close

Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclul I.L. CaragialeGrupul de la PloieștiRepere

Istoria Cenaclului Literar „I. L. CARAGIALE” din Ploiești (1949 – 2019)

cenaclu ploiesti

Din informațiile prezentate de criticul Nicolae Dumitrescu, în lucrarea sa PLOIEȘTI – ORIZONTURI CULTURALE 2005, aflăm că cenaclul literar I.L.Caragiale a fost înființat în anul 1949, într-o formulă de echipă demnă de invidiat: George Moroșanu, N. Rădulescu Lemnaru, Natalia Boncu, Ștefan Alexiu, Aurelia Popescu, Ștefan Dimitriu, Leonida Secrețeanu, Mariana Costescu, Corneliu Șerban, Hristu Cândroveanu, Ieronim Tătaru etc.

Tot această lucrare vine să-mi confirme și alte activități ale cenaclului, pe care le cunosc și din alte surse, transmise oral, cu ocazia unor discuții purtate pe marginea actului de cultură din Ploiești cu diverși scriitori și ei membri ai cenaclului (Ioan Vergu Dumitrescu, cunoscut mai apoi ca Victor Sterom, Costin Lupu, Nicolae Stanciu, Bibi Vasilache, Anton Tănăsescu, Romea Cantemir etc).

Aflăm că în 1968, Eugen Simion a solicitat preluarea onorifică a coordonării cenaclului, la ședința de redeschidere din 27 octombrie participând scriitorii Marin Preda, Cezar Baltag și Adrian Păunescu. Pentru asigurarea unei conduceri de permanență, Eugen Simion îl delegă pe poetul Nicolae Breb Popescu, pentru ca după un an coordonarea să fie prelutaă de Laurențiu Ulici.

Grație lui Eusebiu Ștefănescu, în 1976 am fost introdus la cenaclul I. L. Caragiale ca interpret de muzică folk și tânăr aspirant în poezie. Aici i-am cunoscut pe Ion Vergu Dumitrescu, un foarte bun îndrumător al tinerelor talente, Romea Cantemir, Emilian Luncașu, Niculae Alexandru Vest, Costin Lupu, Bibi Vasilache, Dan Anton Tănăsescu, Ion Gheorghe, Rodion Galeriu, Stelică Comșa, Sorin Vânătoru, Florin Oprea Sălceanu, Vladimir Deteșanu și mulți alții care s-au perindat de-a lungul timpului și care s-au pierdut ca iluștri necunoscuți. Cenaclul se desfășura lejer, fără cenzură, materialele erau dactilografiate de către secretară, metodista care răspundea de cenaclu, trebuia să fii programat pentru citire, dar, s-a întâmplat un fenomen și, aici cred că domnul Nicolae Dumitrescu nu are dreptate în privința timpului. De ce spun aceste vorbe. Este vorba despre o intervenție a lui Nelu Stan, directorul Palatului Culturii, care la o ședință de cenaclu, la care am fost de față, și care a făcut următoare afirmație: „Băi, hai să mai terminăm cu această Căcare a României… Cine are talent se afirmă oricum… Mai dă-o-n pizda măsii…” Nu știu dacă în sală era un ofițer de securitate… cum afirmă Nicolae Dumitrescu… Dar cineva a spus… Până în 1983, am fost la Pitești, unde am condus cenaclul Liviu Rebreanu. Într-o echipă. Nu intru în amănunte. Mă întorc la Ploiești în 1983. Începe, ca să spun așa, perioada optzecistă a cenaclului „I.L.Caragiale”. Vine Florin Dochia, sau este numit la directoratul Palatului Culturii. Și am să citez din prefața pe care a scris-o Constantin Hârlav, la o antologie, alcătuită de mine și care se numește MELANCOLIE DIESEL, în care are informații tot din Nicolae Dumitrescu. Scrie Constantin Hârlav: „Strămutat la Ploiești, din decembrie 1980, i-am cunoscut direct, în exercițiul funcțiunii, la cenaclul I.L.Caragiale, pe Nelu Stan (directorul Casei de Cultură), Florin Dochia (succesor la direcția instituției, actualul redactor șef al revistei câmpinene Revista Nouă), Nicolae Alexandru Vest, Costin Lupu, Mariana Criș, Florin Toma, Ion Stratan, Ioan Vintilă Fintiș, Martin Culcea, Romea Cantemir, Mihai Ionuț Constantinescu…

(II) Revin în Ploiești în septembrie 1983. Responsabil cu cenaclul era Romea Cantemir, un redutabil poet echinoxist, pe care de altfel îl știam de foarte multă vreme. Se întoarce de la București Ion Stratan. Sub directoratul lui Florin Dochia se formează o echipă puternică, din care fac parte poeți deja afirmați prin cenaclurile bucureștene sau chiar în volum. Este vorba de Ion Stratan, Florin Toma, Dan David (frecventa mai puțin cenaclul I.L.C.), Ioan Vintilă Fintiș. Cleopatra Lorințiu realizează o pagină dedicată cenaclului în S.L.A.S.T, Constantin Hârlav alcătuiește în două rânduri pagini în revista Tribuna. Dacă ar fi să întocmesc o listă, desigur subiectivă, cu scriitori ploieșteni ai generației optzeci care s-au afirmat, sau au devenit foarte cunoscuți, la Cenaclul de Luni, Amfiteatru, Cenaclul revistei Luceafărul, Numele poetului, Cenaclul Cofluențe al S.L.A.S.T. aș enumera într-o ordine aleatorie pe: Ion Stratan, Martin Culcea, Ioan Vintilă Fintiș, Ioan Mihai Cochinescu, Florin Dochia, Sever Avram, Florin Toma, Mariana Criș, Călin Angelescu, Costin Lupu, Dan David etc. Deseori participa la ședințele cenaclului un foarte important și de succes prozator al vremii, Ioan Dan Nicolescu. Evident, am încercat să subliniez foarte pe scurt, fragmente de timp importante pentru activitatea acestui cenaclu.

Sunt întâmplări de o frumusețe rară în cadrul și în afara cenaclului. Rămân memorabile întâlnirile întâmplate acasă la Costin Lupu, Leonida Chifu, doamna Nicolescu – soacra lui Ion Cojanu, Martin Culcea etc. Chiar din primele zile ale anului 1990, împreună cu Martin Culcea am inițiat înființarea Societății Pentru Literatură Ploieși, al cărui statut a fost redactat în formă finală de către Ioan Mihai Cochinescu. La Cap.I, Art.4.c se stipulează că unul dintre obiectivele S.P.L.P. este organizarea activității cenaclului literar „I.L.Caragiale”.

