Promovate

Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” din Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2017, Salonul de Umor „RIDENDO DICERE VERUM”.

Inițiat în anul 1996, Salonul s-a bucurat, încă de la prima ediție, atât de sprijinul Uniunii Epigramiștilor din România, cât și al Primăriei Orașului Bușteni.

De-a lungul celor 21 de ediții, epigramiști și caricaturiști, din România și din Republica Moldova, au făcut deliciul publicului în dueluri de idei transpuse în epigrame, trimițând săgeți ironice în versuri, cu talentul literar caracteristic, între ei, cât și la adresa personalităților din viața socială, economică și politică.

Cea de-a XXII-a ediție se deschide vineri, 30 iunie 2017, ora 16.00 și va cuprinde lansări de carte, expoziții de caricaturi, precum și tradiționalul duel al epigramiștilor, urmat de festivitatea de premiere.

După succesul incredibil cu bestsellerul „Biblia pierdută”, următoarea carte a lui Igor Bergler este, fără îndoială, cel mai aşteptat roman al anului. Acţiunea acestui nou roman se petrece înaintea celei din cartea amintită, așadar putem spune că este un prequel al romanului care a doborât toate recordurile.

Autorul revine în atenţia cititorilor cu un roman şi mai palpitant şi surprinzător: conspiraţiile sunt şi mai teribile, misterele şi mai adânci, secretele şi mai întunecate, ritmul şi mai ameţitor. Piesele de puzzle care o alcătuiesc, referinţele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – şi inteligenţa diabolică a construcţiei fac din lectura ei o experienţă unică.

Aventurile profesorului Charles Baker se mută din Europa în Statele Unite, dar şi în America Latină. Aşa cum s-a întâmplat în „Biblia pierdută” totul este construit în jurul unui mister istoric real pe care nimeni până acum nu a fost în stare să îl rezolve cu adevărat.

Cele două mari întrebări la care profesorul trebuie să răspundă sunt din două epoci diferite. Una clasică, la care nici un exeget american de mare clasă nu a reuşit să dea un răspuns satisfăcător: ce l-a determinat pe cel mai mare dintre preşedinţii americani să se transforme dintr-un avocat de provincie, uşor rasist şi pentru care desfiinţarea sclaviei era cel mult o problemă marginală care ţinea mai mult de principiile fondatoare ale Americii (ca dreptul la roadele propriei munci), dar care nu era în niciun fel dispus de a acorda oamenilor de culoare nici cetăţenie, nici alte drepturi fundamentale, în cel mai aprig susţinător al abolirii sclaviei, în aşa o măsură încât şi-a făcut din aceasta singurul scop în viaţă? Ba mai mult, şi-a şi pierdut-o din acelaşi motiv.

Şi, o a doua mare enigmă, de această dată mai aproape de noi, care sunt motivele reale ale retragerii Papei Benedict al XVI-lea, Joseph Alois Ratzinger? Răspunsurile la aceste întrebări vor declanşa o criză mondială de proporţii, iar implicaţiile conspiraţiilor care le-au făcut posibile vor fi mult mai îngrozitoare decât ale celor din „Biblia Pierdută”.

De ce a abolit Lincoln sclavia? Cum a ajuns Trump la putere? Unde a dispărut Biblioteca din Alexandria? sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde “Testamentul lui Abraham”.

“Testamentul lui Abraham e un omagiu adus cărţilor, tuturor cărţilor, de la poemele lui Homer până la povestirile metafizice ale lui Borges, într-o lume tot mai sufocată de o cultură a imaginilor nesfârşite şi goale de conţinut care ne agresează în fiecare secundă. Nu numai că o imagine nu face cât o mie de cuvinte, după o expresie stupidă care se tot repetă papagaliceşte, ci, din contră, o mie de imagini nu fac cât o vorbă a lui Cervantes sau a lui Rabelais sau a lui Umberto Eco.” – afirmă scriitorul Igor Bergler.

Trailerul cărţii poate fi vizualizat mai jos, iar fanii pot afla noutăţi în avanpremieră de pe pagina de Facebook a cărţii () şi de pe site-ul autorului (http://igorbergler.ro/en/).

Cartea va putea fi precomandată începând cu 1 septembrie, iar de la 1 octombrie va fi disponibilă în librăriile din toată ţara.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr.10, vă invită vineri, 23 iunie 2017, ora 11, să sărbătorim împreună Ziua Universală a Iei! Evenimentul va debuta cu o prelegere susținută de muzeograf Ioana Constantin despre importanța și frumusețea Iei românești, urmată de un spectacol de dans și muzică populară „Ce frumoasă ești, IA Prahovei”, aflat la cea de a III-a ediție, organizat în colaborare cu Palatul Copiilor din Ploiești.

