Monarhie

Principesa Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu au efectuat, în perioada 8-11 octombrie, o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei, cea mai amplă vizită externă a Familiei regale din anul 2017.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I, transmis miercuri, duminică, 8 octombrie, în cursul după-amiezii, cei doi principi au sosit la Amman.

În prima zi a vizitei, luni, 9 octombrie, principesa Margareta, președinta Crucii Roșii Române, a vizitat Semiluna Roșie a Iordaniei, unde s-a întâlnit cu președintele organizației, dr. Mohammed Al-Hadid, și cu membrii Comitetului Director, cu acest prilej fiind distinsă cu Medalia de Aur a Semilunii Roșii Iordaniene.

Vizita a continuat la Centrul Național de Oncologie „Regele Hussein”, una dintre cele mai avansate tehnologii în tratarea și cercetarea cancerului din întreaga regiune a Orientului Apropiat, unde a fost primită de principesa Ghida Talal, președintele Centrului.

De asemenea, în aceeași zi, principesa și principele s-au întâlnit la Comitetul Olimpic iordanian cu principele Feisal Al-Hussein, președintele acestui for.

În cursul zilei de marți, 10 octombrie, principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Iordaniei și a fost întâmpinat de principele Mered al Iordaniei, președintele Comitetului Național Paralimpic din țara sa.

În aceeași dimineață, principesa Margareta și principele Radu au fost oaspeții Consiliul Iordanian de Asistență Medicală, aflat sub președinția principesei Muna Al-Hussein. La întâlnire a luat parte delegația rectorilor din România, condusă de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.

Principesa și principele au vizitat apoi împreună cu întreaga delegație universitară, cu membrii Comitetului Sportiv și Olimpic Român și cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România cimitirul regal din Amman, unde s-au recules la mormântul regelui Hussein al Iordaniei, precum și la mormântul fondatorului statului iordanian, regele Abdullah I.

La Societatea Regală de Științe, principele Radu s-a întâlnit cu conducerea societății și cu rectorul și prorectorii Universității Tehnologice „Principesa Sumaya” și apoi a avut o întrevedere cu ministrul Învățământului Superior și Cercetării Științifice, prof. Adel Tweisi.

Principele Radu și delegația românească au mai vizitat Universitatea Iordaniei, cea mai mare instituție de învățământ superior din Regatul Hașemit, care a fost fondată în anul 1962 de către regele Hussein și are astăzi 45 000 de studenți.

În cursul după-amiezii, principesa Margareta s-a întâlnit la Amman cu regele Abdullah al II-lea. Întâlnirea a avut un caracter privat.

Miercuri, 11 octombrie, a treia zi a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, principesa și principele au continuat vizita în orașul Amman și în alte importante centre ale țării.

Principele Radu a mers la Universitatea iordaniană pentru Științe și Tehnologie din orașul Irbid, unde s-a întâlnit cu prof. dr. Omar Jarrah, rectorul universității. De asemenea, a vizitat Spitalul Universitar ‘Regele Abdullah’, aflat sub coordonarea Universității, înființat în anul 2011, apoi Institutul Nanotehnologic al aceleiași unități de învățământ.

Vizita sa a continuat la Universitatea Hașemită din orașul Zarqa, unde a avut discuții cu prof. Kamal Bani-Hani, președintele Universității, precum și cu vicepreședinții instituției de învățământ.

Membrii Familiei regale a României vizitează pentru a șaptea oară Iordania, după vizitele din anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013 și 2014. Regele Mihai și regina Ana au fost oaspeții Familiei regale a Iordaniei în anul 1995.

În ultimele două decenii, România a fost vizitată de regele Abdullah al II-lea (2005), de principesa Muna, mama suveranului hașemit (2006, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017), precum și de principele El Hassan bin Talal, principesa Sarvath, principele Ali și principesa Rym.

Custodele Coroanei și principele Radu au fost însoțiți în vizita din Iordania de un grup de rectori ai universităților din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliul Național al Rectorilor, de secretarul de stat din Ministerul Educației, Gigel Paraschiv, de președintele Comitetului Sportiv și Olimpic Român, Mihai Covaliu, precum și de directorul executiv al Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter.

Vizita din Iordania este a șaptea peste hotare a Familiei regale din acest an.

C.R.

La data de 10 octombrie 1914 (stil nou), la Sinaia, a murit regele Carol I al României (născut ca Prinţul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen). A fost ales Domnitor al Principatelor Române Unite în aprilie 1866. La 10 mai, în acelaşi an, intră în Bucureşti şi depune jurământul de credinţă în faţa naţiunii. La 29 iunie, Parlamentul adoptă prima Constituţie a României, una dintre cele mai avansate ale vremii, redactată pe modelul celei belgiene, care îl confirmă pe Carol I ca Domn. Cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I au reprezentat perioada de dezvoltare a Statului Român modern. Profitând de stabilitatea câştigată prin obţinerea Independenţei la 1878, precum şi de redobândirea Dobrogei, România a continuat reformele agrare, şi-a dezvoltat infrastructura de drumuri şi căi ferate şi industria, devenind unul dintre principalii producători de materii prime ai Europei (n. 1839, în Germania)

În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii.

După ce la Consiliul de Coroană din vara lui 1914 s-a hotărât neutralitatea, regele, conform mărturiei lui I.G. Duca ”stătea închis în cabinetul său de lucru și nu vedea pe nimeni. Pe noi, miniștrii, nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană și până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre care au cerut anume să-i vorbească”.

Suferind de ficat, slăbise mult, puterea îi scăzuse, astfel că a renunțat la plimbările zilnice prin pădurea din preajma Peleșului. În timpul crizelor se chircea de durere, dar nu se văita, pentru a nu fi auzit de cei din jur. În acele împrejurări dramatice, Ion. I.C. Brătianu îl vizita adesea, avea discuții cu suveranul, căuta să-i aline suferința fizică și morală, să-l protejeze de atacurile virulente ale antantiștilor. Cu tactul și inteligența sa, președintele Consiliului de Miniștri l-a convins pe Carol de utilitatea unei convenții cu Rusia. La 18 septembrie/1 octombrie 1914 a fost semnată la Petrograd, Convenția secretă între Rusia și România, prin care în schimbul ”neutralității binevoitoare față de Rusia”, aceasta se angaja ”să recunoască dreptul României de a anexa provinciile aparținând Austro-Ungariei a căror populație este românească”. A fost ultimul act politic major al domniei lui Carol I, deoarece, peste nouă zile, regele a încetat din viață. I.G. Duca nota: ”În dimineaţa de 27 Septembrie(10 octombrie) 1914 dormeam încă adânc când mă deşteptă telefonul. Suna îndelung şi cu vădită enervare. Ce s-o mai fi întâmplat? Alerg la aparat. “Dl. Prim Ministru vă roagă să poftiţi imediat la dânsul, Majestatea Sa Regele a murit subit.”

