close
Agenda culturală

Excelsior Teen-Fest, festivalul de teatru dedicat adolescenților

„Dur”, în regia lui Vlad Massaci, „Romeo și Julieta”, în viziunea regizorală a lui Victor Ioan Frunză, și „Hamlet”, montat de Ada Lupu, se numără printre spectacolele ce vor fi prezentate la Excelsior Teen-Fest, un eveniment de teatru profesionist dedicat adolescenților, ce se va desfășura între 30 septembrie și 8 octombrie în Capitală.

Festivalul este organizat de Teatrul Excelsior, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, informează un comunicat al instituției.

„Inițiat din dorința de a le oferi adolescenților o alternativă la activitățile lor cotidiene și conceput special pentru a răspunde nevoii lor de a se exprima liber, Excelsior Teen-Fest a devenit atât un spațiu creativ nou, cât și o platformă educațională dedicată tinerei generații”, precizează sursa citată.

Excelsior Teen-Fest a fost recompensat cu Premiul de Excelență oferit de Institutul European Român.

Ediția din acest an se află sub semnul ‘Culturii urbane’, iar din secțiunea oficială fac parte spectacole din Brăila, București, Sibiu și Timișoara. Selecția este realizată de către criticul de teatru Oana Borș și se axează pe două direcții: spectacole care ating universul de preocupări, probleme, teme de viață ale adolescenților — Teen Attitude și „re-citiri” regizorale ale textelor din marea dramaturgie, care fac parte din programele de studiu ale adolescenților — Reborn Classics.

În secțiunea Teen Attitude sunt cuprinse spectacolele „Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare)” (scenariul și regia, Radu Afrim / Teatrul „Maria Filotti” Brăila), „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după un roman de Mark Haddon (regia: Bobi Pricop / Teatrul Național București), „Dur”, după George F. Walkerr (regia Vlad Massaci / Teatrul de Comedie), „20 noiembrie”, după Lars Noren (regia: Eugen Jebeleanu / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), „Vandalul”, după Hamish Linklater (regia: Andreea Vulpe/ Unteatru), și „Say it now!”, după un text de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, în regia lui Marcelino Martin Valiente (Teatrul Național Timișoara).

Secțiunea Reborn Clasic cuprinde spectacolele: „Hamlet”, după William Shakespeare, în traducerea lui Peca Ștefan, regizat de Ada Lupu (Teatrul Național Timișoara), „Romeo și Julieta”, Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis București), „Pescărușul” de A.P Cehov, un spectacol de Andreea și Andrei Grosu (Teatrul Odeon București), și „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache.

Alături de spectacolele ce vor fi prezentate în cadrul Reborn Classic și Teen Attitude, programul celei de-a treia ediții va include numeroase evenimente conexe adresate tinerilor din segmentul de vârstă 14-18 ani: ateliere de creație teatrală coordonate de artiști importanți (secțiunea Teens in the Spotlight), expoziții de fotografie, proiecții de filme și prezentări de carte.

În completarea secțiunilor acestora, anul acesta vor fi incluse și alte activități, menite să exploreze noi paliere ale creativității adolescenților. Totodată, Excelsior Teen-Fest va găzdui anul acesta, în premieră, și câteva spectacole invitate din străinătate, promit organizatorii.

Tags : dramaExcelsior Teen-Festfestival de teatrupiese de teatruteatru

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.