close

Promovate

ActualitatePromovate

Sfantul Proroc Iezechiel

Proroc Iezechiel

Sfantul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia

Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia sunt praznuiti pe 21 iulie. Canonizarea lor a fost aprobata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta de lucru din 5 – 7 martie 2008. Proclamarea canonizarii Sfintilor Rafael si Partenie a avut loc pe 5 iunie 2008, la Manastirea Neamt, cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului.

Cuviosul Rafael s-a nascut in satul Bursucani, din tinutul Barladului. A fost monah la Agapia din Deal, in secolul al XVI lea. Din documente reiese ca Sfantul Ierarh Dosoftei i-a cinstit moastele. In vechile pomelnice este numit „Fericitul staret Rafael”. Dumnezeu a lucrat in chip minunat prin el, atat in timpul vietii pamantesti, cat si dupa trecerea sa la cele vesnice. Parti din moastele sale se pastreaza in manastirile din Moldova.

Cuviosul Partenie a trait in secolul al XVII lea. Din relatarile Sfantului Dosoftei, reiese ca Partenie a fost contemporan cu mitropolitul Moldovei. Potrivit Traditiei, Sfantul Partenie a sihastrit in muntele „Scaunele”. Se ruga toata ziua, iar noaptea, in timp ce rostea rugaciunea lui Iisus, impletea cosuri. Dormea foarte putin. A trecut la Domnul in anul 1660. Moastele sale au darul tamaduirii.

Sfantul Proroc Iezechiel a fost fiul lui Buzi, un preot din cetatea Sarira. Iezechiel a fost luat in captivitate babilonica in vremea lui Nabucodonosor. A fost contemporan cu prorocul Ieremia. Insa, Iezechiel prorocea si invata poporul evreu luat rob in Babilon, spre deosebire de Ieremia care invata poporul si prorocea la Ierusalim.

In Babilon, lui Iezechiel i se fac diverse descoperiri. La raul Chebar, Iezechiel a vazut cerurile deschizandu-se, si un nor mare si un val de foc, care raspandea in toate partile raze stralucitoare; iar in mijlocul focului stralucea ca un metal in vapaie. Si in mijloc am vazut ceva ca patru fiare, a caror infatisare semana cu chipul omenesc. […] Toate patru aveau cate o fata de om inainte, toate patru aveau cate o fata de leu la dreapta, toate patru aveau cate o fata de bou la stanga si toate patru mai aveau si cate o fata de vultur la spate (Iezechiel 1: 4-5, 10). Fata de om arata pe Hristos intrupat in chip de om; fata de leu arata dumnezeirea Lui; fata de bou arata jertfa Lui, iar fata de vultur arata invierea si inaltarea Lui.

Intr-o alta vedenie, Sfantul Proroc Iezechiel a vazut invierea mortilor. Prorocul a vazut o vale plina de oase uscate si moarte, asupra carora pogorand Duhul lui Dumnezeu, ele s-au trezit la viata si s-au ridicat pe picioarele lor. El a mai vazut in duh si cumplita distrugere a Ierusalimului, cand mania lui Dumnezeu i-a ucis pe toti, in afara de aceia insemnati cu litera greceasca Tau, care corespunde literei noastre T, si care simbolizeaza Crucea.

Tot astazi, Biserica facem pomenirea:
– Sfintilor Cuviosi Simeon si Ioan Pustnicul
– Sfintilor trei mucenici din Nilitina;
– Sfintilor Mucenici Iust si Matei;
– Sfantului Mucenic Evghenie;
– Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe;
– Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece;
– Soborului Sfantului Mucenic Acachie, la Eptascala;
– Soborului Sfantului Elevtrie, aproape de Xirolof.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CronicăPromovate

Grădină în voia ei

Gradina

La cât de puțin – spre deloc- mă ocup de grădină in ultimii ani, e aproape îngrijorător cât de bine se descurcă singură.

E colorată, cam sălbatică, anul ăsta am mâncat un pumn de vișine, cu restul s-au ospătat coțofenele, gladiolele, ei, cu ele e altă poveste, nu mi-am propus să am gladiole in curte, nu prea îmi plăceau
dar
in urmă cu vreo 10 ani, la hornbach, erau niște pungi abandonate prin rafturi, pline cu bulbi ciudați, mi-a fost milă de ei, i-am cumpărat fără să am habar ce sunt,
din vara următoare a fost spectacol
toate culorile, an de an, și-au făcut datoria de flori
nu le-am făcut niciodată nimic,
la fel și trandafirii
unul s-a făcut măceș, alții erau galbeni, mari și-au devenit tufe roz,
ceilalți sunt portocalii și obraznici,
caprifolia a fost un fir stingher și aproape uscat, găsit pe stradă, un an nu s-a intamplat nimic, eram convinsă ca s-a uscat,
pe urmă a explodat.
flox-ul are 100 de ani de viață, a venit de la Olanesti, dar pare că-i convine și aici,
florile de piatră erau semințe in niște plicuri de carton în supermarket, nu le-am dat nicio șansă.
Pe balansoar am stat de vreo trei ori vara asta. Azi ar fi fost a patra, dar a început ploaia.
Să văd după, poate mai creste sau mai înflorește câte ceva.

(Oana Costea)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfantul Ilie

Sf.Ilie

Sfantul Ilie a trait in Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab.

Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal.

Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

 

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

 

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Ilie, patriarhul Ierusalimului;
– Sfantului Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei;
– Sfantului Ilie Chavchavadze (cel Drept), din Georgia;
– Innoirea Bisericii Botezatorului Ioan, de la Manastirea Studion, din Constantinopol.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Patriarhul Daniel i-a acordat Simonei Halep „Crucea Patriarhală”

CruceaPatriarhala

După ce Simona Halep le-a prezentat ieri românilor trofeul de la Wimbledon, Patriarhul Daniel i-a acordat azi campioanei nostre cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române – ”Crucea Patriarhală” – în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală.

„Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut, prin efort constant.

Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, preţuieşte foarte mult faptul că mărturisiţi în public prin semnul Sfintei Cruci credinţa creştină ortodoxă şi prin aceasta arătaţi că reprezentaţi cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic şi talentat. Vă dorim ani mulţi, cu sănătate şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat patriarhul la oferirea distincţiei, potrivit basilica.ro.

Câştigătoarea turneului de la Wimbledon a mulţumit pentru distincţia primită, mărturisind că este onorată şi în acelaşi timp foarte emoţionată.

„Totdeauna mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit şi pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ şi sper să bucur cât mai mulţi oameni şi copii, să-i inspir să reuşească şi ei ceea ce-şi doresc. Slavă Domnului şi Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi!”, a spus Simona Halep, la ceremonie.

Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”.

