POEM AUTOMNAL

În vizită ne vine toamna iarăși,

Nănașa noastră an de an…

Deschide poarta iernii și cetinii

Rămasă în ram și ram…

Cineva mai cântă la pian,

Altcineva mai scrie rar,

                                                                                               Un alt poem authomnal.

30 08 2023, Dan Drăguș

Sub coordonarea Asociației Culturale 24Pharte
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber
Nu există patriotism fără patrimoniu

Editor: Liviu Ioan Manole

Câteodată, era fericită pur și simplu. Fără să știe cu precizie de ce. Îi venea să fredoneze. O făcea întâi ușurel, așa, ca pentru sine. Fugitiv, se întreba dacă și altora li se întâmpla. Trecea la fel de repede peste posibilele răspunsuri pentru că nu dorea să-și consume acest prețios timp cu inutilități. Bucuria se aduna din adâncuri nedescifrate, urca pe spirala sufletului, care găsea (oare de unde?) puterea să se mai deschidă și să vibreze. Încă o dată, o răbufnire fără noimă, eliberatoare. Gândi: ”Pâinea prăjită, cu unt și cu puțin zahăr deasupra, e aproape un croissant. Așa și în viață… Poți face dintr-un vis o speranță.” Coșmarul acela continuu – nelipsitul pachet  „Pampers”, masajele de miercuri și vinery. ”Săraca, ce ghinion!” – și toate celelalte, care decurgeau urmând logica firească, dispăreau ca prin minune, lăsând-o să respire opiumul iluziei. Realitatea, care găzduia această construcție copleșitoare a propriei vieți, devenea o pictură de Monet, cețoasă, translucidă, tremurătoare, nehotărâtă. Soarele purta întotdeauna un halou misterios.

Niciodată nu presimțea și nici nu știa cât o să țină avalanșa de endorfine, trebuia să profite la maxim. Așa și azi. Se balansa ușor. Trunchiul lipit de spetează, gâtul arcuit și capul înclinat spre spate îi permiteau o privire „aux yeux mi-clos” ca în cântecul acela, pe care atât de mult îi plăcea să-l fredoneze! Balansul n-o împiedica să fixeze cu încăpățânare fereastra. Dincolo de ea, alergând funigei spre cer, toamna își făcea de cap. Funigeii zboară numai pe senin. Știți, nu-i așa? Treceau prin fața geamului sclipiri efemere de argint. Și ei, aidoma gândurilor. Erau când prezențe liniștite în spatele frunții, când o luau la fugă aiurea. Căutând adevăruri se pierdeau în univers. Pe calea neclintită ce-i lega petecul albastru al ferestrei de retină, apăruseră, călcând cu pași mici, cadențați, endorfinele. Microscopice, minuscule colonii invadatoare ale ființei. Le simțea strecurându-se discret, cucerind fiecare celulă a corpului, transformându-se apoi într-un iureș de nestăpânit. Era cazul să se grăbească. Ușile garderobului au sărit în lături lăsând cale liberă nerăbdării. Continua să fredoneze. Încetișor. Mâinile, singurele și cele mai harnice părți ale corpului său o ajutau ca de fiecare dată, supuse.  Picioarele și-au regăsit favoriții: pantofii roșii de lac, păstrați cu religiozitate, lustruiți, în cutia de fabrică. Câteva clipe doar și simți îmbrățișarea mătăsoasă a rochiei. Albastră, cu falduri ample, plisate. Întotdeauna i-a plăcut albastrul. Ca cerul de octombrie. Ați observat ce culoare are seninul de octombrie? Ei bine, aceea era culoarea ei preferată și n-ar fi schimbat-o cu nimic în lume. E drept că din acest motiv garderoba personală părea monotonă, dar avea un mic avantaj. Ea, ca persoană, devenise inconfundabilă. Femeia în albastru, cu pantofi roșii. Așa gătită și până să se hotărască dacă va ieși, nu se putea abține să danseze. Cel mai mult îi plăcea să se rotească. Închidea ochii și se lăsa pradă vârtejului. Mâinile făceau mișcări și manevre iscusite, evitând la milimetru pereții.  Aerul iscat îi umfla provocator pliseurile ridicându-le, unduindu-le. Atunci era momentul când, de fiecare dată, își aducea aminte cât de mult își dorea să danseze și să se învârtă pe plajă…  Tocurile roșii strălucitoare să i se afunde în nisipul ud, voalul întins al vreunui val să îi îmbrățișeze vârfurile, stropi sărați să sară pe faldurile albastre ale rochiei! Toamna, neapărat toamna, într-o zi blândă și mângâietoare. Parchetul scârțâia ușor. Sub pleoape sosise plaja. Briza fugărea de colo-colo mirosul inconfundabil de alge și scoici. Cordonul auriu al micului golf aduna cu elegantă precizie faldurile mării. Rochia albastră foșnea fericită către întinderea de apă. Și uite,  pantofii roșii de lac nu se afundau în nisip! Lăsau vederii doar mici amprente într-un traseu complicat, ca însăși viața ei. I-au plăcut întotdeauna pantofii roșii. Cei de lac, cu atât mai mult. A avut grijă să aibă mereu o pereche. Odinioară îi păstra pentru ocazii, dar acestea deveniseră din ce în ce mai rare, așa că acum îi punea ori de câte ori îi veneau endorfinele. Perechea asta o avea de ceva timp. Observase că nu se mai deforma, îi răsfăța visurile și picioarele subțiri „ca de porțelan”, cum zicea uneori, Tanti Lili, când o găsea încălțată cu ei.  Fredonatul i se transformase într-o lălăială veselă, din ce în ce mai sonoră, mai explozivă. Sunetele, nedumerite, se loveau de pereții încremeniți. Ecouri succesive, surde izvorau din ei și se năruiau înghițite de colțuri lacome. Și se rotea, se rotea!… „Et les yeux mi-clos, toujours mi-clos…”. De abia auzi țârâitul interfonului. Îmbujorată de efort și sprijinindu-se într-o mână, o ridică pe cealaltă, opintindu-se puțin să apese butonul. Gândi că îl puseseră, totuși, un pic prea sus pentru ea. Tanti Lili a intrat ca de obicei, concentrată, cu o plasă plină de cumpărături curente, pe care le distribui cu viteză în bufet și în frigider. Când dădu cu ochii de ea, zâmbi. „Azi ne plimbăm în toaleta de gală?”, întrebă retoric cu vocea ei inconfundabilă, cu ton de ciocolată caldă și folosind aiurea pluralul, probabil doar din simpatie, căci ținuta ei era întotdeauna practică, lipsită de pretenții. Ah, vocea asta, bună! Cuvintele ei nu urmau calea obișnuită, auditivă. Întâi o îmbrățișau, apoi i se strecurau în suflet, lăsându-i în mod ciudat, dar binefăcător, gustul inconfundabil de ciocolată. Caldă. Îi dădeau putere să mai spere, să mai rabde. Tanti Lili a deschis din nou ușa, a apucat cu nădejde mânerele și a împins căruciorul peste prag. Faldurile prețioasei rochii albastre mângâiau cauciucul roților subțiri. Pantofii roșii de lac așteptau liniștiți plimbarea. Picioarele, inerte, ca de porțelan, visau ca întotdeauna la un imposibil dans pe plaja unei închipuite mări. Era o zi blândă, calină, cu cer albastru, de octombrie. Ați observat ce culoare are seninul de octombrie?

