Promovate

Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România și Republica Moldova pot înscrie cărți apărute în ultimul an în concursul național de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 31 august.
Jurizarea va avea loc în perioada 11 – 12 septembrie la București, iar cărțile selectate vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, Leipzig 2018.

Proiectul cultural este finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Regulament, aici.
Formular de înscriere, aici.

În această ediție juriul va acorda două noi premii: Premiul pentru CARTE DE FOTOGRAFIE și Premiul pentru DESIGN DE COLECȚIE, pe de o parte pentru a încuraja folosirea cărții drept mediu de expresie, iar pe de alta, pentru a promova importanța designului de carte în cazul cărților de tiraj mare.

Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR și Centrul Național al Cărții și constă în susținerea unei deplasări și participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate.

Membrii juriului sunt: Alina Șerban (critic și istoric de artă), Ovidiu Hrin (designer și arhitect), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (graphic designer), Ramona Chirica (ilustrator, curator) și Lysiane Bollenbach (autor, graphic designer, director artistic și artist vizual), invitată din Franța cu sprijinul Institutului Francez din București.

Înscrierile sunt așteptate la:
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Str. Londra nr. 39, București, sector 1
În atenția Despinei Hașegan
Telefon 0722 437 747
sau
Asociația pentru Performanță și Cultură
Str. Cometei nr. 5, etaj 3, Cluj-Napoca
În atenția Alexandrei Chițu
Telefon 0722 818 231

Pentru mai multe informații sau confirmarea primirii înscrierii ne puteți contacta pe acasa@celemaifrumoasecarti.ro sau la numerele de telefon 0722 437 747 sau 0722 818 231.

Cinepub anunță participarea ca membru-fondator în proiectul european CELA (Creating Emerging Literary Artists), un program de doi ani pentru scriitori și traducători europeni. CELA, susținut de Programul Creative Europe al UE, demarează în septembrie 2017 și este un consorțiu care aduce împreună șapte parteneri din șase țări: Booktailors (Portugalia), Cinepub (România), Escuela de Escritores (Madrid/Spania), Huis de Buren și Passa Porta (Belgia), Pisa Book Festival (Italia) și Wintertuin (Olanda).

Obiectivul CELA este de a selecta 18 scriitori și 24 de traducători în curs de afirmare și de a-i ghida printr-un parcurs intens de workshopuri în diferițe țări și în direcții de specializare diverse, pentru a-i pregăti să se afirme în context european, înarmîndu-i cu tehnicile profesionale necesare cuceririi redutei profesionale internaționale, de obicei închisă noilor veniți, indiferent de vârstă.

Bref CELA este un hub de networking, profesionalizare și lobby pentru autorii și traducătorii care vor să treacă frontierele țării natale, o mână întinsă noilor generații de profesioniști ai scrisului  și o șansă pentru aceștia de a fi traduși în șase limbi europene și prezentați în festivaluri internaționale de profiluri diverse, interdisciplinare.

Scopul pe termen lung al CELA este crearea unei infrastructuri sustenabile de dezvoltare a noilor talente în context multilingvistic și pluricultural, bazată pe mobilitate transnațională și găsirea de noi modalități de generare de surse de venit pentru autori integrați într-un concept european de succes.

”Cinepub nu e (doar) un site de cinema, sau (doar) cea mai importantă arhivă legală de filme românești online sau (doar) un FVOD la îndemână, ci o echipă de prieteni, de susținători entuziaști, de profesioniști din artele vizuale, cinema și scris, de cititori și spectatori celebri sau anonimi, pe scurt o întreagă lume, liberă, creativă, fără granițe. Toate acestea dar și absența oportunităților reale pentru autorii emergenți de a se face cunoscuți, cât și lipsa pe care cinepub o resimte direct, acut, de traducători profesioniști, de bună calitate și de înalt nivel filologic, ne-au făcut să ne alăturăm CELA, un proiect unic în miriadele de proiecte culturale europene actuale” a declarat profesorul și cineastul Lucian Georgescu, fondator cinepub.ro.

Selecția națională CELA

Între 5 iulie și 15 august 2017 Cinepub organizează selecția națională CELA. Sunt căutați trei prozatori români, publicați local (în volum propriu sau cel puțin un text publicat într-un volum colectiv) și cinci traducători din română într-una din limbile autorilor CELA: spaniolă, italiană, olandeză, portugheză, olandeză – aceștia din urmă trebuie să facă dovada unei bune cunoașteri a limbii respective și a existenței unor texte traduse profesional în limbile respective.

Scriitorii aleși vor putea participa, la alegere, la unul dintre cele cinci workshopuri ale proiectului, cu o durată de două săptămâni:

• Pedagogia scrisului creativ la Madrid – Escuela de Escritores – pentru acei scriitori care vor să învețe predarea scrierii creative;
• Despre vizibilitate – la Pisa – în cadrul Pisa Book Fair – pentru cei care vor să afle secretele ”vînzării personale” în festivaluri și networking de profil;
• Transmedia Storytelling – în Olanda, la Wintertuin, pentru cei care vor să experimenteze noi tehnici de scris și noi modele transformaționale ale textelor de ficțiune;
• Marketing de carte în Portugalia cu BookTailors;
• Tehnici de adaptare a prozei scurte într-un scenariu de scurt metraj de ficțiune, la Cinepub, în București.

Traducătorii selecționați vor avea obligativitatea traducerii de texte ale colegilor străini în limba în care s-au specializat și vor participa la Pisa Book Fair și alte festivaluri de gen în Olanda și Belgia. Atît scriitorii cât și traducătorii vor fi publicați într-un preview editorial (chapbook) și vor fi introduși, prin texte și în persoană, în festivaluri de gen europene în cursul anului 2019.

Detalii înscrieri

Aplicanții români trebuie să trimită pe adresa cela@cinepub.ro, pînă la data limită 15.08.2017, următoarele documente:

Prozatorii  – scurtă biografie în română și engleză; un fragment de text (proză) publicat sau în curs de publicare/căutare de editor, cu o lungime între 5 și 20 de pagini dactilografiate; o scrisoare de motivație a participării și alegerii unui curs dintre cele cinci prezentate mai sus; referința bibliografică a volumelor/textelor publicate în volum, volume colective sau antologii literare; date de contact (email, telefon, adresă)

Traducătorii – scurtă biografie în română și engleză; un fragment de text (proză) tradus, publicat sau în curs de publicare, cu o lungime între 5 și 20 de pagini dactilografiate; o scrisoare de motivație a participării la CELA; referințe profesionale (atestare, apartenență la o asociație, dovezi ale activității etc), referințe bibliografice ale textelor traduse și publicate (acolo unde este cazul); date de contact (email, telefon, adresă)

Toți aplicanții selectați trebuie să aibă o Carte de Identitate europeană sau un pașaport valabile și să fie disponibili în perioada 23-27 septembrie 2017 pentru a participa la cursul introductiv care va avea loc la Passaporta, în Bruxelles. Pentru alte informații sau datele cursurilor disponibile, accesați www.wintertuin.nl/programma/cela.

Aplicanții selectați vor fi înștiințați via e-mail până la data de 04.09.2017 și le vor fi comunicate detaliile referitoare la agenda finală a cursurilor, datele de participare și facilitățile de deplasare și acomodare asigurate de organizatori.

C.C.

Elaborarea seriei bilingve de sinteze “Civilizația românească/ Romanian Civilization”, permanentizarea și îmbogățirea Colecției “Basarabica”, extinderea rețelei de institute de cercetări ale Academiei în străinătate se numără printre obiectivele din Programul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, redactat și aprobat în cadrul Biroului Prezidiului Academiei Române.

“Academia Română își asumă obligația de a oferi societății un exemplu de viziune și responsabilitate, în deplin acord cu menirea sa și, alături de alte instituții culturale, științifice, de învățământ, spirituale și politice, își aduce contribuția la manifestările oficiale de cinstire a eroilor și de sărbătorire a Centenarului. În această privință conducerea Academiei Române își propune un set de proiecte strategice, știut fiind faptul că unele dintre acestea vor continua și după momentul 1 Decembrie 2018”, informează Biroul de presă al Academiei, într-un comunicat transmis joi.

* Academia Română își propune elaborarea de către specialiști de înaltă calificare a unei serii de volume (seria bilingvă de sinteze “Civilizația românească/ Romanian Civilization”) în care să fie sumarizate evoluțiile din România, din cele mai vechi timpuri până astăzi, și va trata următoarele domenii: agricultura, biologia, chimia, fizica, geografia, demografia, dreptul — instituțiile și relațiile internaționale, economia, arta teatrală și cinematografică, muzica, etnologia, evoluția limbii, arhitectura, artele vizuale, bisericile și cultele, filosofia, învățământul, literatura, matematica și astronomia, moneda și sistemul bancar, tehnica, medicina, sociologia, istoria generală, fiind prevăzut să apără un număr de 25 volume. Fiecare volum va fi publicat în română și engleză, eventual și în alte limbi de largă circulație.

* Academia Română propune extinderea rețelei institutelor românești de cercetări din străinătate prin deschiderea unor noi centre, deocamdată la Freiburg, Berlin, Viena, Paris, Madrid și Istanbul. Împreună cu Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii și Identității Naționale, care și-au exprimat disponibilitatea de a participa la acest demers, Academia Română își asumă sarcina elaborării planurilor științifice de perspectivă pentru viitorii săi bursieri și dotarea imobilelor cu literatură științifică adecvată.

* Introducerea constantă în circuitul științific din România al celor mai valoroase contribuții ale specialiștilor din Republica Moldova reprezintă o altă direcție prioritară de acțiune a Academiei Române. Cu sprijinul Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Academia Română a lansat în decembrie 2016 colecția “Basarabica”, în care au apărut deja două lucrări de o valoare incontestabilă, altele trei aflându-se în pregătire.

* Academia Română dorește includerea proiectelor de restaurare și funcționalizare a Clubului Oamenilor de Știință, caselor memoriale Coandă, Călinescu, Oprescu din București și a Conacului Ghica din Căciulați.

