close

Promovate

CreștinătatePromovate

Predică la Întâmpinarea Domnului – Pr. Vasile Gordon

by 24 PH ARTE on
intampinarea_domnului

Predică la Întâmpinarea Domnului – Pr. Vasile Gordon

Preot Vasile Gordon

Sursa: https://doxologia.ro/predica-la-intampinarea-domnului-pr-vasile-gordon

Ca Prunc, Iisus a fost adus la Templu spre a fi întâmpinat. Ca Mântuitor, acum, prezent în Sfintele Biserici, ne cheamă să venim noi, spre a-L întâmpina, aşa cum am făcut şi astăzi. De aceea, la fiecare Sfântă Liturghie Îl întâmpinăm, minunându-ne de întrevederea tainică a mântuirii…

Dreptmăritori creştini,

Credem că cel mai emoţionant moment al evenimentului pe care-l prăznuim astăzi este, aşa cum descrie evanghelistul Luca, cel în care bătrânul Simeon, legat să nu moară până nu va vedea pe Mântuitorul lumii, luând în braţe pe Pruncul Iisus a rostit acea rugăciune eliberatoare, atât de frumoasă: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne…”.

Tradiţia ne spune că bătrânul ar fi avut atunci aproximativ 380 de ani! Dar asupra acestui amănunt vom reveni puţin mai încolo.

Creştinele care au prunci, ştiu că la patruzeci de zile după naştere au mers la Biserică pentru a li se face „molitfa”, adică rugăciunile de curăţire. Cuvânt de origine slavă, „molitva”, asta înseamnă de fapt: „rugăciune…”. Această rânduială, în admirabil acord cu legile firii sădite de Dumnezeu în trupul femeii, are la bază o poruncă veche dată prin Moise, acum mai bine de 3500 de ani.

Căci praznicul de astăzi, Întâmpinarea Domnului, aminteşte de ziua în care Pruncul Iisus a fost dus de Maria, mama Sa, la Templu, pentru a se respecta Legea Veche, aşa cum a fost consemnată de Moise în cartea Levitic (12, 1-8), aşa cum descrie şi evanghelistul Luca, în Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie: „Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Lui…” (Luca, 2, 22-23).

Aşadar, când s-au împlinit zilele curăţirii ei, adică la 40 de zile, când – potrivit legilor fiziologice – trupul femeii este refăcut după efortul jertfelnic al naşterii. Rânduiala aceasta, cu adaptările de rigoare, s-a transmis şi în Legea Nouă, sub titlul liturgic consemnat în Molitfelnic.

Rugăciunile ce se citesc după patruzeci de zile femeii care a născut, rugăciuni de adâncă lucrare harică, înduioşătoare totodată şi de o mare frumuseţe literar-liturgică. Redăm un crâmpei: „…Doamne…vino la roaba Ta aceasta (rostindu-se numele celei care a născut) şi o învredniceşte pe ea, pentru rugăciunile cinstitei preoţimi, să se adăpostească în sfânta sobornicească biserica Ta şi să intre în casa slavei Tale. Şi o învredniceşte să se împărtăşească cu Cinstitul Trup şi Scumpul Sânge al Hristosului Tău. Spală-i întinăciunea trupului şi necurăţia sufletului, la plinire celor patruzeci de zile…”. După această molitfă, femeia care a născut poate intra apoi în biserică, poate săruta icoanele, poate participa la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe, poate fi primită la Taina Spovedaniei, totodată, dacă primeşte dezlegare de la duhovnic, poate primi şi Sfânta Împărtăşanie.

Iată, iubiţi credincioşi, ce frumoasă rânduială! Ce înduioşătoare grijă şi dragoste are Biserică pentru femeile care nasc! Nu toate ţările, nici toate familiile, de multe ori nici toţi bărbaţii, nu acordă ocrotire, atenţie, dragoste, celor care aduc prunci pe lume. Biserica, însă, îi oferă toată adăpostirea, precum am auzit în rugăciunea din care am citat mai sus. Iar la temelia acestei rânduieli stă Legea Domnului dată de Dumnezeu prin Moise, plinită apoi prin actul săvârşit în Templul din Ierusalim, act liturgic numit de noi acum Întâmpinarea Domnului.

Iubiţi credincioşi,

Revenim în atmosfera praznicului de azi, cu deosebire la momentul emoţionant când bătrânul Simeon L-a primit în braţe pe Dumnezeiescul Prunc, rostind „Acum liberează…”. O veche legendă, în care credem ca există un sâmbure de adevăr, ne spune că bătrânul Simeon a fost unul dintre cei 72 de învăţaţi evrei care au tradus Vechiul Testament din ebraică în limba greacă, în Alexandria, aproximativ la anul 250 î. Hr. Legenda s-a născut, poate, din cel mai vechi document legat de această osteneală a traducerii, anume epistola lui Pseudo-Aristea, prefectul gărzii regale a regelui Egiptului Ptolemeu Filadelful (284-247 î.Hr.).

Potrivit acestui document, regele Ptolemeu îl trimite pe Aristea la Ierusalim să ceară arhiereului un exemplar al Legii Vechiului Testament şi 72 de bărbaţi (din fiecare seminţie câte 6). Pe aceştia regele îi primeşte cu mare pompă şi-i aşează într-o clădire din insula Faros, în încăperi separate, pentru a traduce în greacă textul sfânt, pentru iudeii din diaspora care nu mai ştiau bine ebraica.

