este templul statalității noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viața noastră ca națiune, dar povestea lui e mai importantă decât Castelul, a afirmat, marți, Principele Radu al României la lansarea cărții-album „Povestea Castelului Peleș”, lansată în foaierul Ateneului Român.

„Peleșul este templul statalității noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viața noastră ca națiune, (…) dar povestea Castelului este mai importantă decât Castelul, tot așa cum cartea noastră este mai importantă pentru cei care nu s-au născut încă, decât pentru cei care sunt în sală astăzi”, a spus principele, citat de Agerpress.

În opinia acestuia „nu există nimic în spațiul românesc care să simbolizeze mai puternic destinul nostru ca stat suveran, independent și ca națiune modernă, europeană decât această clădire la care au contribuit cel puțin 14 naționalități”.

El a mărturisit că atmosfera de la Peleș este una „frumos apăsătoare”.

„Atunci când noi mergem la Peleș pentru diverse angajamente publice, trebuie să știți că nu simțim aceeași ocrotire, aceeași relaxare, același calm pe care îl simțim când mergem la Săvârșin. Peleșul este o clădire care obligă, care-ți aduce în fiecare secundă aminte că ai o datorie și am înțeles de ce este atât de frumos apăsătoare această frumoasă, minunată durare de piatră și de lemn. Pentru că pereții ei, am descoperit, nu sunt acoperiți cu lambriuri, așa cum se vede. Camerele sunt grele de toate durerile care s-au impregnat în acele ziduri. Toate bucuriile, tristețile, dezamăgirile, trădările, deciziile greu de luat, bucuriile obișnuite, simple, de familie — cum ar fi faptul că se îmbrăcau în costume copiii și jucau o piesă de teatru în sala de spectacole — toate acestea sunt în fibra pereților camerelor de acolo și scriu împreună nu cultura României, ci statalitatea ei”, a spus principele Radu.

Istoricul Georgeta Filitti a caracterizat volumul, apărut la Curtea Veche Publishing, drept „o carte excepțională”, accentuând că, din 1873 și până astăzi, Castelul Peleș a rămas o emblemă.

„Avem prilejul să vorbim despre România Modernă care a însemnat și înseamnă România Regală, (…) care și-a avut și câteva simboluri. Între ele, Castelul Peleș a rămas, din 1873 și până astăzi, o emblemă a statalității noastre regale pe care l-am folosit, ne-am mândrit cu el și despre care s-a scris foarte mult”, a spus Filliti.

În opinia istoricului, lucrarea reprezintă „o prezentare de suflet”.

„Dincolo de prezentare științifică, dincolo de prezentare artistică, cum spunea și Alteța Sa, este vorba de un element în plus, este vorba de o prezentare de suflet, pe care nu putea s-o facă decât un membru al Familiei Regale. Cu alte cuvinte, această prezentare caldă, această prezentare care coboară de la Familia Regală către noi, către poporul român, își are o virtute unică, și anume stabilește o dată în plus această legătură sufletească între Coroana României și poporul român”, a mai spus Georgeta Filitti.

Ea a sugerat editurii să grăbească ediția în limba engleză a lucrării, „o carte de vizită absolut excepțională, deopotrivă pentru români și pentru străini”.

Arhitectul Augustin Ioan a afirmat că lucrarea, pe care a citit-o „ca pe un roman polițist”, „este încheiată la toți nasturii academici”, remarcând că „textul cu totul desăvârșit” are 300 de note de subsol, „cel puțin la fel de interesante ca și textul propriu-zis”.

Despre cartea lansată au mai vorbit directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, amfitrionul evenimentului, care a afirmat că sprijină activitățile pe care Casa Regală le întreprinde în sprijinul creșterii prestigiului României, și Iren Arsene, directorul Curtea Veche Publishing.

Evenimentul a avut loc în prezența Principesei Moștenitoare Margareta a României și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, prezentarea cărții fiind urmată de o sesiune de autografe.

Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Seratele „Eminescu, jurnalistul” la Ploiești

eminescu-serate

Serata „Eminescu, jurnalistul” organizată de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România va poposi în urbea lui Caragiale, PESTE MAI PUȚIN DE 24 DE ORE, adică miercuri, 14 iunie 2017, ora 17. Cu această ocazie Consiliul Județean Prahova și Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” din Ploiesti, gazdele manifestării, vă invită să participați la un eveniment cultural de excepție.