* Împreună cu Ministerul Culturii, Academia Română se va implica în elaborarea unui program național de artă monumentală, care să dea coerență diverselor inițiative în acest sens. Programul în cauză trebuie să pună la dispoziție autorităților locale și centrale o listă a personalităților a căror memorie este de dorit să fie onorată prin arta monumentală, dezvelirea plăcilor memoriale, inscripționarea pe monumente etc.

* Academia își propune să organizeze o serie de conferințe științifice internaționale și de prelegeri ale unor personalități științifice românești. Până în momentul de față sunt deja convenite conferințe și prelegeri care se vor desfășura la Viena, Freiburg, Chișinău, Cluj-Napoca, Iași și București.

* Circulația internațională a informației științifice românești poate fi impulsionată semnificativ prin transferarea publicațiilor de sub egida Academiei în format electronic (“Academica Romanian Index” — arhiva electronică a publicațiilor științifice românești, aflate sub egida Academiei Române). Ulterior, baza de date poate include și publicații științifice care nu funcționează sub egida prestigiosului for.

* Academia Română urmează să elaboreze împreună cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Culturii și Identității Naționale un program complex de măsuri care vizează consolidarea cunoștințelor istorice în rândul tinerilor și al copiilor, care va include cicluri de conferințe, vizite la locuri ale memoriei istorice și publicarea în mediul virtual al conținuturilor științifice istorice în formate destinate tinerelor generații.

Potrivit sursei citate, “necesitatea unui astfel de program este dictată de scăderea dramatică a nivelului de cunoaștere a istoriei naționale în rândul tinerelor generații, fenomen ce poate avea consecințe dramatice în viitorul apropiat”.

Documentul poate fi consultat pe site-ul Academiei Române, la adresa www.academiaromana.ro.

D.P.

Poetul Ioan Vintilă Fintiș îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, prilej cu care redacția 24pharte.ro și Cenaclul I.L. Caragiale Ploiești îi urează Maestrului „Mulți Ani cu sănătate și plini de realizări atât în activitatea literară, cât și în viața de zi cu zi!

Ioan VINTILĂ FINTIȘ, pseudonimul lui Ion Vintilă, n. 6 iulie 1954, Finta, jud. Dâmbovița. Poet. Absolvent al Facultății de Tehnologia Prelucrării Țițeiului și Petrochimie, Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Frecventează Şcoala Generală din Finta (1961-1969), Liceul Industrial de Petrol din Ploieşti (1969-1974) şi Facultatea de Tehnologia Prelucrării Ţiţeiului şi Petrochimie a Institutului de Petrol şi Gaze din acelaşi oraş (1975-1980). Devenit inginer, lucrează în petrochimie la Piteşti (1980-1983) şi, ulterior, la Ploieşti.

În timpul studenţiei frecventează Cenaclul   literar „I.L. Caragiale” din Ploieşti, se afirmă ca autor de poezii şi interpret de muzică folk la Amfiteatrul Artelor (1979), la Numele Poetului (condus de Cezar Ivănescu) şi la „Liviu Rebreanu” din Piteşti. Poetul Ion Stratan îl introduce la „Cenaclul de Luni”.

Debutează în ziarul „Flamura Prahovei” (1976) şi editorial în antologia colectivă Supremă iubire (Ploieşti, 1977). Primul volum personal, Singurătatea supremă, îl tipăreşte în 1991. Colaborează la „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Argeş”, „Apostrof”, „Calende”, „Porto-Franco”, „Dacia literară”, „Tomis”, „Axioma”, „Poesis”, „Convorbiri literare” etc. Se numără printre fondatorii Grupului de la Ploieşti (1992) şi participă la editarea revistei „Sinteze” ca secretar de redacţie (din 1995) şi redactor-şef. A mai semnat Ion Vintilă (la debut) şi Fintiş (volumul Amintiri de pe malul celălalt, 1994).

La apariţia plachetei Singurătatea supremă, cu ecou în opinia critică, Vintilă Fintiş nu era un necunoscut. Constanţa Buzea îi consemnase prezenţa cu un bogat lot de poeme în cenaclul revistei „Amfiteatru” (1979), Ion Gheorghe îl susţinuse pentru publicare în suplimentul 15 poeţi din „Biblioteca «Luceafărul»” (1980), iar Al. Cistelecan îi prefaţase un ciclu de versuri în „Familia” (1982), notând câteva semne („constanţa de formă poetică”, „unitatea tonului, ritualic şi incantatoriu”, „coerenţa viziunii lirice”) de bun augur în perspectiva evoluţiei poetului. Confirmarea o aduc după un deceniu primele sale cărţi – Singurătatea supremă, Obiecte după frig (1993; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Braşov), Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii vizează nota diferenţială a unui poet „ataşat biografic – şi nu numai – generaţiei poetice optzeciste” (Ştefan Ion Ghilimescu), situându-i poezia cumva în răspăr cu „poetica optzecistă tensionată de turnura ludico-ironică ” (Nicolae Oprea).

Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 1995. A debutat în 1980 cu volumul colectiv 15 poeți la Biblioteca Luceafărul. A publicat poezie și cronică literară în Luceafărul, Vatra, Poesis, Convorbiri literare, Dacia literară, Ramuri, Timpul, Calende, Cronica, Astra, Axioma, Sinteze literare, Esteu, Artpanorama, Steaua, Argeş, Cafeneaua Literară, Oglinda literară, Revista nouă, Arca, Familia, Banatul, Actualitatea literară etc. Prezent în antologii de poezie: Lumina laterală – Streiflicht eine auswahl zeitgonossischer Rumanicher lyrik  (antologie româno-germană); Aripa și roata (1998); Brașovul în 100 de poeme (2007). Coordonator la antologiei Cenaclului Atitudini Melancolie Diesel (2010) și al lucrării Pentarombul. Ploieștiul în cinci prieteni, alături de Ion Stratan, Costin Lupu, Martin Culcea și Filip Köllö. Premii literare: premii ale filialei Brașov ale Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele Obiecte în frig (1994), Ceremonii de iarnă (2003), Bufonul și KlaRaRegina (2010); premiul pentru poezie în cadrul Festivalului Național „Moștenirea Văcăreștilor”, Târgoviște, 1993. Totodată, este președintele Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești.

OPERA: Singurătatea supremă (1991);  Obiecte după frig (1993);  Amintiri de malul celălalt (1994);  Dealul (l996, reed. 2007); Hierofania (1997, reed. 2006); Halucinaţia (1998); Obiecte după frig, antologie de autor (1999); Ceremonii de iarnă (2002); Sonete (2002); Visul toboşarului,  poeme rotite, scrise împreună cu poetul Costin Lupu (2003); Timp muzical (2008); Bufonul şi KlaRaRegina (2009); Icoana din apă  (2010); Făptura căzută din mit (2011); Lupta cu umbra (2014).; Fântânile frigului (2014) ș.a..

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Poeți români postmoderni (2008); Dicționarul General al Literaturii Române, vol.VI; M. Zaciu et al., B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011; I. Boldea, Iulian Boldea, Ioan Moldovan, Șt.I. Ghilimescu, Romulus Bucur, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Miruna Mureșan, Dan Silviu Boerescu, Victor Sterom, Gheorghe Mocuța, Liviu Comșia, Nicolae Dumitrescu, Nicolae Stoie, Lucian Gruia, Dumitru Augustin Doman, Loredana Englisch, Constantin Trandafir, Eugen Evu, Horia Gârbea.

Încheiem cu un citat din volumul „Fântânile frigului”:

„prinţ al deznădejdei

urc fiecare treaptă

a iluziei că exist

într-un vis

într-o carte

cuvânt întrupat

tainică înviere.”

La 20 iulie 2017, Familia Regală a României aniversează împlinirea a nouă decenii de când Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost pentru prima oară învestit cu funcţia supremă în stat, aceea de Cap al Statului, aşa cum o denumea Constituţia din 1923.

20 iulie 1927 rămâne, ca toate succesiunile regale, o zi ambivalentă, prin faptul pierderii de către România a marelui său Suveran unificator, Ferdinand I. Însă, prin efectul imutabil al dictonului “Regele a murit. Trăiască Regele!”, transpus în dreptul succesoral dinastic prin formula franceză “le mort saisit le vif”, 20 iulie reprezintă şi data începutului primei domnii a Regelui Mihai I, şi cu aceasta începutul unor pagini pline de semnificaţie pentru istoria contemporană a României.

Şi totuşi, lucrurile se întâmplau cu 90 de ani în urmă, aproape un secol, într-o altă lume, interbelică, aflată în acel moment într-o expansiune fără precedent; o lume cu alte viziuni, cu alte idealuri, cu alte principii, decât a noastră. Faptul că Regele Mihai I se află încă printre noi şi a împărtăşit cu diferiţi jurnalişti şi scriitori amintiri din acea epocă arată că Regele nostru este un pod peste generaţii, peste vremuri, şi un adevărat manual viu de istorie.

Privind comparativ, la nivel global, Regele îşi consolidează poziţia unică în istoria lumii, prin câteva noi recorduri (pe lângă cel, foarte cunoscut, de unic supravieţuitor dintre şefii de stat în viaţă în Al Doilea Război Mondial):

– al doilea monarh ca longevitate, din lume (luând în calcul numai cei de după 1800, ale căror date biografice sunt confirmate)[1];

– monarhul cu cea mai lungă viaţă de după asumarea poziţiei, confirmată istoric;

– unul dintre monarhii cu cele mai lungi domnii verificabile, asumând caracterul forţat al abdicării din 1947, şi excluzând 10 ani, durata domniei lui Carol al II-lea[2].

Ce s-a întâmplat în aceşti 90 de ani? Probabil, în afară de înfiinţarea Dinastiei şi de Marea Unire, majoritatea lucrurilor care definesc România de astăzi. Între 1927 şi 2017, România şi-a schimbat faţa profund. Din acel an, România a trecut prin etapele de democraţie, autoritarism, dictatură, restauraţia democratică, ascensiunea comunistă, totalitarism, pentru a reveni apoi la democraţie, dar nu şi la o Constituţie legitimă monarhică.