La eveniment au fost prezenţi părinţii Simonei Halep şi alţi apropiaţi ai campioanei, precum şi consilieri patriarhali.

(digisport.ro)

mai mult
PersonalitățiPromovate

Eremia Grigorescu

E.Grigorescu

Eremia-Teofil Grigorescu (n. 28 noiembrie 1863, Golășei, lângă Târgu Bujor, în prezent cartier al acestui oraș – d. 19 iulie 1919, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

În timpul primului război mondial a îndeplinit funcții de comandant de divizie și de armată, în campaniile anilor 1916 și 1917. Pentru modul cum a comandat trupele din subordine în Prima bătălie de la Oituz, A doua bătălie de la Oituz și Bătălia de la Mărășești a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, și clasa II, fiind unul din cei patru ofițeri români decorați cu această clasă, alături de generalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Gheorghe Mărdărescu.

Pentru o scurtă perioadă a fost ministru de război în guvernul condus de generalul Constantin Coandă, în perioada 24 octombrie – 28 noiembrie 1918.

A murit în iulie 1919, din cauza unei boli infecțioase cu evoluție galopantă, fiind înmormântat la Mărășești. Ulterior, osemintele sale au fost mutate într-un sarcofag la Mausoleul de la Mărășești.

Biografie

Eremia Grigorescu s-a născut în familia unui învăţător de ţară dintr-un sat de lângă Târgu Bujor, fiind cel mai mic dintre cei 4 copii ai familiei. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, între 1870-1878, iar ulterior Liceul Naţional din Iaşi, între 1878-1881. În pofida dificultăţilor materiale cauzate de decesul timpuriu al tatălui său, reuşeşte să-şi finalizeze studiile gimnaziale şi liceale. După susţinerea bacalaureatului s-a înscris la Facultatea de Medicină şi de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Iaşi.

Pentru a se putea întreţine în facultate a fost nevoit să dea meditaţii, prilej cu care a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari. Acest fapt l-a determinat să renunţe la studierea medicinei şi să aleagă cariera militară, în urma admiterii în anul 1882 la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, din Bucureşti.

La terminarea şcolii militare se va căsători cu Elena Arapu, la 15 noiembrie 1886, devenită între timp profesoară de matematică, în urma absolvirii Universităţii din Iaşi (a fost prima femeie absolventă a acestei universităţi). Împreună au avut cinci copii: Traian, viitor general de artilerie, Romulus, deputat liberal, fost ofiţer demisionat din armată la gradul de căpitan, Aurelian, inginer, Lucreţia – căsătorită cu profesorul universitar Ioan Ursu şi Margareta – căsătorită cu viitorul colonel medic Constantin Mihăilescu.

În perioada primului război mondial, o cunoaşte pe Elena Negropontes, în conacul căreia din Oituz, fusese instalat comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Din această relaţie s-a născut la Bârlad, la 20 noiembrie 1917, un copil, Dan Ulise Grigorescu, devenit peste ani un apreciat artist fotograf. În anul 1918 Eremia Grigorescu a divorţat de soţie şi s-a căsătorit cu Elena Negropontes, recunoscând totodată şi copilul.

în anul 1919, cu puţin înaintea morţii generalului, Elena şi Eremia Grigorescu au fost naşi de căsătorie a căpitanului de artilerie Ion Tâmpeanu cu cea care avea să devină celebra Elena Lupescu.

La 29 august 1924, generalul Grigorescu a fost reînhumat în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărăşeşti. Pe placa tombală este înscrisă inscripţia: „Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaş făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz şi Caşin: «Pe aici nu se trece»”.

Cariera militară

După absolvirea şcolii militare de ofiţeri cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a ocupat diferite poziţii în cadrul unităţilor de artilerie (comandant de subunitate în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 şi 1 Artilerie, Director al Pulberăriei Armatei) sau în eşaloanele superioare ale armatei: director al Artileriei în Ministerul de Război (1903-1907), comandant al Şcolii de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină (1907-1910), director al Direcţiei personal din Ministerul de Război (1910-1914), comandant al Brigăzii 3 Artilerie, comandant al Diviziei 14 Infanterie (1915); comandant al Diviziei 15 Infanterie (1915-1917); comandant al Corpului 5 Teritorial (1916).

În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcţiile de comandant al: Diviziei 15 Infanterie în perioada 14/27 august 1916 – 25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917, Corpului II Armată, în perioada 25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917 – 28 decembrie 1916/10 ianuarie 1917, Corpului IV Armată, în perioada 1/13 ianuarie – 11/24 iunie 1917, Corpului VI Armată, în perioada 11/24 iunie – 30 iulie/12 august 1917 şi Armatei 1 în perioada 30 iulie/12 august – 1/13 iulie 1918.

S-a distins în mod special în cursul Primei bătălii de la Oituz şi celei de-a doua bătălie de la Oituz, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 15 Infanterie, fiind unul dintre primii generali decoraţi cu acest ordin (al doilea decret pentru generali, împreună cu generalul Paraschiv Vasilescu).

După Bătălia de la Mărăşeşti, a vorbit armatei şi a rostit aceste cuvinte memorabile:

„Timp de aproape două luni, prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu năvălirii duşmanului cotropitor, aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, aţi smuls biruinţa cea mare, aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noştri, aţi atras admiraţia lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat şi măreţ, o ţară românească a tuturor românilor.”

A fost decorat:

„Pentru dispoziţiunile judicioase date în ordinele de operaţiune contra unui duşman mult superior în număr, infiltrând trupei prin energia şi curajul său personal, încrederea în victorie.”
Înalt Decret no. 3055 din 27 octombrie 1917

Pentru modul cum a condus Armata 1 în Bătălia de la Mărăşeşti din vara anului 1917 a fost decorat cu clasa II a ordinului Mihai Viteazul .