Grupul folcloric „Trandafirul prahovean” al Cercului de canto popular, împreună cu Cercul de etnografie și folclor „Rapsodia Prahovei” vă vor oferi momente artistice de neuitat.

Îmbracă IA sau orice cămașă tradițională românească pentru că PloIEștiul poartă IE!

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură, vă invită la Noaptea de Sânziene, care se va desfășura vineri, 23 iunie 2017, începând de la ora 18.00, la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38.

Sărbătoarea va cuprinde un program variat, cu proiecții de scurtmetraje, ateliere de împletit cununițe de Sânziene, concerte de jam session marca Luiza Zan, muzică pop pe acorduri de contrabas, interpretată de Viktor Savca, și muzică clasică (Rute Muzicale cu Kármán Quartet).

Festivalul Internațional de Film NexT se întâlnește cu Noaptea de Sânziene. În sectiunea ‘Film Academy: Short Matters!’ vor putea fi urmărite, la Sala Mare a ICR, 13 scurtmetraje, care vor fi proiectate în două calupuri, în intervalul orar 18.00 — 22.00. ‘European Film Academy: Short Matters! Tour’ este turneul organizat de Academia Europeană de Film, pentru a prezenta scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei într-o serie de festivaluri și instituții din Europa. Filmele abordează genuri cinematografice în registre diferite, vorbind despre teme actuale.

Concertul de jazz în ie românească susținut de Luiza Zan (voce), Iulian Pavelescu (chitară) și Mandela Gajol (caval, flaut) va avea loc în grădina Institutului Cultural Român, de la ora 20.00. Artiștii vor interpreta jazz și funk din zona world-music și din patrimoniul muzical românesc, într-o întâlnire în care doinele populare din zona Moldovei și a Dobrogei se vor alătura melodiilor britanice și americane.

De la ora 23.00, proiectul Rute Muzicale îi va reuni pe cei de la Karman Quartet — Valentin Șerban (vioara I), Iolanta Eremie (vioara a II-a), Theodor Andreescu (violă) și Mihail Grigore (violoncel) — , care ne vor purta prin Austria lui W.A. Mozart, urmând ca, în continuarea programului, să ne prezinte Lumea Nouă povestită de A. Dvorak în ‘Americanul’. De la 22.00, Victor Savca (nume de scenă Viktor) ne va prezenta piesele sale, vocea fiindu-i acompaniată de armonicele grave ale contrabasului său.

În intervalul 19.00 — 20.00, în grădina ICR va avea loc un atelier de meșteșugit de Sânziene. „Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile”, scria Mihail Sadoveanu în romanul său „Nopțile de Sânziene”. Vă invităm să împletim împreună flori cu inflorescențe mărunte, pline de polen, care miros puternic a fân și a miere, într-o seară magică, în care v-am pregătit și alte surprize la Institutul Cultural Român.

Accesul la eveniment este liber și vă așteptăm în veșminte tradiționale românești.

http://icr.ro/pagini/noapte-de-sanziene-la-institutul-cultural-roman

Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir vor cânta în duet, în două concerte, la București, în Piața Constituției, și la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, în zilele de joi și duminică, informează organizatorii într-un comunicat de presă.

“Reamintim faptul că, pe scenă, invitații deja anunțați, nume sonore ale industriei muzicale, precum Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia, Elisa Balbo, Elizabeth Sombart, maestrul neîntrecut al naiului, îndrăgitul Gheorghe Zamfir și copilul-minune al pianului, Fabiani Prcsina, vor fi acompaniați de artiști ai Orchestrei și Corului Operei Naționale București și de cei ai Orchestrei și Corului Operei Naționale din Cluj-Napoca, cu o componentă de peste 70 de instrumentiști și 60 de coriști”, precizează sursa citată.

O nouă surpriză anunțată de către organizatori este un moment artistic de dans, o coregrafie special creată pentru cele două evenimente de către Mihai Petre.

“Echipa de dansatori va fi formată din Paolo Campigotto și Alina Petre, care au adunat în palmares numeroase premii, fiind multipli campioni ai României la diverse competiții, însă și cu premii importante la campionate de talie internațională”, mai informează comunicatul.

Evenimentele sunt organizate de Quantum Media și susținute de Telekom România.

Festivalul Internațional de Film NexT, care va avea loc în perioada 22-26 iunie 2017, aduce și anul acesta pe ecranele românești scurtmetraje ale unor nume sonore ale cinematografiei internaționale prin intermediul unor secțiuni deja consacrate în cadrul festivalului: European Film Academy: Short Matters! Tour și Arthouse Shorts.

Lista regizorilor din cadrul acestor două programe include nume precum Apichatpong Weerasethakul (regizor premiat la Cannes pentru filme precum Uncle Bonmee who can recall his past lives, Tropical Malady sau Blissfully yours), dar și o serie de realizatori emergenți ale căror scurtmetraje au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film.