La prima intersecție, micuțul angrenaj, format de cele două femei și scaunul cu două roți, a traversat, luminând aglomerația trecătorilor grăbiți cu o flacăra albastră, sprijinită iluzoriu în două puncte roșii, lăcuite. Traseul era același în fiecare zi liberă, însorită. Tanti Lili făcea de fiecare dată o mie trei sute cincizeci și cinci de pași, fix, niciunul în plus. Urmărea două trotuare, cobora o rampă și urca alte două până la singura masă de colț, pentru două persoane, de pe terasă. Acolo era locul unde, doar în zilele cu soare, se întâlneau două inimi, două visuri: al alergătorului de cursă lungă și al dansatoarei de pe plajă. Să joace șah.

(Premiul I secțiunea Proză, gr. IV, la Concursul Internațional de Creație Literară, Festivalul de Arte/ Festival 4 Arts ”Dan Iordăchescu”, Câmpina,  iunie 2023)

Mă trezesc brusc și-mi dau seama că mi-e foarte cald.
Soarele a inundat deja camera și s-a lăbărțat peste mine în pat, ca o pilotă groasă peste cearșaful subțire. Transpir.
Pe fereastra întredeschisă, o adiere fierbinte umflă perdeaua și fâlfâie colțurile nelipite prea bine ale afișelor de pe pereți.
Sunt mândră de afișele mele cu vedete pop și rock și alt motiv de fală a fost că ai mei m-au lăsat să “stric zugrăveala” și să le lipesc peste tot – deși inițial spațiul era limitat doar la ușă.
Dar cui îi pasă de limite?
Nu mă ridic din pat.
Rămân o vreme nemișcată și îmi plimb privirea de la Madonna la VAN Halen, la geaca de piele a lui Kim Wilde și la pandantivul lui Coverdale.
In mod normal, primul lucru ar fi să scobesc in cutia cu casete de lângă pat, să aleg una și să o vâr in casetofonul mic de plastic și-abia apoi, visând la alte lumi, să mă desprind de lumea viselor.
Nu și azi.
Simt cum o mână mică îmi umblă prin torace, găsește inima și o strânge tare, din ce in ce mai tare.
Hoooo!
Sar ca arsă și sperii motanii portocalii care dorm tolăniți pe lângă mine.
E vara lui 1986 și azi se afișează rezultatele la liceu.

Eu inițial voiam la Lazăr, că tot citisem și răscitisem Cișmigiu&Comp și așa îmi visam adolescența. Plus că iubeam parcul, îi știam toate zonele, toți arborii protejați și bărcile de pe lac.
Tot plus, ajungeam ușor, cu troleul 66 care mergea repede la vale pe bulevardul cu cinematografe și-apoi avea stație înainte de Cișmigiu și următoarea imediat după, la Kogălniceanu.

Ai mei insistaseră cu Mihai Viteazu. Nici nu mai știu pe ce considerente. Dar apăruseră și alte argumente. Dintre prietenii mei, mulți aleseseră Mișu. Și-apoi mai era Sam, care trecea intr-a XI-a și care nici nu voia să audă de Lazăr, “că aia-s papagali” și care s-a jurat că nu mai vorbește cu mine in viața lui dacă nu vin în Mișu, ca să poată el “să aibă grijă de mine”.
Bineeee.