Prin SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6 din 14 martie 1990 S.P.L.P. cu sediul în Ploiești, Palatul Culturii, dobândește personalitate juridică. Împreună cu Costin Lupu am machetat revista PENTAROMB, care din nefericire nu a fost tipărită, pentru că a început războiul orgoliilor și nu numai atât. A apărut suspiciunea că unii ar fi fost informatori ai securității. Și se pare că au fost (vezi cazul Nelu Stan). Proiectul revistei moare. Cenaclul începe să se divizeze. Împreună cu Ion Vergu Dumitrescu, Vladimir Deteșanu, Stelian Stan și încă alții punem bazele GRUPULUI DE LA PLOIEȘTI, după ce revista Apostrof de la Cluj publică sub această denumire un grupaj de poeme. Între timp Ion Stratan pleacă la revista Contrapunct, Florin Toma la Televiziune, Ioan Mihai Cochinescu publică „Ambasadorul”. Cum spune Hârlav: „E și un alt timp și o altă istorie…” După 20 de ani, la inițiativa mea și a lui Florin Manole, l-am contactat pe Ioan Mihai Cochinescu pentru a stabili modul în care se va relua activitatea cenaclului „I.L.Caragiale”. Cenaclul poieștean „I. L. CARAGIALE”, din Ploiești, renaște astăzi, după 50 de ani de existență și două decenii de „adormire”.

Ziarul Evenimentul zilei va consemna acest eveniment astfel: „Membrii cenaclului vă invită luni, 7 martie 2016, de la ora 18,00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, în Sala de Concerte „Ion Baciu”, unde va avea loc întâlnirea după 20 de ani de întrerupere şi 50 de ani de existenţă a istoricului cenaclu „I. L. Caragiale” din Ploieşti”

Cenaclul a fost condus, pe rând, de-a lungul timpului de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu, Ioan Vintilă Fintiş. La întâlnire, vor susţine microrecitaluri solişti instrumentişti şi vocali, va avea loc un recital de poezie şi un dialog între poeţi, va fi proiectat filmul artistic „Umilinţă”, în prezenţa regizorului Cătălin Apostol, și se vor redeschide porţile cenaclului pentru toţi creatorii şi iubitorii de literatură, muzică, arte, film, dans, teatru. Se aduc mulţumiri speciale, cu această ocazie, pentru: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Cătălin Apostol, Ioan Vintilă Fintiş, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Crăciun, Criș Mariana, Florin Dochia – pentru contribuţia din perioada anilor ’80, în care au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Nelu Stan, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Sălceanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii.

(NOTĂ: Cenaclul „I.L. Caragiale” din Ploiești se întrunește în prezent, în două ședințe lunare în prezența multor poeți, scriitori, muzicieni, regizori, scenografi, pictori… Cenaclul este găzduit de Filarmonica „Paul Cons-tantinescu” din Ploiești)

Ioan Vintilă Fintiș

(ploiestiulcultural.com)

mai mult
Cenaclul I.L. Caragiale

Programul pentru ședința din 15.07.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

Cenaclu-15.07.2019

Programul pentru ședința de cenaclu din 15.07.2019, orele 17.00
(Terasa ANDU, peste drum de liceul Al.I.Cuza Ploiești):

  1. Revista presei culturale
  2. Cel mai recent poem
  3. Despre suflet-Florin Manole
  4. Lectura de cenaclu – Emanoil Toma – Poezie
  5. Angela Catrina – Mișcarea Focul Dacic
  6. Eseul săptămânii – Teodor Ghiondea
  7. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, 1.07.2019 – Ședința cenaclului literar I. L. Caragiale

Cen7

– Ce faci, tu ?
– La ceai, la Adu !
– La ora cinci ?
– Exact ! P-aici !

Imortalizăm vara …

Revista Presei ne este actualizată și prezentată de Ioan Vintilă Fintiș cu articole din ”România literară ”, ”Luceafărul de dimineață”, „ Cafeneaua literară”și ”Orizonturi”.

Dan Cristea îl citează pe George Călinescu care la 33 de ani afirma: ”Literatura se face prin cultură, iar cultura prin lectură.” Tot Dan Cristea o reactualizează pe Nora Iuga, reproducând opere din vasta publicație literară a acesteia. Noua rubrică lui Alex Ștefănescu Poeți de ieri și de azi, are menirea de a construi un liant necesar între generațiile literare.

Daniel Bănulescu, membru vechi al Cenaclului I. L. Caragiale detaliat de foarte multe multe conjunctural, fragmentează : ”Lumea invizibilă dansează strâns îmbrățișată cu lumea invizibilă ”.
Lecturile prezentate în cadrul ședințelor noastre reliefează personalitatea unor personajele interlope, bine definite în spațiul său literar.
Intervenția lui Theodor Ghiondea face referire la hermeneutica lui Călinescu și modul de bordare a activității lui Mateiu Caragiale. Egolatria devine parte semnificativă de abordare și sinteză a lui Călinescu.
Horia Gârbea în ”Luceafărul de dimineață” scrie despre Sorin Lavric noua apariție editorială.
”Cafeneaua literară” îl are ca protagonist pe Virgil Diaconu cu ”Poezia începe la Summer” de Constantin Daniel, medic psiholog.
Rubrica ”Cel mai recent poem” este deschisă de către Luminița Bratu. Colega noastră ne mărturisește că scrierea sa este influențată de dialogurile din cadrul cenaclului referitoare la suflet, susținute de ipotezele lui Florin Manole, precum și de lecturile revelatoare ale lui Toma de Aquino. Identificarea esenței umane în suflet verifică realitatea umană corelată cu cea divină.
Surpriza acestei jumătăți de an o constituie prezența tânărului Alexandru Popa care ne oferă un microrecital la chitară, dar și ne lecturează câteva dintre poemele sale.
Valentin Irimia, revenit după o lungă absență ne încântă cu un sonet ”Rătăcit în propriul nume”. Ramona Müller citește poemul creat în timpul ședinței de cenaclu ”on-off”, recunoscând că a fost inspirată de Marian Smaranda.

”Cronica unui film” pusă la dispoziție de Mihai Ioachimescu ne propune o ”temă deprimantă, dar încă actuală” rulată de pelicula ”Silkwood” . În distribuția filmului joacă Kurt Russel și Meryl, actrița cu cele mai numeroase nominalizări la Oscar. Regia este asigurată de Mike Nichols. Filmul reprezintă un fel de ”Cernobâl american” al anilor ‘70, deoarece redă atmosfera și realitatea pericolului de contaminare dintr-o uzină nucleară. Karen Silkwood, interpretată de Meryl Streep se transformă ”într-un fel de Ioana dˈArc” încercând să dezvăluie opiniei publice adevărul referitor la infracțiunile comise în domeniul nuclear. Având 40 de ori mai mare decât limita legală radioactivă , Silkwood contactează un reporter de la The New York Times pentru a-i pune la dispoziție informațiile pe care le-a strâns. Moare însă…accident sau crimă ?

Florin Manole ne redescoperă valențele sufletești, ideea existenței lui Dumnezeu și valorile creștine. Omul este ființa prin care Dumnezeu pătrunde în natură. Omul nou este cel trecut prin credință și prin sistemul determinat de divin și reprezintă mai mult decât o legendă, o actualitate …Surâsul Tatălui coboară din ceruri prin privirea și zâmbetele sfinților. Iubirea este o minune deoarece naște spontan reciprocitatea. Orice mare iubire este întotdeauna reciprocitate.
”Geniul meu stă în nările mele” afirmă Friedrich Nietzsche, considerând că realitatea reprezintă ceva foarte crud, o realitate senzorială, ceea ce face ca sufletul să fie iritabil în fața realității materiale. Lucrurile mărunte fac diferența dintre profunzimea sufletului din Antichitate și cea din Europa occidentală contemporană ele colorând nuanțele sufletești, printre care se numără și ura. Autodepășirea omului determină ura. Voltaire în scrisorile sa filosofice ( cea cu nr. 25) descrie răfuiala unui creștin. Voltaire se revoltă cu Pascal, se luptă cu cel care a descris cel mai bine sufletul creștin. Învățătura de credință a creștinismului poate înălța și valorifica, explica și așeza sufletul, susține Pascal. Voltaire restrânge definiția sufletului la necesitatea individuală și colectivă, imediată și pragmatică : ” Pe măsură ce oamenii vor trăi din ce în ce mai bine, viața le va fi mai ușoară și mai asigurată.” Nălucirea lui Pascal vis-à-vis de complexitatea și profunzimea structurii sufletești va fi anulată de progresul tehnologic, ce va oferi omenirii un nivel de trai mult mai ridicat și facil prin instrumentele de care vor beneficia oamenii în viitor. Voltaire și Nietsche au oferit un contra-exemplu sufletului creștin bazat pe argumente raționale.

Ca de obicei, discuțiile suscită interesul și opinia incisivă a lui Marian Smaranda are prioritate : ”Voltaire, de fapt, are un dezgust pentru religia creștină. Aceasta îl face pe om sclav și îl face să mai plătească impozit, acolo, unde este iarbă verde.”

Ghiondea consideră că argumentele de estetizare a sufletului susținute de Nietzche sunt
legate de existențialism, acestea fiind o atitudine vehement sentimentalistă. Domnul profesor dându-i dreptate lui Smaranda, percutează argumentativ teoria sofiologiei. Smaranda cere explicații, iar le vin din partea colegului nostru. Serghie Bulgakov este cel care susține că Sf. Duh este o teoretizare, o dogmatizare, o analiză mai detaliată decât o avem de la sfinții părinți.” Creștinismul din acest punct de vedere se manifestă ca o ” practică ezoterică și inițiatică din oportunități diverse”. Opera de artă în perioada lui Nietzche nu avea nevoie de interpretări filosofice. Era interpretată și luată în seamă ca atare. Cultul mitologiei amestecat cu mirodeniile artei mileniului XIX creează discrepanțe culturale în foarte multe țări. Nodul dilematic al problemei constă în existența cultelor prezente (vechi, antice) la un moment dat și autenticitatea religiei din zilele noastre.

”Între Uniunea Sovietică și SUA există o singură diferență cantitativă. Un student străin îmi spunea : Pot să îmi imaginez Albania ca un Neon ?”

Toate exagerările lui Nietzche sunt o tradiție în filosofia psihologizată și psihologizantă a secolului 19.” Sorin Vânătoru și Marian Smaranda completează tabloul înrămat în discuții superlative :
– De ce reforma este formală ? întreabă Smaranda
– Depinde de spațiul exterior al manifestării ! E ca și cum ai privi un abuz al unui alt
abuz, un fel de sacrificiu. Originea tuturor tulburărilor și eșuărilor de mai târziu din fiosofie s-a datorat diferenței de mesaj.

”Mesajul pur” la care se face referire în discuțiile ședinței Smaranda,caută esența retoricii care se bazează pe fundamentul cristalizării mesajului doar printr-un proces bine definit și definitivat. 102% Ghiodea ne așează umerii literari în bibliografia lui Blaga pentru care garantează vis-à-vis de subiectul analizat. ”Limbajul kantian transformat de Blaga și trecut de cenzura existențială ne obligă să ne asumăm asupra elementelor artificiale induse.”

Respirația teologică îmbină literar și opinii individuale legate de creștinismul ortodox cu practica lui Steinhard îmbinând multe elemente pro sau contra. Expirăm…

La Rubrica principală, eu, personal descopăr o POEZIE.

Diana Petroșanu (Femeia alogenă)

Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă un scurt CV al autoarei. Fără să vreau, mă pun în locul ei. O privesc. Mâinile îi tremură. Țigara se unduie fumegând între două spirale de nicotină…mi-aduc aminte de ”botezul” meu din cadrul cenaclului. Îmi revin câteva foi pe care le parcurg cu insațietate…versurile ei mi-aduc aminte de începuturile mele și reverberez…

E mai tânără cu 2 ani decât mine și scrie bine….demult, la seara de autor din cadrul cenaclului nu mi-a fost dat să lecturez cu mare plăcere un asemenea autor.
Este o ”poezie dezbrăcată de dulcegăriile și stările lirice care brodează în general poezia feminină, mai ales la poetele care nu au un bagaj cultural poetic, lucru care este valabil și pentru alte categorii de așa ziși poeți. Versurile se croșetează în preajma umbrei și a nimicului.” (Ioan Vintilă Fintiș).

Necuvântare

Mă frâng
fără un cuvânt
ca și cum nimicul
ar fi mai important
decât o clipă
în netăcere

când-necând
mă întorc la mine
mă înfășor zdrobit
cu propriul eu

Smaranda recomandă ca textele să fie corecte scrise din punct de vedre gramatical. În plus o invită pe autoare să caute să dezvolte sensul poetic prin spații mult mai largi decât celor oferite, deoarece miza versului se pierde înainte de a fi căutată. Rigurozitatea mesajului constă în plurivalența mesajului transmis, chiar dacă este un mesaj bine transmis din primele două cuvinte. Ciudățenia versului constă în faptul că nu îi găsești acel ”ceva”, tragismul necesar care aici, pare destul de plat, indefinit…

Noi, cenaclistele susținem tema feminină a Dianei Petroșanu, regăsindu-ne în versurile ei. Ne apărăm și luăm cuvântul. Grațiela Avram consideră că lectura noii colege de cenaclu respirabilă în suflul contemporan. Susțin argumentul și afirm că de mult Cenaclul nu a mai dezbătut la rubrica de sine stătătoare o asemenea lectură de calibru, în vers alb. Poezia Dianei are mutilare, frumusețe și incertitudine. I se recomandă amploarea analizei pe filon de structură poetică.