Secțiunea „Short Matters!” va putea fi urmărită vineri, 23 iunie 2017, la Institutul Cultural Român, începând cu ora 18.00 și, respectiv, 20.00, accesul publicului fiind liber.

European Film Academy: Short Matters! Tour este turneul organizat de Academia Europeană de Film pentru a prezenta scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei într-o serie de festivaluri şi instituţii din Europa. Cele 13 filme abordeaza genuri cinematografice diverse în registre diferite, vorbind despre teme actuale:

9 Days – From my window in Aleppo (semnat de Thomas Vroege, Floor van der Meulen și Issa Touma), câștigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la ediția de anul acesta, surprinde primele nouă zile ale conflictului din Aleppo prin ochii celebrului fotograf sirian Issa Touma.

Tema războiului este abordată și în animația regizată de Florian Grolig, In the distance, ce urmărește un personaj care s-a autoizolat în apartamentul său pentru a sta departe de haosul unui conflict armat.
Într-un complet altfel de registru, Samuel Lampert abordează cu mult umor, în The Wall, problema locuirii, folosind drept pretext pentru o astfel de discuție momentul în care personajul principal decide să bată un cui pentru a agăța o fotografie. Zgârie-norii fără personalitate ai Honk-Kong-ului, care ascund locuinţe înghesuite în care trăiesc diverşi anonimi, devin teritoriul de joacă al regizorului.

Programul Arthouse Shorts va putea fi urmărit joi, 22 iunie 2017, începând cu ora 20.00, la Cinema Elvira Popescu, biletele fiind deja disponibile pe Eventbook.ro.

Arthouse Shorts demostrează că scurtmetrajul nu este un gen minor, dedicat realizatorilor care se pregătesc să debuteze în lungmetraj. Filmele din această secțiune sunt făcute de regizori deja cunoscuți în cinemaul de artă, care au decis să se întoarcă, într-un film recent, la formatul scurt. Programul Arthouse Shorts a fost creat tocmai pentru a le gasi un loc în festival: numele lor sunt prea sonore ca să mai apară pe lista concurenților din competiție, iar filmele sunt prea bune ca să lipsească.

Filmul Vapoural lui Apichatpong Weerasethakul este o meditație cu subtext politic despre abilitatea aparatului de filmat de a revela și de a ascunde în același timp. Plasat în viitor, The Hunchback al regizorilor Gabriel Abrantes și Ben Rivers este o distopie care dă în vileag agresivitatea naturii umane. Folosindu-se de pretextul unui team building organizat de o corporație, protagonistul riscă să devină victima propriilor colegi.

The Hedonists în regia lui Jia Zhang-ke este o comedie care urmărește încercarile a trei bărbați de a-și găsi un loc de muncă în urma închiderii minei în care obișuiau sa lucreze.

Inspirat de povestea femeii care a construit conacul Winchester, popular pentru arhitectura sa nefuncțională, cu uși care nu duc nicăieri și scări care sfârșesc în tavan, scurtmetrajul Sarah Winchester, Ghost Opera în regia lui Bertnard Bonello evocă amintirea controversatului personaj și povestea care stă în spatele construcției neobișnuite.

Festivalul Internaţional de Film NexT a fost înfiinţat în 2006 în memoria regizorului Cristian Nemescu şi sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu şi este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român. Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, NexT se va desfăşura anul acesta între 22 şi 26 iunie 2017.

Parteneri de promovare: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemagia, Sub25, Cinema Rx, Liternet, Orașul Meu, Ziarul Metropolis, Cooperativa Urbană, Modernism.ro, Glamour, Cinefan, AARC – All About Romanian Cinema, A List Magazine.

Mai multe detalii:

www.nextfilmfestival.ro

www.nextfilmfestival.ro/en/event/short-matters-european-film-academy-nominees-on-tour-i/

În urmă cu 78 de ani, Regele României Carol II-lea instaura dictatura regală.

Anul 1937 este cel în care se sfârşeşte regimul parlamentar în România. Este momentul de rupturã deoarece sistemul creat în 1926 se prãbuşeşte. Cu toate cã legea din 1926 prevedea în mod explicit procedura de urmat la articolul 96, ea nu a fost respectatã. Mandatele ar fi trebuit împãrţite dupã o formulã pur proporţionalã, fãrã a mai lua în discuţie prima electoralã. Carol al II-lea a decis totuşi sã apeleze la Octavian Goga pentru formarea guvernului, deşi partidul acestuia se plasase doar pe locul al patrulea, cu 9, 25% din voturi.

Școala de vară de la Sinaia Exilul românesc postbelic are ca scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor români din ţară şi străinătate. Programul se adresează studenților care urmează studii masterale sau doctoraledin unitățile de învățământ din România, publice sau private, acreditate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ori din diaspora (Europa), vorbitori de limba română, care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente.

