Monarhie

Castelul Regal de la Mamaia,1928

by 24PHARTE on 21/07/2017

În timpul unei vizite pe ţărmul Mării Negre, Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia anului 1920. „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“, descrie ea Mamaia acelor ani ai secolului trecut.

Îndrăgostindu-se de acest ţinut, Regina Maria a ales să-şi construiască un castel, unde să-şi petreacă verile.

Construcţia a fost executată de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere şi supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu, începând din 1 decembrie 1923, şi terminându-se în vara anului 1926.

Materialele de construcţie au fost furnizate de firme renumite în epocă: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundaţie), Societatea Reconstrucţia Dobrogeană şi fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co.

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme, instalaţie de aer condiţionat cu ventilatoare, furnizate de la firma Siemens Schukert Werke, încălzire centrală şi electrică realizate de atelierul Ilie Popescu &Gh.Cretu.

Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a făcut fântâna, trotuarele şi lacul din parc.

Din păcate, regina nu a petrecut nicio zi în castelul ce se întindea pe un domeniu de 1.200 de metri pătraţi, întrucât a descoperit Balcicul, unde şi-a ridicat un alt castel şi unde obişnuia să meargă în fiecare vară.

La 2 decembrie 1927, după moartea Regelui Ferdinand, palatul, compus din subsol cu 16 camere, baie, spălătorie, garaj, parter cu 12 camere, bufet, garderoba, trei terase, opt băi şi mansarda cu şapte camere şi baie, a fost donat de către Regina Maria şi de patru dintre copiii săi (Nicolae, Ileana, Elisabeta şi Mărioara), prinţesei Elena, mama Regelui Mihai.

Noua proprietară a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apă, modificarea drumurilor şi peluzelor.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II- lea, care l-a folosit ca reşedinţă de vară.

Club Castel Mamaia se află în prezent pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. În vreme cu bulgarii au ştiut să-şi atragă turişti la Castelul din Balcic, românii nu au fost în stare să transforme castelul în punct de interes turistic naţional.

C.R.

90 de ani de la moartea lui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927)

by 24PHARTE on 20/07/2017

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927); nepot de frate al regelui Carol I, i-a succedat acestuia, în 1914, la tron; în 1916 a susţinut intrarea României în război de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit, în ţară, Ferdinand cel Leal, dar a fost dezavuat de familia de Hohenzollern); de numele său se leagă şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; la 15.X.1922 a fost încoronat, la Alba Iulia, ca rege al tuturor românilor; după înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării; membru de onoare al Academiei Române (1890); preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914-1927); a fost înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş (n. 1865).

Alteţa Sa Serenisimă Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a văzut lumina zilei la Sigmaringen, la 24 august 1865, fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (1835–1905), pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha (1845–1913).

El a studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Principele Ferdinand a venit prima oară în România în anul 1881, la vârsta de 15 ani. A stat la Palatul Cotroceni, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele lui mai mic, Carol. Cei trei au fost prezenți la ceremoniile Încoronării. Palatul Cotroceni, destinat în anul 1889 de Regele Carol I pentru a fi reședința Principelui Moștenitor, va fi casa lui Ferdinand și a Mariei până la sfârșitul vieții. Palatul Cotroceni este locul unde vor copilări Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea, copiii cuplului princiar moștenitor.

La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat sublocotenent în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie (infanterie). A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani, trecând în patru decenii de la gradul de sublocotenent la cel de mareșal.

Ferdinand devine oficial Principele de Coroană al României în noiembrie 1888, la 23 de ani. Ferdinand rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani și arată o extraordinară loialitate Regelui Carol I, pregătindu-se discret, măsurat și temeinic pentru a prelua pe creștet Coroana de Oțel a României.

Principele Ferdinand sosește oficial în România, la 19 aprilie 1889, în uniformă de sublocotenent, și este primit la Gara de Nord de Regele Carol I și de Regina Elisabeta. La 10 mai 1891, la jubileul domniei unchiului său, Ferdinand este avansat la gradul de căpitan.

Regele Carol I face o vizită în noiembrie 1892 la Londra și Windsor, în care cere Reginei Victoria mâna Principesei Maria de Edinburgh pentru nepotul lui, Ferdinand. Carol I primește cu acea ocazie Ordinul Jartierei.

Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha.

În 1896, Principii Moștenitori Ferdinand și Maria reprezintă Familia Regală română la încoronarea Țarului Nicolae al II-lea.

Ferdinand I a urcat pe Tron la 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește Națiunea și Coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea Unire ce a urmat războiului.

Ferdinand I a fost un distins militar. Înainte de venirea în România, el a fost sublocotenent în Regimentul I al gărzii regale din Potsdam. În anul 1913, Principele Moștenitor Ferdinand a condus armata română în campania din Bulgaria.

După doi ani de neutralitate, în urma deciziei din 14/27 august 1916 a Consiliului de Coroană, prezidat de Rege, România a intrat în război, la 14/27 august, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Regele Ferdinand va fi numit „cel Loial“ pentru că, deşi născut german şi rudă apropiată a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine. Profund religios, sensibil şi cu un înalt simţ moral, Regele a luat această hotărâre printr-un mare sacrificiu personal, respectându-şi astfel promisiunea de a fi „un bun român“, făcută în jurământul depus în faţa Parlamentului, la întronare. În preziua Consiliului de Coroană decisiv, Regele îi spunea lui Titu Maiorescu, om politic conservator filogerman, care încerca să îl convingă să nu aleagă alianţa cu Antanta: „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei.“28

Un sacrificiu regal, care a făcut-o pe Martha Bibescu să îl asemuiască pe Rege cu Sfântul Meinrad, pustnic născut în familia de Hohenzollern şi ucis pe la anul 861. Regele Ferdinand nu şi-a sacrificat pentru România numai familia, ci şi credinţa: din cauză că nu îşi botezase copiii în rit catolic, a fost excomunicat de Papă29, lucru dureros pentru un catolic fervent ca el, care interiorizase perfect deviza familiei sale: Nihil sine Deo („Nimic fără Dumnezeu“). Același lucru urma să se întâmple în anul 1948 cu Regina Ana, excomunicată de Papă pentru că Regele Mihai I a refuzat să-și boteze copii în rit catolic. Dar, aşa cum spunea Eugen Wolbe: „Regii României se trag dintr-un neam princiar pentru care a aduce sacrificii unor valori ideale a însemnat, de când se ştiu ei, ceva ce se înţelege de la sine.“30

Începutul războiului nu a fost favorabil României, care a pierdut sudul ţării şi Capitala. Familia Regală şi autorităţile statului au fost nevoite să se refugieze la Iaşi, Regele Ferdinand rămânând garanţia independenţei ţării şi sprijinul moral al soldaţilor şi al populaţiei civile afectate de înfrângere, epidemii şi foamete. În pragul dezastrului militar, renegat de familia sa din Germania şi confruntat cu moartea propriului copil, Mircea, în 1916, Regele Ferdinand nu şi-a pierdut credinţa în forţa de redresare a naţiunii sale. În Iaşii refugiului a fost creată Fundaţia „Regele Ferdinand I“.

Sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot a dus la refacerea armatei române, care şi-a demonstrat eroismul, sub comanda generalilor Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu, în bătăliile de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917) Mărăşeşti (24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917) şi Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917). Regele nu a ratificat pacea separată cu Puterile Centrale (semnată la 24 aprilie/7 mai 1918), soluţie la care apelase guvernul de la Bucureşti din cauza pierderii sprijinului Rusiei, ce intrase în nefasta zodie a revoluţiilor. Mersul războiului a schimbat însă soarta României, aducându-i victoria şi alipirea provinciilor istorice aflate în afara Statului român. Regele rămăsese, pe tot parcursul războiului, alături de armata sa, prin desele vizite pe front şi repetatele încurajări şi promisiuni în legătură cu schimbările majore care aveau să fie înfăptuite, după încheierea conflictului. La 13 august 1917, într-o proclamaţie adresată armatei şi poporului, Regele spunea: „Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta şi să asigurăm menirea neamului nostru.“31 Încă de la 26 septembrie/ 9 octombrie 1916, Regele instituise cel mai înalt ordin militar de război din România, Ordinul „Mihai Viteazul“.

După război, Ferdinand I, supranumit şi „Întregitorul“, a văzut împlinirea visului românilor, prin Unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Ţara. În urma prăbuşirii Imperiului ţarist, Sfatul Țării de la Chişinău a votat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri, alipirea Basarabiei la România, act confirmat prin Decretul Regal din 10 aprilie 1918. Se împlinea astfel dorinţa patrioţilor români din Basarabia, reprezentaţi de figuri ca Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Inculeţ. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, din Cernăuţi, vota alipirea Bucovinei la România, act confirmat de Regele Ferdinand, prin Decretul Regal din 19 decembrie 1918; printre fruntaşii unionişti din Bucovina s-au aflat: Iancu, cavaler de Flondor, Sextil Puşcariu, Dionisie Bejan, Ion Nistor. Adunarea Naţională de la Alba Iulia, la care au participat 1.228 de delegaţi şi au asistat peste 100 000 de români, a exprimat vocea naţiunii. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, se hotăra Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu Ţara, act confirmat de Rege, prin Decretul Regal de la 13 decembrie 1918. Printre personalităţile care au lucrat pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara s-au numărat Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Gh. Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ion Flueraş, Theodor Mihali și Aurel Vlad. Toate cele trei alipiri au fost ratificate de Parlamentul României, la 31 decembrie 191932.