S-au schimbat, în această perioadă, nu mai puţin de 82 de guverne, luând în calcul toate regimurile politice (inclusiv formulele cu prim-ministru interimar, şi numărând de mai multe ori guvernele cu acelaşi prim-ministru, după remanieri), ceea ce arată o instabilitate destul de cronică a executivului românesc.

Numele României s-a schimat de patru ori. Imnul României s-a schimbat tot de patru ori. Stema României s-a schimbat de şase ori (inclusiv cea mai recentă modificare, prin reintroducerea Coroanei de Oţel). Am avut şase Patriarhi şi 20 de Preşedinţi ai Academiei Române. Şi multe, multe altele.

Prin toate aceste schimbări, Regele a rămas singur, permanent, uneori actor principal al istoriei, alteori un martor influent, care a văzut şi a contabilizat toate câte se întâmplau cu ţara lui. Probabil că momentul 23 august 1944 rămâne cel în care Regele şi-a folosit toată puterea personală şi statală pentru a schimba destinul României. Dar în 90 de ani el a avut ocazia de a face acest lucru, pe planuri mai mici, zi de zi, de la rolul său în ajutorarea celor persecutaţi şi victimizaţi în Al Doilea Război Mondial, până la vocea românească unică pe care a reprezentat-o în Exil, ori în timpul negocierilor pentru admiterea în NATO şi în Uniunea Europeană.

Regele este o parte vie a istoriei României. Este şi unul dintre motivele morale pentru care, astăzi, activitatea publică a Familiei Regale este în sarcina Custodelui Coroanei, care astfel îşi consolidează poziţia de succesoare a unui simbol unic în România şi în lume. Regele continuă însă să fie informat, să fie sursa legitimităţii dinastice, decidentul final în cadrul Familiei Regale şi mai ales, de 90 de ani, purtătorul simbolic al Coroanei Române.

La Mulţi Ani, Majestate!

—————–

[1]  Pe locul I se află Marele Duce Jean al Luxemburgului (abdicat voluntar în 2000, în favoarea fiului său), care în prezent are 96, faţă de Regele Mihai, mai tânăr cu 293 de zile. Dacă includem şi Regenţii, atunci pe locul I s-ar afla Prem Tinsulanonda, Regent al Thailandei anul trecut, pentru câteva zile, născut în 1920.

[2]  Dintre monarhii unor state independente (deci excluzând pe cei ai statelor federate malaeziene şi indiene), în secolul II, în faţa Regelui Mihai s-ar afla numai Regele Sobhuza al II-lea al Swazilandului, care a domnit aproape 83 de ani, dacă includem, ca şi în cazul Regelui Mihai, perioada domniei sub o Regenţă.

avocat dr. Ioan-Luca Vlad

Cu ocazia împlinirii, la 20 iulie 2017, a 90 de ani de la proclamarea Majestății Sale Mihai I ca rege al României, vă invităm să vizionați un film-document, realizat în anul 1929:

Alteța Sa Regală Principele Radu a primit marți, 4 iulie 2017, în Salonul Alb al Palatului Elisabeta, vizita șefului Statului Major al Forțelor Navale române (SMFN), viceamiral dr. Alexandru Mîrșu.

Cu această ocazie, domnul viceamiral a prezentat Medalia de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale conferită Majestății Sale Regelui Mihai I.

Majestatea Sa va împlini, peste câteva zile, 90 de ani de la proclamarea ca rege al României (20 iulie 1927).

Forțele Navale au fost, de-a lungul istoriei moderne a României, profund legate de Coroană. Primele achiziții importante ale Forțelor Navale române au fost făcute din ordinul Principelui Suveran Carol I, încă din anii 1860. Regele Ferdinand I a continuat tradiția legăturilor strânse dintre militarii Forțelor Navale și Casa Regală a României. În timpul domniei Regelui Ferdinand și, mai ales, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, Forțele Navale își întregesc capacitatea de luptă și apărare într-o măsură fără precedent. În anul 1930 sunt achiziționate distrugătoarele Regele Ferdinand și Regina Maria, iar în anul 1939 intră în serviciu Bricul Mircea.

Astăzi, cele două fregate ale Marinei Militare, achiziționate în anul 2003, poartă numele Regele Ferdinand și Regina Maria, în memoria distrugătoarelor din dotarea Marinei Militare a anilor 1930. Fregata Regele Ferdinand este nava-amiral a Marinei Militare Române.

C.R.

La ediţia a 27-a a Festivalului Naţional de Teatru vor fi prezentate spectacole din Bucureşti, Sfântu-Gheorghe, Oradea, Târgu-Mureş, Craiova, Iaşi, Brăila, Ploieşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu.

În selecţia oficială, anunţată miercuri de directorul artistic al festivalului, Marina Constantinescu, se regăsesc spectacole puse în scenă de Gigi Căciuleanu, Victor Ioan Frunză, Ion Caramitru, Gianina Cărbunariu, Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Vlad Massaci, Michal Docekal, Andreea Vulpe, Carmen Lidia Vidu, Yuri Kordonsky, Alexander Morfov, Alexandru Dabija, David Doiashvili, Răzvan Mazilu, Vlad Cristache, dar și „RĂZBOIUL NU A ÎNCEPUT ÎNCĂ” de Mikhail Durnenkov, traducerea Raluca Rădulescu, regia Bobi Pricop, decorul Adrian Damian, costumele Corina Boboc, un spectacol al Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti .

Printre spectacolele din programul FNT 2017 se numără ”#EmojiPlay”, un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu, scenografia video şi animaţia Les Ateliers Nomad, costumele Corina Boboc, producţie a Teatrului Excelsior, în parteneriat cu ”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, Bucureşti; ”Amadeus”, de Peter Shaffer, traducerea Adrian Solomon, în direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, cu decorul şi costumele Adrianei Grand, producţie a Teatrului Metropolis Bucureşti, ”Angajare de Clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Ion Caramitru, decorul Florilena Popescu Fărcăşanu, costumele Liliana Cenean, Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti.

De asemenea, în FNT va fi prezentat şi spectacolul ”Bulgakov 17” (după ”Maestrul şi Margareta”), dramatizat şi adaptat scenic de Zsolt Benedek şi Roxana Marian, în regia lui László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsánna Kiss, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania ”Liviu Rebreanu”.

Este urmat de ”Camera mea frigorifică”, de Joël Pommerat, traducerea Forgách András, regia Theodor Cristian Popescu, scenografia Irina Moscu, Teatrul ”Szigligeti” din Oradea, ”Dacă am gândi cu voce tare”, de Adnan Lugonić, în regia lui Radu Afrim, decorul Vanda Maria Sturdza, costumele Lia Dogaru, Teatrul Naţional ”Marin Sorescu” Craiova, ”Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, regia Charles Muller, decorul Helmut Stürmer, costumele Ioana Popescu, Teatrul German de Stat Timişoara şi ”Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, traducerea Victor Scoradeţ, regia şi scenografia Vlad Cristache, Teatrul Mic Bucureşti.

Selecţionerul FNT, Marina Constantinescu a inclus în ediţia de anul acesta şi ”Jurnalul lui Robinson Crusoe”, un musical după Insula de Gellu Naum, regia Mihai Măniuţiu, cântece Ada Milea, decorul Adrian Damian, costumele Andrada Chiriac, Teatrul Odeon Bucureşti, ”Karamazovii”, de Horia Lovinescu şi Dan Micu, după romanul ”Fraţii Karamazov” de F.M. Dostoievski, adaptarea şi regia Nona Ciobanu, scenografia Peter Košir şi Nona Ciobanu, costumele Doina Levintza, Teatrul Mic Bucureşti, ”Macbeth”, de William Shakespeare, traducerea Horia Gârbea, dramaturgia Daniel Pribyl, regia Michal Docekal, decorul Martin Chocholousek, costumele Hana Fischerova, Teatrul ”Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti.

În programul FNT vor fi şi ”No Man’s Land”, de Danis Tanović, traducerea Andrei Marinescu, adaptarea, regia şi ilustraţia muzicală Alexander Morfov, decorul Nikola Toromanov, costumele Andrada Chiriac, Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti, ”Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte”, scenariul şi regia Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania ”Tompa Miklós”, ”Procesul”, după Franz Kafka, traducerea Gellu Naum, dramatizarea Mihaela Panainte şi Daniel Ilea, regia Mihaela Panainte, scenografia Helmut Stürmer, Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

”Regele Lear”, de William Shakespeare, regia şi scenografia David Doiashvili, costumele Liliana Cenean, Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti, ”Rocky Horror Show”, de Richard O’Brian, traducerea Peca Ştefan, regia Cosmin Chivu, scenografia Alin Gavrilă, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Co-producători: InterArt Group şi Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu şi ”Umbre”, de Marilia Samper, traducerea Florin Galiş şi Iunia Mircescu, regia, scenografia, ilustraţia muzicală şi lighting design Vlad Cristache, Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti. Lista completă a spectacolelor poate fi consultată pe uniter.ro.

Ediţia 2017 a FNT este dedicată actorului Victor Rebengiuc.

Festivalul este produs de UNITER, ARCUB şi Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, partener fiind Institutul Cultural Român.

A.M.

Un număr de 40 de persoane din 15 țări participă la ediția din acest a cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească, organizate de Institutul Cultural Român (ICR) la Universitatea “Transilvania Brașov”.

Cursanții sunt din Marea Britanie, Italia, Islanda, Portugalia, Spania, Belgia, Germania, Olanda, Slovenia, Elveția, Ungaria, SUA, Canada, Brazilia și China, participă la ediția din acest an.