Bătrânul Simeon era unul dintre cei 72, care atunci când a ajuns la cartea proorocului Isaia, cap. 7, v. 14, „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte un prunc şi vor chema numele Lui Emanuel”, a tradus „iată, tânăra” în loc de „iată, fecioara”. Legenda spune mai departe că a doua zi cuvântul a fost şters, iar în locul lui a apărut „fecioara”. A crezut, pe moment că vreunul dintre ceilalţi traducători a umblat la text, dar interesându-se a aflat că n-a umblat nimeni. A pus din nou cuvântul „tânăra”, părându-i-se nefiresc ca o fecioară să nască. Noaptea i s-a arătat, însă, un înger care i-a spus că „fecioara” este cuvântul corect şi pentru ca n-a crezut în adevărul descoperit de Dumnezeu prin proorocul Isaia, îngerul i-a mai spus că nu va vedea moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului.

Iubiţi credincioşi,

Chiar dacă documentele istorice sunt amestecate în vreun fel cu relatări legendare, reţinem ceea ce este esenţial, anume ceea ce, de fapt, consemnează Evanghelistul Luca: „Era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise că nu va vedea moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului…” (Luca 2, 25-26).

Ce vârstă avea, cine şi cum îi vestise are importanţă secundară. Importanţă are pentru noi sfinţenia vieţii lui şi încrederea cu care aştepta un Izbăvitor. De aceea ne impresionează până la lacrimi bucuria lui atunci când aşteptarea i s-a împlinit, simţindu-se eliberat să moară ca orice pământean.

Dreptmăritori creştini,

Ne dăm cu toţii seama că evenimentul Întâmpinării Domnului nu se reduce la „cazul” Bătrânului Simeon. Am dorit, însă, pentru acest an să zăbovim mai mult asupra lui, căci este revelator, dar nu trebuie privit izolat. Aşteptarea bătrânului nu este doar a lui. Întâmpinarea n-a fost făcută numai în nume personal. Lumea întreagă Îl aştepta pe Mesia, iar prin bătrânul Simeon lumea întreaga L-a întâmpinat. Deci şi noi, fiecare dintre noi.

Ca Prunc, Iisus a fost adus la Templu spre a fi întâmpinat. Ca Mântuitor, acum, prezent în Sfintele Biserici, ne cheamă să venim noi, spre a-L întâmpina, aşa cum am făcut şi astăzi. De aceea, la fiecare Sfântă Liturghie Îl întâmpinăm, minunându-ne de întrevederea tainică a mântuirii, simţind parcă, la sfârşit, impulsul de a rosti împreună, preoţi şi credincioşi: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace că văzură ochii mei mântuirea adusă prin jertfa Ta, care se înnoieşte la fiecare Liturghie, precum s-a reînnoit astăzi…”. Amin.

mai mult
PromovateTradiții

Rețeta de joi: O felie de lemon cake în amintirea mamei

by Leonida Corneliu CHIFU on
FOTO BRATU

Rețete cu povești
(Prima ediție: 1 iunie 2023) 

Luminița Bratu:
Pentru dimineți (mai) frumoase 

            ”Întotdeauna când se apropia vreo sărbătoare importantă sau se anunțau musafiri, mama mea își lua o perioadă de timp cât se poate de confortabilă pentru a pregăti bucatele, dar mai ales desertul”, afirmă poeta Luminița Bratu, membră a Asociației Culturale 24Pharte.

Ia gogoașa vanilată!

           ”Am nevoie de timp să merg la piață să cumpăr tot ce-mi trebuie pentru prăjitură”, spunea mama. Apoi răsfoia caietul cu coperte negre din vinil în care avea scrise – ”cu inconfundabilul ei scris caligrafic – sute de rețete primite de-a lungul timpului de la prietene sau colegele cu care se întâmplase să lucreze. Se întreceau în a aduce la birou prăjituri de care se bucurau împreună și se aplaudau reciproc pentru savoarea acestora.” Uneori îmi spunea: ”Am poftă de niște gogoși” și nu trecea mult până mă invita să mâncăm împreună din gogoșile ei vanilate și abundent pudrate cu zahăr farin. Alteori făcea faimoasa plăcintă cu brânză în care echilibra perfect cantitățile de unt topit și smântână astfel încât umplutura rămânea însiropată și delicioasă până a doua zi.
Clătitele cu dulceață de vișine, cornulețele fragede cu nucă, cozonacul sau checul se aflau cel mai des pe masă duminica sau la sărbători. ”Mamei mele îi plăcea mult să gătească, dar era și foarte pretențioasă. Toate ingredientele trebuia să fie de cea mai bună calitate, ouăle neapărat de casă, nucile de la țăranii din piață, făina 3 zerouri, batonul de vanilie proaspăt, lămâile parfumate, gemul făcut de ea în casă.”

Fără roboți sau dibăcie, răbdare, bucurie

            Mama nu avea niciunul din roboții de bucătărie pe care îi folosim noi astăzi. ”Făcea totul manual, cu dibăcie și răbdare, dar mai ales cu bucurie, așa încât finalul era întotdeauna un succes. De Paști și de Crăciun, după ce scotea din cuptor cozonacii rumeniți, ne invita să-i gustăm așa, fără să mai așteptăm să se răcească.”