La Versailles, pe data de 28 iunie 1919, România semna Tratatul de Pace cu Germania. Au urmat tratatele cu Austria (Saint Germain-en-Laye, 10 decembrie 1919), Bulgaria (Neuilly-sur-Seine, 27 noiembrie 1919), Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920) şi Turcia (Lausanne, 24 iulie 1923). După Conferinţa de Pace de la Paris, România Mare beneficia de recunoaşterea majorităţii statelor lumii.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. În timpul slujbei oficiate de Patriarhul Miron Cristea au fost sfinţite coroanele (vechea Coroană de Oţel a Regelui Carol I, pentru Ferdinand, şi o coroană nouă, din aur, pentru Maria) şi binecuvântaţi Suveranii. Afară, Regelui şi Reginei li s-au aşezat pe umeri purpura şi hermina, iar pe creştet, coroanele. Încoronarea a fost urmată de 101 salve de tun şi de ovaţiile asistenţei. În discursul său, Regele Ferdinand a spus:

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret (până atunci se votase pe baza colegiilor cenzitare, aşadar în funcţie de avere) şi reforma agrară din 1921. Legea pentru reforma agrară, din 17 iulie 1921, prevedea exproprierea marilor moşii şi împroprietărirea combatanţilor din Marele Război, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a ţăranilor fără pământ. În urma acestei reforme radicale, mica proprietate agricolă a devenit predominantă în România. Nu trebuie uitat că această reformă a fost promisă de Rege soldaţilor în timpul războiului, ea putând fi aplicată datorită votului unui Parlament dominat de marii proprietari funciari. Caz unic în istorie, o reformă agrară de o asemenea amploare a fost făcută de înşişi proprietarii terenurilor33.

În iunie 1925 era votată legea pentru unificare administrativă. Punerea împreună a unor provincii cu sisteme administrative şi cu mentalităţi atât de diverse a fost un proces complicat, iar rapiditatea cu care România a atins omogenitate administrativă, la doar câţiva ani de la Marea Unire, reprezintă o performanţă notabilă.

Cea mai importantă operă legislativă din timpul domniei Regelui Ferdinand rămâne noua Constituţie, publicată în Monitorul oficial la 29 martie 1923 şi care înlocuia vechiul act fundamental de la 1866, oferind României stabilitate și un remarcabil cadrul legislativ de dezvoltare.

În domeniul politicii externe, obţinerea recunoaşterii României Mari a fost o izbândă istorică. După război, diplomaţii români au lucrat pentru crearea unei reţele de alianţe regionale care să aducă stabilitatea în Europa centrală şi sud-estică: Mica Înţelegere formată din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia (1921) şi Înţelegerea Balcanică formată din România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia (1934). Deloc neglijabil este rolul României în stăvilirea bolşevizării acestei părţi a Europei, prin înlăturarea de la putere a regimului Béla Kun de la Budapesta (în 1919, România răspundea atacurilor maghiare şi ocupa Budapesta, la 4 august; retragerea a avut loc începând cu 16 noiembrie). Un pas important în formarea sau întărirea legăturilor Regatului României cu lumea a fost trimiterea Principelui Moștenitor Carol, în anul 1920, într-un turneul mondial care a durat șapte luni și în timpul căruia moștenitorul Tronului a făcut înconjurul globului. O carte despre această remarcabilă izbândă diplomatică românească a apărut anul acesta, la Editura Corint.

În timpul domniei Regelui Ferdinand, viaţa politică românească a fost dominată de Partidul Naţional Liberal, al cărui şef necontestat, Ion I.C. Brătianu, a fost cel mai apropiat colaborator al Regelui şi unul dintre artizanii Marii Uniri. După alipirea Transilvaniei, PNL avea să fie concurat de Partidul Poporului al mareşalului Averescu şi de Partidul Naţional Ţărănesc, moştenitorul Partidului Naţional din Transilvania.

În literatură s-au remarcat, în această perioadă, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ion Barbu, George Bacovia și Mateiu Caragiale și Al. Philippide. Lumea culturală românească a fost animată de dezbaterea dintre „modernişti“, care pledau pentru necesitatea continuării drumului României conform modelelor oferite de Occident (adepţi ai acestui curent au fost Eugen Lovinescu, Ştefan Zeletin sau Garabet Ibrăileanu), şi „tradiţionalişti“, care puneau accent pe necesitatea conservării şi dezvoltării specificului românesc (printre promotori, Nichifor Crainic şi Lucian Blaga)34.

Pecetea Regelui era expresia statalităţii, a identităţii naţionale. Unirea a fost o alăturare de populaţii cu aceeaşi identitate, o sublimă punere laolaltă culturală, de conştiinţe şi de voinţă. Totuşi, evenimentul nu ar fi avut împlinire statală fără parafa şi existenţa instituţiei Coroanei. Şeful statului era, în modelul acela de cârmuire, un om în care se încarnau identitatea şi statalitatea. În acest sens, istoria modernă a României a oferit Europei doi lideri model: Carol I şi Ferdinand I. De fapt, se poate spune şi contrariul: Europa a fost cea care i-a dăruit, pe cei doi, României.

Fiecare ţară europeană a primit Unirea în conformitate cu interesele proprii. Casele Regale europene au avut întotdeauna legături indisolubile, dar interesul ţării lor a primat mereu. În deciziile de după 1918, o importanţă majoră au avut cancelariile prezidenţiale sau Guvernamentale. Vizitele Reginei Maria la Prim-ministrul francez Georges Clémenceau şi la Președintele Republicii franceze Raymond Poincaré sunt un exemplu edificator. Paradoxal, izbânzile politice și diplomatice ale Reginei Maria (cea din Franța anului 1919 și cea din Statele Unite în 1926) veneau într-o epocă în care Coroanele europene, mai ales cele imperiale, începuseră să cadă.

Performanţa politică a Marii Uniri a fost posibilă prin manifestarea, la momentul potrivit, a unor virtuţi publice de care avem exact aceeaşi nevoie şi în prezent. În anul 1918, România, în afara fericirii istorice de a se vedea întregită, a avut de făcut faţă unor realităţi dramatice: în război murise o zecime din populaţia ţării (mai ales bărbaţi tineri), pe teritoriul naţional funcţionau patru sisteme administrative și juridice, patru monede diferite şi patru sisteme diferite de învăţământ. Cu toate acestea, în numai zece-cincisprezece ani, România a ajuns din urmă Belgia şi Elveţia. A fost un moment de inspiraţie şi de concentrare a energiilor, binefăcător şi productiv.

De patriotism, viziune, modele, spirit de răspundere și de personalități respectabile în viața publică avem exact aceeași nevoie și astăzi, în anul 2016, când sărbătorim 150 de ani de la crearea Dinastiei Regale române.

Deşi discret şi reţinut, Ferdinand I a acceptat să reprezinte personal România în câteva vizite europene. Regele şi Regina au vizitat Polonia în iunie 1923, iar în anul 1924 suveranii au efectuat patru vizite oficiale în Europa Occidentală: Franţa în luna aprilie, Elveţia în luna mai (au fost primii monarhi care au vizitat sediul proaspăt înfiinţatei Ligi a Naţiunilor de la Geneva), apoi Belgia şi Marea Britanie.

Una dintre marile dureri ale Regelui a fost incapacitatea fiului său cel mare, Principele Carol, de a pune interesele naţionale şi dinastice deasupra pasiunilor. În cele din urmă, Ferdinand l-a desemnat ca urmaş la Tronul României pe nepotul său, Mihai. Într-o scrisoare trimisă, la 15 iulie 1927, preşedintelui Consiliului de Miniştri, Regele îşi exprima ultima dorinţă: aceea ca Mihai să-i urmeze la Tron, ajutat de Principele Nicolae, ca Regent. Ferdinand îl ruga pe fiul său cel mare, Carol, să respecte situaţia creată prin însăşi renunţarea lui la drepturile dinastice.

Regele Ferdinand a fost un pasionat botanist, iar analizele sale pertinente îi surprindeau chiar şi pe specialiştii în domeniu. A avut o vastă cultură și nu făcea caz de ceea ce ştia, dintr-o delicateţe ieşită din comun. Cunoştea mai multe limbi, printre care greaca veche şi ebraica. Învăţase şi limba română, încă din timpul studenţiei. Îi plăcea mult să călătorească şi să vâneze. Îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Nu agrea protocolul şi prefera discuţiile pe teme de istorie, biologie sau filologie. A fost Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române, iar în 1905 a fost ales preşedinte al Societăţii de Turism Român35.

Regele Ferdinand I moare, după o lungă suferinţă, în ziua de 20 iulie 1927, la ora două şi cincisprezece minute, la Sinaia, în vârstă de aproape şaizeci şi doi de ani, cu Regina Maria şi patru dintre copii alături36. Câteva decenii mai târziu, în aceeaşi zi a anului 1983, avea loc căsătoria civilă a Principesei Elena, fiica Regelui Mihai, cu Robin Leslie Medforth-Mills. Funeraliile naţionale ale Regelui Ferdinand au fost un eveniment la care au participat zeci de mii de români. Ei şi-au arătat, astfel, iubirea şi recunoştinţa pentru suveranul lor „cel Loial“. Ferdinand I este înmormântat la Curtea de Argeş, alături de unchiul şi mătuşa lui. La serviciul religios de la Curtea de Argeş au participat, în ziua de 24 iulie 1927, 40 000 de oameni. La puţin timp după suveranul pe care îl slujise cu credinţă avea să se stingă şi Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi oameni de stat din istoria României.

În 1914, la venirea pe Tron a Regelui Ferdinand, România avea 7.7 milioane de locuitori şi un teritoriu de 137 000 km2. La moartea lui, ţara număra 17.1 milioane de locuitori şi se întindea pe 295 049 km2. Paradoxurile istoriei şi Providenţa au decis ca acest principe discret şi cultivat să înfrunte un război mondial, să facă alegeri dureroase, să treacă prin boli grele şi chiar prin atentate puse la cale de bolşevici. Tot Providenţa a vrut însă ca Regele Ferdinand să-şi întRegească ţara şi să fie încoronat Rege al tuturor românilor. În Oameni care au fost, Nicolae Iorga scria: „Cel mai mare moment din istoria noastră va rămâne legat de numele lui“.

