„d” mic
Dan Drăguș
nu sunt buricul
pământului
nu sunt magmă
axa de rotație
ne se învârte în jurul
meu nimic
nu sunt ombilicul
lumii
lumea nu se hrănește
cu versuri
sunt opt miliarde de
lumi
fiecare se învârte
în jurul lui
în acest ansamblu
sunt un eu de mic
am uitat „D” mare
de mână
am uitat să ar
nu am fost niciodată
„D” mare de tipar
La mijlocul săptămânii trecute, mai precis, pe 23 octombrie, Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „N. Iorga” Ploiești a găzduit lansarea romanului „TREI NUANȚE DE ALBASTRU”, cel de-al doilea volum de proză al Doinei Ofelia Davidescu. În jurul orei prânzului, sala a devenit neîncăpătoare pentru amatorii de literatură, colegii de cenaclu, prietenii și cunoștințele autoarei. Vizibil emoționată, autoarea romanului, – propus spre publicare de către Editura Universitară București, în urma concursului „Împlinește un vis” -, mărturisește că se află în aceeași stare, relatată cu un an în urmă, la debutul său literar cu volumul de proză „Eva – Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni” (Editura Karta-Graphic, 2023): „Mi-am aruncat inima în față și alerg după ea. Dacă totuși continui să scriu este pentru că sunt în continuare îndrăgostită.”
Sanctuarul cărților a vibrat în culorile micului roman, apărut recent la Editura Cișmigiu Books (editura cărților de citit pe bancă, în parc), în compania unor distinși și deosebiți invitați: Ioan Groșescu (jurnalist, scriitor, Cetățean de Onoare al orașului Ploiești), Ciprian Apetrei (jurnalist, scriitor), Leonida Corneliu Chifu (jurnalist, membru fondator, alături de Ioan Vintilă Fintiș, Florin Manole ș.a. al Asociației Culturale 24 PH ARTE, sub ale cărei auspicii își desfășoară activitatea Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești).
Prezentarea activității literare a autoarei, ca membră – și secretar literar – a Cenaclului, a fost făcută cu profesionalism, generozitate și umor de către Leonida Corneliu Chifu, care a precizat că o are alături pe Doina Ofelia Davidescu, ca „soție profesională”, pe post de „cap limpede” în redactarea ediției din acest an a Antologiei cenaclului, foarte bogată în autori și subiecte.
Ciprian Apetrei, profesor de filosofie, scriitor și jurnalist – aflat cu un pantof în Europa și celălalt în România -, a avut un interesant discurs, pe alocuri interactiv, referitor la roman dar și la ce, dacă și unde se mai citește. Apreciind că romanul tratează tema mai puțin comodă a suferinței fizice, a fricilor, fiind foarte reflexiv, pe alocuri cu tentă de eseu, îl recomandă spre citire și generației tinere. Dintr-o ciudată și neașteptată coincidență a ales să lectureze un fragment emoționant pe care intenționa să-l citească însăși autoarea.
Domnul Ioan Groșescu, reputat scriitor și jurnalist prahovean, a acordat privilegiul autoarei și asistenței de a se alătura cu plăcere evenimentului. Cu mirarea că autoarea, de profesie inginer, se exprimă cu neașteptat talent literar, a evidențiat anumite aspecte ale cărții considerate importante. Domnia sa consideră că romanul reprezintă „o geografie restrânsă a ceea ce se petrece în mental” și a sugerat că „lectura trebuie făcută în liniște și fără grabă, cititorul având mari șanse să se regăsească” printre paginile cărții. Textul de pe coperta de spate a cărții este edificator pentru cititor: Vara Doinei Ofelia Davidescu este una în care soarele sau altcineva/altceva lichefiază spiritul fiinţelor sau fiinţa spiritelor. Personajele, indiferent unde şi-ar petrece vara, trăiesc kafkian, mai mult în interiorul lor decât în afară, încât cititorul este ademenit să parcurgă sinuosul drum de descoperire a unor interioare sufleteşti luxuriante… (Ioan Groşescu)
Am scris mai demult despre „Agendele” lui Lovinescu. Iată o observație despre intervalul 1923-1926, care ar trebui să ne facă să privim cu mai multă distanță literatura contemporană. Lucrurile se vor așeza cu siguranță un pic altfel, și pentru noi.
Tabloul istoriei literare în fierbere, este, practic, de nerecunoscut în raport cu cel rece, de astăzi, al valorilor interbelice consacrate şi este pasionant să urmăreşti, pe viu, primele 42 de şedinţe ale cenaclului lovinescian, în care scriitorii noştri „de manual“ sunt încă tineri necreditabili, în timp ce inşi astăzi uitaţi sunt puşi în efigie. Camil Petrescu este exclusiv poet şi-şi încearcă norocul în dramaturgie, piesele lui sunt încă la actul I şi nu au nume definitive, Vladimir Streinu este tot poet, cu impulsuri critice excesive, Ion Barbu e un ins dezechilibrat cu poeme socotite slabe sau incomprehensibile, Hortensia Papadat-Bengescu citeşte nuvele şi îşi conturează personaje din romane fără nume. Apare şi problema doamnei invizibile, misterioasa T. (Camil Petrescu), căreia Lovinescu îi răspundea în „Cetatea literară” şi a cărei identitate agendele nu o mai dezvăluie. Singurul care-şi seamănă este Tudor Vianu, încă din tinereţe grav, sever, cu o gândire logică şi un discurs elegant. Personaj principal al cenaclului şi poate singurul prieten adevărat al criticului din această perioadă este Felix Aderca, scriitor proteic, extrem de talentat, pe care istoria literară l-a aşezat azi la margine. Pe lângă aceştia, o mulţime de alte nume, unele cunoscute, altele care nu se mai pronunţă niciodată în lumea literară.