Deodată, tonul Luminiței devine mult mai nostalgic. ”Astăzi, când îmi amintesc de toate aceste lucruri parcă îmi pare rău că nu i-am moștenit talentul.” ”Tu să înveți”, îi spuneau amândoi părinții. ”Lasă, că la bucătărie am eu grijă”, o asigura mama.
”Uneori, cuprinsă de nostalgie, mai bag și eu în cuptor din când în când o plăcintă cu brânză sau niște ștrudele cu mere, dar oricât m-aș strădui, ele nu au gustul acela special, inconfundabil și reconfortant ca cele făcute de mama. Și poate pentru că nimic nu este întâmplător, (nu cu multă vreme) înainte de a pleca la CER, într-o Sâmbătă a Moșilor de Vară a anului 2011, mama a pregătit  minuțios și cu drag o complicată prăjitură cu ciocolată și glazură din gălbenuș și zahăr pudră, pe care urma să o împartă în numele celor plecați dintre noi. Am dăruit-o însă eu, pentru sufletul ei, celor care au venit să-și ia rămas bun.”

În încheierea acestei povești Luminița ne propune o rețetă delicioasă de lemon cake, care, odată preparat, ”vă poate face dimineața mai frumoasă alături de o ceașcă de ceai sau cafea.” 

Lemon cake

Blatul:

225 g unt la temperatura camerei
225 g zahăr
225 g făină
4 ouă
coaja rasă de la o lămâie galbenă
1 plic de praf de copt
2-3 linguri de semințe de mac

Siropul:

100 ml de apă
200 g zahăr
zeama de la două lămâi galbene

Mod de preparare

Încălziți dinainte cuptorul la 180°C. Într-un bol mixați sau bateți cu telul untul și zahărul până devin o compoziție cremoasă și aproape albă. Încorporați ouăle unul câte unul și amestecați până când compoziția devine omogenă. Adăugați coaja rasă de la o lămâie galbenă și amestecați în continuare. Amestecați făina cu praful de copt și semințele de mac. Adăugați-le apoi peste compoziția de mai sus. Amestecați totul ca pe un aluat.
Tapetați cu hârtie de copt o tavă de cozonac și coaceți compoziția la 180°C timp de 40 minute. Încercați în mijlocul aluatului cu o scobitoare și, dacă scobitoarea iese curată, înseamnă că prăjitura este gata. În timp ce prăjitura se coace, pregătiți siropul. Într-o cratiță mică, la foc mic, amestecați apa, zahărul și zeama de la două lămâi și fierbeți timp de 5-10 minute.

”Imediat ce scoateți prăjitura din cuptor, înțepați-o cu o furculiță pe toată suprafața și turnați deasupra siropul. Acesta va fi absorbit de prăjitură. Este important ca prăjitura și siropul să fie fierbinți. Lăsați la răcit. Când s-a răcit, scoateți prăjitura din tavă. Poftă bună!”

                              A consemnat Leonida Corneliu Chifu, mult mai matinal,
                                 pentru a consuma și savura din vreme complicata prăjitură a mamei Luminiței Bratu

 

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat – Pr. Ion Cârciuleanu

by 24 PH ARTE on
duminica_a_xiv-a_dupa_rusalii_-_pilda_nuntii_fiului_de_imparat_3

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat – Pr. Ion Cârciuleanu

Preot Ion Cârciuleanu

Sursa: https://doxologia.ro/predica-la-duminica-xiv-dupa-rusalii-pilda-nuntii-fiului-de-imparat-pr-ion-carciuleanu

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii - Pilda nunţii fiului de împărat - Pr. Ion Cârciuleanu

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat – Pr. Ion Cârciuleanu

Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da.

Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.

Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Dobândirea Împărăţiei Cerurilor este scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pământeşti şi despre acest lucru ne vorbeşte Sfânta Scriptură, în nenumărate locuri.

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire şi să deschidă calea către bucuria dragostei lui Dumnezeu.

Pentru aceasta şi-a dat trupul şi sângele jertfă pentru noi şi s-a înălţat de pe pământ la cer, ca să ne gătească nouă loc la această sfântă bucurie. Pentru aceasta ni s-a dat Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie, către aceasta se îndreaptă rugăciunile, milosteniile noastre, ca să putem ajunge şi noi la ospăţul ceresc.

Evanghelia care s-a citit astăzi vorbeşte, prin glasul unei parabole a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Împărăţia cerurilor, despre chemarea pe care însuşi Dumnezeu ne-o face, de-a intra într-însa şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei Împărăţii.

Parabola a fost rostită de Mântuitorul în templul din Ierusalim, cu puţine zile înainte de patimile Sale, spre a arăta cele ce aveau să urmeze pentru El şi pentru Biserica Sa.