Regele Ferdinand a avut singura măreţie care rezistă vremurilor: cea dată de bunătate și de profunzime.

În ceea ce ne privește pe noi, autorii volumului, prima calitate a Regelui Ferdinand I care ne impresionează este devotamentul său fără limite față de Regele Carol. Principele Ferdinand avea 15 ani atunci când unchiul său i-a spus că dorește să-i pună pe umeri o mare răspundere. Fără prea multe cuvinte, Ferdinand și-a urmat cu sfințenie unchiul și Suveranul, consacrând fiecare zi a vieții lui, până la capăt, României și legământului făcut Regelui său. Carol I nu a avut vreodată un soldat mai credincios decât Ferdinand. Respectuos, pătruns de admirație și devotament, născut pentru a servi Coroana, Ferdinand nu a fost doar un Rege-model, ci și un principe moștenitor-model. O astfel de fidelitate față de Rege am întâlnit-o, în familia noastră, doar la Regina Ana.

La 24 august, anul trecut, am aniversat în țară 150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand al României. Tinerii români de astăzi au în al doilea Rege al dinastiei noastre un model de modestie, curaj, spirit de răspundere, devotament și delicatețe sufletească.

De numele Regelui Ferdinand I al României se va lega, întotdeauna, conştiinţa datoriei împlinite:

Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată.37

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

C.R.

90 de fapte ale Regelui Mihai I, în 90 de ani de la proclamarea ca Rege al României