***
E trecut de 10.00. La avizier e un ciorchine de oameni, sunt părinți și copii și strigăte de bucurie și lacrimi.
Eu și Nicoleta Ardeleanu venim pe jos, de pe Horei – explorasem zilele trecute scurtăturile dinspre Eminescu- și înainte să traversam ne luam brusc de mână.
Suntem prietene de mici și-am fost colege de clasă, dar ea e cu un an mai mare, că pe mine m-au dat la școală de la 6 ani. Nu, n-am avut cei 7 ani de-acasă, iată explicația pe care-o găseau mereu adulții in fața “obrăzniciilor” mele. Și a tupeului.
Dar azi curajul m-a părăsit.
Mă agăț de Nicoleta Ardeleanu și-o țin pe loc.
Nu pot să văd, zic.
Hai!
Nu pot și simt clar cum trotuarul se topește și smoala îmi cuprinde tălpile, gleznele.
Mă duc eu, și mi se smulge din mână. Apoi mulțimea o înghite, o devorează,
am rămas singură pe lume, prinsă în capcana de smoală care mă paralizează, smoala mi-a intrat pe artere – prin artera femurală, desigur – și urcă în mine centimetru cu centimetru, mi-a prins șoldurile și-n curând va ajunge la inimă, o să i inunde atriile și ventriculele, n-o să-i mai aud bătăile de tobe în urechi, n-o să mai…
Ai intraaaaat!
Ciulesc urechile ca Fetița, cățeaua noastră de la bloc. Din orchestra de peste drum, izolez vocea și o analizez.
Ai intrat la mate-fizicăăă, nouă și …restul se pierde in zgomotul străzii, mă smulg din închisoarea mea de smoala și fug direct spre voce, tramvaiul mă cârâie isteric, nu-mi pasă, mă lovesc de oameni, mă îndes printre ei, n-am, n-am 7 ani de acasă, nici 14 n-am împlinit, sunt mică și mă ridic pe vârfuri, mă țin strâns cu mâinile de zăbrelele gardului de fier și-mi caut numele, numele, numele, numele, uite, uite-mă, uite-mă, urlu,
simt mâna Nicoletei pe umăr și abia atunci carapacea de egoism mi se sfărâmă, o privesc cu ochii mari și-i văd lacrimile
Și tu? Și tu?
Și eu – și zâmbetul ei e încurajator. Dar la Electro.
Lumea mi se prăbușește.

***
Plângeam când am ieșit din mulțime și mamele altor copii mă mângâiau în treacăt a consolare.
N-o să fim în aceeași clasă, am zis când ne-am potrivit pașii pe sub tufele care se revărsau de prin curți.
Dar suntem colege de liceu, a zâmbit Nicoleta Ardeleanu și cumva, abia atunci mi-a picat fisa.
Sunt la liceu, futu-i. Am intrat la Mihai Viteazu!
I-am sunat pe ai mei la serviciu de la un telefon public ruginit, de lângă Foișor. N-a trebuit să cer cu ei, fiecare pândea la capătul celălalt al firului.
Nu-mi făceam griji, mi-a zis taică-miu calm
și vocea i s-a spart intr-un milion de emoții.
Nici eu, am răspuns.

***
Spre casă am mers pe jos, agale, pe Calea Moșilor. Ne-am oprit la Bucur Obor și nu, n-am intrat in stânga, la cofetărie. Am virat la dreapta, direct pe terasa braseriei.
Nu era încă 12 și două adolescente comandau cu tupeu bere la halbă, poștind o țigară Kent, din pachetul ciordit din vreme din dulapul cu bunătăți.
Ospătarul ne-a privit lung.
Am intrat la liceu, am zis, și-am primit berea.
Începea o altă epocă.
Și ce epocă! Cu i.
Epică.

Text: Oana Costea

Editor: Liviu Ioan Manole

Sub coordonarea Asociației Culturale 24Pharte
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber
Nu există patriotism fără patrimoniu

NIȘTE MOROMEȚI…

Marin Preda ne-a învățat și pe noi din Câmpia Bărăganului să ne privim parinții ca pe niște moromeți și așa au fost.
”Măi, Gheorghiță, nu am bani. Nea Mielușe îți tai chitanță și trebuie să-mi dai banii. Nu mai pot să te păsuiesc. Nu tăia, că n-am bani!”…
Nu știu cât a mai durat dialogul între tata și preceptor (era din sat). Plecasem la jocă. După amiază, după ceva vreme tata se pregătea să meargă la Urziceni, raion atunci. Înainte fusese și Plasă. Pune în tronul căruței un butoi cu vin și o putină cu brânză, să mai obțină o păsuire cu impozitul pe pământ, de la raion. Ilie Moromete din Siliștea Gumești îi zicea Funcire… Niște moromeți am fost și am rămas.. Niște desculți ai lui Zaharia Stancu. Niște țărani ai lui Dinu Săraru. Am fost și am rămas.
15 iunie 2023, Dan Drăguș

Editor: Liviu Ioan Manole

Energia conștiinței și a cunoașterii

„Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe.”

”Lecția de poezie” este susținută în prima parte de către Luminița Bratu. Vibrăm la poemul ”Vis în vis” (A dream within a dream) – Edgar Allan Poe, în traducerea

lui Octavian Cocoș. În a doua parte, Daniela Ioniță ne prezintă și analizează poemul ”Digging” al marelui poet irlandez, Laureat al Premiului Nobel în 1995, Seamus Heaney. Având o rezonanță puternică în sufletul său, poemul tradus de către Daniela Ioniță cu titlul ”Săpând” reliefează cultura patriarhală a Irlandei prin raportare atât la prezent și trecut, cât și la bunicul și tatăl dumneai.

Săpând

Seamus Heany

Între arătător și degetul mare

Stiloul ghemuit se odihnește; confortabil ca un pistol.

Sub fereastra mea un zgomot răzuie clar

Câns sapa se scufundă în pământul cu pietriș.

Tatăl meu sapă.

……….……………………………………………….

Doamne, bătrânul putea să mânuiască o sapă

Aidoma bătrânului său.

Bunicul meu a tăiat într-o zi mai multă turbă

Decât orice om din mlaștina Toner (…)

Miros rece de mucegai de cartofi

Lovituri surde de talpă

Lovituri surde de palmă

Miros de turbă umedă, tăieturi scurte la margine

Prin rădăcinile vii, în mintea mea.