La împlinirea a 128 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, continuând parteneriatul cu Institutul Cultural Român, vă invită la o nouă serată „Eminescu, jurnalistul”, devenită, de acum, tradiție.

Prin programul seratei, organizatorii evocă dimensiunea ziaristică, dar și cea a întregii creații a genialului și atât de contemporanului Mihai Eminescu, căutând să promoveze valori ale culturii și științei românești clasice și contemporane.
Se cuvine să subliniem faptul că am intrat în cel de-al patrulea an de când Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) organizează, la inițiativa celor patru jurnaliști Dan Toma Dulciu, Rodica Subţire, Miron Manega şi Doru Dinu Glăvan „Seratele Eminescu, Jurnalistul”, în prezenţa unui public extrem de receptiv.

În tot acest timp, evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi invitați și participanți, care pe măsură ce-i deslușesc condeiul jurnalistului Eminescu, devin tot mai preocupaţi de a-l descoperi și mai profund…
Veniți la întâlnirea cu Eminescu!

mai mult
ActualitatePromovate

De la 15 iunie, roaming la tarife naționale în Uniunea Europeană

roaming

Incepand cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile si datele consumate in roaming in interiorul Uniunii Europene (UE) si tarilor din Spatiul Economic European (SEE) se vor scadea din resursele nationale incluse. Dupa epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca in Romania, in afara propriei retele, dar in limitele unei utilizari rezonabile. Se realizeaza astfel trecerea completa la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit sa protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming in tarile UE, dar si in Norvegia, Islanda si Liechtenstein (SEE).

Cine are dreptul sa beneficieze de „Roam like at home”

Noile conditii se aplica in mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achizitionate atat inainte de 15 iunie 2017, cat si dupa aceasta data. Pentru a beneficia de „Roam like at home” clientii existenti nu trebuie sa-si achizitioneze un nou plan tarifar sau sa isi reinnoiasca abonamentul in vigoare.

De „Roam like at home” nu vor beneficia clientii care aleg in mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming in UE/SEE. Totusi, clientii care au facut o astfel de alegere au dreptul sa revina la „Roam like at home” fara niciun cost suplimentar.

Cum se tarifeaza consumul in roaming in UE/SEE

1.    Apelurile si SMS-urile:

Incepand cu data de 15 iunie 2017, apelurile (minutele) efectuate si SMS-urile trimise in roaming, catre orice destinatie din UE/SEE (inclusiv catre orice numar de telefon din Romania) se scad, pana la epuizarea lor, din minutele si SMS-urile nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din Romania, pentru traficul in afara propriei retele.

Apelurile si SMS-urile primite in roaming in UE/SEE sunt gratuite.

2.    Internet – datele (MB/GB):

Ca regula generala, datele (MB/GB) consumate in roaming in UE/SEE se scad, pana la epuizarea lor, din datele nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din Romania. 

Totusi, in cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limita de date (MB/GB) care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara costuri, urmand sa aplice dupa epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fara TVA. Afla mai multe detalii despre cum va fi tarifat consumul de date in roaming aici.

Posibile exceptii de la tarifarea unitara in UE/SEE

Furnizorii care nu sunt in masura sa sustina comercial furnizarea „Roam like at home” pot solicita si pot fi autorizati de autoritatea nationala de reglementare, in urma unei analize, sa perceapa utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE.  

Cum va fi prevenit consumul abuziv sau anormal in roaming in UE/SEE

Pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a roaming-ului in UE/SEE, adica folosirea in alte scopuri decat pentru calatorii ocazionale in afara Romaniei, de exemplu utilizarea permanenta in UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politica de utilizare rezonabila a acestui serviciu.

Clientilor care depasesc utilizarea rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, in plus fata de tarifele nationale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depasi un anumit plafon. Afla mai multe detalii despre suprataxele aplicabile in roaming aici.

Conditiile de utilizare rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE trebuie descrise, in mod detaliat, in contractele dintre furnizori si clienti.

