Cenaclul I.L. Caragiale

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Pendul de aur, August își toarce timpul în raze lungi, de chihlimbar topit și ne dă întâlnire, luni, 18.08.a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe Bdul Independenței nr. 3.

După-amiaza literară se va desfășura incluzând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE, sub forma unei mici dizertații, la inspirația unui singur lector, de această dată, Luminița Bratu.
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector permanent, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR – lector, Florin Manole, despre filmul „F1”, recent lansat în cinematografe.
》LECTURA DE CENACLU va deschide seria unor eseuri pe diferite teme literare, filozofice, de artă, istorice, cinema ș.a. dând șansa fiecărui coleg să ne surprindă cu intervenții elaborate. În debut, Cum apasă cuvântul care inspiră, prezentat de Doina Ofelia Davidescu.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Iulie  – definindu-l cu inocent și amuzant ton arghezian – cu lungi gene de mărar/ cu ochii de muştar/și obrajii de caisă, înainte de a se sfârși cu resemnare, ne-a dat întâlnire, în spațiul elegant de la parterul Centrului Cultural Antim Ivireanul Ploiești, pentru o șuetă între noi dar și cu personaje din Povești cu mâna stângă.

După-amiaza literară s-a desfășurat respectând, în cea mai mare parte, rubricile tradiționale.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a dat întâietate Luminiței Bratu și compoziției sale (Blândul Serafim), inspirată de numele și creația atipică, surprinzătoare și suprarealistă a lui Adi Serafim – cu care acesta ne-a delectat în cadrul ședinței anterioare. Emilia Luchian ne-a prezentat un elaborat poem – Cărțile imorale. Pica taie Trefla, iar Liana Sprânceană ne-a citit Necuprinsuri. Gheorghe Stănescu a jonglat cu epigrame, amintindu-ne de inconfundabilul Păstorel Teodoreanu. Adi Serafim și noul său Titlu, Ce bine mamă că am îmbătrânit și eu, a încheiat în nota-i suprarealistă specifică, de meditație, mister și nostalgie.

》LECȚIA  DE POEZIE ne-a adus, față în față, poeți pe cât de diferiți pe atât de interesanți. Emilia Luchian a făcut un portret rapid Sonetului, formei și originilor sale italiene cât și acelora care au fost tentați să-l abordeze – de la Giacomo da Lentini (inventatorul), la Petrarca (cel care a perfecționat și rafinat forma acestei specii a genului liric) și Shakespeare, subliniindu-i rolul în istoria și evoluția poeziei. A amintit exemple remarcabile din literatura română: Gheorghe Asachi, Mihail Eminescu și Vasile Voiculescu. Oprindu-se asupra ultimilor doi, ne-a recitat Afară-i toamnă (Eminescu) și Sonetul CLXXXIII („Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare… în traducere imaginară de Vasile Voiculescu”). Liana Sprânceană ne-a readus în contemporaneitate, supunând atenției creația poetului Claudiu Soare („Însingurare” din volumul Apeiron, Editura Junimea). Luminița Bratu a încheiat rubrica cu inconfundabila Nora Iuga (Singurătate).

》11 MINUTE DE ISTORIE – Lectorul permanent al acestei rubrici, profesor Emilia Luchian, a făcut o elegantă piruetă, readucându-ne în fascinanta perioadă a istoriei Romei antice și în fața informațiilor pe care le-a adunat Dio Cassius în volumele sale prețioase, cu privire la rolul femeilor, zeitățile casei, obiceiurile și politețurile conjugale în fața oaspeților ș.a. Un moment semnificativ în istoria socială a Romei a fost adoptarea unor legi morale și demografice de către împăratul Augustus, dintre care Legea impozitului pe celibat este cea care încuraja căsătoria și natalitatea în rândul cetățenilor romani, penaliza celibatarii și persoanele fără copii, recompensa natalitatea. Aceasta venea să corecteze autoritatea supremă în familia romană a lui pater familias, care avea putere legală absolută asupra membrilor familiei: soție, copii, sclavi, chiar și nepoți și putea decide în privința căsătoriilor, adopțiilor, educației, proprietății și chiar a vieții și morții membrilor familiei (mai ales în epocile arhaice). Implicarea și aportul filozofului stoic Seneca propune un model de viață bazat pe virtute, echilibru, autocontrol și respect moral. Din această perspectivă, filozoful critică aspru superficialitatea și corupția relațiilor conjugale din jurul său, devenite instrumente politice sau economice.  O poveste despre conduita și verticalitatea Emiliei Terția, soția lui Scipio Africanul, a încheiat succinta prezentare.

》CINEMARTOR  a rămas și de această dată în colțul unei scene obscure.

》LECTURA DE CENACLU l-a avut ca protagonist pe Eduard-Gabriel Tănase, cu proza O ZI, din volumul de debut,  POVEȘTI CU MÂNA STÂNGĂ, în curs de apariție. Autorul, noul nostru coleg, despre care nu știam prea multe, ne-a prezentat pe scurt un interesant parcurs profesional: de la inginer de foraj la director de serviciu într-o bancă de prestigiu și apoi la scriitor. Băcăuan prin naștere, ploieștean prin adopție, a adunat în volumul de debut liric, Câinele din Ithaca (Editura Karta-Graphic, 2024), poeziile din adolescență și tinerețe, rafinate la vârsta adultă. În prezent este axat și pasionat de proza scurtă, creațiile sale fiind oferite cititorilor prin intermediul publicațiilor online Ficțiunea, Zugzwang ș.a. Este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Ploiești.

Dacă poezia lui Eduard-Gabriel Tănase se află sub influențe dadaiste (datorate lui Tristan Tzara, născut la Moinești), promovând absurdul, nonsensul, spontaneitatea, colajul, ironia și protestul artistic, proza ni se înfățișează cu totul altfel – reprezentând, cu valențe confesive, perioada post tranziție. Naratorul este omniscient și, cu un ton ironic, empatic, ne dezvăluie un personaj (inteligent, sensibil dar vicios) și o poveste în care alienarea și rutina, nostalgia pierderii temporare a celor dragi, înstrăinarea față de oraș constituie teme bine tratate.

„… Dar destul cu amintirile, altfel ar mai fi trebuit să bea un pahar, de data asta nu pentru trezire și avânt în viață, ci pentru a-și îneca amarul. Și toată acțiunea lui de spălare pe dinți ar fi fost inutilă. Nu mai avea timp să o ia de la capăt, deși ar fi vrut să o facă cu tot ce trăise el până astăzi. Deschise ușa de la intrare. „O nouă scufundare în realitate”, glumi în gând în timp ce păși sprinten pe scări.”