Ora fiind mai înaintată decât cea propusă, ne-am retras, eu și Dimi, înainte de finalizarea ședinței de cenaclu. Despre celelalte rubrici nu pot să îmi dau cu părerea, pentru că nu am fost prezentă.

– Căldură mare, mon cher !

de Ramona Müller, coana secretarița

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Actualizare: Programul pentru ședința din 17.06.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

afis_17_iunie_2019

Data de 17.06.2019 (sărbătoarea Rusaliilor) este o zi liberă pentru angajații Filarmonicii.

Ședința de cenaclu se va desfășura la ANDU, o terasă peste drum de liceul ALEXANDRU IOAN CUZA.

Așa că vă aștept la orele 16.45, la liceul Al. Ioan Cuza.

(din strada de la Catedrală se trece strada pe Vasile Lupu și imediat la stânga se găsește această locație).

Luați legătura între dumneavoastră pentru a fi din nou o serată literară importantă. Citește și dă mai departe…

Programul pentru ședința de cenaclu din 17.06.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

  1. Revista presei culturale
  2. Cel mai recent poem
  3. Cronica cinematografică – Mihai Ioachimescu
  4. Lectură de cenaclu – SARAH B. JABER
  5. Eseul săptămânii – TEODORU GHIONDEA

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, ședința Cenaclului literar I.L. Caragiale, 20.05.2019

C1

Sărbătorim repaosul ploii în adunarea stropilor de frumos și epic din noi, în cadrul ambientului oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. O ultimă întâlnire a membrilor cenaclului din această primăvară.

Ca de obicei, prima rubrică a ședinței de cenaclu Revista Presei ne este prezentată de președintele Ioan Vintilă Fintiș, care ne aliniază la vectorii literari ai principalelor reviste culturale: România Literară (nr. 20), Ramuri, Tribuna, Apostrof și Luceafărul de dimineață. Periplul prozaic pune în evidență cele mai proaspete articole ale lui Manolescu, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Dan Cristea și ale altora.

Rubrica ”Cel mai recent poem” include lectura creațiilor literare ” M-am întâlnit cu gândul tău”, o tabletă romanțioasă, plină de savoare a Mariei Bem, ” O puncție sufletului bolnav de apusuri”, a lui Dorin Boroianu și ultimul poem al Andei Mihaela Miroiu.

”Gânduri pentru suflet”, rubrica semnată de Florin Manole, ne aduce în prim plan răspunsuri la întrebări existențiale având la bază operele lui Pascal și Patapievici. Omul, ca ființă ce nu se mulțumește niciodată, ca fire insațiabilă, încearcă să îl caute și să îl simtă pe Dumnezeu cognoscibil.”Dacă lucrurile s-au întâmplat, acestea au puterea faptelor, deci noi nu putem schimba nici ceea ce s-a petrecut, nici faptele. Faptele fiind realizate de Dumnezeu, ele sunt de necontrazis.” Dialectica pascaliană comportă două secvențe controversate: pe cea a grandorii și pe cea a mizeriei, pe cea umană și pe cea a divinului, deoarece ”omul este ce poate fi mai jos, omul poate fi ce poate fi mai înalt”. Sufletul poate fi depozitarul adevărului relativ, dar adevărul absolut necesită o prezență manifestată. Inima și spiritul presupun o demonstrație logică, dar în același timp și o persuasiune dovedită. Omul de nivel subceresc poate deveni un finit într-un infinit doar accesând eul de nivel rațional la componentele imensității spațiului etern.

Fintiș și Blanca Trandafir apreciază structura bine realizată a eseului realizat de Florin Manole, având acuratețe și coerență, pe când Marian Zmaranda consideră că descrierea este greoaie, având un caracter teutonic. Sorin Vânătoru apreciază că deseori, complexitatea umană este dificil de înțeles, iar perceptele concordă între diferite religii. Conform formulei matematicianului Heuvel oamenii vor ajunge să se roage la acea formulă ca la o divinitate. Astăzi conceptul de suflet este studiat la nivel neuronal.

Domnul profesor Teodor Ghiondea ne prezintă studiul GÂNDIREA METAFIZICĂ ÎN POEZIA EMINESCIANĂ, un adevărat curs de literatură, demn de introspecțiile propriei noastre culturi. ”Poetul absolut”, Mihai Eminescu folosește în modul său original elementele metafizicii la un înalt și admirabil nivel.

1.La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă
2.Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
3.Când nu se-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
4.Când pătruns de Sine-Însuşi odihnea Cel nepătruns.
5.Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
6.N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.
7.Căci era un întuneric ca o mare fără rază,
8.Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
9.Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
10.Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…

Girul constitutiv al identității sale poetice conține aspecte ale metafizicii în profunzimea ideilor și în transcendența condiției umane, precum și în valențele temporalității, ireversibilității veșniciei și ale universului impus pe noi coordonate. ”Şi cum viaţa acestei lumi, cu ciclurile şi subciclurile ei de manifestare, are un parcurs regresiv – de la vârsta de aur la cea de fier, de la vârsta paradisiacă la cea a totalei degenerări – până la reintegrarea sa în Principiu, poetul ne înfățișează scenariul apocaliptic, aşa cum îl aflăm, în esenţa sa, în toate textele sacre ale tradiţiilor, fie ele religii, fie tradiţii de consistenţă metafizică.”

Timpul metafizic este un timp prezent, veșnic, un timp sărac al poeților, înalt prin atitudinea spirituală. Eternitatea noastră ca șansă este și va rămâne Eminescu. Sorin Vânătoru apreciază că Eminescu este patriarhul FIINȚEI în literatura romană. Eminescu este infinit. Nimicul nu respectă proprietățile reale, iar vacuumul reprezintă un spațiu cu o entropie care tinde spre zero. Marian Zmaranda abordează original punctul său de vedere, schelatura lui Eminescu este mistică, prin filosofii diferite. Aproape îl uitasem pe Eminescu, dar mi l-ați reamintit prin lectura eseului dumneavoastră. Frumusețea versului său este comparabilă cu bătrânețea versurilor, ca un fel de Neculce…și mă gândeam, cum Eminescu care a creat de alți câțiva limba română modernă, să îl găsești cu patina aceasta de cronicar, de letopiseț.”

Raul Sebastian Buz ne prezintă trei proze scurte, un amestec de cronică și snoave, de eseu și narațiune, pline de aplomb:
1. O dramă între mărăcini
2. Ploaia ciobanului
3. Blestemul Ursarilor

Teodor Ghiondea apreciază autencitatea stilului abordat, adevărul ține de povestea care ține. Lecturile redau realiatea rurală a unor timpuri trecute sa prezente ale ruralului prahovean. Buna dispoziție a participanților este prelungită de recitarea magistrală a lui Nicu Drăgulin care ne impresionează prin poemele ”De vorbiți mă fac că nu aud” de Mihai Eminescu și ”Rică” de Miron Radu Paraschivescu.