I G Duca

Primul meu sentiment a fost de uşurare, soarta a dezlegat ceea ce noi nu puteam dezlega. Iată ieşirea aşteptată şi zadarnic căutată! A găsit-o bătrânul suveran părăsind scena pe care piesa nu se mai putea juca cu el, a găsit-o nu retrăgându-se de pe tron, ci retragându-se de pe lumea aceasta. Mai apoi, cuprinzându-mă simţăminte mai omeneşti, mi-am mărturisit păcatul. M-am gândit la lunga lui domnie ce sfârşea într-o aşa de tragică luptă sufletească, m-am gândit la omul care adormise pentru veci, la însuşirile lui, la binele pe care l-a făcut, la binele pe care a vrut să-l facă. La tot ce opera lui reprezenta în evoluţiunea poporului nostru, iar mintea mea i-a adus dreptul, cuvenitul şi cuviinciosul prinos de recunoştinţă.

Ion I. C. Bratianu

Am plecat repede la Brătianu. Dânsul era afectat, îl cunoscuse prea de mult timp şi prea îndeaproape pe Regele Carol ca să nu resimtă în ceasul despărţirii supreme o legitimă emoţiune. Când mai mulţi colegi i-au spus că moartea Suveranului simplifica greutăţile politice în mijlocul cărora ţara se svârcolea, a protestat şi nu ştiu de era sincer. De la el am aflat amănuntele morţii. În ajun, Regele fusese excepţional de ager şi bine dispus, îl primise pe Virgil Arion într-o lungă audienţă şi se culcase voios. Pe la 5 dimineaţa se trezise plângându-se că nu poate respira. Regina Elisabeta a sunat după ajutor şi a trimis în grabă să cheme pe Dr. Mamulea. După câteva minute Suveranul a oftat din greu de două trei ori şi a aplecat uşor capul. Regina a crezut că doarme. Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, primul Rege al României, îşi dăduse însă după 48 de ani de rodnică domnie obştescul sfârşit. Frământările sufleteşti ale ultimelor luni fuseseră peste puterile organismului său îmbătrânit, ele l-au omorât. Când Doctorul Mamulea a sosit nu a putut face altceva decât să constate încetarea din viaţă şi să vestească familia regală şi guvernul. ”Prin moartea sa, regele scăpa de chinurile pe care le îndurase în ultimele luni. ”Ți-a fost credincios până la moarte”. telegrafia regina Elisabeta împăratului Wilhelm al II-lea, în acele zile grele pentru ea.

Regina Elisabeta a Romaniei

Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei la București afirma: ”Regele Carol a murit de război. Ultimele săptămâni au fost o tortură pentru bătrânul domnitor, căci el primea comunicările pe care eu i le adresam, ca pe niște lovituri de bici. Eu primisem însărcinarea să încerc totul, pentru a obține imediata cooperare a României, și a trebuit să merg atât de departe, încât să-i amintesc faptul că un cuvânt dat nu îngăduie nicio șovăire, că un tratat este un tratat și că onoarea îi poruncește să tragă sabia. Mi-aduc aminte de o scenă literalmente emoționantă, când bătrânul rege, plângând atât de tare, se prăbuși pe biroul său și încercă, cu mâinile tremurânde, să-și smulgă de la gât ordinul ”Pour le Merite” (cea mai înaltă decorație prusiană, creată de Frederic cel Mare, primită de Carol ca ofițer german în 1864), pe care o purta în permanență. Pot spune, fără nicio exagerare, că l-am văzut prăbușindu-se zi de zi, sub aceste continue lovituri de măciucă și că excitarea sufletească în care trăia, i-a scurtat, desigur, zilele.”

Bilanțul domniei

O privire obiectivă asupra perioadei 1866-1914, ne conduce la concluzia că cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural.

Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate constituții ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831. Aceasta era liberală, însă nu și democratică.

În 1866, România avea 4.115.818 de locuitori, iar în 1914, 7.771.341. Dintr-un stat vasal Imperiului Otoman, România a ajuns un stat independent și respectabil în Europa, dorit de ambele tabere aflate în conflict, începând din iulie 1914. Prin reformele înfăptuite, România intrase într-un ritm rapid de dezvoltare economică. Dintr-o țară aproape fără industrie ajunsese să dispună de cele mai mari și mai performante rafinării din Europa. Dintr-un stat fără monedă națională, avea, după 1900, una dintre cele mai puternice valute de pe continent. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituția din 1866, una dintre cele mai liberale ale vremii, și-a dovedit viabilitatea. Monarhia devenise o realitate intrată în conștiința publică.

Locurile de veci ale regelui Carol I si al reginei Elisabeta

A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.

După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

F.V.

Luni 25 septembrie, Alteţa Sa Principesa Maria a României, fiica cea mai mică a Regelui Mihai a efectuat o vizită la Școala de la Piscu. Prin acest eveniment se reînnoadă simbolic firul care a legat vechiul cătun de olari de Casa Regală a României, căci Piscu a făcut parte jumătate de secol din Domeniul Coroanei Cocioc Scroviştea, iar bătrânii satului îşi mai amintesc încă acele vremuri.

Copiilor Şcolii Primare Agatonia le-au fost prezentate cele mai importante momente din istoria monarhiei româneşti.

La întâlnirea cu Alteţa Sa copiii au cântat „De la moşii noştri noi am învăţat” şi „N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”. Copiii au pregătit desene şi mesaje.

La întâlnirea cu lutul, Principesa a răspuns Prezent!, mărturisind că şi-a dorit dintotdeauna să încerce lucrul la roată. A vizitat şi atelierul sculptorului Virgil Scripcariu şi s-a interesat de munca noastră pentru patrimoniul cultural.

Marți, 26 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat centrele de zi pentru copii “Micul Prinț” și “Lizuca” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3, interacționând cu copiii aflați în saloane, și a stat de vorbă cu personalul Centrelor și a cunoscut activitatea desfăşurată zilnic.