(În imagine scara – aș zice, simbolică – pe care se urca la apartamentul lui Lovinescu din str. Câmpineanu 40)
Via Ioana Pârvulescu
Sursă: https://basilica.ro/arhiepiscopia-bucurestilor-a-aparut-calendarul-ortodox-pentru-2025/
Calendarul Ortodox 2025 de tip foaie pentru perete este disponibil în Arhiepiscopia Bucureștilor.
Acesta poate fi achiziționat de pe site-ul colportaj.ro, de la librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Arhiepiscopiei Bucureștilor sau de la pangarele bisericești.
Calendarul are imprimată în partea de sus icoana mozaic a Sfintei Treimi din Catedrala Mântuirii Neamului.
De asemenea, în centrul calendarului se regăsește chenarul în care sunt înscrise rânduieli bisericești din 2025: sărbătorile importante, zilele libere naționale, datele în care nu se fac nunți și zilele în care nu se fac parastase.
Dimensiunea calendarului de tip foaie de perete este 70 de centimetri lungime și 50 de centimetri lățime.
Celelalte tipuri de calendar vor fi disponibile în curând.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Părintele Vlad Săcălean, medic rezident la clinica Universității din Freiburg, Germania, a studiat Medicina în plină pandemie și a ajuns la credință după ce obișnuința de a-și pune întrebări l-a condus într-un impas al cunoașterii.
În prezent, la Freiburg im Breisgau, realizează studii doctorale în neuro-oncologie și inteligență artificială aplicată în scenariul clinic, lucrează ca medic rezident al Clinicii Universitare și slujește ca preot la parohia ortodoxă română din acest oraș, alături de Părintele Mircea-Mărgărit Tudorache.
„Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești”, spune tânărul medic, dar ajută cu siguranță „la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului”.
Basilica.ro: Ați absolvit studii de medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Cum este să devii absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie?
Pr. Vlad Săcălean: Cred că pot vorbi pentru marea majoritate a colegilor medici atunci când spun că a deveni absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie a fost, în prima instanță, o mare provocare, care mai apoi a devenit o lecție valoroasă.
Pandemia de COVID-19 ne-a forțat pe fiecare dintre noi, de la mic la mare, să ne adaptăm rapid la noi moduri de a trăi. În contextul vieții academice, această adaptare s-a tradus prin noi moduri de învățare și însușire a practicii medicale.
Ca studenți, am trecut în mod foarte abrupt de la cursuri și stagii clinice desfășurate în spitalele universitare la cursuri și lucrări practice desfășurate în marea lor majoritate în mediul online, dublate de studiu individual intens, ceea ce a pus la încercare capacitatea noastră de a rămâne motivați și disciplinați.
Dincolo de toate dificultățile pe care le-am întâmpinat, am avut oportunitatea de a vedea practica medicală aplicată în cea mai pură formă a sa în mijlocul unei crize globale. Cred că am învățat cu toții să gestionăm incertitudinile și să ne adaptăm, două abilități care sunt esențiale pentru orice medic.
Basilica.ro: Teologia unde și când ați studiat-o? Există o motivație profundă sau o poveste legată de dorința de a aprofunda acest domeniu?
Pr. Vlad Săcălean: Studiul academic al teologiei l-am început în anul 2020 în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, studiile de licență absolvindu-le în vara anului acestuia. Studiul personal al Teologiei, dacă pot numi așa întrebările pe care am început să mi le pun, l-am început însă mult mai repede.
În liceu as putea spune că eram mai degrabă înclinat spre negarea existenței lui Dumnezeu, fiind aplecat spre studiul științelor exacte (Fizica și Chimia fiind favoritele mele). Îmi plăcea să cred că pot să cercetez și să dau de unul singur răspunsuri tuturor întrebărilor pe care aș putea să mi le pun.
Pe măsură ce anii au trecut și am intrat la Medicină, am avut, însă, parte, aș spune, de o binecuvântare. Am învățat repede că majoritatea întrebărilor cu adevărat relevatorii nu primesc un răspuns utilizând exclusiv metoda empirică.
În domeniul medical acest lucru s-ar traduce cel mai ușor gândindu-ne la bolile extrem de grave, precum cele maligne, care, deși sunt tot mai tratabile, rămân în marea lor majoritate o enigmă terapeutică pentru știința medicală.
În această imposibilitate de cunoaștere, dacă îmi permiteți să o numesc așa, am început să-mi pun întrebări, iar Dumnezeu s-a milostivit și mi-a trimis răspunsuri. Nu în mod direct, ci printr-un om foarte drag sufletului meu, Părintele Ciprian Negreanu, cel care a fost catalizatorul apropierii mele de Biserică și de Hristos.
Cred cu tărie că Dumnezeu a lucrat prin el cu foarte mulți oameni, în jurul lui existând, la Bisericuța Studenților de la Cluj-Napoca, un adevărat vârtej duhovnicesc, așa cum un îndrăgit profesor de la Teologie mi-a spus cândva.
Ei bine, în acest vârtej odată intrat, mi-a fost dat să cunosc adevărata dulceață a Ortodoxiei și, odată cu ea, și răspunsul la multe dintre întrebările mele. Dorindu-mi să cunosc cât mai mult cu putință, i-am cerut părintelui binecuvântarea de a mă înscrie la Facultate, iar el, cu mare bucurie mi-a dat-o.