Dar nu am o sapă ca să urmez bărbați ca ei.

Între arătător și degetul mare

Stiloul ghemuit se odihnește.

Voi săpa cu el.

Traducere: Daniela Ioniță

Cele mai recente creații aparțin colegilor: Luminița Bratu (”Frontierele somnului”), Cati Enache și Mihai Ivănescu.

Ramona Müller îl prezintă pe Sorin Vânâtoru, născut în 9 iulie, 1954. Este licenţiat în psihologie, studii autodidacte de filozofie şi ştiinţe, membru al Grupului de Studii Interdisciplinare Ploieşti, membru al Cenaclului I.L.Caragiale (aprox. din 1971). Este membru al Asociației pentru Dialogul dintre Știință și Teologie din România (A.D.S.T.R) – afiliat al Academiei Române.

A publicat în revistele Luceafărul, Cronica de la Iaşi, Apostrof-Cluj, Oglinda, Revista nouă etc. A fost remarcat de criticul Alex Stefanescu care îl va introduce in colectia sa -“Noul val”: “Însemnările lui Sorin Vânătoru atrag imediat atenţia şi impresionează prin îndrăzneala şi dramatismul gândirii, prin paradoxurile spectaculoase, deloc ieftine, prin expresivitatea energică a formulărilor.
Autorul loveşte năpraznic, cu un baros de oţel, în stratul de idei pietrificate pe care alţii le consideră incontestabile şi, chiar dacă nu reuşeşte să le disloce, măcar face să sară din ele scântei. Poezia sa este un alcool tare. Te ameţeşte şi îţi creează un fel de dependenţă. După ce termini de citit un poem simţi nevoia să mai citeşti unul. Prin comparaţie, versurile multor autori de azi încep să ţi se pară apă chioară.
Se mai remarcă sensibilitatea faţă de suferinţa umană, umorul de idei, de o rar întâlnită fineţe, impresia de noutate pe care o provoacă fiecare text.”

A publicat două cărți ”La capătul răbdării” – 2013 și ”Predicție@Teratofania/ Despre conservarea conștiinței, după moartea biologică/ scufundarea în psihicul lui Dumnezeu și experimentarea abstractă a neantului”, 2014, ambele apărute la editura AmandaEdit.

Despre creațiile sale au scris Puiu Spiridon Damian, Nicolae Stanciu, Ion Stratan și Gabriela Teodorescu.

Ramona Müller consideră că principala armă a Vânătorului sunt alicele literare. Sorin Vânătoru ne mărturisește că are în lucru 5 cărți, dintre care 3 literare și 2 referitoare la istoria conștiinței, filosofie, psihic și materie. A fost dintotdeauna curios și și-a pus întrebarea ”Ce se întâmplă după moarte, dincolo de moarte?”. Răspunsul l-a găsit mereu în zona abstract. Fascinat de domeniile cunoașterii, Sprin Vânătoru a citit mai bine de 300 de cărți, dezvoltând astfel trimiteri către alte subdomenii adiacente, inclusiv inteligența artificială. Unul dintre vectorii importanți în studiul său îl reprezintă reperul noetic (Institutul de Studii noetice din California), în care Richard Amoroso pornește de la niște microtubuli care există în neuroni ramificându-și teoria până la macrostructuri.

Teoria filosofică a conștiinței cumulează valori esențiale ale teoriei câmpurilor microgenetice. Teoria haosului prezintă o dezordine aparentă. În esență haosul este determinat de propriile energii. Un fractal este o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin aproximativ) o copie miniaturală a întregului. Orice eveniment indit apărut în urma unui process neliniar este o catastrofă- teoria catastrofelor. O mină de aur pentru toate teoriile este mecanica cuantică. O altă realitate fundamentală a conștiinței, implicit a teoriei structurale derivă din mistica materiei, molecula are o mistică, totul are o mistică intrinsecă. Materia devine prioritate în existența umană. Spiritualitatea deplină a omului presupune activitatea meditativă, pe de o parte, şi cunoaşterea, creaţia şi urmărirea binelui, pe de altă parte. Sensul propriu al conștiinței cuprinde o multitudine de sensuri, așa cum sunt cele pe care credința le-au atribuit lui Dumnezeu. La discuții participă Florin Manole, Cati Enache, Daniela Ioniță și Alice Neculea.

 

     A tasta sau a citi, aceasta-i întrebarea

• În cadrul circuitului cultural „Poduri literare între generații și prieteni”, desfășurat în perioada 22-27 mai și organizat de Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești, prima activitate a programului a constituit-o manifestarea „A tasta sau a citi, aceasta-i întrebarea”.
• Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” din Ploiești.

La evenimentul „A citi sau a tasta, aceasta-i întrebarea”, au fost invitați patru membri ai Uniunii Scriitorilor din România, proveniți de pe întreg teritoriul țării: Emilia Poenaru Moldovan (USR- filiala Cluj), Ildiko Șerban (USR- filiala Arad), Mihaela Meravei (USR- filiala Constanța) și Christian Crăciun (USR- filiala București). La proiect au participat elevi ai ciclului gimnazial și liceal, coordonați de doamnele profesor de limba și literatura română Neagu Ruxandra și Chilan Desdemona. Aceștia au prezentat eseuri, au recitat poezii și au pus în scenă, în variantă modernă ”Balada unui greier mic”, de George Topârceanu.
Manifestarea a început cu întrebarea adresată elevilor și cadrelor didactice prezente „Ce carte citiți în prezent?”. Invitații au fost impresionați de răspunsurile variate ale elevilor, deloc străini de pasiunea pentru citit. Doamna director Pană Magdalena a accentuat rolul lecturii în formarea și dezvoltarea personalității, prin îmbogățirea vocabularului, stimularea creativității și menținerea sănătății psihice și sufletești. În același timp generația „conectată” în mod constant la smartphone-uri are nevoie să folosească în mod rațional timpul alocat tehnologiei.
Scriitoarea Ildiko Șerban a dezvăluit tinerilor maniera prin care cititul reprezintă o sursă puternică de motivație, acesta contribuind la cunoașterea diferitelor tipuri comportamentale și la dezvoltarea empatiei folosind liberul arbitru. Se poate citi oricum, fie în format fizic, fie online.