Scopul celor două Centre este de a preveni abandonul și separarea de familie a copiilor preşcolari cu dizabilități din sectorul 3, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independență și orientare școlară pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire acești copii.

Miercuri, 27 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită cu caracter public în municipiile Călărași şi Slobozia.

În prima parte a vizitei, Principesa Maria s-a aflat, în Călăraşi, la Școala Gimnazială „Carol I”, unde a fost întâmpinată de elevi cu pâine şi sare, după care a vizitat fiecare clasă şi s-a întâlnit cu cadrele didactice.

De asemenea, Alteța Sa Regală a trecut pragul secției de arheologie a Muzeului Dunării de Jos, precum şi Centrului de Cultură și Creație Călărași unde i-a cunoscut pe membrii Ansamblului folcloric „Bărăganul”.

Principesa Maria a vizitat Centrul de Servicii Sociale SERA, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. Alteţa Sa Regală a vizitat câteva căsuțe de tip familial și Centrul de zi. În semn de prețuire, Alteței Sale Regale i-a fost oferit un tablou din origami, lucrat manual de către o tânără talentată, instituționalizată în cadrul SERA Călărași.

În partea a doua a vizitei, Principesa Maria a fost primită, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Vizita s-a încheiat la Centrul Eparhial unde Preasfinția Sa i-a prezentat Principesei Maria lucrarea socială – filantropică împlinită de Episcopie.

Marți, 19 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, la Muzeul Național de Artă, la evenimentul de lansare a manualului pentru elevii din învățământul liceal „Istoria Monarhiei din România” scris de prof. Nicolae Diță, prof. dr. Doru Dumitrescu și prof. drd. Mihai Manea.

Principesa Maria, alături de cei trei autori ai manualului, a acordat autografe și a stat de vorbă cu participanţii la eveniment.

Manualul „Istoria Monarhiei din România” reprezintă un instrument de lucru pentru studierea în școli a istoriei moderne și contemporane. Elevii au ocazia să cunoască și să învețe etapele fundamentale ale emancipării și modernizării României.

„Istoria Casei Regale a României este una tumultuoasă, din pricina schimbărilor produse dupa cel de-al Doilea Război Mondial în estul Europei. La fel de incitantă este şi istoria recentă, cea de după revoluţiile din 1989 din Europa Centrală şi Răsăriteană. Este mai ales interesant modul în care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalată dupa căderea Cortinei de Fier.

Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice în istoria contemporană relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralităţii politice, dar şi acomodării la realităţile epocii actuale.

Istoria Familiei Regale şi a monarhiei din România trebuie înţeleasă, aşadar, nu numai în context românesc, dar văzută şi din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalităţii, ca materie de studiu, este binevenită, reprezentând un capitol important al istoriei naţionale, de afirmare a valorilor României moderne.”

Dr. Diana Mandache

Regina Maria a rămas în istorie asociată cu o anumită simbolistică regăsită în special în pictură, pirogravură, scrieri sau design de bijuterii. Indiferent de miriadele de cuvinte scrise, există o continuă fascinaţie din care iradiază dragostea Reginei pentru viaţă şi frumos, iar mottoul adesea folosit de ea, per amorem ad lucem (Spre Lumină, prin Dragoste), este expresia întregii sale existenţe, care o aduce și astăzi în amintirea noastră.

Regina Maria a devenit un mit întruchipând idealurile unui popor în anii primului război mondial, la polul opus a stat imaginea creată de propaganda Puterilor Centrale, iar mai târziu cea naţională de stânga, care a ţesut poveşti în jurul său, unele din ele perpetuându-se şi astăzi. Având o fire nonconformistă pentru o persoană regală de la acea vreme, a devenit cu uşurinţă ţinta intrigilor începând cu primii ani de la sosirea în România. Era mult prea modernă pentru timpurile sale, o avangardistă, începând cu promovarea Art Nouveaului, adoptarea de prietenii prin corespondenţă, de la Ray Harris Baker la Martha Rooth. În acelaşi timp a promovat stilul neo-românesc arhitectural ca şi arta populară, ea însăşi dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiţionale româneşti sau prin implantarea stilului neo-românesc în saloanele sale de la Cotroceni.

Născută Marie Alexandra Victoria la Eastwell Park în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prințul Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.

De-a lungul vieții a urmărit mereu interesele naționale ale României, opunându-se intrării României în WWI alături de Puterile Centrale și a susținut alianța cu Antanta.

Pe timpul primei conflagrații mondiale și-a însoțit soțul în refugiul din Moldova, activând ca soră în spitalele militare, ceea ce a făcut ca în popor să fie denumită „Regina Mamă”.

După încoronarea ca Regină a României Mari, Maria a participat la o campaniei diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român întregit.

Regina Maria a fost repede adoptată de Armata Română, mai ales după ce a fost numită comandant( proprietar ) al Regimentului de Cavalerie 4 Roșiori.

Legătura dintre oștire și Regină s-a susținut pe faptele suveranei pe câmpul de luptă. Aceasta nu s-a sfiit să lucreze în serviciul sanitar, a îngrijit bolnavii din lagărele de holeră sau să îngrijească bolnavii de tifos din Moldova.

Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la căpătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârsitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei pâna când îsi dadea sufletul – Arthur Gold Lee

În 1917, Regina a dus sacrifiul încă și mai departe. Suverana României s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front de la Cireșoaia, în fața cotei 443, pe linia întâi, la 200 de metri de inamic.

Constantin Argetoianu, unul din politicienii vremii, scria în memoriile sale:

Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești – Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri

Atât de mult și-a iubit poporul adoptiv, încât Maria a trecut, în 1926, de Bunavestire, la ortodoxie. Într-o ceremonie desfășurată la Palatul Regal, ea fost primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române de către Patriahul Miron Cristea.

Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit un salut unic, nerepetat vreodată în fața unui alt om: a fost salutată cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.

S-a stins la 18 iulie 1938. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.

Regina Maria a impresionat şi a avut impact asupra contemporanilor săi, nu numai asupra personalităţilor politice, dar şi asupra femeilor române care începuseră să preia din inovatoarele ţinute ale Reginei, inclusiv portul crucii gamate, un străvechi simbol solar. Astăzi faima sa este la fel de mare poate şi din nevoia oamenilor de a avea modele. În testamentul spiritual intitulat ‘Ţării mele şi Poporului meu’, Regina Maria scria în 1933, cuvinte care impresionează prin sinceritate:

„Te binecuvântez, iubită Romanie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea. Minunată Ţară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”

sursa: activenews.ro

Anunţul trist a fost făcut de către Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, prin intermediul unui comunicat.