„Pentru vitejia şi destoinicia cu care a reuşit să stăvilească ofensiva germană de la Mărăşeşti, în vara anului 1917, luând comanda armatei în condiţiuni foarte grele.”
Înalt Decret no. 227 din 12 februarie 1918

Lucrări

  • Arma model 1893. Raportul Nr. 402 înaintat Comitetului consultativ al Infanteriei, de Maiorul E. Grigorescu, directorul Pulberăriei Armatei. Bucureşti (I. V. Socecu), 1902
  • Studiul balistic al armei model, 1893 de Maiorul E. Grigorescu, Diectorul Pulberăriei Armatei. Bucureşti (I. V. Socecu), 1902
  • Tunul revolver Hotchkiss (1885-1886)
  • Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc (1898)

În colaborare:

  • Conferinţe asupra Studiului Balistic al Armei Model 1893 de Profesor: Maior Grigorescu Eremia. Adjutor: Căpitan Vladescu Ioan. Craiova (Ştab. Industrial de Arte Grafice Ralian şi Ignat Samitca), 1904

Decoraţii

  • Ordinul Coroana Romaniei – mini.png Ordinul „Coroana României”, în grad de ofiţer (1911)
  • Ordinul Steaua Romaniei – mini.png Ordinul „Steaua României”, în grad de ofiţer (1912)
  • Medalia Avantul Tarii – mini.png Medalia „Avântul Ţării”, (1914)
  • Medalia Bărbăţie şi Credinţă, cu distincţia „Campania din Bulgaria 1913” (1913)
  • Medalia Serviciul Credincios mini.png Medalia „Serviciul Credincios” (1914)
  • Ordinul Mihai Viteazul mini.png Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 27 octombrie 1916
  • Ordinul Mihai Viteazul mini.png Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa II, 12 februarie 1918
  • Ordinul Coroana Romaniei – mini.png Ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de mare cruce
  • Ordinul Steaua Romaniei – mini.png Ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de mare cruce
  • Crucea-Regina-Maria clasa I – revers.png Crucea „Regina Maria”
  • Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de mare ofiţer (Franţa)
  • Ordinul Sfântul Stanislas, clasa I (Rusia)
  • Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV, Ianuarie 1917 (Rusia)
  • Ordinul Sfânta Ana, cu spade, în grad de mare ofiţer, (Rusia)
  • Ordinul „Companion of the Bath” (Marea Britanie)

Recunoaşteri

În prezent Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă din Sibiu se numeşte „General Eremia Grigorescu”.

Mai multe străzi din diferite localităţi şi un cartier din Cluj-Napoca îi poartă numele. Un monument al său se găseşte în cimitirul eroilor din Oituz iar la Timişoara a fost ridicată o statuie, operă a sculptorului Oscar Späthe.

În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării”. O altă sabie de onoare i-a fost oferită, în noiembrie 1918, de corpul profesoral din Universitatea din Iaşi, având inscripţia: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Ţării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostaşi pe care i-a condus în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti”.

(Wikipdia)

mai mult
PromovateSocial

EU VREAU SA MA MANTUIESC, DAR ACUM TREBUIE SA-MI TRAIESC VIATA

Preoti2

Dragii mei,

Un lucru deosebit de important pe care l-am auzut la Frasinei este despre raspunsul la chemarea Lui Hristos.

Sf. Ap. Pavel a tinut o predica in Areopag (F.A.17:16-34) si la sfarsit reactia majoritatii a fost- „Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.” FA; 17,32
Este exact ceea ce se intampla si acum. Multa lume zice ca asta este o treaba pentru cei mai in varsta „care au timp”, pentru ca noi acum TREBUIE sa ne traim viata. Ma inspaimanta acest TREBUIE care apare des dar nimeni nu stie sa spuna de unde provine acesta. Este zilnic inoculat si zilnic repetat in tot felul de discutii.

Il vom numi setul 1 de trebuie.
– Trebuie sa ne luam casa
– Trebuie sa mergem si noi la Paris
– Trebuie sa imi iau nu stiu ce model de masina
– Trebuie sa divortez de X pentru ca ….ceva
– Trebuie sa scapati de „persoanele toxice” din jur ETC

Am intrebat ce este de facut cu toti acesti trebuie si mi s-a raspuns- Oamenilor le TREBUIE alta perspectiva.

Comun tuturor celor ce fac astfel de afirmatii este faptul ca ei cred ca viata are doar 2 etape – In pantecele mamei si viata asta. Nu costientizeaza ca mai exista si etapa VIETII VESNICE.

Sigur unii acepta asta, dar asa…ca pe o teorie de discutie si in care vom auzi des expresia „parerea mea despre asta este….”

Si atunci? Ce facem? Iata ce am fost eu intrebat:
– Cine este Hristos pentru tine? Nu ce ai citit despre, nu ce spun altii ci sa te intrebi sincer „Cine este Hristos pentru mine?”

Daca raspunsul o sa fie cel corect o sa apara un alt set de TREBUIE in viata noastra.

Setul 2. De exemplu:
– Trebuie sa-mi dau seama ca nu stiu cand o sa mor
– Trebuie sa fiu pregatit IN ORICE MOMENT SA MOR si sa dau raspuns bun la Judecata.
– Trebuie sa hranesc si sufletul nu numai trupul
– Trebuie sa ma Impartasesc pentru ca „dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” Ioan 6; 53
– Trebuie să vă naşteţi de sus. Ioan 3; 7
– Trebuie sa ma pregatesc ca sa ma pot impartasii. ETC

Cei ce apar in poza sunt dintre cei care au setul 2 de trebuie.

Dupa ce ati citit setul 2 ce credeti despre setul 1 de trebuie?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
PromovateSocial

COPILUL MEU NU VINE LA BESERICA. CE SA FAC, PARINTE?

Biserica

Dragii mei,

Va povestesc tot felul de intamplari de la Frasinei, pentru ca poate sunt utile pentru multi oameni.

Una din intrebarile care revine este cea din titlu.

Raspunsurile au fost:

1. Una din metode este chiar bataia. Nu merge cu oricine, dar la varsta si la persoana potrivita funtioneaza. Copilul TREBUIE SA STIE ca asta este o REGULA FERMA in familie.
Apoi intrebarea, parintelui a fost- DE CAND NU MAI MERGE? A fost vreodata? L-ati impartasit in fiecare Duminica pana la 7 ani?

2. Metoda exemplului personal. A intrebat parintele: VA RUGATI ACASA IMPREUNA? V-a vazut copilul cand va rugati personal? Daca da, el ce facea cand tu te rugai? L-ai lasat sa continue ce facea? Aici parintii mai recomandau sa ne aratam tristi in fata copiilor pentru motivul ca nu vin la Biserica. N-ar trebui sa fie greu pentru ca este dezastruos pentru un parinte ce raspuns va da la judecata pentru copilul incredintat de Hristos spre mantuire. La fel de mare NENOROCIRE este sa-ti vezi copilul MORT DUHOVNICESTE.

3. Metoda alierii familiilor. O alta recomandare a parintilor a fost sa se constitue aliante de 6-8 familii de credinciosi practicanti. Diferentele dintre varstele copiilor pot merge pana la 15 ani. Crestinii sa impartaseasca experienta lor in cresterea acestor copii si sfaturile primite de la duhovnici. De asemenea copii acestor familii sa se joace si sa petreaca timp impreuna.

Parintii recomandau ca TATAL sa faca mai multa rugaciune decat mama, pentru ca mama este mai ocupata. Asta nu inseamna ca mama nu trebuie sa se roage.

A intrebat o mama:
– Si ce fac daca sotul meu nu este credincios?
– Unde l-ai gasit? De ce l-ai luat asa? Te rogi tu si pentru el daca asta ti-ai asumat, a raspuns parintele.