Cuprinsul acestei parabole este minunatul ospăţ al bucuriei şi al veşnicei fericiri cereşti: „Începând Iisus iarăşi să le grăiască în pilde, a zis: Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis slugile sale să poftească pe cei chemaţi la nuntă, dar aceştia n-au vrut să vină. Trimis-a iarăşi împăratul alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: iată, am gătit prânzul Meu, viţeii Mei şi cele îngrăşate ale Mele s-au junghiat şi toate-s gata. Veniţi la nuntă! Ei, însă, neluând în seamă această poftire, s-au dus: unul la ţarina sa, unul la neguţătoria sa; iar ceilalţi, prinzând pe slugile lui, le-au bătut şi le-au ucis. Auzind de acestea, împăratul s-a mâniat şi trimiţând oştirile sale, a pierdut pe ucigaşii aceia şi cetatea lor a ars-o. Apoi a zis slugilor sale: iată, ospăţul de nuntă este gata, iar cei chemaţi n-au fost vrednici de el. Duceţi-vă dară pe la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la mine. Şi ieşind slugile acelea pe la răspântii, au adunat pe toţi câţi au găsit, răi şi buni şi s-a umplut ospăţul nunţii de oaspeţi. Dar intrând împăratul să vadă pe cei ce şedeau la masă, a văzut acolo un om, care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? El însă tăcea. Atunci a zis împăratul celor ce slujeau: legaţi-i mâinile şi picioarele, luaţi-l pe dânsul şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară: acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

Precum vedem, Mântuitorul „aseamănă Împărăţia cerurilor cu un împărat care a făcut nuntă fiului său” (Mat. 21, 2). Ca şi parabola din duminica trecută (parabola cu lucrătorii viei), împăratul din parabola de astăzi este Dumnezeu, Fiul este Iisus Hristos, iar nunta este unirea tainică a lui Hristos cu cei ce vor forma noua lui împărăţie spirituală, uniţi cu El prin dragoste şi credinţă.

Mirele ceresc – Hristos – îşi alege dintre oameni pe cei ce-Lvor iubi şi-i vor urma învăţătura, făcând din ei Biserica Lui, Biserica Sa. Despre această unire dintre Hristos şi Biserică, Sfânta Apostol Pavel zice: „Hristos a iubit Biserica Sa şi s-a dat pe Sine ca s-o sfinţească, curăţind-o prin baia apei prin cuvânt şi ca s-o sfinţească Sieşi, mărită, neavând pată sau întinăciune, nici altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 25-27).

În comunitatea Bisericii – Mireasa curată a lui Hristos – nu pot intra decât cei care au primit baia botezului creştin, murind şi înviind cu El, la viaţă nouă. La această nuntă, de care vorbeşte parabola, la această unire cu Hristos şi vieţuire cu El, după învăţătura Lui, în credinţă şi dragoste, curăţiţi şi sfinţiţi prin baia botezului, sunt chemaţi toţi oamenii.

În primul rând, însă, au fost chemaţi fiii lui Israel, fiii poporului ales al Domnului. Lor le-a trimis Dumnezeu pe prooroci, spre a-i pregăti, din vreme, pentru primirea lui Mesia şi să se facă Biserica Hristosului lui Dumnezeu, care avea să întemeieze pe pământ Împărăţia Sa.

Dar poporul, cu care Dumnezeu făcuse legământ sfânt: „Eu voi fi Dumnezeul tău şi tu îmi vei fi Mie popor”, nu primeşte pe prooroci, „slugile Domnului” – nu le ascultă chemarea. Ei, înşelaţi de îngrijorările clipei, ispitiţi de averi, mândrie şi fariseism, de dorul de mărire şi de poftele trupului, nu au răspuns la chemare.

Dumnezeu i-a lăsat pe aceştia până la vremea rânduită a întoarcerii lor şi a trimis soli să cheme la ospăţ, în locul lor, celelalte popoare, popoarele păgâne şi chiar dintre iudeii cu sufletele neîmpietrite, ca Nicodim şi Iosif din Arimateia, ori ca acei vameşi şi păcătoşi de care vorbeşte Sfânta Evanghelie, dar plini de dragoste la chemarea Domnului către noua împărăţie, adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu.

Nuntaşii găsiţi la răspântii, dacă au venit la ospăţ, erau îndatoraţi să înţeleagă că cinstea ce li se făcea, de a fi invitaţi în locul celorlalţi, trebuie preţuită. Deşi poftiţi de neaşteptate, în clipa intrării în casa împăratului, ei trebuia să poarte o îmbrăcăminte deosebită, să fie curaţi şi cu toată cuviinţa trebuitoare. Aşa au făcut toţi, afară de unul, care şi-a luat pedeapsa. „Iar împăratul, intrând să vadă pe cei ce şedeau, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis lui: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? Şi a poruncit slugilor să-l lege şi să-l arunce în întunericul cel mai din afară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mat. 22, 12-13).

Intrarea împăratului în camera de nuntă simbolizează a doua venire a Mântuitorului, când va judeca lumea. Oaspeţii, pe care Împăratul (Mântuitorul) îi privea, sunt credincioşii adevăraţi, care prin credinţă şi fapte bune şi-au dobândit dreptul de a rămâne cu Hristos în împărăţia veşnică. Iar cel ce nu avea haină de nuntă reprezintă pe cei care s-au numit creştini numai cu numele, dar nu şi-au făcut sufletele lor haine, îmbrăcăminte de fapte bune.

Ei n-au hrănit pe cel flămând, n-au îmbrăcat pe cel gol, n-au primit pe cel străin, n-au adăpat pe cel însetat, n-au vizitat pe cel bolnav sau în suferinţă. Aceştia sunt pomi fără roade, oaspeţi fără haine de nuntă, pentru care Dumnezeu îi va arunca în focul veşnic.

Căci în acest loc de petrecere cerească, de veselie şi de nuntă duhovnicească, de mari bucurii, care este împărăţia lui Dumnezeu din cer, nu poate intra oricine şi oricum. Aici intră numai sufletele care au haină de nuntă, sufletele curăţite şi sfinţite prin credinţă, faptele cele bune şi harul lui Dumnezeu.

Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da.

Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.

În adevăr, la această „Cină” poate intra oricine făgăduieşte credinţa şi fapte potrivite cu ea, dar nu rămâne decât cel ce în adevăr îmbracă o haină, o haină nouă şi o păstrează curată.

Botezul este uşa intrării la acest ospăţ al Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin el ne curăţim, îmbrăcăm o haină nouă şi intrăm în această împărăţie. Poate veni toată lumea, căci „mulţi sunt chemaţi”, dar nu rămân până la sfârşit decât unii, căci „puţini sunt aleşi”, adică puţini se nevoiesc a duce cu adevărat o viaţă potrivită cu învăţătura Mântuitorului, la respectarea căreia ne obligăm cu prilejul botezului.

O dată cu botezul, noi primim şi harul de a putea duce o viaţă curată, dar păstrarea acestui har şi deci, putinţa de mântuire, stă în voinţa noastră liberă.

Iar dacă suntem nehotărâţi de soarta noastră, atunci trebuie să ne gândim la nuntaşul poftit la nuntă şi totuşi aruncat „în întunericul cel mai din afară”, fiindcă a intrat fără haină de nuntă, adică fără a cinsti ospăţul cu o îmbrăcăminte deosebită şi fără să răspundă aşa cum se cuvine la o invitaţie cu înţeles atât de adânc.

Să ne cercetăm viaţa noastră şi sufletele noastre, ca să vedem dacă ne asemănăm cu oaspeţii cei pregătiţi pentru nuntă, care vor petrece cu Părintele ceresc în fericire veşnică, sau cu oaspetele fără haină de nuntă, care a fost aruncat în iadul veşnic.

Să nu uităm că în viaţa aceasta, în care ne pregătim pentru mântuire, Sfânta Biserică ne cheamă şi ne primeşte pe toţi dar numai aceia se vor mântui, care îşi vor dovedi credinţa lor prin viaţa şi faptele dragostei creştine, căci „mulţi sunt chemaţi”, dar „puţini sunt aleşi” (Mat. 22, 14). Amin.

mai mult
ArtăPromovate

Basarabeanca Martina Meola, cea mai mică elevă a celui mai prestigios conservator din Italia // FOTOREPORTAJ

by 24 PH ARTE on
b702f04b3698283e1e2f838536e7da2ba3cb20f48f289df8593e8eac2fb58519

Basarabeanca Martina Meola, cea mai mică elevă a celui mai prestigios conservator din Italia // FOTOREPORTAJ

La doar nouă ani, pianista basarabeancă Martina Meola Beresteanu a fost acceptată la una din cele mai renumite școli de muzică din lume, Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, Italia. Admiterea, la care au participat copii din diferite țări ale lumii, a fost extrem de complicată, Martina însă a făcut față cu toată încrederea celor opt probe de examen.

Martina a devenit cunoscută după ce a participat la show-ul „Românii au talent”.

Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Joi, 1 septembrie, Martina a cântat câteva piese cu ocazia lansării de carte a maiestrului Eugen Doga, „Viața mea așa cum a fost să fie”, editura Cartier, pe care o puteți găsi la târgul de carte Bookfest din aceste zile. Deși Eugen Doga a lipsit de la evenimentul care a avut loc la Muzeul Național de Literatură Română „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, din cauza unei deplasări peste hotare, Martina a fost cea care a încântat publicul cu operele maestrului Doga, dar și a compozitorului Marian Stârcea.

Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

După eveniment, Martina ne-a mărturisit că pleacă să-și continue studiile în Italia, cea de-a doua casă a copilei, de unde este tatăl său.

Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

„Recent, am fost admisă la Conservatorul de Muzică „Giuseppe Verdi” din Milano, secția de „Tinere talente”, unde voi fi cea mai mică cursantă. Sunt bucuroasă că am avut curajul să dau examen la conservatorul din Milano, dar totodată mă simt tristă că plec, pentru că aici am crescut și am învățat, aici a început acest vis și nu voi uita niciodată de unde am pornit”, și-a destăinuit Martina dragostea sa pentru Basarabia.

Cu doi ani în urmă, când Martina avea șapte ani, mama Martinei povestește că a dus-o pentru prima oară la conservatorul din Milano, ca să învețe.

„Când au văzut-o atât de mică, nu ne-au lăsat nici să intrăm. Martina a rămas atunci foarte dezamăgită, a plâns chiar, și mi-a zis că vrea să ne întoarcem acasă, la Chișinău, să continue să învețe. Anul acesta, admiterea la conservator a fost în același timp cu „Românii au talent”, la care a participat Martina. A fost un noroc că nu au coincis zilele. Martina a ieșit de la examenul de admitere foarte încrezută, nici măcar o emoție de neîncredere nu se citea pe fața ei”, mărturisește ea.

Adela Beresteanu, mama tinerei pianiste, a renunțat la profesia de medic în favoarea unei educații alese pentru fiica sa. Adela afrimă că nu i-a impus nimic fiicei, că anume Martina este cea care cere mereu să studieze, să învețe a cânta. Spune că fiica ei este pur și simplu absorbită de lecțiile profesoarei sale, Irina Bogataia, de la care învață câte patru ore în zi și care are un talent deosebit de a stimula copiii dornici să învețe.

Martina Meola a început să studieze pianul la Școala de Arte „Alexei Stârcea” de la vârsta de cinci ani și nouă luni, pe care a descoperit-o întâmplător, când se plimbau cu mama sa.