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu anunță cu nespusă durere trecerea la cele veșnice a dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu.

Gabriela Duda ne-a părăsit la miezul nopții trecute, internată fiind la un spital din Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iași în primele zile ale lunii curente.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. René Duda a decedat în anul 1999.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.

Custodele Coroanei și Principele Radu, alături de fratele principelui și de familia sa, vor lua parte la înmormântarea mamei lor în orașul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde își dorm somnul de veci ultimele trei generații ale familiei Duda. Ziua și ora ceremoniei vor fi anunțate ulterior.

Dumnezeu să o aibă în pază!

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești. Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.

La o analiză mai amănunţită, însă, umbrele acestei ameţitoare viziuni încep să iasă la iveală. De altminteri, nici frumuseţea ei nu rezistă unei cercetări mai îndeaproape. Trăsăturile obrazului nu erau regulate, afară de nas care avea un desemn admirabil, ochii erau mai mult mici, gura era mare cu tendinţe de a se încovoia în jos. Trupul ei era disproporţionat, bustul prea lung, picioarele prea scurte. Braţele groase, picioarele umflate, gleznele şi încheieturile de la mâini atât de fine, atât de elegante la cea mai de rând dintre ţărancele noastre la ea erau mari, dintr-o bucată. Şi totuşi, înfăţişarea generală era o splendoare orbitoare ca o rază de soare, o minune de armonie şi de colorit.

Aceleaşi contradicţii în moralul ei. 0 inteligenţă vie, simpatică, dar superficială, incapabilă să pătrundă adâncul lucrurilor. De altfel, să fim drepţi, era şi pusă în condiţiuni de adevărată inferioritate, căci Regina Maria nu a primit de la părinţi nici o instrucţie. Tatăl ei, Ducele de Coburg, îşi petrecuse viață pe mare ca amiral britanic şi era prea dedat alcoolismului ca să se preocupe de familia lui. Mama ei, fiica unică a lui Alexandru II, Ţarul Tuturor Ruşilor, fusese crescută în credinţa că învăţătura este bună numai pentru mujici. Fetele ei au trăit, deci, o viaţă de plăceri şi de sporturi, ba în fastul curţii ruseşti, ba prin parcurile castelelor englezeşti şi, cum spunea aşa de plastic chiar Regina Maria: „Ce vreţi, nu era vina noastră, viaţa de familie a fost astfel organizată, încât niciodată nu am putut ajunge până la revoluţia franceză.” S-a căznit în urmă să împlinească aceste goluri, a citit mult şi multe, a dobândit cuvinte numeroase, dar din nenorocire nu a avut pe nimeni lângă dansa care să o instruiască şi, astfel, nu a putut stabili între cunoştinţele ei fără metodă asimilate, nici o legătură, nici perspectiva pe care le da cultura adevărată şi serioasă. Aşa fiind, pe lângă unele vederi juste, se vor descoperi la această femeie de altfel netăgăduit de inteligentă lipsuri mari, idei medievale, găsite în vreo carte de poveşti, sau concepţii incoherente adunate pe la mesele Marilor Duci, sau prin saloanele Marilor Ducese. De fapt în acest cap încântător nimic nu este perfect clar, doar aproximaţie şi fantezie.

Fermecătoare da, dar sub aparenţele farmecului feminin se ascunde o ambiţie nemăsurată, o ambiţie care nu este călăuzită de idealuri nobile, o ambiţie banală, egoistă, ambiţia unei fiinţe care vrea să joace un rol, să se vorbească de ea, să fie lăudată, slăvită. Şi această ambiţie, amalgam curios de vanitate şi de nemărginită prezumţiune, această ambiţie este socotită rece, neînduplecată, ca şi ochii albaştri argintii ai acestei frumoase strănepoate de Regi şi împăraţi, ochi caracteristici cu scânteieri de milă şi cu luciri de oţel. Regăsim în ei şi splendoarea britanică şi firea Romanoffilor.

Bunătatea ei este mare, folositoare, fiindcă este activă, organizatoare, dar când o cercetezi mai de aproape, descoperi că într-însa intră mult calcul. Este un mijloc de a cuceri şi a stăpâni, nu este o pornire imperioasă a inimii.

Când inima este lăsată în voia ei, este mai mult stranie, aplecată spre economii şi spre zgârcenie, îi place mai mult să primească, decât să dea. Şi adesea primeşte cu prea puţine scrupule şi nu da cu destulă generozitate.

Regina este hotărâtă, fără îndoială, nu o încurcă frământările îndoielii și nici nefolositoarele scrupule nu o înăbușesc. Dar hotărârea aceasta nu este o hotărâre sănătoasă, fructul chibzuielii, al judecății liniștite, această hotărâre este impulsivitate, clocot și neastâmpăr. Dacă azi poate face o faptă bună, mâine te poate zvârli în cea mai groaznică aventură. Cu Regina Maria niciodată nu ai nici o garanție de viitor, te poți aștepta oricând la ceea ce nici dânsa nu bănuiește. Voința ei este de asemenea inflexibilă, dar de cele mai multe ori capricioasă, cu o sete de dominațiune născută din atavisme autocratice. Este deseori o voință periculoasă, fiindcă pornește din patimă, disprețuiește povețele, nu-și cântărește posibilitățile și se socotește infailibilă.

În genere, Regina Maria este hipnotizată de marea avuţie, întotdeauna i-au plăcut oamenii bogaţi şi a avut câţiva milionari în cercul relaţiunilor ei intime, indiferent de originea bogătaşului, de sorgintea pură sau impură a milioanelor sale, sau de farmecele lui personale. În aceasta era cu adevărat nepoata lui Eduard VII.

Nici talentul ei nu este armonios, echilibrat, este inegal, cu lumini puternice şi cu umbre întunecoase. Are exagerări şi excese, uneori împinse până la lipsa de gust. Când scrie, abuzează de calificative, când pictează abuzează de tonalităţile vii. Îndeosebi atrasă de ceea ce luceşte, aurul şi portocaliul sunt culorile ei de predilecţie, apartamentele ei sunt poleite, indiferent dacă lucrurile sunt de metal preţios sau simple imitaţii, destul să facă efect. Gusturile ei au ceva asiatic, o vrăjeşte luxul strigător, bătător la ochi al decadenţei bizantine, sau cel al maharajahilor indieni.