Basilica.ro: Cum ați ajuns la Freiburg și cum v-ați integrat în mediul academic și profesional de aici? Colegii medici știu că sunteți și cleric?
Pr. Vlad Săcălean: La Freiburg am ajuns cu o bursă studențească care mi-a permis să studiez două semestre la Facultatea de Medicină a Universității din oraș. În acest răstimp l-am cunoscut pe profesorul ce avea să devină îndrumătorul tezei mele de doctorat și care mi-a dat șansa, după terminarea Facultății la Cluj, să revin la Freiburg ca bursier în cadrul laboratorului său de cercetare neuro-oncologică.
Integrarea a venit aș putea spune cât se poate de natural, întrucât toți oamenii cu care am intrat în contact au fost foarte primitori și dornici să dea mai departe cunoștințele lor.
La rândul lor, mulți dintre colegii medici au fost curioși atunci când au aflat că pe lângă Medicină am studiat și Teologia și sunt actualmente cleric, nu de puține ori având cu ei discuții pe teme legate de credință, relația dintre credință și știință și, bineînțeles, pe teme de bioetică.
Basilica.ro: Activați într-o clinică universitară ultraspecializată, în care pacienții se prezintă cu probleme grave de sănătate. Din experiența dumneavoastră, în ce măsură credința ajută la vindecare? Cunoașteți un exemplu concret în acest sens?
Pr. Vlad Săcălean: Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești. Oricât de dur poate suna această afirmație, ea este realitatea pe care eu am trăit-o. Ce vreau să spun cu acest lucru? Că modul în care Dumnezeu îngăduie să curgă firul vieții noastre nu ne este dat nouă să îl înțelegem.
Am fost chemat nu de puține ori să spovedesc și să împărtășesc pacienți români aflați pe secțiile oncologice sau de terapie intensivă ale clinicii noastre. Mi-a fost dat să cunosc oameni aflați pe înalte trepte duhovnicești, cu o credință de nezdruncinat chiar și în situațiile imposibile din punct de vedere medical în care se aflau.
Am sperat în fiecare caz că Dumnezeu va face o minune și L-am rugat fierbinte pentru cei aflați în încercare. Minunea reală am văzut-o însă doar o singură dată, într-un caz al unei mame cu trei copii, care suferea de o boală malignă în stadiu terminal și care s-a vindecat realmente în mod miraculos.
În același timp, am cunoscut mame care au lăsat în urmă copilași mici, dar și familii tinere care și-au îngropat pruncii, chiar și la cele mai fragede vârste (recordul fiind, din păcate, de 10 zile).
Pot să spun așadar că o credință puternică ajută la vindecare, având în vedere cele amintite mai sus? Da. Anume la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului.
Cred cu tărie (deși nu ne este dat nouă să știm) că toți cei pe care i-am întâlnit pe patul de spital în grea suferință și care au crezut cu tărie că se vor face bine, s-au și făcut bine. Pentru că atunci când au mers la Domnul au fost puși, cred eu, de-a dreapta și nu de-a stânga.
Acesta este singurul lucru pe care putem să îl nădăjduim. Vindecarea sufletului încununată de mântuire, iar nu vindecarea trupului, care este și va rămâne întotdeauna secundară.
Ca o scurtă concluzie la întrebarea dumneavoastră, aș vrea să amintesc a doua Apoftegmă din Patericul Egiptean – întrebarea pe care Avva Antonie i-o pune lui Dumnezeu se referă tocmai la acest aspect – care este motivul pentru suferința aparent inechitabilă?
Răspunsul pe care acesta îl primește este unul foarte simplu – Acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu-ți ajută cu nimic să le cunoști.
Basilica.ro: Cât de importantă este și credința medicului în ajutarea pacientului?
Pr. Vlad Săcălean: Nu îmi place să însiropez realitatea, așa că voi răspunde la această întrebare cât se poate de onest. Nu cred că credința medicului este o cerință obligatorie pentru un tratament reușit, cel puțin nu când vine vorba de tratamentul trupului.
Am cunoscut chirurgi extraordinar de talentați, care au salvat la modul cel mai real cu putință zeci, dacă nu sute de vieți și a căror credință se rezuma la cea în bisturiu și mâna lor dreaptă.
Problema reală apare tocmai atunci când știința medicală eșuează, fapt care se întâmplă foarte des la întâlnirea cu bolile grave. Atunci credința medicului, dublată de cea a pacientului, sunt singurele care pot să ducă la vindecarea care contează cu adevărat, pe care o aminteam și mai sus, cea a sufletului.
Desigur, dacă Dumnezeu găsește de cuviință, o rugăciune puternică a medicului, izvorâtă dintr-o credință de neclintit, pot să producă o minune și în ceea ce privește sănătatea trupului. Exemplele din viețile Sfinților Tămăduitori legate de acest aspect sunt nenumărate.
Basilica.ro: Aveți evlavie deosebită la vreun sfânt tămăduitor?
Pr. Vlad Săcălean: Da, la Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Pentru mine el este un model desăvârșit. Om de știință, dar și cleric, a reușit să îmbine arta de a tămădui trupul și sufletul, făcând de-a lungul vieții sale foarte mult bine, cu toate că a trebuit să îndure în tot acel răstimp o mulțime de experiențe, să le spun într-un mod frumos, neplăcute.
Basilica.ro: Ce putem face pentru a ne feri de probleme neurologice și, în mod special, pentru a ne păstra creierul sănătos și deplin funcțional?
Pr. Vlad Săcălean: Am să răspund foarte simplu la această întrebare – să ne păstrăm curiozitatea. Atâta timp cât ne vom pune întrebări, vom încerca să găsim răspunsuri. Încercând să găsim răspunsuri vom antrena creierul, iar la fel ca și organismului în general, și creierului îi place antrenamentul.
Desigur, exercițiile mentale trebuie să fie dublate de un stil de viață sănătos, cu tot ceea ce știm că presupune el, fără de care nu putem spera să avem un creier sănătos o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea, cred eu, trebuie să fie încununate de rugăciune, care este cel mai bun lucru pe care un om îl poate săvârși.
Basilica.ro: Vorbiți-ne puțin despre specificul parohiei în care slujiți.
Parohia în care am fost chemat la slujire este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina și se află în orașul Freiburg, în sud-vestul Germaniei, la granița cu Franța și Elveția. Împlinește, în toamna acestui an, 10 ani de existență și este o parohie formată în mare parte din familii tinere, cu mulți copilași.
De-a lungul timpului, parohia a crescut în mod vizibil, datorită implicării jertfelnice a Părintelui Paroh Mircea Tudorache, care a reușit, în ciuda tuturor adversităților, să creeze ceea ce eu aș numi o adevărată comunitate euharistică.
Tot el a fost cel care, spre deosebire de mine, a crezut că aș putea să îi fiu un ajutor în misiunea pe care o desfășoară aici, lucru pentru care îi voi fi întotdeauna recunoscător.
Basilica.ro: Cum credeți că ajută instituirea, în Biserica Ortodoxă Română, a Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al sfinților tămăduitori?
Pr. Vlad Săcălean: Aș răspunde la întrebarea dumneavoastră amintind cuvintele Domnului, pe care le regăsim in Ioan 13, 34-35: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.“
Cred că nu există o dovadă mai bună a dragostei reale față de aproapele (desigur, fără a ne limita la acest aspect) decât ajutarea lui atunci când se află în suferință.
Actualul an omagial ne aduce aminte tocmai de acest lucru, iar comemorarea Sfinților Tămăduitori este o aducere în prim plan a acelora care, oameni fiind ca și noi toți, au reușit să ducă la superlativ chemarea Domnului la iubirea de aproapele.
Basilica.ro: Cu ce atitudine ar trebui să rămânem în urma acestui an omagial-comemorativ?
Pr. Vlad Săcălean: Că Domnul ne cheamă pe fiecare dintre noi să îi ajutăm pe cei de aflați în suferință, arătându-ne astfel dragostea față de aproapele, acesta fiind în ultimă instanță criteriul după care vom fi judecați cu toții la judecata finală.
Foto credit: Facebook / Vlad Săcălean
ALTĂ TOAMNĂ ABSOLUTĂ
Adrian PĂUNESCU
Vino la fereastră, fă-mi un semn cu mâna,
Prin localitate trec turiști cărunți,
Totuși nu se-ncheie bine săptămâna
Toamna absolută a venit în munți.
Plouă de plecare, plouă de adio,
Plouă iar de-albastru, plouă dioptrii,
Toamna absolută n-o voi mai opri-o
Și vei fi departe și te voi iubi.
Vino la fereastră spune-mi că e bine
Vara moare-n struguri și într-o cafea
Toamna absolută a venit la mine
Plec în munți cu toamna să te pot uita.
Frunzele-n cădere gura mi-o sărută
Și mi-e toamna mare, și mi-e foarte greu,
Viață relativă, toamnă absolută
Se transcriu prăpăstii în destinul meu.
Toamnă absolută și tu ești mai tristă
Ca distanța care s-a-nmulțit cu doi,
Vino la fereastra care nu există
Peste care urcă zidul între noi.
O scenografie, întâlnirea noastră,
Ziduri prăbușite sub un vânt ocult,
Toamnă absolută, nu-i nici o fereastră
Poate doar fereastra unui tren, demult.”
“Conform unui raport îngrijorător al UNICEF, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România sunt diagnosticați cu tulburări mintale, în timp ce alții se confruntă cu diverse dificultăți emoționale și cognitive.”
1. Ce au înțeles/concluzionat adulții plătiți pentru semnalarea, nu neapărat cu rezolvarea problemei
Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România, a subliniat că stigmatizarea asociată sănătății mintale este o barieră majoră în accesarea serviciilor de specialitate. „Accesul limitat la servicii și sprijin social, mai ales în zonele rurale, afectează grav copiii vulnerabili. Avem nevoie de mai multă conștientizare și campanii care să schimbe percepția asupra sănătății mintale”, a declarat aceasta.
2. Ce ne aduce la cunoștință presa neimplicată și cu discernământ îndoielnic în a alege persoanele care să-și dea cu părerea.
Soluții propuse de aceste doamne invitate într-un studio TV să discute despre problemă: “adulți reglați în jurul copiilor, rezultă copii reglați”
“Gestionarea acestor provocări”
“Comportamente discriminatorii, mare grijă”
“Servicii care să asigure capacitatea sistemului de educație” etc.
Euronews România, A. D. 2024, septembrie 26, orele 15.25, aproximativ
Seara de aseară la Cenaclul “I. L. Caragiale”
28 octombrie, A. D. 2024
Membrii Cenaclului Literar I.L. Caragiale s-au reunit la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, la ceasul obișnuit dinaintea unei înserări calde și calme de sfârșit de octombrie. Rubricile permanente s-au derulat în prezența ivitatului nostru, Gabriel Klimowicz, cunoscut jurnalist și realizator tv. și a însoțitorilor acestuia (soția, fiul și scriitorul, traducătorul, eseistul Vasile Moga).