Voi ce ziceti?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
PromovateTradiții

Ioana Bălan – Din pasiunea pentru muzică

Untitled

Ioana Bălan este o cunoscută și talentată cântăreață de muzică populară.

„Persoana care mi-a indrumat primii pasi in muzica populara romaneasca a fost mama, pentru ca, de la mama am mostenit acest har minunat, ca o frumoasa si de pret zestre, purtata cu mandrie in minte, in suflet si in glas.

Dragostea  pentru folclorul romanesc s-a inradacinat si a crescut odata cu mine. Ca o poveste populara din satele romanesti care inca se scrie, eu am continuat sa ii cant dorurile si iubirile, jalea si tristetea sufletului romanesc si sa-i expun frumusetea prin portul popular traditional.”

”Imi place ceea ce fac iar asta se reflecta in melodiile mele si in bucuria oamenilor care ma asculta si ma iubesc ca artist.”

 

”Am inceput prin a fi apreciata de cei apropiati, cu timpul eu, Ioana Balan, am cucerit publicul prin timbrul meu aparte, talentul și pasiunea nemărginită. Destinul mi-a scos în cale oamenii potriviți la momentul potrivit și păstrând în suflet vie flacăra pasiunii pentru muzica, am continuat să evoluez tot mai frumos, depășind mereu un alt nivel.”

(ioana-balan.ro)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeFotoPromovate

Poezia serii de luni

Cenaclu IL

Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiești – 15 iulie 2019

Fotoreportaj de Lucia Trandafir

 

 

mai mult
ActualitatePromovate

Patriarhia Română acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală”

Halep3

Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem.

Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

(basilica.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Vindecarea slugii sutasului – Sfantul Ioan Gura de Aur

sutas

„Intrand Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L pe El si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se. Si i-a zis Iisus: „Venind il voi vindeca”

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cand Domnul Se pogora de pe Munte; sutasul, pe cand Domnul intra in Capernaum.

– Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutasul ?

– Nu din pricina trandaviei – ca la amandoi credinta le era fierbinte -, ci ca sa nu intrerupa invatatura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutasul a zis: „Sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun ca sutasul a spus pricina pentru care n-a adus cu el si sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinta, spun acestia, sa-l aduca; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Ca era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Sutasul socotea ca e de prisos sa-si aduci sluga la Hristos, pentru ca stia bine ca era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca sa vindece pe cel bolnav.

– Si ce-a facut Iisus?

– N-a facut ce facuse mai inainte. Hristos de obicei urmeaza vointa celor care-L roaga; acum insa o ia inainte si nu numai ca-i fagaduieste sutasului ca-i va vindeca sluga, dar si ca se va duce in casa lui. O face ca sa aflam credinta sutasului. Daca nu i-ar fi fagaduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasa, sa fie vindecata sluga ta!”, n-am fi stiut cit e de mare credinta lui. La fel si cu cananeanca, numai ca in sens invers.

Sulasului ii spune, fara sa fie chemat, ca Se va duce acasa la el, ca sa afli credinta sutasului si marea lui smerenie; cananeencei insa ii refuza datul, pentru a face sa staruie in cererea ei.

Doctor intelept si iscusit fiind, stie sa dobandeasca cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de buna voie in casa sutasului; in celalalt, prin amanarea indelungata si prin refuzul Sau, descopera credinta femeii.

Asa face si cu Avraam, spunandu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca sa afli dragostea de oameni a lui Avraam si purtarea sa de grija pentru sodomiti.

La fel si cu Lot; ingerii trimisi la el au refuzat sa intre in casa lui, ca sa afli cat de mare era iubirea de straini a dreptului Lot.

– Ce a raspuns sutasul?

„Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”.

Sa ascultam aceste cuvinte toti cati avem sa-L primim pe Hristos! Ca e cu putinta sa-L primim si acum. Sa le ascultam, sa le urmam ca sa-L primim tot cu atita ravna! Cind primesti in casa ta pe cel sarac, pe cel flamand si pe cel gol, pe Hristos Il primesti, pe El Il hranesti.

„Ci zi numai cu cuvintul si se va tamadui sluga mea!”

Iata ca si sutasul, ca si leprosul, are despre Hristos parerea cuvenita Lui. Nici sutasul n-a zis: „Cheama-L pe Dumnezeu in ajutor!”, sau: „roaga-te Lui si cere-I!”, ci: „Porunceste numai!”. Apoi temandu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, sa refuze, a adaugat:

„Ca si eu sunt om sub stapinire, avand sub mine ostasi; si spun acestuia: „Du-te ” si se duce; si celuilalt: ” Vino!” si vine; si slugii mele: „Fa aceasta!” si face”.

– Si ce-i cu asta, m-ar putea intreba cineva, daca sutasul credea ca Hristos este Dumnezeu? Pe mine ma intereseaza sa aflu daca Hristos incuviinta aceasta credinta, daca o intarea?

– Intrebarea este bine si intelept pusa. Sa o cercetam si vom vedea ca lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut si cu sutasul. Dupa cum leprosul a spus: „Daca vrei” – ca noi sustinem cu tarie Dumnezeirea si puterea lui Hristos, intemeiati nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; ca Domnul nu numai n-a vestejit parerea leprosului, ci a intarit-o si mai mult, adaugind chiar ce era de prisos sa spuna, adica: „Vreau, curateste-te!””, tocmai pentru a-i intari credinta – tot asa este drept sa vedem daca s-au petrecut la fel lucrurile si cu sutasul.

Si vom gasi ca s-au petrecut la fel. Cand sutasul a spus despre Domnul lucruri atat de mari, cand a marturisit ca are o atat de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

„Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.
Leprosul spunea: „Daca vrei, poti sa ma curatesti”; iar Domnul nu numai ca nu l-a mustrat, ci l-a si tamaduit si l-a curatit, asa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunandu-Se de credinta lui, i-a spus:
„Nici in Israel n-am aflat atata credinta”

Dar iti voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o alta cale, contrara celei de pana acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotriva: „Oricate vei cere de la Dumnezeu iti va da “, de aceea Domnul nu numai ca n-a laudat-o – cu toate ca-I era cunoscuta, apropiata si una din persoanele cu multa ravna pentru El -, ci chiar a mustrat-o si a indreptat-o, ca nu graise bine despre El, zicandu-i: „Nu ti-am spus ca de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A tinut-o de rau, ca pe o necredincioasa. Si iarasi, cand Marta I-a spus: „Oricate vei cere de la Dumnezeu Iti va da”, Domnul ii scoale din minte o parere ca aceasta si o invata ca El n-are nevoie sa primeasca o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunatatilor, spunandu-i: „Eu sunt invierea si viata”; adica: „Nu astept sa primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul il lauda pe sutas, il da ca pilda poporului, il cinsteste, dandu-i imparatia cerurilor si cheama si pe altii sa mearga pe urmele lui. Si ca sa afli ca a spus acestea ca sa invete si pe ceilalti sa creada cum a crezut sutasul, asculta precizia cu care evanghelistul arata acest lucru, spunand:

„Si intorcandu-Se, Iisus a zis celor ce veneau dupa El: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta’’.

