Vine toamna

De Elena Farago

Veștejite flori de crin,
Vine toamna vine,
Și cu freamătul ei plin
De obidă și suspin,
Ne alungă din grădini
Fluturi și albine.

Vine crivățul hain,
Să vă bea potirul,
Veștejite flori de crin,
Vine crivățul hain,
Să vă sece pe deplin
Din potire mirul…

Vine aprigul șuvoi,
Biete flori plăpânde,
Vine aprigul șuvoi…
Și veți adormi și voi,
Veți dormi visând un roi
De albini flămânde…

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii.

 Marin Răducă a fost deținut politic timp de 19 ani.

S-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit aproape două decenii în închisoare în urma a două condamnări, trecând prin temnițele de la Brașov, Aiud, Suceava și Târgșor, celebra închisoare de elevi. Prima condamnare a primit-o la 20 de ani. Ajuns la Aiud, a făcut mai întâi trei ani de izolare completă. Acolo a intrat în grupul misticilor, coordonat de Traian Trifan. După eliberare, în 1954, s-a mutat în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde s-a căsătorit. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, a fost din nou arestat și a mai făcut aproape opt ani de temniță, până la decretul din 1964.

Soția l-a așteptat, deși i se trimisese geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când a ajuns acasă, Marin Răducă și-a văzut pentru prima oară fiica, la locul de joacă. Aceasta avea deja 7 ani. În detenție i-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și pe alți mari mărturisitori din închisori care prin trăirea lor profund creștină au atins sfințenia, precum și mari personalități ale culturii române care au fost supuse unui regim de exterminare de către autoritățile comuniste. Rămăsese în ultimii ani fostul deținut politic anticomunist cu cea mai mare perioadă de detenție în viață și totodată singurul supraviețuitor al valului de arestări din timpul perioadei antonesciene.

Acum patru ani a acodat un interviu Preasfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, pentru Doxologia. Interviul poate fi vizionat și pe YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=DAFFw1kcgb0

Domnul Marin Răducă a primit în ianuarie 2019 distincția de membru senior de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI), în semn de recunoaștere și de mulțumire pentru activitatea desfășurată în tinerețe, pentru dârzenia și mărturisirea din cei 19 ani de detenție și pentru dragostea, îndrumarea și sprijinul pe care ni le-a oferit în toți acești ani.

Zeci de tineri au avut ocazia să-l cunoască, afirmând cu toții că trăirea sa creștină se ridica la nivelul părinților din Pateric. Când a vizitat Muntele Athos acum câțiva ani, i-a uimit pe călugări.

Dragostea, limpezimea minții și profunzimea gândului pe care o avea îți străfulgera inima când îți vorbea – mereu expresiv, grav, zâmbind ca un copil – putând să topească și cele mai înghețate suflete de gerul acestui veac. Sfaturile sale sunt neprețuite. Privirea sa era o binecuvântare!

A trecut la Domnul în urmă cu trei ani, la o zi după ce împlinise 99 de ani.

Suntem siguri că Bunul Dumnezeu îl ține de-a Dreapta Sa, căci în inimi ni l-a așezat deja!

#ligastudentilor

Sursa: Liga Studenților Iași

“Trei zile despre Natalia”, film nominalizat la Festivalul Prix Europa – Berlin (6-12 oct 2024). Regia și scenariul Catalin Apostol, imagine Iulian Ene, montaj Ela Stefanescu, sunet George Sandu, asistent imagine Dragoș Tănase. Documentar difuzat pe 9 mai 2024 la emisiunea Dosar Romania TVR1 (producător Razvan Butaru).

 De ce cântecul formației Queen se numește „Bohemian Rhapsody”?