„În asta consta talentul lui, desena tehnic roți dințate, coliere și bile de rulmenți cu o fervoare a la Picasso. Chiar punea și o mică umbră, un foarte subtil gri, care exterioriza vaselina sau uleiul de fricțiune. Dădu planșele la o parte. Nu mânca în sala de mese. Încerca să limiteze contactul cu masele. Privea la parcarea goală ce se întindea în fața lui și la clădirile anoste din jur. Nu aveau nimic din frumusețea și măreția uzinei vecine de altădată. Era încă acolo, când a fost în vizită tovarășul Xi. 2009, ce onoare! Îi părea rău că i-am dat voie să plece. Îl păstram și îl puteam vinde peste ani americanilor sau mai bine îl puneam la treabă și făceam din România ,,China Europei”, ,,Tigrul economic din Carpați”. Ce glumă proastă! își șopti îngândurat.”

Ca un bonus la prima lectură, autorul ne-a oferit cu generozitate o proză-dialog, în ritm tensionat, aproape cinematografic: Nu ar fi trebuit să existe Bacovia. Același limbaj direct, necosmetizat, autentic, reciproc provocator pentru personaje.

Proza lui Eduard-Gabriel Tănase, se aseamănă, în opinia mea, cu proza scriitorului Radu Aldulescu: este realistă, subiectele și personajele au o aparență banală, dar își trăiesc interiorul cu intensitate și luciditate. Naratorul nu judecă, doar observă cu inteligență.

Lectura a fost bine primită, a plăcut, a pus pe gânduri. Comentariile audienței au fost pozitive (Leonida Corneliu Chifu, cel mai entuziast, dar nu singurul).

La final, Eduard-Gabriel Tănase a oferit colegilor volumul Câinele din Ithaca, cu autograf.

Având în vedere că următoarea întâlnire a membrilor Cenaclului va fi pe 25 August a.c., după o binecuvântată și scurtă vacanță, am lansat colegilor provocarea pentru o implicare mai accentuată în cadrul ședințelor, sperând într-o meritată ieșire din monotonie și o ridicare a nivelului cultural participativ. Astfel, LECȚIA DE POEZIE se va desfășura în viitor sub forma unei mici dizertații, la inspirația unui singur lector, poziție ocupată prin rotație de fiecare dintre colegi. De asemenea, LECTURA DE CENACLU va găzdui eseuri pe diferite teme literare, filozofice, de artă, istorice, cinema ș.a. dând șansa fiecărui coleg să ne surprindă cu intervenții elaborate. Desigur că rămân valabile lecturile de cenaclu din propria creație/volum și, întotdeauna, sunt bineveniți invitații.

Au participat: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Liana Sprânceană Doina Ofelia Davidescu, Leonida Corneliu Chifu, Adi Serafim, Eduard-Gabriel Tănase, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Constantin.

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul de iulie, când iarba-i arsă până-n zori/ și cerul curge peste pământul copt de sori/ iar timpul prins în pânze rele pare o horă de-nnoptat, ne dă întâlnire, luni, 28 iulie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe B-dul Independenței nr. 3.

După-amiaza literară se va desfășura incluzând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR

》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe Eduard-Gabriel Tănase, noul nostru coleg, cu proza O ZI, din volumul de debut,  POVEȘTI CU MÂNA STÂNGĂ.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Într-o lume de jar, cenacliștii și-au ținut dorurile în frâu și secunda pe loc, pentru a se regăsi cu plăcere sub cupola răcoroasă a cu drag primitorului, Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Ploiești.

Și pentru că pe toată planeta zburau felicitări și urări de bine, adresate Republicii Franceze, s-a cuvenit un Laudatio. Eseul Doinei Ofelia Davidescu, Confluențe literare româno-franceze, constituie un omagiu adus interferențelor dintre cele două culturi, dar și celor care au contribuit prin operele lor la formarea celor care i-au citit. Relația dintre literatura română și cea franceză este profundă și de lungă durată, având la bază nu doar legături culturale, ci și afinități de limbă, stil și spirit. De-a lungul timpului influența culturii franceze asupra literaturii române a fost semnificativă, reflectându-se atât în tematică, cât și în stil și idei, cu impact puternic asupra evoluției sale.
În perioada pașoptistă, Vasile Alecsandri și Ion Ghica au fost puternic inspirați de valorile iluministe și romantice promovate de Voltaire, Rousseau sau Victor Hugo, Parisul devenind locul de formare a elitei culturale române, iar limba franceză, un simbol al rafinamentului și modernității.
Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugène Ionesco au scris în limba franceză și s-au afirmat pe scena culturală pariziană, devenind punți vii între cele două literaturi – temele existențialiste, absurdul sau modernismul de influență franceză pătrunzând și în literatura română.
Simboliștii și moderniștii francezi, Charles Baudelaire, Stéphane Mallarmé sau Paul Verlaine au fost modele de profunzime și rafinament stilistic pentru George Bacovia (a preluat atmosfera sumbră, obsesia pentru moarte și alienare urbană, specifice simbolismului francez, adaptându-le contextului românesc într-o manieră profund originală) sau Ion Minulescu. Neomodernistul Nichita Stănescu a evoluat de asemenea sub influența simboliștilor.
Tot în sfera modernismului, revista Sburătorul, condusă de Eugen Lovinescu, a promovat ideea sincronizării literaturii române cu marile curente europene. Hortensia Papadat-Bengescu sau Camil Petrescu au preluat din romanul psihologic francez (inspirat de Proust sau Gide) tehnici narative precum introspecția, analiza stărilor de conștiință sau fragmentarea temporală.
Suprarealismul, născut sub influența lui André Breton, a avut ecouri puternice și în România. Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun sau Dolfi Trost au fost nu doar influențați de suprarealismul francez, ci au participat activ la definirea lui. Grupul suprarealist român, considerat de unii critici chiar mai radical decât cel francez, a introdus în literatura română concepte precum automatismul psihic, onirismul și explorarea subconștientului, în acord cu teoriile freudiene și cu estetica absurdului.
Emil Cioran, care a scris toate operele sale majore în limba franceză, este comparat cu moraliștii Pascal și La Rochefoucault, dar cu viziune mai radicală și mai întunecată, fiind emblematic prin apartenența simultană a ambelor culturi.
Panait Istrati – autodidact, om al străzii, călător și narator al marginalilor, a devenit una dintre figurile cele mai reprezentative care oferă o imagine complexă a influenței franceze asupra literaturii noastre. Mesajul său politic și moral, temele sale – căutarea libertății, revolta împotriva nedreptății, dar și deziluzia în fața utopiilor politice – îl încadrează într-un modernism cu tentă existențialistă.
Postmodernismul francez consacrat prin: Jean-François Lyotard – teoreticianul „sfârșitului marilor narațiuni”, Roland Barthes – cu ideea „morții autorului”, Michel Foucault, Jacques Derrida – abordări critice ale puterii, limbajului și cunoașterii, a adus în literatură nume ca: Georges Perec, Italo Calvino (francofon), Marguerite Duras – romane fragmentate, autobiografice, care se joacă cu forma și așteptările cititorului, Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet – „nouveau roman” – o formă radical postmodernă.
În România, postmodernismul a apărut în anii ’80, în contextul regimului comunist și al cenzurii, fiind și o formă de rezistență culturală mascată prin umor, ironie și joc textual. Cei mai importanți autori: Mircea Cărtărescu – cu Nostalgia, Orbitor – ficțiune onirică, metaficțiune, autobiografie fragmentară, Nora Iuga, Florin Iaru, Magda Cârneci, Bogdan Ghiu – influențați de avangardă și de poststructuralismul francez. Menționarea lui Ion Stratan mi se pare oportună. De asemenea, Ion Manolescu, Radu Cosașu, Simona Popescu – roman autoficțional, eseistic, ironic.
Confluențele româno-franceze, așadar, nu sunt doar un spațiu de afirmare al unor identități culturale hibride ci și un transfer de idei și forme artistice.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit prilejul unor expuneri, metaforate după forma verii, simțirea și talentul fiecăruia. Emilia Luchian a lecturat Minotaurul ( poezia lui Raul Sebastian Baz), și poemul propriu, Secretele măsuței de telefon, continuând cu două proze scurte: Molia și fularul roșu. Scurtă istorie stacojie și  Naftalina. Luminița Bratu ne-a prezentat Cu cireșele ce-ați avut, domnilor? iar Liana Sprânceană a cochetat candid cu haiku. Eduard-Gabriel Tănase ne-a citit un fragment din proza scurtă „20 de ani” iar în încheiere, Mihail Ivănescu ne-a făcut promisiunea unor episoade viitoare din proza Un navigator în jurul lumii.