Gandeste deci si tu lucruri mari despre Hristos! Gandul acesta aduce credinta, imparatia cerurilor si celelalte bunatati.

Hristos nu S-a marginit sa-l laude pe sutas doar prin cuvinte, ci i-a dat, in schimbul credintei sale, sanatos pe cel bolnav, ii impleteste cununa stralucita si-i fagaduieste mari daruri, graindu-i asa:

„Multi de la rasarit si de la apus vor veni si se vor odihni in sanurile lui Avraam si ale lui Isaac si ale lui Iacov, iar fiii imparatiei vor fi aruncati afara”.

Hristos le vorbeeste cu mai multa indraznire, pentru ca facuse multe minuni. Apoi, ca sa nu creada cineva ca Domnul vrea sa-l linguseasca pe sutas cu aceste cuvinte, aratand tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:
„Du-te, dupa cum ai crezut, fie tie!”.

Si indata a urmat vindecarea, marturie a puternicei credintei sutasului:

„Si s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Asa s-a intamplat si cu cananeanca; ca si aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti! Si s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru ca evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecarii slugii sutasului, adauga si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neaparata treubuinta sa lamuresc si deosebirile acestea.

– Ce spune Luca?

– Ca sutasul a trimis la Iisus pe batranii iudeilor sa-L roage sa vina; Matei, dimpotriva, spune ca chiar sutasul s-a dus la Iisus si I-a spus: „Nu sunt vrednic”.

Unii comentatori spun ca e vorba de doi sutasi deosebiti, desi sunt multe asemanari intre istorisirile celor doi evanghelisti. Despre sutasul de la Luca, batranii poporului spun: „El ne-a zidit sinagoga noastra si iubeste neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: „Nici in Israel n-am aflat atita credinta”, dar despre cel de la Luca n-a spus ca:

„Multi vor veni de la rasarit si de la apus”, ceea ce ne face sa banuim ca sutasul de la Luca era iudeu.

Ce vom raspunde, deci?

Explicatia data de acesti comentatori este usoara, dar intrebarea este daca e si adevarata. Dupa parerea mea, in amandoua istorisirile evanghelice este vorba de una si aceeasi persoana.

– Cum poate fi una si aceeasi persoana, m-ar intreba cineva, cand Matei spune ca sutasul s-a apropiat de Domnul si I-a spus: „Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”, iar Luca spune ca a trimis la Iisus pe batrinii iudeilor ca sa-L cheme sa vina?

– Sunt de parere ca Luca, in istorisirea sa, ne descopera linguseala iudeilor, ca in nenorociri oamenii sunt nestatornici si isi schimba de foarte multe ori parerile. Probabil ca sutasul, vrand sa plece la Iisus, a fost impiedicat de iudei, lingusindu-l si spunandu-i: „Ne ducem noi sa-L aducem!” Vezi ca chiar propunerea lor este plina de linguseala, pentru ca au spus: „Ne iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu stiu cum sa-l laude. Ar fi trebuit sa graiasca asa: „A vrut el sa vina sa Te roage, dar l-am oprit noi, vazandu-i nenorocirea si pe bolnav zacand in casa”. Asa ar fi trebuit sa graiasca, pentru a-I arata lui Iisus cat de mare este credinta sutasului.

Dar ei nu graiesc asa! Din pricina invidiei nici n-au voit sa descopere credinta sutasului, ci au voit mai bine sa umbreasca virtutea sutasului, pentru care venisera sa faca rugamintea, decat sa-si ajunga scopul venirii lor, laudandu-i credinta. Invidia e in stare sa intunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaste cele ascunse, impotriva vointei batranilor iudeilor, l-a laudat pe sutas.

Ca aceasta este adevarata interpretare, asculta-l iarâsi pe Luca, care insusi da aceasta interpretare. El spune asa: „Si nefiind Iisus departe de casa, a trimis sutasul la El zicand: ” O, Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”. Cand a scapat deci sutasul de gura batranilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunandu-I: „Sa nu socotesti ca de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic sa te primesc in casa mea”.

N-are importanta daca Matei spune ca sutasul n-a rostit aceste cuvinte prin prietenii sai, ci le-a rostit cu propria sa gura. Intrebarea este daca fiecare evanghelist a infatisat ravna sutasului si daca sutasul a avut despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Se poate ca insusi sutasul sa se fi dus la Iisus, dupa ce a trimis pe prietenii sai, si sa-I fi spus aceleasi cuvinte.

Daca Luca n-a spus ca s-a dus sutasul la Domnul, apoi nici Matei n-a spus ca a trimis pe prietenii lui la El.

Nu este deci o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci unul completeaza cele lasate la o parte de celalalt.
Uita-te ca Luca a laudat si in alt chip credinta sutasului, spunand ca „sluga lui era pe moarte”. Asta insa nu l-a deznadajduit, nu l-a facut sa-si piarda nadejdea, ci nadajduia cu tarie ca se va face sanatos.

Daca Matei a spus ca Hristos a zis: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”, iar prin aceste cuvinte a aratat ca sutasul nu era israilitean, iar daca Luca a spus ca a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar parea ca este iudeu, nici aceasta nu e o contrazicere intre Matei si Luca. Era cu putinta sa nu fie iudeu si totusi sa zideasca sinagoga si sa iubeasca poporul iudeu.

Tu nu-mi cerceta numai cuvintele sutasului, ci adauga la ele si slujba lui, si atunci vei vedea virtutea barbatului.
Ca mare este mandria oamenilor care sunt in slujbe si nici nenorocirile nu le moaie cerbicia. Omul imparatesc de la evanghelistul Ioan Il cheama pe Iisus acasa la el, spunandu-I: „Coboara-Te! Copilul meu trage sa moara”.

Sutasul nu-i ca acesta, ci-i cu mult mai bun si decit acest om imparatesc si decit cei care au coborat pe slabanog prin acoperisul casei.

Sutasul nu-I cere Domnului prezenta Sa trupeasca, nici n-a adus pe cel bolnav langa doctor. Aceasta arata ca nu avea o parere mica despre Iisus, ci una cu cuviinta dumnezeieasca.