《CEL MAI RECENT POEM a cuprins o selecție din creațiile Emilia Luchian („Nu aleg”, „Arată-mi”), Ana Nedelcu („Dualitate”-acrostih, „Cimpanzeul înfometat”), Katy Enache („Bătrânul”), Maria Bem („Poetul și marea” din recentul său volum „Fluxul și refluxul sentimentelor”). Au completat cu creații la fel de inspirat Luminita Bratu („Cu storurile trase”), Sorana Brucãr („Toamna din mine”), Frone Ilarie Adrian („Femeia secolului XXI”, „Poetul și ciuta”, „Femeia singură și tristă”) și Gheorghe Stănescu („Oprește-te, Oltule, e toamnă!”, „Octombrie, suflet de artist”).
》LECȚIA DE POEZIE a reunit versuri insolite din creația lui Pablo Picasso (Ana Nedelcu), Mircea Vulcănescu – „Litanii” (Emilia Luchian), Fernando Pessoa „Jocul spiridișului”(Luminița Bratu), Omar Khayyam (Adrian Frone) și un tandem pe tema ploii al Anei Blandiana și Nichita Stănescu ( Sorana Brucăr). Doina Ofelia Davidescu a încheiat cu versurile lui Ion Stratan („Studiu”).
》11 MINUTE DE ISTORIE ne-au purtat prin lumea daimonului sarcasmului și cenzurii, a Zeului scriitorilor și poeților. Numit Momos, Momus sau Momun este spirit de vinovăție răutăcioasă și critică nedreaptă. Numele lui este legat de moamb, adică “vina” sau “cenzura”. Este descris în arta clasică ca ridicând o mască de pe față. Acesta a fost alungat de către Zeus din Olimp pentru vina de a fi adus critici creațiilor zeilor. Omul creat de Zeus a fost criticat că nu avea inima la vedere pentru a i se citi gândurile, Casa Atenei a fost criticată pentru că nu avea roți, iar Taurul lui Poseidon, pentru că nu avea ochi sub coarne. Singură, Afrodita, cu frumusețea ei impecabilă se pare că a scăpat de critici. Totuși era prea vorbăreață iar sandalele ei scârțâiau. Pentru sarcasmul, satira și ironia la adresa zeilor, Memos e alungat din Olimp între pământeni, unde continuă să-i disprețuiască pe zei. Drept pedeapsă este legat de o stâncă și i se taie bărbăția. Este oglindit în diferite moduri în literatură. Printre altele, i se atribuie pornirea Războiului Troian pentru a reduce populația umană. Este personaj în operele lui Esop, Hesiod, Sofocle, Platon și Cicero. Este întâlnit adesea sub denumirile de „mizantrop”, „cusurgiu”. În secolele XIX și XX Momos are natură burlescă, similar lui Arlechin sau Joker.
Gabriela Petri a adăugat un scurt comentariu referitor la Eufeme, opusul acestui personaj bizar. Dacă Momos este un zeu al deziluziei și dezamăgirii, Eufeme aduce laude și îndulcește lucrurile.
》CINEMARTOR, rubrica colegului nostru Gabriel Comanroni, spre regretul nostru, nu s-a ținut din motive obiective.
》 Ne-a onorat cu prezența, fiind recomandat în mod fugar, Radu Cristian Alexe, autorul unei monografii dedicate Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, fost elev al unității de învățământ și absolvent al promoției 2010. Intitulată „Colegiul Național <<Alexandru Ioan Cuza>> din Ploiești, studium, scientia et sapientia, file de monografie”, lucrarea oferă celor interesați o incursiune detaliată în istoria și tradițiile uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Ploiești.
》LECTURA DE CENACLU l-a avut ca protagonist pe invitatul nostru special, Klimowicz Gabriel, jurnalist, realizator de emisiuni tv., scriitor, și s-a desfășurat sub nu puțin provocatorul motto: „Eu nu cer să fiu liber în interiorul pușcăriei, ci în afara ei”. Distinsul nostru invitat a fost însoțit de membrii familiei și de Vasile Moga, scriitor, traducător și prieten. Leonida Chifu, amfitrion, – prin prisma deformării profesionale (el însuși reporter, jurnalist) – ne-a prezentat invitatul într-o expunere biobibliografică cu accente de interviu. Astfel am aflat despre o remarcabilă experiență profesională dar și câteva povești adevărate despre Grupul „Mansarda” și întâlnirile memorabile cu poetul și scriitorul Ioan Alexandru, dar și cu Petre Țuțea, uimitor supraviețuitor al unor timpuri nimicitoare, nu prea îndepărtate. Intersectarea cu personalități ca părintele Cleopa, părintele Galeriu și părintele Dumitru Stăniloae au avut o importanță aparte în formarea lui Gabriel Klimowicz. Vitrina Cenaclului a devenit aproape neîncăpătoare pentru cărțile domniei sale. Volumele cu titluri care suscitau un interes imediat, așezate într-o cazemată imaginară, aparau percepțiile, credințele autorului, prelungind căutările dincolo de pagini sau oferind răspunsuri. Și cine nu are nevoie de răspunsuri?…
Așa după cum a propus (în majoritar secret) Leonida Chifu, a urmat o lecturare pe roluri a unui fragment important din piesa invitatului nostru „ DIVORȚUL”, ce va fi publicată în Antologia de anul acesta, SPIRALA ASCUNSĂ, a Cenaclului Literar I.L. Caragiale. „Este vorba despre un divorț paradigmatic dintre iubiții a căror căsnicie nu face față provocărilor aduse de viața concretă, de zi de zi (slujbă, nevoia unui cuib propriu, neînțelegerile privind nașterea de prunci, amestecul părinților) și „divorțul” de o societate construită numai în vederea profitului, ahtiată după bani, succes material și caracterizată de lupta dintre orgoliile personale ale fiecăruia.”( G. Klimowicz)
Animați de ineditul propunerii au participat colegii: Leonida Chifu (El), Nicu Drăgulin (Președintele), Sorana Brucăr (ea), Klimowicz junior (Tânărul, Șahistul), Doina Ofelia Davidescu (Secretara). Interpretarea dramatică și entuziast realistă a lui Leonida a plăcut autorului și asistenței, dar, considerând-o ușor exagerată, a atras și câteva critici colegiale.
