Sâmbătă seară, "Oedipul" lui Enescu se aude la Londra, în faimoasa Royal Festival Hall. Lucrarea prezentată de dirijorul Vladimir Jurowski în deschiderea festivalului inaugurează acum
România face performanță, iar acest lucru poate fi cuantificat în premiile pe care tinerii noștri le primesc la diferitele concursuri sau olimpiade internaționale, alimentând de
Deși a pierdut mulți ani criticând creștinismul, cunoscutul ateu Richard Dawkins recunoaște, acum că creștinismul este mult mai bun decât islamul. Dawkins chiar a recunoscut
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) salută 'Ziua Internațională Împotriva Exploatării Sexuale și Traficului Femeilor și Copiilor' — marcată în fiecare an, la nivel
La 20 de ani de la dispariția inegalabilei artiste plastice Georgeta Năpăruș, publicul iubitor de frumos are ocazia de a vedea, strânse într-o expoziție de grafică,
Zămislirea mîntuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfîntul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sînt acelea pe a
La Ploieşti, în perioada 22-24 septembrie 2017, va avea loc o acţiune culturală sub denumirea generică Alfabetul conviţurii, în organizarea Comunităţii Elene din România, activitate
Aproximativ 60 de epave au fost descoperite în Marea Neagră de o echipă de cercetători britanici. Navele, conservate incredibil de bine, datează încă din perioada
Sfântul mucenic TEODOSIE s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel