Promovate

Casa de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploiești va marca Ziua Limbii Române printr-o serie de evenimente care se vor desfășura pe tot parcursul zilei de 31 august 2017. De la ora 10.00, reprezentanții Casei de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploiești, împreună cu mai mulți elevi ploieșteni, vor organiza o ‘caravană lirică’ în cadrul căreia vor recita și vor depune flori la statuile scriitorilor I.L. Caragiale, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nichita Stănescu și Mihai Eminescu.

Ziua se va încheia cu o serată care va avea loc la Muzeul Județean de Artă Prahova ‘Ion Ionescu-Quintus’ Ploiești, începând cu ora 17.00. În deschiderea evenimentului se va desfășura programul de recitări ‘Patria mea este limba română’, coordonat de prof. Mădălina Paula Ștefan.

Serata va continua cu lansarea cărții ‘Academicienii Prahovei’, scrisă de prof. univ. dr. Ion șt. Baicu, volum apărut în 2017, sub egida Casei de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploiești. La finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.

Director, Luminița Avram

Legea cu privire la sărbătorirea Limbii Române pe 31 august a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013. Motivul legiuitorului pentru alegerea acestei zile este că în aceeaşi zi are loc o sărbatoare similară în Republica Moldova numită „Limba Noastră“, încă din 1990.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională, scrie Agerpres. În legea 53/2013, se arată că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două Camere ale Parlamentului. Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul www.moldova.org. Totodată, o altă lege stipula renunţarea la grafia chirilică şi revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menţionând explicit faptul că limba moldovenească este identică cu limba română. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea naţională ”Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ”Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. În anul 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunităţi. De asemenea, au solicitat şi celorlalte asociaţii şi organizaţii româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române şi să o serbeze ca atare.

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.

În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.

De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.

Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.

Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.

Emigranţii au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.

Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.

Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină.

Cu mici deosebiri de accent sau pronunţie, limba română este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent de zona geografică, deşi în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina se vorbesc mai multe graiuri.

Dulcele grai moldovenescare în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, prin folosirea multor regionalisme şi prin unele diferenţe de gramatică.

Graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane, ambele graiuri au diferenţe de gramatică şi vocabular faţă de limba literară.

Graiul timocean şi cel vorbit în Mehedinți au caracteristici fonetice distincte şi fac tranziţia între cel muntenesc și graiul bănăţean.

Graiul muntenesc, fonetic şi lexical cel mai apropiat de limba română literară, a fost influenţat puternic de greci, bulgari sau sârbi, dar şi de diversele mode ale timpului.

Direcţia în care evoluează limba română în spaţiul public îngrijorează pe cei care cred în importanţa limbii vorbite şi scrise în spaţiul civilizaţiei. Modul de exprimare corect şi îngrijit este prea des ignorat, se fac frecvente greşeli de exprimare, prin cuvinte şi expresii scrise sau pronunţate greşit sau în acordul gramatical.

Pentru angajaţii instituţiilor publice a existat chiar un proiect de lege, respins însă, care instituia obligaţia salariatilor de a cunoaşte limba română şi prevedea ca sancţiune, pentru angajaţii care nu vorbesc sau scriu corect, pierderea locului de muncă.

În audiovizual, calitatea limbii române este monitorizată, începând din 2007, de responsabilii din două foruri importante, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

În urma monitorizărilor privind modul în care limba română e folosită de posturile de radio și televiziune din România, care prin larga audienţă, acoperirea teritoriului şi ponderea de emisiuni informative şi de dezbatere, au un important rol educativ şi cultural, se fac recomandări sau se aplică sancţiuni.

Reglementările, legile sau chiar sancţiunile nu sunt însă suficiente pentru a înlătura pericolul degradării limbii române. Neglijenţa cu care e vorbită limba, greşelile frecvente care tind sa devină reguli, utilizarea aşa-numitului limbaj de lemn sau pătrunderea masivă şi nejustificată a neologismelor sau a termenilor noi de care nu este nevoie, limba română având un vocabular suficient de bogat, precum şi anglomania exagerată nu îmbogăţesc, ci aduc confuzie şi degradeaza limba română.

„Limba noastră cea română“ a fost celebrată pentru prima dată în calitate de sărbătoare legală în Republica Moldova în 31 august 1990, după ce, la 31 august 1989, fusese adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar limba română dobândise statutul de limbă oficială în Republica Moldova.

În timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească în limba moldovenească şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior, prin articolul 13 din Constituţia din 1994 s-a statuat drept limbă oficială limba moldovenească, dar în 2013 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a interpretat că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență şi a ridicat la rang de limbă oficială limba română.

Din 1994 o parte din poezia “Limba noastră” scrisa de Alexei Mateevici, reorganizată sub forma a cinci strofe de câte patru versuri, a fost aleasă ca imn naţional al Republicii Moldova. Poezia este un elogiu adus limbii romane şi un îndemn pentru preţuirea ei.

In deschiderea stagiunii 2017-2018, cea de-a 68-a din istoria teatrului ploiestean, Teatrul “Toma Caragiu” va invita sa urmariti cel mai recent spectacol al sectiei Drama, “Unchiul Vanea”, de A.P. Cehov, in regia Sanzianei Stoican, vineri, 15 septembrie, de la ora 18.30. Urmatoarea reprezentatie va avea loc sambata, 16 septembrie, de la aceeasi ora, cand va asteptam la Premiera Oficiala a spectacolului, iar marti, 19 septembrie, spectacolul va fi sustinut in cadrul celei de-a XI-a editii a Festivalului “Zile si Nopti de Teatru la Braila”.

Teatrul pentru Copii “Ciufulici” va avea primele reprezentatii ale acestei stagiuni, duminica, 17 septembrie, de la ora 10.30 si 12.00, in sala Teatrului pentru Copii, cand veti putea fi partasi ai aventurilor magice din spectacolul “Amnarul fermecat”, adaptare de Cristian Pepino dupa H.C. Andersen.

In aceeasi zi, de la ora 18.30, Sala Teatrului “Toma Caragiu” va gazdui evenimentul “Caragiale – uriasul culturii noastre”, organizat in parteneriat cu Primaria Municipiului Ploiesti si Fundatia “Geo Barton”, cu ocazia comemorarii in 2017 a 105 ani de la disparitia marelui dramaturg. Evenimentul va include proiectia unui documentar despre importanta lui I.L.Caragiale in teatrul romanesc, urmata de alocutiuni ale unor personalitati ale culturii nationale: acad. Razvan Theodorescu, istoricul Lelia Zamani, actorii Horatiu Malaele si Tora Vasilescu.

Teatrul de Revista “Majestic” incepe aceasta stagiune cu doua reprezentatii ale spectacolului “My Fair Lady”, regia, scenariul si lightdesign Alice Barb, vineri, 22 septembrie si sambata, 23 septembrie, de la ora 18.30.

Biletele se gasesc la Agentia de bilete a teatrului si online, pe www.teatruploiesti.ro.

Decizie istorică a Bisericii Catolice din România. Episcopii au decis să facă alianţă cu Biserica Ortodoxă Română pentru a susţine demersul de declanșare a referendumului pentru modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României, conform e-communio.ro. Se doreşte modificarea acestui articol pentru a se scrie ‘negru pe alb ‘ că familia este alcătuită exclusiv dintr-un bărbat şi o femeie.

„Noi, episcopii catolici din România reuniţi în perioada 3-5 mai 2017 la Cluj-Napoca, în sesiunea plenară de primăvară a Conferinţei Episcopale Române, am luat act de amânarea discuțiilor cu privire la cererea de modificare şi reformulare a articolului 48, alin. 1 din Constituția României, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Reafirmăm, împreună cu cele 3 milioane de cetățeni, care au semnat un demers în această privință, că înlocuirea termenului „soţi” din actuala Constituţie cu sintagma „un bărbat şi o femeie” reflectă cu mai mare claritate modul de înţelegere a ceea ce este căsătoria creştină şi familia în România. Doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, şi numai în acest caz vorbim de căsătorie, poate garanta supravieţuirea unei societăţi şi a culturii sale; aceasta nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu alt fel de uniuni pe care echivocul din termenul „soţi” îl poate ascunde.

Constituţia are menirea de a sta la baza unei legislaţii adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia şi să fie respectată natura lucrurilor în tradiţia creştină; termenii „căsătorie” şi „familie” neputând fi utilizaţi decât pentru a defini realitatea uniunii stabile şi deschise la viaţă dintre un bărbat şi o femeie. Cea mai bună modalitate în care Statul poate tutela drepturile universale ale persoanei umane, demnitatea şi integritatea sa, este de a apăra drepturile familiei.

Familia, al cărei nucleu de bază este legătura dintre un bărbat şi o femeie, nu este o structură impusă persoanei, ci este locul natural în care fiinţa umană vine la existenţă şi în care poate să crească în modul cel mai propice. Familia este locul natural al relaţiei părinţi-copii. Persoana umană primeşte în familie acea protecţie naturală împotriva dificultăţilor de natură fizică, morală, spirituală. Iată de ce familia este marea resursă a societăţii. Ca instituţie socială naturală, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie stă la temelia civilizaţiei în societate. Fără căsătorie nu ar exista stabilitate pentru copii şi, în consecinţă, nu ar exista o comunitate autentic umană. Avantajele căsătoriei naturale sunt incomensurabile în plan economic şi social, moral, cultural şi spiritual, educativ. De fapt, căsătoria creştină are rolul unui sistem de imunitate naţional.

Cu grijă pentru viitor, pentru integritatea şi sănătatea morală a cetăţenilor României pe care o slujim în calitate de membri ai Bisericii şi ai societăţii, reafirmăm necesitatea revizuirii articolului 48, alin. 1, în sensul mai sus precizat. Trimitem această scrisoare deschisă în dorinţa de a apăra şi promova adevărul despre căsătorie şi familie”, spun episcopii într-o scrisoare deschisă.

Stiripesurse.ro

Ultima reuniune din luna august a Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești a avut loc lunea trecută, în același cadru natural al Clubului Jazz Cafe.

La ordinea zilei, cap de afiș,  regizorul Cătălin Apostol a divulgat din secretele tehnicilor de filmare și, implicit, a răspuns cu profesionalism la curioasele întrebări puse de participanți referitor la picanteriile din culisele filmării.

Ulterior, cei prezenți și-au exprimat părerile față de cele mai recente filme românești și străine, dar au expus adevărate cronici și față de unele filme românești de referință.

După cum reiese și din afișul reuniunii (autor Ștefan Damian), poetul Ioan Vintilă Fintiș a trecut în revistă noutățile editoriale și a prezentat ultimul său volum de poezii ieșit de sub tipar „Radiația Cubului”, a cărui Postfață a fost citită de Marian Zmaranda.

De această dată, de sub pedantul său microscop literar, Marian Zmaranda a prezentat nuvela „Molloy” a scriitorului Samuel Beckett, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în anul 1969, unul dintre cei mai profunzi si originali scriitori ai secolului XX. „Molloy” este o carte în care «ceea ce se exprimă» încearcă să ia forma liniștitoare a unei povești, și cu siguranță nu este o poveste fericită, nu doar prin ceea ce spune, lucru care este infinit lamentabil, ci pentru că nu reușește să-l spună. Acest rătăcitor, căruia îi lipsesc deja mijloacele de a rătaci, se învârtește etern în jurul unui țel obscur, disimulat, mărturisit, disimulat iarăși, un țel care are pe undeva legatură cu mama lui moartă, însă mereu pe cale de a muri, o legatură care, tocmai pentru că o abordează de la începutul cărții, îl sortește să rătăceasca necontenit în jurul ei, în stranietatea a ceea ce se disimulează și, totuși, nu vrea să fie arătat.

„Cel mai recent poem” i-a aparținut poetului Valentin Irimia, recitat chiar de autor, un poem scris ad-hoc, pe care ne-a promis că îl va trimite spre publicare de îndată ce îi găsește un titlu.

Versul, poezia, literatura pot fi un mod de comunicare ce invită la traversarea frontierelor dintre vârste. O prezență inedită în cadrul lucrărilor Cenaclului ploieștean a fost cea a unor elevi ploieșteni, aceștia fiind recompensați de președintele Cenaclului „I.L. Caragiale”, Ioan Vintilă Fintiș, cu câte un volum „Radiația Cubului” cu autograful aferent.