Apoi a urmat rândul „cazematei” de cărți. Rând pe rând, cărțile s-au desconspirat, dar doar în mică parte, – nedorind să strice plăcerea lecturării -, printr-o prezentare concisă, cu calm și rezervare din partea autorului.
NUNTA, roman apărut în anul 2016 la Editura Cartea Românescă
“Ce este nunta? Începutul sau finalitatea iubirii? E legămînt spiritual pentru vecie sau doar un contract social? Este un drum, o devenire sau doar un parteneriat parafat în patul conjugal? Participă divinitatea la acest ceremonial sau e doar cel mai mare „banchet” din viata mirilor?…” Cititorii vor găsi răspunsuri în paginile romanului, poate, sau vor adăuga alte întrebări celor nedescifrate încă.
Ana Nedelcu comentează a priori, presupunând o asemănare a gândirii interogative a autorului cu Contractul social lui Jean-Jaques Rousseau, care pare să apară rupt și transpus într-o căsătorie.
STRĂINUL DIN ȚARA MARELUI NIMIC, roman apărut în anul 2019 la Editura Tritonic
„ Omul care cade în plasa Marelui Nimic își pierde umanitatea și devine carne de tun pe câmpul de bătălie spirituală al propriului său suflet. Aceasta e ispita supremă. Plasa Marelui Nimic, care îi ispitește pe cei mai mulți, majoritari în această țară, e țesută din lene sufletească și supunere în fața zeului confort. Străinul din aceasta țară este cel care, cu pretul vieții, se opune majoritații și refuză să se lase atras de mirajul și confortul Marelui Nimic.
Adrian Frone îl asociază cu Kafka și universalitatea poziției puterii față de democrație.
LUMEA TICĂLOȘILOR, roman apărut în anul 2016 la Editura Ratio et Revelatio
„Trei prieteni în căutare de „mai bine””, își aleg căi diferite. Unul devine securist, altul jurnalist și cel de-al treilea calugar. Totul este adevarat și, în același timp, fictiune. Viața celor trei descrie ultima perioadă a dictaturii lui Ceaușescu și primii ani de după evenimentele din decembrie. Apar formele absurde, grotești, dureroase, ale dictaturii cu lipsa de libertate, foametea, minciuna zilnică și crima. Dupa decembrie ’89 vin manipulările, trădarile, jaful deșănțat, simularea stângace a democrației și chinurile facerii unei prese, nu întotdeauna libere, dar pluraliste. Dincolo de ficțiune, în realitatea grotească își fac loc o serie de personalități care se opun „lumii ticăloșilor”. Așa sunt poetul și politicianul Ioan Alexandru, părintele Galeriu, Petre Tutea, părintele Cleopa, părintele Staniloaie și alții, care fac parte din trama cărții. Un roman realist despre viața noastră.”
BĂTRÂNUL, roman în două volume, apărut în anul 2021 la Editura Coresi
„ … este romanul a 100 de ani de istorie trăită. Victor s-a născut în Basarabia anilor 1920. Ruperea Basarabiei de România, pierderea Ardealului, cutremurul devastator din 1940, rebeliunea legionară, dictatura lui Antonescu, războiul împotriva rușilor, războiul împotriva nemților, comunismul, cooperativizarea, arestarea culturii, pușcăriile politice, foametea, dictatura lui Ceaușescu, lovitura de stat din ’89, capitalismul, universitatea și bătrânețea, toate fac parte din viața lui. El a fost martor și martir. E viața dinamică a unui bărbat puternic, pe care nici bătrânețea, nici moartea nu reușesc să-l înconvoaie. Un bărbat care, spre sfârșit, trăiește din plin drama amurgului, disprețuit de ceilalți, prea ocupați cu propriile vieți și egoisme.” Deasupra unui univers împărțit între realități șocante și întâmplări miraculoase plutește Duhul lui Dumnezeu cu iubirea și mila lui, conchide autorul.
FAKE NEWS, roman apărut în anul 2022 la Editura Coresi
„ Doi jurnaliști încearcă să spună adevărul, într-o lume asaltată de fake news. Redacția, patronul-politician, manipularea populației, justiția și serviciile secrete corupte, statul mafiot, sunt „personajele”. Un thriler în căutarea adevărului care zburlește părul. Democrația este desființată prin fake-news. Credințele, Biserica, națiunea, cultura națională, istoria națională, interesul național, sunt puse sub semnul întrebării de ideea unei lumi globale. Marea resetare se întinde implacabil. Cine învinge? Adevărul sau fake news?” Răspunsul acestor întrebări, rezultatul strădaniilor jurnaliștilor și distanța față de fatalitate vor fi dezvăluite doar prin citirea romanului.