„Am intrat să vedem dacă pot să merg pe calea muzicii și a pianului, unde am întâlnit-o pe profesoara mea, Irina Bogataia. Dumneaei a zis că „da, să încercăm”. De acolo a început tot și, iată-mă ajunsă la început de carieră!”, ne-a mărturisit tânăra pianistă Martina Meola Beresteanu, înainte de a-și lua zborul în lumea mare.

Sursa: https://www.jurnal.md/ro/news/b313b20fa1e47821/basarabeanca-martina-meola-cea-mai-mica-eleva-a-celui-mai-prestigios-conservator-din-italia-fotoreportaj.html

mai mult
PersonalitățiPromovate

Sandro Botticelli (1444-1510)

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-25 at 09.46.24

Sandro Botticelli (1444-1510)

Sandro Botticelli, Adorația magilor
Sandro Botticelli, Adorația magilor

 

Născut în Florenţa, vestit pictor prin faptul că a redat oamenii contemporani, cu înfăţişări plăcute, graţioase şi armonioase.

Pictorul a fost un geniu în Primăvara sa, cu cele trei graţii, cu întreaga natură aleasă cu grija pentru a reda frumuseţea anotimpului şi a personajelor.

Primele lucrări ale lui Botticelli au urmat versiunea actuală a stilului popular din Florența, folosit de artiști precum Andrea del Verrocchio (1435-1488).

Acest stil a acordat o mare importanță figurii umane și nu spațiului.

Asemenea tuturor marilor maeștri ai Renașterii italiene, și Botticelli a prelucrat tema Bunei Vestiri.

Comparat însă cu alte tablouri, dispare atmosfera idilică și acceptarea cu smerenie a voinței Domnului și reflectă o tensiune aparte ce ilustrează încărcătura emoțională a scenei transmiterii mesajului divin prin intermediul Arhanghelului Gavril.

Botticelli a continuat să folosească stilul timpuriu după 1480, dar în curând a apărut un stil nou în fresce (picturi realizate pe tencuială umedă cu culori pe bază de apă), cum ar fi Sf. Augustin (1480) în Biserică. din Ognissanti, Florența; Buna Vestire (1481) pentru San Martino, Florența; și trei fresce (1481–82) în Capela Sixtină, Roma, Italia, executate în timpul singurei călătorii a lui Botticelli departe de Florența.

Aceste fresce arată o nouă preocupare în ceea ce privește construcția scenei precum spațiile și figurile mai rigide, văzute și într-o serie de altaruri (opere de artă care decorează spațiul de deasupra și în spatele unui altar) din 1485 și 1489.

Botticelli a devenit inactiv în anii următori și nu a reușit să primească misiuni de pictură. Este posibil să fi continuat să lucreze la setul său de desene (niciodată terminat) care ilustrează Divina Comedie a lui Dante (1265-1321) .

În jurul anului 1504, când tânărul Rafael (1483-1520) a venit la Florența pentru a observa noile stiluri ale lui Leonardo da Vinci (1452-1519) și Michelangelo (1475-1564), arta lui Botticelli trebuie să fi părut demodată, deși a fost copiat pe larg în anii 1490.

mai mult
PersonalitățiPromovateRepere

Alexandru Ioan I-ul

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-25 at 09.24.42

 Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania[1]) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

mai mult
PromovateRomânia Mare

Ecaterina Cocuța Vogoride, femeia care a sprijinit înfăptuirea Unirii Principatelor Române