De altminterea îi plăcea să-şi zică şi să se creadă englezoaică. Dar de fapt Regina Maria era Romanoff din creştet şi până-n tălpi. Cine nu a citit viața acestei fantastice familii de la Petru cel Mare până la Nicolae II Rasputin, cine nu ştie cine au fost Ecaterina I Skavronska, Petru II, Ana Ivanovna, Ana Leopoldovna, Elisabeta, Petru III, Ecaterina II cea Mare, Pavel Alexandru şi Neculae Pavlovici, Alexandru II şi III, precum şi nefericiţii Nicolae şi Alexandra Fedorovna, acela nu va înţelege niciodată pe deplin psihologia Mariei, Regina României. Numai la lumina acestei fenomenale galerii ancestrale toate însuşirile şi toate gesturile ei apar clare, explicabile, logice.

Nu o voi uita pe Regină la moartea Principelui Mircea, când era zdrobită de durere. Durerea ei nu era numai durerea mamei care-şi plângea copilul, era şi durerea celei uluite de o lovitură a soartei pe care nu o credea posibilă când era vorba de dânsa. Deseori mi-a mărturisit: „Am avut întotdeauna o încredere nestrămutată în steaua mea. Eram sigură că în viaţă totul îmi va reuşi. Niciodată nu mi-am putut închipui că moartea se poate atinge de unul din copiii mei. Când Mircea a murit, pentru prima oară m-am îndoit de mine … ”. Tot dânsa povestea şi următoarea scenă tipică: pe vremuri se ducea să petreacă verile la Munchen şi una din distracţiile ei acolo era să se plimbe cu sora ei, Principesa de Hohenlohe Langenburg, o femeie pe atât de şovăitoare şi de neîncrezătoare în steaua ei , pe cât era ea de hotărâtă şi de plină de încredere, şi să încerce să străbată străzile tocmai când circulaţia era mai vie. Cu capul sus, era întotdeauna sigură că va ajunge repede neatinsă pe trotuarul celălalt, pe când sora ei se zăpăcea, se speria că va da de vreun pericol, sau va rămâne în drum.

Spre fericirea ei şi a ţării, când Regele Ferdinand a urcat treptele tronului, în preajma lor se afla un om de bine. Acesta avea asupra Regelui ca şi asupra Reginei o influenţă atotputernică şi, de fapt, în tot cursul crizei din care a ieşit întregirea neamului românesc, el a fost adevăratul suveran al României. Acesta a fost Barbu Știrbey. Nepot de Domn, frumos, iubit de femei, elegant, plin de farmec, de o neobişnuită distincţiune şi foarte bogat, legăturile lui Știrbey cu curtea princiară dăinuiau de pe la 1907, din vremea însângeratelor răscoale. La moartea lui Kalinderu, Regele Carol îl numise administrator al Domeniilor Coroanei, după îndemnul lui Seculici. Fiind un vechi om de casă al familiei Ştirbey, bătrânul curtean nădăjduia, se vede, ca prin tânărul Principe Barbu să-şi păstreze influenţa şi sub noua domnie pe care o simţea apropiată. Fapt este că la începutul domniei celei noi Știrbey se găsea, deci, într-o situațiune precumpănitoare și oficială, bucurându-se deopotrivă de încrederea Reginei cât și a Regelui.
I.G. Duca – Amintiri politice

Miercuri, 6 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte, la Centrul Internațional de Conferințe Casino din Sinaia, la ceremonia de dechidere a celui de-al 42-lea Conventus Societas ORL Latina și celui de-al 4-lea Congres al Societății Române de Rinologie.

Au luat parte la eveniment personalităţi medicale din ţara noastră şi din străinătate, precum şi reprezentanţi ai Societăţii Române de Rinologie.

Cu această ocazie, Principesa Maria a adresat un discurs participanţilor. De asemenea, au luat cuvântul Dl. Prof. Dr. Codruţ Sarafoleanu, Preşedintele celui de-al 42-lea Conventus Latin ORL, Dl. Prof. Roberto Albera, Preşedintele Societăţii ORL Latine, Dl. Prof. Desiderio Passali, Secretarul General al Societăţii ORL Latine, Dna. Dr. Adriana Neagos, Președintele Societății Române de Rinologie şi Dl. Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Societas ORL Latina a fost înființată la Lyon în anul 1929. Între inițiatori, alături de prof. Antonio G. Tapia (Madrid), prof. Albert Hautant (Paris) și de secretarul general Fleury Chavanne (Lyon) a fost și profesorul român Nicolae Mețianu. Scopul acestei societăți este realizarea unei conexiuni între școlile de otorinolaringologie din lumea latină și alinierea științifică la nivelul de progres al țărilor anglo-saxone.

Conform statutului său, Congresul Societas ORL Latina se desfășoară din doi în doi ani într-o țară latină.

Între anii 1939 și 1948, desfășurarea Congresului a fost întreruptă din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

În anul 1937, Congresul Societas ORL Latina s-a desfăşurat în România sub Înaltul Patronaj al Regelui Carol al II-lea. În afara Congresului din 1937, Congresul Societas ORL Latina a mai avut loc în România în 1984, sub președinția Prof. Dorin Hociotă şi în anul 2006, sub președinția Prof. Dorin Sarafoleanu.

Societatea Latină de ORL s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, ajungând la un număr de 26 de ţări membre şi 40 de ţări afiliate din totalul celor 84 de ţări cu limbă de origine latină de pe mapamond.

Conventus Latin ORL are loc, în perioada 6-9 septembrie 2017, la Sinaia, la Centrul Internaţional de Conferinţe “Casino Sinaia” şi reuneşte peste o sută de participanţi.

În anul 2015, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Congresului Societăţii Române de Rinologie, iar anul acesta, celui de-al 42-lea Conventus Latin ORL.

C.R.

Miercuri, 6 septembrie 2017, Alteţa Sa Regală Principesa Moștenitoare Magareta, Custodele Coroanei, a prezidat o întâlnire de lucru cu personalul Casei Majestăţii Sale din toate departamentele. De asemenea, a luat parte Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate angajamentele publice ale Familiei Regale pentru restul anului 2017 și chestiuni administrative ale Casei Majestăţii Sale.