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal in urmatoarele situatii:

·         daca un utilizator nu prezinta, la cererea furnizorilor, o dovada privind resedinta obisnuita sau existenta unor legaturi stabile cu Romania;

·         daca, intr-o perioada de monitorizare de cel putin 4 luni, se inregistreaza, pe o anumita cartela SIM, in mod cumulativ atat consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cat si prezenta (conectare la retea) mai mare in roaming in UE/SEE fata de nivelul national;

·         daca o cartela SIM inregistreaza o lunga perioada de inactivitate si poate fi asociata unei utilizari preponderente sau chiar exclusiv in roaming in UE/SEE;

·         daca un utilizator a cumparat si utilizat succesiv in roaming in UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelasi furnizor.

mai mult
PromovateSocial

Odraslele… de Ilie Șerbănescu

economic
„Fă bine tarii tale !Citeste si dă mai departe !Așa poate Dumnezeu va lumina mintea unora și altora.” [E]
 
Odraslele …de Ilie Serbanescu
  Cei care s-au aflat la „butoanele” banilor publici în ultimii 25 ani, mulți dintre ei aflați acum după gratii, sau de-abia scăpați de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit „next generation”. Adică progeniturile lor – bogații cu averi deja spălate.
Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru  ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase.      
Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii. De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei 3…   Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate… Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică – o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia. Un alt premier, Radu Vasile, și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.
Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.
Câteva exemple : Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50.000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.
Ilinca Nichita – Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă  fastuoasă la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreț (Alex Mațaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permițînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriașă a familiei liderului PSD, numai suprafața construită a casei depășind 1.300 de metri pătrați. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permițînd  electoratului să vadă că la vârsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea și Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraș deloc ieftin, după cum se știe. Fratele său, Andrei, a învățat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în țară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Și-a deschis, în 2013, un club și la Neptun.
Agathe Blaga. Fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că, exact în urmă cu 3 zile (n.r. data redactării), soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat .
Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra, dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15.000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro.
Ana și Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învață în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele și cazarea costă în jur de 50.000 de euro pe an. Și fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în  România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.
O listă aproximativă:
1. Andrei Hrebenciuc
2. Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor și Andrei Berceanu
5. Elena și Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul Naţional de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român,  la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de EUR.    „Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are opt terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau
primite prin donaţie.
 
Ilie Șerbănescu: DURERE !
Scrisoare deschisă către toți românii 
Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit până când am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru revenirea capitalismului…  Acum sunt la pensie.
Să nu credeți cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rând pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și câte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observat că eu, ca și dumneavoastră, că plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie frantuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța.
Deci eu, atunci când fac duș sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franța.          –
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine.
Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă e român sau ce?
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa sau in Rusia.
Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobânzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nicio bancă românească.
Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import.
Deci.. Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara țării. Recordul de a crește datoria publică la 30 miliarde de euro… ne aparține!
Cât mai poate dura o asemenea situație?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cât timp vom mai putea trage apa la București, ca sa facem plata la Paris, ca și până acum?
Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe! Așa poate Dumnezeu va lumina mintea unora și altora.
Cu drag,
Ilie Serbănescu
mai mult
PromovateRepere

Cearta dintre Sfinții Petru și Pavel

petru-si-pavel

Pe 29 iunie, Biserica ii cinsteste pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. In cadrul acestei sarbatori, de putine ori sau chiar deloc, se aminteste de neintelegerea aparuta intre cei doi Apostoli.

Comunitatile crestine erau alcatuite de popoare si culturi diferite. Din acest motiv, existau persoane care nu doreau sa renunte la anumite obiceiuri. Cea mai mare dificultate de adaptare la starea de har venea din partea iudeilor convertiti. Acestia nu doreau sa renunte la taierea imprejur si cautau sa impuna aceasta prescriptie a legii mozaice si crestinilor de alte neamuri.

Apostolul Petru impartasea dorinta acestora ca taierea imprejur sa se faca pentru toti cei convertiti din randul paganilor, in vreme ce Apostolul Pavel declara inutilitatea legii pentru paganii botezati si pentru orice crestin chemat la o viata noua a libertatii si a duhului.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Galateni 2, 11-14, il cearta pe Sfantul Apostol Petru pentru atitudinea sa : „Iar cand Chefa a venit in Antiohia, pe fata i-am stat impotriva, caci era vrednic de infruntare. Caci inainte de a veni unii de la Iacov, el manca cu cei dintre neamuri; dar cand au venit ei, se ferea si se osebea, temandu-se de cei din taierea imprejur. Si, impreuna cu el, s-au fatarnicit si ceilalti iudei, incat si Barnaba a fost atras in fatarnicia lor. Dar cand am vazut ca ei nu calca drept, dupa adevarul Evangheliei, am zis lui Chefa, inaintea tuturor: Daca tu, care esti iudeu, traiesti ca paganii si nu ca iudeii, de ce silesti pe pagani sa traiasca ca iudeii?”.