Per ansamblu, „ședința de vară” a Cenaclului ploieștean a avut un cuprins bogat ideatic şi tematic divers la care și-au adus aportul toți cei prezenți: Ioan Vintilă Fintiș, Ana Alice Neculea, Florin Manole, Corina Nistor, Marian Zmaranda, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Valentin Irimia, Virgil Rădulescu.

Redacția 24pharte.ro

Cu figura sa, parcă netezită  în piatră vulcanică, de vajnic conjurat al stereotipiilor realităţii, poet de pură energie vitală dar şi de îndelung meşteşug şi obstinată cultivare a inovaţiei, trăind o maturitate spirituală rodnică, Ioan Vintilă Fintiş şi-a consolidat în ultimii ani statutul original de creator anticanonic şi complet diferit în cadrul generaţiei sale, raliată aproape automat optzecismului. Debutând editorial odată cu primii noştri postmodernişti (după cum era regula atunci, într-un volum colectiv…), autorul Singurătăţii supreme (1991; prima sa carte de autor) s-a ilustrat  mai curând în acei ani ca un poet-“golan” şi un răzvrătit împotriva tarelor unei societăţi care împingea într-o tranziţie ignobilă, fără sfârşit, refuzul de a se schimba din temelii. A protestat şi şi-a exprimat opoziţia atunci faţă de o atare infamă deturnare a spiritului revoluţiei, alături de câţiva prieteni, cântându-şi versurile, cu acompaniat de chitară, oriunde o sală sau un spaţiu public mai larg puteau fi luate cu asalt. Ieşirile malcontentului nostru, trebuie spus,  nu   aveau nimic cu programul  ideologic al vreunei grupări sau partid politic, ci  erau expresia reacţiei directe şi necontrafăcute a unei conştiinţe morale şi civice ultragiate, tutelată de  un spirit justiţiar deosebit de pregnant, specific artistului  cetăţean.

Fără a fi neapărat un poet prodigios,  Ioan Vintilă Fintiş cred că apropie cu Radiaţia cubului  un număr de circa douăzeci de volume de poezie publicate, un patrimoniu artistic menit să releveze, dacă vrem,  nu numai o adevărată  şi devorantă iubire pentru “acel lucru gingaş, înaripat şi sacru”, cum denumea Platon Poezia, dar şi adevărul incontestabil că un poet este poet toată viaţa, de când trăieşte primul miracol al “încarnării” harului acestei excelenţe şi până când mâna care o (îl) prelungeşte pe hârtie cade alături de  ea, precum o aripă neînsufleţită. Un creator de poezie, neocolit de talent şi care susţine în stilu-i enorm  că are zeul său personal, precum autorul nostru, s-a format şi s-a re-inventat,  cu o stăruinţă demnă de toată lauda, în ani, pe cât de intens travaliu asupra cuvântului, depurat cu atenţie  de toată pojghiţa de prejudecăţi şi orice “pietate” convenţională, tot pe atât de misterioasă conjuncţie cu un  duh al  lui, care i-a fost mereu un vehicul excepţional pentru vis şi taină… Mai mult ca oricare altul dintre poeţii congeneri – şi această particularitate de metabolism creator constituie nota fundamentală poate a prestaţiei sale artistice – Fintiş este un incitant provocator şi explorator al latenţelor verbului, nutrind nesmintit convingerea că nevăzutele şi ascunsul pot întemeia în orice secundă “regate” cu o mie de chei şi o mie de uşi.  Datorită acestei mistici creatoare, pe care poetul şi poezia sa  au exchibat-o de la bun început, fiecare vers al lui Ioan Vintilă Fintiş, debordând de tensiunea unor idei, “legende” şi viziuni, ar putea fi prin el însuşi o privelişte poetică perfect încărcată de propria sarcină. Poet ludic dar şi reflexiv, iscusit mânuitor de muletă, însă nu mai puţin  umanist;   “născut împotriva realului” şi poate şi a restrictivei  lui bune măsuri, prea omeneşti, Fintiş refuză orice limitare a libertăţii sale de expresie, construind  inspirat,  abundant şi excesiv,  până în marginea unei dezordini asumate (arareori, redundantă), nişte arhitecturi mai puţin obişnuite,  însă  foarte ale sale, în aparenţă, ridicate  împotriva tuturor legilor echilibrului clasic. Privit ca sărbătoare a libertăţii, aşadar,  acest haos care se gândeşte pe sine şi instituie un alt rang al realităţii pare a nu fi, în fond, decât aspiraţia dezmărginită a omenescului  către un plin  absolut, astral şi mântuitor, spre care se simte în permanenţă atras. La vârsta marilor încercări şi temeri existenţiale, când “viaţa se retrage spre moarte, iar aceasta către cu totul altceva”, cu un tupeu păgân, poetul imploră Divinitatea să-i salveze de la uitare, dacă nu chipul, atunci măcar numele, căci toată clipa nu a  visat decât pentru viaţă, “cu pământul privirii”. Spre această ordine subtilă, lasă el să se înţeleagă,  poezia sa nu s-a vrut decât  cutia de rezonanţă a muzicii unui “portativ de aştri”, resimţită, aici pe pământ,  printr-un “cub muzical”. O suprarealitate la puterea a treia, nu-i aşa? a unei mărimi conceptuale, ideale,  de care Fintiş vorbeşte “explicit”, pe cât se pare, prima dată, în volumul de faţă, deşi, cu siguranţă,  o gândeşte şi o exploateză ca resursă poetică de la bun început.

“Cubul” radiant, ca poliedru ontologic cu mai multe feţe sau, de ce nu? eon gnostic, este desigur succedaneul abstract al mirificilor ochi prolifici, şi în ultimă instanţă simbolul privirii ca spaţiu gânditor, căreia poetul îi dedică un encomion chiar la începutul volumului; instrument miraculos al instituirii poieinului vizionar, pe de o parte, dar şi piramidă într-un deşert cu vârful  în sus  a existenţei tropismului avar şi  legăturii eului emitent  cu taina.  Un eu, e cazul să subliniez,  de o mobilitate eclatantă, împrumutând, pe rând, masca unor personaje misterioase şi extrem de diferenţiate: Astronomul, Minotaurul, Călătorul, Pasărea, Daimonul, Vulturul, Magistrul, Botezătorul… Pomenitul eon gnostic (non erat hic locus!) –  pentru a numi cumva spiritul eteroclit al acestei augmentative inteligenţe  creatoare (pe cât de limpide, tot pe atât de enigmatice) –  este poetul însuşi,  receptacul ideal al fecundării şi multiplicării luminii şi bucuriei de a trăi, al capacităţii de a  visa în voie  şi de a plăsmui însuşi chipul Domnului după chipul său!;  al tristeţei, infrigurării, singurătăţii şi spaimei de moarte; al nădejdei de a supravieţui şi curajului de a înfrunta neantul… “Cubul” radiant conţine “celulele vii ale spaţiului gânditor”, antidot împotriva odihnei mortificatoare şi, totodată, ingredientul activ al  Re–naşterii dintr-o sămânţă de iarbă… Emanaţie a facultăţii de a face să vorbească latenţele dar şi inteligenţa atâtor  ipostaze ale divinului,  pentru  Ioan Vintilă Fintiş, poezia este iluminare şi miracolul absolut. O religie a Tainei desfăcută din hieroglifa straturilor geologice ale realului şi o succesiune de avataruri. Iată, scrie el,  în “Ce spaţiu gânditor şi privirea!” (II), văd Babilon. Troia și Theba. Rusalim./  LaoKongGautamaHristos: M-am născut!

  Ştefan Ion Ghilimescu

    07.06.2017

Născut pe mal de Prut, în condiţiile unei Moldove sovietice, face studii în istorie la Iaşi, imediat după renaşterea Moldovei ca stat Independent, traversează o carieră frumoasă de sportiv,  apoi se întoarce acasă şi promovează o poziţie de verticalitate naţională prin tot ceea ce face. Cu toate acestea, Octavian Tîcu se declară un OM fericit. Care este secretul?

Octavian Țîcu – Platon are formula fericirii pe care eu n-am s-o inventez şi care îmi convine, pentru că este cea care m-a modelat pe mine: ”Înţelepciunea de a lua decizii corecte în viaţă”. Am luat trei decizii corecte în viaţă. Prima de merge la facultatea de istorie. A doua de a merge la Iaşi şi a treia de a mă întoarce în Moldova. E nevoie şi de sănătate care să-ţi permită să pui în aplicare deciziile. Aici, sportul m-a ajutat şi mă ajută în continuare să-mi menţin tonusul existenţial. Să fiu iubit şi respectat la locul unde activez şi muncesc. Sigur, nu întotdeauna este aşa pentru că ceea ce am încercat să fac ca Ministru mi-a adus şi mulţi duşmani, dar prevalează energia pozitivă care-mi întreţine acest entuziasm. Capacitatea de a reuşi este unul din pilonii fericirii. Eu ca sportiv am învăţat cum să reuşesc. Toţi ştiu că pentru mine lucruri imposibile nu există. Ce am început totul am dus la bun sfârşit şi am reuşit: fie că e jurnalism, fie că e politică, fie că e managementul sportiv sau scrierea cărţilor.  Toate rezultă din încrederea pe care o am în propriile capacităţi şi forţe. Şi sigur un alt detaliu ar fi banii. Fără ei este greu, dar nici mulţi ca să-mi poată afecta echilibrul meu existenţial şi emoţional

Întâi de toate vă declaraţi român. Şi faceţi multe în acest sens. Ce aşteptări aveţi de la România în raport cu Republica Moldova  în contextul prezentelor tensiuni din regiune?

Octavian Țîcu – Sigur cei 26 de ani de independentă au avut un caracter complicat în relaţiile dintre Republica Moldova şi România. De multe ori sub aşteptările unor relaţii fireşti care erau determinate comunitatea istorică şi identitară şi lingvistică, dar după anul 2009 lucrurile s-au schimbat. Avem o guvernare care vede în România un prieten şi avem un număr tot mai mare de cetăţeni ai RM care sunt şi cetăţeni ai României, prin urmare relaţia este, să zicem, multidimensională, pe de o parte determinată de politicile statului Român fată de majoritatea româneasca  din Republica Moldova, pe de altă parte, avem o masă destul de compactă de cetăţeni români, care au un cuvânt greu de spus. Mai mult ca imagine decât ca şi greutate politică asupra procesului electoral din România bătălia pentru românii din Republica Moldova este deja o componentă a retoricelor electorale în România. Astfel că încă dacă m-aş referi diferenţiat la ele, aş spune că în contextul actual de insecuritate şi răsturnare, dacă vreţi, a unei situaţii cu care ne-am obişnuit de 20 de ani, bazată pe securitatea colectivă. România rămâne unul din garanţii principali ai integrităţii teritoriale şi a contracarării unor pericole care vin din exterior atâta timp cât România are de apărat în această tară atât cetăţenii săi cât şi masa generală de români. Pe de altă parte, sigur, luând în considerare traseul european al RM , aşteptările sunt determinate de continuarea dialogului din cadrul acestui format european, continuarea liniilor de dialog în vederea asigurării securităţii energetice a Republica Moldova şi mă refer atât la Conductă de gaz, cât şi la liniile de înaltă tensiune care ar asigura Republicii Moldova o autonomie energetică fată de Federaţia Rusă şi aşteptam un dialog mai nuanţat asupra unor aspecte determinate de investiţiile României, implicările şi activismul manifestat de Guvernul României în pregătirea acelor etape necesare a procesului de integrare. În general însă, ca un mesaj pentru toţi românii din România, nu numai la nivelul politicelor, am scris şi într-un editorial pentru TransMedia ce aşteptam noi, este o deschidere a Republicii Moldova, către România, o bună înţelegere a politicelor de la Chişinău şi această manifestare de deschidere poate fi determinată de încercări mai extinse a României, a românilor de acolo, de a veni la Chişinău.

Susţineţi că sunteţi European. Aţi scris recent: ”Moldova este ţara jumătăţilor de măsură”. După dumneavoastră, ce direcţie de dezvoltare va aborda  Republica Moldova după alegerile din toamnă, chiar dacă ţara presupune încă o profundă criză la capitolul orientare?