De ce durează exact 5 minute și 55 de secunde? Despre ce este de fapt acest cântec?
Single-ul a fost auzit pentru prima dată pe 31 octombrie 1975. Se intitulează „Bohemian Rhapsody” deoarece „rapsodia” este o piesă muzicală de formă liberă compusă din mai multe părți și teme, care sună ca o singură parte dar nu au nicio legătură între ele. Cuvântul „rapsodie” provine din greacă și înseamnă „părți ale unui cântec cusute împreună”.

Cuvântul „boem” se referă la regiunea din Republica Cehă numită Boemia, unde s-a născut Faust, protagonistul piesei care îi poartă numele, scrisă de dramaturgul și romancierul Goethe. În opera lui Goethe, Faust era un bărbat în vârstă, foarte inteligent, care știa totul, în afară de misterul vieții. Neputând să-l înțeleagă, el decide să se otrăvească.
Chiar atunci sună clopotele bisericii și el iese în stradă. Când se întoarce în camera lui, găsește un câine care se transformă într-un fel de om. Acesta este diavolul Mefistofel. Mefistofel îi promite o viață plină și fericită în schimbul sufletului său. Faust este de acord, devine mai tânăr și devine arogant. O întâlnește pe Gretchen și are un fiu. Soția și fiul lui mor. Faust călătorește prin timp și spațiu și se simte puternic. Când îmbătrânește din nou, se simte din nou nefericit. Întrucât nu a încălcat pactul cu diavolul, îngerii se întrec pentru sufletul lui.
Această lucrare este esențială pentru înțelegerea „Bohemian Rhapsody”.
Cântecul este despre Freddie Mercury însuși. Fiind o rapsodie, are 7 părți diferite: actul 1 și 2 a cappella, actul 3 baladă, actul 4 chitara solo, actul 5 operă, actul 6 rock, actul 7 „Coda” sau actul final.
Cântecul este despre un băiat sărac care se întreabă dacă această viață este reală sau dacă imaginația sa distorsionată trăiește într-o altă realitate. El spune că, chiar dacă nu mai trăiește, vântul va continua să bată fără existența lui. Așa că face o înțelegere cu diavolul și își vinde sufletul.
După ce a luat această decizie, se grăbește să meargă la mama sa și îi spune: „Mamă, tocmai am ucis un bărbat, i-am pus un pistol la cap, am apăsat pe trăgaci, acum e mort. Mamă, viața abia începea, dar acum am plecat și am pierdut totul…”
Omul pe care îl ucide este el, Freddie Mercury însuși.
Dacă nu își îndeplinește pactul cu diavolul, va muri imediat.
Își ia rămas bun de la cei dragi, iar mama sa izbucnește în plâns, cu lacrimi și strigăte disperate ieșind din notele chitarei lui Brian May. Freddie, speriat, strigă: „Mamă, nu vreau să mor” și începe partea de operă. Freddie se găsește într-un plan astral unde vede: „Văd o mică silueta de bărbat”, „Scaramouche, vrei să faci Fandango?”
Scaramouche este o „bătaie” sau dispută între armate cu cavaleri (4 călăreți răi ai Apocalipsei luptă împotriva forțelor binelui pentru sufletul lui Freddie), și continuă: „Tunetul și fulgerul mă sperie foarte, foarte mult”.
Această frază apare în Biblie, în special în Iov 37, unde se spune: „Tunetele și fulgerele mă înspăimântă: inima îmi bate cu putere în piept”. Văzându-și fiul atât de speriat de decizia pe care a luat-o, mama lui Freddie imploră să fie eliberat din pactul cu Mefistofel. „E doar un băiat sărac…” „Scutește-i viața de această monstruozitate. Vino ușor, du-te ușor, o lași?”
Rugăciunile ei sunt auzite și îngerii coboară pentru a lupta cu forțele răului. „Bismillah” (cuvântul arab care înseamnă „În numele lui Dumnezeu”) este primul cuvânt care apare în cartea sfântă musulmană, Coran. Apoi, Dzeu însuși apare și strigă: „Nu vă vom lăsa, plecați”.
Confruntat cu o astfel de bătălie între bine și rău, Freddie se teme pentru viața mamei sale și îi spune: „Doamne, dă-mi drumul”. Ei strigă din nou din cer că nu-l vor abandona, iar Freddie strigă: „Nu, nu, nu, nu, nu” și spune: „Beelzebub (Stăpânul Întunericului) a pus deoparte un diavol pentru mine, pentru mine”.
Freddie le aduce aici un omagiu lui Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Sebastian Bach când cântă „Figaro, Magnifico”, făcând referire la „Căsătoria lui Figaro” de Mozart, considerată cea mai mare operă a tuturor timpurilor, și la „Magnificatul” de Bach.
Urmează partea de rock. Diavolul, supărat și trădat de Freddie pentru că nu a păstrat pactul, spune: „Deci crezi că mă poți ucide cu pietre și mă scuipi în ochi? Deci crezi că poți să mă iubești și să mă lași să mor?”
Este îngrozitor modul în care Domnul Întunericului se simte neputincios împotriva unei ființe umane, împotriva pocăinței și a iubirii.
După ce a pierdut bătălia, diavolul pleacă și ajungem la actul final sau „coda” în care Freddie este liber și acel sentiment îl mângâie. Gong-ul care închide cântecul sună. Gong-ul este un instrument folosit în China și Asia de Est pentru a vindeca oamenii afectați de spiritele rele.
Durează 5 minute și 55 de secunde. Lui Freddie îi plăcea astrologia, iar în numerologie, 555 este asociat cu moartea, nu fizică, ci spirituală, sfârșitul a ceva în care îngerii te vor proteja. 555 este relativ.