by 24PHARTE on 20/07/2017

Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921 la Sinaia, la Castelul Foişor. Naşterea sa a fost salutată cu 101 salve de tun.
Părinţii Regelui Mihai au fost Regele Carol al II-lea şi Regina-Mamă Elena, iar bunicii săi Regele Ferdinand al României, Regina Maria a României, Regele Constantin I al Greciei şi Regina Sofia a Greciei, Principesă de Prusia.
Regele Mihai este strănepotul Regelui George I al Greciei, strănepotul Împăratului Frederick al III-lea al Germaniei, stră-strănepotul Regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei, stră-strănepotul (atât prin Regina Maria a României, bunica tatălui, cât şi Regina Sofia a Greciei, bunica mamei) Reginei Victoria a Regatului Unit, Împărăteasa Indiilor, stră-strănepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, stră-strănepotul Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei şi stră-strănepotul Împăratului Wilhelm I al Germaniei.
Regele Mihai a fost botezat după Mihai zis „Viteazul”, voievodul care a unit sub domnia sa Ţara Românească, Ţara Moldovei şi Transilvania în anul 1600.
Botezul Regelui Mihai din 22 ianuarie 1922 a fost oficiat de mitropolitul-primat Miron Cristea (patriarh al României din 1925).
În 1926, după renunţarea tatălui său, Regele Mihai a devenit moştenitorul bunicului său, Regele Ferdinand, prin codicilul la testamentul acestuia semnat la 11 ianuarie 1926.
A fost proclamat Rege al României la 20 iulie 1927 la moartea bunicului său, Regele Ferdinand, fiind tutelat de o Regenţă care i-a reunit pe patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Gheorghe Buzdugan (mort în 1929, înlocuit de magistratul Constantin Sărăţeanu).
Regele Mihai a fost detronat la 8 iunie 1930 de către tatăl său, Regele Carol al II-lea, devenind Principe Moştenitor şi primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În 1932, Regele Carol al II-lea a alungat-o din ţară pe Regina-Mamă Elena, care s-a stabilit la Florenţa, unde Regele Mihai a vizitat-o în timpul vacanţelor de vară.
Regele Mihai a susţinut examenul pentru absolvirea studiilor primare, la 25 iunie 1932, în faţa unei comisii de examinare prezidate de ministrul instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti.
Regele Mihai şi-a început studiile liceale la 24 octombrie 1932, primul trimestru fiind inaugurat în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a ministrului instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti. La scurt timp a fost alcătuită Clasa Palatină, inaugurată oficial la 30 ianuarie 1933. Integrată Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, era plasată nominal sub autoritatea ministrului învăţământului, dar condusă, de facto, de ofiţeri ai Palatului Regal, directori fiind în cei 8 ani colonelul Traian Eremia Grigorescu (nepotul generalului Eremia Grigorescu), comandorul Preda Fundăţeanu şi colonelul adj. Dumitru Dămăceanu, iar sub-directori locotenent-colonel Emil Pălăngeanu şi căpitanul, apoi maiorul Mircea Tomescu.
În anii 1933-1940, Regele Mihai a avut în total 14 colegi de liceu, printre care trei fii de ţărani: un ardelean, (Gheorghe Duşa), un basarabean, (Radion Chiaburu) şi un bucovinean, (Gheorghe Grămadă); un bănăţean (Ioan Jurchescu), un sas luteran (Walter Heltmann) şi un secui calvin (Ivan Paul Kovacs). Îi mai amintim pe istoricul şi heraldistul Dan Cernovodeanu, Mircea Ionniţiu (viitorul secretar personal al Regelui Mihai), Constantin Malaxa (fiul industriaşului Nicolae Malaxa) şi Lascăr Zamfirescu (fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu şi nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu).
Profesorii de liceu ai Regelui Mihai au fost aleşi din elita învăţământului bucureştean, printre ei regăsindu-se Pr. Acad. Nicolae Popescu (religie), Nicolae Georgescu-Tistu (limba română), Dumitru S. Panaitescu, „Perpessicius” (limba română), Ion Conea (geografie), Enache Ionescu (istorie), Gheorghe Lazăr (istorie), Virgil Arbore (istorie), Vasile Băncilă (psihologie), Ion Zamfirescu (filosofie), Ion Gruia (drept), Eugen Demetrescu (economie politică), Léon Thévenin (limba franceză), Bernhard Capesius (limba germană), Nicolae Herescu (limba latină), Ion Chirescu (muzică), Florica Musicescu (pian), Virgil Roşală (educaţie fizică).
Alături de colegii şi profesorii Clasei Palatine, Regele Mihai a vizitat toată ţara în cadrul unor lecţii de sinteză din verile anilor 1933-1940, care urmăreau să-i asigure o bună cunoaştere a istoriei, societăţii, teritoriului, economiei şi spiritualităţii Regatului României Mari.
Regele Mihai a susţinut examenul de bacalaureat la Palatul Regal, în faţa unei comisii de examinare prezidate de ministrul instrucţiunii publice, Petre Andrei. Proba a inclus trei probe scrise (limba română, matematică, limba franceză) şi examenul oral în Sala Tronului în 27 iunie 1940, ziua Consiliului de Coroană în care s-a decis, în urma ultimatului sovietic, cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa.
La abdicarea tatălui său, Regele Carol al II-lea, în 6 septembrie 1940, Regele Mihai a primit o Românie ciuntită, fără Basarabia, nord-vestul Bucovinei, ţinutul Herţa, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei (Cadrilaterul). În proclamaţia sa, care a ţinut locul actului de abdicare, Regele Carol al II-lea afirma: „Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi.”
După depunerea jurământului ca Rege al României, Regele Mihai I a fost încoronat la 6 septembrie 1940 în Catedrala Patriarhală şi uns cu Sfântul şi Marele Mir de către patriarhul Nicodim Munteanu.
Din 14 septembrie 1940, Regele Mihai a avut-o alături pe Regina-Mamă Elena, care i-a fost un important sfetnic şi sprijin moral.
Regele Mihai nu a putut să-şi exercite în deplinătate atribuţiile ca monarh constituţional în anii 1940-1944 când România a fost guvernată fără constituţie şi fără Parlament. Generalul Ion Antonescu a afirmat în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri pe care îl prezida că Regele este „numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea statului”.
La 14 septembrie 1940, Regele Mihai a semnat Decretul Regal prin care statul român a fost proclamat stat național-legionar. În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, Regele Mihai, aflat la Sinaia, a încercat, la insistenţa maiorului Mircea Tomescu, aghiotantul Majestăţii Sale Regelui, să vină la Bucureşti şi să medieze între legionari şi guvern, dar a fost oprit de generalul Antonescu. La 14 februarie 1941, Regele Mihai a semnat decretul de desfiinţare a statului naţional-legionar.
Regele Mihai a primit demnitatea şi bastonul de mareşal la 10 mai 1941. Este cel mai longeviv mareşal din istoria României şi singurul deţinător în viaţă al Ordinului „Mihai Viteazul”, Clasa I.
Regele Mihai a aflat despre intrarea României în război, la 22 iunie 1941, de la radio.
Începând din 24 ianuarie 1942, Regele Mihai a stabilit contacte cu partidele tradiţionale, Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Naţional-Liberal şi Partidul Social-Gryffindor, făcând demersuri pentru scoaterea României din război. La această acţiune a fost cooptat, în 1944, la cererea anglo-americanilor, şi Partidul Comunist din România, formându-se Blocul Național Gryffindor.
Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au salvat de la moarte zeci de mii de evrei în anii 1940-1944. În 1993, Regina-Mamă Elena a fost declarată „Dreaptă între Popoare”.
La 23 august 1944, Regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi a anunţat în proclamaţia către ţară „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. Simbolic, Regele Mihai a anunţat şi revenirea la principiile Constituţiei din 1923.
Temându-se că vor fi arestaţi de germani, Regele Mihai I şi Regina-mamă Elena s-au adăpostit în satul Dobriţa, la conacul colonelului Petre Petrescu, din 24 august până la mijlocul lunii septembrie 1944.
Întârzierea încheierii convenţiei de armistiţiu cu Naţiunile Unite, care a avut loc la Moscova în 12 septembrie 1944, a permis Armatei Roşii ca, în timp ce Armata Română răspundea contra-ofensivei germane începute la 24 august 1944 cu bombardarea Palatului Regal, să ia 500.000 de soldaţi români drept prizonieri. O anumită propagandă l-a făcut pe Regele Mihai vinovat de această întârziere, dar diplomatul Camil Demetrescu arată cum, la telegrama cifrată personal de acesta în seara zilei de 23 august de la Palatul Regal, aducând la cunoştinţa Aliaţilor lovitura de stat regală, noul guvern şi instrucţiunile către delegaţii români, Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoianu, împuterniţi ca să semneze imediat, acolo, armistiţiul, răspunsul, venit la 27 august de la Cairo, a fost că „Aliaţii acceptă să acorde şi noului guvern cele patru ameliorări de la Stockholm” (condiţiile primite de Antonescu) dar „Armistiţiul nu poate fi imediat semnat pentru că lipseşte unul dintre ambasadorii anglo-saxoni” (!). Ulterior, Aliaţii au cerut guvernului român să trimită delegaţia negociatorilor la Moscova.
Eliberarea nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară, datorată actului de la 23 august, s-a încheiat la 25 octombrie 1944, de ziua Regelui Mihai.
În ianuarie 1945, Regele Mihai a trimis un memoriu preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt în care a arătat abuzurile sovieticilor, rămas fără răspuns. Ocupanţii sovietici au provocat agitaţii care au dus la căderea guvernului generalului Constantin Sănătescu în decembrie 1944 şi al generalului Nicolae Rădescu în februarie 1945.
La 6 martie 1945, Regele Mihai a fost forţat de Andrei Vîşinski să-l numească preşedinte al Consiliului de Miniştri pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor. Acesta fost preţul plătit pentru restabilirea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei.
Regele Mihai a primit Ordinul Victoriei („Pobeda”) prin decretul semnat de Mihail Kalinin, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, la 6 iulie 1945, „pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”. Înaintea Majestăţii Sale au primit aceeaşi decoraţie feldmareşalul britanic Bernard Montgomery, la 5 iunie 1945, şi generalul american Dwight Eisenhower, Comandantul Suprem al Corpului Expediţionar Aliat din Europa, la 10 iunie 1945.
Regele Mihai a primit Legiunea de Merit („Legion of Merit”) în grad de Chief Commander prin decretul semnat de Harry Truman, preşedintele Statelor Unite ale Americii, pentru că „prin judecata lui superioară, prin curajul acțiunii sale și prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuție extraordinară la cauza libertății și democrației”. Legiunea de Merit în grad de Chief Commander a mai fost acordată, după Al Doilea Război Mondial, suveranilor Regele Paul I al Greciei, Împăratul Haile Selassie al Etiopiei, Regele Abdulaziz al Arabiei Saudite şi Şahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului.
În august 1945, Regele Mihai i-a cerut demisia prim-ministrului Petru Groza pentru alcătuirea unui nou guvern care să aibă o mai largă reprezentativitate politică. În faţa refuzului acestuia, Majestatea Sa a intrat în greva regală, din 21 august 1945 până în 7 ianuarie 1946, când, în urma conferinţei Aliaţilor de la Moscova, a fost forţat să coabiteze cu un guvern procomunist.
La 8 noiembrie 1945, de ziua onomastică a Regelui, a avut loc o amplă manifestaţie anticomunistă şi regalistă în Piaţa Palatului care s-a încheiat cu intervenţia muncitorilor şi arestarea sau uciderea unor participanţi.
Forţat de Aliaţi să coabiteze cu un guvern procomunist, Regele Mihai a reuşit, prin mijloacele constituţionale şi legale avute la dispoziţie, să graţieze sau să comute pedepsele sau ordinele de deportare pentru românii care i-au petiţionat, cerându-i ajutorul. Nu a putut să-l graţieze pe mareşalul Ion Antonescu, întrucât actul de graţiere trebuia contrasemnat de ministrului justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu (care în acest caz s-a opus). Mareşalul Ion Antonescu şi colaboratorii săi au fost executaţi la 1 iunie 1946.
Regele Mihai a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra. La 6 decembrie s-au logodit, dar guvernul Petru Groza nu a acceptat cerea lor de a se căsători.
Regele Mihai a fost forţat să abdice la 30 decembrie 1947, la 26 de ani, sub ameninţarea executării a 1000 de studenţi. Palatul Elisabeta fusese înconjurat de membrii ai diviziei „Tudor Vladimirescu” care arestaseră Garda Regală, iar liniile telefonice ale Palatului fuseseră tăiate. Actul de proclamare al Republicii Populare Române din 30 decembrie 1947 a fost însoţit de o serie de falsuri, fraude şi ilegalităţi, prezentate de juristul Eleodor Focşeneanu într-o demonstraţie care-l îndreptăţeşte să concluzioneze: „ceea ce prim-ministrul [Petru Groza] numea «legea istorică, actul de naştere al Republicii Populare Române», nu este altceva decât un fals istoric ordinar. Prin urmare, republica nu are act de naştere!” (Două săptămâni dramatice din istoria României. 17-30 decembrie 1947).
Regele Mihai a părăsit România la 3 ianuarie 1948, împreună cu Regina-Mamă Elena, şi persoane din anturajul său, precum Mircea Ionniţiu, secretarul său personal, comandantul Jacques Vergotti, aghiotant al Majestăţii Sale Regelui, generalul Constantin Petre-Lazăr, aghiotant al Majestăţii Sale Regelui, Dumitru Negel, fost mareşal al Palatului, şi Elena Nelly Catargi, damă de onoare a Majestăţii Sale Reginei. A luat cu sine doar bunurile personale.
La 4 martie 1948, la Londra, Regele Mihai a ţinut o conferinţă de presă în care a denunţat abdicarea care i-a fost impusă: „Îndepărtarea monarhiei constituie un nou act de violenţă în politica de subjugare a României. În aceste condiţii, nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.”
Regele Mihai a patronat Comitetului Naţional Român, guvernul României în exil, anunţat oficial la 10 mai 1949, care avea sediul la Washington D.C., primul său preşedinte fiind ultimul prim-ministru democrat, generalul Nicolae Rădescu. Ulterior, exilul românesc s-a divizat şi nu şi-a mai recăpătat unitatea.