FRICA, roman apărut în anul 2024 la Editura Coresi
„ Frica guvernează. E instrumentul principal de guvernare globală. Din frica de moarte, omul e în stare să renunțe la libertate, la drepturile sale elementare, la onoare, la cinste, la Dumnezeu și, în mod ciudat, chiar la viață. Frica devine concretă, ca un animal monstruos care răspândește teroare. E diabolică, crudă, înspăimântătoare. Are pretenția ca oamenii să i se închine ca lui Dumnezeu, să i se abandoneze total, să i se supună la modul absolut.”
După prezentarea celei mai recente cărți, incitantă prin promisiunea dezvăluirii distopiei, asistența a oscilat câteva scurte momente, nedecisă, între a păstra o tăcere reflexivă și a iniția comentarii nesfârșite. Prezența lui Gabriel Klimowicz, a produs o avalanșă de sentimente bune de luat în seamă, însoțite de admirația și prețuirea noastră. A fost răsplătit cu sincere și binemeritate aplauze.
În încheiere, îmi doresc și îmi mai permit să-l citez pe stimatul nostru invitat:
„Fără întrebări nu putem trăi cu adevarat. Ele sunt motorul devenirii noastre. Dacă suntem bine înarmați cu întrebările arzătoare ale existenței, putem pleca în viață după propriile noastre răspunsuri. Succesul va fi garantat.”
Dle Klimowicz, vă mulțumim pentru că ne-ați onorat invitația. Chapeau!
Au participat: Gabriel Klimowicz, Vasile Moga, dna. Klimowicz, Klimowicz jr., Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Chifu, Năstaca Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Ana Nedelcu, Caty Enache, Maria Bem, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Frone, Gheorghe Stănescu, Florin Sălceanu, Nicu Drăgulin, Dan Constantin, Corina Nistor, Toni Savu.
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Afiș și cronică: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Gabriel Arghiropol
„Nu există patriotism fără patrimoniu”
Dragi colegi,
Următoarea ședință a Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploiești se va desfășura luni, 28 Octombrie a.c., ora 16.30, în primitorul sediu al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul va include rubricile obișnuite:
》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE / lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR /lector Gabriel Comanroni
》LECTURA DE CENACLU va avea ca motto: “Eu nu cer să fiu liber în interiorul pușcăriei, ci în afara ei” și se va desfășura în prezența invitatului Cenaclului, Gabriel Klimowicz, jurnalist și scriitor.
Doina Ofelia Davidescu
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
La capătul suferințelor, mucenicii au primit puterea să iubească și să ierte. Fără să-și dea seama, călăii au șlefuit o generație capabilă să ierte
Aspazia Oțel Petrescu
Aspazia Oţel Petrescu s-a născut în 9 decembrie 1923, la Cernăuţi. Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Între 1946-1948 a fost dactilografă la Centrul de Studii Transilvane. În data de 9 iulie 1948 este arestată şi condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. La sfârşitul celor 10 ani de temniţă i s-a mărit pedeapsa cu 4 ani, fiind închisă la din nou la Mislea.
În 1958 se stabileşte în oraşul Roman, iar în 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu.
A trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 23 ianuarie 2018
Doxologia
Biserica Ortodoxă Română a luat act cu regret de faptul că autoritățile ucrainene au amânat nejustificat, pe termen neprecizat, recunoașterea juridică a Asociației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, deși aceasta din urmă îndeplinește toate condițiile solicitate de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea demersurilor către autoritățile publice centrale din România și Ucraina pentru soluționarea acestei solicitări legitime.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
25 octombrie – Ziua Armatei Române, ziua de naștere a Regelui Mihai I al României
✅Ziua de 25 octombrie este o zi cu o dublă semnificație pentru România. La 25 octombrie 1921 s-a născut la Sinaia Regele Mihai I, ultimul monarh al României. A domnit de două ori, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
✅În prima domnie, Regele fiind minor, conducerea țării a fost asigurată de o Regență. A doua domnie a fost marcată de uzurparea prerogativelor regale de către generalul Ion Antonescu, între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944, iar mai apoi de către regimul comunist, după 6 martie 1945 până la abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, urmată de un lung exil. Din 1997 Regele Mihai a putut reveni necondiționat în țară, până la sfârșitul vieții (5 decembrie 2017).
✅Regele Mihai I a reprezentat încă de la nașterea sa un simbol al speranței, al tradiției, al continuității, stabilității și progresului țării, într-o epocă de mari frământări și prefaceri atât pe plan național cât și internațional.
✅Suveranul a fost întotdeauna considerat de drept conducătorul suprem al Armatei Române, indiferent de uzurparea prerogativelor regale de către regimurile dictatoriale.
✅În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă, conform datelor Ministerului Apărării Naționale.
✅În cinstea zilei de naștere a Regelui Mihai, la 25 octombrie 1944 Armata Română a anunțat eliberarea orașului Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația hortistă din teritoriul de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
✅După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
✅Din anul 1959, în pofida asocierii inițiale cu tradiția monarhică, această zi a fost sărbătorită ca Ziua Armatei Române, în cinstea acțiunilor pe care militarii români le-au purtat în bătălia pentru Ardeal, într-un parcurs glorios dar soldat cu numeroase jertfe pe pământ românesc și, continuând, în Ungaria, Cehia, Slovacia și Austria.