H. B.

Transnistria: Povestea profesorilor eroi care luptă pentru limba română

Sursa: https://stiri.md/article/social/transnistria-povestea-profesorilor-eroi-care-lupta-pentru-limba-romana/

Și-au asumat rolul nu doar de dascăli, ci și de luptători ai culturii și identităţii naţionale. Este vorba despre profesorii eroi, care predau în limba română la liceul Lucian Blaga din regiunea transnistreană. Și în prezent, pentru ei, fiecare zi e o nouă provocare.

4 octombrie ☦️ Sfântul Preot Mărturisitor DUMITRU STĂNILOAE (proclamarea oficială a canonizării va avea loc în 2025)

Teolog, preot, profesor, cărturar și duhovnic, Sfântul Dumitru Stăniloae a fost licențiat în Litere la București, doctorand la Cernăuți, cercetător minuțios la Paris, Constantinopol și Berlin al operei Sfântului Grigorie Palamas, rector al Academiei Teologice din Sibiu și profesor la Catedra de Ascetică și Mistică a Facultății de Teologie din București. Arestat în 1959 pentru participarea la întâlnirile „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost condamnat la 5 ani de închisoare și trimis la Aiud. Eliberat în 1963, Părintele și-a reluat lucrarea cărturărească, publicând, pe lângă volumele Filocaliei, amplul tratat de Teologie Dogmatică Ortodoxă, studii pe marginea operelor Sfinților Părinți și traduceri ale scrierilor acestora.

Dincolo de pod
Există un deal
Pe care este scris
Cu lumină :
Aici se va odihni
Poetul
Ioan Vintilă Fintiș

Dar o voce
Din lăuntrul cerurilor
Murmură:

Nu
El va veni la mine
Pentru că va fi primul
Care va învia

Ioan Vintilă Fintiș

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – 3 octombrie

Unul dintre înțelepții Areopagului din Atena secolului I, Sfântul Dionisie, căsătorindu-se, a ajuns conducător al orașului pe când avea doar 25 de ani. Întâlnindu-l pe Sfântul Apostol Pavel, a simțit în inimă dragostea pentru Dumnezeu și a primit Sfântul Botez, urmându-l pe Sfântul Pavel vreme de trei ani.
Numit episcop în Atena, a plecat apoi să propovăduiască în Galia și, fiind deja la vârsta de 90 de ani, a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic și diaconul Elefterie și au murit martiri, fiind persecutați de oamenii împăratului Domițian, pentru că erau creștini.

Cătălin Rusu

IN MEMORIAM
Ion Stratan (1 octombrie 1955 – 19 octombrie 2005)

”Pământ vinovat”

”Pământ vinovat” este o selecție de autor din primele șase volume ale poetului Ion Stratan, apărută la Editura ”Premier”. În volum s-a optat pentru poemele mai restrânse, de cel mult o pagină, tensionate afectiv, lăsând deoparte poemele experimentale, prezente în ultimele volume. Volumul a apărut în 2004, în penultimul an de viață al poetului, care a plecat dintre noi în anul următor (la 19 octombrie 2005). Lansarea a avut loc la Sala ”Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești. La opera poetului, deținător al premiilor Uniunii Scriitorilor și Academiei Române, s-au referit atunci prof. Nicolae Boaru, directorul instituției, și Ion Bogdan Lefter, istoric și critic literar, directorul revistei ”Observator cultural”, președintele Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și profesor universitar. 

”Vina” Pământului

            În intenția – mărturisită – a autorului, titlul ”Pământ vinovat” numește, în primul rând metafizic, ”vina” Pământului de a ne fi făcut muritori și, în al doilea rând, ”culpa” omenirii de a nu-și găsi liniștea, de a naște mereu nuclee de tensiune, atât la nivel planetar, cât și în fiecare țară în parte. Nu mai departe este vina de a fi suportat dictaturile, în corolar cu învrăjbirea, violența și vulgaritatea care se nasc la nivel social și interpersonal.

Iată, întru edificare, un fragment din ”Ieșirea din apă”, poem care dă și titlul volumului de debut al poetului (apărut în 1981). ”A fost o revoltă/ nimic nu se întâmplă/ dum – dum dezarmați își bat singuri cu pumnul un glonț în tâmplă”

În cuvântul său, Ion Bogdan Lefter, s-a referit la ”Generația 80” (căreia îi aparține și Ion Stratan), generație care ”continuă să apară drept cea mai apropiată și mai  activă, acoperind toate genurile literare. Este un fenomen despre care s-a scris inclusiv polemic, iar polemica nu s-a încheiat”.

”Efectul Stratan”

Ceea ce ne oferă cărțile lui Stratan este o poezie ”specială” (IBL), ”conceptul, sensul ei fiind cel al reformulării în  perspectivă post–modernă a tuturor problemelor literaturii”. Lefter regretă lipsa, până acum, a unei ”interpretări de  ansamblu a operei poetului ploieștean. La Ion Stratan se poate vorbi despre un aspect <magnific> al poeziei. Poemele nu par să aibă structuri de coerență”, în sensul că ele posedă o unitate lexicală de ton ”neologistic” sau ”arhaistic”, situându-se, mereu, în aceeași arie lingvistică și lexicală.

În Ion Stratan co–există demonul construcției, post modern, și demonul exprimării libere, neîngrădite, moderniste. ”Cu forța evidenței, e un poet de mare talent”. Criticul a mai remarcat la Ion Stratan ”ușurința cu care combină cuvintele, face să se ciocnească registrele lingvistice, modelează tropi”. El concluzionează: ”Mesajul lui Ion Stratan este chiar jocul limbajului, scamatoria cu cuvintele, pe care el o oferă. Din acest punct de vedere, l-aș asemăna cu celălalt mare prestigiditator, poet al jocurilor cu structuri fixe, Serban Foarță. Dar poezia lui Ion Stratan nu este structurată în sonete, glose ș.a.m.d. Este un șuvoi, un fluid”. Dar – am îndrăznit să afirmăm, la Ion Stratan cuvintele sunt mijloace, nu scopuri. Foarță este un instrumentalist. La poetul timișorean asistăm, într-adevăr la o paradă a cuvintelor. Eufonia e un scop. La Ion Stratan cuvintele nu ies din rectiliniul paginii.