De aceea a si spus: „Zi numai cu cuvantul!” nici n-a spus de la inceput: „Zi numai cu cuvantul!”, ci la inceput isi povesteste numai durerea; ca nici nu se astepta, din pricina marii lui smerenii, ca Hristos sa-i faca indata pe voie si sa Se duca acasa la el.

De aceea, cand L-a auzit spunand: „Eu venind il voi vindeca”, I-a spus: „Zi numai cu cuvantul!”.

Durerea nu i-a intunecat judecata, ci chiar in suferinta filozofa, uitindu-se nu atat la sanatatea slugii sale, cat la a nu parea ca face ceva necuviincios. Desi nu L-a silit el pe Hristos, prin rugamintile sale, sa-i vindece sluga, ci Hristos, de buna Sa voie, i-a fagaduit vindecarea., totusi si asa se temea sa nu para ca cererea ii depaseste dregaroria si ca primeste un lucru mai presus de merit.

Ai vazut intelepciunea sutasului? Uita-te si la prostia batranilor iudeilor, care spuneau: „Este vrednic sa-i faci darul acesta”‘. Ar fi trebuit sa faca apel la iubirea de oameni a lui Iisus; dar ei ii vorbesc de dregatoria sutasului; si nici nu stiu cum sa vorbeasca. Sutasul insa n-a grait asa, ci I-a spus ca-i cu totul nevrednic nu numai de binefacerea Domnului, ci si de primirea Sa in casa lui. De aceea, dupa ce a spus:

„Sluga mea zace in casa bolnav”, n-a mai adaugat: „Spune sa se vindece!”, temandu-se ca e nevrednic sa primeasca darul, ci I-a vorbit numai de durerea sa. N-a staruit mai departe in rugamintea lui, nici cand L-a vazut pe Hristos binevoitor, ci a ramas mai departe modest, pastrand masura cuvenita.

Daca cineva m-ar intreba: Pentru ce Hristos nu l-a cinstit pe sutas, ducandu-Se in casa lui?, ii voi raspunde asa: Hristos l-a cinstit foarte mult. Mai intai, pentru ca a aratat tuturor de ce simtaminte era insufletit sutasul cand a spus ca nu-i vrednic sa se duca in casa lui; apoi, pentru ca i-a dat imparatia cerurilor si l-a pretuit mai mult decat pe tot poporul iudeu. Pentru ca sutasul s-a socotit nevrednic sa-L primeasca pe Hristos in casa sa, a ajuns vrednic de imparatia cerurilor si vrednic de dobandirea bunatatilor de care se bucura Avraam.

– Dar pentru ce leprosul, m-ar intreba cineva, n-a fost laudat de Hristos, desi a spus lucruri mai mari decat sutasul? N-a spus ca sutasul atat: „Zi numai cu cuvantul”, ci ceva cu mult mai mult: „Voieste numai!”; aceleasi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatal: „Toate cate a voit a facut”.

– A fost laudat si leprosul. Cand Iisus i-a spus leprosului: „Du darul pe care l-a poruncit Moise spre marturie lor”, nu i-a spus altceva decat: „Vei fi acuzatorul lor, pentru ca ai crezut”. De altfel nu-i acelasi lucru sa crezi fiind iudeu si sa crezi nefacand parte din neamul iudeu. Ca sutasul nu era iudeu se vede si de acolo ca era sutas, dar si din cuvintele Domnului: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”.

Este mare lucru ca un om, care nu facea parte din neamul iudaic, sa aiba despre Hristos o parere atat de mare. Dupa socotinta mea, sutasul se gandea ca ostirile cele ceresti, bolile, moartea si toate celelalte se supuneau lui Hristos, asa cum i se supuneau lui ostasii sai. De aceea si spune: „Ca si eu sunt om sub stapanire”; cu alte cuvinte sutasul spunea: „Tu esti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stapanire, Tu nu esti sub stapanire. Asadar, daca eu, om fiind si sub stapanire, am atata putere, cu mult mai mult Tu, Care esti Dumnezeu si nu esti sub stapanire”.

Sutasul voia sa-L incredinteze cu tarie pe Iisus ca nu rosteste aceste cuvinte ca sa arate ca este vreo asemanare intre ei, ci, dimpotriva, foarte mare deosebire. „Daca eu, spune sutasul, care sunt un supus si sunt sub stapanire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – „Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

Unii citesc din Matei asa: „Ca daca eu, care sunt om”; apoi, dupa ce pun un semn de punctuatie, adauga: „Avand sub stapanirea mea ostasi”.

Tu uita-mi-te ca sutasul a aratat ca Hristos poate sa stapaneasca moartea ca pe un rob si poate sa-i porunceasca ca Stapan. Cand spune: „Vino!” si vine si: „Du-te!” si se duce , sutasul acesta spune „Daca poruncesti sa nu vina peste el moartea, nu va veni”.

Ai vazut cat era de credincios? Caci ceea ce avea sa fie cunoscut tuturora mai tarziu, sutasul o stia; stia ca Hristos are putere asupra mortii si vietii, ca pogoara la portile iadului si ridica.

Si n-a vorbit numai de ostasi, ci si de slugi, la care ascultarea e si mai mare. Si desi avea o credinta atit de puternica, se socotea totusi nevrednic.

Hristos insa aratandu-i ca este vrednic sa-i intre in casa, l-a cinstit si mai mult; l-a admirat, l-a laudat inaintea tuturora si i-a dat mai mult decat i-a cerut.

Sutasul venise sa ceara numai sanatate trupeasca pentru sluga sa si a plecat luand cu sine si imparatia cerurilor.

Ai vazut ca s-au si implinit cuvintele: „Cautati imparatia cerurilor si acestea toate se vor adauga voua”.

Pentru ca a aratat multa credinta si smerenie, Hristos i-a dat cerul si i-a adaugat si sanatatea slugii. Si nu l-a cinstit numai cu atata, ci i-a aratat ca intra in locul celor scosi din imparatia cerurilor.

Iar prin aceasta Hristos face cunoscut tuturora ca mintuirea se dobandeste prin credinta, nu prin faptele legii vechi.

De aceea darul imparatiei cerurilor nu este numai pentru iudei, ci si pentru pagani; si mai mult pentru pagani decat pentru iudei.

„Sa nu socotiti, spune Hristos, ca darul imparatiei cerurilor s-a dat numai sutasului! Darul acesta va fi dat intregii lumi!”

Spunea acestea, profetind despre pagani, dandu-le bune nadejdi. Ca in multimile de oameni, care Il urmau, erau si pagani din Galileea neamurilor.

Spunea acestea ca sa nu-i lase fara nadejde pe pagani si sa alunge din mintea iudeilor gandul ca numai ei sunt poporul ales.