Obiectivul școlii de vară este recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului, ca element esențial care trece peste decupajele de ordin cronologic ori politic, transformându-se, reinventându-se, adaptându-se în permanență noilor realități. Exilul românesc are o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice.

Căutăm tineri care înțeleg că, pentru a putea vorbi în viitor despre românii plecaţi după 1989, e necesară cunoaşterea fenomenului exilului românesc şi toate experiențele de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989.

Înscrieri: 14 iunie-2 iulie 2017

Perioada de evaluare a aplicațiilor: 3-5 iulie 2017

Anunțarea rezultatelor: 6 iulie 2017

Înscrierile se vor realiza pe bază de dosar, care trebuie să cuprindă:

• Fișa de înscriere completată, semnată și scanată
• CV actualizat
• Scrisoare de motivație în care se vor detalia interesul pentru exilul românesc și eventualele intenții de cercetare pe această temă.

Materialele trebuie să fie trimise în limba română, în format PDF, iar denumirea fișierelor va avea următorul format după caz: Fisa de înscriere_NUME_PRENUME, CV_NUME_PRENUME, Scrisoare de motivație_NUME_PRENUME.

Dosarul de înscriere va fi trimis online la adresa de e-mail mihaela.toader@iiccmer.ro.

Numărul maxim de participanți este de 15, după cum urmează:

– 8 participanți din România, cărora le vor fi acoperite costurile de transport, masă şi cazare,

– 7 participanți din Europa, cărora le vor fi acoperite costurile de masă şi cazare. Onorariul de 300 euro va fi achitat integral de către Institutul Cultural Român (ICR), după finalizarea Școlii de vară, conform condițiilor din regulament.

În urma participării la Școala de Vară, studenții selectați vor avea obligația de a redacta un eseu(între 2.000-6.000 cuvinte, font Times New Roman 12, spațiere 1.5 rânduri), care va fi transmis organizatorilor spre publicare, la o dată ulterioară, care va fi comunicată, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2017. Publicarea materialelor va presupune un alt proces de selecție, care nu face obiectul acestei aplicații.

REGULAMENTUL concursului şi FIŞA DE ÎNSCRIERE sunt disponibile pe site-urile www.iiccmer.ro și www.icr.ro, precum şi pe site-urile reprezentantelor ICR din statele europene. Prin depunerea dosarului de concurs, candidații acceptă că au citit, înțeles și AU FOST DE ACORD cu condițiile prevăzute în Regulament și Fișă.

Ieri după amiază la ora stabilită, ora 17.00, ne-am întâlnit la sediul Filarmonicii noastre dragi şi am purces în sala destinată orelor noastre de Cenaclu. Au răspuns prezent vechi combatanţi, mai noi combatanţi şi invitaţi, Vintilă Ion Fintiş, Preşedintele Societăţii noastre literare, apoi absolut după aşezare în sală, Raul Sebastian Baz, Marian Zmaranda, Livia Dimulescu, Cati Enache, Carmen Bălan-pictor, Zincă George, Avrigeanu Robert Aristotel, care mi s-a prezentat – Aristotel, iar eu i-am dat mâna spunându-i – Demostene, -încântat a spus, crezându-mă pe cuvânt, Graţiela Avram, Virgil Rădulescu- cel care face ziarul nostru atât de frumos şi bogat, dragul nostru regizor Cătălin Apostol, Florin Manole, Onea Octavian, Florin Oprea Sălceanu, Dan Minoiu.

După ce ne-am ocupat locurile şi ne-am aşezat trupurile obosite de chinul scrierii şi de neputinţa facerii, a urmat, ca de obicei, o Revistă a Presei literare prezentată de Şeful nostru, care a disecat evenimente mai multor publicaţii şi reviste.

La rubrica – Cel mai recent poem, s-au prezentat Cati Enache, Raul Sebastian Baz, Dan Minoiu şi Florin Manole care a prezentat o tabletă ce a incitat la discuţii şi care a fost publicată şi-n ziarul Cenaclului.

La Şerbetul de sâmbătă după amiază, scriitorul Dan Minoiu a prezentat noile lui personaje create ca fiind continuatoare ale lui Costel şi Tanţei. A suscitat discuţii şi această prezentare, fiind formulate păreri pro şi contra acestei scrieri.