Regele Mihai a fost urmărit de Securitate pe toată durata exilului. Într-o notă a Securităţii din 8 ianuarie 1973 se constată: „Sub aspectul situaţiei materiale, Mihai de Hohenzollern este considerat ca fiind unul dintre cei mai săraci foşti regi, aflaţi în emigraţie”. Dosarul de supraveghere a fost închis la 4 mai 1990. Regele Mihai şi-a consultat dosarul la CNSAS în 2007, prezentat ulterior în expoziţia „Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii”, curatorii expoziţiei fiind Oana Demetriade, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor.
Nunta Regelui Mihai I al României cu Principesa Ana de Bourbon-Parma a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948.
Regele Mihai a avut împreună cu Regina Ana cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.
La 26 martie 1949 s-a născut Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica mai mare a Regelui Mihai. Destinul a făcut ca în aceeași zi (26 martie), în anul 1881, să fi fost ziua când România a fost proclamată Regat.
La 15 noiembrie 1950 s-a născut la Lausanne a doua fiică a Regelui Mihai și Reginei Ana, Principesa Elena. Principesa a fost botezată cu numele bunicii sale paterne, Regina-mamă Elena a României.
La 28 februarie 1953 s-a născut a treia fiică a Regelui Mihai, Irina. Aceasta nu face parte din linia de succesiune la Coroana României.
La 29 octombrie 1957 s-a născut a patra fiică a a Regelui Mihai, Principesa Sofia. Doctorul mamoş care a asistat la naşterea Principesei Sofia, în Grecia, a fost fiul doctorului mamoş din Sinaia al Regelui Mihai. Principesa Sofia s-a născut în aceeași zi (29 octombrie) cu Regina Maria a României (29 octombrie 1875).
La 13 iulie 1964 s-a născut, în exil la Copenhaga, a cincea şi ultima fiică a Regelui Mihai, Principesa Maria a României. Principesa Maria a României îşi trage numele atât de la Regina Maria, bunica Regelui Mihai, cât şi de la Maria de Orleans, bunica maternă a Reginei Ana.
Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia. De fiecare dată când cuplul regal s-au mutat în casă nouă, prima piesă ascultată a fost Poema Română, de George Enescu, care se încheie cu Imnul Regal, întâmpinând Familia Regală în noua lor locuinţă.
Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.
Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.
Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în „Vila Serena” din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.
Din 1956, Regele Mihai a lucrat la Geneva în calitate de pilot de încercare şi demonstraţii de zbor fără vizibilitate, precum şi ca instructor de zbor în cadrul societăţii americane de aviaţie «Lear Jeats and Co». În 1958, filiala de la Geneva a societăţii «Lear» desfiinţându-se, Regele Mihai a deschis, în coproprietate cu un elveţian, o companie de electronică şi de mecanisme automate, „METRAVEL”, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
Din 1968, Regele Mihai a lucrat la Lausanne ca reprezentant (agent) al firmei americane de bursă – «New-York Stockbrockers Drouila&Co». În această calitate s-a ocupat de tranzacţii de bursă ale unor foste familii regale, printre care şi cea a fostului rege Umberto al Italiei. Totodată, a lucrat în calitate de inginer la reprezentanţa din Geneva a companiei de aviaţie «Scandinavia».
Singura perioadă, în cei 68 de ani de căsătorie, în care Regele Mihai a stat despărțit de mai multe ori câteva săptămâni de Regina Ana, soţia sa, a fost în cei nouă ani în care Regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York.
În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului.
Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice.
Nunta de Argint a Regelui Mihai I și Reginei Ana a fost sărbătorită la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitați fiind de Familia Mare-Ducală de Baden, care au găzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena și Principesa Sofia.
Regele Mihai are doi nepoţi, pe Nicolae şi pe Michael, aceştia nefiind însă incluşi în linia de succesiune la Coroana României.
Regele Mihai are trei nepoate, pe Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria, dintre care prima şi ultima sunt incluse în linia de succesiune la Coroana României.
Regele Mihai s-a aflat în exil din 4 ianuarie 1948 până în februarie 1997, timp în care România a trecut prin patru decenii de totalitarism şi un deceniu de dificilă şi tulburată tranziţie spre democraţie.
La 18 decembrie 1989, Regele Mihai a adresat un mesaj cu ocazia evenimentelor de la Timişoara, prin intermediul „Radio Europa Liberă”: „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocaţi, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”
În 25 decembrie 1990, Regele Mihai şi Regina Ana au aterizat pe Aeroportul Otopeni. În drumul spre Curtea de Argeş, unde Majestăţile Lor, însoţiţi de Principesa Margareta, doreau să se reculeagă la locurile de veci ale Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, au fost întorşi din drum, sub motivaţia (falsă) că intraseră în ţară fără viză, cu paşapoarte daneze. Regele şi Regina au fost nevoiţi să se întoarcă imediat în Elveţia.
În 25-27 aprilie 1992, Regele Mihai şi Regina Ana, însoţiţi de Principesa Elena şi Principele Nicolae, au făcut o memorabilă vizită de Paşti, la Putna, Bucureşti şi Curtea de Argeş.
Vizitând ctitoriile şi închinându-se în locurile de veci ale voievozilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, la mănăstirea Putna, respectiv, la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, Regele Mihai a dechis drumul canonizării lor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992. Mult mai târziu, în anul 2008, a fost canonizat şi voievodul Neagoe Basarab, ale cărui rămăşite pământeşti se află la mănăstirea Curtea de Argeş, ctitoria sa.
Regele Mihai a fost oprit de autorităţi pe Aeroportul Otopeni la 7 octombrie 1994. Regele Mihai era invitat, ca martor, la un simpozion organizat cu prilejul a 50 de ani de la Actul de la 23 august 1944.
În mai 1995, Regele Mihai a participat, la Londra, la un eveniment de comemorare a 50 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. A încheiat discursul afirmând: „De-a lungul vieţii mele, nimic nu mi-a adus o mai mare satisfacţie şi mândrie decât faptul că am condus forţele noastre armate atât în timp de război cât şi de pace.”
Începând cu anul 1996, Regele are alături, în Elveția, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Mitropolitul Banatului și de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.
Regelui Mihai i-a fost reacordată cetăţenia română prin Hotărârea de guvern nr. 29 / 1997 dată de guvernul Victor Ciorbea la 25 februarie. În acelaşi timp a fost recunoscută cetăţenia română pentru Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina (acum Irina Walker), Principesa Sofia şi Principesa Maria, prin transcrierea certificatului de naştere încheiat în străinătate.
Din 1997 până în 2007, din biroul său de la Versoix şi, începând cu 2001, din cel de la Bucureşti, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeana. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piaţă, păstrarea culturii nationale, respectarea adevărului istoric, respectarea şi garantarea proprietăţii private, consolidarea statului de drept şi a democraţiei în ţara noastră.
La 30 decembrie 1997, Regele Mihai a anunţat succesiunea Dinastiei Române într-un discurs adresat reprezentanților Guvernului și Parlamentului României, la finalul unui dineu oficial: „Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului și pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi și erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. […] Constituțiile monarhiilor moderne au fost și ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar și pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente. În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa.”
La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestățile Lor au locuit la Palatul Buckingham.
Nunta de Aur a Regelui Mihai I și Reginei Ana a fost sărbătorită în iunie 1998 în Franța, în Departamentul Vendée, invitați fiind de prieteni francezi, care au găzduit celebrarea. Au fost prezenți Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Sofia. Guvernul şi preşedenţia României nu acceptaseră sărbătorirea nuntei de aur în ţară.
Mutarea cuplului Regal în țară a avut loc în anul 2001 (18 mai, la Palatul Elisabeta și 1 iunie, la Castelul Săvârșin).
La 30 decembrie 2007, Regele Mihai a promulgat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României „pentru a succede tuturor celorlalte Statute şi Legi ale Casei”. Principesa Moştenitoare Margareta a primit, ad personam, titlul de „Custode al Coroanei României”. Acest titlu reflectă poziţia Casei Regale că, atât timp cât Coroana nu este re-instituţionalizată, ea se află încă în exil.
Şaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, până la repunerea oficială în posesie a Castelului, în vara anului 2008. La prima vizită a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.
Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.
În 3-9 mai 2005, Regele Mihai a efectuat un Turneu pentru cinstirea soldaţilor români, la 60 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Regele Mihai a participat la ceremoniile de la Mormântul Ostaşilor Români de la Lipova, judeţul Arad, la memorialului ridicat în cinstea soldaţilor români la Brno şi Kromeriz, la Praga şi la Moscova.
La 9 mai 2010, Regele Mihai a participat, la Moscova, la evenimentele de comemorare a 65 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Invitaţia i s-a adresat nu ca fost şef de stat, ci ca ultimul Comandant de Mari Unităţi din timpul războiului rămas în viaţă.
La împlinirea vârstei de 90 ani, la 25 octombrie 2011, Regele Mihai a adresat un memorabil discurs Naţiunii Române de la tribuna Parlamentului României, încheiat astfel: „Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
La 8 noiembrie 2012, în ziua sfinților Mihail și Gavriil din calendarul ortodox, Majestatea Sa Regele a fost sărbătorit la Londra cu fast, cu respect și cu admirație. Regele Mihai a fost omagiat pentru cel de-al 75-lea an de când a primit Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian. Cu ocazia unei ceremonii religioase a fost arborată în Capela Regală Savoy din Londra stema regală a României. Este pentru prima oară în istoria biseculară a Ordinului când blazonul unui rege din altă țară decât Marea Britanie își găsește loc permanent în Capela Savoy. Slujba a continua cu un dineu oficial oferit de Ordinul Regal Victorian, la Stationers’ Hall din Londra. Cei peste trei sute de participanți la dineu au ascultat cu entuziasm și foarte multă afecțiune cuvintele adresate Majestății Sale Regelui de către Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, și de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. (foto)
În 2013, Majestăţile Lor şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, 65 de ani de la căsătorie. Regele Mihai a fost căsătorită cu Regina Ana timp de 68 de ani. Regina Ana a trecut în veşnicie la 1 august 2016, Regele Mihai devenind primul Rege al României care i-a supravieţuit propriei sale soţii.
În cei 90 de ani de la proclamarea Regelui Mihai ca Rege al României în anul 1927, România a avut 38 de prim-miniştri şi 82 de guverne (inclusiv formulele cu prim-ministru interimar, şi numărând de mai multe ori guvernele cu acelaşi prim-ministru, după remanieri).
Sub prima domnie a Regelui Mihai (1927-1930) au servit trei trei preşedinţi ai Consiliului de Miniştri: Ion I.C. Brătianu, 1927, Vintilă Brătianu, 1927-1928, Iuliu Maniu, 1928-1930.
Sub a doua sa domnie a Regelui Mihai (1940-1947) au servit patru preşedinţi ai Consiliului de Miniştri: mareşalul Ion Antonescu, 1940-1944, generalul Constantin Sănătescu, 1944, generalul Nicolae Rădescu, 1944-1945, Petru Groza, 1945-1947.
După revenirea Majestății Sale în țară, în februarie 1997, Regele Mihai și Principesa Moștenitoare au colaborat instituțional cu zece prim-miniștri: Victor Ciorbea 1997-1998, Radu Vasile 1998-1999, Mugur Isărescu 1999-2000, Adrian Năstase 2000-2004, Călin Popescu-Tăriceanu 2004-2008, Emil Boc 2008-2012, Mihai-Răzvan Ungureanu 2012, Victor Ponta, 2012-2015, Dacian Cioloş, 2015-2016, Sorin Grindeanu, 2016-2017.
Regele Mihai a fost contemporan cu şase patriarhi ai României: Miron Cristea, 1925-1939, Nicodim, 1939-1948, Justinian, 1948-1977, Iustin, 1977-1986, Teoctist, 1986-2007, Daniel, 2007-prezent.
În cei 90 de ani de la proclamarea Regelui Mihai ca Rege al României în anul 1927, Academia Română a avut 20 de preşedinţi, printre care Emil Racoviţă, Ioan Bianu, Alexandru Lapedatu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Andrei Rădulescu, Eugen Simion, Ionel Haiduc şi – din 2014 – Ionel Valentin Vlad.
Regele Mihai a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar Comitetul Norvegian nu a luat în considerare acordarea acestei distincţii. Printre susţinătorii acestei candidaturi se numără profesorul Hugh Montgomery, care afirmă că „ar fi foarte potrivit ca Comitetul Nobel din Oslo să îi ofere recunoaştere acestui om de stat internaţional şi erou oferindu-i Premiul Nobel pentru Pace, pentru ca întreaga lume să ia aminte de calităţile neobişnuite ale curajului, modestiei şi devoţiunii faţă de libertate şi drepturile omului pe care Regele Mihai, ca puţini alţii, le-a personificat de-a lungul vieţii îndelungate şi demne.”
Începând din 25 decembrie 1940, Regele Mihai a adresat Naţiunii Române mesaje cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, prin intermediul Societăţii Române de Radiodifuziune şi, în exil, prin intermediul posturilor „Vocea Americii” şi „Radio Europa Liberă”. Această tradiţie a mesajelor Majestăţii Sale Regelui a durat 75 de ani, ultimul mesaj fiind cel din 25 decembrie 2015. După retragerea din viaţa publică a Majestăţii Sale Regelui, anunţată în martie 2016, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, a preluat această tradiţie.
Regele Mihai este cel mai longeviv monarh de la propria sa încoronare, supravieţuind 90 de ani de la urcarea sa pe Tronul României la 20 iulie 1927.