Octavian Țîcu – Prima noastră transformare la nivel identitar a fost transformarea noastră din Homo Moldovanus în Homo Sovieticus, într-o identitate care simulează pe specificul acestei regiuni, și doi transformarea din Homo Sovieticus în Homo European, pentru că noi am revenit în familia europeană. A fi european înseamnă a te revendica de la totalitatea reperelor civilizaţiei europene. Marele regret este că societatea noastră nu are un discernământ clar în a se defini european şi asta face complicată percepțita Uniunii Europene ca o opţiune categorică şi face ca opţiunile Est-Vest să fie extrem de instabile de multe ori determinate şi de influenţele externe pe care avem. Iar, în definitiv campaniile electorale la noi, ca şi asta care va fi în toamnă, vor fi determinate de orientările externe mai mult decât agenda internă, ceea ce este regretabil pentru că niciodată n-am reuşit în timp să consolidăm o agendă internă determinată de schimbările interne, de necesităţile interne, de transformări economice, pe reformare sistemului intern, dar totdeauna a prevalat aceste orientări externe care fac ca actualmente să avem două grupări mari aşa, pe de o parte partidele de dreapta şi centru-stânga care optează pentru integrarea în spaţiul european şi partidele de stânga, în mod special cel socialist sau cel al comuniştilor, care sunt orientaţi spre uniunea Euro-asiatică.

Sunteţi şi profesor universitar. Publicaţi continuu, aveţi cursuri calitative, cu cercetări şi proiecte noi. Cine sunt studenţii basarabeni de azi? Cum au evoluat în ultimii 20 ani, după observaţiile dumneavoastră?

Octavian Țîcu – Studenţii sunt deja o masă mai activă, mai degajată, cu un simţ mai accentuat al identităţii româneşti, decât erau înainte, pe de o parte, pe de altă parte este un tineret axat spre efectele globalizării, influenţat de posibilităţile care se deschid în contextul globalizării, prin Work and Travel sau alte programe europene, deja mulţi dintre ei au fost parte a lumii occidentale, astfel încât problema tineretului actualmente este cu de reuşim să-l menţinem acasă sau să-l reîntoarcem acasă, după ce el este în contact datorită călătoriilor de studii sau alte genuri de activităţi pentru a fi înregimentat în operă de transformare a acestei societăţi.

Mai ştim un…secret.  Munciţi asupra unei lucrări complexe care ar face lumină în cine este Homus Moldovanus.  Dacă se permite să ştim despre subiectul dat, mai mult decât o frază.  

 Octavian Țîcu  – Cartea de fapt este rezultatul unei cercetări mai îndelungate pe care eu am început-o încă din S.U.A. când am fost în calitate profesor Fulbright, care va lua în considerare în totalitate perioada de la 1812 până în prezent într-o încercare mai neobişnuită unde arăta că politicile sovietice de construcţie a acestui individ au fost extrem de concertate şi subscriu unei ideologii de stat. Iar, Homo Moldovanus este un un produs unic care pe de o parte era un sovietic consumator de ideologie, cultură şi propagandă sovietică, rusă, iar pe altă parte era un tip profund antiromân s-au refractat fată de tot ce era românesc, care vorbea o limbă românească împuiată cu cuvinte în limba rusă pe care o considera limba moldovenească. În timp a generat o aderentă fată de această identitate, care cu regret s-a regăsit şi în contextul post-sovietic, pentru că de fapt marea noastră bătălie în cadrul acestui stat este bătălia identitară, atât individuală cât şi statală între cei care consideră acest stat unul românesc şi cei care îl văd că o emanaţie a unei identităţi de tip sovietic. Toate guvernările până în 2009 au cochetat cu acest moldovenism de tip sovietic pentru că mereu a fost folosită acea argumentaţie privind distinctivitate dintre moldoveni şi români, privind limba molodvenească ca ceva separat ca instrumente de construcţie a acestui stat.

Sunte-ţi şi istoric. Investiţi eforturi în reabilitarea memoriei Basarabenilor (români), prin proiectul ”Expediţiile Memoriei”. Primul pas a fost – Kazahstan. Ce urmează, în contextul tensiunilor din regiune şi ce impedimente întâlniţi în realizarea proiectului?

Octavian Țîcu  – Nu sunt impedimente. Marele impediment a fost că nu am reuşit să-l implimentez ca ministru, pentru că eu am iniţiat ”Expediţiile Memoriei”, fiind în calitate de Ministru al Tineretului şi Sportului, iar faptul că am fost debarcat m-a lipsit de finanţarea statului, dar mulţumim Guvernului Român şi Departamentului Românilor de Pretutindeni care au oferit posibilitatea realizării acestui proiect într-o formă mai restrânsă. Am mers cu 10 studenţi în prima expediţie în regiunile de nord ale Kazahstanului, în Karaganda. A fost o experientă care ne-a depăşit aşteptările. Ce am văzut acolo este unic. O masă  românească de 20.000 care a fost 33.000 la sfârşitul perioadei sovietice, la fel de rătăcită identitar în a fi moldovenească sau românească, dar au fost multe lecţii care le-am învăţat. Am văzut lagărele de prizonieri români. Am iniţiat câteva proiecte, unul dintre care este publicarea unei cărţi despre prizonierii de război români din Kazahstan, un film despre românii de acolo, toate acestea urmând a fi finalizate anul acesta, când vom merge în a doua expediţie deja în sud, în regiunea Alma-Atî, unde există altă masă compactă românească. Iar la anul, aşa cum spuneam şi în alte circumstanţe vom merge în Siberia, unde deja avem stabilit, datorită televiziunii române, conexiuni cu Novosibirsk-ul, comunităţi de români care au fost deportaţi acolo şi care urmează să le recuperăm în comun acord şi cu sprijinul unui proiect similar din Lituania, care se numeşte ”Misia Sibiri” şi care ne-a oferit logistica şi suportul lor în regăsirea acestor trasee, pentru că multe dintre locaţiile deportărilor românilor din 1941-1949 au coincis cu cele ale lituanienilor.

Tot ca istoric aş vrea să vă întreb: V-aţi aşteptat (măcar teoretic) la aşa rapiditate de evenimente în vecinătatea de est a Republicii Moldova?

Octavian Țîcu  – Da, sigur. Eu am şi scris despre asta, şi vorbesc continuu. Rusia, cam la o distantă de 20-30 de ani, revine în forţă în această regiune. Ţările care au învăţat istoria au ştiut acest lucru şi la timp într-o perioadă scurtă, profitând de aceste recul  al Rusiei, au intrat în UE şi şi-au tras deasupra scutul NATO. Cei care nu au reuşit sunt, după cum vedem, expuşi unei invazii din partea federaţiei Ruse care, de altfel, era de aşteptat şi previzibil că va acţiona astfel în Ucraina, în condiţiile în care consideră prezenta Occidentului în Ucraina un pericol direct la adresa securităţii sale. Dincolo de asta părţile de Est şi Crimeea fac parte din, aşa numitul, nucleu rus pe care Rusia nu putea să-l cedeze, pentru că acesta este constructul mintal imperial rus şi logica funcţionarii statului rus.

Încă o identitate a d-stră este cea de sportiv. De 7 ori campion national la box şi primul Basarabean (de după ’90) la Olimpiadă. Aţi fost supranumit boxerul inteligent sau istoricul bătăuş!!! Unde vă regăsiţi mai mult?  

Octavian Țîcu  – Este un domeniu care mi-a adus foarte multă imagine, mi-a adus încredere de sine, mi-a adus un rost în ceea ce am fost. Sunt deja într-o altă dimensiune. Am impresia că a fost într-o altă viaţă şi n-am făcut-o eu. Acum sunt istoric. Desigur mai activez şi în domeniul sportului pentru că sunt vice preşedinte al Ligii de Box Profesioniste şi uneori mă ocup de organizarea Galelor de Box Profesionist. Dar este deja o pasiune.

Printr-o voie a sorţii a urmat postul de Ministru al Tineretului şi Sportului. Cu ce lecţie de viaţa aţi ieşit de acolo?

Octavian Țîcu  – Am învăţat multe. Chiar dacă iniţial am fost reticent în a mă angrena în această funcţie, am învăţat că actul guvernării este simplu, atunci când vii să conduci pentru binele domeniului în care activezi. Am înţeles că la locul unde vii trebuie să cunoşti bine domeniul de activitate, eu îl cunoşteam şi aceasta m-a ajutat. Am mai înţeles că politica este ipocrită şi de foarte multe ori naivitatea mea intelectuală refuza cu greu să recunoască acest lucru, ceea ce mi-a adus şi căderea precipitată din Guvern. Însă rămân ferm convins că RM poate fi schimbată din interior atunci când va exista o voinţă politică şi o dorinţă de a schimba lucrurile şi rămân încrezător că voi putea realiza cât de curând acest lucru.

Zelinschi ANA
Clement LUPU

La Nisporeni, pe 28 august 2011, a fost inaugurată Crucea Mântuirii Neamului Românesc, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţilor românilor, realizată după modelul celor de la Putna şi de pe Dealul Perchiu din Oneşti.

Rod al jertfei românilor de pe ambele maluri ale Prutului, această cruce este ridicată pe un loc în care, în vremuri de restrişte, povestesc localnicii, se aprindeau ruguri de lumină pentru a atenţiona poporul de pericol.

Parcă toate rugurile înălţate în sute de ani de necontenite primejdii, sfinţite fiind de rugile ridicate spre Domnul, în ziua de 28 august, s-au concentrat într-un singur rug de lumină ce brăzdează văzduhul vertical – jertfă de lumină către Hristos cel Răstignit şi Înviat, dar şi orizontal – unind măcar privirile românilor de pe ambele maluri ale Prutului într-o singură inimă. Graniţa dintre România şi Basarabia este astfel desfiinţată, deocamdată, pe întreaga durată a nopţii, de lumina crucii de la Nisporeni. Ea ne hrăneşte speranţa că nu sunt departe zorii unei zile în care neamul românesc va rupe peceţile puse de groparii ideii de unitate naţională.

Construcţia din fier reprezintă o cruce impunătoare și a fost înălţată pe dealul Zghihaia, un punct înalt din vecinătatea satului Vărzăreşti. Când vorbim de “Crucea Mântuirii Neamului Românesc” vorbim de fapt despre un complex ce cuprinde, pe lângă crucea propriu-zisă, de 35 de metri, pe care sunt instalate leduri puternice ce o face vizibilă, noaptea, pe o rază de 100 km pe ambele maluri ale Prutului, şi o capelă cu hramul Tuturor Sfinţilor Români, precum şi o clopotniţă de dimensiuni mai mici. Crucea se află, deloc întâmplător, situată în apropierea Cimitirului Eroilor Români căzuţi în al Doilea Război Mondial, nu departe de Mănăstirea Vărzăreşti.

„(…) Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii. Prin dreapta credinţă în Dumnezeu, izvorul vieţii, al dreptăţii şi al adevărului, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cel mai mult la formarea unei culturi a comuniunii de cuget şi simţire a întregii „seminţii româneşti”, pe care au promovat-o constant cronicarii şi mitropoliţii Moldovei în scrierile lor (…)”, a scris, la vremea respectivă, Patriarhul Daniel.
Crucea de la Nisporeni reprezintă primul monument din Republica Moldova dedicat unității românilor şi este ridicată pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului . Aflat în vecinătatea Cimitirului Eroilor Români şi a Mănăstirii Vărzăreşti, complexul va constitui un loc de pelerinaj, de omagiu şi de rugă pentru mântuirea poporului român. Proiectul a fost derulat de postul de Radio Vocea Basarabiei şi Asociaţia Culturală Pro-Basarabia şi Bucovina, filiala Oneşti.

I.M.

Catedrala Mântuirii Neamului este un subiect care a fost pe buzele multor români în ultimii ani. Blamată din motive politice și ideologice, noua Catedrală Patriarhală din București este unul dintre puținele, dacă nu chiar singurul obiectiv, care va marca concret și grandios, împlinirea centenarului Marii Uniri.

Că așa stau lucrurile o dovedește faptul că una dintre marile personalități ale lumii religioase, Patriarhul Constantinopolului, SS Bartolomeu, a anunțat că va sosi la București pentru inaugurarea Catedralei Naționale. Patriarhul Constantinopolului este „primul dintre egalii” Bisericii Ortodoxe, fiind, prin tradiție, liderul simbolic a celor peste 300 de milioane de ortodocși.

Acesta a anunțat săptămâna trecută că a fost invitat de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sfințirea noii Catedrale.