După pauza de ţigară, a lor, s-a trecut la rubrica –Poet în recital, unde maestrul Fintiş a citit din cel mai recent volum terminat, dar încă nepublicat, intitulat – Radiaţia cubului. Trecându-se la polemici, Livia Dimulescu a ţinut să arate că în această creaţie, poetul se justifică fără smerenie, cu fast şi mândrie, dar cu o transcendere luminoasă. Continuă ideea Cati Enache care spune că asistăm la o poezie discursivă, de la idee la argument, cu imagini deosebite care trebuiesc luate pas cu pas şi apreciate. Dan Minoiu intervine şi arată că aici trăirile sunt efectiv autentice cu refulări şi zbateri, cu imagini de o plasticitate rară, o poezie densă, imperativă, uneori. Marian Zmaranda reliefează discursivitatea evidentă a poeziei, care deşi tensionată, ne apare blândă, cu un drum care şi-l urmează cu obstinenţă. Tot eşafodajul nu se încheie fertil, spune Marian, ci are o tentă care aminteşte de – Boleroul- lui Ravel. Aristotel Avrigeanu, spune că este o poezie foarte frumoasă, cu figuri de stil de marcă, o lectură plăcută, la care Florin Manole adaugă că i se pare cel mai frumos text citit de poet, cu o exprimare delicată care dă frumuseţe poeziei. Florin Oprea Sălceanu se referă la lipsa de concentrare a poetului în anumite momente, dar Raul Baz ne reaminteşte frumuseţea discursului poetic citit, iar Cătălin Apostol ne spune că acest grupaj de poezie prezentat de poet este altfel decât cele de până acum şi ar trebui să se ţină seama, la care Onea Octavian ne propune să citim noi înşine poemele, nu să o facă poetul sau altcineva. Ni s-ar deschide alte perspective.

Cu toate temele terminate, poetul Fintiş a mulţumit asistenţei şi i-a ademenit la o prelungire a discuţiei la o bere. Rece, rece ca inima mea când am văzut că am ratat prima dată intrarea la Facultate.

După poza de grup aferentă, ne-am îndreptat fiecare unde i-a poftit inima, sau le-au cerut interesele, urmând a ne întâlni peste două săptămâni într-o altă locaţie, întrucât a venit vacanţa şi peste truditorii de la Filarmonică. Vă pup pe frunte!
Dan Minoiu

Născut în Iași, Mihail Kogălniceanu a făcut parte din familia de boieri moldoveni Kogălniceanu, ca fiu al Vornicului Ilie Kogălniceanu, și strănepot al lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut prin faptul că a semnat, în 1749, un document emis de Prințul Constantin Mavrocordat, prin care a fost desființată iobăgia în Moldova).

Mama lui Mihail, Catinca (născută Stavilla – sau Stavillă), a fost, după spusele lui Kogălniceanu, „dintr-o familie românească din Basarabia”. Autorul a scris cu mândrie că „familia mea nu și-a avut originile în oameni sau țări străine”.

Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași, înainte de a fi instruit de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școlii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai. A terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim. I-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri (ambii au studiat la Vida și Cuénim), pe Costache Negri și pe Cuza. În acea perioadă, Kogălniceanu și-a dezvoltat o pasiune pentru istorie, cercetând vechile cronici moldave.

Ajutat și de prințul Sturdza, Kogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville (unde a fost îngrijit de fostul tutore al lui Sturdza, abatele Lhommé), și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin.

În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca reprezentant secret al opoziției politice moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute despre detronarea prințului Sturdza), i-a fost suspendat pașaportul.

După declanșarea revoluțiilor europene din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. Kogălniceanu a scăpat de arestare, a lansat unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza și, astfel, în iulie, se oferise o recompensă pentru prinderea sa „viu sau mort”.

La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi“.

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, se realizează Unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns domnitor, Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca Bucureștii să devină capitală a Principatelor. Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza. Cele mai importante sunt secularizarea averilor mănăstirești din 1863, un pas spre reforma agrară din 1864.

În cele din urmă, domnitorul Cuza a fost detronat de o coaliție de conservatori și liberali în luna februarie 1866; după o perioadă de tranziție în care s-au făcut numeroase manevre pentru a evita separarea din nou a Moldovei și Țării Românești, un Principat unit al României a obținut recunoaștere internațională, avându-l ca monarh pe Carol de Hohenzollern și fiind guvernat după o nouă Constituție. În perioada noiembrie 1868 – ianuarie 1870, Kogălniceanu a fost din nou ministru de Interne în guvernul lui Dimitrie Ghica.

În calitate de ministru de Externe în guvernul Ion Brătianu (primăvara-vara 1876, și apoi din nou din aprilie 1877 până în noiembrie 1878), Kogălniceanu a fost responsabil pentru intrarea României în Războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, ocazie cu care țara și-a declarat independența.

La sfârșitul războiului, el și Brătianu s-au aflat în fruntea delegației României la congresul de la Berlin. În această calitate, ei au protestat împotriva ofertei Rusiei de a schimba Dobrogea de Nord (anterior parte a Imperiului Otoman) cu porțiunea din sudul Basarabiei primită de România prin tratatul de la Paris din 1856. 