》LECȚIA DE POEZIE a adus în mod inspirat în atenție – căci tot era Ziua Franței – Rondelul. Emilia Luchian a amintit originea acestuia în poezia medievală franceză, devenit popular și în literatura română, mai ales datorită poeților simboliști și parnasieni. A selectat din creația lui Alexandru Macedonski: Rondelul lucrurilor și Rondelul orelor. Luminița Bratu a amintit-o pe Nina Cassian (Conștiința), iar Gabriela Petri ne-a recitat din Antologia de poezie cu accente suprarealiste, Timp de noapte, aflată sub semnătura poetei Camelia Iuliana Radu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – ne-au purtat de această dată prin fascinanta lume antică a Romei și a filozofiei de viață, asociată celor care o locuiau. Începuturile Romei s-au aflat sub semnul violenței: fratricid, uzurpări de tron, violuri, răpiri, un bun exemplu fiind însăși legenda lui Romulus și Remus. Istoria cetății eterne a oferit prilejul lectorei, profesor Emilia Luchian, să facă o incursiune rapidă în timpul când nu oricine putea fi cetățean al Romei, dar dacă acest lucru era recunoscut, acorda drepturi (de vot, de proprietate ș.a.) dar obliga la moralitate, aceștia dând socoteală cetății pentru fiecare gest și moment al vieții. Cetățeanul nu era doar o condiție socială, privilegiată, ci și un mod de viață, o profesie. Cetatea oferea locuitorilor săi, cu generozitate: temple, arcuri de triumf, grădini publice cu fântâni, lupanare, dar și adăpost refugiaților. Calitățile cerute unui bărbat erau de o importanță deosebită: curajul, discreția, respectul, delicatețea moralei și loialitatea (Cicero). Roma era bine organizată și condusă după reguli clare. Ducea însă lipsă de femei. Episodul răpirii Sabinelor  nu a fost perceput ca o modalitate de cimentare a relației dintre cele două popoare, generând un război oprit cu greu. Citându-l pe Dionis din Halicarnas,  lectora povestește un episod aparent barbar, în care un copil născut cu malformații era abandonat doar dacă își dădeau acordul cinci vecini. Titus Livius ne dezvăluie aspecte ale civilizației romane dar și rolul și moralitatea femeilor din acea perioadă, făcând comparații cu cele din vremea imperiului. Femeile, ocrotite de legi, erau obligate să presteze torsul lânii. Cele din înalta societate au rol important în viața politică și socială, cel mai adesea acționând cu discreție din umbra soților. Dintre femeile care s-au jertfit pentru onoarea Romei, marele istoric le amintește pe: Cloelia (salvatoarea prizonierilor romani din mâna etruscilor), Lucreția – fiică de consul și soție de general (se sinucide nesuportând rușinea violului la care a fost supusă de fiul regelui etrusc), Virginia (ucisă de tatăl său pentru a o salva de la dezonoare) și Veturia, mama generalului Coriolanus (îl determină pe acesta să abandoneze răzbunarea împotriva propriului popor).

》LECTURA DE CENACLU
Din păcate, protagonistul serii, așteptatul Adi Serafim, a trimis un mesaj că întârzie și, în ultimul moment, s-a eschivat de la întâlnirea propusă. Din fericire, Adrian N. Ionescu, un apropiat al scriitorului și jurnalist la CursDeGuvernare.ro, a fost prezent și s-a arătat bucuros să-l suplinească pe prietenul său. Ce greu e și ce puțin durează ne-a dus întâi cu gândul la canicula de afară, care era mare, mon cher! Dar selecția de bizarerii din volumul Cartea de titluri (lansat în 2017) a instalat o atmosferă suprarealistă balcanică și a acaparat imediat asistența. Folosind un limbaj direct, cu expresii din registrul cotidian, autorul creează imagini simple, sugestive. Textele – ciudate meditații, au apărut ca extinții ale propriilor titluri, nu lipsite de ironie. Astfel, înșiruirea titlurilor, în lectura cu glas neutru și ușor monoton, ne-a introdus într-o atmosferă fără delimitări vizibile dintre fantezie și realitate: Biblioteca de la Balcic, Pe mine literatura m-a făcut bărbat, Eu pot să mă înțeleg cu tine, Te voi iubi până la capătul podului, Nu m-atinge că iubesc!, Nu știe să fure dar e frumoasă, Te rog să mă iei în balon!, Antim Bizantim nu e înger. Trăiește în estuar, Trilogie (Îngerul s-a mirat, Primește o mână la tine, Care iubește în floarea vârstei), Tatăl meu merge pe jos, Soldatul are mâini, Ciorapi întinși până peste cap (în 4 acte), Regele titlurilor vrea insulină.
Adrian N. Ionescu a primit aplauzele cuvenite pentru curajul și priceperea de a-l fi înlocuit pe autorul și apropiatul său Adi Serafim. Creația acestuia din urmă a încântat asistența, astfel încât comentariile nu s-au lăsat așteptate.
Luminița Bratu a apreciat suprarealismul împletit cu umor, Gabriela Petri crede că lectura poate fi socotită ca „post postmodernistă” și a întrebat  dacă îngerul prezent în text este o dedublare a personajului; apoi a rememorat un episod din perioada studenției când frecventau ocazional același cenaclu din Palatul Culturii, amintindu-și cu precizie lectura de odinioară și comparând-o cu cea prezentă. La întrebarea Emiliei Luchian, „Ce vine primul, titlul sau conținutul?” răspunsul autorului a sosit prompt:„Titlul”. Leonida Corneliu Chifu a subliniat ironia și umorul care nu exclud tragismul. Apoi, a colorat comentariul umblând la buzunarul cu citate:„Deschizi o carte, deschizi o lume”, „Titlul este la început o traistă goală, dar la final va fi o traistă plină”. Doina Ofelia Davidescu a apreciat că folosind un stil confesiv, direct autorul fabrică metafore și simboluri cu care creează imagini tulburătoare, are o aparență candidă și întrebuințează tandrețea ca o mască. Apoi a recunoscut că îl cunoaște pe Adi Serafim, din studenție, când, în pauze, au combătut ocazional și pe diverse teme permise la Gazeta Reflex a Facultății de Chimizare a Universității locale. Nu crede că, studentul de altădată, atunci când se gândea la Curba Punctelor Reale de Fierbere ca la o rugăciune – cheia de plecare a viitoarei meserii -, își imagina că va ajunge jurnalist (fie el și economic) și că va scrie Cartea de Titluri. Spre exemplificare:

Te voi iubi până la poduri

De la o vreme oamenii nu mai fac orice gândește Antim Bizantim. Altădată Antim doar se gândea la ceva fără să vrea, și oamenii deja făceau. Acum s-a îndrăgostit.
Toată viaţa lui a dăruit-o soţiei, ea e Faustina. E reală, ingineră, face poduri la care Antim nici n-a visat. Când Antim se gândeşte la copii, ea – gata, mai face un pod.

În concluzie, poemele lui Adi Serafim s-au bucurat de sincera și entuziasta apreciere a cenacliștilor, autorul a primit felicitări și urări de succes într-ale scrisului.
Seara ne-a găsit cu mere dulci și fistic copt la un pahar de vorbă.

Nota bene: într-un mod suprarealist acceptat, Adrian N. Ionescu și autorul Adi Serafim sunt una și aceeași persoană.

Au participat: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Liana Sprânceană Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Adrian N. Ionescu, Eduard-Gabriel Tănase, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Simțeam un fel de ceva ce alții ar numi fără rețineri, lene. Nu era chiar lene, mai mult un fel de sastiseală, așa. Iar trebuie să ud florile excesiv, mama ei de caniculă.
Doar că am simțit încărcătura electrostatică și după ce am ridicat privirea spre cer am întrebat în gând “dai Tu sau mă ocup tot eu?”. La un semn, deschisă-i calea și mie nu mi-a mai rămas decât să-mi pun un pahar de chelcheșoz și să admir lucrarea.
Deci am contribuit la răcorirea asta. Cu plăcere.
Mâine mă duc la tuns.
De fapt, asta voiam să vă anunț.

Text/foto: Maria Luiza Ostaficiuc

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Mijlocul de iulie, cu aer ce ține secunda în loc, cu lumea de jar și dorul hoinar, ne așteaptă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 14 iulie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe B-dul Independenței nr. 3.

După-amiaza literară se va desfășura incluzând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU, cu titlul Ce greu e și ce puțin durează, îl va avea ca protagonist pe Adi Serafim, noul nostru coleg, cu o selecție din volumul său Cartea de titluri.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Sânzienele – trezite între fire de ierburi, au trecut, s-au retras în păduri sau poate s-au întors în cer, lăsând în urmă doar amintirea unui timp misterios, în care lumea era simplă, rotundă, magică. Parfumul lor încă stă atârnat în aer, ca o făgăduință  care nu se grăbește să fie uitată și ne-a atras pașii la locul de întâlnire, prin orașul copleșit de o caniculă ușor domolită.
În ultima zi de iunie, Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Ploiești ne-a reprimit cu generozitate în spațiul său elegant, cu promisiunea găzduirii pe toată perioada verii.
Mulțumim cu recunoștință, și pe această cale, Protoieriei Ploiești pentru punerea la dispoziție a spațiului și facilităților pe perioada verii, cât și colegilor: părintele Bogdan-Costin Georgescu și Leonida Corneliu Chifu, pentru implicare și ajutor.

A fost salutată cu bucurie și prietenie prezența, la invitația Doinei Ofelia Davidescu, a doi aspiranți cenacliști: Adrian N. Ionescu (Adi Serafim) și Eduard Gabriel Tănase, publiciști literari și nu numai în mediul real și virtual, invitându-i cu interes real să se prezinte și să susțină lecturi în cadrul viitoarelor ședințe ale Cenaclului.

După-amiaza literară s-a desfășurat ca de obicei, în succesiunea binecunoscută a rubricilor tradiționale.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit autorilor de poezie posibilitatea împărtășirii emoțiilor lirice care au amprentat interesante și reușite, în cea mai mare parte, realizări: Liana Sprânceană („Darul Zânelor”), Luminița Bratu („Memoria unui poem”), Emilia Luchian ( versuri:„Tristețea Minotaurului”, proză scurtă: „La sfat cu Dumnezeu”), Maria Bem („De la malul mării”, „Noaptea de Sânziene”), Sorana Brucăr („Neputința cifrului”, „Nu ești”, „Cădere interzisă”), Gheorghe Stănescu („Ziua Iei”).

》LECȚIA DE POEZIE aduce de fiecare dată un mic omagiu celor mai buni dintre cei buni. De această dată, Liana Sprânceană ne-a propus o reîntâlnire cu George Bacovia („Cu voi”). Doina Ofelia Davidescu a citit, dezvăluind la sfârșit autorul, frumoasele versuri din volumul Prăbușirea din abstract (Editura Limes, 2024), ale poetului Ioan Vintilă Fintiș, publicate în revista România Literară, nr.23/2025, iar Luminița Bratu ni i-a reamintit pe Fernando Pessoa („Mă gândesc la tine în liniștea nopții”)  și, dată fiind trista însemnătate a zilei de 28 iunie, pe Adrian Păunescu („Basarabia pe cruce”). Emilia Luchian a amânat cu eleganță, din lipsă de timp, pe Alexandru Philippide („Aud o ușă”).

》11 MINUTE DE ISTORIE, prin lectorul permanent, profesor Emilia Luchian, ne-a transferat în lumea francilor merovingieni. L-a citat pe Gregorius Turonensis (cca 538–594), episcop de Tours și cronicar gallo-roman, ca una dintre cele mai importante surse despre dinastia francă ce a domnit în Galia între secolele V și VIII. Lucrarea sa principală, „Istoria francilor” (Historia Francorum), scrisă în 10 cărți, oferă detalii esențiale despre domnia regilor merovingieni și despre viața religioasă, politică și socială a epocii, interpretând evenimentele politice printr-o lentilă creștină: succesele regilor buni (credincioși) sunt binecuvântate de Dumnezeu, iar nenorocirile celor răi sunt pedepse divine. Fără a fi obiectiv în sens modern, oferă informații valoroase. Astfel aflăm despre convertirea la creștinism a lui Clovis, un lider militar abil, care este figura centrală în primele cărți din „Istoria francilor”, gest considerat decisiv  pentru soarta regatului francilor, văzut ca o victorie spirituală și politică care i-a adus sprijinul Bisericii și legitimitate. Epoca este caracterizată de frecvente asasinate, trădări și rivalități dintre membrii familiei regale merovingiene, fratricidul și intrigile sângeroase fiind teme recurente. Reginele (precum Fredegunda și Brunhilda) apar ca figuri extrem de influente. Ele se întâlnesc în public  și determină o altercație verbală plină de insulte, în care se acuză reciproc de origini rușinoase, trădări și crime. Femeile din dinastiile regale nu erau simple figuri decorative, ci actori politici de prim rang. Au devenit întruchiparea a două tipologii: regina legitimă, cultă, dar și inflexibilă și răzbunătoare (Brunhilda), și ca rivală redutabilă – regina abilă, nemiloasă, dar eficientă în jocul politic (Fredegunda).
Farmecul real al succintei alocuțiuni despre povestea trecerii de la simbolistica celor trei broaște la cea a celor trei crini, a unei surprinzătoare creștinări cât și istoria regatului împărțit între cei patru fii, dar și „Duelul Reginelor” au făcut ca minutele dedicate istoriei să treacă pe nesimțite.