Hristos nu vorbise pana acum de venirea paganilor la credinta, pentru ca nu cumva cuvintele Sale sa supere pe ascultatorii Sai si pentru ca sa nu le dea pricina de atac; prilejuit insa de credinta sutasului, vorbeste si de asta, dar nici acum nu rosteste cuvantul „pagan”; n-a spus: „multi pagani”, ci: „Multi, de la rasarit si de la apus”.
A aratat pe pagani, dar n-a suparat pe iudei: cele spuse erau invaluite. Nu numai aceasta invaluieste noutatea invataturii Sale, ci si prin inlocuirea „imparatiei cerurilor” cu „sanurile lui Avraam”.

Ca nici nu le era cunoscut numele de „imparatia cerurilor”; si Domnul vorbeste de sanurile lui Avraam, pentru ca pe iudei ii ustura mai mult aceasta pierdere.

Tot asa si Ioan Botezatorul n-a vorbit indata despre gheena, ci le a le-a spus ceea ce-i durea mai mult: „Sa nu vi se para ca puteti zice: „Suntem copiii lui Avraam”!.

Odata cu aceasta Hristos a aratat ca nu este potrivnic Vechiului Testament. Pretuind pe patriarhi si numind sanurile lor fericirea celor buni, surpa din temelii aceasta banuiala. Nimeni sa nu creada ca pe iudei ii ameninta numai o singura pedeapsa!

Ca dubla este pedeapsa iudeilor si dubla este si fericirea paganilor; iudeii nu numai ca au pierdut sanurile lui Avraam, ci au pierdut ce era al lor; paganii nu numai ca au dobandit imparatia cerurilor, ci au dobandit ce nu se asteptau; si pe langa acestea si o a treia, ca au luat cele ale iudeilor.

Hristos ii numeste pe iudei „fiii imparatiei”, pentru ca imparatia cerurilor lor le era pregatita. Si aceasta ii durea mai ales pe iudei. Si-i izgoneste din sanurile lui Avraam, dupa ce le-a aratat ca prin fagaduinta trebuiau sa fie in sanurile acelea. Apoi, pentru ca spusele lui Hristos erau o hotarare, o face crezuta prin minunea savarsita, dupa cum minunea la randul ei a fost intarita de profetia realizata mai tarziu.

Cel ce nu crede deci in insanatosirea de atunci a slugii sutasului, sa creada pe temeiul profetiei realizate astazi. Ca si profetia, chiar inainte de realizarea ei, a ajuns cunoscuta atunci pe temeiul minunii.

De aceca Iisus a rostit mai intai profetia, dupa aceea a vindecat sluga bolnava, pentru ca sa fie crezute cele viitoare pe temeiul celor prezente si ceea ce este mai mic, pe temeiul a ceea ce este mai mare.

Nu-i deloc nefiressc, ba, dimpotriva, o lege rationala si dreapta, ca cei virtuosi sa se bucure de bunatati, iar cei pacatosi sa sufere dureri; dar e mai presus de fire sa inzdravenesti un slabanog si sa invii un mort.

Totusi, la acesl lucru, mare si minunat a contribuit, nu putin, si sutasul; lucrul acesta l-a aratat si Hristos prin cuvintele: „Du-te si cum ai crezut, fie tie!”.

Ai vazut ca vindecarea slugii a proclamat puterea lui Hristos, a facut cunoscuta credinta sutasului si a facut crezuta profetia? Dar, mai bine spus, toate au proclamat puterea lui Hristos. Ca Iisus n-a tamaduit numai trupul slugii, ci, prin minune, a atras la credinta si sufletul sutasului.

Tu insa nu mi te uita numai ca sutasul a crezut, ca sluga s-a vindecat, ci minuneaza-te si de iuteala vindecarii. Aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvintele: „Si s-a vindecat sluga lui in ceasul acela”, asa precum a spus si despre lepros: „indata s-a curatit”.

Puterea lui Hristos s-a aratat nu numai prin aceea ca a vindecat sluga sutasului, ci si prin aceea ca vindecarea s-a facut in chip minunat si intr-o clipita.

Si nu numai prin aceasta ne este folos, ci si prin aceea ca de cate ori face Iisus cate o minune vorbeste si de imparatia cerurilor si cauta sa ne atraga pe toti spre ea.

Chiar pe cei pe care-i ameninta ca are sa-i alunge din imparatia cerurilor, nu-i ameninta ca sa-i alunge, ci ca sa-i infricoseze cu aceste cuvinte, spre a-i atrage la imparatia cerurilor.

Iar daca nu se folosesc nici de pe urma acestei amenintari, apoi toata vina e a lor si a tuturor celor ce sufera de aceeasi boala.

Poti vedea ca s-a intamplat aceasta nu numai cu iudeii, ci si cu cei ce au crezut. Ca si Iuda era fiu al imparatiei si auzise impreuna cu ucenicii: „Veti sedea pe cele douasprezece tronuri”, dar a ajuns fiu al gheenei; iar etiopianul, barbar fiind – din cei de la rasarit si de la apus – s-a bucurat de cununi impreuna cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov.

Aceasta se intampla si acum in vremea noastra. „Ca multi dintii vor fi pe urma, a spus Hristos, si cei de pe urma, intai”.

Hristos a spus aceste cuvinte pentru ca nici cei din urma sa nu se trandaveasca, gandindu-se ca nu mai au nici o putere sa ajunga in frunte, si nici cei dintii sa nu se increada prea mult in ei insisi gandindu-se ca sunt in frunte.

Acelasi lucru la profetit mai inainte si Ioan Botezatorul, spunand: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”.

Si pentru ca profetia avea sa se implineasca, a fost predicata mai dinainte, pentru ca nimeni sa nu se tulbure la implinirea ei de un lucru asa de minunat. Ioan o da numai ca posibila, ca o spusese primul, Hristos insa o da ca sigura si o intareste prin minunea savarsita indata dupa savarsire profetiei.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSport

Simona Halep scrie istorie în sportul românesc și câștigă finala de la Wimbledon 2019

Halep1

Simona Halep – Serena Williams a fost finala feminină de la Wimbledon 2019, un meci istoric și fabulos deopotrivă. Simona Halep (locul 7 WTA) este prima româncă care câștigă grand slamului londonez. A fost o întâlnire între doi foști lideri mondiali, dar, în fapt, părea o confruntare între David și Goliat: Simona Halep avea o singură victorie în cele zece partide jucate până la acum contra celei mai titrate jucătoare din lume aflate încă în activitate. Și exact ca în legendă, „mica forță”, Simona Halep, a câștigat. O victorie cu atât mai merituoasă cu cât a fost și categorică: 6-2, 6-2 în nici o oră de joc contra marii Serena Williams.

Moment emoționant din nou pentru Simona Halep: este felicitată personal de ducesa de Cambridge, Kate, pe care sportiva din România mărturisea că o place foarte mult.