Alt optzecist, Traian T. Coșovei, semnala odată ”formula densă, cristalizată, de o sobrietate arctică a poeziei lui Ion Stratan”. Coșovei îi reproșa că ”vrând să fie cât mai criptic, Stratan riscă să devină abstract, rarefiat”, faptul fiind considerat un ”păcat pentru densitatea ideatică a versurilor sale, cât și pentru încărcătura lor emoțională de mare intensitate”. Dar tot Coșovei consideră ”remarcabilă (în poezia lui Ion Stratan) forța de a sensibiliza abstracțiunile”. Este ”efectul Stratan” care nu va înceta să-i tulbure pe cei care se vor apleca asupra operei sale.

                                                                                                                    Leonida Corneliu CHIFU

Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955, Izbiceni, Olt, România – d. 19 octombrie 2005, Ploiești, România[5]) a fost un poet român din anii ’80

Cădere – Ion Stratan

Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Grații
luați-l, legați-l

lumea mea se rostogolește peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine

inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină

trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru

Pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, Hunedoara, se năștea Părintele Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic (pictor de biserici) ortodox român, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop.

„Fără milostenie însăși rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuți nu asculți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție? Cum vei cere împreună cu credincioșii din Biserică: “Dă Doamne!” – când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai? Cu ce gură vei spune: “Auzi-mă, Doamne!” când tu însuți nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?”

Sfânt al Inchisorilor recent canonizat de
Biserica Ortodoxă Română!

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)

Interviu la final cu sculptorul Maxim Dumitraș
(urmare din ediția de ieri, 29 septembrie 2024)

Reporter: Domnule Dumitraș, ați lucrat la maxim, ca să zic așa. Dar și realizările sunt pe măsură. Am citit mulțumirea pe chipul dvs.
Maxim Dumitraș: (zâmbind) Am realizat un ansamblu care a fost construit în timp, de-a lungul a trei ediții. De fapt, mă gândesc la lucrarea aceasta de 40 de ani. Eu zic că am reușit. Sunt foarte mulțumit. Timpul a ținut cu noi, marmura bună, totul a fost impecabil. Așa că las orașului Ploiești două doleanțe: să aibă grijă de ansamblu și să se continue Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber.
R.: Ați fost tare bun cu noi. Ne-ați dăruit un prim ansamblu monumental, de care suntem foarte mândri.
M.D.: Mă bucur. Să aveți grijă de el, să aduceți artiști importanți și să creați valoare în acest oraș, pentru că merită. 

Sculptori gastronomi și rețete cu suflet

R.: Mă bântuie un gând. Știu că sunteți artist în foarte multe feluri. Am auzit că nici arta culinară nu vă este străină. Este adevărat?
M.D.: Ei, da, este una dintre pasiunile mele. Acuma lucrez la o carte de artă culinară, cu rețete realizate numai de sculptori. Majoritatea sculptorilor au preocuparea artei culinare.
R.: În ce stadiu se află cartea?
M.D.: Mai am de lucru la ea. E, de fapt, un album, numai cu sculptori care au pasiunea artei culinare. Fiecare vine cu două-trei rețete de-ale lui. Cu un concept propriu, cu o creație proprie și cu lucrări ilustrate. Sculptură și artă culinară.
R.: Sunt doar sculptori români prezenți în album?
M.D.: Vor fi și internaționali. Vine unul din Turcia, altul din Franța… Sunt sculptori importanți care… fac și de mâncare!
R.: Când va apărea albumul culinar? Întreb pentru că vreau și eu un exemplar.
M.D.: Păi acum adun material. Sunt vreo 20 de artiști care își vor dezvălui talentele culinare. Sper să-l scot până la sfârșitul anului.
R.: Ați optat pentru o editură?
M.D.: Vom vedea. Merg pe autofinanțare. O finanțez eu. Și după aia o vând. Sper să apară la toamnă.
R.: Cum procedați cu alimentele. Eu nu mă prea pricep la arta culinară. Le ”degroșați”? Folosiți țiul, șpițul?
M.D.: (cu un surâs complice) E o știință. Folosesc tradiția ca sursă de inspirație și-i dau o altă dimensiune cromatică, a gustului și a formei, dacă vreți. Sunt rețete cu suflet.