》CINEMARTOR, rubrica dedicată cinemaului, va funcționa în continuare, sub acest titlu, în memoria colegului nostru Gabriel Comanroni. Orice coleg, colegă sau invitat al Cenaclului va putea evolua în cadrul rubricii, cu condiția ca intenția să fie cunoscută în timp util.
De această dată, Diana Petroșanu a evoluat cu prezentarea unei cronici proprii a filmului La Vita e bella (regia Roberto Benigni). Pelicula este o tragicomedie cu elemente neorealiste tipice cinematografului italian – care l-au consacrat pe plan mondial, combinate cu o doză fermecătoare și dezarmantă de romantism, în care personajul principal, Guido, un tânăr cu origini evreiești, are nefericirea să trăiască în epoca mussoliniană. El trebuie să facă față hărțuirii, rejecției și închiderii în lagăr, alături de semenii săi. Filmul este o reflectare fidelă a perioadei celui de-al doilea Război Mondial, a ororilor acestuia, dar și a abisului dintre cele două clase sociale: una a compromisurilor și complezenței și alta plină de neajunsuri și drame. Provenit dintr-un segment de mijloc, personajul principal – entuziast, idealist, cu o fantezie bogată și cu o capacitate uimitoare de a improviza cu umor și delicatețe pentru a ieși din situațiile neplăcute sau dificile, este nevoit să abandoneze viața fericită de familie și să facă față, împreună cu soția, Dora și fiul său, Giosue, ororilor unui lagăr nazist. Spiritul ludic, forța iubirii, talentul de a născoci un joc fascinant de care dă dovadă tatăl, dar și naivitatea copilului, separat de mamă, determină un mozaic de stări salvatoare, care înseninează și lasă speranța să trăiască. Jocul se sfârșește o dată cu vestea iminentei încetări a războiului, a abandonării lagărului de către naziști. Ultimele cadre se derulează ajutându-l pe Guido să-și disimuleze propria execuție și îndeplinind dorința mult așteptată: întâlnirea magică a lui Giosue cu un tanc adevărat, american, ca un premiu binemeritat al unui joc jucat cum se cuvine.
Rolul de excepție al lui Roberto Benigni, regia magistrală, dar și coloana sonoră a filmului au primit răsplata laudativă și meritată a criticii de specialitate, a juriilor, dar și a unui public entuziast.
Cronica succintă a Dianei Petroșanu a fost primită cu plăcerea reamintirii unui film deosebit și cu încurajări pentru alte cronici viitoare, de la care se așteaptă cu interes nu numai o expunere formală ci și aprecierile subiective ale autoarei.

》LECTURA DE CENACLU l-a avut ca protagonist pe scriitorul Raul Sebastian Baz – membru al Cenaclului și al Asociației 24 PH ARTE Ploiești, cu destăinuiri, explicații și un fragment din cel mai recent roman al său – aflat în lucru, Blestemul Minotaurului. Autorul – profesor de matematică, poet, romancier consacrat, este un destul de prolific scriitor. A publicat: Poveștile Mariei (2010), Arta însingurării (2014), Cartea pedepsirii (2015), Geometria tainică a infernului (2016), Cu fața la pământ (2018), Numere prime (2019), Sfârșitul așteptării (2022), Cinci întâlniri cu diavolul și alte povestiri (2024). A  ales pentru lectură un text reprezentativ, care a purtat audiența în lumea inefabilă a aventurilor de care au parte cele patru insolite personaje (Profesorul de matematică, Alessia – eleva preferată, Damian – un călugăr ortodox și câinele maidanez Lipicius) în călătoria în diverse perioade trecute ale timpului pentru deslușirea unor probleme fundamentale, provocatoare. Rezolvarea acestora depinde de întâlnirea unor genii ale matematicii și muzicii, cu precădere (Hypatia, Diophantus, Descartes, Fermat, Euler, Bach ș.a.). După cum ne-a destăinuit autorul, „romanul are două păcate”: dimensiunea – fiind un roman fluviu, de aproximativ 1000 de pagini – și trimiterile matematice, care apar pe alocuri și care solicită din partea cititorului cunoștințe minime de matematică. Raza de lumină a romanului este adusă de citatele în limba latină, traduse prin grija autorului, care vor provoca, o dată în plus și cu folos intelectual, cititorul. Prezența fochistului Școlii Sf. Varvara, un personaj cu trăsături fizice respingătoare – asociat intenționat cu fabuloasa creatură antică, dar care posedă uimitoare cunoștințe universale -, explică prezența Minotaurului din titlul romanului.
Aventurile cu suspans, existența unui  enigmatic „perete nevăzut”, care transportă neobișnuita echipă din prezent în trecut și invers, intervenția unor personaje bizare care provoacă scene cumplite, șirul interminabil al enigmelor – care se leagă în mod firesc una de cealaltă, imaginile cinematografice create cu aparentă ușurință nu fac decât să prindă cititorul în capcana lecturii.
Raul Sebastian Baz, cu voce și ton potrivite, a răsfoit capitolul ales pentru prezentare, introducându-ne cu ușurința unui condei bine exersat în atmosfera epocilor în care au loc incursiunile și cercetările personajelor sale.

Comentariile nu s-au lăsat așteptate. Emilia Luchian a apreciat dialogul vioi, atmosfera veridică a epocilor parcurse și a momentelor istorice readuse în contemporaneitate prin inspiratele întâmplări la care sunt nevoite să participe personajele.
Leonida Chifu subliniază succesiunea inspirată și atrăgătoare a întâmplărilor provocate direct sau indirect de autor, derularea cinematografică a acestora, demne de atenția unui regizor interesat de fabulos.
Doina Ofelia Davidescu comentează, dându-se exemplu, că lectura poate fi atractivă, provocatoare, utilă și pentru cineva care a fugit o vreme de matematică. Întâmplările devin incitante, personajele sunt plăcute, cititorul, indiferent de vârstă, capătă atașament, le însoțește cu nerăbdare și curiozitate.