„Transmit salutarea și îmbrățișarea mea frățească tuturor Fraților Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române și vă doresc să terminați împreună, cât mai repede cu putință, Catedrala Patriarhală (Națională – n.r.) de mare cuviință care se construiește acum în București.

Un mozaic care prezintă o inscripţie în limba greacă, realizat în urmă cu 1.500 de ani, a fost descoperit în timpul unor lucrări pentru instalarea unor cabluri de comunicaţie în partea veche a oraşului Ierusalim, informează Reuters,

Inscripţia face referire la împăratul roman Iustinian şi la Constantin,stareţ în biserica fondată de Iustinian în Ierusalim.

„Cel mai evlavios împărat roman Flavius Iustinian şi preotul cu cea mai mare dragoste pentru Dumnezeu, Constantin, au construit clădirea în care (mozaicul) s-a păstrat în timpul indictio 14”, arată inscripţia.

Indictio este o veche metodă de măsurare a timpului, ce număra anii în care se percepeau taxe. Potrivit arheologilor, mozaicul datează din anii 550-551 e.n.

Iustinian a fost unul dintre cei mai importanţi conducători din epoca bizantină. În 543 e.n., el a înfiinţat Biserica Nea (Nouă) din Ierusalim – una dintre cele mai mari biserici creştine din estul Imperiului Roman şi cea mai mare din Ierusalim la acea vreme.

„Faptul că inscripţia a supravieţuit este un miracol arheologic. Visul oricărui arheolog este să găsească o inscripţie atât de bine păstrată, aproape intactă.”, a declarat David Gellman, director al lucrărilor.

Cercetătorii sunt de părere că mozaicul aparținea unei clădiri, localizată în apropierea Porţii Damasc din Ierusalimul vechi, în care se adăposteau pelerinii creștini.

Mozaicul, prezentat presei miercuri, a fost descoperit la începutul acestei veri.

I.F.

Marele om politic Corneliu Coposu a acordat pe 20 august 1945 un interviu amplu pentru Associated Press în care a dezvăluit în detaliu culisele acţiunii din 23 August 1944, care a condus la răsturnarea regimului dictatorial al mareşalului Ion Antonescu. Articolul n-a mai apărut la vremea respectivă în presa din România deoarece liderul ţărănist Iuliu Maniu l-a oprit de la publicare.

Istoricul sălăjan Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a descoperit în baza de date a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii un document istoric legat de lovitura de stat din 23 august 1944. Este vorba despre un interviu acordat de Corneliu Coposu jurnalistei Margaret Tayer, corespondent al agenţiei de ştiri Associated Press. Discuţia dintre cei doi a avut loc pe 20 august 1945, la aproape un an de la evenimentele care au condus la arestarea mareşalului Ion Antonescu. Corneliu Coposu relatează în detaliu cum a decurs conspiraţia gândită încă din anul 1941 de liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, pentru răsturnarea regimului dictatorial condus de mareşal. Teoretic, articolul era programat să apară pe data de 23 august 1945 în ziarul „Dreptatea“, oficiosul PNŢ. Cu toate acestea, Maniu a interzis publicarea articolului în ultimul moment, liderul ţărănist considerând că „nu este momentul să se analizeze, în presă, fazele şi culisele loviturii de Stat“. În august 1945, la conducerea României se afla guvernul comunist condus de Petru Groza. Guvernul Groza fusese impus cu forţa de sovietici pe data de 6 martie 1945, la scurt timp după Conferinţa de la Ialta, unde un acord secret semnat între liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică avea să condamne România la comunism pentru următorii 45 de ani. În plus, în august 1945 suveranul Mihai I tocmai intrase în greva regală, declanşată de refuzul lui Petru Groza de a demisiona la cererea regelui, fapt fără precedent în istoria monarhiei române.