Organizaţia de Tineret ANRM

Testamentul Reginei Maria

by 24PHARTE on 19/07/2017

La 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor, Sinaia, Mama României Mari, Regina Maria pleca să vegheze poporul din ceruri.

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine;eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare:bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte:abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag;m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.

Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc;totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţa că v-am priceput:n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.

N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi:am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.

Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea:iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci:de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn:dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.

Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.(…)

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.

Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.

Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea (17 iulie 1940)

by 24PHARTE on 17/07/2017

”Maiestatea Voastră,

Evenimentele, ca şi unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteţi că situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare. […]

După războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria-după cum consider că am motive să cred-nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. […]

Eu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară:

În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înţelegere paşnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunţa în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă de viitoarea evoluţie în sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el însuşi, cu promptitudine şi prin propria forţă, împotriva ameninţării oricărei agresiuni. Totuşi, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproporţionate cu jertfele cerute de un război. Dacă România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la o înţelegere, convingerea mea este că această atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contră, le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. […]

Dacă Maiestatea Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca şi guvernelor ungar şi bulgar.

Dacă, pe de altă parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord cu modul meu de a raţiona, eu nu îl voi mai continua în viitor, ci, pur şi simplu, voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluţionarea acestor probleme.

Dacă totuşi ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna, pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesaţi, mai mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.”

Adolf Hitler.

23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91

România, 1940:urmările unei nedreptăţi

Dialogul Carol -Hitler

La 1 iulie 1940 guvernul român renunță la garanțiile anglo-franceze, iar la 4 iulie noul guvern a publicat o declarație în care anunța hotărârea sa de a urma o politică de integrare „sinceră” în sistemul Axei. O săptămână mai târziu, la 11 iulie, guvernul român anunța ieșirea din Societatea Națiunilor. Toate aceste gesturi și declarații aveau însă _ cum corect observă noul ministru de externe, Mihail Manoilescu, într-un anumit sens, „un caracter unilateral”, întrucât ele nu au fost urmate, cum era firesc, „de o luare de atitudine a Axei față de România”.

Concomitent însă, între guvernul român și cel german, care acționa în numele Axei, s-a desfășurat, cum spunea tot Mihail Manoilescu, „o acțiune de un ordin confidențial și diplomatic”. Debutul acestei acțiuni s-a produs la 2 iulie. După ce regele Carol al II-lea n-a reușit să obțină legătură telefonică pentru a vorbi cu Hitler, care „se plimba undeva în Franța”, monarhul l-a chemat pe Fabricius pentru a transmite pe cale diplomatică ceea ce dorise să comunice direct Führer-ului. În Însemnări zilnice regele arată ce i-a declarat lui Fabricius, pentru a fi transmis lui Hitler:

1) România a renunțat la garanțiile anglo-franceze și caută „o colaborare mai intimă” cu Germania, „care ar putea fi chiar întărită printr-o alianță care să fie în folosul celor două țări”;

2) Știri sigure arătau că Rusia avea intenția „de a depăși linia de demarcație” stabilită în urma ultimatumului și de a se apropia de zona petroliferă, ceea ce reieșea din pregătirile militare ce le făcea;

3) La evacuarea Basarabiei, trupele române au fost insultate, dezarmate și împiedicate să se retragă;

4) Regele solicita Führer-ului „un ajutor, ca să ne apere în aceste momente grele”, România făcând tot ce a putut pentru a păstra pacea în regiune;

5) În final, el a cerut „o misiune de instrucție militară, care va întări și mai mult legăturile dintre cele două state”.

Răspunsul lui Hitler, comunicat tot prin intermediul ministrului Fabricius, la 4 iulie, interesul Führer-ului pentru modul care regele vedea „regularea chestiunilor” , Ungaria Bulgaria, pentru pe ia o hotărâre. De asemenea, Hitler trebuiau începute „conversații” părțile interesate, deoarece „starea de enervare de înarmare” nu fi rezolvate problemele existente.

Răspunsul Führer-ului conținea și un element care, pe de o parte, constituia o explicație a poziției germane, dar care, pe de altă parte, suna că un avertisment în ceea ce privea poziția Germaniei în raporturile dintre România și vecinii ei, bulgari și unguri:”Germania nu poate uita că Ungaria și Bulgaria au fost aliații ei în trecut”. O astfel de afirmație arată clar că nu justiția, dreptatea, adevărul erau avute în vedere de Germania în reglementarea problemelor româno-ungare și româno-bulgare, ci un factor subiectiv, exprimat tot atât de clar:alianța celor două țări cu Germania. La 6 iulie, Carol a răspuns mesajului Führer-ului:accepta începerea de negocieri cu Ungaria și Bulgaria, pe bază etnică și a schimbului de populație, iar ca accesoriu, eventual, rectificări de graniță.

La 17 iulie, Carol a primit un mesaj scris (datat 15 iulie) de la Hitler. FA¼hrer-ul recomanda regelui luarea unei „hotărâri principiale” în negocierile cu Ungaria și Bulgaria, prin căutarea unei „soluții definitive, care ar putea prezenta riscul unor sacrificii”. Abia după reglementarea „rațională” a problemelor cu Ungaria și Bulgaria Germania se angaja să examineze „posibilitatea unei colaborări mai strânse, iar în vederea acesteia și după împrejurări, să-și asume obligațiuni mai largi”.

Răspunsul regelui Carol al II-lea la acest mesaj a fost înmânat lui Hitler de I. Gigurtu și M. Manoilescu, în cadrul întrevederii pe care aceștia au avut-o cu Hitler la Berghof, la 26 iulie 1940. În esență, regele reafirma acceptul pentru începerea de negocieri cu Ungaria și Bulgaria, pe baza principiului etnic („România nu poate să se abată nici o clipă de la principiul etnic”), care putea fi satisfăcut „în mare măsură” prin schimbul de populație;respingea arbitrajul puterilor Axei, dar accepta „influența lor durabilă”, în sensul moderării revendicărilor „vecinilor noștri”.

În continuare, în scrisoare se arăta că sacrificiile pe care România le făcea ar fi trebuit să ducă nu numai la „o pace definitivă” și „la bune raporturi prietenești de vecinătate”, dar și la o „nouă ordine politică” din care nu puteau lipsi „ample obligații” asumate de Germania, inclusiv garanțiile acesteia „față de orice posibilitate și de orice încercare de știrbire a teritoriului nostru, ori de unde ar veni ea”.

Obiectivele unei inițiative românești

Este prezentă în scrisoarea de răspuns a regelui o idee ce va reapărea în acțiunea politico-diplomatică a guvernului român în primăvara anului 1941, cu prilejul victoriei germane în campania din Balcani. Este vorba de solicitarea ca reglementarea problemelor dintre România și vecinii ei, Ungaria și Bulgaria, să fie inclusă într-o acțiune mai largă de reglementare a tuturor „neînțelegerilor asemănătoare, de mai mare sau mai mică importanță”, între toate statele din sud-estul Europei.

O astfel de solicitare, în vara anului 1940, nu putea avea decât două obiective. În primul rând, ea se putea înscrie în realizarea acelei „păci definitive” și a „bunelor raporturi prietenești de vecinătate” între statele din regiune, care să ducă la „noua ordine politică” și la asumarea de către Germania a unor „ample obligații” privind garantarea integrității teritoriului României împotriva oricărei încercări, „ori de unde ar veni ea”, despre care Carol al II-lea vorbea în scrisoarea către Hitler.

Germania însăși era interesată în realizarea acestei „liniștiri” a sud-estului european, care îi asigura aprovizionarea cu alimente și, în special, cu petrol. „Condiționările” pe care le ridica față de România pentru acordarea de garanții conțineau însă nu numai dorința de a satisface cererile unor „aliați”, dar și intenția de a pedepsi România pentru politica pro-anglo-franceză promovată de guvernul român până la sfârșitul lunii mai, în condițiile în care țara era înconjurată din toate părțile de state ce promovau, în diverse grade, politici pro-germane sau erau chiar aliate ale acesteia. În al doilea rând, această solicitare avea în vedere un obiectiv „de uz intern”, în sensul de a se arăta poporului român care suferise deja trauma pierderii umilitoare a Basarabiei și Bucovinei de Nord și nu mai putea suporta noi cedări teritoriale fără sancționarea celor vinovați că România nu era singura țară care era nevoită să suporte sacrificii.

Motivele pentru care Germania nu a acceptat o discuție generală asupra frontierelor din Balcani au fost furnizate chiar de Hitler. La 27 iulie 1940, în convorbirile pe care le-a avut cu premierul bulgar, Bogdan Filov, și cu ministrul de Externe, Ivan Popov, Führer-ul declara că a respins propunerea românească pentru că „o dezbatere generală nu poate fi folositoare dacă se dorește să se ajungă la o soluție rapidă a problemelor de revizuire”. Ceea ce dorea Hitler era mai întâi un acord între România, Ungaria și Bulgaria, iar în caz de succes el era gata să garanteze, împreună cu Italia și Rusia (!), statutul teritorial rezultat.

Niciunul dintre obiectivele urmărite de Germania, pe de o parte, și de România și Carol al II-lea, pe de alta, nu a fost atins integral. În urma noilor cedări teritoriale pe care a fost constrânsă de Germania să le accepte, chiar dacă România a obținut garanții din partea Axei a căror importanță nu trebuie subestimată, având în vedere politica de expansiune teritorială a Uniunii Sovietice și care și-au demonstrat întreaga valoare, în zonă nu numai că nu s-a instaurat liniștea, ci dimpotrivă, sub regimul impus de „pax germanica” tensiunea a cunoscut acumulări nemaiîntâlnite până atunci, gata să erupă la suprafață în orice moment favorabil.