“Este un curs căutat de străini, iar acest lucru îl constatăm când vedem că sunt cursanți care vin pentru a doua, a treia sau a patra oară. La ediția din acest an avem un număr de 14 cursanți care vin pentru a doua oară, dar avem cursanți din Olanda care vin pentru a patra oară sau din Brazilia, pentru a cincea oară. Sunt profesori, traducători, cercetători care vin din plăcere, puțini sunt cei care vin să studieze o limbă străină. Majoritatea cursanților au un interes profesional pentru a învăța limba română și asta este foarte bine pentru că sunt foarte mulți care fac cercetare. Printre aceștia, Alzir Oliveira, profesor de limbi clasice și lingvistică romanică la Universidad Federal do Rio Grande do Norte, din Natal Brazilia. A venit la aceste cursuri prima dată în anul 2013 și de atunci vine în fiecare an. La Universitatea la care predă a propus un curs opțional de limba română și, în prezent, are peste 50 de cursanți”, a precizat pentru AGERPRES coordonatorul cursurilor, Anca Borca.

Unul dintre cursanți, originar din Sardinia, Italia, dar care locuiește și lucrează în Belgia, se află pentru a doua oară la cursuri.

“Îmi place foarte mult România. Acum patru ani am fost pentru prima dată în România, iar la plecare, în gară, am plâns. Pentru mine, această țară a fost o descoperire foarte interesantă. Limba română mă interesează pentru că este o limbă latină estică vorbită într-o țară ortodoxă. România este o țară foarte originală, în sens pozitiv. Eu trăiesc în Belgia și este foarte diferit. În România am mai vizitat Maramureșul și Munții Apuseni și este ceva impresionant, extraordinar. Îmi doresc să vin și anul viitor la aceste cursuri. Limba română este o limbă grea, la fel și gramatica, dar tot ce văd aici mă impresionează și mă face să revin foarte des. Voi veni și cu prietenii”, a afirmat pentru AGERPRES cursantul din Italia.

Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească — cel mai longeviv program al ICR și unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii și culturii române din țară — se desfășoară în perioada 4-29 iulie 2017, fiind organizate în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității “Transilvania”, Muzeul “Casa Mureșenilor” și Centrul Cultural “Reduta”.

Programul evenimentului cuprinde 60 de ore de cursuri intensive de limbă română și o serie de prelegeri pe tematici diferite susținute de prof.univ.dr. Mihaela Gheorghe, prof.univ.dr.Adrian Cioroianu, Ioana Pârvulescu — scriitoare și critic literar, criticul de film Irina Margareta Nistor și de regizorul Vicente Pascual, participant al Școlii de Vară la cinci ediții.

Programul de documentare culturală le oferă studenților excursii la Gura Râului, județul Sibiu, pe Transfăgărășan, la Sighișoara și Mălâncrav în județul Mureș, Canionul 7 Scări în județul Brașov, Casa Memorială George Enescu de la Sinaia și la Conacul Urlățeanu, din județul Prahova. De asemenea, vor avea loc vizite ghidate în Cetatea Brașovului, concursuri interactive cu premii în orașul vechi, cine festive, petreceri tematice și o seară internațională, în care este sărbătorit multiculturalismul acestui eveniment, potrivit sursei citate.

Jana Pintili

Joi, pe 6 iulie, începe ce de-a 21-a ediția Gărâna Jazz Festival. Departe de agitația orașului, la capătul unui drum cu priveliști memorabile, Gărâna păstrează neatinse răcoarea Munților Banatului și nopțile cu jazz care urmează să se dezlănțuite în curând.

Pe lângă cele 18 trupe care vor urca pe scena de la Poiana Lupului si din Biserica Catolică Văliug, vizitatorii se vor putea bucura, pe parcursul festivalului, de trasee montane, cinema sub cerul liber, spectacole de teatru, clase de Yoga, târguri și multe alte activități incluse în program.

De joi până sâmbătă, după terminarea concertelor, Poiana Lupului devine cinema și gazda unui program special de scurtmetraje oferite de Institutul Francez. O serie de comedii, drame tragi-comice și animații scurte vor aduce la viață povești din prezent și personaje din cele mai diverse. Tot în zona de cinema, gărânezii vor viziona în premieră scurtmetrajul fotografului român Andrei Becheru, „Nature laughs as Time Slips”, inspirat de albumul cu același nume al muzicianului american Tor Lundval.
Trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentațiile ”mobile” din orașe, sate și chiar de peste ocean, va fi prezentă în fiecare seară la festival cu momente de spectacol aducătoare de inspirație, întrebări și răspunsuri.

Scriitorii timișoreni Nicolae Strâmbeanu, Brândușa Armanca, Daniel Vighi și Viorel Marineasa îți vor lansa cele mai noi apariții editoriale în cadrul festivalului, iar spectatorii pasionați de jazz românesc pot participa la lansarea celor mai noi albume semnate de muzicienii Marius Preda și Mircea Tiberian.
De sâmbătă până duminică, Poiana Lupului de lângă Gărâna va găzdui a doua ediție a Târgului Național al Colecționarilor de Discuri, un eveniment menit să aducă la un loc pasionații de viniluri și muzică bună. Natura sălbatică din Semenic e spațiul perfect pentru meditație și relaxare, așa că diminețile de festival vor începe cu clase de Yoga ținute de ”Mișcarea de Piatră”, începând de la ora 09.00, în satul Văliug, stațiunea Crivaia, pe pontonul Hotelului Aquaris.
Pe lângă experiența muzicală care reunește artiști din cei mai prestigioși, sunete și instrumente din toate colțurile lumii, Gărâna Jazz Festival rămâne o experiență unică prin împrejurimile și patrimoniul natural al Munților Semenic. Satul Brebu Nou, Lacul 3 Ape, Cheile Carașului și Peștera Comarnic, Lacul Gozna din satul Văliug sau Platoul Semenic sunt câteva puncte turistice care n-ar trebuie ratate pe parcursul mini-vacanței din Gărâna.

Cei pasionați de biking montan se pot bucura de cel puțin 10 trasee cu bicicleta pe lângă păduri, lacuri și priveliști spectaculoase, cu plecare din Brebu Nou sau Lacul Gozna, detaliate pe larg pe blogul festivalului.

Bunătățile culinare ale zonei includ păstrăvăria din Crivaia, vestitul gulaș al Hanului ”La Răscruce” ori ștrudelul cu vișine de la Pensiunea Gasthof Tirol, salatele cu bureți de fag și multe altele, care vor fi descoperite la fața locului.
Gărâna Jazz Festival are loc între 6 și 9 iulie în Munții Semenic, județul Caraș-Severin, cu un line-up ce cuprinde 18 trupe: Tonbruket (Suedia), David Torn – Sun of Goldfinger (USA), Wolfgang Muthspiel Quintet (Austria), Sebastian Spanache Trio (România), Raul Kusak (România), Melt Trio (Germania), Hà Nôi (Vietnam, Franța), Vasil Hadžimanov Band (Serbia), Thy Veils (România), Mircea Tiberian & Marta Hristea – Magellan (România), Bill Frisell Trio w/Tony Scherr & Kenny Wollesen (USA), Omar Sosa Quarteto Afrocubano, Håkon Kornstad Quartet (Norvegia), Marius Preda Quartet (România, Italy, Kingdom of the Netherlands, Arcuș Trio (România), Enrico Rava – Tomasz Stańko Quintet (Italia, Polania), John Scofield Überjam Band (USA) și Bobo Stenson Trio (Suedia).
Programul complet Gărâna Jazz Festival precum și informații despre transport, locație și cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.
Biletele pot fi achiziționate online, în avans prin BiletMaster.ro, MyTicket și Bilete.ro, online sau din rețeaua magazinelor partenere, la prețul de 300 de lei în varianta de abonament pentru patru zile de concerte sau 85 de lei în varianta de bilet pentru o singură seară de festival.

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network.

În ultimii 20 de ani, peste 100.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența jazz-ului de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Jan Garbarek, Mike Stern, Tom Harrell, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen, Nils Petter Molvaer, Jack Dejohnette, Kimmo Pohjonen și mulți alții. Detalii pe www.garana-jazz.ro.

O.C.

Festivalul Internațional „Zona Nouă” (ediția a III-a) aniversează în acest an 10 ani de la Maratonul European de Poezie de la Sibiu cu o serie de lecturi și performance-uri ce vor avea loc fără întrerupere, vreme de 5 ore, cu pauze muzicale, și vor fi urmate de un after-party.

Guestlist: Kali Ágnes (România/Ungaria), Anna Axfors (Suedia); Crispin Best (Marea Britanie); Yevgenyi Breyger (Germania); Teona Galgoțiu (România); Gaia Ginevra Giorgi (Italia); Benji Horváth (România/Ungaria); Elena Medel (Spania); Florentin Popa (România); Uroš Prah (Slovenia); Kinga Tóth (Ungaria); Sînziana Șipoș (România); Alex Văsieș (România); JL Williams (SUA/Marea Britanie).

Eveniment organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, parte a proiectului Sibiu – Capitală Universitară Europeană.

F.S.

La 20 iulie 1927, Principele Mihai devenea Rege al României, după decesul bunicului său, Regele Ferdinand, în aceeași zi. La 20 iulie 2017, toată suflarea română, de la Tisa și până dincolo de Nistru, dar și din Diaspora, va celebra acest moment istoric!

Principele Carol (tatăl Regelui Mihai) renunţă la prerogativele de moştenitor al coroanei, astfel că se ajunge la situaţia în care ţara este condusă de un rege copil.

Viaţa privată a lui Carol, escapadele acestuia au primat faţă de îndatoririle sale ca moştenitor al coroanei. După câteva aventuri, căsătorit fiind cu principesa Elena, Carol are o legătură care devine notorie cu Elena Lupescu, plecând cu aceasta în străinătate.

De la Veneţia, principele a trimis, pe 12 decembrie 1925, o scrisoare tatălui său, prin care îl anunţa că renunţă la calitatea de moştenitor al Coroanei.
Cu toate insistenţele, Carol nu renunţă la decizia sa, astfel că Regele Ferdinand convoacă la Sinaia un Consiliu de Coroană, pe 30 decembrie 1925. El le cere participanţilor să ia cunoştinţă de cererea lui Carol şi, cât de repede, să ia măsurile legale pentru recunoaşterea Principelui Mihai ca principe moştenitor al României.