În ultimele patru luni ale anului, Familia Regală va avea o bogată agendă externă, precum și acțiuni numeroase în București și comunități din țară pe teme sociale, educaționale, culturale, de dezvoltare economică și de sport.

Sâmbătă, 2 septembrie 2017, Televiziunea națională a prezentat a două sute cincizeci și doua ediție a emisiunii „Ora Regelui”. Regizor artistic, Dan Manoliu, Producător, Lidia Voicu, Realizator, Camelia Csiki.

Emisiunea a fost redifuzarea ediției din 13 mai 2017. 

Sumarul:

– Ziua de 10 Mai, sărbătoarea națională a regalității, a început la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, unde a avut loc o ceremonie militară.

– Familia Regală a deschis din nou porţile Palatului Elisabeta pentru tradiționalul eveniment de 10 Mai, Garden Party.

– Academicianul Sorin Dumitrescu, invitatul ”Orei Regelui”, spune de ce ziua de 10 Mai trebuie sa devină ziua națională.

– Alteța Sa Regală Principele Philip, Duce de Edinburg, consortul Suveranei britanice, se retrage din viața publică.

– Anul acesta, de Paște, s-au împlinit 25 de ani de la revenirea oficială din exil a Majestății Sale Regelui Mihai. Puţină lume ştie că, atunci când un milion de oameni l-au întâmpinat, cel care a avut un rol important în aducerea Regelui a fost jurnalistul Petre Mihai Băcanu.

În vara anului anului 2004, președintele Ion Iliescu a organizat o recepție la Palatul Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la memorabilele evenimente din 23 august 1944. Invitat oficial, pentru prima dată din 1947 încoace, în palatul copilăriei sale, Majestatea Sa Regele Mihai I și-a expus punctul de vedere în legătură cu Actul pe care l-a întreprins la 23 august 1944.

Publicăm mai jos discursul integral rostit de Majestatea Sa Regele Mihai I la Palatul Cotroceni, în anul 2004, la recepția organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la actul de la 23 August 1944:

”Domnule Președinte, Excelențele Voastre, Doamnelor și Domnilor,

Ca unul care am fost hărăzit de Soartă să conduc Națiunea română și Armata ei în timpul acela cumplit al anilor ‘40, am înțeles de mult că orice mișcare aș fi făcut, orice decizie aș fi luat, ea va fi interpretată și reinterpretată. Acest lucru este drept și potrivit. Pentru că deciziile mele au influențat viețile tuturor românilor, atât cei contemporani cu evenimentele, cât și cei din generațiile viitoare. Am înțeles, totodată, că interpretările istorice se schimbă, și ele, cu timpul. Ceea ce părea natural sau drept pentru o generație, poate părea de neînțeles pentru alta. Dar am respins întotdeauna, încercarea repetată de a utiliza acest eveniment pentru legitimarea unui partid politic.

Când am decis să acționez, acum 60 de ani, am fost călăuzit numai și numai de datoria pe care o am față de Națiune și față de Armată, și nu de interesele înguste ale unui partid politic. Actul de la 23 August nu este nici pe departe singurul eveniment istoric falsificat în România. Dar este, cu siguranță, cel mai falsificat eveniment din Istoria noastră. De aceea, susțin aniversarea de astăzi a acestui eveniment, la mai bine de un deceniu de la căderea dictaturii comuniste, când România democrată este capabilă să dezbată semnificația evenimentului fără frică și, poate, fără prejudecăți.

S-a spus, în special de către oameni care nu au cunoscut niciodată personal pe nici unul din actorii acestei drame și care nu au citit nici unul din documente, că decizia mea de la 23 August nu a fost necesară. Mareșalul Antonescu era, se spune, pe punctul de a stabiliza frontul din Moldova și, în orice caz, negocia deja, cu Uniunea Sovietică, ieșirea României din război. Complet fals. Am decis să acționez numai când a devenit clar că încercările noastre de a negocia cu aliații nu dădeau rezultate. Ideea că, în vara lui 1944, aliații ar fi fost pregătiți să accepte o pace negociată cu Antonescu sau că Antonescu ar fi fost capabil să oprească Armata Roșie la frontierele noastre, pentru totdeauna, sunt inepții pe care numai oamenii care ignoră înadins realitatea acelei perioade le pot susține.

Am fost, de asemenea, acuzat că am greșit crezând că acțiunea mea de la 23 August ar fi putut garanta României statutul de țară victorioasă la sfârșitul războiului sau că ar fi putut salva România de ocupația sovietică. Desigur nu știam, la acea dată, că toate democrațiile, la care românii se uitau ca la un model, deciseseră deja să ne lase pe mâna sovieticilor. Acele documente rușinoase, completate cu ridicolele lor “procentaje de influență”, au apărut la lumină mult mai târziu. Dar știam că, dacă războiul continuă în felul în care vroia Antonescu, România ar fi fost monstruos distrusă.

Iar eu nu aveam de ales între ocupația sovietică și independența completă. Eu am știut că o ocupație temporară sovietică era inevitabilă. Dar am crezut că sancționarea temporară a Armatei Roșii pe pământ românesc, bazată pe o înțelegere cu guvernul nostru, ne-ar da cel puțin speranța că ocupația ar lua sfârșit la finele războiului. A fost acest gând o naivitate? Poate, văzut cu ochii de astăzi. Dar a fost singura fărâmă de speranță, la vremea aceea, pentru a păstra ceva din independența noastră și ar fi fost o crimă să nu fie încercată.

Nu am avut iluzii în privința comportamentului Armatei Roșii pe teritoriile ocupate. Nici nu am avut idei false despre ceea ce vrea Stalin să facă din Europa, în viitor. Totuși, poate cineva să spună că am fi avut o soartă mai bună dacă luptam pe fiecare stradă și în fiecare sat ca să sfârșim cu aceeași ocupație sovietică luni mai târziu, dar cu câteva sute de mii de morți în plus? La acel moment am încercat să salvez cât mai multe vieți posibil. Desigur, sovieticii nu și-au ținut promisiunile. Și aliații nu ne-au tratat ca pe niște egali, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, așa cum ni s-a dat de înțeles. Dar nu s-ar fi putut obține ceva mai bun dacă războiul continua și dacă și mai mulți români mureau în bătăliile inutile din 1944.