Refrenul estival se apropie…

(Ramona Muller)

mai mult
Agenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința din 20.05.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

phARTE

Programul pentru ședința de cenaclu din 20.05.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

      1. Revista presei culturale
      2. Cel mai recent poem
      3. Un gând despre suflet – Florin Manole
      4. Cronica unui film – Mihai Ioachimescu
      5. PROZULIZDE – RAUL SEBASTIAN BAZ
      6. UN ESEU DESPRE EMINESCU – TEODORU GHIONDEA
      7. O recitare – NICU DRĂGULIN

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 06.05.2019

Cenaclu6mai

… In lipsa cronicarului de serviciu, am sa incerc ”o sama de cuvinte” despre sedinta Cenaclului I.L. Caragiale desfasurata pe 6 Mai, la frumoasa Filarmonica Paul Constantinescu.

… Presedintele Cenaclului, Vintila Ioan Fintis ne-a prezentat o interesanta revista a presei culturale din tara si ne-a recitat cateva poeme interesante.

… La rubrica ”Cel mai recent poem” s-au inscris la cuvant Maria Bem, Caty Enache, Blanca Trandafir, Vali Irimia, Sorin Vanatoru si Mihai Ioachimescu. Temele abordate de poeti au balansat intre credinta si tagada, dar si intre viata si moarte.

… Eseul despre opera filosofica a lui Blaise Pascal, prezentat de Florin Manole, a trezit un mare interes si a creat o discutie in contradictoriu, in care au intervenit cu replici savuroase Marian Zmaranda, Raul Baz, Livia Dimulescu, Alice Necula si Catalin Apostol.

… Un eseu interesant si contradictoriu despre conditia omului in raport cu divinitatea a fost prezentat de Sorin Vanatoru.

… Finalul sedintei a fost acaparat de Teodor Ghindea care ne-a purtat intr-o excursie imaginara in locurile sfinte ale Islamului, religie cu multe principii si valori inca nedescoperite de catre lumea civilizata.

… Imi face placere, de asemenea sa amintesc ca au fost prezenti la sedinta Cenaclului si Leonida Chifu, Nicu Dragulin, Dan Dragus, Florin Oprea Salceanu, Robert Aristotel Avrigeanu si Mihai Benoni.

… In speranta ca v-am captat interesul va multumesc pentru atentie si va anunt ca viitoarea sedinta de Cenaclu va avea loc pe 20 mai.

(Mihai Ioachimescu)

mai mult
Agenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința din 6.05.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

cenaclu2

Programul pentru ședința de cenaclu din 6.05.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

      1. Revista presei culturale
      2. Poemul cel mai recent
      3. Un gând despre suflet – Florin Manole
      4. Serata pentru eseu – Sorin Vânătoru, Robert Aristotel Avrigeanu, Teodoru Ghiondea
      5. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 22.04.2019

cenaclu

În Săptămâna Patimilor, în a doua zi a Paştelui Catolic, membrii Cenaclului I. L. Caragiale s-au reîntâlnit în cadrul primăvăratec oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. Admirăm în culisele Filarmonicii elevii şi copii antrenaţi în activităţile artistice specifice acestei perioade. Rememorez câteva momente ale adolescenţei presărate cu vocalize corale şi momente ale brigăzii artistice. Pluteşte în atmosferă mireasma pascală şi a Floriilor abia trecute. Miroase a bine, a bucurie şi iubire!

Ioan Vintilă Fintiş ne prezintă “Revista Presei”, punând în evidenţă rubrica lui Daniel Cristea-Enache din “România Literară” şi rolul benefic de revalorizare a unor poeţi trecuţi oarecum într-un con de umbră. Printre aceştia se numără şi Petre Stoica, fost coleg cu Nichita Stănescu. Se subordonează în ordinea cronologică un “canon literar” dedicat de către “România Literară” celor mai iluştri scriitori, “100 de poeţi români în 100 de ani”. Urmează articole din publicaţiile “Apostroful” (poeme de Petrişor Militaru), “Luceafărul de dimineaţă”, “Tribuna” şi “Ramuri”.

La rubrica “Cel mai recent poem” : Mihai Ioachimescu ne încântă cu “Balada unei fantome”, doamna Luminiţa Bratu cu “Când Nietzsche a plâns” , Ramona Muller cu “singurătatea inelarului” şi Anda Mihaela Miroiu cu “Liber de senin” şi “Bacoviană”. Savurăm emoţia clipelor poetice în ropote de aplauze binemeritate.

Florin Manole încearcă să ridice mingea la fileul deja consacratei rubrici “Un gând despre suflet”. Identificând în realitatea actuală, dar şi de viitor apropiat probleme în conlucrarea relaţiei educaţie-suflet, Florin Manole ne îndeamnă să cugetăm asupra concluziilor halucinante ale unui expert în educaţie asupra “vinei” profesoarei înjunghiate, la una dintre şcolile din Ploieşti. Subiectul naşte opinii divergente şi convergente, “Clubul profesoarelor” din cadrul cenaclului afirmându-şi poziţia unitară chiar şi în timpul pauzei literare. Graţiela Avram şi Maria Bem susţin obligativitatea delimitării sarcinilor educative ale unui profesor de cele administrative şi de cele “de păzitor” ale elevilor. Rolul unui cadru didactic este acela de a-i învăţa pe elevi, nu de a împărţi laptele şi cornul sau de a sta de pază, pentru a supraveghea cine intră şi cine iese din şcoală. Fiind în acelaşi domeniu de activitate subscriu că datoria unui dascăl este de a se dărui “cu suflet” acestei meserii. Pentru a se înfăptui acest lucru, trebuie să i se asigure dascălului protecţia fizică şi afectivă necesară.

Florin Manole subliniază ideea necesităţii implicării mai multor tineri în activităţile educative, de genul întâlnirilor de cenaclu, pentru a putea transmite pe mai departe convingeri semnificative, realităţi literare şi valenţe responsabile în domeniul artei. Marian Smaranda include în această ipoteză rolul activ pe care îl are profesorul în modul în care un elev poate înţelege sau nu o idee, un eşec, un efect plurivalent al unei acţiuni.

Ioan Vintilă Fintiş ne introduce în lumea sa poetică prin lectura “Coridoarele cuvintelor”.

“Singur şi fericit am să mor într-o ţară a frigului-
niciun drum către acesta nu deschide alt drum,
un demon roade secunda, în valuri gâlgâie frigul
şi mă acoperă întrutotul.

Nu mai există nimic
Doar o apocalipsă de ninsoare în care şi muntele s-a prăbuşit.”