Finalul lecturii a fost aplaudat iar cenacliștii au urat autorului spor și inspirație pentru finalizare, așteptând cu nerăbdare apariția de sub tipar.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Maria Bem, Sorana Brucăr, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Leonida Chifu, Pr. Bogdan-Costin Georgescu, Gheorghe Stănescu, Dan Simionescu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.

Invitați: Adrian N. Ionescu (Adi Serafim) și Eduard Gabriel Tănase

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Pr. Bogdan-Costin Georgescu, Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Timpul se oprea

Păstrezi un colț de vară în buzunar,
n-o să-ți treacă niciodată copilăria. Ea trăiește undeva, suspendată între o zi senină și între zborul unui fluture și gustul unei cireșe furate direct din copac. Alergam după fluturi fără să-i prind vreodată. Nici nu era nevoie. Îi urmăream cum se înalță, cum se răsucesc leneși în aerul moale de vară, și pentru câteva clipe simțeam că zbor și eu cu ei. Era genul acela de libertate care nu avea nevoie de explicații. Nu o cerea nimeni, nu o măsura nimeni. Pur și simplu era. După-amiezile miroseau a pelin și a ceai uitat pe masă. Mă așezam cu cotul pe pervaz și bărbia în palmă, și ascultam povești la radio. Vocile acelea aveau puterea să deschidă uși către lumi nebănuite. Sunetul era o cheie, o ușă lăsată întredeschisă. Mi se părea că nu există nimic mai frumos decât să asculți cum altcineva imaginează pentru tine. Iar seara… ah, seara era cireșul. Copacul cel bătrân din curte care mă primea mereu cu brațele deschise, fără să întrebe nimic. Mă cățăram până sus, acolo unde frunza era mai verde și cerul mai aproape, și stăteam nemișcată, cu picioarele atârnând printre crengi, mâncând cireșe până ce buzele mi se colorau în roșu aprins. Uneori îmi imaginam că sunt în vârful unei lumi care nu cunoaște tristețea. Alteori îmi spuneam că dacă aș sta acolo destul, aș înțelege tot ce nu putea fi rostit. Acolo sus, în cireș, timpul se oprea. Și în tăcerea aceea, care nu era deloc tăcere, ci o respirație lungă a lumii, învățam ce înseamnă să fii viu. Azi, ori de câte ori simt că lumea aleargă prea repede, mă întorc acolo. Nu cu pașii, ci cu sufletul. Sub cireșul cu povești și fluturii zburând spre …copilul care n-a plecat niciodată de tot!

cireși în floare
răscolit tot ținutul
copilăriei

Text/Foto Ana Urma

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul lunii, cu timpul său misterios, care nu trece ci se petrece printre Sânziene trezite între firele ierburilor de iunie, ne cheamă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 30 iunie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe Bdul Independenței.

 Seara literară se va desfășura după tiparul cunoscut, incluzând rubricile:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe scriitorul Raul Sebastian Baz, cu destăinuiri, explicații și un fragment reprezentativ din ultimul său roman, aflat în lucru, Blestemul Minotaurului.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Indiferent de vremuri, timp și anotimp, ne aflăm în umbra binecuvântatei existențe, pe meleagurile românești, a celui ce a fost atât de inspirat definit de către Petre Țuțea ca „român absolut” și „sumă lirică de voievozi”.

În această lumină, întâlnirea literară, din primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, avându-l ca amfitrion pe Leonida Corneliu Chifu, a fost un act de reverență în memoria marelui poet, un gest de continuitate spirituală. Membrii Cenaclului au adus în scenă, alături de propriile creații, născute din trăiri autentice și din dragoste pentru cuvântul scris, lirica eminesciană, care, cu știința sau neștiința noastră, veghează ca o prezență tutelară peste tot ce înseamnă sensibilitate românească.

Dovada că spiritul lui Eminescu este nemuritor este perpetua comuniune între trecut și prezent, între moștenire și creație modernă. În ciuda tuturor schimbărilor, „românul absolut” încă își rostește cuvântul prin vocile celor care, cu mai multă sau mai puțină pricepere, scriu, simt și visează românește.

Rubricile CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE și LECȚIA DE POEZIE au fost onorate prin participarea: Emiliei Luchian (versuri proprii: Biblioteca din noi, Crucea, – în amintirea lui Mihail Eminescu, Meșteșugul de a nu ști,  Alegeri iar din creația lui Fernando Pessoa: Nu doar acei care ne invidiază, Zdrențe), Luminiței Bratu (versuri proprii: Citește-mă și din creația lui Ovidiu Genaru, Întâlnire cu Anton Pavlovici). Gabriela Petri și Cati Rodica Enache au citit din creația eminesciană iar Diana Petroșanu a lecturat versuri proprii: Capitol prea lung, Un alt nimic și cronica personală la cel mai recent volum al poetei Ramona Müller, Orașe nevertebrate, Editura Eikon, 2025.

Cele 11 MINUTE DE ISTORIE au acompaniat seara prin tema interesantă aleasă de lectorul permanent, profesor Emilia Luchian: Aspecte din mitologia germană, vorbind celor prezenți despre preotesele cu mare autoritate, cele două grupe distincte de zei și conflictul dintre aceștia, punând accent pe Zeița Freya, „doamna” sau „regina”.

Partea a doua a ședinței a avut caracter administrativ și s-a axat pe discuții lămuritoare despre Antologiile Cenaclului I.L. Caragiale, ediții, cuprins, autori, buget, editură, motivarea întârzierilor, cotizațiile membrilor, cheltuieli etc.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Ariadna Petri, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu și Dan Constantin.

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Foto & film: Emilia Luchian, Diana Petroșanu, Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Azi noapte am visat mega sf. Ultra high-tech, se petreceau niște chestii fabuloase, printre altele la restaurant primeai exact mâncarea la care te gandisei și ea venea cumva, pac, ieșea din masă.

Tot în vis, pe lângă multe alte nebunii, noi, oamenii, aveam setări de profesii, dar și de limbi străine.

Iar eu, foarte des, nu știu de ce, îmi setam suedeză.
Sau știu de ce.

***
Aveam vreo 3-4 ani și eram la mare, la Mamaia. Îmi aduc aminte limpede scena, o văd.
Era pe seară, în balconul unui hotel de pe faleză, stăteam pe vine, dar cu mâinile atârnate de barele verticale de fier forjat ale balustradei, mă bălăngăneam și strigam la oamenii care treceau.
Mulți dintre ei erau nordici, mă fascinau, înalți, cu pielea mereu arămie, cu părul atât de blond și mereu răvășit, erau veseli, vorbeau mult și râdeau.
“Suedezii”
Cu ei voiam să vorbesc.
Treceau pe sub balcon și eu strigam:
Asghent bregtogonepcf alo, alo, bruv deestght barcoptr eighenteg
sgegon hrrate brolm
sau cum mi se mai părea mie ca suna limba lor.
Din cameră, mama mă certa să mă potolesc, să nu mai urlu în balcon, să nu mă mai prostesc.
Taica-miu râdea rău, auzeam și asta evident ca mă încuraja să mi continui discursul
Lasa-maaaa, ca vorbesc
Nu vorbești, te prostești
Ba nu
Tocmai trecea un grup, erau frumoși, bronzați și purtau haine largi, bărbații aveau bermude, ele rochii largi, fine