În acest context, comuniştii desfăşurau o campanie amplă de mistificare a adevărului istoric referitor la lovitura de stat din 23 august 1944, iar interviul lui Coposu era menit să contracareze dezinformarea oficială. „Comuniştii au confiscat evenimentul, atribuindu-şi toate meritele loviturii de stat. De altfel, după preluarea puterii în stat, regimul comunist a declarat 23 august Ziua Naţională a României. Spre sfârşitul regimului comunist, Nicolae Ceauşescu a transformat titulatura evenimentului în «revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă», toţi românii fiind obligaţi să participe la defilări şi manifestări pe stadioane, în cadrul cărora era aniversată, de fapt, familia Ceauşescu, şi nu evenimentul propriu-zis“, explică istoricul Marin Pop. Nu există informaţii care să indice că articolul a fost publicat la vremea respectivă de către Associated Press. Interviul va fi publicat în volumul „Corneliu Coposu sub lupa Securităţii“, coordonat de istoricul Marin Pop, la Editura ALL din Bucureşti. Cartea va fi publicată ca urmare a câştigării de către istoricul sălăjan a primei ediţii a concursului de manuscrise din perioada comuniste, organizat în februarie 2016 de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.   Redăm mai jos, integral, interviul acordat pe 20 august 1945 de către Corneliu Coposu: „Începutul acţiunii pregătitoare este situat în aprilie 1941“ Associated Press: Răsturnarea de la 23 august 1944 care se aniversează acum într-o atmosferă destul de încordată, a fost evenimentul crucial care a determinat prăbuşirea dictaturii şi încetarea Războiului nepopular în care România era angajată de către factori politici nereprezentativi care au acţionat împotriva opiniei publice. Presa română a publicat diferite relatări, declaraţii, interviuri şi comentarii de tot felul pe marginea acestui eveniment. De curând s-a lansat în cercurile de stânga o formulă nouă botezată ca insurecţia armată. În calitatea dumneavoastră de secretar politic şi colaborator apropiat al Preşedintelui Maniu care aţi făcut parte din conspiraţia de la august 1944 şi aţi fost prezent la toate etapele de pregătire şi realizare, vă rugăm să ne precizaţi care este după opinia dvs. definiţia evenimentului. Corneliu Coposu: Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. Acţiunea întreprinsă s-a bucurat de acordul desăvârşit al majorităţii covârşitoare a poporului roman care a fost în mod consecvent, antidictatorial, anti-antonescian şi antihitlerist. Poporul roman a fost cu totul favorabil încetării războiului în Est şi desprinderii din Axă, precum şi dornic să restaureze instituţiile democratice călcate în picioare însă nu masele insurgente au realizat răsturnarea ci un grup de conspiratori luminaţi, în colaborare cu Palatul.   Opinia publică din străinătate care nu a avut posibilitatea să cunoască culisele politice, activitatea conspirativă şi acţiunile discrete care au stat la baza succesului remarcabil al opoziţiei care milita pentru ALIAŢI este dornică să cunoască amănunte legate de pregătirea loviturii. Când situaţi d-voastră începutul acţiunii pregătitoare? Începutul acţiunii pregătitoare este situată în primăvara anului 1941 (aprilie), când se conturase clar perspectiva intrării României în război, alături de Axă. Relaţiile României cu Aliaţii ei fireşti (Anglia, Franţa, Statele Unite şi Uniunea Sovietică) urmau să fie rupte, iar ţara aluneca pe povârnişul dependenţei totale faţă de Germania. Dictatura militară instaurată de Antonescu (în sucesiunea dictaturii legionare şi a celei regale) împingea ţara la război contra Uniunii Sovietice, împotriva dorinţei populaţiei (lipsite de posibilităţi de manifestare).   Faţă de războiul din perspectivă, dl. Maniu avea următoarea opinie: Basarabia şi Bucovina de Nord (ocupate abuziv de Uniunea Sovietică în anul precedent) sunt teritorii româneşti. În conformitate cu principiile stabilite de Aliaţi (Casablanca, Atlantic) la care au aderat şi sovieticii, niciunul din aliaţi, nu puteau să întreprindă ocuparea unor teritorii străine, ci trebuia să respecte fronturile din 1938 (care înglobau Basarabia şi Bucovina de Nord). În cazul când armata germană pornea războiul din Est, România era îndreptăţită să-şi reocupe teritoriile răpite, până la vechile frontiere, fără să depăşească acele frontiere. Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au fost printre coordonatorii conspiraţiei pentru răsturnarea regimului Antonescu DESEN Vali Ivan   Dl. Iuliu Maniu a stabilit, încă din ultima fază a dictaturii regale, o înţelegere fermă cu dl. Dinu Brătianu, pentru a întreprinde (partidul naţional ţărănesc şi partidul liberal rămas credincios Brătienilor) acţiuni comune, împotriva dictaturii, pentru restaurarea constituţiei nesocotite, a concepţiilor democratice călcate în picioare şi a regimului parlamentar, pe plan intern şi acţiuni comune pentru salvarea independenţei şi suveranităţii naţionale, pentru salvarea integrităţii teritoriale şi respectarea orientării politicei externe tradiţionale şi a vechilor alianţe, – pe plan extern. În timpul guvernării legionare şi mai apoi militare, această înţelegere s-a menţinut şi s-a manifestat prin consultări reciproce, acţiuni paralele sau commune, în toate problemele de interes major.   În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu (n.r. – foto jos) în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal: Dl Maniu a solicitat (ca reprezentat al opoziţiei unite – P.N.Ţ. şi P.N.L.) o întrevedere comună cu cei doi reprezentanţi diplomatici ai guvernelor englez şi American la Bucureşti (după ce tratase cu aceştia separate, în trei, respective două întrevederi). Conferinţa a avut loc în 27 aprilie 1941 la sediul legaţiei britanice, cu participarea dlui Maniu, a d-lui Reginald Hoare şi a d-lui Gunther. Cu acest prilej s-au tability toate măsurile ce urmau să fie luate după întreruperea relaţiilor diplomatice cu Anglia şi U.S.A.   Astfel: Constituirea a două grupuri de legătură, între „opoziţia unită” din România şi o reprezentaţă autorizată a guvernului englez; aceste grupuri urmau să fie înzestrate cu mijloace sigure şi moderne de comunicare (emisie-recepţie) şi cu bază materială de activitate, precum şi cu cifru. Pentru acoperirea cheltuielilor legate de acţiune s-a afectat disponibilul Soc. „Unirea” de Petrol.   S-au luat toate măsurile destinate reînodăriii legăturilor, în cazul când reţelele ar deveni indisponibile (trimiterea de oameni instruiţi şi înzestraţi cu material adecvat, direct din Anglia). Cu acest prilej Dl. Maniu a cerut celor două guverne: să asigure anularea arbitrajului de la Viena şi retrocedarea Transilvaniei de Nord; să asigure dreptul României la frontierele din 1938 (Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul dobrogean); să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al României; să nu recunoască guvernul Antonescu, instalat la conducere în mod neconstituţional şi să considere caducei toate actele sale. Răspunsul guvernului englez şi amrican urma să fie comunicat de către reprezentanţii diplomatici, după contactarea acestor guverne. – Răspunsul a sosit după o săptămână şi a fost adus la cunoştinţa D-lui Maniu de către respectivii miniştri plenipotenţiari, printr-o notă verbală cu următorul cuprins: Guvernul Statelor Unite este de acord deplin ca toate măsurile avizate de guvernul Marii Britanii şi se consideră angajat în toate aceste măsuri.   Guvernul britanic dă asigurări categorice că nu va recunoaşte niciodată arbitrajul germano-italian de la Viena şi urmările lui şi consideră Transilvania atribuită Ungariei drept teritoriu românesc aparţinând României; în ce priveşte frontiera româno-sovietică este favorabil temei româneşti, însă nu poate contracta nici un angajament, soluţionarea problemei fiind în funcţie de comportarea României şi tratatele dintre Aliaţi; în ce priveşte reglementarea intervenită prin acordul încheiat la Craiova cu Bulgaria, socoteşte inoportună orice imixtiune, acest diferent fiind reglementabil numai între cele două ţări. În ce priveşte guvernul Antonescu, opinia publică românească este cea care trebuie să ateste prin acţiuni deschise nelegimitatea lui. Guvernul este dispus să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al naţiunii române şi să colaboreze cu ea, susţinând în măsura posibilului activitatea ei şi dându-i tot concursul, ca răspuns la toate solicitările ei.   Guvernul pune la dispoziţia „opoziţiei unite” mijloace de comunicare şi propagandă şi va asigura permanenţa legăturii stabilite. (S-au pus la dispoziţie: două aparate de emisie, 5 de recepţie, fonduri). Dl. Maniu a construit, ca urmare Grupul Rică Georgescu (ing. Popescu, Iaroslavici, Beza, etc.) şi Grupul Vişa (Radocea, etc.) cel dintâi din persoane apolitice, iar cel de al doilea din aderenţi P.N.Ţ. În subsidiar s-au organizat grupurile de legătură ing. Ciupercescu, Câmpeanu (Dir. Gen. C.P.R.) Simşa şi Păsătoia-Bădescu (de agitaţie şi propagandă). Pentru ipoteza descoperirii grupurilor s-a stabilit ca „în extremis” la legaţiile Elveţiei (René de Weck) Turciei (Suphi Tanrîöwer) şi Suediei (Gerster).   După căderea grupurilor Georgescu-Vişa, englezii, la cererea D-lui Maniu, au trimis echipa de Chastelein-Poster-Meţianu, eşuată şi apoi echipa Doran-Ţurcan (paraşutată în teritoriul controlat de Mihailovici şi strecurată peste Dunăre în ţară).   Prin aceste grupuri de legătură s-au transmis relatări cu caracter politic, s-au primit informaţii legate de evenimentele de războiu şi de tratativele diplomatice până la 23 August 1944. După arestarea grupărilor Rică Georgescu-Vişa (descoperită de Gestapo printr-o agentă dublă) Ţurcanu a transmis (pe cifrul şanjant al marinei britanice) până în ajunul armistiţiului 105 telegrame. Prin aceste telegrame s-a întocmit preambul de la Cairo (de care nu s-a ţinut seamă în Septembrie 1944 la Moscova) al tratatului de armistiţiu. Asupra acestui capitol am prezentat un raport detaliat, apărut în presă, în cadrul şedinţei Comitetului Central al Partidului Naţional Ţărănesc.   Care era ţinta preparativelor făcute ? Obiectul acţiunii conspirative a fost, iniţial, (1941-1942) nerecunoaşterea arbitrajului de la Viena, răsturnarea guvernului militar al lui Antonescu la momentul oportun; ieşirea României din Axă; încetarea neîntârziată a războiului din Est. Începând cu anul 1942, obiectivul se conturează în: încheierea armistiţiului cu Aliaţii, în cele mai bune condiţii; ieşirea României din Axă, eliberarea ţării de ocupaţia hitleristă şi alăturarea ei la Naţiunile Aliate; restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale; înlăturarea guvernului de dictatură; întronarea unui regim democratic şi restabilirea libertăţilor civice; realizarea păcii.   Răsturnarea de la 23 August 1944, s-a făcut, fără îndoială în asentimentul unanim al poporului român. Desigur că măsurile de prudenţă, impuse de prezenţa Nemţilor în ţară, de supraveghierea atentă a Siguranţei Statului şi de activitatea intensă a serviciilor de informaţie ale Mareşalului Antonescu şi ale Gestapo-ului german, au determinat o limitare a publicităţiii legate de preparative şi o discreţie totală în ce priveşte activitatea conspirativă. În consecinţă numărul celor iniţiaţi era foarte redus. Marele public, care ignoră proporţiile juste ale antecedentelor, ar dori să ştie cum a pornit şi cum s-a extins acţiunea? Acţiunea s-a extins după cum urmează: iniţial P.N.Ţ. şi P.N.L.; începând cu 1943 şi P.S.D.; de la 20 iunie 1944 şi P.C.R., – ca formaţiuni politice reprezentative. În acţiune au fost antrenaţi: de la sfârşitul anului 1942, M.S. Regele şi anturajul său (prin străduinţele lui Grigore Niculescu Buzeşti); grupul Buzeşti din Ministerul Afacerilor Externe (de la început, adică din anul 1941); prin sondaje şi acţiuni individuale de convingere, (purtate cu discreţie prin intermediari apropiaţi respectivilor, sau prin convorbiri directe, purtate de Dl. Maniu, cu Dnii. Sănătescu, Buzeşti, Gen. Niculescu) au fost antrenaţi din comanda unităţilor şi Statul Major; au fost apoi ataşaţi grupului de conspiratori şi simpatizanţi (neangajaţi politiceşte) dintre devotaţii Naţiunilor Aliate (funcţionari, industriaşi) şi mai multe persoane de încredere din Ministere, Siguranţa Statului, S.S.I.; apoi un grup de legionari (neimplicaţi în crime şi abuzuri, desprinşi din punct de vedere ideologic de Sima). Marea masă a opiniei publice era categoric ostilă nemţilor şi adversară, în marea ei majoritate, lui Antonescu şi practicelor lui. Această masă constituia un piedestal potenţial pe care se putea conta, în momentul declanşării acţiunii.   Întrucât s-au înregistrat controverse privind iniţierea şi conducerea acţiunii, care este opinia Dvoastre, privind această chestiune controversată ? Acţiunea conspirativă a fost pusă sub auspiciile M. Sale Regelui, în numele căruia se desfăşura tentativa. Iniţiativa şi dirijarea conspiraţiei a aparţinut Dlui Maniu. Coordonatorul şi centralizatorul întregii activităţi a fost dl. Grigore Niculescu-Buzeşti (n.r. – foto sus). El a fost cel care, convins de dl. Maniu, a îmbrăţişat ideia din anul 1942 (când încă nu făcea parte din P.N.Ţ.). Dl. Maniu l-a cunoscut în casa prinţului Ştirbey. (Dl. Buzeşti fiind prietenul şi în cele din urmă soţul fiicei D-lui Ştirbey – divorţată de Hiot). Dl. Maniu avea pentru dl. Buzeşti o consideraţie deosebită şi o apreciere ieşită din comun, socotindu-l foarte serios, tenace, inteligent şi bine documentat şi îi rezerva misiuni viitoare de mare însemnătate. La rândul său dl. Buzeşti manifesta faţă de dl. Maniu un devotament vecin cu adoraţia, o fidelitate totală şi o admiraţie fără egal. Începând cu anul 1942, dl. Buzeşti (care avea calitatea de Director al Cifrului în Ministerul de Externe, mai târziu consilier) l-a ţinut pe dl. Maniu la curent cu toate informaţiile recepţionate la Minister, privind evoluţia situaţiei politice internaţionale, mersul războiului, atmosfera din ţările neutre şi „Aliate”, precum şi cu raporturile dintre Nemţi şi guvernul Antonescu. (De multe ori dl. Buzeşti îl consulta pe dl. Maniu dacă este sau nu cazul să aducă la cunoştinţa guvernului).   (Ică şi Gen. Antonescu) – anumite rapoarte, informaţii, comentarii, şi pe care le descifra din corespondenţa diplomatică a Ministerului. De asemenea, în mod discret, transmitea, din partea D-lui Maniu, prin curieri şi valize diplomatice, anumite indicaţii şi instrucţiuni destinate personalului diplomatic român din străinătate, devotat acţiunii d-lui Maniu, şi chiar românilor neîncadraţi în Ministerul de Externe, care se găseau expatriaţi în ţările neutre. După ce prin persuasiunea d-lui Buzeşti, M.S. Regele (şi anturajul său) a fost determinat să îmbrăţişeze (cu toată discreţia impusă de „pânda” lui Antonescu şi presiunea germană), teza d-lui Maniu, tot dl. Buzeşti a fost cel care a mijlocit întâlnirile secrete dintre M.S. Regele şi dl. Maniu (începând cu anul 1942) şi mai apoi, întâlnirile dintre Suveran şi dl. Pătrăşcanu. Dl. Buzeşti a fost prezent la toate întâlnirile, discuţiile, negocierile, tratativele impuse de situaţie, cu partidele istorice, cu social-democraţii, cu comuniştii, cu militarii. Toate discuţiile, propunerile erau comunicate d-lui Maniu, care aviza. (Inclusiv măsura luată în ziua de 23 August 1944, orele 14, de arestare a Mareşalului şi a colaboratorilor lui – (cu putere de a opune rezistenţă), s-a decis după ce dl. Buzeşti a obţinut asentimentul D-lui Maniu pentru arestare). Asupra rolului jucat de Dl. Buzeşti este lămuritor comunicatul publicat de acesta în septembrie 1944 şi apărut în presă, (în urma unor interview-uri al unor participanţi la conspiraţie şi al unor comentariii contradictorii privitoare la lovitura de stat) în care îşi afirmă rolul de coordonator şi centralizator al acţiunii – fără a fi fost deszis de cineva. În ce priveşte poziţia Dlui Iuliu Maniu (n.r. – foto stânga), în iniţierea, conducerea şi realizarea răsturnării de la 23 August 1944, literatura politică subiectivă ulterioară, (beneficiind de monopolul difuzării şi de maniera dictatorială de a interzice orice manifestare a neconformiştilor, lipsindu-i pe aceştia nu numai de posibilitatea de a-şi etala punctul de vedere dar chiar şi de libertate) – a elaborat, succesiv, mai multe variante, lipsite de temei şi chiar de seriozitate. Conform cu aceste versiuni apocrife: Dl. Maniu s-ar fi opus răsturnării de la 23 August 1944; Dl. Maniu s-ar fi opus construirii unui front comun de eliberare naţională; Dl. Maniu ar fi colaborat cu Antonescu, chiar şi cu Nemţii şi alte asemenea fantezii. După ce, iniţial, Partidul Comunist Român, prin manifeste şi publicitate, s-a străduit să marcheze şi prezenţa lui, la organizarea şi realizarea răsturnării de la 23 August 1944, cu trecerea timpului a început să revendice actul: că ar fi fost iniţiat, condus şi realizat de Partidul Comunist; că acest partid ar avea meritul înfiinţării coaliţiei; că celelalte formaţii ar fi prestat o colaborare subsidiară, fortuită, de ultim moment, etc. Pentru a invedera lipsa de temei şi seriozitate, a acestor teze, este suficient să se precizeze că: după însăşi afirmaţiile unanime ale susţinătorilor acestor teze, P.C.R. a fost de acord, a stăruit şi a emis chiar „ultimatum-uri” dlui Maniu să accepte preşedinţia guvernului de la 23 August 1944, (or, nu soliciţi unui adversar al acţiunii acest lucru!). Apoi: din întreg P.C.R., Dl. Lucreţiu Pătrăşcanu, primul, a luat cunoştinţă de arestarea lui Antonescu în ziua de 23 August 1944, la orele 20, iar prietenii Dlui. Pătrăşcanu au fost ulterior informaţi (Dl. Bodnăraş şi ceilalţi sau chiar unii din ceilalţi fruntaşi comunişti). Cert este că Dnii. Gheorghiu Dej, Groza, Maurer, ca să nu-i menţionăm decât pe aceştia, au fost informaţi prin comunicatul de la radio. S-au făcut şi alte afirmaţii, care abutizau la concluzia că răsturnarea de la 23 August 1944 ar fi meritul exclusiv al P.C.R. Astfel într-un interview publicat în „România Liberă” la aniversarea unui an de la lovitura de stat, dl. Pătrăşcanu a declarat că textul proclamaţiei difuzate în seara de 23 august 1944, ar fi fost redactat de dânsul, în iunie 1944, într-o noapte, în plin bombardament, deodată cu decretele de amnistie şi graţiere. Realitatea e că proclamaţia a scris-o Dl. Gr. Niculescu-Buzeşti în ziua de 23 August 1944, între orele 18-19, la Palat. La apariţia interviului Dl. Buzeşti a vroit să desmintă declaraţia prin presă, însă a fost oprit de Dl. Maniu. S-a mai afirmat, în presă şi în broşurile publicate ulterior că obiectivul vizat de P.C.R. (adică reprezentanţii lui) nu ar fi fost de acord cu un armistiţiu realizat de Antonescu, nici cu ultimele încercări făcute pentru a-l determina pe Mareşal să facă neîntârziat armistiţiul. Inexact! În ce priveşte realizarea unui armistiţiu, prin Antonescu, acordul era unanim. În acest senz, toate demersurile făcute (inclusiv trimiterea Dlui. George Brătianu şi a Dlui. Mihalache la Mareşal în dimineaţa de 23 August), se bucura de acordul şi sprijinul Palatului şi a tuturor formaţiunilor politice din conspiraţie.   Ceea ce acoperă în parte, adevărul – în ce priveşte atitudinea Dlui. Maniu faţă de P.C.R. şi activitatea lui anti-hitleristă, este: reticenţa Dlui. Maniu de a încheia cu P.C.R. un acord fără condiţii. Dl. Maniu cerea P.C.R. (prin delegaţii trimişi de acesta) să afirme deschis dreptul României asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi să se angajeze, ca alături de ceilalţi militanţi anti-hitlerişti, să depună stăruinţe pentru recunoaşterea de către Uniunea Sovietică a acestui drept (şi în ultima fază, tragică pentru România, cel puţin ca problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord să fie trecute sub tăcere, adică opoziţia să nu fie obligată să recunoască prin armistiţiu, ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord).   Deasemenia este adevărat că Dl. Maniu a refuzat să accepte intrarea în coaliţia democratică, a diferitelor formaţii pe care le socotea: fie nedemne de a se număra printre factorii reprezentativi ai opiniei publice (Tătărăscu, Răducanu, Ralea) – datorită colaborării compromiţătoare a acestora cu dictatura regală, – fie lipsite de forţă politică concludentă (Frontul Plugarilor, Madosz, Uniunea Patrioţilor „Apărarea Patriotică”). Corneliu Coposu FOTO Arhivă   Vă rugăm să ne relataţi câteva elemente, privind acţiunea pregătitoare: Pentru realizarea obiectivului capital urmărit: ieşirea României din Axă şi din alianţa militară hitleristă şi răsturnarea dictaturii, – în cei trei ani care s-au scurs de la intrarea României în război, s-au întreprins o serie de acţiuni guvernate de oportunitatea momentului.   S-a protestat împotriva activităţii guvernului, împotriva continuării războiului, împotriva înfeudării economiei româneşti la interesele Germaniei: s-au trimis memorii conducătorilor Italiei şi Germaniei, împotriva consecinţelor arbitrajului de la Viena; s-a desfăşurat o acţiune propagandistică orală, împotriva fascismului şi a ocupaţiei germane. S-a procedat sistematic la erodarea prestigiului guvernului dictatorial şi sabotarea colaborării româno-germane. Pe plan extern s-a încercat stabilirea prin intermediari, a unor relaţii amiabile cu Guvernul Sovietic; s-au menţinut în permanenţă legăturile de informaţie şi consultare cu guvernul englez. S-au făcut nenumărate sondaje privind  perspectiva armistiţiului.   S-a obţinut aprobarea pentru negocieri oficioase între delegaţii „Opoziţiei Unite” din România şi o delegaţie investită cu depline puteri a „Aliaţilor” aflată la Cairo. A fost trimis cu plenipotenţa Dl. Barbu Ştirbey şi apoi Dl. Vişoianu, pentru negocierea armistiţiului (al cărui preambul a fost întocmit în întregime). Cu ocazia diferitelor întruniri cu caracter privat (singurele posibile la acea epocă) ca evenimente familiale (botezuri, nunţi, înmormântări), conferinţe literare, beletristici, expoziţii, s-au desfăşurat, în mod tacit o propagandă de dezavuare a războiului şi a „alianţei româno-germane”, întreţinându-se încrederea în victoria aliată.   (Ex.: cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat din iniţiativa unui grup de ardeleni democraţi (fără deosebire de orientare politică) la mormântul lui George Coşbuc (1944 începutul anului) Dl. Ghiţă Pop, secretar general al P.N.Ţ. a rostit o alocuţiune deosebit de curajoasă, acuzându-l pe Antonescu de măcelărirea tineretului român într-un răaboi antipopular iremediabil pierdut şi somându-l să înceteze imediat războiul, retrăgând România din sistemul nefast de alianţe, care i-au cauzat catastrofa. (Cuvântarea rostită la cimitirul Bellu în faţa unei asistenţe compuse din circa două mii de persoane, nu a avut altă consecinţă decât o chemare la Siguranţă, a organizatorilor).   Pe plan extern: s-au dat asigurări guvernelor aliate (englez, american, sovietic) privitor la devotamentul opiniei publice româneşti pentru cauza aliată şi la caracterul anti-hitlerist al „opoziţiei unite”; s-a transmis guvernului sovietic intenţiile de colaborare amicală ale „opoziţiei”; s-a confirmat orientarea democratică şi ideologia partidelor din „opoziţia – unită”. În străinătate, activau conform indicaţiilor Dlui. Maniu, pe lângă guvernul englez, Domnii Dr. Cornel Bianu şi Pavel Pavel, Victor Cornea, Dimitrie Dimăncescu, George Beza, C. Vîrgolici, I. Opriş, S. Neniţescu, Petre Vulpescu, Mişu Solomon, Henri Marzcus, Liviu Artemie, G. Barer, Edik Şaraga, Riva Lehrner, Otto Schäffer, precum şi numeroşi diplomaţi români, care refuzaseră colaborarea cu guvernul Antonescu şi cu Nemţii, în frunte cu Dnii Citta Davilla, Dianu, Brutus Coste. La aceştia se adăugau diplomaţii din serviciul activ, care colaborau discret cu grupul Buzeşti din Ministerul Afacerilor Externe.   Aceşti români, respectând directivele transmise (de obicei prin curieri români, diplomatici trimişi în ţările neutre de Dl. Maniu, desfăşurau fie o activitate dirijată de comandamentele militare aliate, fie propagandă pe lângă oficialităţile şi mediul în care trăiau, în favoarea tezelor româneşti.   În interesul cauzei, Dl. Iuliu Maniu a purtat corespondenţă fructuoasă cu Dl. preşedinte Eduard Beneş, care, la solicitarea Dlui. Maniu a tratat direct cu generalisimul (atunci mareşal) Stalin, obţinerea unor condiţii favorabile pentru România, condamnată principial, prin hotărârea Marilor Aliaţi să suporte clauza „capitulării fără condiţii”. Deasemenia a făcut intervenţii la Dl. Winston Churchill, şeful guvernului britanic, precum şi la numeroşi fruntaşi ai politicii engleze şi americane, prin mijloacele limitate de corespondenţă secretă, care îi stăteau la îndemână. A ţinut permanentă legătură cu miniştri plenipotenţiari ai ţărilor neutre, aflaţi la Bucureşti.   În ce priveşte activitatea desfăşurată în ţară, memoriile de protest trimise guvernului, de Dl. Maniu în cursul războiului sunt edificatoare. Dl. Maniu a făcut deasemenia diferite demersuri adresate guvernului, în interesul unor antifascişti persecutaţi sau condamnaţi, în favorul evreilor terorizaţi prin aplicarea legiuirilor antisemite. Pe plan politic Dl. Maniu a intrat în legătură cu Palatul şi a avut nenumărate întâlniri clandestine cu M. Sa Regele şi anturajul său precum şi două întrevederi cu M.Sa Regina Mamă.   În cadrul acţiunii întreprinse, şi anume în perspectiva aplicării soluţiei a doua (răsturnarea guvernului prin forţă) Dl. Maniu a tratat personal cu un mare număr de ofiţeri superiori, pentru a se asigura de concursul lor. Între aceştia, Dnii. Generali Constantin Sănătescu, C. Niculescu, M. Racoviţă, Aurel Aldea, Ion Liteanu, Iosif Teodorescu, Anton din jandarmerie, Gen. Dr. Marinescu, Dnii. Colonei Ştefan Niculescu, Dămăceanu şi Şelescu, precum şi Dnii. Amiralul Gheorghiu, Amiralul Măcelaru, comadorul Mocanu din marină şi general Ermil Gheorghiu, comandor Abren din aviaţie. Pentru menţinerea legăturilor permanente cu militarii, au fost desemnaţi Aurel Leucuţia şi Corneliu Coposu.   Contactul cu partidele politice a fost asigurat: cu liberalii, prin Ion Hudiţă şi Virgil Solomon, cu socialiştii prin Em. Socor şi Gr. Graur, cu comuniştii (în primăvara anului 1944), prin I. Hudiţă, Aurel Dobrescu, C. Coposu, L. Venetu, M. Răutu, Gh. Zane, I. Stoichiţia, I. Teodorescu.   Pentru desfăşurarea unei strânse colaborări cu coaliţia din „opoziţia unită” Dl. Maniu avea întâlniri aproape săptămânale, cu Dl. Dinu Brătianu, în casa căruia a avut convorbiri cu fruntaşii liberali (Dnii. George Brătianu, Bebe Brătianu, Zamfirescu, Vîlsănescu, S. Nicolau, etc.)   Dintre socialişti a discutat, în mai multe rânduri, cu Dnii. Titel Petrescu, Voitec, Flueraş, Jumanca (care îl vizita pe Dl. Maniu foarte frecvent), Şerban Voinea, Dr. Schineanu, Adrian Dimitriu.   Dintre comunişti, întreţinea legături vechi (dinainte de 1940) cu Dnii. Pătrăşcanu, Ilie Cristea, Iustin Poruţiu, N.D. Cocea, Constantinescu-Iaşi, B. Silber, iar în timpul războiului, pe lângă aceştia a primit pe Dnii. Magheru, Bîgu, Ing. Ceauşu (Bodnăraş), Agiu, Pîrvulescu, Edith Marcovici, Rupeniam, colonel Precup. De asemenea a contactat, prin intermediari, pe Dnii. Foriş, Marquilies, Maurer.   Discuţiile de amănunt erau lăsate în grija Dlui. Gr. Niculescu Buzeşti, care a fost prezent la toate acţiunile, fie că era vorba de demersuri comune, fie că se trata bilateral cu anumite formaţiii sau organizaţii politice ori militare. Din Ministerul Afacerilor Externe, Dl. Maniu a avut contact personal cu Dnii. Davidescu, Stoica, Niculescu-Buzeşti, Rădulescu Pogoneanu, Camil Demetrescu, Fl. Roiu, Oprişan, Petala.   Acţiunea pentru 23 August 1944 a fost ferm susţinută din afara partidelor  de Prinţul Ştirbey şi de Dnii. Sabin Manuilă, Ştefan-Mosorel, Ilie Papadache, Ciupercescu (ing. C.F.R.), Rică Georgescu, Ing. Popovici, Const. Vişoianu, general Rădescu.   Cu unii dintre fruntaşii atraşi în conspiraţie (cu ştirea dar fără asentimentul Dlui. Maniu) ca Gen. Mihail, Gen. Dombrowski, Gen. Potopeanu), Dl. Maniu a refuzat să ia contact personal, când i s-a cerut aceasta de către Palat.   În afara celor enumeraţi mai sus succint (din memorie şi însemnări sumare) numărul celor care au acţionat pentru reuşita răsturnării de la 23 August 1944 este mare. Menţiunile de nume sunt făcute după o ierarhie (subiectivă) determinată de aportul pe care l-au adus (conform unor constatări personale) şi datorită întâlnirii lor în diferitele etape ale acţiunii. Trebuie menţionat şi aportul pe care l-a avut tineretul naţional ţărănesc condus de Dl. E. Ghilezan, tineretul comunist, cadrele didactice universitare. (Cu unii profesori Dl. Maniu a avut întâlniri şi discuţii de colaborare. (Dnii. Danielopolu, N.G. Lupu, Grigore Popa, Parhon, Al. Rosetti, Moisil).   