În ceea ce privește situația internă din România, în urma noilor pierderi teritoriale impuse prin Dictatul de la Viena și Tratatul de la Craiova, regimul regelui Carol al II-lea a fost puternic contestat, încât acesta a fost obligat, la începutul lunii septembrie, să abdice și să părăsească țara.

Historia

Va fi prinţul Nicolae Mihai regele României de mâine?

Prinţul Nicolae de România se îmbracă în haina Regalităţii

by 24PHARTE on 15/07/2017

Vineri, Prinţul Nicolae de România a trimis un mesaj, care a fost citit la un eveniment organizat de Mişcarea pentru Regat şi Coroană (MRC). La Jockey Club, aceasta a organizat un eveniment, cu prilejul comemorării a 90 de ani de la urcarea Regelui Ferdinand la cer, dar şi cu prilejul aniversării a 90 de ani de la urcarea Regelui Mihai pe Tronul României.

După ce a fost înlăturat din linia dinastică a Casei Regale, prinţul Nicolae revine astfel în forţă. Între el şi custodele Casei Regale are loc o semiapropiere. Neoficială. Implicită.

Fără aceasta, nu era posibil să-şi semneze mesajul „Nicolae al României”. Iar dacă totuşi a făcut-o pe cont propriu, acesta este un semnal de forţă în plus. Încărcându-se cu misiunea de a duce mai departe tradiţia patriotică, profund morală, a înaintaşilor săi, Prinţul Nicolae se îmbracă, simbolic, în haina Regalităţii Române.

Mai jos, mesajul integral:

Prinţul Nicolae: „În ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită”

Mesajul lui Nicolae al României la evenimentul Mișcării pentru Regat și Coroană.

Rememorez alături de voi două evenimente cu mare semnificaţie în inimile românilor. 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand şi prima urcare pe tronul României a Regelui Mihai, bunicul meu.

În ziua când a închis ochii, 20 iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită. Cu identitate consistentă, şi o dinastie întemeiată pe valorile morale ale Regelui Carol I.

Atunci când urcă pe Tronul României, în ziua de 20 iulie a anului 1927, Regele Mihai este înscăunat conducător al unei ţări cu anvergură europeană, performantă cultural, economic şi industrial.

„O istorie crudă şi neiertătoare”

Deşi la o vârsă fragedă, înţelege şi îţi asumă dificila misiune de continuator al Dinastiei şi conducător al poporului său, printr-o istorie ce avea să se dovedească nu de puţine ori, crudă şi neiertătoare.

Regele a reprezentat o lumină călăuzitoare în anii celui de-al doilea Război Mondial. Dar şi în deceniile întunecate ale comunismului românesc. Astfel, Regele Mihai, bunicul meu, a devenit un reper de identitate şi de moralitate pentru poporul său, până în prezent.

Chiar dacă trăia în exil, Regele a rămas un model pentru poporul lui și a căutat neîncetat modalități de a-și ajuta tara lăsată în urmă.

„Putem fi mândri de înaintaşii noştri”

Regele Mihai, de la a cărui primă urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului faţă de ţară.

Rememorăm împreună acele momente de istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele valori pe care se construieşte destinul unui popor.

Putem fi mândri de înaintaşii noştri dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi principiile lăsate de aceştia.

Prinţul Nicolae: „Îmi asum această datorie, să merg alături de poporul meu, în făurirea propriului destin istoric”

Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric.

Nicolae al României

Bogdan Basarab

Ziua de naștere a Principesei Maria

by 24PHARTE on 13/07/2017

Astăzi, Principesa Maria își sărbătorește astăzi ziua de naștere. La mulți ani, Alteța Voastră Regală!

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a născut în exil, la Copenhaga, în ziua de 13 iulie 1964. Principesa a venit pe lume în lipsa tatălui său, care urma activități profesionale la New York Stock Exchange. Regele Mihai a fost informat prin telefon că a devenit, pentru a cincea oară, tată. Cea mai tânără dintre principesele României a fost botezată în credința ortodoxă, iar nașa de botez a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei.

Principesa Maria a locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A lucrat la New York, în relatii publice, în cadrul unor companii private. Apoi, Alteța Sa Regală a locuit în Statul New Mexico și a activat în domeniul consultanței private.

Principesa a petrecut, în ultimii ani, Crăciunul la Săvârșin, în compania Majestăților Lor și a Altețelor Lor Regale. Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară și la București, din 1997 până în 2014. Cea mai importantă ședere în țară a Principesei Maria a fost aceea de la Crăciunul anul 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc.

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a împlinit, la data de 13 iulie 2014, vârsta de 50 de ani. Majestatea Sa Regele și-a dat acordul ca sărbătorirea jubileului Principesei Maria să aibă loc la București, cu ocazia zilei de 10 Mai.

Astfel, pe data de 7 mai 2014, seara, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a conferit, în numele Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce Principesei Maria. După ceremonie, a avut loc un dineu în onoarea Principesei Maria. La ceremonie și dineu au luat parte Principele Radu, precum și personalități din autoritatea politică, mediul academic și societatea civilă.

În toamna anului 2014, Principesa Moștenitoare Margareta a cerut surorii sale să se mute definitiv în România. În ianuarie 2015, Principesa Maria s-a mutat la București.

Principesa reprezintă Familia Regală în diverse ocazii, în București, în comunitățile locale și în străinătate. Alteța Sa Regală sprijină diverse proiecte cu caracter social și de promovare a economiei românești.

Principesa Maria a acordat, din 2015 încoace, patronaj regal Congresului Societății Române de Rinologie, Organizației Umanitare Concordia, Programului Național Patrula de Reciclare, Expoziției Chinologice internaționale de la Alba Iulia, Salonului Calului (Clubul Equestria), Festivalulului Internațional de Ceramică de la Cluj (Caolin) și Federației Române de Badminton.

90 de ani de la proclamarea lui Mihai I ca rege al României, marcați la Castelul Peleș

by 24PHARTE on 12/07/2017

O ceremonie aniversară a avut loc, miercuri, la Castelul Peleș din Sinaia, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la proclamarea lui Mihai I ca rege al României, evenimentul fiind catalogat de principele Radu drept un „precedent în istoria lumii”.

La 20 iulie 1927, la Domeniul Regal Sinaia se stingea din viață Regele Ferdinand Întregitorul. În acea zi, îi succeda în poziția de Cap al Statului nepotul său, Regele Mihai I, în vârstă de cinci ani.

Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare, a invitat la acest moment solemn și plin de însemnătate reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Armatei, Bisericii și Academiei, precum și personalități din societatea civilă.

La ceremonia care s-a desfășurat în Holul de Onoare al Castelului Peleș au fost prezenți principesa moștenitoare Margareta, custode al coroanei și principele Radu, manifestarea fiind deschisă prin intonarea imnului regal.

Principele Radu a ținut un discurs adresat principesei Margareta, custodele coroanei române, în care a arătat că regele Mihai este, probabil, „singurul om destinat să devină șef de stat care a reușit performanța de a trăi 90 de ani după ziua propriei încoronări”.

„Astăzi găzduiți un eveniment ce cred că nu are precedent în istoria lumii. Probabil că Majestatea Sa regele nostru este singurul om destinat să devină șef de stat care a reușit performanța de a trăi 90 de ani după ziua propriei încoronări. (…) Niciodată Holul de Onoare nu a găzduit un astfel de eveniment desenat astfel și cu acest fel de conținut. (…) Atunci când a succedat bunicului său la vârsta de 5 ani, nimeni de pe această lume nu își putea imagina că un copil poate duce în spate soarta unui stat, mai ales într-un secol atât de greu și mai ales într-o parte de lume atât de încercată. (…) Avea forță acest copil de 5 ani și ea stătea în faptul că existența lui, chiar inocentă, de zi cu zi, garanta că România rămâne în continuare un stat suveran condus de o monarhie constituțională. (…) El (regele—n.r.) a reușit aproape să își depășească și propriul destin, dacă acest lucru este posibil, și să ajungă o vârstă atât de avansată, încât, răpus de boli și slăbit de ani, să trebuiască să își transfere prezența și autoritatea succesorului pur și simplu din cauză că, fizic vorbind, el nu mai putea duce în spate o astfel de răspundere. Dar chiar și acest lucru făcându-l, la 1 martie 2016, regele a continuat să fie deasupra noastră și să stea, așa cum este și în această seară, atât de paradoxal, printre noi, deși fizic nu se află printre noi”, a spus principele Radu în discursul său, citat de Agerpres.

Programul a inclus, de asemenea, o rugăciune oficiată de episcopul Varlaam, urmată de citirea de către o elevă a Școlii gimnaziale „Principesa Margareta” din București a unui fragment din eseul „Regele meu”, scris în octombrie 2011 de Theodor Brașoveanu, doctor în fizică, absolvent al Universității Princeton.

Orchestra militară a interpretat, în încheiere, trei lucrări muzicale.

Anterior acestei ceremonii, în Sala de Muzică a castelului a fost lansată cartea-album „Povestea Castelului Peleș”, scrisă de principele Radu.

https://www.facebook.com/anrmro/?hc_ref=NEWSFEED&fref=nf

Familia Regală şi Armata i-au comemorat pe eroii de la Mărăști

by 24PHARTE on 11/07/2017

Lupta de la Mărăști, care a durat 8 zile, s-a încheiat cu un mare triumf pentru ostaşii români, care i-au învins pe germani şi austro-ungari. Familia Regală şi Armata i-au comemorat pe eroii de atunci.