După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu, care fusese ales ca membru al Secțiunii Istorice a Academiei Române în 1868, a fost președinte al Academiei între 1887 și 1889. Îmbolnăvindu-se grav în 1886, el și-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord și colecționând documente străine legate de istoria României. Mihail Kogălniceanu a murit la Paris în timpul unei operații, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

M.D.

În urmă cu mai bine de un secol, se stingea din viață, la Berlin, cel care avea să fie socotit drept cel mai mare dramaturg român. În Ploieștiul copilăriei și adolescenței sale, în orașul pe care Caragiale și l-a adjudecat pe deplin, omagiul e mai mult decât firesc, e un semn de profundă prețuire.

Muzeul ‘I.L.Caragiale’, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, spațiu ce păstrează valoroase mărturii ale vremelnicei existențe lumești a marelui dramaturg și a nemuritoarei sale universalități, va marca joi, 22 iunie 2017, la ora 10.00, la sediul său din Ploiești, Str. Kutuzov, nr.1, împlinirea a 105 ani de la moartea scriitorului.

Evenimentul omagial va debuta cu parada îndrăgitelor personaje caragialiene, întruchipate de elevii Școlii Gimnaziale din Berceni, județul Prahova, ai Școlii Gimnaziale ‘Nicolae Lahovary’ din Trestieni, județul Giurgiu, și ai Școlii Gimnaziale Nr. 188 din București. Îmbrăcați în costume de epocă, tinerii artiști vor porni de la sediul Muzeului ‘I.L.Caragiale’ către bustul scriitorului din apropierea Muzeului Ceasului ‘Nicolae Simache’, unde personajele vor prinde viață. Spectacolul va fi urmat de recitalul ansamblului vocal ‘Floricica’ al ‘Zonta Club Ploiești’, coordonat de înv. Marcela Enache și de depuneri de flori la busturile scriitorului din curtea muzeului și din vecinătatea ‘Muzeului Ceasului’.

Situată în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, mănăstirea a fost întemeiată în 1959 de Stareţul Sofronie Saharov. Obştea este alcătuită din monahi şi monahii ce vieţuiesc, după tradiţia monastică, o viaţă de rugăciune, centrată pe Hristos.

ănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex este strâns legată de Arhimandritul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.

După plecarea din Sfântul Munte în anul 1947, părintele Sofronie a mers la Paris, unde a vieţuit într-un azil rusesc, ajutându-l pe preotul de acolo. La scurtă vreme, doi tineri doritori de viaţă monahală l-au căutat pe Stareţul Sofronie pentru povăţuire. Li s-a îngăduit să trăiască la azil, folosind rostirea Rugăciunii lui Iisus în lipsa cărţilor liturgice şi mâncând hrana rămasă de la locatarii azilului. În acea perioadă, la azilul de bătrâni, vieţuiau şi câteva monahii.

În 1958, Stareţul Sofronie avea deja în jurul său şase oameni ce căutau să ducă o viaţă călugărească. Dându-şi seama că această situaţie nu putea continua, în primăvara lui 1959 a mers în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, pentru a vizita o proprietate; acolo s-a întemeiat noua obşte a Sfântului Ioan Botezătorul, sub omoforul Mitropolitului Antonie de Suroj.

În 1965, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a trecut sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, devenind mănăstire patriarhală; mai târziu, ea va primi şi titlul de stavropighie.

Rânduiala mănăstirii constă din rostirea Rugăciunii lui Iisus timp de aproximativ 4 ore pe zi şi din slujirea Dumnezeieştii Liturghii de trei sau patru ori pe săptămână Tipicul acesta este inspirat din experienţa Stareţului Sofronie în pustia athonită, cu origini în practica isihastă a schiturilor athonite, la Sfântul Nicodim Aghioritul şi la Sfântul Paisie Velicikovski.

Încă de la început mănăstirea a avut şi monahi, şi monahii, din pricina neputinţei Stareţului Sofronie de a călăuzi două obşti separate. Este un lucru rar, însă nu ceva nemaiîntâlnit în monahismul ortodox. Astăzi, marea parte a obştii o constituie maicile, numărul călugărilor fiind mai mic.

Vezi galerie foto aici!

Sursa: doxologia.ro

Spre deosebire de om, care odată mort se răcește, Universul, conform legilor termodinamicii, atunci când își va da obștescul sfârșit, va fi un fel de căldură întunecată, echilibrată mortal, e vorba de acea căldiceală, nici rece nici fierbinte, ce merită scuipată din gură. (Apoc. 3, 16).

Ceea ce este viu se supune legilor fizicii și, totuși, prin simpla aducere aminte, odată ce viața ajunge la conștiința de sine își construiește singură tot atâtea momente necesare propriei istorii încât se poate elibera de această evitabilă strânsoare, de acest dispreț materialist.

Se tot vorbește de sclavagismul modern, de marxismul cultural, de criptocomunism…etc, adică se vorbește de o stafie cu care ne-am împrietenit.