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-25 at 09.08.05
Ecaterina Conachi Vogoride, femeia care a făcut Unirea!
Totul s-a întâmplat pentru că a existat o doamnă pe numele ei Ecaterina-Cocuța Vogoride, născută Conachi.
Revoluționarii de la 1848 au reușit după un deceniu de eforturi enorme ( erau foarte mulți cei care se împotriveau unirii, chiar și printre boierii neoși) să își îndeplinească cea mai mare dorință revoluționară. Unirea.
Dar era cât pe ce să nu se întâmple și proiectul să se ruineze. Caimacamul Vogoride, un fel de domnitor locțiitor pus de Poartă al Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani de a ajunge domnul Moldovei, a falsificat alegerile, pentru a arăta Marilor Puteri că dorință poporului nu este pentru unire. Astfel, chiar și puținii suporteri ai Unirii Principatelor ar fi înțeles care este “voința românilor” si ar fi renunțat în favoarea turcilor.
Doar că ambițiosul Vogoride avea pe cineva acasă pe care nu îl putea domina. Era însăși soția lui, cea cu care a avut 3 copii.
Înainte de unire, Cocuţa l-a convins pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti, ameninţând în caz contrar cu divorţul şi cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa, pierdută de soţ, în urma unor neinspirate plasamente. Cocuţa Conachi reproşa „veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.
Se pare că amenințările ei nu au funcționat până la capăt. Atunci, boieroaica a pus mâna pe scrisorile secrete ale soțului, care dovedeau că a măsluit alegerile, la cererea otomanilor și le-a trimis spre publicare prin intermediul lui Costache Negri și Dimitrie Rallet, cotidianului «L’Étoile d’Orient» („Steaua Dunării”), care fusese interzis la Iaşi şi apărea la Bruxelles. Scurte review-uri în limba română ale acestor epistole care au făcut înconjurul Europei, au fost publicate şi în Moldova sub numele de “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.
Fiind prestigiul lor în joc, Regina Victoria și Împăratul Napoleon al III-lea (în calitate de reprezentanţi ai Puterilor Garante) s-au întâlnit la Osborne, au hotărât anularea alegerilor falsificate de Vogoride și repetarea lor sub atentă supraveghere. Rezultatul a fost covârșitor în favoarea unioniștilor. In paranteză fie spus, cred ca dovezile că alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate în favoarea celor care se opuneau Unirii au adus în pragul rupturii chiar şi solida alianţă dintre Anglia şi Franţa, proaspeţii învingători din Războiul Crimeei. Anglia susţinea Turcia, adică separarea în continuare a Principatelor, iar Franţa, unde lobby-ul românesc era mai puternic, Unirea.
Ce a urmat, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la Iași și apoi la București, a pus lumea în faţa faptului împlinit, chiar dacă, initial, Marile Puteri au căzut de acord ca românilor să li se permită o Unire formală, administrativă, dar cu doi domni, două guverne, două parlamente. După această înţelegere, alegerile au fost reluate, iar românii au speculat la maximum termenii acordului. Şi-au ales un singur domn, pe Alexandru Ioan Cuza. Se năștea România și datorită Ecaterinei-Cocuța Vogoride, născută Conachi .
După împlinirea actului Unirii l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli,principe de Paggia-Suaza, senator şi sinodic al Romei, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cu cel de-al doilea soţ, Ecaterina Conachi a avut cinci copii.
Cocuţa Conachi a cunoscut cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o susţinătoare convinsă a unirii italiene.
A murit la Genova în februarie 1870, dar rămăşiţele sale pământeşti au fost inhumate în biserica familiei din Ţigăneşti , din judeţul Galaţi. Asta i-a fost dorinţa.
Eu aș pune-o pe acesta femeie, de un curaj nebun pentru vremurile acelea, pe o bancnotă românească. Fără ea putea să nu fie nimic. Și nici măcar nu e o persoană istorică recunoscută.
Adina Stefanescu
Via Deheleanu Cristian
mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului – 25 ianuarie

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-25 at 09.30.38

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului – 25 ianuarie

Poezia a fost pentru Sfântul Grigorie Teologul un alt mod de a transmite dogmele şi de a combate învăţăturile ereticilor, de a revela poporului puterea şi slava divină. Din acest punct de vedere, putem spune că Sfântul Grigorie Teologul este creatorul poeziei creştine, dar şi că a făcut din poezie una din cele mai pătrunzătoare forme de rugăciune.

mai mult
PromovateTradiții

Rețeta de joi: Friptură înăbușită italienească

by Leonida Corneliu CHIFU on
NEGOESCU RADU

”Rețete cu povești” (prima ediție: joi, 1 iunie 2023)
(urmare din ediția precedentă – joi, 18 ianuarie 2024)

Cum să îmbini utilul cu plăcutul

Radu Negoescu: ”Preparatul italian l-am învățat prin 76-77, de la aceeași prietenă italiancă. Se prepară ca friptura românească, pe care v-am <dezvăluit-o> înainte, cu unele deosebiri.
Așadar: după ce s-a fript cu untura 20 de minute, se adaugă:

  • 1 pahar vin alb
  • 2 pahare apă
  • puțin piper

Se lasă să fiarbă înăbușit la cuptor circa o oră și jumătate. Apoi, se adaugă 5-6 roșii tăiate în două, o lingură de oțet și una de zahăr. După aceea, se lasă să se fiarbă încă o oră și jumătate”.

Separat, se rumenește în puțin unt o lingură bună de pesmet fin. Sosul din cratiță se trece prin sită, îl amestecăm cu pesmetul și îl turnăm peste friptura tăiată felii, după ce i s-au scos ațele. Se mai lasă puțin la cuptor și apoi se servește.

Carne și vigoare

”Sunt în putere și foarte viguros. Niciodată nu mi-au creat indispoziții aceste feluri de mâncare. Niciodată. Cel mai mult am suferit acum, că am ținut post. Cum vă spuneam, eu sunt carnivor. Dacă n-am carne sau mezeluri, nu mă simt în apele mele.

Toate felurile pe care vi le-am prezentat îți trezesc o mare poftă de viață. Caut să îmbin utilul cu plăcutul”, ne-a mărturisit, la final, Radu Negoescu. 

                                                                A consemnat Leonida Corneliu Chifu,
                                                                                                                                străbătut de o fericire cerească

 

mai mult
ArtăPromovate

DE ZIUA UNIRII, POVESTIRI DESPRE UN FILM: ”CIPRIAN PORUMBESCU”.

by Ana Raisa Manole on
WhatsApp Image 2024-01-24 at 15.08.55

 S-au împlinit anul trecut 50 de ani de la premiera filmului „Ciprian Porumbescu”. Iar povestirile de mai jos debutează în vara anului 1972.

Împreună cu colegii mei de an de la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (azi Universitatea Națională de Muzică București), am realizat în 1972 ca practică studențească productivă coloana sonoră a filmului „Ciprian Porumbescu” şi am făcut totodată figuraţia atât de necesară unui film istoric. Regia filmului, Gh. Vitanidis. Imaginea: Ovidiu Gologan și Aurel Kostrakiewicz. Orchestraţia muzicii (absolut remarcabilă): Richard Oschanitzky. Dirijorul orchestrei: D.D Botez. Dirijoarea corului nostru de studenți ai Conservatorului: Silvia Giban-Secrieriu. Sunet: ing. Dan Ionescu. Regizor secund: Nicolae Corjos. În rolul lui Ciprian Porumbescu a fost ales un tânăr actor foarte talentat, student şi el pe-atunci, Vlad Radescu.