La rândul ei, scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan a specificat că, în prezent, folosirea gadgeturilor reprezintă un fapt cotidian al erei digitale, tocmai de aceea lectura și digitalizarea trebuie să se completeze în mod armonios. Iar în acest sens, este important ca între elevi și scriitorii contemporani să existe întâlniri concrete. Importanța cuvântului rezidă din valențele sale sociale, cognitive și interactive.
Prin urmare, ce este mai important, a tasta sau a citi? Cele două activități ar trebui să funcționeze în tandem, spun elevii, profesorii și scriitorii pentru că ambele au avantajele lor: astăzi informația circulă cu mare viteză, dar citind o carte în format fizic, iei contact cu obiectul în sine, intri în lumea autorului și a personajelor descrise de acesta.
Criticul literar Christian Crăciun a insistat asupra importanței cuvintelor declanșatoare de emoții, fapte și gânduri. Chiar dacă arta ”este cea mai nobilă dintre inutilități, cuvintele au o forță anume. Așa cum un sportiv se antrenează pentru diverse reușite sau pentru masa musculară, la fel și gimnastica lecturii își aduce aportul la modelarea personalității pentru binele medical și psihologic. Lectura dezvoltă gândirea critică, inclusiv competențele de utilizare a informației tehnologizate” a specificat scriitorul prahovean. Mihaela Meravei, vizibil emoționată, a pus în valoare dubla valență a cuvintelor, acestea reprezentând energie creatoare, de înălțare a spiritului uman sau dimpotrivă, energie distructivă.
Elevii, pregătiți de profesori dedicați profesiei lor (aflați acum în grevă), însetați de literatură și cunoaștere, le-au spulberat prejudecățile scriitoriilor. Tineri scriu și citesc, este o realitate. Citim și tastăm, acesta este răspunsul.

A consemnat moderatorul evenimentului,
Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L.Caragiale, Ploiești
sub egida Asociației culturale 24phArte
”Nu există patriotism fără patrimoniu”

Editor: Manole Liviu Ioan

Poduri literare între generații și prieteni

Circuitul cultural interjudețean ”Poduri literare între generații și prieteni”, desfășurat în perioada 22-26.05.2023, organizat de Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești, sub egida asociației 24phArte a avut următorul program:

1. ”A tasta sau a citi, aceasta este întrebarea”, 22.05.2023, orele 11-13
Activitate literară desfășurată ca dialog între generații, la Liceul Tehnologic și de Servicii ”Sfântul Apostol Andrei”, Ploiești
2. Lectură de cenaclu în cadrul ședinței bilunare a membrilor Cenaclului literar I.L. Caragiale, Ploiești. 22.05.2023, orele 16.30- 19.30
3. ”A tasta sau a citi/ Scrisul în viața tinerilor”, emisiune Ploiești Tv 22.05.2023, moderator Daniel Costache
4. Vizitarea centrului literar al Ploieștiului (Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga”, Bustul lui N. Stănescu, Complexul statuar al lui Caragiale) și Casa Memorială a lui Nichita Stănescu
5. ”Poduri literare între prieteni”, activitate desfăsurată la Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău, 24.05.2023, ora 12
6. ”Cartea schimbă viața”, emisiune tv, Campus Tv, ”Clubul Artelor”, moderator Roxelana Radu, 24.05.2023, ora 17
7. Vizitarea Parcului Crâng și a Vulcanilor Noroioși din jud. Buzău
8. Lansare de carte, ”Trenul de la zece și un sfert”, de Ildiko Șerban, Librăria Elstar, Câmpina,27.05.2023, ora 17
9. Vizită în imprejurimile Ocinei de Sus, jud. Prahova
Invitate în acest parcurs național au fost:
1. Idiko Șerban, membru al USR- filiala Arad
2. Emilia Poenaru Moldvan, membru al USR- filiala Cluj
3. Mihaela Meravei, membru USR- filala Constanța
Am beneficiat de aportul consistent al altor personalități de seamă ale literaturii contemporane:
1. Christian Crăciun, membru USR- filiala București
2. Carmen Tania Grigore, membru USR- filiala Brașov
3. Cătălina Hașotti, scriitor, Brașov
4. Vlad Mușat, scriitor, Ploiești
Mulțumim tuturor celor implicați, elevi, directori ai instituțiilor de învățământ și biblioteci, profesori, scriitori prahoveni și buzoieni, iubitori de carte, de frumos și de literatură.
A consemnat
Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L. Caragiale, Ploiești
sub egida asociației culturale 24phArte
”Nu există patriotism fără patrimoniu”