Nietzsche opune refacerea existenței ca eternă reîntoarcere, osândirii veșnice a iadului și se întreabă de ce doar aceasta din urmă are efect în a aschimba lucrurile, de ce nu îmbrățișează oamenii trăirea și retrăirea vieții la infinit , de ce nu-și asumă acest optimism, și preferă, așa cum au făcut de-a lungul timpului, o posibilă pedeapsă fără de sfârșit?

La fel ca politica, eterna reîntoarcere este doar o ipoteză de lucru.

Încearcă să te convingi că „ai mai trăit această clipă” și după ce ai adus toate argumentele și după ce crezi în teoria ta și ai această credință, vezi cu ce rămâi de pe urma acestei experiențe și vei avea o mostră de beneficiu a faptului că ai fost un bun politician cu tine însuți.

Antidotul, de altfel al oricărei manipulări, după cum am spus, este aducerea aminte. Orice aducere aminte se opune cu vehemență certitudinii că „totul se repetă”. Asta pentru că, în contextul circular al manipulării, aducerea aminte este noutatea care anihilează senzația de repetiție.

Ieșirea din cercul vicios ne așează în prezent, perfecționează amintirea legând-o de viața trăită prin fapte asumate, deci inevitabil verificate moral, aducând astfel individul într-un punct din care își poate prevedea atitudinea.

Dar cum moartea lui și, deopotrivă, a Universului sunt fatale, singura politică a confruntării cu sine și cu lumea nu este lipsa de confruntare cu viciul, nu ignorarea politicii, nu căderea în amintirea binefăcătoare, nu ceremonialul senzorial a cărui căldură e fosta lumină a sufletului topit în echilibre întunecate, ci focul punerii acestora în rânduială, ca plată pentru absurdul morții și mulțumire jertfelnică pentru puterea de a trece, prin nimicnicia viețuirii noastre în ghicitură și în oglindă (1 Cor. 13, 12), către fața lui Dumnezeu.

F.M.

Şi-a pus viaţa în slujba poporului român, preocupându-se îndeosebi de aspectele unei vieţi culturale, politice şi sociale. A fost criticat pentru o atitudine rece, pentru ambiţie, s-a spus despre el că a pendulat de-a lungul vieţii între o existenţă fericită şi una nefericită, dar, Titu Maiorescu, una dintre personalităţile remarcante ale poporului român, este recunoscut, înainte de toate, pentru marile contribuţii pe care le-a avut la dezvoltarea celor trei domenii în care a activat.
Titu Liviu Maiorescu, pe numele său complet, vedea lumina zilei la 15 februarie 1840, în inima Olteniei. S-a perindat prin mai multe oraşe ale ţării în timpul şcolii, stabilindu-se în 1951, împreună cu familia, la Viena, acolo unde a stu­diat la Academia Tere­ziană.

În această perioadă, Maiorescu, viitor om de cultură, începea notiţele la “Însemnări zilnice”, scrieri pe care le va continua până la sfârşitul vieţii, izbutind să umple paginile a 42 de caiete, manuscrise ce astăzi se găsesc în fondul Bibliotecii Academiei Ro­mâne şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti.

În cele 42 de scrieri, vorbeşte despre tinereţe, despre tânărul Maiorescu care iubea ordinea, despre omul am­biţios, dar cu o imensă pasiune pentru cultură, dar, mai ales, doleanţă nemăr­ginită de a se afirma într-o societate despre care credea că îl priveşte de sus.

Formarea intelectuală a celui care avea să devină o minte eminentă a popo­rului român a necesitat o pregătire mult mai intensă. Printre cele mai notabile performanţe se numără faptul că a reuşit să termine şcoala de la Viena ca şef de promoţie, a obţinut la Giessen doctoratul “Magna cum laude”, a urmat  la Sorbona licenţa în litere şi filosofie, după care a obţinut la Paris, licenţa în drept.
A trăit aproape opt decenii, timp în care a ocupat funcţiile de prodigios om de cultură, avocat, critic literar, este­tician, politician, scriitor, prim-ministru al României, fondator al “formelor fără fond”, cel care a pus baza Junimismului politic, şi altele. Le-a reuşit pe toate pe rând, timp în care a trecut de la sentimentul de mulţumire, la cel de intrigă, deoarece credea că nu este apreciat aşa cum trebuie.

A început cu înfiinţarea Junimii în 1860, împreună cu cei care îi erau prieteni: I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor şi Th. Rosetti. A urmat, peste puţin timp, implicarea în cariera de avocat, iar în 1867 a înfiinţat revista Convorbiri literare. A dus o viaţă plină de activităţi, reprezentând noua gene­raţie, una junimistă, care i-a îngăduit o orientare cu totul nouă asupra vieţii culturale şi sociale româneşti. Cu paşi repezi, s-a avântat în cariera de critic literar, una care a semni­ficat ruptura de generaţia anterioară, permiţându-i să se afirme celei de acum. Astfel, pentru Maiorescu începe o selecţie a adevăratelor valori pe baza unor criterii estetice, şi asta pentru că în acea perioadă, o mare afluenţă de poeţi şi prozatori începeau să se afirme.