Consiliul de Coroană ia act de cererea Regelui Ferdinand, demarând apoi procedurile legale pentru punerea acesteia în aplicare.
În ziua de 4 ianuarie 1926, Adunarea Naţională Constituantă a adoptat legile prin care se accepta renunţarea lui Carol, se modifica Statutul Casei Regale, Principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi se constituia o Regenţă care să exercite prerogativele suveranului, în cazul că acesta ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului.

Regenţa era consituită din trei membri: Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Principele Nicolae (unchiul lui Mihai), care era preşedintele Regenţei. Noua instituţie intră în vigoare după decesul regelui Ferdinand I, pe 20 iulie 1927.
La 20 iulie 1927, Mihai pleacă de la Sinaia spre Bucureşti, împreună cu mama sa. În capitală este întâmpinat de prim-ministrul Ion C. Brătianu. Membrii Regenţei depun jurământul în faţa parlamentului, iar in toate garnizoanele din ţară îi jură credinţă noului Rege: “Jur credinţă Majestăţii Sale regelui Mihai I. Jur de a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.
Astfel, Mihai devine rege al României la vârsta de nici şase ani. Prima domnie a micului Rege Mihai I va dura până în iunie 1930, când ajunge pe tron Regele Carol al II-lea (tatăl său). Regina-mamă a plecat în exil, iar Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.

Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), rege al României, membru de onoare al Academiei Române din 19 decembrie 2007. Fiu al lui Carol al II-lea, Mihai este ultimul rege al României. Nepotul Regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria.

Prima dată a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei. Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost restaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte până la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase.

A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României. Având o vârstă fragedă de 19 ani, Mihai l-a învestit cu puteri depline în stat pe generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri.

Pentru a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei, generalul a angajat România în război de partea Puterilor Axei, armata română participând la campania din URSS.

După trei ani, Naţiunile Unite au întors soarta războiului în favoarea lor, iar armata română era într-o situaţie dezastruoasă. Antonescu a refuzat să semneze armistiţiul care prevedea condiţii foarte dezavantajoase pentru ţara noastră, însă clasa politică se temea că situaţia s-ar putea transforma într-o catastrofă.

Sprijinit de liderii principalelor partide, regele Mihai l-a demis şi arestat pe Ion Antonescu printr-o lovitură de palat în ziua de 23 august 1944.

România a semnat armistiţiul cu URSS, însă odată cu acest moment ţara noastră a fost inclusă definitiv în sfera de influenţă sovietică. De acest fapt a profitat Partidul Comunist Român, care în trei ani de zile a reuşit să acapareze întreaga putere de stat şi să elimine orice forţă de opoziţie faţă de noul regim. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice.

După 50 de ani de exil, lui Mihai i s-a redat cetăţenia română şi i s-a permis să revină definitv în ţară abia în 1997, în timpul mandatului preşedintelui Emil Constantinescu.

În prezent, familia regală se ocupă în special de reprezentarea externă a României şi a făcut lobby în cancelariile occidentale pentru aderarea ţării noastre la NATO şi Uniunea Europeană. Pe 30 decembrie 2007, Mihai a modificat Statutul Casei Regale, renunţând la legea salică de succesiune. Astfel, după moartea sa, principesa Margareta, fiica cea mare, va deveni şeful Casei Regale a României.

O succintă biografie a Majestăţii Sale Regele Mihai al României puteţi găsi în Laudatio pentru decernarea titlului academic de Doctor Honoris Causa Majestãţii Sale Regelui Mihai I al României.

A.L.

Principesa Moștenitoare Margareta, președintele Crucii Roșii Române, va găzdui, marți, la ora 12,00, în grădina Palatului Elisabeta, aniversarea a 141 de ani de activitate umanitară neîntreruptă a acestei organizații.

Potrivit unui comunicat transmis luni, cu această ocazie vor lua cuvântul Alteța Sa Regală și directorul Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter.

La eveniment vor lua parte reprezentanți ai tuturor filialelor din țară și din București, sute de voluntari, membri ai corpului diplomatic, ai administrației prezidențiale, ai instituțiilor statului și ai societății civile, parteneri și prieteni ai Crucii Roșii.

“Crucea Roșie Română a continuat și în 2017 la creșterea capacității de reziliență, procesul de perfecționare a personalului și voluntarilor precum și implementarea sutelor de programe și campanii de educație în comunitățile locale adaptate nevoilor acestora. Mii de oameni aflați în situații sociale dificile cauzate de situația economică sau de dezastre au primit sprijin major din partea membrilor celor 47 de filiale ale Crucii Roșii, care lucrează cu responsabilitate și dăruire”, se precizează în comunicat.

Înființată în 4 iulie 1876, Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.

Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române — Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea — au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.

În prezent, organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 713 subfiliale și 503 comisii. 5.687 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

La 15 mai 2015, Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost aleasă președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, continuând o tradiție a Familiei Regale începută de Regina Maria.

C.R.

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 4-15 iulie 2017, cea de-a XI-a ediţie a Taberei Internaţionale de Creaţie Plastică „Dan Platon”. Evenimentul se va desfășura, anul acesta, în municipiul Ploiești, pentru a marca împlinirea a 420 de ani de la ridicarea localității de la rangul de sat la cel de târg domnesc de către domnitorul Mihai Viteazul.

Deschiderea oficială a Taberei Internaționale de Creație Plastică „Dan Platon” va avea loc marți, 4 iulie 2017, de la ora 17.00, la Hotel Central Ploiești, Sala Beta, etaj 3.

La această manifestare culturală vor participa 10 artişti plastici din ţară şi din străinătate, după cum urmează: • Ovidiu Paștina – Ploieşti, România • Florin Șuțu – Ploieşti, România • Ion Radu – Brăila, România • Corneliu Drăgan – Târgoviște, România • Florin Ferendino – Constanța, România • Petre Chirea – București, România • Iurie Matei – Republica Moldova • Marina Șendrea – Republica Moldova • Janusz Poplawski – Polonia • Aimilia Meletiou – Grecia.

Pe parcursul celor zece ediţii anterioare ale taberei au fost implicaţi în proiect 97 de artiști plastici, din România, Polonia, Bulgaria, Serbia, Anglia, Republica Moldova, Germania.

În urma activității de creație artistică au rezultat lucrări de artă plastică şi sculptură care constituie patrimoniul pentru realizarea unei pinacoteci a Municipiului Ploiești.

EUROPAfest Summer Edition organizat de jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara invită publicul larg să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Sinaia. Ediția de vară a Festivalului Internațional EUROPAfest este un eveniment complex, incluzând 5 concerte destinate publicului larg și 100 de master-classes pentru tineri muzicieni.

Artiști din Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România vor fermeca audiența, oferind emoție si clipe de visare pe note de W.A. Mozart, C. Saint-Saens, N. Paganini, J. S. Bach, A. Vivaldi, J. Haydn, J. Sibelius,  dar și George Enescu, Petru Stoianov sau Doina Rotaru. Concertele vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de poveste.

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include ediția a 6-a a Summer Music Academy Sinaia, un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii acestei ediții se află Remus Azoiței / UK, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, Profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Mureșanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C.

Festivalul se desfășoară în perioada 13-26 iulie, după următorul program:

14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”
20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș
22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream” – Castelul Peleș
23 iulie | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Castelul Peleș
13 – 25 iulie | Summer Music Academy Sinaia

Din anul 2005 festivalul EUROPAfest are loc sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, fiind primul eveniment muzical din România care s-a bucurat de această onoare.

De mai bine de 25 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition ne-a declarat “Vara dorim să evadăm din orașele mari, să ne bucurăm de natură, de vacanță și de câteva clipe de magie. Am găsit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viață pe acorduri muzicale, invitând publicul larg la seri de răsfăț”.

C.S.

În satul Zăbala, din comuna cu același nume din județul Covasna, localitate aflată în Depresiunea Târgu Secuiesc, va avea loc, anul acesta, în zilele de 16-17 iulie, o mare sărbătoare românească, intitulată „Sintilia Zăbălenilor”, aflată acum la cea de a VIII-a ediție.
La această sărbătoare „tricoloră” vin, în fiecare an, sute de „daci liberi” (cum se autointitulează ei), din toate colțurile țării, inclusiv din Basarabia și Bucovina de Nord.

Este o sărbătoare a ciobanilor care are loc în preajma datei când îl comemorăm pe Sfântul Mare Proroc Ilie, Tesviteanu, (de aici și termenul Sintilie) fiind hramul bisericii din localitate. Va fi o zi cu tradiții populare, muzică, joc și voie bună.
Ca în fiecare an, evenimentul începe încă de dimineaţă la Biserica din Zăbala, care poartă Hramul Sfântului Ilie. În jurul orei 11.30, acţiunea se mută înspre Poiana Sintiliei, unde se va derula un program artistic şi vor avea loc multe activităţi tradiţional româneşti. Sub coordonarea organizatorilor de la Asociaţia Cultural Creştină „Căciula” din Zăbala, sărbătoarea se anunţă a fi una de neuitat, care aduce în inimile participanţilor viaţa simplă a românilor de altădată.

„Sintilia Zăbălenilor” îşi propune să readucă în conştiinţa zăbălenilor, dar nu numai, obiceiurile din trecut, când ciobanii coborau din munte şi ajungeau în Poiana Sintiliei pentru a-şi cunoaşte mândrele şi viitoarele soţii. „Noi vrem să păstrăm tradiţia. Oamenii care vin aici vor putea găsi o sărbătoare exact cum se făcea pe vremuri. O să aducem oi, care vor fi mulse, vom face caş, urdă şi alte produse tradiţionale. Evenimentul nu va fi un bâlci, iar singurele produse care se vor vinde aici sunt cele tradiţionale, locale, făcute de producătorii locali”, declara reprezentantul Asociaţiei Cultural Creştine „Căciula” din Zăbala, Liviu Boc.