Skenkeng hoghihen vrugengull bugurgen bruv
Isching jok kokt

Spre deosebire de alții, care până atunci doar mă priviseră amuzați sau îmi făcuseră vreun semn vesel cu mâna, ăștia s-au oprit.
Se uitau toți la mine și eu le vorbeam și la un moment dat
unul a râs și mi-a răspuns,
trebuie că avea spre 50 de ani (asta pot spune acum, când îi recompun imaginea), o cămașă albă din pânză subțire și bermude bej, părul destul de lung pentru standardele comuniste și o cărare pe o parte, iar în picioare sandale bej, nu prea vedeam la vremea aia bărbați cu sandale,
mi-a răspuns deci ceva râzând, iar eu am continuat, a venit replica
deja discutam amândoi

uimiți pesemne de situație, ai mei au venit amândoi în balcon, eu i-am prezentat străinului, mama i-a zis ceva în engleză, el a răspuns amuzat, toată lumea râdea, eu am continuat să amestec consoanele, eram super super încântată
într-un final au plecat, nu înainte de a-mi face semn bye și bezele

ai văzut? ai văzut că nu ma prosteam? i-am trântit triumfătoare maică-mii. Am vorbit cu ei. Am vorbit cu suedezii!

Aveam totuși o neliniște, ca doar eu știam bine că mă prosteam. Nici nu reușeam să rețin mai mult de un cuvânt din cele pe care le inventam, respectiv bruv.
Ceva mai târziu, când ne băgasem deja în pat, iar mama era la baie, am întrebat în șoaptă
“auzi, tati? dar cum de înțelegeau oamenii ăia ce ziceam eu? ca nu vorbeam pe suedeză”
Taica-miu nici nu voia, nici nu știa să-mi ajusteze aripile, oricum ar fi crescut ele.

“Ba da”, a zis. “Vorbeai suedeză, dar suedeza veche și ei mai știau unele cuvinte. Așa ca v-ați înțeles”
Am admis explicația
Am adormit fericită.
Aveam 3-4 ani, eram la mare și vorbeam suedeză veche suficient de bine cât să mă înțeleg cu turiștii nordici de pe litoral.
Mi se deschideau perspective fantastice.
Încrezută deja, a doua zi i-am dat unui copil neamț cu lopata în cap pentru ca nu înțelegea ce-i spuneam și am primit interdicție de făcut castel pe plajă pentru vreo două zile.

Oana Costea

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Următoarea ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești se va desfășura luni, 16 iunie a.c., ora 17.00, la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

 Amfitrionul întâlnirii, Leonida Chifu, va asigura confortul unei seri literare după tiparul cunoscut, incluzând rubricile tradiționale:
》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》Partea a doua a ședinței va avea un caracter administrativ și va cuprinde discuții lămuritoare despre Antologiile Cenaclului I.L. Caragiale, edițiile în curs, cuprins, autori, buget, editură, motivarea și explicarea întârzierilor, cotizațiile membrilor, cheltuieli etc.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Agonie nocturnă

E ora patru dimineață,

Tremurînd bețivii aleagă spre cîrciuma din piață;

Ochii le sticlesc de poftă ca la bursuci,

Mai devreme sau mai tîrziu de ciroză vor muri cu toții răpuși.

Unii beau pe datorie,trecuți pe caiet,

Dar unul a scăpat de datorie murind de diabet.

Un bețiv la altul indignat povestea,

Că i-a venit nevasta acasă fără chiloți pe ea.

Un coleg de pahar n-a mai venit de luni,

Fiind internat la dezalcoolizare la spitalul de nebuni.

Un bețiv clătinîndu-se urinează pe un zid,

Îngînînd un cîntec cu glasul dogit;

Nevastă-sa acasă e obișnuită,

Cînd vine bețivul și intră-n closet și vomită.

Un singur ideal,o singură bucurie bețivii avea’:

Cînd iau pensia sau salariul să aibă ce bea !

Mihai Ivănescu.

Luni, 26 mai a.c., în atmosfera cu frison bacovian a unui oraș bătut de ploi și tristeți parcă interminabile, a avut loc cea mai recentă întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești. Filarmonica „Paul Constantinescu” ne-a găzduit timp de două ore, cu obișnuită și generoasă ospitalitate, oferind prilejul unei Întoarceri la sursă – o evocare a activității și colaborării cu cel care a fost Ștefan Canurschi, dar și ocazia unei meditații asupra valorii prieteniei, camaraderiei și a lucrurilor care, amânate, sfârșesc de cele mai multe ori prin neîmplinire.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus în fața auditoriului mostre din creația lirică a colegilor: Emilia Luchian („Aedul”), Gheorghe Stănescu („Astăzi, ploaia”), a nou venitei în cadrul Cenaclului, Liana Sprânceană („Poveste de iubire”), Cati Rodica Enache („Pui de soare”) și Sorana Brucăr („Azi, Doamne”, „Ți-am simțit mâna”, „Rima iubirii”).

》La rubrica LECȚIA DE POEZIE, Gabriela Petri a pus cu admirație în discuție personalitatea actorului Toma Caragiu, a ocaziei acestuia de a cocheta cu poezia și a lecturat din volumul „Poeme și alte confesiuni” – volum îngrijit de Ion Cocora, apărut în 1979, la Editura Dacia. Cati Rodica Enache a amintit de scriitorul ploieștean Ion Stratan, care ar fi împlinit anul acesta 70 de ani și a citit din lirica lui „Nino” (cum îl alintau prietenii) „Conversații”, publicate în Revista Arca, 1996. Gheorghe Stănescu a menționat că s-au împlinit 145 de ani de la nașterea celui ce a fost un etern meșter al cuvântului, Tudor Arghezi, redând din creația acestuia („Un prieten mic și negru”). În încheierea rubricii, actorul Nicu Drăgulin ne-a introdus, cu talentul său caracteristic, în universul – cu farmec aparte, al poeților Evgheni Evtușenko („Mama”) și Marin Sorescu („Craiova văzută din car”).

》Pentru că se configura o prognozată lipsă de timp, Emilia Luchian a renunțat cu eleganță, amânând pentru ședința următoare expunerea din cadrul rubricii 11 MINUTE DE ISTORIE, a cărui lector permanent este.