Aurul cuvântului se cerne la Ploiești

Cronică ședință, 22.05.2023, Cenaclul I.L. Caragiale Ploiești

Pe o vreme însorită, cenacliștii lui conuʹ Iancu s-au adunat pentru a celebra prieteniile literare și timpul cuvântului la terasa Hotelului Central Ploiești.
La rubrica Cinefilonul, Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul Assassination Tango, un thriller American în regia lui Robert Duvall, produs în anul 2002. Un ucigaș profesionsit, John Anderson, este trimis în misiune în Argentina. Fostul general pe care trebuie să îl lichideze se accidentează, fapt care îi amână misiunea. Asasinul începe o idilă cu Manuela, o dansatoare senzuală, care îl familiarizează cu lumea pasională a tangoului argentinian. Tăria pesonajului, imaginile orașului Buenos Aires, dansul dumnezeisc al Lucianei Pedraza și muzica fascinantă sunt motive clare pentru a viziona acest film.
Cele mai recente creații aparțin următorilor: Ionel Sima, Frone Ilarie Adrian, Ramona Müller, Livia Dimulesc, Luminița Bratu, Mihai Ivănescu și Cati Enache.
Lectura de cenaclu este una deosebită, prin faptul că 5 autoare provenind din toate colțurile țării – Cluj Napoca, Arad, Constanța și Brașov – s-au reunit la Ploiești pentru a trăi și simți cuvântul.
Ramona Müller o prezintă pe prima protagonistă a serii, Emilia Poenaru Moldovan, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj; conduce Cercul Literar de la Cluj și este fondator al Editurii Colorama din Cluj – Napoca. A publicat în importante reviste literare. Este prefațator de carte și autorul a numeroase volume de proză scurtă și poezie, dintre care Cheia închisorilor mele obține premiul de debut al USR filial Cluj, în anul 2016. La editura Colorama publică printre altele Cineva ca mine, 2019 și Acompaniament de peniță. Note de lectură, 2021. Emilia Poenaru Moldovan ne citește ultima sa creație prezentată de curând și în cadrul evenimentului Zilele Clujului, în Bastionul sau Turnul Croitorilor, unul dintre turnurile de fortificație medievale, care a primit o nouă destinaţie, Centrul de Cultură Urbană. În continuare lectura se axează pe volumul bilingv româno-spaniol Iepuri la Spinalonga / Liebres en Spinalonga, ed. Colorama cu poeziile

Bucăți desprinse din cer, Tornadă, Cutia neagră
Cutia neagră
Chiar în miezul zilei îți dă târcoale copilul,
te ispitește cu jocul de cuburi,
avioanele de hârtie,
mâinile vârâte în maldăre de zdrențe
devenite ca prin minune teatru de păpuși.
Ziceam că
eu sunt ghionoaia de pe celălalt tărâm
care cere carne dulce de om,
tu îi dai degetele cu care scrii
visul cu elefănțica pe șine de tramvai
și toate visele bizare
din neteda singurătate de adult.
Ziceam că
eu rămân cu creșterea lentă a lui Oskar și toba lui
tu fă pe mortul când vine moartea copilăriei,
nu deschide ochii, nu mișca buzele a rugăciune,
poate o păcălești,
vom fi una și aceeași persoană
nedespărțiți în ochii celor ce vor găsi cândva
cutia neagră
a avionului de hârtie.

Ildiko Șerban se prezintă într-un mod deschis, eu spun ce zic alții despre mine. Este laureată a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” Tecuci, 2019, cu manuscrisul Sarea din Pustă (poezie), ed.Junimea 2020, volum cu care obține și Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad, și laureată a Editurii Colorama la secțiunea Proză, pentru volumul de proză scurtă Cuibul din păsări, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2021. Scrie poezie și proză scurtă, este membru USR, filiala Arad. Ne citește ultima sa poezie, ce urmează să apară în revista Arca, sub egida USR, al cărei director este Vasile Dan. A doua poezie o mare și adâncă liniște aparține volumului Sarea din pustă. Autoarea ne mărturisește că acest volum a fost scris în urma unei depresii, în urma decesului soțului. Dorind să iasă din starea de deprimare, scrisul a ajutat-o foarte mult. Uneori concepea și 20 de poeme pe zi prin metoda dicteu. Pe lângă poezie, Ildiko Șerban scrie și proză. În continuare ne citește textul Garajul, care a apărut în mai multe reviste sub egida USR, acesta având la bază componenta socială. Asistența socială este domeniul în care autoarea activează. Textul emoționează prin concretul realității raportat la continuarea vieții celor bolnavi de SIDA. Urmează un fragment din volumul Trenul de zece și un sfert. Ed. Colorama, 2022. Cartea redă evenimentele și sentimentele dintre două personaje (el, subaltern și ea, șefa lui) care lucrează într-o tură de noapte. Calibru introspectiv fascinant.
Era o diferență de nivel destul de mare așa că în urcare orizontul se lărgea și ochii mei, culmea, acum căutau silueta care mă lăsase de mult în urmă. Nu se vedea nicăieri. Cumva am fost dezamăgit, dar și eliberat. Era interesant sentimentul de „solo” după o noapte în care ore întregi am fost aproape lipit de respirația ei. Stăteam pe terasament și îmi trăgeam sufletul după scurtul, dar alunecosul urcuș și‑mi roteam privirea peste regatul meu de cocoș, eliberat de povara responsabilității. Mă simțeam bărbat. Un bărbat liber. Puternic. Asumat. Dar…ca naiba de trist. Și, singur. Asta nu îmi plăcea. Singurătatea eraconsoarta mea de ani buni și ne înțelegeam excelent, dar nu despre singurătate era vorba acum, ci de faptul că în tristețea acestei singurătăți simțeam apropierea perfidă a însingurării de care îmi era cumplit de teamă. Unii spun că tot dracu ăla e, ori singurătate, ori însingurare. Ce știu ei! Una ține de „afară” cealaltă de „înăuntru” și cum în noaptea asta am avut șansa să gândesc un posibil și abracadabrant viitor în doi, de fapt să constat similitudini emoționale și comportamentale care m‑au dat peste cap, era normal să mă sperie însingurarea pe care urma să mi‑o asum întrebându‑mă, dacă… Povești din astea se întâmplă în cărți sau filme proaste, eram convins că așa e.
Ne mutăm dintr-un capăt al țării, Arad, în alt capăt de țară, Constanța. De aici vine Mihaela Meravei care se oglindește în tot ce înseamnă mamă (cuvânt și făptură). A publicat numeroase volume de poezie și cronici de carte. Semnează prefețe de carte și are la activ multe premii literare. Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat (editura Ex Ponto, 2019) , Iglu cărților (cronici de carte, editura ex Ponto, 2021) și In illo tempore (editura Ex Ponto, 2022) se numără printre volumele scrise de către autoare. De profesie este inginer controlul calității în Constanța. Vădit emoționată Mihaela Meravei ne citește poezia Mama știe. Copleșită de dorul matern, ne mărturisește că peste câteva zile va fi ziua mamei sale. abinitio, am gustat, liber arbitru și până la urmă nu ne putem împotrivi evidenței sunt poeziile citite pentru membrii cenaclului nostru.