Dar poate că cea mai ciudată critică despre 23 August este că a adus comunismul în țara noastră. Comuniștii, care aveau puțină legitimitate multe decenii după eveniment. A fost o lungă perioadă în care au susținut că au făcut actul de la 23 August ei singuri. Astăzi, cred că astfel de aberații nici nu merită vreo examinare, oricât de superficială. Dar, pentru generațiile noastre tinere, care nu au trăit acele zile, vreau să spun că, în ciuda intimidării și a amenințării prezenței trupelor sovietice, covârșitoarea majoritate a românilor de rând nu au votat pentru Partidul Comunist, în primele alegeri după sfârșitul războiului.

Soarta României nu a fost diferită de cea a Poloniei și Cehoslovaciei, care au fost de partea aliaților, încă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și totuși li sa impus comunismul. Ungaria, de exemplu, care a luptat de partea naziștilor până la urmă, a avut o soartă similară. La fel și Bulgaria, vecinul nostru din sud, care a încercat să rămână complet în afara războiului. Comunismul nu a venit în România din cauza a ceea ce s-a întâmplat acum exact șaizeci de ani. El a devenit inevitabil, în momentul în care cei doi dictatori ai Europei, Hitler și Stalin, au început să sfâșie în bucăți continentul și când democrațiile lumii au decis că, în nobila bătălie pentru a învinge pe unul din monștri, trebuie să rămână în termeni prieteno și cu celălalt monstru. A fost o alegere pe care nici eu, nici oricare alt român nu a făcut-o niciodată; a fost o alegere făcută pentru noi, deasupra capetelor noastre.

Dacă actul de la 23 August nu a oprit ocupația și subjugarea noastră într-o dictatură care a durat decenii după aceea, atunci care este totuși semnificația lui? Și, dacă nu are semnificație, de ce îl celebrăm astăzi? Cred că ziua de 23 August 1944 are nu numai o mare importanță, dar ne poate servi de model, în viitor. Actul pe care l-am condus nu a fost o capitulare fără condiții. A fost o încercare a mea de a salva suveranitatea României, prin încercarea tuturor șanselor, oricât de subțiri, care ne mai erau la îndemână. Mai mult, a fost o încercare de a readuce democrația în colțul acesta al Europei.

Aș fi putut să mă limitez la o schimbare de guvern. Dar primele mele acțiuni au fost să anulez legislația rasistă pusă în funcțiune în timpul războiului, să restaurez Constituția democratică din 1923, să garantez egalitatea tuturor cetățenilor noștri și să garantez libertatea cuvântului și alegeri libere. În acest sens, a fost un act de eliberare pentru întregul popor. Perioada de libertate a fost scurtă, și decenii negre au urmat. Dar, faptul că marea majoritate a poporului m-a sprijinit în timpul acela în acest efort, rămâne cea mai mare satisfacție din viața mea.

Continentul nostru s-a schimbat foarte mult, de atunci încoace. În ciuda tuturor dificultăților și slăbiciunilor, poporul nostru este astăzi liber. Suntem acum membri ai familiei Nord-Atlantice a națiunilor, și curând, vom fi parte a Uniunii Europene. Vechii dușmani au devenit parteneri și prieteni. Dar rănile acelor ani sunt încă prezente în noi. Am fost mișcat de imaginile recente ale Cancelarului german, care a vizitat mormântul tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, care a murit și a fost îngropat în pământ românesc, nu mult după actul de la 23 August. A fost o amintire a costului pe care toate națiunile l-au plătit în acel teribil război, o amintire a suferinței care încă mai doare, chiar personal, noua generație a liberalilor pe care Europa îi are astăzi.

Dar a fost și un simbol al speranței. Niciodată de acum încolo, nici un lider român nu va mai trebui să se găsească în fața unor asemenea decizii, cum am fost eu în luna august, acum 60 de ani. Niciodată de acum încolo nu va mai trebui ca vreun lider român să învețe ce înseamnă ca soarta țării noastre să fie decisă în spatele scenei, în tratate secrete făcute fără să fim informați sau consultați. Mici sau mari, sărace sau bogate, statele Europei trebuie să învețe să se respecte unele pe altele. Trebuie să ne amintim astăzi de soldații care au plătit cu cel mai înalt sacrificiu. Ei toți purtau pe uniformă inițiala numelui meu, și nici o onoare mai înaltă nu mi-a fost dată vreodată decât să-i comand, în acele timpuri grele.

Trebuie să ne amintim de civilii care au pierit în bombardamente, foametea și devastările din război. Și, trebuie să ne plecăm capetele în memoria evreilor uciși, ca și ai membrilor altor minorități etnice, care au suferit în război. Dar, în cele din urmă, trebuie să ne rămână speranța. Încurajez pe toți românii să se uite la actul de la 23 August 1944, nu ca la un eveniment de care a profitat o persoană sau un partid, nici ca la un act care ne-a adus prejudicii, ci ca la un episod fundamental din renașterea noastră morală, începutul unui lung drum către respect de sine și democrație, momentul în care România a dovedit că este parte din adevărata Europă. Idealurile în care am crezut atunci, principiile care m-au condus toată viața, încep să se realizeze astăzi. Sunt mândru de decizia mea și sunt sigur că istoria va dovedi că ceea ce eu și generația mea am făcut, acum șaizeci de ani, a fost drept”.

Historia.ro

Nepotul Regelui Mihai se însoară, iar aleasa inimii sale este o româncă. Știrea, prezentată de TVR a avut ca sursă chiar pe Nicolae, după numele sau civil Nicholas de Roumanie Medforth Mills.  Aleasa inimii râvnitului prinț se numește Alina Maria Binder și are 29 de ani. Căsătoria a primit și acceptul Regelui Mihai, susține fostul principe.

Nepotul Regelui Mihai spune că a cerut-o în căsătorie pe Alina Maria Binder, în urmă cu o lună, în timpul vacanței petrecute împreună în Cornwall. Inelul de logodna este datat 29 iulie 2017.

Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre … De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună.

Sursă: Nicholas de Roumanie Medforth Mills

Nicolae mai spune ca a privit intotdeauna cu admiratie si respect casnicia bunicilor sai, pe care doreste sa o ia exemplu.

Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu, Majestatea Sa Regele Mihai şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele Lor de felicitare.