Criticul literar avea să-şi împartă viaţa între activitatea politică, univer­sitară, de avocat şi cea de critic literar. Dar, în ciuda contribuţiilor aduse în aceste domenii, i s-au adus o serie de reproşuri. În primul rând, criticile pentru Maiorescu veneau pentru că nu s-ar fi dedicat complet literaturii, deşi opera lui contribuie la una dintre cele mai înfloritoare perioade ale literaturii române: perioada marilor clasici.
În 1862, pe când număra 22 de primăveri, Maiorescu îşi lega destinul cu cel al Clarei Kremnitz, pentru ca peste un an, la 28 martie, să se nască Livia, fiica celor doi. În continuare, omul politic, s-a străduit să înscrie o Românie recent formată în urma Unirii din 1859, într-o viaţă culturală şi politică de nivel european.

La vârsta de 22 de ani, Maiorescu a devenit profesor universitar la Iaşi, urmând ca mai departe, să îşi treacă în cont distincţiile de decan şi rector, academician–membru al Academiei Române, deputat şi ministru. Însă, în 1864, din cauza unui proces intentat de adversarii politici care îi aduseseră mai multe calomnii, Maiorescu este suspendat din toate funcţiile. I se va face dreptate un an mai târziu, când un verdict de achitare avea să-l scape pe Maiorescu de nelegiuirile care i se comiseseră. În viaţa personală a urmat divorţul de Clara, după care s-a căsătorit cu Ana Rosetti. Se pare că prin firea pe care o căpătase, începuse să se distanţeze de vechii prieteni, primind din când în când vizitele lui Carp, dar şi prietenia lor ajunsese la ruptură. Iar Carp avea şi el vina lui, şi asta pentru că prin gesturile pe care le făcea, îi plăcea să se deosebească de ceilalţi, cu singura ten­dinţă de a-i fi subliniată înalta perso­nalitate.

Maiorescu nu agrea deloc compor­tamentul caste­lanului de Ţigăneşti, aşa că s-au rezumat doar la o prietenie în care existau respectul şi stima, dar nu şi confesiunile intime. Îl mai avea aproape pe Iacob Negruzzi, unul dintre fon­datorii Junimi, cel care îi era şi cumnat. Avea, însă, o problemă şi cu acesta. Nu-i vedea vreo strălucire nici ca scriitor, nici ca om politic, ba mai mult, începea să-i găsească numai defectele.
A urmat o altă perioadă din viaţa lui Maiorescu în care, deşi încetase de mult magistratura de critic literar, nu renunţase la cea de mentor literar. Era interesat de tot ce se întâmplă în viaţa literară, îşi continua activi­tatea la “Convorbiri literare”, şi venise momentul să fie preocupat de “Sămănă­torul” lui Iorga şi de “Lucea­fărul”.

În 1903, lăuda prestaţia lui Iorga, a lui Scurtu, Bianu sau Chendi, făcând posibilă, mai apoi, apariţia unor nume mari ale literaturii române ca Eminescu, Caragiale sau Creangă. Dar, a venit o vreme în care bătrâneţea nu-i mai permitea să fie ca înainte. Semnele acesteia îşi făceau apariţia în sep­tembrie1899, când mâna dreaptă începea să capete un tremur accen­tuat, lucru care ajunsese să îl sperie: “mâna îmi tremură iar la scris; primul simptom adevărat de bătrâneţe.”, nota criticul în jurnal, conform scriitorului Z. Ornea, în cartea “Viaţa lui Titu Maiorescu”, volumul 2.
Spre sfârşitul vieţii, Maiorescu era văzut, potrivit aceluiaşi Z. Ornea, ca un om încrâncenat, nemilos şi neîndurător cu cei din jur. Mai mult, ajunsese la o vârstă la care îi privea pe cei din preajmă cu “infinită acreală dispreţuitoare”, iar cei pe care îi crease, îi vedea ca pe stafii ale propriei perso­nalităţi. Maiorescu izbutise multe în viaţă, însă, în ciuda prodigioa­sei cariere, se spune că a fost un om nefericit. Şi-a trăit ultimii trei ani de viaţă în singurătate, în casa unei nepoate, acolo unde era ajutat de o secretară, dar, în acelaşi timp, chinuit de boală şi de război. A sfârşit ca perso­nalitate politică, la 18 iunie 1917, fiind în conflict cu majoritatea opiniei publice, din cauza atitudinii sale antiantantiste.