până la urmă nu ne putem împotrivi evidenței
o să te iubesc…
în toate dimensiunile existentenței noastre energetice
pe toate părțile și fețele unei căni firbinți de cafea
în care laptele de care ai nevoie să-ți îndulcească viața are forma unei picături criogenate de sânge
paoi purificate într-un convertor al anotimpurilor
distillate la rândul lor de atâtea straturi de piele
câte ți-ai pus înaintea unei atingeri
o să te iubesc de atâtea ori cât va fi necesar (…)

De la mare ajungem la munte, mai bine zis la Brașov, de unde vine Carmen Tania Grigore, membru al USR – filiala Brașov. Originară din Nehoiu, jud. Buzău, Carmen ne mărturisește că a lucrat ca asistent medical la Casa Speranței. Emigrează în Anglia și revine în țară în 2017. Scrie de mică. A primit o srisoare din partea scriitorului Ion Caraion, născut în același sat cu tatăl autoarei. Scrisoarea era un gest de încurajare și susținere pe drumul literaturii și un răspuns la grupajul de poezii trimis de poetă la vârsta de 12-13 ani. În prezent are 7 volume de poezie publicate. A avut privilegiul de a o cunoaște pe Alexandra Noica, fiica lui Constantin Noica, cu care scrie o carte documentar. Recent premiată la Oravița la Festivalul Internațional de LITERATURĂ, ARTE ȘI ISTORIE EMINESCU-1868-ORAVIȚA ediția a XXXV-a, Carmen ne citește din volumul Defragmentări, ed. Clubul Mitteleruropa, 2023, poezii minimaliste.

te recunosc
de bărbat
după mâinile
care scurtează
distanța
întorcându-mi
vârsta pe dos
ca o floare
de mercur
mă risipesc
când
tu vrei
să m-aduni
cineva a încercat
să rupă lanțul
slăbiciunilor
dar toate verigile
erau trecute prin jar
și s-a fript
de la prima încercare

Tot din Brașov ne vizitează Cătălina Hașotti, născută la Techirghiol, județul Constanța, dar locuiește în Brașov. Printre volumele publicate enumerăm Armele lui Max (volum de debut în proză, editura Betta, București, 2020), La cules de flori și oase (poezie, editura Neuma, Cluj, 2022), Dimineața lianelor (roman, editura Universitară, București, 2022). Proaspăt scoasă din cuptorul tipografiei, și sosită azi prin curier este cartea cu care Cătălina Hașotti a venit la cenaclu, Pietre de aer, ed. Tribuna, 2023. După ciudățenii, prima poezie citită urmează un poem dedicat nepotului său, apoi ieri și imprevizibil.

Ciudățenii
Cineva trage
cu nesomnul
prin gândurile mele
nu mai știu
nici ce cromozomi am
niciodată nu am măsurat
nouăzeci șaizeci nouăzeci
nu mai aștept
la mulți ani de ziua mea
decât la telefon
pe feisbuc îmi place mai mult
că este cu baloane
nu am habar
dacă trebuie să fac ceva
ca să mă plictisesc pe mine
ieri
m-am văzut pe net
când mă scobeam în nas
la colț de stradă
m-am amuzat mult
iarba gustată azi este amară (…)
vine Paștele
aș da orice
să fac curat
așa cum se cuvine

Lecția de poezie este susținută de Luminița Bratu printr-un articol din Luceafărul de dimineață despre Stefan Lambion, strănepot al lui Octavian Goga. Ne vizitează și Vlad Mușat, poet ploieștean, fondator al paginii Haimanale literare. Colegii de cenaclu schimbă impresii de viață și opinii în funcție de gradul de participare emoțională și afectivă. Seara literară a cuprins experiențe diverse – materne, sociale, profesionale. Atât proza cât și poezia citită, densitatea mare a autorilor veniți la Ploiești din toată țara, valoarea acestora cât și bucuria de a împărți din operele lor sunt vectori dinamici care pot contribui la stabilirea de relații de prietenii literare frumoase și adevărate.
Şi omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care ştie că la un drum lung nu se porneşte cu pasul pripit. ILCaragiale
A consemnat Ramona Muller, secretar literar al Cenaclului literar I.L.Caragiale, sub egida asociației 24pharte
”Nu există patriotism fără patrimoniu”

Aurul literar se cerne din toată țara la Ploiești. Mulțumesc tuturor pentru implicare.
Secretar literar,
Ramona Ramona Müller

Sub coordonarea Asociației Culturale 24Pharte
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber
Nu există patriotism fără patrimoniu

Editor: Liviu Ioan Manole

Plouă. A înflorit liliacul, pomii sunt explodați și trandafirii de mai și-au conturat bobocii.