Programul organizatorilor mai spune că după ce se va încheia slujba de la Biserica „Sfântul Ilie” din Zăbala, va avea loc parada costumelor populare. Procesiunea va avea trei opriri, momente în care se vor juca sârba, brâul şi chindia, dansuri tradiţionale româneşti. Parada va avea destinaţia finală în Poiana Sintiliei, unde învăţătorul satului, preotul şi primarul vor da startul programelor artistice. Mai mult, organizatorii aduc în faţa celor prezenţi şi jocuri tradiţionale de nuntă, printre care şi cerutul miresei. Evenimentul se va încheia după lăsarea serii, cu un bal specific românesc.

„Veniți să vedeți flăcăi români pe cai nărăvași și fete zâne ce se prind în hore-amețitoare, costume populare autentice, berbeci la proțap, brânză bună și țuică faină să gustați! Cântece românești să ascultați, în sârbe vechi să vă prindeți, și steagurile tricolore ce sunt în vârfuri de brazi să salutați! Sintilia din Zăbala este organizată an de an de Asociația Cultural Creştină „Căciula” din Zăbala. Este un obicei vechi al satului transmis din generație în generație de români! Doamne ajută, zăbălenii vă așteaptă cu mare drag. Cei ce vin de departe se pot caza și în stațiunea Covasna, aflată foarte aproape”,scria, pe pagina lui de Facebook, susţinătorul şi promotorul evenimentului, medicul Mihai Tîrnoveanu.

Deşi a fost înfiinţată cu ani buni în urmă, Asociația Cultural Creștină „Căciula” din Zăbala are personalitate juridică din iunie 2015. Aceasta a fost înființată de comunitatea românească din Zăbala având ca scop, printre altele, păstrarea și revigorarea tradițiilor strămoșești, populare, laice și religioase, după cum arată pagina oficială de Facebook.

Atențiune, atențiune!
Mare sărbătoare se anunță în Poiana Sintiliei!
Vă așteptăm cu drag să încingem o horă așa cum o făceau moșii și strămoșii noștri. De la hăl cu barba sură pân la hăl mai mititel!
Semnează, Noi Căciularii din Zăbala!

A.N.

Începută ca o curiozitate, atracţia faţă de imaginea filmată va deveni o constantă a societăţii moderne şi o parte a universului cultural şi cotidian. Dacă ar fi să comparăm cu ceva apariţia cinematografului, invenţia lui Gutenberg ar fi, probabil, cel mai potrivit termen de referinţă;căci aşa cum cartea a adus informaţiile mai aproape de fiecare individ în parte, tot aşa, pelicula ne-a apropiat de imaginile în mişcare.

Dezvoltarea de o manieră explozivă a filmului, cu tot ce presupune acesta – de la săli de proiecţie la noi invenţii tehnice, la curente artistice, la propagandă, ba chiar la lărgirea universului imaginar a fiecărui individ în parte – este un fenomen comparabil probabil doar cu revoluţia informatică. Totuşi, agresivitatea şi repeziciunea ce îi caracterizează creşterea fac în aşa fel încât filme, procede artistice sau tehnice să treacă neobservate. Se ajunge ca la un moment dat să nu mai poţi privi înapoi.

Cele trei momente în care filmele au fost luate drept maculatură, şi, deci, distruse

Apariţia cinematecilor, a filmotecilor, a videotecilor şi a arhivelor particulare, regionale sau naţionale de film, au stat atât sub semnul pasiunii pentru film, pe care personaje asemeni lui Henri Langlois au dezvoltat-o, cât şi a elementelor care fac din film o artă supusă curiozităţii şi efemerului:dubla dimensiune a cinematografului industrie şi artă;demodarea rapidă;uzarea rapidă a suportului pe care este imprimat (cea mai mare categorie a filmelor „vechi” au fost imprimate pe peliculă);tratarea imaginii filmate drept consumabil.

Putem identifica, astfel, cel puţin trei momente în care filmele au fost luate drept maculatură:în anii ’20 s-a operat prima dată spălarea sau arderea a tot ce se făcea înainte de război, din cauza cerinţelor, a evoluţiei tehnicii etc. pierzându-se cam 90% din producţia antebelică, apoi, în anii ’30, se produce o mutaţie similară, când filmul mut este înlocuit cu cel sonor, iar în anii ’50 înlocuirea peliculei de nitrat cu cea de acetat a dus la distrugerea unor filme sau măcar la condamnarea altora la uitare şi deteriorare[1]. Şi aceasta fără să mai socotim acţiunile barbare îndreptate asupra unor pelicule doar pentru că ele nu se potriveau cu regimul pe care unele ţări l-au adoptat la un moment dat.

Cum şi de ce au apărut arhivele de film? Scurtă privire istorică

Scopul cinematecilor şi al arhivelor de film este acela de a colecta, a proteja şi a încuraja proiecţia filmelor, ca documente /mărturii istorice şi ca piese de artă a ceea ce este reprezentativ pentru istoria filmului. Pentru acest motiv şi pentru crearea unor relaţii între arhivele existente a fost înfiinţat International Federation of Film Archive (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film sau FIAF), în Franţa, la Paris, în 1938[2]. Obiectivele pricipale pe care FIAF, arhivele, filmotecile şi cinematecile membre şi le propun sunt:colectarea şi prezervarea filmelor, ca piese de artă şi ca documente istorice;colectarea şi păstrarea documentaţiei şi a materialelor anexe a celor de mai sus;organizarea de proiecţii şi vizionări de film, folosind copii special făcute în acest scop;crearea posibilităţii de a consulta materialului şi documentaţia aferente, dezvoltând acţiuni non-profit (…) în scop educaţional şi artistic. În plus, FIAF îşi propune şi medierea relaţiilor de cooperare între membrii afiliaţi[3].

Arhiva improvizată în baie de Henri Langlois sau cum să faci să nu se piardă filme preţioase

Prin 1973, într-un articol de presă care prezenta starea Cinematecii bucureştene, criticul de film Bujor Tudor Rîpeanu punea accent pe dimensiunea educativă a acestei instituţii:„înţelegem prin cinematecă un cinematograf în care o arhivă de filme prezintă în proiecţii non-comerciale, în scopuri culturale şi educative, filme din propria colecţie”[4].

Dezbaterea cu privire la principalul rol al arhivelor de film este una destul de veche şi apare încă de la începuturile cinematografului de arhivă. Înfiinţarea cinematecilor, cu funcţia declarată de a lupta pentru protejarea operelor cinematografice de la distrugere, se petrece după a doua jumătate a perioadei interbelice. Iniţial, ea se constituie sub forma unor biblioteci de film. Prima de acest gen a fost înfiinţată la Stockholm, în 1933, apoi a luat fiinţă Reichs film Archiv (1934). În 1935 apare departamentul de film al Muzeului de artă modernă din New York şi National Film Library în Londra. În aceeaşi perioadă se naşte, sub îndrumarea lui Henri Langlois, circul cinematografic[5], pentru ca un an mai târziu să ia fiinţă Cinematheque Francaise.

Henri Langlois este un personaj definitoriu nu doar în formarea cinematecii franceze, ci şi în definirea rolului pe care aceasta urma să îl aibă în viitor. Pasionat de film, Langlois a început crearea arhivei de film ce a stat la baza Cinematheque Francaise în propria baie. Pentru că la începuturile cinematografiei materialul folosit pentru realizarea peliculelor era uşor inflamabil (conţinea nitrat), un loc răcoros şi umed putea ţine sub control rolele de film ce altfel s-ar fi transformat într-o bombă. Totuşi, acest mediu favoriza rapida deteriorare a lor.

Henri Langlois este primul care accentuează rolul cultural al proiecţiilor de film. El susţine cu tărie că păstrarea filmelor este bună, dar fără o vizionare a acestora de către spectatori, ele sunt departe de menirea pentru care au fost create. Prin punerea bazelor FIAF, Langlois a încercat să facă trecerea firească a filmelor de la exploatarea lor comercială la biblioteca de film. Deşi orice arhivă are, în fond, un scop cultural, Langlois amintea de o dilemă cu care orice instituţie de acest gen se confruntă:„… aceea de a fi prinsă între gustul publicului şi nevoia de a modela acest gust.”[6]

Apariţia şi funcţionarea bibliotecilor de film şi a cinematografelor de arhivă au avut rolul declarat de a aşeza şi de a argumenta în favoarea statului de artă al filmului. Selective şi tăcute, acestea preiau atât de sclipitoarele filme, aşezându-le în cicluri, gale şi medalioane, spre a nu fi date uitării.

Dilema denumirilor…

Denumirile viitoarelor biblioteci de filmeau pus oarece probleme, explicabile din cauza imposibilităţii găsirii unui corespondent exact pentru instituţia care păstrează şi difuzează în scop cultural educativ producţii cinematografice vechi. Urmând modelul francez, a existat o tendinţă a spaţiului latinofon şi slav de a denumi instituţia după modelul lui Henri Langlois, accentuând cumva elementul de difuzare a filmelor:Cinemateca Portuguesa, Cinemateca Uruguaya, Cinemateca Brasileira, Fundacion Cinemateca Boliviana, Cinemateca de Cuba, Cinecittà (Italia), Jugoslavenska Kinoteka, Kinoteka na Makedonija, Slovenska Kinoteka, Kinoteka (Warszawa – Varşovia, Polonia) etc.

Pentru spaţiul anglo-saxon s-a preferat o denumire mai tehnică a arhivei de film, titulatură care favorizează aspectul de prezervare a filmelor (pe lângă acestea funcţiona şi un cinematograf):Filmarchiv Austria, Bundesarchiv – Filmarchiv Berlin (Departament de Film în Arhiva Naţională), National Film and Sound Archive (Australia), National Film and Television Archive (Marea Britanie), National Film Archive of India, Film Archive (Noua Zeelandă) etc. Aceeaşi denumire e adoptată şi de alte ţări:National Film Archive (Grecia), Film Arşivi (Turcia) The Finnish Film Archive (Finlanda), Korean Film Archive etc.