Salvele de tun au fost trase noaptea, la 03.50, aceeaşi oră la care, în urmă cu 100 de ani, soldaţii români intrau în lupta de la Mărăşti.
Le-au executat simultan militarii mai multor batalioane, aflaţi în poligoanele de la Cincu, Smârdan şi Babadag, în amintirea celor aproape 1.500 de ostaşi români morţi şi peste 3.000 răniţi în bătălie.
Victoria de la Mărăşti a fost preludiul celor de la Mărăşeşti şi Oituz, care au dus la zdrobirea lui Mackensen, supranumit şi generalul de fier, comandatul trupelor germane. Acesta voia să nimicească armata română ca să ocupe Moldova şi Ucraina.
Trenul regal a făcut astăzi o călătorie a recunoştinţei, în memoria eroilor căzuţi în bătălii.
Principesa Margareta, care este strănepoata lui Ferdinard Întregitorul, şi Principele Radu l-au avut invitat special pe ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm. Acesta a participat şi la ceremoniile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi de la Cimitirul Eroilor din Oituz.
Trenul regal a oprit în gările din Focşani, Mărăşeşti, Adjud şi Oneşti, unde a fost întâmpinat de mii de oameni.
Niciun oficial român nu a participat la ceremoniile religioase şi militare.

Centenarul bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Principesa Margareta şi Principele Radu călătoresc cu Trenul Regal

by 24PHARTE on 11/07/2017

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor parcurge cu Trenul Regal, de la Focşani la Oneşti, în ziua de 11 iulie 2017, un traseu al recunoştinţei, cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.
Călătoria Familiei Regale va avea loc în ziua în care a început prima bătălie, cea de la Mărăşti. În acea zi, Alteţele Lor Regale vor fi prezente la scurte ceremonii de primire în gările Focşani, Mărăşeşti, Adjud şi Oneşti şi vor lua parte la ceremonii solemne la Mausoleele din Mărăşeşti şi Mărăşti, precum şi la Cimitirul Eroilor din Oituz, după cum informează un comunicat de presă emis de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Din program:

ora 10:45 – porneşte călătoria Trenului Regal – Gara Focşani
ora 11:25 – prima oprire – în Gara din Mărăşeşti
ora 11:45 – ceremonie de depunere de flori – la Mausoleul din Mărăşeşti
ora 13:10 – ceremonie de depunere de flori – la Mausoleul de la Mărăşti
ora 15:30 – a doua oprire a Trenului Regal – în Gara din Adjud
ora 16:20 – a treia oprire a Trenului Regal – în Gara din Oneşti
ora 16:50 – ceremonie de depunere de flori – la Cimitirul Eroilor din Oituz, în memoria oştaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă. La Cimitirul Eroilor din Oituz participă şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm

Călătoria Trenului Regal, în ziua de 11 iulie 2017, este organizată de Casa Majestăţii Sale Regelui în colaborare cu Ministerul Transporturilor.

C.R.

Principesa Margareta şi Principele Radu vor parcurge cu Trenul Regal, de la Focşani la Oneşti, un traseu al recunoştinţei, la centenarul bătăliilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz

by 24PHARTE on 09/07/2017

Principesa Margareta şi Principele Radu vor parcurge cu Trenul Regal, de la Focşani la Oneşti, marţi, 11 iulie, un traseu al recunoştinţei, cu ocazia centenarului bătăliilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Călătoria Familiei Regale va avea loc în ziua în care a început prima bătălie, cea de la Mărăşti.

Astfel, marţi, principesa Margareta şi principele Radu vor fi prezenţi la scurte ceremonii de primire în gările Focşani, Mărăşeşti, Adjud şi Oneşti şi vor lua parte la ceremonii solemne la Mausoleele din Mărăşeşti şi Mărăşti, precum şi la Cimitirul Eroilor din Oituz.

Familia Regală îi invită pe toţi locuitorii din oraşele şi comunele vizitate să ia parte la aceste evenimente.

Călătoria Trenului Regal va porni din Gara Focşani, la ora 10.45. Prima oprire va avea loc în Gara din Mărăşeşti, la ora 11.25. Va avea loc, apoi, la Mausoleul din Mărăşeşti, o ceremonie de depunere de flori, iar la prânz o ceremonie similară la Mausoleul de la Mărăşti.

A doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara din Adjud, la ora 15.30. Trenul Regal va opri în gară pentru 10 minute.

A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara din Oneşti, la ora 16.20.

Accesului publicului este liber la toate opririle.

În finalul zilei, principesa Margareta şi principele Radu se vor afla la Cimitirul Eroilor din Oituz, la ora 16.50, pentru a depune flori, într-o ceremonie solemnă, în memoria oştaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă.

Toţi cei care vor dori să aducă un omagiu eroilor neamului la Mausoleele din Mărăşeşti şi Mărăşti şi la Cimitirul Eroilor din Oituz, să întâmpine familia regală şi să vadă Trenul Regal în gara oraşului lor sunt bineveniţi.

C.R.

Medalia de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale conferită Majestății Sale Regelui Mihai I

by 24PHARTE on 06/07/2017

Alteța Sa Regală Principele Radu a primit marți, 4 iulie 2017, în Salonul Alb al Palatului Elisabeta, vizita șefului Statului Major al Forțelor Navale române (SMFN), viceamiral dr. Alexandru Mîrșu.

Cu această ocazie, domnul viceamiral a prezentat Medalia de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale conferită Majestății Sale Regelui Mihai I.

Majestatea Sa va împlini, peste câteva zile, 90 de ani de la proclamarea ca rege al României (20 iulie 1927).

Forțele Navale au fost, de-a lungul istoriei moderne a României, profund legate de Coroană. Primele achiziții importante ale Forțelor Navale române au fost făcute din ordinul Principelui Suveran Carol I, încă din anii 1860. Regele Ferdinand I a continuat tradiția legăturilor strânse dintre militarii Forțelor Navale și Casa Regală a României. În timpul domniei Regelui Ferdinand și, mai ales, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, Forțele Navale își întregesc capacitatea de luptă și apărare într-o măsură fără precedent. În anul 1930 sunt achiziționate distrugătoarele Regele Ferdinand și Regina Maria, iar în anul 1939 intră în serviciu Bricul Mircea.

Astăzi, cele două fregate ale Marinei Militare, achiziționate în anul 2003, poartă numele Regele Ferdinand și Regina Maria, în memoria distrugătoarelor din dotarea Marinei Militare a anilor 1930. Fregata Regele Ferdinand este nava-amiral a Marinei Militare Române.

Medalia de Onoare a Fortelor Navale conferita MS Regelui Mihai I, Seful Statului Major al Fortelor Navale, Principele Radu, Palatul Elisabeta, 4 iulie 2017 ©Daniel Angelescu

C.R.

Peste 100 de elevi talentați din toată țara au fost premiați de Principesa Margareta în cadrul concursului „Basmele Reginei Maria”

by 24PHARTE on 06/07/2017

Grădina Palatului Elisabeta a găzduit ceremonia acordării premiilor concursului „Basmele Reginei Maria”, ajuns la a XII-a ediție. Concursul se află sub Înaltul Patronaj al Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

Premiile au fost înmânate elevilor câștigători de către Principesa Moștenitoare Margareta.

Competiția literară adresată elevilor are două secțiuni la concursul de creație literară — basm și pagini de jurnal și două secțiuni la concursul de artă plastică — pictură digitală, pictură clasică.

De 12 ani, în luna iulie, fiica Regelui Mihai adună la Palatul Elisabeta copii din toată ţara pasionaţi de literatură, desen şi artă grafică. Îi încurajază pe cei mici să nu-şi irosească talentul şi le dă premii pentru creaţiile lor, în cadrul concursului Basmele Reginei Maria. Anul acesta, copiii care au inventat poveşti, au primit o carte în care sunt tipărite creaţiile lor.

Mulți copii au venit la Palat îmbrăcați în costum popular.

Concursul este dedicat Reginei Maria. Pe 18 iulie, se împlinesc 79 de ani de la moartea suveranei care picta și scria basme pentru copiii.

C.R.

Reginele României și Crucea Roșie română – Vezi FILMUL

by 24PHARTE on 06/07/2017

Anul acesta se împlinesc 141 de ani de la fondarea Societății Naționale de Cruce Roșie, la 4 iulie 1876, sub domnia Regelui Carol I (pe atunci, principe suveran). Societatea a beneficiat de spijinul direct și de încurajarea Reginei Elisabeta a României.

Pe parcursul existenței ei, marea organizație a beneficiat de patronajul Reginelor Elisabeta, Maria și Elena. Reginele, ca și organizația, au fost puternic implicate în cele două Războaie Mondiale și au scris o pagină importantă, de eroism, umanitate, patriotism și rezistență, în cele mai dificile momente ale istoriei moderne.

În zilele noastre, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare continuă tradiția de paisprezece decenii a organizației, fiind aleasă președintele Societății Naționale de Cruce Roșie.

C.R.

Vă invităm să vizionați online filmul realizat de Crucea Roșie română și de Trinitas TV la aniversarea celor 140 de ani de existență:

https://youtu.be/8rmXPf8cccs

Principesa Moștenitoare Margareta la Centrul Comunitar Generații

by 24PHARTE on 06/07/2017

Marți, 4 iulie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a făcut o vizită la Centrul Comunitar Generații din Capitală, proiect al Fundației Principesa Margareta a României. La vizită a luat parte Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Principesa Moștenitoare a fost însoțită în această vizită de o echipă a reputatei televiziuni europene “ARTE”, care pregătește două filme documentare despre Familia Regală a României. Unul dintre filme are ca subiect ospitalitatea regală, iar al doilea vorbește despre poziția Casei Regale în societatea românească de astăzi, comparând România cu Bulgaria și Muntenegru, trei țări din sud-estul Europei în care Coroana este prezentă în viața națiunii.

Principesa Moștenitoare a prezentat, în cadrul filmării, proiectul inter-generațional dezvoltat de fundație, care așază împreună vârstnici cu copii, spre beneficiul a două dintre cele mai vulnerabile segmente din societatea de astăzi.

Principesa Mostenitoare Margareta si Principesa Maria la Centrul Generatii al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, 4 iulie 2017 ©Daniel Angelescu

C.R.