Problema a fost rezolvata in cadrul sinodului de la Ierusalim, din anul 50, cand s-a stabilit prin descoperire dumnezeiasca („parutu-s-a Duhului Sfant si noua”) ca nu trebuie facuta o deosebire intre crestinii proveniti dintre iudei si cei dintre celelalte neamuri, renuntandu-se astfel la ideea de a taia imprejur pe cei convertiti dintre pagani.

Sfantul Apostol Pavel a scos in evidenta componenta duhovniceasca a omului si ne-a descoperit ca in Biserica nu mai exista separatie intre iudeu si elin, rob sau liber, ci distinctia este intre omul duhovnicesc, care are Duhul lui Dumnezeu, si omul trupesc, care are duhul lumii. Daca toti crestinii proveniti dintre neamuri ar fi trebuit sa se circumcida, atunci Hristos devenea un pretex pentru convertirea la iudaism. Prin aceasta atitudinea se respingea insasi temelia Bisericii crestine, si anume, ca omul era mantuit prin credinta in Iisus Hristos si nu prin faptele Legii (Galateni 6, 2).

Din aceasta disputa reiese ca si sfintii se cearta, dar nu pentru a fi pe placul lumii, ci spre descoperirea voii lui Dumnezeu. Nu intamplator, in unele icoane ei apar imbratisati, semn ca impreuna au marturisit dumnezeirea lui Hristos si indica unitatea lor in slujirea Evangheliei.

Informatii despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru, iudeu de neam, om simplu, a avut numele Simon si era fratele lui Andrei. A fost chemat la Apostolat de catre Hristos: „Nu te teme: de acum inainte vei fi pescar de oameni” (Lc. 5, 10). Marturiseste inaintea celorlalti ucenici dumnezeirea lui Hristos: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (In. 6,69). Cu toata dragostea sa pentru Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea si s-a lepadat de Domnul, dar si-a redobandit vrednicia de apostol la cea de-a treia aratare a Domnului inviat. Dupa ce femeile mironosite vestesc invierea lui Hristos, Petru face parte din primii ucenici care au sosit la mormantul Mantuitorului. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, predica si trei mii de persoane primesc sa fie botezate. A mai propovaduit Evanghelia lui Hristos in Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia si la Roma. L-a botezat pe primul soldat roman, sutasul Corneliu si a inviat-o pe Tabita, in Iope.

A fost inchis din ordinul regelui Irod Agripa, dar eliberat in chip minunat de un inger. A fost rastignit cu capul in jos la cererea sa, pentru a nu fi asemanat cu Hristos. De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele.

Sfantul Apostol Pavel se numea Saul inainte de convertirea sa. A studiat legea mozaica la scoala rabinului Gamaliel, unul dintre fariseii cei mai invatati ai vremii. Nu L-a intalnit pe Mantuitorul Hristos in timpul activitatii Sale pamantesti. Devine un Apostol al lui Hristos dupa ce viata lui se schimba in chip minunat pe drumul Damascului. In amiaza mare, printr-o lumina stralucitoare, Hristos i se descopera in chip minunat . Este dus la preotul Anania, de la care primeste botezul. Prin convertire, devine din cel care ii persecuta pe crestini, unul dintre cei mai mari propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. A vestit cuvantul Mantuitorului in timpul celor trei calatorii misionare. Chiar daca a fost un om invatat, a marturisit ca nu s-a folosit de intelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia.

Pentru ca a fost cetatean roman, a fost martirizat prin decapitare. Potrivit traditiei, cand a fost decapitat, capul sau a sarit de trei ori pe pamant, iar la fiecare atingere a aparut un izvor, de aici si denumirea „Tre Fontane”.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

mai mult
1 51 52 53 54 55 57
Page 53 of 57