…şi soluţia românească:la noi ca la nimeni, două titulaturi pentru aceeaşi instituţie

La noi, ca în multe cazuri, s-a preferat o soluţie mai complicată, de vreme ce şi Arhivă Naţională de Film (înfiinţată în 1957) şi Cinemateca (născită în 1962). Deşi în mod normal sunt două titulaturi care definesc una şi aceeaşi instituţie în spaţiul românesc, Arhiva Naţională are ca atribuţiuni păstrarea filmelor, iar Cinemateca este doar cinematograful în care se difuzează filmele de arhivă. Pentru cine cunoaşte pe deplin termenii, folosirea ambilor, în maniera românească, naşte confuzii. Mai mult chiar:la noi, Cinemateca nu deţine niciun film. Programele difuzate aici sunt editate de către documentarişti şi redactori din Arhiva de Film, iar Cinemateca e doar o secţie din cadrul ei.

Dacă în memoria colectivă Cinemateca a fost totuşi identificată cu o sală de cinematograf, trebuie precizat faptul că nici măcar aceasta nu a aparţinut Arhivei. În concluzie, denumirea de Cinematecă nu a fost dată nici măcar sălii în care se desfăşurau proiecţiile de film;aceasta, pe motiv că Arhiva Naţională de Film nu avea dreptul legal să aibă în patrimoniu o sală de cinematograf. În fond, la noi, Cinemateca desemnează acţiunea, intitulată la început „Seara prietenilor filmului”, de a proiecta nişte filme în diverse locuri din Bucureşti. Altfel spus, Cinemateca a fost şi este încă doar un nume publicitar al Arhivei Naţionale de Film (ANF).

Exploziile din strada Masaryk şi crearea Arhivei Naţionale de Filme, cu un intermezzo la Jilava

Un lucru e cert:apariţia Arhivei Naţionale de Film nu a fost o prioritate în România. Instituţia a fost creată cu un scop, nu neapărat cultural, ci mai degrabă restrictiv:pentru a controla acest mijloc de propagare a diverselor informaţii despre lumea aflată dincolo de Cortina de Fier. Totuşi, apariţia şi funcţionarea cinematografului de arhivă denotă o dragoste de film. Câteva întrebări rămân totuşi:cum s-a născut această arhivă de filme şi de ce?

Autorităţile conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej aveau destul de multe lucruri de făcut pe la jumătatea anilor ’50 în ceea ce priveşte îndreptarea societăţii româneşti pe calea cea dreaptă a comunismului;însă, pe o vară caniculară, o parte dintre peliculele de nitrat adunate în procesul de naţionalizare în clădirea Romfilm, din strada Thomas Masaryk, s-au autoaprins şi au explodat. De teamă ca acest lucru să nu se repete s-a decis mutarea rolelor rămase la Jilava, în fostul sediul al bateriei XIII-XIV din Primul Război Mondial. Ulterior s-a decis şi înfiinţarea, în 4 iulie 1957, a Arhivei Naţionale de Film, instituţie aflată în subordonarea Ministerului Învăţământului şi Culturii. Nici nu se punea problema de a se crea un cinematograf de arhivă. Singurele atribuţiuni erau de colectare şi arhivare a filmelor[7].

Încercare de recuperare:„Seara prietenilor filmului” şi oamenii din spatele Cinematecii

Au intrat în colecţia Arhivei filmele naţionalizate în 1948 şi cele aflate în difuzare în acel moment. La întemeiere, arhiva deţinea 128 de filme de lung metraj şi 20.000 de bobine de filme neidentificate. Ulterior, prin aplicarea Legii depozitului legal (pentru filmele produse şi difuzate în România), în 1987, colecţia de filme a ajuns să conţină 280.000 de bobine, dintre care peste 7.500 de filme de lung metraj[8]. Ideea de bibliotecă de film s-a dovedit a fi mai degrabă una secundară. Ca urmare a procesului de naţionalizare şi de eliminare a unei importante părţi din intelectualitatea românească, „noii stăpâni” s-au văzut în situaţia de a avea o cantitate considerabilă de filme, multe materiale fiind fragmentare, şi au considerat utilă menţinerea unui control asupra domeniului filmului.

Cinemateca română a luat fiinţă în 1962, la doi ani după ce Arhiva Naţională de Film a aderat la FIAF. Principalii artizani ai naşterii Cinematecii au fost Dumitru Fernoagă, directorul Arhivei Naţionale de Film, celebrul cineast Ion Popescu Gopo şi jurnalistul şi criticul de film Tudor Caranfil. Alături de ei mai sunt două nume de care se legă destinele şi istoria Cinematecii bucureştene pentru următorii 30 de ani:Mihai Tolu (redactor-şef) şi Aura Puran (şef de birou). Ultimii doi, mai puţini cunoscuţi marelui public, s-au aflat – împreună cu echipa pe care au condus-o – în spatele fenomenului pe care l-a reprezentat Cinemateca vreme de câteva decenii.

La 24 februarie 1962, sub numele sugestiv „Seara prietenilor filmului”, Cinemateca şi-a început activitatea[9]. Sala care a găzduit acest eveniment a fost cea a cinematografului I.C. Frimu, iar programul a fost dedicat în exclusivitate producţiilor lui Ion Popescu Gopo. Proiecţiile au continuat sub denumirea de „Serile prietenilor filmului” şi s-au desfăşurat sporadic în incinta sălii Vasile Alexandri a Teatrului „Ion Creangă” până în iunie 1963. Un alt sediu al Cinematecii în perioada sa itinerantă a fost sala de la Cinematograful Carpaţi, de pe Bulevardul Magheru. Abia în 1965, Cinemateca se stabilizează, primind sala Union cu o capacitate totală de 250 locuri[10]. Singura modificare majoră se produce în 1982, când sala Union este închisă, iar cinematograful de arhivă se mută pe strada Eforie, sală a cărei capacitate maximă era de 420 de locuri.

Interpretări ale regulementelor, după cum convenea nomenclaturii de partid

Aderarea la Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film a dus la posibilitatea îmbogăţirii colecţiilor impunând, în acelaşi timp, şi apariţia unei săli de proiecţie. În una dintre lucrările de perfecţionare realizate în cadrul ANF, Mihai Tolu, responsabilul principal al programului Cinematecii, explică pe scurt regulamentul de funcţionare al acesteia conform cu normele internaţionale:„Funcţionarea cinematografelor de arhivă fiind reglementată de FIAF era necesar ca proiecţiile Arhivei să aibă loc într-o sală proprie aflată sub controlul ei direct. Apoi vizionările trebuie să aibă caracter necomercial, garantat de un număr limitat de spectacole cu acelaşi film. Accesul în sală era permis numai pe bază de abonamente, iar prezentarea trebuie făcută cu respectarea drepturilor de copyright”[11].

Întrucât normele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film stipulau încurajarea proiecţiilor cu caracter educativ, dar nu în scop comercial, Cinemateca a fost concepută să utilizeze doar o singură sală, iar intrarea să se facă pe bază de abonamente. În plus decretul nr.353/1957, în baza căruia funcţiona Arhiva de Film, avea multe lacune faţă regulamentele FIAF. Când apăreau diverse probleme, interpretările se făceau după cum convenea nomenclaturii de la Bucureşti. Au apărut nişte mici modificări prin decretul 472 din 20 decembrie 1971, când FIAF a solicitat revizuirea regulamentelor de funcţionare din 1957. În niciun caz, însă, o extindere a ANF pe segmentul de difuzare de film nu era posibilă fără un terţ, care avea dreptul să exploateze comercial filmele.

Cinemateca, aproape de colaps

Deoarece existau cheltuieli de publicare a caietului-program, de întreţinere a sălilor etc. de la început, ANF a fost considerat un fel de partener al acestor acţiuni, nu un proprietar care desfăşoară o acţiune. Din acest motiv au existat o sumă de parteneri sau „tovarăşi de drum, care ne luau banii şi ne lăsau datoriile”, după cum îi numeşte fostul redactor-şef adjunct, Aura Puran. Printre aceştia, de-a lungul vremii, s-au numărat:Asociaţia Cineaştilor din România (ACIN – devenită Uniunea Cineaştilor – n.r.) din 1963 până în anii 1974-1975;ulterior, după o perioadă când ANF a încercat preluarea Cinematecii în regie proprie, partener de drum a devenit Întreprinderea Cinematografică a Municipiului Bucureşti (ICMB).

În anul 1973, la momentul aniversării unui deceniu de funcţionare, Cinemateca se afla aproape de închidere. Articolele din revista „Cinema” şi nu numai se întreceau în a prezenta dificultăţile cu care se confrunta cinematograful de arhivă din Bucureşti. Spre exemplu, într-un articol din ianuarie 1973 se relata că programul era afişat „scris de mână” şi fără ca numele regizorilor să fi fost trecute în dreptul filmelor. Această hârtie era lipită într-un colţ al uşii de la intrare, în fiecare sâmbăta, conţinând repertoriul pentru toată săptămâna. „Nici vorbă să citim în presă cum se obişnuia pe vremuri (acum 7-8 ani) programul anticipat! Nici vorbă să putem conta pe un bilet sigur, cum era pe vremea abonamentelor”[12].

Problema organizării a fost rezolvată chiar în cursul anilor următori, când parteneriatul cu ACIN a fost dizolvat, iar în locul acestui partener, pentru colectarea baniilor proveniţi din încasări a fost numită Întreprinderea Cinematografică a Municipiului Bucureşti;aceasta, în limita veniturilor obţinute din abonamente şi bilete, permitea posibilitatea tipăririi programelor şi, eventual, a unor afişe.