Maria Bem apreciază scrierea poetului ca fiind o “scriere grea” din care se deduce frica de moarte, ca proces biologic şi fiziologic, dar şi energia magică a cuvântului din care poetul, parcă renaşte.
Direcţiile induse de “spovedania” literară a preşedintelui de cenaclu iscă intersecţii de păreri. Inconfundabilul Smaranda apreciază că lirica lui Fintiş este ca o “atingere calofilă, plină de metafore”, iar că să descrii o asemenea moarte “ţi-ar trebui 1000 de ani” pentru că “astfel se dezvoltă lumea textuală pe care Ion o proiectează” , “ca o stingere calmă, astfel încât revolta este ca o renaştere”.
Poetul Sorin Vânătoru consideră că poezia lui Fintiş prezintă o “metaforizare excesivă, astfel încât se pierde sensul”; “un fragment de neant, dar dacă vine Fintiş şi îl priveşte fintişian iese o lume”, dintr-un increat se produce un creat, “dar acest tip de text, după părerea mea nu se mai poartă.” <<Tematica abordată poartă amprenta talentului său “impresionist” à la Monnet.
Apocalipsa lui Fintiş este frumoasă, ca o cofetărie întreagă, nu este dureroasă>>.
Graţiela Avram apreciază natura poetică indusă ca fiind “un scenariu apocaliptic” şi o imagine vulnerabilă a morţii, un tablou antic , o “lume arzând”, “căutare a unei lumi demult apuse”.

Teodor Ghiondea afirmă că reflectarea poetică a lui Ioan Fintiş prezintă accente hermeneutice, care îl plasează pe autor într-o perioadă postmedievală a concepţiei lierare, dinainte de Renaştere. Contrastele dintre un alb clar, simţit în tăcere şi cuvintele care răspund în aceeaşi culoare realizează succesiunea dintre naştere şi moarte ca un ritual iniţiatic. Substanţa textuală rezidă în capacitatea poetului, conform spuselor lui Marian Smaranda, că “fără să îmbrace haina călugărească benedictină”, Fintiş are capacitatea de a crea o funcţie iniţială în poem, pentru ca mai târziu aceasta să capete o altă utilizare. Poetul ne concluzionează legătura indisolubilă dintre eul său contemplativ în faţa morţii şi autenticitatea apocalipsei interioare. Verticalitatea oricărui proces uman constă din punct de vedere literar în crearea unei “poezii ascensionale”, în care dematerializarea are un efect şi rol important.

Ultima rubrică a ordinei de zi ni-l aduce în prim plan pe Teodor Ghiondea cu “Muntele” (Note de lectură la “Craii de Curtea- Veche” de Mateiu Caragiale). Ascultăm fascinaţi notele de lectură şi ne cufundăm în structura textuală şi universală redată. Teodor Ghiondea aminteşte de rolul important pe care l-a avut în formarea sa literară Vasile Lovinescu (“Maeştrii nu mor”). Calistrat Hogaş a străbătut Munţii Neamţului, dar a avut parte şi de o cale iniţiatică în aceste drumuri ascensionale. Traian Lazăr intervine:
– L-aţi cunoscut personal pe Vasile Lovinescu? Se spune că este mai important decât Eugen.
– Este altceva!

Se fac referiri la “Creanga de aur” a lui Sadoveanu şi la faptul că multe lucruri Vasile Lovinescu le ştia de la Eugen Lovinescu, transmise nu din cărţi, ci împărtăşite în viaţa de zi cu zi. Teodor Ghiondea ne relatează, cum Vasile Lovinescu i-a povestit: ” Într-o zi, Sadoveanu cu alţi prieteni
mergea la vânătoare pe o vreme absolut imposibilă; s-au rătăcit cu maşina şi au ajuns într-un loc unde se întrezărea o moară mică, ţărănească. Coborând din maşină şi întrebând unde se află, ţăranul le-a spus doar să nu meargă mai departe pentru că Domnul Ştefan mai poartă o bătălie cu turcii. Nu au băgat de seamă vorbele lui. Sadoveanu care cunoştea mai bine decât oricine pe lumea asta munţii, n-a mai găsit niciodată locul acela pe care l-a căutat.”
Şi Mateiu Caragiale şi Eliade descriu asemenea întâmplări în lucrările lor. Eliade are un grad circumstanţial de înţelegere.

Istoricul Traian Lazăr intervine:
– Dumneavoastră vorbiţi la nivelul al patrulea de filosofie. M-ar fi interesat să ştiu ce v-a spus Lovinescu despre Kant şi teoria cunoaşterii. Acesta folosea 4 nivele de cunoaştere:
1. cunoaşterea empirică;
2. cunoaşterea intelectuală
3. cuoaşterea raţională,
4. cunoaşterea spirituală.

Sorin Vânătoru conchide că principiul care ordonează lumea este intelectul uman şi că intuiţia intelectuală nu schimbă axa filosofiei. Inima fiind organul principal de producere a cunoaşterii raţionale, accepţia tipologică a existenţei presupune şi raportarea la spirit.

Panaghia reprezintă “totul sfânt”, Maica Domnului, iar folosirea simbolurilor în gândirea concretă nu face decât să compenseze atitudinea emoţională e eului raportat la realitate. În schimb, “gândirea ezoterică este un lanţ de aserţiuni, care nu pot fi demonstrate logic”.

Se remarcă prezenţa ezoterismului în biserică, în mod evident datorită liniei, duhovnicului şi binecuvântării. Discuţiile despre metafizică ca “ştiinţa universalului” sau ca fiind “singurul mod în care principiul arată o faţă” aprind tonusul întâlnirii şi compun matricea conceptului manifestării eului. Când metafizica este dincolo de natură, la nivel structural şi calitatea dumnezeirii se deosebeşte de Dumnezeu însuşi. Florin Manole îl citează pe Heidegger: “Metafizica este situarea noastră în nimic pentru a vedea totul”.

Compensaţia trăirilor demonstrează construirea dimensiunii existenţiale ca pe un Munte…imperativul recognoscibil suplineşte raportarea la un echilibru creativ şi ne îndeamnă să ne raportăm la mental, spiritual şi psihologic, să fim gazdele “confluenţei” de ape, de viu şi iubire, de fiinţare în simetria ascensiunii şi a coborârii universale. Viaţa este realitatea unui vis şi visul unei realităţi. Simetria trăirilor ne aparţine, când noi suntem subiecţii şi protagoniştii destinului şi creăm predicatul acţiunii. Orice text, ca şi orice acţiune de viaţă, odată finalizate, necesită o pregătire iniţiatică. Suntem călători!

“MUNTELE este ceas al destinului, dar şi condiţia pogorârii Harului, a Providenţei, a Certitudinii şi a Adevărului. Disciplina mormântului reclamă exerciţiul extincţiilor repetate şi al “trecerilor” succesive de la o stare la alta , impunând disciplina călătoriei în amplitudinea altitudinii Muntelui. Fiecare potecă ce urcă în Înalt se toarce în Abis pe Axa lumii; luând direcţii diferite, se concentrează pe Vârful Muntelui, ţesând un văl de lumină care întovărăşeşte călătorul şi îi hrăneşte taina .”