Au existat episoade de „film în film”, chiar mici revolte ale studenţilor, mai prost plătiţi decât figuranţii profesionişti ai studioului de film de la Buftea. Sincer să fiu, știind prin ce dificultăți reale am trecut la filmări, mă surprinde și azi coerența filmului. În final, a ieșit o delicată biografie romanțată, cu un puternic iz patriotic, filmul bucurându-se în epocă de un mare succes la public. Regizorul secund, Nicolae Corjos, făcea faţă cu greu revendicărilor noastre revoluţionare de pe platoul de filmare, care aveau aerul unor adevărate lupte sindicale. Eram însă doar tineri şi neştiutori, idealişti, de-a dreptul naivi, uneori. În capturile de mai jos, am punctat cu o mică bulină roşie imaginea mea.

Ca să fiu sincer, deşi contribuţia noastră a fost destul de neînsemnată în raport cu întregul filmului, cu distribuţia principală etc., nu pot să-mi ascund bucuria şi gratitudinea pentru faptul că m-am aflat – fie şi numai ca figurant – în preajma unor mari actori, precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Emanoil Petruț, Clody Bertola, Ioana Bulcă, Cezara Dafinescu, Dina Cocea, Alexandru Repan, Iurie Darie, Ion Besoiu, Horatiu Malaele, Sebastian Papaiani ș.a.

Am adăugat cu bucurie și câteva imagini mai recente în care mă aflu împreună cu Vlad Rădescu și Horațiu Mălăele, făcute cu ocazia lansării romanului meu „Vulpea lui Akira”.

Îi salut cu drag și emoție pe toţi cei care se recunosc în imagini.

Vlad Rădescu (Ciprian Porumbescu) și Ioan Mihai Cochinescu
Vlad Rădescu (Ciprian Porumbescu) și Ioan Mihai Cochinescu

Ioan Mihai Cochinescu

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
PersonalitățiPromovate

1954, în anchetele Securității. ”Decât să trădez mai bine muream”

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-19 at 08.21.47

1954, în anchetele Securității. ”Decât să trădez mai bine muream”

Nicolae Ciurică: M-au rupt cu bătăile, m-au pus la ”morișcă” și m-au chinuit ca vai de sufletul meu, însă nu mi-am schimbat declarațiile și nici nu mi-am turnat susținătorii. Securiștii mi-au pus în repetate rânduri în față o listă cu 60-70 de nume ale unor țărani bănățeni, bineînțeles că în frunte se afla Nistor Cernescu zis ”Finanțu”, și-au tot insistat să recunosc că mă ajutaseră de-a lungul celor patru ani de clandestinitate. Asta ar fi însemnat să-i bag pe toți în pușcărie.

Pe Finanțu l-am iubit ca pe ochii din cap, cum aș fi putut să-i fac așa ceva? La toți ceilalți țineam nespus, erau frații mei și credeam în aceeași cauză, numai mulțumită lor rămăsesem viu și liber atâta vreme. Cum m-aș mai fi suportat pe fața pământului dacă le-aș fi fost iudă? Decât să-i trădez, mai bine muream. Cum să uit ce sacrificii făcuseră oamenii ăștia, ani și ani de zile, și ce riscuri îngrozitoare își asumaseră?

(Foto: tânărul partizan Nicolae Ciurică)

mai mult
CronicăPromovate

Iată de ce voi pleca de la biserică (Reflecție)

by 24 PH ARTE on
WhatsApp Image 2024-01-19 at 11.06.28

Iată de ce voi pleca de la biserică (Reflecție)

Un tânăr vine la pastor și îi spune:
– Pastore nu mă mai duc la biserică!

Pastorul a răspuns:
– Dar de ce?

Tânărul a răspuns:
– O vad pe sora care vorbeste de rau pe alta sora; fratele care nu citeste bine; grupul de lauda care traieste sfidand; oamenii care in timpul slujbei se uita la telefonul mobil, printre atatea alte rele pe care le vad fac in biserica.

Pastorul îi spune:
– Bine, dar mai întâi vreau să-mi faci o favoare: ia un pahar plin cu apă și fă trei ture în jurul bisericii fără să verși o picătură de apă pe podea. După aceea poți părăsi biserica.
Și tânărul s-a gândit: prea ușor!

Și a dat cele trei ture, așa cum i-a cerut pastorul. Când a terminat, a spus:
– Gata, pastore.

Iar pastorul a răspuns:
– Când te plimbai, ai văzut-o pe soră vorbind de rău despre cealaltă?

Tânărul:
– Nu.

Ai văzut oameni plângându-se unul altuia?

Tânărul:
– Nu.

Ai văzut pe cineva uitându-se la telefonul mobil?

Tânărul:
– Nu.

Ştii de ce? Te concentrezi pe pahar ca să nu arunci apa.

La fel este și în viața noastră. Când concentrarea noastră este Domnul nostru Iisus Hristos, nu vom avea timp să vedem greșelile oamenilor.

Cine părăsește biserica din cauza oamenilor,
Pentru că nu a intrat niciodată pentru Iisus.

Via Alin Robert

mai mult
1 … 39 40 41 42 43 … 264
Page 41 of 264