Ce reprezintă, în concret, cele două soluţii preconizate pentru ieşirea din impas ? Cele două soluţii. În anii 1941-1942 s-au discutat diferite modalităţi pentru realizarea obiectivelor propuse. S-a examinat posibilitatea de a instaura în România un guvern de personalităţi considerate ca prietene ale Germaniei, Antonescu rămânând în continuare comandantul armatei. Se viza persoana dlui. George Brătianu, despre care se ştia că se bucură de aprecierea nemţilor. S-a ventilat apoi numele Dlui. Gigurtu, care era socotit în măsură să obţină agrementul Germaniei. La acest tip de formule s-a renunţat la sfârşitul anului 1942.   Începând cu anul 1943 singurele soluţii posibile şi realizabile au fost socotite (în cercurile Palatului Ministerului de Externe şi ale fruntaşilor „opoziţiei unite”: 1). Încheierea armistiţiului de către Antonescu. 2). Încheierea armistiţiului fără şi prin răsturnarea violentă a lui Antonescu. Trebuie menţionată aici ideia, venită din cercurile Palatului, în primăvara anului 1944 (după plecarea Dlui. Vişoianu la Cairo), că M. Sa Regele cu un grup de oameni politici democraţi, să plece clandestin din ţară, să aterizeze (după o prelabilă înţelegere) în liniile sovietice, de unde să emită o proclamaţie către Naţiune şi să infirme legitimitatea guvernului Antonescu. La această idee s-a renunţat imediat, fiind considerată ineficace, inoportună şi generatoare de complicaţii pentru ţară. Deasemenia s-a discutat paraşutarea (anunţată în prealabil) a Dlui. General Aurel Aldea, în spatele frontului cu mandat de la M.Sa Regele şi Blocul Naţional Democratic, pentru semnarea armistiţiului. Ideia a întrunit acordul, însă înaintarea vertiginoasă a trupelor sovietice, după prăbuşirea frontului la Uman, a făcut imposibilă realizarea ei.   M. Sa Regele, fruntaşii politici avizaţi, formaţiunile constituite în B.N.D. (după 20 iunie 1944) au fost de acord cu cele două soluţii şi cu constatarea că „tertio non datur”.   Soluţia I. avea toate şansele de reuşită. Antonescu avea autoritate şi prestigiu în armată; cunoştea potenţialul militar român şi german, amplasamentul trupelor, forţelor de care dispun germanii în ţară şi în vecinătatea frontierelor, forţele pe care le-ar putea antrena împotriva României. Motivarea ieşirii României din alianţa militară era suficientă: Nemţii nu-şi respectaseră angajamentul contractat faţă de Antonescu, retrăseseră flota 6 aeriană şi corpul 4 motorizat, destinate să apere Nistrul, spre frontul de nord.   Antonescu, în calitate de militar, acoperit politiceşte de B.N.D. ar fi putut realiza armistiţiul cu maximum de şanse de reuşită. (Acesta este motivul pentru care s-a insistat în acest scop). Corneliu Coposu FOTO Mediafax   Soluţia a II-a. era concepută destul de romantic. În cazul refuzului net al lui Antonescu de „a-şi călca angajamentele luate faţă de Nemţi” şi de „a-şi expune onoarea militară”, trebuia procedat la arestarea lui (şi a câtorva căpetenii cu posibilitate de rezistenţă) şi înlocuirea guvernului său cu un guvern democratic, care urma să retragă ţara din alianţa politică şi militară încheiată cu Nemţii şi să încheie armistiţiul.   Greutatea realizării acestei soluţii consta în faptul că nu se asigura concurs militar aliat (aşa cum se preconizase la începutul discuţiilor de la Cairo) – deoarece din ultimele telegrame schimbate la Cairo rezultă că aliaţii nu pot trimite trupe paraşutate (cum cerea Maniu) pentru a se asigura reuşita loviturii. „Conspiraţia” nu dispunea în Capitală de forţe militare care ar fi putut să spirijinească răsturnarea, iar apropierea unor unităţi militare (comandate de militari devotaţi cauzei) nu putea fi făcută rapid şi nici pe neobservate. Apoi noul guvern compus din „neofiţi” (fără contigenţă cu treburile guvernamentale, cu operaţiile de Stat Major şi lipsit de informaţiile  indispensabile privitoare la forţele germane şi puterea lor de foc), risca să fie anihilat în câteva ore.   Se mai ridica întrebarea în ce proporţie va urma armata românească proclamaţia Regelui şi câţi comandanţi de unităţi vor continua să rămână devotaţi lui Antonescu. Desigur că trebuia să se ţină seama de apropierea armatelor sovietice, pentru ca represiunea germană, care părea sigură, să fie stânjenită. Dar din acest punct de vedere se manifesta îngrijorarea ca nu cumva armata sovietică apropiată, să oprească ofensiva, lăsându-i pe Nemţi să masacreze conspiraţia şi vârfurile ei (cazul de la Varşovia). Totuşi, altă soluţie logică nu exista. În această situaţie s-a decis ca în cazul când Antonescu persistă în refuzul său de a lua în mâna sa încheierea imediată a armistiţiului sau în cazul când se înteţeşte pericolul ca acţiunea pregătită să fie adusă (prin „Cavalerismul” şi imprudenţa lui Antonescu) la cunoştinţa nemţilor, să se pună în aplicare soluţia a II-a. În acest scop, la 21 August 1944, s-a decis (cu asentimentul Palatului şi B.N.D.), ca în noaptea de 26/27 August să se declanşeze lovitura.   În de asemeneai timp s-au dat dispoziţii unităţilor militare de la Giurgiu şi Piteşti să se apropie de Capitală, pentru ca în noaptea de 26/27 August să fie la dispoziţie. S-au stabilit şi măsuri strategice cu Gen. Iosif Teodorescu şi Col. Dămăceanu, în sarcina comandamentului militar al Capitalei.   Acest plan (insuficient pregătit şi nepus la punct), s-a dovedit a fi fără obiect, deoarece în urma atitudinii de ultimă oră (23 August 1944, orele 14) a lui Antonescu, se impunea riguros arestarea imediată a acestuia (pentru a nu avea timp să prevină pe Nemţi de eventuala intenţie de a înceta războiul şi pentru ca acesta să nu plece, aşa cum intenţiona (pe front).   S-a înregistrat afirmaţia că Dl. Iuliu Maniu ar fi refuzat în mod constant, înjghebarea unui front anti-fascist şi anti-antonescian. Ce puteţi să ne spuneţi despre aceasta ? Dl. Iuliu Maniu a iniţiat şi a constituit „Opoziţia Unită„ din România, de la începutul dictaturii militare. S-a bucurat, din primul moment, de concursul nelimitat al d-lui. Constantin I.C. Brătianu. Ulterior s-au raliat la acţiune Social-Democraţii, prin Dnii. Titel Petrescu, I. Fluieraş şi Jumanca. La solicitările ulterioare, care i-au fost făcute de către diferite formaţii politice mai mici, care doreau să se integreze în lupta de opoziţie, dl. Iuliu Maniu a răspuns negativ, socotind, prin filtrul Dsale. etic, că anumiţi politicieni, implicaţi în dezastrul ţării, prin colaborarea lor cu dictaturile de tristă amintire, ca Dnii Tătărăscu, Ralea, Rădăceanu, nu au ce să caute paralel în conspiraţie. Domnnia sa le-a recomandat ca să acţioneze paralel, într-un front al foştilor sprijinitori ai dictaturilor, pentru de asemenea obiectiv, atenuând, în acest fel vinovăţia lor pentru dezastrul ţării, în convingerea că orice activitate de contracarare a dictaturii şi a colaborării fortuite cu Germania, este utilă cauzei. Se mai ridica şi problema discreţiei şi a încrederii în anumiţi oameni, care nu prezentau suficiente garanţii de consecvenţă.   S-a mai pus în circulaţie aserţiunea că Dl. Maniu ar fi refuzat să colaboreze cu Partidul Comunist. Inexact! Dl. Iuliu Maniu a tratat cu diferiţi reprezentanţi ai Partidului Comunist. După cum se ştie, la 20 iunie 1944, Partidul Comunist Român a intrat în Blocul Naţional Democrat, constituit din Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Naţional-Liberal, Partidul Social-Democrat şi Partidul Comunist. Acest Bloc a desfăşurat activitate comună, a realizat răsturnare şi a girat guvernul de armistiţiu, constituind în comun două guverne succesive.   Blocul Naţional Democratic s-a constituit la 20 iunie 1944 FOTO Arhivă Marin Pop   S-a afirmat că dl. Iuliu Maniu ar fi acceptat iniţial să prezideze guvernul, care urma să se instaureze după răsturnarea dictaturii, pentru ca în ultimul moment să revină asupra acestei hotărâri. De asemenea s-a mai afirmat că Dl. Maniu ar fi torpilat o înţelegere iniţială, care prevedea ca guvernul succesiv răsturnării să fie un guvern politic, alcătuir din fruntaşii opoziţiei? Amândouă afirmaţiile sunt inexacte. Dl. Iuliu Maniu nu a acceptat, nici un moment, să prezideze guvernul de armistiţiu, deşi a fost insistent solicitat, în repetate rânduri, până în ultima clipă, atât de Suveran, cât şi de Dl. General Sănătescu, de toţi factorii de la Palat şi de toate partidele politice participante la conspiraţie, şi îndeosebi de Partidul Comunist. Domnia sa a expus M. Sale Regelui şi conducătorilor partidelor cu care colabora, motivul temeinic care face imposibilă această sarcină, precum şi părerea Dsale constantă că armistiţiul este un act militar, care trebuie prezidat de un guvern militar şi constituit exclusiv din militari. Formula girării guvernului de armistiţiu de către cele patru partide democratice constituite în Blocul Naţional Democratic, îi aparţine d-lui Maniu.   Puteţi să enumeraţi pe factorii principali ai răsturnării de la 23 August 1944?  Este dificil şi prezumţios să citezi nume şi să stabileşti indirect cote de participare. Aş putea cel mult să menţionez persoanele pe care le-am întâlnit în diferite etape premergătoare. Consider că aportul de căpetenie, care este în afară de orice discuţie, revine M. Sale Regelui.   Dintre fruntaşii naţional-ţărănişti care au jucat rol de căpetenie, dând concurs nelimitat Dlui. Preşedinte Maniu, este cazul să înserez numele dlor. Ion Mihalache, Ghiţă Pop, Ion Hudiţă, Virgil Solomon, Aurel Leucuţia, Ilie Lazăr, Mihai Popovici, Cezar Simionescu, Lucian Stănculescu, N. Popescu-Zorică, dr. Nicolae Lupu, Aurel Dobrescu, Vasile Serdici, Victor Anca, Augustin Vişa, Corneliu Radocea, Emil Ghilezan, Mihai Răutu, Liviu Vânătu, Ion Răchiţan, Ieronim Stoichiţia, G. Măcărescu, Gh. Zane, N. Carandino, Ella Negruzzi, Şerban Ghica; De la liberali, ştiu că au dat preţios concurs dlui Preşedinte C.I.C. Brătianu, Dnii Bebe Brătianu, C. Zamfirescu, M. Romniceanu, I. Vâlsănescu; de la Socialişti, dl. Titel Petrescu a contat pe sprijinul efectiv al dlor. Adrian Dimitriu, I. Flueraş, C. Jumanca, Şt. Voitec, Şerban Voinea, I. Schineanu;   De la comunişti au luat parte la acţiune dnii. Lucreţiu Pătrăşcanu, Constantinescu Iaşi, Emil Bodnăraş, C. Pîrvulescu, C. Agiu, I. Rupenian, E. Marcovici, B. Zileberg, Bîgu;   Dintre militari, au avut un rol decisiv generalii Sănătescu, Aldea, Iosif Teodorescu, Lazăr, Dombrowski, Mihail, Potopeanu, Amiral Gheorghiu, Anton de la jandarmi, Emil Gheorghiu din aviaţie, Boiţeanu, Eftimie, apoi coloneii Niculescu, Şelescu, Anton din Aviaţie, Mocanu din Marină, Ionescu Emilian, Gherghel, Udriski de la Palat, colonel Dămăceanu, cu un rol deosebit de important;   Din grupul de la Ministerul de Externe: Grigore Niculescu-Buzeşti, care aşa cum am arătat a fost şi coordonatorul activităţii şi despecerul de legătură dintre Dl. Maniu şi M. Sa Regele, între Palat şi formaţiunile politice şi între partidele politice, precum şi între opoziţia unită şi militarii din conspiraţie. Dl. Niculescu-Buzeşti a fost secundat cu temeritate de fidelii săi colaboratori: Victor Rădulescu-Pogoneanu, Camil Demetrescu, I. Oprişan, Fl. Roiu, Lăzărescu şi de grupul de diplomaţi aflaţi în străinătate: Alexandru Cretzeanu, Fr. Nanu, D. Dianu, Brutus Coste, C. Davilla; Desigur că o deosebită însemnătate a avut acţiunea întreprinsă de Prinţul Barbu Ştirbey şi Dl. Constantin Vişoianu, la Cairo.   De la Palat au participat la conspiraţie, în afară de adjutanţii M. Sale Regelui, prefectul Palatului Iorgu Ghica, directorul domeniilor Negel, Ion Mociony Stârcea, Ioaniţiu, Bălănescu. Există în Arhiva Ministerului de Externe un proiect întocmit în octombrie 1944, pentru instituirea „Ordinului 23 August 1944” în care figureză numele pe care le-am citat. În urma spargerii Blocului Naţional Democratic, instituirea ordinului şi decorarea participanţilor a fost amânată. Corneliu Coposu, în anii’ 90, alături de Doina Cornea si Ion Raţiu FOTO Arhivă   Cum s-au desfăşurat evenimentele la Palat în după amiaza zilei de 23 August 1944? Imediat după arestare, în jurul orei 17, Dl. Grigore Niculescu-Buzeşti şi Dl. General Sănătescu, au trimis pe Dl. Iorgu Ghica, prefectul Palatului, la dl. Maniu la adresa pe care Domnia Sa o comunicase Dlui. Buzeşti, cu două ore înainte, atunci când Dl. Buzeşti a cerut dezlegare pentru aplicarea celei de a II-a soluţii (realizarea schimbării fără Antonescu şi împotriva lui) Dl. Ghica a raportat pe scurt arestarea Mareşalului şi a lui Mihai Antonescu precum şi demersurile făcute pentru imobilizarea şefilor executivi ai guvernului.   Totodată a transmis consemnul general că în aşteptarea reacţiunii germane, – pentru preîntâmpinarea căreia s-au luat măsuri – toţi fruntaşii din B.N.D. sunt invitaţi să se adăpostească, în timpul nopţii, de preferinţă la adrese necunoscute, (pentru a evita descoperirea lor de către Nemţi) – şi să se prezinte în zorii zilei (de 24 August) la Palat, la primul Consiliu de Miniştri. Dl. Ghica m-a întrebat unde ar putea să-i găsească pe Dnii. Dinu Brătianu, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrşcanu, pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia. I-am răspuns că Dl. Brătianu a părăsit Capitala, lăsând pe Dl. Bebe Brătianu ca reprezentant al său, până la reîntoarcerea lui de a doua zi şi că Dnii. Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu vor putea fi găsiţi la orele 20 în apartamentul Dlui. Sabin Manuilă, din Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 19, etaj 4, unde conform înţelegerii prestabilite, au întâlnire cu Dl. Maniu.   În conformitate cu consemnul, Dl. Iuliu Maniu (însoţit de mine) s-a prezentat la Palat în zorii zilei, în jur de ora 4. Acolo am aflat că în jurul orei 2, cei arestaţi au fost predaţi de Dl. General Sănătescu, unei echipe conduse de Dl. Emil Bodnăraş, ca să-i ascundă, sub pază, iar D-sa, cum am aflat mai târziu, i-a închis la locuinţa sa clandestină din str. Vatra Luminoasă, la Dna. Niculescu, de unde au fost apoi ridicaţi de Sovietici.   Întrebare: Care este, după cunoştinţa Dvoastre, aportul adus de formaţiile înarmate ale populaţiei, de gărzile patriotice şi în general de civili, la lichidarea rezistenţei germano-antonesciene din Capitală şi din ţară ? Răspuns: Nu am cunoştinţă de nici un aport concret adus în zilele următoare răsturnării de către alte formaţiuni în afară de unităţile armatei noastre, a căror comportare eroică este demnă de o epopee.     Ce însemnătate atribuiţi actului de la 23 August 1944 ? Însemnătate capitală. Este momentul istoric al unui început de eră nouă, actul de botez al unei epoci noi de democraţie, care nădăjduim că va aduce libertatea d mult aşteptată, prosperitatea şi independenţa neamului românesc.