Oferta Cinematecii:de la două filme lunar la 60, din 1973

Dincolo de toate schimbările şi modificările interne survenite de-a lungul vremii, ceea ce a atras publicul la Cinematecă au fost oferta şi programul prezentat. Aceasta, în cei 30 de ani de comunism pe care îi urmărim, a crescut continuu, dar lucrurile s-au păstrat la un nivel peste medie din punct de vedere al calităţii.

Există multe variaţii care au influenţat punctual anumite perioade din istoria Cinematecii, dar tendinţa a fost de creştere a numărului de filme care puteau fi vizionate aici. Dacă la început, în 1963, se difuzau doar două filme lunar, în 1967 numărul lor ajunsese la 15, iar din 1973 cifra nu a mai scăzut sub 60 de filme lunar. Orele de proiecţie sunt şi ele semnificative în această discuţie cantitativă:dacă pentru cele 45 de proiecţii lunare ale celor două filme care rulau în cadrul „Serii prietenilor filmului”, în 1963, se alocau în medie câte 3 ore zilnic, spre sfârşitul perioadei, Cinemateca avea circa 12-14 ore de proiecţii în fiecare zi. Cifrele din 1988 arată că un film avea în medie cam 2-3 proiecţii şi erau 66 de filme difuzate în 173 de proiecţii lunar.

Toată această ofertă a Cinematecii a trebuit sistematizată şi ulterior prezentată de aşa manieră încât publicul să revină. În fond, publicul nu avea acces la Arhiva de Film decât prin intermediul programelor care erau concepute de redactorii care lucrau aici.

Pe de altă parte, oferta Cinematecii a fost nevoită să ţină cont întotdeauna de convenţiile internaţionale stabilite de FIAF. Potrivit acestora, o arhivă de filme nu are dreptul să prezinte filme a căror licenţă de exploatare a expirat decât de două ori pe stagiune şi numai la un singur cinematograf cu rol educativ şi necomercial – cinematograf aflat în proprietatea arhivei respective[13]. Totuşi, prin intermediul aceleiaşi instituţii şi a legăturilor cu celelalte arhive de film, patrimoniul filmografic s-a îmbogăţit de la an la an. În dese rânduri Cinemateca putea include în ciclurile sale aproape toate creaţiile unui cineast, dispunând de pelicule pe care regimul nu le cumpăra pentru a fi date în cinematografie – pentru că nu rentau din punct de vedere financiar sau pentru că aveau probleme ideologice.

Cicluri de film, medalioane, retrospective, gale şi matinee

Împărţirea programului Cinematecii a fost făcută în mai multe categorii de teme:cicluri, medalioane, retrospective, gale, matinee, reluări şi completări. Există o serie de diferenţe între aceste tipuri de teme, bazate pe nivelul de culturalizare propus de Cinematecă. Aşadar, un ciclu de filmeste o structură compozită, incluzând filme ale mai multor cineaşti şi având o tematică laxă, generală. De obicei, este şi cea mai mare formă de încadrare a filmelor din cuprinsul programului. Ciclurile se puteau întinde doar pe perioada cuprinsă într-un caiet-program, după cum puteau de asemenea să o depăşească. Se cunosc cicluri „cu tradiţie”, care se întind pe durata unui an de zile sau chiar se regăsesc stagiune de stagiune. Exemplu concret:ciclul (celebru de-acum) „La cererea abonaţilor cinematecii”, a cărui existenţă a început undeva prin 1975 şi care se regăseşte şi astăzi în program.

Medalionul cinematograficse referă la activitatea unui singur regizor, actor sau scenarist, prezentând producţii cinematografice realizate de acesta. Este tema cea mai restrânsă pe care a propus-o Cinemateca. Conţine filme relativ puţine ca număr, cele mai importante. Spre exemplu medalionul Peter O’Toolea cuprins următoarele opt filme:„Ombre Bianche-Umbre Albe” (1959), „Becket” (1964), „The Night of the Generals-Noaptea Generalilor” (1967), „How to steal a million-Cum să furi un milion” (1967), „Lion in the winter-Leul Iarna” (1968), „Goodbye, Mr. Chips-Adio, Domnule Chips” (1969), „Murphy’s War-Războiul lui Murphy” (1971), „Man of La Mancha-Omul din La Mancha” (1972)[14].

Conţinutul tematic al retrospectiveiface referire la activitatea unei şcoli cinematografice, a unei cinematografii locale etc. Pot să fie filme diferite ca gen, regizor, distribuţie, ţară de producţie chiar, cu respectarea limitei stabilite. În această categorie pot fi incluse şi omagierile mai multor cineaşti:Retrospectiva filmului australian:1896-1956[15]sau Omagiu unor autori şi actori dispăruţi 1987[16].

Termenul de galăinclude prezentări de film legate de un eveniment anume. Cantitativ, acestea sunt destul de reduse, adesea doar la una-două proiecţii. În perioada de care ne ocupăm cele mai multe gale au avut caracter propagandistic:a se vedea, de pildă, Gala Cinematecii dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea republicii[17].

Matineele, aşa cum le spune şi numele, sunt programe de dimineaţa, la care, de obicei, se proiectează filme pentru copii sau programe de scurt metraje. Acestea apar în program prin 1966 şi dispar definitiv cu stagiunea 1973-1974. De exemplu, în stagiunea 1967-1968 figurează la capitolul matinee duminicale Scurt metraje japonezepentru data de 26 Mai, iar pentru săptămâna următoare, în 2 iunie, Simfonia Brigăzilor[18].

Alte forme de prezentare de scurt metraje au fost completările şi spectacolele de rezervă. Reluările filmelor în acelaşi an se puteau face în luna septembrie, dar din programul stagiunii trecute. Între toate aceste forme de prezentare a materialelor din arhivă, ciclurileaveau cea mai mare pondere;era mai uşor să construieşti un repertoriu într-o temă mai vastă decât să te restrângi doar la filmele unui autor sau actor.

Cenzura şi mitul filmelor interzise

Caietul-program al Cinematecii era conceput de un număr mic de oameni:Mihai Tolu, responsabilul principal al comitetului de redacţie, Aura Puran şi directorul arhivei, la care, pentru o perioadă, s-au mai adăugat şi diverşi membri consultanţi. Aceştia trebuiau să convingă permanet două segmente diametral opuse:cinefilii şi cenzura. Ideea că la cinematograful de arhivă se proiectau filme „cu probleme”, unele chiar cu anumite restricţii, are un miez de adevăr, însă exagerarea a dus la construirea unui mit, ajungându-se să se creadă că la Cinemateca au rulat filme interzise de regim.

Toate filmele treceau prin cenzură. Totuşi, responsabilii cu programul aveau şi ei o regulă:filmul nu se taie;fie intră integral, fie deloc. Pe de altă parte, măsura cu care cenzorii cântăreau cele 2-3 proiecţii ale Cinematecii era diferită de proiecţiile din reţeaua România Film. Pentru cei maxim 1.000 de spectatori se aproba un ciclu dedicat regizorului polonez Andrei Wajda, în care cap de afiş putea fi „Cenuşă şi diamant”, un film interzis în anumite perioade. Dincolo de subiecte tabu precum nazismul sau filme al căror conţinut era îndreptat împotriva comunismului, exista o plajă foarte largă de pelicule aprobate cu relativă uşurinţă. Moralitatea puritană era mai nuanţată aici, însă şi aşa existau unele sperietori precum „filme cu homosexuali sau curve”. Totuşi, deşi calitatea filmelor era net superioară celor difuzate în reţeua de cinematografe, cultura cinematografică solidă în România „Epocii de aur” a fost un bun de „lux”, din cauza restricţiilor de spaţiu şi a eforturilor mari la care se supunea un spectator pentru a putea viziona un film.

„Găseam uneori acea bucată de istorie sau mai degrabă de realitate pe care părinţii mei mi-o povesteau”

Ce căutau oamenii la Cinematecă şi la ce erau ei receptivi? Cel mai bine descrie situaţia un fost spectator al Cinematecii din anii comunismului:erau atenţi „La tot! De la vestimentaţia actorilor, pe care la noi nici măcar în vitrine nu o puteai admira, la diversitatea de lucruri şi obiecte care nouă ne lipseau. Nu că nu le-am fi avut deloc, căci într-o perioadă găseai, dar ce ne lipsea era acel altceva decât ideologia politică prezentă peste tot. Găseam uneori acea bucată de istorie sau mai degrabă de realitate pe care părinţii mei mi-o povesteau şi care acum lipsea cu desăvârşire”.

Să asişti, noaptea, la coada din faţa Cinematecii, aşteptând deschiderea ghişeului, la poveşti despre filme interesante, să citeşti scurtele citate dintr-un caiet-program împrumutat de la un vecin de suferinţă – acesta era „luxul” pe care autorităţile comuniste îl ofereau publicului cinefil din România acelor vremuri. Cei care frecventau Cinemateca, studenţi, oameni în vârstă, absolvenţi de studii superioare, dar şi celelalte categorii sociale, aveau două lucru în comun:pasiunea pentru film şi dorinţa de a avea acces şi la un alt tip de cultură şi de mesaj. Informarea, care e azi la îndemâna oricui (şi care a devenit agresivă prin intermediul publicităţii), era posibilă doar prin lecturarea materialului prezentat în citatele caietelor-program, prin achiziţionarea şi lecturarea celor două reviste de specialitate[19]şi prin intermediul celor care povesteau, popularizând, la coadă, informaţia despre un film sau altul. Ascunderea deliberată a acestei instituţii, care se bucura doar de o scurtă menţionare zilnică în „Scînteia”, la rubrica Cinema, precum şi imposibilitatea de a obţine un abonament, chiar dacă preţul său nu constituia o problemă (25-30 de lei), limita şi mai mult rândurile celor care şi-ar fi dorit să ajungă să vadă un film la Cinematecă. Dar, dincolo de statistici, date, documente, stau nenumărate poveşti de viaţă – ale celor care s-au aflat la coadă, să cumpere bilete, şi ale celor care pregăteau fiecare proiecţie în parte. Iar noi vă prezentăm, în cele ce urmează, câte o poveste din fiecare categorie. „Vizionare plăcută”.