Sursă: Nicholas de Roumanie Medforth Mills

Nunta va avea loc în vara anului 2018. Alina Maria Binder şi nepotul Regelui Mihai s-au cunoscut în urmă cu doi ani, exact în 29 iulie, de aceea i-a cerut mâna în această zi.

Inelul pe care l-a ales nepotul Regelui pentru viitoarea mireasă este safir cu diamante.

Nicolae are 32 de ani şi a câstigat simpatia românilor în 1992, când l-a însoţit pe Regele Mihai, în prima vizită permisă de autorităţile române, după exilul impus de comunişti. La vârsta de 25 de ani, Nicolae a primit titlul de principe, iar din 2008 a participat la mai multe acţiuni, ecologiste şi caritabile.

Din 2012, când s-a mutat în România, a reprezentat Casa Regală în mai multe activităţi publice. La 1 august 2015, i-a fost retras titlul şi a fost exclus din linia de succesiune la Tronul României, fără o explicaţie clară.

Presa a vehiculat că urma să devină tatăl unui copil pe care nu ar fi dorit să îl recunoască. Copilul, o fetiţă, s-a nascut in februarie 2016.

Nicolae i-a cerut mamei, prin avocatul său, efectuarea unui test de paternitate, dar tânara a refuzat.

Sursa: TVR

Tineretul trebuie să-și cunoască istoria și sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri, a declarat, duminică, la Săvârșin, Principesa Moștenitoare Margareta, prezentă, alături de Principale Radu, la biserica ortodoxă din localitate, unde a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor care și-au pierdut viața pe câmpul de la luptă de la Mărășești.

„Trebuie să ne gândim la toate sacrificiile care s-au făcut în trecut, pentru ca țara noastră să existe acum și este mare lucru că am putut să facem această slujbă. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Tineretul ar trebui să știe că bazele noastre sunt în istoria noastră. Trebuie să respectăm istoria și pe cei care și-au pierdut viața în acte de eroism. Tinerii trebuie să-și cunoască istoria și cât de importantă a fost aceasta pentru viața lor de acum”, a declarat, emoționată, Alteța Sa Regală.

Cu acest prilej, au fost rostite rugăciuni pentru Regele Ferdinand Întregitorul și pentru Regina Maria, „Mama Răniților”. Ceremonia religioasă a fost oficiată în prezența Înalt Preasfinției Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

„A fost o comemorare de aducere aminte a celor care au luptat și și-au pierdut viața în lupte, acum, la centenarul celui dintâi Război Mondial. Se cuvine să ne reîmprospătăm istoria, luptele pentru independență, de reîntregire a țării, pentru bunăstarea și progresul poporului nostru. Ziua de 6 august înseamnă și pentru Biserica Ortodoxă Română un mare praznic, Schimbarea la față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a precizat Arhiepiscopul Aradului.

Alături de membri ai Familiei Regale s-au aflat și reprezentanți ai Asociației „Amicii Regelui Mihai”, veniți special pentru acest eveniment.

„Am venit special de la Arad pentru a fi împreună cu Familia Regală, în această zi de sărbătoare, pentru a comemora eroii din Primul Război Mondial’, spune Alexandru Tiberiu Dekany, copreședinte al Asociației „Amicii Regelui Mihai”.

O parte dintre reprezentanții asociației au venit la acest important eveniment pentru națiunea română, pentru comemorarea eroilor de la Mărășești, dar și pentru Regina Ana, pe care unii dintre ei au avut onoarea să o cunoască personal.

„Suntem aici pentru a ne comemora eroii, dar și pentru Regina Ana, pe care am avut onoarea să o cunoaștem și a cărei amintire rămâne definitiv în memoria noastră. Ne dorim ca și tineretul să știe mai multe despre eroii neamului, să conștientizeze că suntem români, că avem o istorie bogată, că am avut și încă mai avem regi, să învețe ce înseamnă suflet românesc și ce înseamnă monarhia’, spune Ioan Valeriu Boia, din Lipova, membru al Asociației „Amicii Regelui Mihai”, filiala Arad.

P.N.

Cu ocazia comemorării eroilor de la Mărășești, la Biserica Ortodoxă din Savârșin, principesa Margareta a oferit informații despre starea de sănătate a Regelui Mihai.

„Majestatea Sa a vrut un an foarte dificil, incredibil de greu și este foarte fragil în momentul de față, dar e stabil. Are o vară liniștită, ceea ce mă bucură”, a spus principesa Margareta presei.

Regele Mihai s-a retras din viața publică la începutul anului 2016, când a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. Acesta se află sub tratament în Elveția.

Duminică, 6 august 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la ceremonia de comemorare a eroilor căzuți pe Câmpul de Luptă de la Mărășești cu prilejul împlinirii unui secol de la începutul acțiunii militare.

În cadrul ceremoniei de la Mausoleul Mărășești, Principesa Maria a depus o coroană în numele Familiei Regale a României.

Ceremoniile militare și religioase s-au desfășurat în prezența Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Werner Iohannis, prim-ministrului Mihai Tudose, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai Bisericii și Armatei, membri ai Corpului Diplomatic.

Ceremonia a mai cuprins survolul aerian efectuat de avioanele de luptă din dotarea Forțelor Aeriene Române, precum și defilarea Gărzii de Onoare.

Programul comemorării a fost organizat de către Consiliul Județean Vrancea, în cadrul proiectului „Centenarul Marelui Război Vrancea Eroică 1917- 2017”.

EVZ

În prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu, precum și a Principesei Maria, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o slujbă de pomenire sâmbătă, 29 iulie 2017, la împlinirea unui an de la trecerea Reginei Ana la cele veşnice.

La mormântul Reginei Ana din Pridvorul Noii Catedrale, ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, în fruntea unui sobor de preoți ai eparhiei. Alături de ierarhul ortodox și de Familia Regală a stat Preasfinţia Sa Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.

În faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale din Curtea de Argeș au fost prezenți reprezentanți ai societății civile, public venit din diverse comunități ale țării și jurnaliști.

Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au vizitat spațiile în lucru ale Noii Catedrale, s-au închinat la mormintele din vechea catedrală ale Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, pe urmă la sicriul cu rămășițele Regelui Carol al II-lea, situat în capela catedralei. În încheierea șederii la Mânăstirea Curtea de Argeș, Altețele Lor Regale au fost musafirii Înalt Preasfinției Sale la Palatul Arhiepiscopal și Regal.

C.R.