Andreea Vilcovschi

Cu ocazia zilei sale de naștere, Cenaclul literar „Ion Luca Caragiale” Ploiești și redacția 24pharte.ro urează poetului Raul Sebastian Baz cele mai calde și mai sincere urări cu infinite realizări. LA MULȚI ANI!

„Cu ocazia zilei mele de naștere, mi-am oferit cadou finalizarea volumului de poezii Cu fața la pământ, care acum este gata de dat la tipar – mai trebuie doar să găsesc editură.”, a declarat poetul pe pagina sa de Facebook.

Publicăm poemul „A patra dimensiune universală”, Raul Sebastian Baz:

A patra dimensiune universală,
pe care fizica nu o studiază din cauza
limitărilor sale fireşti,
este sensul.
Atât e de importantă mărimea aceasta încât
de îndată ce o piatră îşi pierde a patra dimensiune
dispare cu desăvârşire,
la fel ca atunci când îşi pierde mirosul
ierbii cutreierate de cărăbuşi.

O frunză de baobab, desprinsă şi purtată de vânt
continuă să existe o vreme, atât cât mai are
formă, culoare, grosime, amintiri.
Dar, dacă printr-o întâmplare,
pe ramura ei fără grijă cântând,
a patra dimensiune şi-o pierde,
dispare subit, ca şi cum nici n-ar fi fost
acolo vreodată.

Oh, până şi ţie, femeie,
în orice clipă ţi se poate-ntâmpla
să-ţi pierzi a patra dimensiune şi atunci,
la fel ca orişicare piatră sau frunză
de baobab, vei pieri.

Ascultă-mă bine, fii numai ochi şi urechi:
dacă vreodată, când te vei aştepta mai puţin,
îţi va părea că simţi ceva ca o durere de nori,
ca un plâns de clepsidră, ori ca o aprindere de valuri,
să ştii că eşti în mare pericol,
fiindcă sensul tău e gata să dispară.
Degrabă cheamă-mă atunci ― pentru tine,
am mai păstrat într-o-ncăpere tainică
a inimii mele cu cinci dimensiuni, câteva sensuri
de rezervă.

EL.
EA.
EA a ascultă minunată tot şirul de vorbe care îi treceau pe lângă ureche. Frumos spuse, minunat arcuite şi şerpuite cu voce domoală.

Îl vedea că prin vis cum se bucură că îşi găsise rostul, echilibrul, bucuria de a trăi absolut orice zi, orice pală de vânt, orice parfum de noapte care se poate face văzut. O ţinea pe braţe şi cu ochi victorioşi de strălucire îi desena viitorul lui.

Se iubeau şi nu puteau unul fără altul. Când erau despărţiţi, li se răsuceau viscerele de durere. Corespondenţe, telefoane, skype-uri în noapte, călătorii îndelungate unul către altul prin avioane prăfuite, alergături prin aeroporturi, vacanţe minunat de scurte… nu puteau unul fără altul.

Însă ea ascultă, după ce tăiaseră jumătate de glob de atâtea ori, distanţe, unul către altul, cum el îşi rostuia viaţa. Acum, după ce tăiaseră o mie de noduri gordiene, o mie de capete, după ce înfruntaseră împreună himere şi dureri. Acum. Când totul era liniştit şi posibil.

Îl auzea ca prin vată. Se uita la chipul acela de icoană din faţă ei şi nu pricepea. Însă O IUBEA. Adevărat. Nu, pasămite. Fervoarea lui o ducea din ce în ce mai adânc în muţenie.

Înşurubat în cotidianul lui calculat, acum EA vedea că vorbele zboară între ei ca nişte ciori în preajma frigului de noiembrie. Ce să mai spună? Să se zbată, să urle, să lase lacrimi să curgă aiurea? EL descoperise piatră filosofală a vieţii, un atare rost de a-şi trăi cu bucurie cotidianul.

Dintr-un foc, inima îi începea să devină surdă, pentru că băiatul acela care urcase şi bătuse lumi până la ea, nu mai era. EA, de asemenea, a întors toate lumile ei pe dos pentru a-l iubi.

Aveau în faţă numai Viitorul. În care EA nu avea nici un loc. EL, senin, îi spunea că după o asemenea iubire nu mai poţi cere nimic de la viaţă. Decât să trăieşti liniştit în cotidian, cu toate distanţele care te despart.

Tranşase singur.

A întrebat-o de ce nu împărtăşeşte acelaşi entuziasm şi de ce tace. Hmmm? La ce bun? EL a decis fără EA. EL ştia mai bine cum va trăi în absenţa ei, fără mâinile ei, fără cântecele ei, fără râsetele şi veselia ei. Aparent, era sigur pe EL.

EA, asurzită, privea cu ochi sticloşi către departe. Ştia că îl va durea lipsa căldurii ei într-o bună zi. Şi că şi pe EA o va durea suferinţa lui, însă ar fi fost plecată deja. De data asta, fără întoarcere pentru EA.

Se uita la el şi a înţeles cum a început deja să se desprindă de el.

Semăna, în timp ce îi vorbea, din ce în ce mai mult cu o amintire. Precum o fotografie care începuse să se învechească în ramă.

Mihaela Popescu TAULET

În perioada 17 – 19 august, la Ploieşti va avea loc un spectacol umanitar pentru copii de la Organizaţia Umanitară Concordia România (Casa Concordia Ploieşti).

Organizatorii evenimentului vor fi: Info Ploieşti City, CS Dinamo Victoria Ploieşti, DJ Kabal şi Asociaţia Valex în colaborare cu Consiliul Judeţean Prahova.

Pe 17 august, respectiv 18 august vă aşteptam la „Sala Coloanelor” din incinta Palatului Culturii Ploieşti la demonstraţii de aerobic, zumba, dans şi muzică, iar pe data de 19 august, începând cu ora 18.00, la „maratonul artiştilor”, un maraton de atletism la care sunt invitaţi artiştii locali.

Programul evenimentelor este următorul:

Joi 17 august 2017 – orele 17.00-21.00 – Demonstraţii de zumba, aerobic şi dans cu: Zumba cu Ancuţa, Fitness Club Nico, demonstraţii kick boxing cu sportivii de la CS Dinamo Victoria Ploieşti şi Ambiţia MMA Ploieşti, dansuri si muzica live. Demonstraţie „belly dance” Ioana Polydora, toboşarii de la Casa Concordia Ploieşti.

Vineri 18 august – orele 16.00-21.00 – Spectacol muzical si de dans, stand up comedy cu Dan Enache aka Calatoriciul și recital Ioana Popescu (sexy jurnalista).

Sâmbăta 19 august – (orele 18.00 -19.00) – Maratonul artiştilor sala Sporturilor „Olimpia” Ploiești.

Artiştii vor alerga pe o distanţă de 1 km, iar, la final, primii 5 câştigători vor fi premiaţi.

Sponsori: Reci şi Calde, RGL Oil, Restaurant Orizont

Parteneri media: stirileproprahova.ro, 24pharte.ro, VP TV.

Suport foto: Cosmin Necula, Video Studio Ploiesti (Andrei Graţie), AMI Photography şi Diana Maglan.

Invitat special Mirela Dulgheru (cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, fostă campioană mondială universitară la atletism, profesor doctor la UPG Ploieşti) şi respectiv psiholog Cătălina Dan.

Special quest sexy jurnalista si artista –  Ioana Popescu „Popeaska”.
Şi TU poţi schimba viitorul copiilor fără viitor! Află povestea noastră pe www.concordia.org.ro, o poveste pe care merită să o cunoşti!

Comunicat CS Dinamo Victoria Ploiești, Asociația Valex și DJ Kabal

Cu ocazia implinirii a 92 de ani de la nasterea marelui actor Toma Caragiu, patronul teatrului ploiestean, Teatrul Toma Caragiu organizeaza, in data de 21 august, o serie de manifestari, dupa urmatorul program:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului clujean de limba maghiară Szabadság: „Sunt sigur de faptul că, dacă statul român, în ultimii 100 de ani,  nu s-ar fi străduit atât de mult şi în mod vădit să asimileze minorităţile naţionale şi să elimine din societate tot ce nu este românesc, atunci poate şi generaţiile de astăzi s-ar raporta altfel la această problemă. Dar, pentru că, atât între cele două războaie mondiale, cât şi pe vremea lui Ceauşescu, această intenţie a fost clară, iar după 1989, de asemenea, s-a putut constata adesea o astfel de tendinţă, chiar dacă aceasta nu a fost declarată. Este oarecum clar că aceste temeri au reapărut: românii se tem că vrem să le luăm Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să le ia identitatea”, a spus liderul UDMR, potrivit traducerii interviului prezentată de UDMR, potrivit News.ro.

„Vom încerca să explicăm cine suntem noi, maghiarii din Transilvania secolului XXI şi care sunt dezideratele noastre, pentru că sunt foarte multe percepţii greşite şi prejudecăţi legate de noi, pe care societatea românească le-a creat în decursul istoriei. Românii trebuie să înţeleagă că nu vom putea şi nici un vom dori să sărbătorim evenimentele de la 1918. Acesta ar fi bine să fie un moment al înţelegerii şi al respectului reciproc”, a mai spus el.

Surse: evz.ro, active-news.ro