Nicu Drăgulin interpretează în finalul şedinţei “Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş, de la a cărui naştere pe 26 aprilie se împlinesc 97 de ani.

(Ramona Muller)

 

mai mult
Agenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul Ședinței Cenaclului I. L. Caragiale din 22.04.2019

Cenaclu

Programul pentru ședința de cenaclu din 22.04.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Florin Manole – Un gând despre suflet
4. Coridoarele cuvintelor – Un poem de Ioan Vintilă Fintiș
5. TEODORU GHIONDEA – Note de lectură la “Craii de curtea – veche” de Mateiu Caragiale
5. Marian Zmaranda – Lectură sub microscop

 

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 8.04.2019

Cenaclu

Începutul lunii aprilie ne înflorește sufletele cu după-amiezi culturale binecuvântate. În ambientul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu, Cenaclul I. L. Caragiale își primește membrii, invitații și prietenii pentru descifrarea tainelor literare.

Președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş urează „Bun venit!” oaspeților Liliana Popa, critic de artă și coordonator al Cenaclului literar „Poeții Cetății” (București), poetului Emanoil Toma, poetului Nicolae Ioan Dragu, lui Cornel Chitic și scriitorului Teodoru Ghiondea. Ne sintetizează Revista Presei, ce include articole din “România Literară”, “Argeșul” și “Cafeneaua Literară”.

„Cronica unui film” ne este prezentată de Mihai Ioachimescu. „Revenge” este invitația pe care o primim cu căldură deoarece Anthony Quinn „respiră și transpiră talent”, iar distribuția și scenariul de excepție recomandă filmul în topul cinematicii contemporane.

La rubrica „Cel mai recent poem” iau cuvântul numeroși membri și invitați ai Cenaclului.

Liliana Popa concretizează rolul artei în orice formă de manifestare a ei: pictură, teatru, poezie etc. Actorul joacă în fiecare seară altfel, iar dacă în teatru arta nu rezidă în timp ca nemurire, „poezia rămâne”. Exemplifică elocvent poezia lui Corin Culcea, vechi membru al cenaclului. Însă structura compoziției lirice ca funcție supremă și redutabilă a textului rezidă în motivul schematic al Mariei Udrea, care a asumat titlurile poemelor lui Culcea într-un singur poem. Din liliputana, dar vasta „Antologie lirică” ne recită Emanoil Toma, un „scriitor de lux”. Doamna Maria Bem ne recită „ Cum sunt eu prin ochii tăi” , iar prietena dumneaei, doamna Bratu ne încântă cu ultima sa creație.

Scrierile Liviei Dimulescu și ale lui Nicolae Ioan Dragu completează cercul liric al rubricii „Cel mai recent poem”.
Teodoru Ghiondea aduce în prim planul atenției noastre un omagiu poetului Ioan Alexandru, ca simbol, ca sens și ca semnificație interioară a literaturii. Atunci când „cuvântul depășește forma” , când „cuvântul înseamnă lipsa tăcerii”, „modul în care se deconstruieşte o conștiință poetică, dacă aceasta nu are o rădăcină trainică” reprezintă accesul la sensibilitate și frumos. „Poezia este limba zeilor”

Se comemorează cel care a pus bazele ca fondator al Grupului de la Ploiești, cu ramificații ulterioare pentru Cenaclul I. L. Caragiale, cel care a fost și cel căruia numeroși membri ai acestui cenaclu îi datorează evoluția literară, Victor Sterom. Toma Emanoil prețuiește foarte mult gândul liturgic alături de Livia Dimulescu, iar noi ne alăturăm în ofranda literară ce îi este adusă marelui literat. „O caldă amintire vie!”

Seara de proză începe cu inegalabila „egiptologă”, Graţiela Avram. Un profesionist trebuie să fie întotdeauna pregătit. Surprinzător pentru mine că nu o văd la prezidiu. O întreb prin gesturi, în timpul ședinței de cenaclu de ce este printre spectatori și nu la prezidiu. Îmi răspunde mimic, ceva din care deduc, speculativ, că ar avea emoții. Într-un târziu, înțeleg că îmi cerea telefonul pentru a avea acces la textul trimis prin mail participanților la cenaclu. Graţiela nu avea textul imprimat. Îi dau telefonul. Graţiela ne încântă cu lectura sa și mă surprind din ce în ce „cunoscătoare” în ale misterului egiptean.

Remarc stăpânirea de sine a autoarei, calda intonație a lecturii, pe care, totuși, mi-aș dori-o puțin mai dinamică, mai agresivă în anumite circumstanțe episodice. Textul citit ne include în realitatea altor paralele și în meridianele altui timp de ficțiune. Iubirea nu ține cont de efectul de piramidă, de timp sau de simbolurile magice, pentru că:

„Sufletul meu te-a cunoscut din veșnicie și vom merge împreună în veșnicie…în El Duat, tărâmul zeilor antici…
Te-am așteptat cinci ani sperând că vei veni….În fiecare an îmi împodobeam sufletul cu nestemate de iubire în speranța venirii tale…

Dar tu nu ai venit…
(…) semnele le vei întâlni pe drum. Te iubesc, Kate tu nu înțelegi că eu sunt prezent mereu lângă tine și că iubirea e eterna? Da, nu mai sunt în trup lângă tine, dar în spirit te însoțesc mereu și te ajut mereu.”

Ca o continuare a îmbrățișării piramidelor și a zeităților egiptene, Kati Enache spiralează seara narativă venind în „Întâmpinarea Domnului”. Autoarea ne întâmpină cu vise și ne îndeamnă la fapte. Subconștientul trezește întotdeauna conștientul! Rațiunea poate amorți și inevitabil, va crea vise! Viața ca un dans…un dans al cărui tempo noi îl dirijăm, fie un vals, fie un menuet, fie un blues sau doar un dans în fața oglinzii. „Eram îmbrăcată elegant, cu o rochie neagră, fluidă. Pantofii de lac fini și înguști începeau să mă strângă. Mă rugam în gând să nu mă ia nimeni la dans.”

Cele două autoare se disting prin vertebra spiritualității individuale, dar în același timp, ca parte universală din spiritualitate. Dumnezeu a fost, poate mai este zeu, în unele credințe, în unele realități sau vise („Zeul care nu pedepsește”). Coșmar nu poate fi!

Ioan Fintiş consideră că atmosfera indusă de cele două lecturi de proză se aseamănă cu cele specifice lui Mircea Eliade, deoarece realitatea se confundă cu imaginația visului. Marian Zmaranda consideră că femeia vrea stomac și inimă pe parcurs, iar nevoia transpunerii visului din tabloul idilic în realitate presupune un efect imediat. Kati Enache conchide că cele trei aspecte ale prozei prezentate sunt: singurătatea, alienarea și inocența.