》Sub titlul „Întoarcerea la sursă”, LECTURA DE CENACLU a oferit prilejul colegului nostru, jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, să evoce prin intermediul unor interviuri de suflet, memoria unui prieten și apropiat al  Asociației 24 PH ARTE Ploiești și al Cenaclului, Ștefan Canurschi, un om care, prin profesionalism dar și o frumusețe sufletească aparte, a lăsat, după „plecarea” sa, un gol în viața celor care l-au cunoscut.
Pentru a-l defini pe scurt, îl citez pe Leonida: „Consătean cu Vasile Voiculescu, Ștefan Canurschi era un artist – cioplitor, sculptor, a fost ani buni cameraman la posturile locale de televiziune din Ploiești, colaborator TVR (a lucrat cu regizorul Cătălin Apostol la filmul „Umilința”), a îmbrăcat în numeroase apariții publice hainele lui „Moș Crăciun”, spre bucuria fără seamăn a copiilor din Ploiești și din împrejurimi.” Ștefan Canurschi a participat din spatele camerei de filmat la prima ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești, 2018. A fost unul dintre cei care au pus umărul la desfășurarea edițiilor Taberei de Sculptură  Măgura, Buzău (1970 – 1985),  implicându-se ca cioplitor alături de sculptori renumiți.

Seara a fost o bună ocazie pentru vizionarea unui scurt metraj-documentar cu și despre Ștefan Canurschi, realizat de Leonida Corneliu Chifu și Dan Simionescu. Vocea blândă a intervievatului, făcând mărturisiri și depănând amintiri, precum și emoția nedisimulată a acestuia, de pe micul ecran al unui telefon (căci tehnica sau tehnologia ne-a dat de furcă și filmul nu s-a putut reda pe  ecran TV) a coborât în sală și i-a învăluit pe cei prezenți ca o mângâiere. După o carieră dedicată frumosului și realului în diversitatea lui interesantă, capricioasă și provocatoare, a întruchipat, pentru o perioadă bună de timp, un neuitat Moș Crăciun, pe care cu toții, de la mic la mare, îl purtăm în cutiuța inimii. Leonida Corneliu Chifu, citându-l pe Ștefan Canurschi: Cel mai mare lucru este când nu ai nimic și dăruiești. Fie și căldură. – și-a acompaniat selecția fragmentelor din reportaje cu un șuvoi de povestiri și amintiri pe care doar un jurnalist cu o memorie fabuloasă o poate face. Intertitlurile inspirate ale reportajelor (Piatra de calcar și calitățile ei, Talianu și Brâncovenii, Adoptații Ciutei, Elogiul boilor, Poienile cu sculpturi, Cioplitorul adolescent, Muzeul părăsit, Dumnezeu și Carpații, Peleșul de la Cetățuia ș.a.) au subliniat cu bun și dovedit rost expunerea. Aceasta s-a apropiat de final cu Dorința lui Ștefan Canurschi (referindu-se la Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești): „Dorința mea este să nu se întrerupă șirul edițiilor și să se ajungă la un număr egal de sculpturi cu Tabăra de la Măgura sau pe-aproape. M-aș bucura mult, pentru că s-a pus suflet și multă muncă pentru realizarea acestui deziderat. Aici lucrările intră în „dialog” una cu alta și au de câștigat în monumentalitate. Eu cred în reușita de peste veacuri a acestui simpozion de sculptură.”  Noua Șeherezadă este ultimul intertitlu al ultimului interviu care invită și ispitește la o regăsire viitoare („în seri de iarnă cu viscol și zăpadă până la streașină, la o țuică fiartă, când poveștile despre artă devin fabuloase!”) care, din păcate, nu a mai avut loc.

Prezența delicată a Danei Canurschi și a comentariilor ei evocatoare despre un tată de poveste, „cu înclinație naturală către estetic și care a avut o relație pasională” cu propriile amintiri, au completat farmecul serii.

Reportajele prezentate sunt incluse în Antologia Spirala Ascunsă – în curs de apariție, a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Cati Rodica Enache, Năstaca Chifu, Sorana Brucăr, Gabriela Petri, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Nicu Drăgulin, Gheorghe Stănescu.

Invitați: Dana Canurschi, Elena Savu, Tania Radu & co.

Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, sub titlul ÎNTOARCEREA LA SURSĂ, va avea loc luni, 26 mai, ora 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu”.

Programul include rubricile obișnuite:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》LECȚIA DE POEZIE

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian

》 CINEMARTOR – rubrica dedicată cinemaului va funcționa în continuare, sub acest titlu, în memoria colegului nostru Gabriel Comanroni. Orice coleg, colegă sau invitat al Cenaclului va putea evolua în cadrul rubricii, cu condiția ca intenția să fie cunoscută în timp util.

》LECTURA DE CENACLU va oferi prilejul colegului nostru, jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, să evoce sub titlul ÎNTOARCEREA LA SURSĂ, memoria unui prieten și apropiat al Cenaclului, ȘTEFAN CANURSCHI, prin intermediul unor interviuri de suflet.
Pentru a-l defini, îl citez pe Leonida: „Consătean cu Vasile Voiculescu, Ștefan Canurschi era un artist – cioplitor, sculptor, a fost ani buni cameraman la posturile locale de televiziune din Ploiești, colaborator TVR (a lucrat inclusiv cu regizorul Cătălin Apostol), a îmbrăcat în numeroase apariții publice hainele lui „Moș Crăciun”, spre bucuria fără seamăn a copiilor din Ploiești și din împrejurimi.”

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Atunci nu eram parcă născut

I.

Trupul va fi atunci un concert la final și luminos muzical
Timpul va deveni ceva prin care se zăresc doar vedenii
Cu pleoapele de opal
Acolo poate am să o văd pe mama care cântă la pian
Pe malul gârlei
Care se numea Ialomița când mai trăia și ea
Atunci eram flămând un copil îmbrățișat de luceferi
Ploua și ningea peste chipul meu fundamental
Și ireal

II.

Eu nu știam pe unde mai sunt
O altfel de lumină sau poate un altfel de pământ
Tu parcă deveniseși o femeie de iarbă
Care a fugit din Ierusalim către alt așezământ
Era parcă într-o icoană
Pe acolo într-un altfel de paradis
Mie îmi venea parcă să plâng
Cu o ninsoare din vis

III.

Atunci cădea peste noi o preafrumoasă ninsoare care cânta la oboi
Eu citeam într-o carte nemuritoarele povești despre cine am fost
Și tu cine mai ești

Era un dans de luceferi pe cerul nenăscut
Eu umblam prin singurătatea aceea preanăscătoare
Timpul nu se născuse
Ca și mine
Ședea pe loc

IV.

Foarte greu plecăm din întunericul cel mare
Lumina este rotundă și parcă ne doare
Nu mai găsim niciodată cerul care să ne îmbrace
Cu Duhul cel mare și sfânt
Când adormim sub pământ
Eu o stea plângătoare tu un cuvânt
Care cântă
Căzând apoi într-un mit

V.

De aici începe un alt drum pe care nu-l cunosc
De aici începe necunoscutul sau din nou
Țara abstractului
Eu sunt bătrân acum
Țin în brațe diminețile trecutului
Acolo sunt ascunse foarte multe povești
Poate și tu iubito ești pe acolo
Stau singur la ferestrele cerului
Și privesc dincolo
Dar nu mai văd nimic
Mă îmbrățișează niște secunde
Ele mă cunosc pe mine
Eu pe ele nu știu dacă le-am trăit
Vreodată
Iartă-mă Tată

Ioan Vintilă Fintiș