Simona Halep ridică deasupra capului trofeul de la Wimbledon, o imagine pentru istorie!

 

(digi24.ro)

mai mult
ActualitatePromovate

Pasiunea franceză a românilor

Baconschi

Când vine vorba despre Franța, există o vulgată a românului educat, care-și amintește câteva adevăruri istorice: el știe, de pildă, că liberalizarea regimului feudal din Țările Române s-a făcut sub influența Revoluției burgheze de la 1848, pe baricade pariziene. Nu uită că literatura noastră modernă a fost mereu influențată de cea franceză și că elitele sociale din Principate (ulterior unite, sub impulsul împăratului Napoleon al III-lea) erau francofone, cu tot cu versiunile lor adeseori comice, satirizate de V. Alecsandri. Culmea acestei simbioze culturale și chiar politico-militare a fost desigur atinsă în drama colectivă a Primului Război Mondial, când misiunea condusă de generalul Berthelot s-a dovedit decisivă în formarea României Mari. Același român bine educat evocă mental Bucu­reștiul interbelic, cu librării franțuzești pe Calea Victoriei și cu jumătate din protipendada națională prinsă într-o intensă navetă București-Paris. Când Franța a fost invadată de naziști, românii au simțit evenimentul ca pe o catastrofă. Nu aveau să fie ei înșiși scutiți de mutilare teritorială și ocupație militară, de data asta sovietică, dar chiar și în deceniile comuniste legăturile apropiate dintre cele două națiuni de cultură și limbă romanică au continuat, în pofida Cortinei de Fier: în vara lui 1968, generalul De Gaulle se afla la București, unde lua act de revoltele stu­dențești din Paris, care l-au obligat să-și scurteze vizita oficială. De Gaulle, care avea să piardă puterea, fusese un naționalist, promotor al „excepției franceze” (de unde și ambiția sa de a-și echipa țara cu energie nucleară și chiar cu o forță de lovire atomică). El retrăsese Franța din comandamentul NATO și căuta deschideri spre Estul comunist. În România, această politică a generat Uzinele Dacia (și, poate, transferul de tehnologie canadiană la reactoarele de la Cernavodă). Și povestea a continuat, după căderea comunismului, când Franța a fost cea mai entuziastă promotoare a „primei revoluții televizate” și prima țară occidentală care a contribuit la refacerea României, prin ajutoare umanitare, burse academice și multe in­vestiții menite să ne modernizeze economia. Dintr-un rezumat al cronicii bilaterale nu poate lipsi contribuția românească la dezvoltarea și strălucirea culturii franceze. Numeroase perso­na­lități născute la noi s-au desă­vârșit la Paris, unde au ales să trăiască fie voit, fie împinse spre exil: sunt prea multe pentru a fi pomenite aici!

Oricum, engleza globală a înlocuit, treptat, influența culturală predominant franceză din România „tradițională”. Și totuși, memoria, prezența activă a marilor companii franceze (în energie, bănci, marea distribuție, viticultură, turism sau industria auto), precum și hărnicia profesorilor de franceză, dublată de fidelitatea francofilă a unei bune părți din elita intelectual-academică, au ținut mereu ridicat steagul fra­ter­nității. Recent, când s-a produs incendiul de la Catedrala Notre-Dame, rețelele sociale româ­nești au măsurat pe viu o intensă emoție solidară. Simțeam că emblematica biserică gotică e și a românilor… Tocmai aici apare, însă, o anumită fisură: românii culti­vați au frecventat atât Franța revoluționară (de la ilu­miniști până la Sartre), cât și pe cea reacționară (de la Joseph de Maistre la Paul Morand). Gene­rația mea, intoxicată de marxism și dezgustată de dictatură, a privilegiat Vechiul Regim, cu zecile sale de monarhi formidabili, cu abațiile romanice din Normandia sau Burgundia și cu geniile sale, fie că-i citeam pe Pascal sau Bossuet, continuați în era napoleoniană de Tocqueville și atâția alți gânditori de seamă. Iubeam Franța, „fiica mai mare a Bisericii”. Ne imaginam disputele scolastice din vechea Sorbonă, în inima Cartierului Latin. De aceea, ne simțim oarecum înstrăinați de Franța socialistă, atee sau agnostică, chit că ea a investit și în această a doua sa față o groază de ingeniozitate intelectuală, acribie și ironie sarcastică. Dar cine, în afara lui Dumnezeu, cunoaște sufletul și drumul popoarelor? Cred că Franța are energia de a se înnoi prin depășirea clivajului revolu­ționar și recuperarea iden­tității sale creștine, cu decență și fără politizări anacronice. Sper aceasta și din perspectiva proiectului european, pe care Robert Schuman și colegii săi creștin-de­mocrați, din Germania și Italia, l-au gândit ca organizație pacifistă, inspirată de valorile Evangheliei. Franța rămâne unul dintre pilonii acestei aventuri colective, de care atârnă viitorul celor cinci sute de milioane de cetățeni europeni!

Deocamdată, suntem încă în Sezonul franco-român, care a inclus (pe rând, în cele două țări) un vast program de evenimente culturale. Avem în acest exemplu doar un capitol din complexul Parteneriat Strategic bilateral, la care am trudit și eu, pe când eram ambasadorul României la Paris. Tot atunci l-am primit cu bucurie pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a conferit cu președintele Conferinței episcopale „galicane”, Cardinalul André Vingt-Trois. Cu atâtea frumoase amintiri, suntem bine plasați pentru a proclama, împreună, urarea cea mai firească la mijlocul lunii iulie: Vive la France!

(Teodor Baconschi)

(ziarullumina.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

AZI POMENIREA Pr. SOFRONIE SAHAROV (+) 11 iulie 1993

preot2

Dragii mei,

Astazi este o zi speciala pentru mine si cred ca si pentru voi. Este ziua mutari la Hristos a unui URIAS AL ORTODOXIEI. Ucenic al Sf. Siluan si duhovnicul unor parinti ca Rafail Noica si Zaharia Zaharou.

Monah si pusnic in cei 20 la Sf. Munte Athos si mai apoi un fel de Apostol al Bisericii in Occident, din punctul meu de vedere a influentat Ortodoxia mondiala cu cartile lui si cu popularizarea invataturii Sf. Siluan.

Orice carte scrisa de Pr. Sofronie nu are cum sa nu te trezeasca si sa nu-ti dea directie si sens duhovnicesc.

Va recomand din suflet orice invatatura a sa.

Daca aveti timp azi spuneti si o mica rugaciune intru pomenirea sa.

BUCURA-TE APOSTOLUL VREMURILOR NOASTRE, PARINTE SOFRONIE!

Pentru ale sale rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

mai mult
1 56 57 58 59 60 99
Page 58 of 99