✅Ziua Armatei Române este un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea ființei naționale, a independenței și integrității României.
Glorie eternă eroilor noștri căzuți și veteranilor, la mulți ani dragilor noștri militari! La mulți ani Armatei României!
#România #ArmataRomâniei
„Omul se hrăneşte cu pâine, dar se mântuieşte cu rugăciune.”
– Părintele Iustin Pârvu
Via Sfinții Închisorilor
„[Ion]Andreescu, pictorul care a orientat definitiv arta românească”… Iată o afirmație a criticului francez Jacques Lassaigne… Avea temei formularea lingvistică – prin care era exprimată supoziția/teza/poziția personală?
Completez „tabloul” cu altă afirmație… Prin vara anului 1880, la Barbizon (localitate situată în sudul Parisului, aproape de pădurea „Fontainebleau”/departamentul Seine-et-Marne/, locul preferat de creație al artiștilor, leagănul unei școli de pictură), Nicolae Grigorescu îl întâlnea și îl picta pe Ion Andreescu (în costum de lucru); mai târziu, cel supranumit „Nicu zugravul” va găsi puterea să spună: „Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut ţara! Dacă ar fi trăit, ar fi devenit negreşit marele nostru artist naţional.” Doar o atitudine, o purtare plină de considerație, de respect, de atenție, deferența, respectul, bunăvoința unuia dintre fondatorii picturii românești modern pentru tânărul său coleg? Sau realitatea exprimată dincolo de condescență?
Poate că Delavrancea a mers mai departe decât și-ar fi dorit Grigorescu: „În faţa peisajelor lui, vezi natura vie şi mare, şi aici e un punct care îl deosebeşte de fermecătorul nostru maestru Grigorescu. Ceea ce la Andreescu e viu, la Grigorescu e feeric; ceea ce la Grigorescu e splendoare născută, la Andreescu se preface în simplu, energic şi suculent. La Grigorescu, bogăţia aparentă te răpeşte fără a te convinge, la Andreescu, simplitatea aparentă te pune pe gânduri şi te convinge, te face să înţelegi şi de aceea să admiri fără regret şi fără reticenţă, căci picturile lui sunt nişte rezumate limpezi ale esenţialului din natură”.
O biografie scurtă (Ion Andreescu fiind răpus de tuberculoză/la 32 de ani/), aflată sub semnul condiției modeste și a bolii, a inclus opera – pe cât de restrânsă cantitativ, pe atât de matură și profundă. Din întregul profesional al lui Ion Andreescu, indiferent de temele abordate – peisaje cu păduri şi margini de sat, portrete de țărănci, naturi statice etc. –, răzbate emoția culorii, aerul grav și meditativ caracteristic unei firi spiritualizate și unui artist „în afara regulilor”. Sacrificiul unora poate să conducă la fericirea altora („temperament tăcut şi trist, înclinat către izolare şi preocupat de ciudate reverii care îl absorbeau până la uitarea de sine. părea detaşat de viaţă şi de ai săi, cu toată duioşia şi delicateţea pe care le arăta tuturor”). Să-i prețuim creația!
Nicolae Tomescu
Valeriu Gafencu – Martir al Neamului Românesc
“Eu plec, dar voi aveți de purtat o cruce grea și o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi și voi fi alături de voi. Veți avea multe necazuri. Fiți tari în credință, căci Hristos îi va birui pe toți vrăjmașii. Îndrăzniți și rugați-vă! Păziți neschimbat Adevărul, dar să ocoliți fanatismul. Nebunia credinței este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă și profund umană. Să-i iubiți și să-i slujiți pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci dușmani prădalnici caută să-i înșele. Ateismul va fi învins, dar să fiți atenți cu ce va fi înlocuit! ” (Valeriu Gafencu).
“După căderea regimului comunist în România persoana lui a făcut obiectul unor discuții privind o eventuală canonizare de către Biserica Ortodoxă Română (BOR), pe fondul unor lucrări memorialistice ale lui Nicolae Steinhardt și Ioan Ianolide, fenomenului „Sfinții închisorilor” care lua amploare în Europa postcomunistă și al „martirajului competitiv”, competiția postcomunistă dintre victimele Holocaustului și ale Gulagului. Promotorii au scos în evidență o presupusă salvare a pastorului Richard Wurmbrand la Târgu Ocna cu tratamentul propriu al lui Gafencu cu streptomicină, în dauna propriei vieți.”…
“În prezent există curentele de opinie conform cărora acțiunea Institutului Elie Wiesel ar fi fost lăudabilă dacă Gafencu ar fi luat direct parte la Holocaustul din România, fie ca legionar, fie ca oficial militar al dictaturii lui Ion Antonescu, precum și faptul că Gafencu este într-adevăr un model de comportament creștin și fiind demn de sanctificare, dar cu condiția ca suporterii acțiunii să dovedească (Ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat) faptul că victima regăsise adevăratul creștinism și renunțase la legionarism înaintea morții.” (Wikipedia).
Via Sfinții Închisorilor
18 octombrie 1907, s-a născut Mihail Sebastian (Iosif Hechter)
Mihail Sebastian, criitor și dramaturg român (“Cum am devenit huligan”, “Orașul cu salcâmi”, “Jocul de-a vacanta”)
Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila, România – d. 29 mai 1945, București, Regatul României) a fost un om de litere român, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.
Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică i-a cauzat prefața antisemită a lui Nae Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.
După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru. În 1996, jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească.
Ion Aluneanu
Mihail Sebastian – foto