Culoarea dragostei 

R.: Aveți și alte proiecte editoriale?
M.D.: Da. Mai lucrez la un catalog cu sculptori, pentru o expoziție. Eu fac fotografiile. Am apelat și la doi critici de artă. Expoziția va merge la Baia Mare, Sighet, Iași, Bacău, până va ajunge la Muzeul Țăranului Român, în toamnă.
R.: Maxim Dumitraș, omul care vine din Raiul albastru! Știți că albastrul este și culoarea dragostei?
M.D.: ???
R.: Vă amintiți de cântecul care vorbea despre albastru ca despre culoarea dragostei?
M.D.: S-ar putea să-mi aduc aminte, dacă îmi cântați.
R.: Se cânta în copilăria și adolescența noastră. Permiteți-mi să vă îngân doar câteva măsuri! ”Blu, blu, l’amore è blu/ Quando con me, con me ci sei tu…”.

Macarale

M.D.: Bravo! E superbă! Mi-am adus imediat aminte! ”Macarale” știți?
R.: Cum să nu? Cântecul a fost lansat în copilăria mea. În 1959, când aveam 5 ani. Îl cânta Trio Grigoriu.
M.D.: Și eu l-am prins. Eram în primii ani de viață.
R.: Vi-l voi fredona imediat. Dar apropo: se poate realiza sculptură monumentală fără macarale?
M.D.: Păi n-ai cum să ridici lucrările.
R.: Dar nu există sculptură monumentală care să fie încastrată într-o construcție, într-un edificiu?
M.D.: Ba da. Eu am făcut în Franța o sculptură într-o carieră, o intervenție direct în peretele de marmură, pe 30 de metri. Dar să știți că în cazul lucrărilor independente, putem vorbi de o știință. Cum pui chingile, cum rotești… Că poți să rupi sculptura. Iar noi vrem să facem mai mult decât sculptură.
R.: Da, am asistat și eu la o repriză de rotiri. Mi-a tresărit inima de trei ori, câte o dată pentru fiecare operă realizată la această ediție. Dar hai să vă cânt! (Reporterul cântă câteva fragmente din ”Macarale”)”Zeci de blocuri/ Râd în soare argintii zeci de blocuri,/ În zori de zi./ Suie-agale/ Pe albastrele cărări suie-agale,/ Suie în zări”. Și mai încolo: ”Uite brațul lor de fier/ Cum ridică pân la cer/ Zeci de blocuri,/ Un cartier”.
M.D.: Buun! Aș vrea să-mi cântați și finalul.
R.: Aaa, finalul e… apoteotic! Cu un asemenea îndemn poți să purcezi neabătut spre noi izbânzi: ”O macara, încetinel,/ Mi-a trimis un bilețel,/ Îl prin iute și-l citesc:/ Spor la lucru/ Și te iubesc!”.
(Artistul și reporterul râd cu poftă. Apoi, sculptorul se adresează asistenței:)
M.D.: V-a plăcut ieșirea?

Foto 1: De la stânga la dreapta: sculptorii Petre V. Mogoșanu, Maxim Dumitraș și Constantin Țînteanu
Foto 2: Cariatida
Foto 3: Ansamblul Monumental ”Maxim Dumitraș” de la Ploiești

                                                                                                  Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii – Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor – Pr. Ion Cârciuleanu