Schimburile de idei, destul de fervente au la bază dimensiunea supraindividuală, realismul consolidat, iluzia visului, „pofta de de a fi ceva sau cineva, fără a te confunda cu altcineva” etc. Livia Dimulescu sintetizează rolul pe care îl are proză concentrarea pe segmentul de esenţă, pe când diluarea subiectului poate plictisi cititorul prin justificări pe care autorul poate nu le percepe obiectiv.

Rubrica „Lectura sub microscop” prezentată de Marian Zmaranda aduce în prim plan volumul Luminiţei Dascălu, „Ţinutul fratelui mai mare”, în interpretarea originală a criticului literar. Acesta are un sentiment de frustare faţă de primul volum al autoarei prezentat la Ploieşti, deoarece „cuvântul nu are semnificaţii clare” „azi nu este mâine” , chiar dacă poemele sunt intense. Poezia este cerebrală, cu toate că tehnica aparte de scriere impune o „graţie cu cuţitul în mână, chiar dacă nu apare emoţia instinctivă”. Fără a se revolta, poezia Luminiţei Dascălu, are un tragism specific, e ca un cristal, pe care se pot delimita poliedre şi contururi.

Finalul unei seri minunate, pline de frumos atât calitativ cât şi cantitativ, aparţine, ca de obicei actorului Nicu Drăgulin. Ne recită magistral o poezie a unui slujitor al matematicii, Ion Barbu: „După melci”.

Ramona Muller

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, 25.03.2019, Cenaclul literar I. L. Caragiale, Ploieşti

Cenaclu2503-3

Primăvara „nichitiană” ne oferă prilejul de a-l omagia pe marele poet ploieştean cum se cuvine.

Şedinţa acestei după-amieze, cu miros de poezie coaptă în cuptor de suflet prahovean, începe cu rubrica „Revista Presei” prezentată, ca de obicei, de preşedintele Ion Fintiş. Articolele din presa naţională: „România literară” nr. 12, nr. 13, „Tribuna” şi „Cafeneaua literară” pun în evidenţă informaţia ca măsură a acceptării unui anumit nivel literar.

„Nu te amăgi că poezia estetică se face din nimic” afirmă Virgil Diaconu, care adaugă în structura sa, şi alte două tipuri de poezie: generaţionistă şi subiectivă. „Nu te feri de folosirea metaforelor şi parababolelor care se constituie ca mesaj poetic”. Caty Enache completează conceptul de limbaj poetic, prin modul personal prin care poetul se exprimă, iar folosirea unui spectru larg de metafore şi expresii necesită un bagaj vast de cunoştinţe din partea autorului.

Petru Dumitriu, un prozator important care a publicat în Franţa foarte mult, se remarcă prin faptul că potenţează în scrierile sale rolul şi influenţa emigrantului în procesul de dezvoltare a unei naţii sau regiuni, ne relatează Ion Fintiş. „Tribuna, care apare într-un format extraordinar, numai în foaie velină, este o revistă a eseurilor.”

Meditaţia asupra sufletelor în varianta egipteană, ne este oferită de nimeni alta decât Graţiela Avram, care de altfel, domină acest teritoriu, de neînţeles pentru alţii. Sufletul are patru forme (componente): 1. Ba – sufletul propriu-zis, reprezentat printr-un cocor cu cap de om; 2. Ka – este legat de trup (de aici grija pentru procesul de îmbălsămare) şi rămâne în mormânt; 3. Ran – reprezintă numele omului care trebuia păstrat cât mai mult timp în amintirea generaţiilor următoare; 4. Akn – inima persoanei cântărită cu balanţa. Sufletele egiptenilor. Dacă sufletul cântărea mai mult decât pana lui Anubis, decedatul nu mergea în rai. Sufletul cântăreşte în jur de 2 grame, conform măsurătorilor făcute de către egipteni chiar de acum 4 000 de ani. Membrii cenaclului participă fervent la discuţiile animate pe baza asemănărilor dintre credinţa ortodoxă cu obiceiurile egiptene (prezenţa strigoilor, a unor sfinţi compatibili cu unii zei egipteni etc).

Rubrica „Dorul de Nichita” aduce în prim plan creaţiile cenacliştilor Maria Bem: „ Nichita nu moare”, Caty Enache: „Nichita” şi Mihai Ioachimescu: „L-am visat pe Nichita”.

Profesorul şi istoricul Traian Lazăr ne prezintă studiul: „Nichita Stănescu şi feţele modernităţii”. Nichita Stănescu, ca şi alţi poeţi a dorit să modernizeze permanent conţinutul poziei, schimbând forme, teme şi motive. Aprofundând tema iubirii el va excela prin limbaj şi se va individualiza prin elementele şi licenţele poetice, dezvoltate ulterior în mariera lui originală.

„Individualizarea lui Nichita Stănescu s-a manifestat, în principal, printr-o nouă atitudine în și față de procesul de creație. O atitudine liberă față de forma poeziei, față de temele poeziei și față de limbajul folosit în poezie.”
Nicu Drăgulin încheie această seară de Mărţişor, o seară completată cu una din impresionantele sale recitări din registrul literar al poetului ploieştean.

Dacă există o cunoaştere a creativităţii, atunci în mod sigur există şi un mod de a reconstrui ceva existent deja, într-un alt sens, într-o altă dimensiune. Ordonarea funcţiei cognitive pe baza unor principii funcţionale în orice domeniu, în cazul de faţă, domeniul artistic, al poeziei, este, din punctul meu de vedere esenţa conştientizării actului de creaţie „nichitian”.

Ramona Muller

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronică

Ședința Cenaclului I. L. Caragiale – 25.03.2019

Cenaclu

Cenaclul I. L. Caragiale s-a întâlnit din nou pe data de 25.03.2019 pentru a-l celebra pe poetul necuvintelor, ploieșteanul Nichita Stănescu.

Revista presei literare a fost rezumată de poetul Ion Fintiș, iar conceptul despre suflet la vechii egipteni a fost expus într-un dialog imaginar cu netheru egiptean și cu lumea zeilor.

Dialogul dintre minte și suflet are loc doar în prezența iubirii, dialog care la egipteni era ilustrat prin prezența inimii (akh) ca parte a sufletului etern.

S-au recitat poezii scrise în memoria lui Nichita Stănescu, poezii ce au evocat sufletul poetului ploieștean.

Seara a culminat cu interpretarea magistrală a poeziei stănesciene de către Nicu Drăgulin, cel ce ne încântă mereu cu prezența lui magică.

La final, un eseu despre îngerul blond al poeziei românești cel care a spus: ”A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.”

Grațiela AVRAM

 

 

 

mai mult
1 10 11 12 13
Page 12 of 13