Plouă și două coțofene își scutură penele pe gard.
Coțofenele-s hoațe, fură mai ales obiecte care lucesc, dar când se vor fi copt vișinele în roșu aprins or să-și aducă toate neamurile să se înfrupte.
Ne batem în unii ani care să culeagă primele fructe.
Apoi toate celelalte rămân ale lor.
Prunele nu le plac. Nici mie.

Plouă. A apărut un cuib nou în salcie, n-am prea reușit să văd cine s-a mutat în el, doar că-s ceva păsări mari.
Am scos alaltăieri florile din casă, le-am așezat frumos, a venit vântul, vuuuu, le-a rezolvat.

Plouă. Ascult cum cântă picăturile pe acoperiș și mi amintesc de un joc din școala primară, ne punea învățătoarea să “plouăm” cu mâinile pe bancă, de la picură, picură, la torențială cu tunete, dădeam cu pumnii în bănci. Aia era partea mea preferată.

Plouă și lumina caldă a lumânării încălzește casa (am pornit și centrala, dar nu zic, că-mi strică poezia).

Plouă și beau cafea și mă uit pe fereastră. (nu zic și că m-am îndopat cu ouă și drob și salata boeuf de mi-e lene să mă mișc de pe canapea. )
A, și am un șoricel în casă. E mic, cât o papiotă de ață, s-a refugiat de frig, l-am văzut aseară, ne-am studiat câteva secunde apoi trrrrm, a fugit sub canapea. Cumva, va trebui să-l prind. Dar nu azi, că mi-e milă să-l scot in ploaie.

Plouă și câinii dorm lemn, am și niște lemne frumoase, șlefuite de mare, adunate de la Gura Portiței, pe care o să le fac floare, dar nu, nu azi.

Plouă și, deși îmi place, mereu mă încearcă teama că s-ar putea să nu se mai oprească. Sunt traumatizată din cauza Veacului de singurătate. Preferata mea rămâne Dragostea în vremea holerei,
dar plouă. Azi plouă.

Oana Costea

Editor: Liviu Ioan Manole

Când intram în benzinărie, l-am văzut pe Viorel cum se grăbea pe după gardul lateral cu o jumătate de covrig în gură.

Am luat țigări și
când am ieșit
am rămas cu ochii la cer și am urmărit cu privirea o cioară frumoasă care a aterizat pe gard.
Cioara a pendulat puțin pe marginea subțire, apoi s-a dus în picaj spre locul unde mai devreme se refugiase câinele.
Ce dracu, m-am gândit, doar nu-l atacă pe Viorel.
Dar cioara s-a înălțat din iarba deasă cu covrigul lui Viorel in cioc, a desenat o curbă prin aer, ca un avion la decolare, și a zburat spre cimitir.

Viorel, care de fapt își ascunsese covrigul și plecase-n libertatea lui, trebuie că a simțit că e ceva in neregulă și a apărut în fugă, cu urechile ridicate, de prin spatele benzinăriei.
S-a dus direct lângă gard adulmecând de la distanță, să depisteze vreun eventual intrus.
Când a constatat el că niciun alt animal nu i-a încălcat teritoriul terestru, a trecut la cercetare la fața locului, să-și verifice covrigul din ascunzătoare.

Momentul în care a realizat că a dispărut mica lui comoară a fost dramatic. Așa de dezamăgit, așa de derutat. A răscolit un pic locul, s-a uitat in jur, a plecat, s-a întors. Nu înțelegea, nu înțelegea deloc.

Morala (pentru câini) a acestei fabule urbane e simplă, ca morala oricărei fabule:
Nu lăsa covrigul din gură, că-l ia cioara de pe gard.

Cealaltă morală e cu fentă și câinii-s prea onești ca s-o înțeleagă. Degeaba te chinui să ascunzi lucruri, cineva tot o să le găsească. Dacă privește din unghiul potrivit.

Of, Viorele, Viorele.

Editor: Liviu Ioan Manole

     Cronică literară  cenaclu ILC, Ploiești,  11.05.2023

          Inteligenţa înseamnă a înţelege şi a inventa.

                                                                              Jean Piaget

Ne adaptăm realității, învățând.

Emilia Luchian ne vorbește în cele 11 minute de istorie despre simbolul taurului în artă și religie.  Cultul taurului era întâlnit în tot bazinul mediteranean din Fenicia până în Spania şi o mare parte a Asiei. Cei care au divinizat taurul au fost  indieni, sumerieni, asirieni, babilioneni, egipteni, daci, greci, hitiţi etc. Taurul şi vaca au devenit zeii naturii, simboluri ale pământului, vaca – mama doică, iar bivolul, care rumegă liniştit este simbolul înţelepţilor. În India zeul Shiva călăreşte taurul alb sacru Nandi. Cultul arian antic era dedicat vacii sacre celeste, care îndeplinea dorinţele, apăra oamenii de foame, sete şi le oferea bogăţii. Mithra din panteonul persan, corespondentul zeului indian Mitra, era o divinitate a contactelor, prieteniei, luminii şi soarelui. Vaca reprezintă esența sacrificiului prin darul său de lapte, hrana sacră care permite ritualurile și viața și constituie întruparea lumii și a tuturor ființelor.

Mihai Ioachimescu ne recomandă filmul Omul lui Dumnezeu, care aduce la viață uimitoarea poveste adevărată a Sfântului Nectarie din Eghina, Grecia. Este un film biografic, care prezintă momentele importante ale vieții sfântului ortodox grec. Scenarista și regizoarea Yelena Popovic, de origine sârbă, evită toate detaliile plictisitoare din primii ani de viață și pătrunde adânc în povestea lui Nectarie la vârsta de 30 de ani, interpretat de actorul grec Aris Servatalis. Acuzat pe nedrept, prigonit si hulit continuu, ajunge să cerșească în Atena, apoi devine predicator pe o insulă refuzată de alți preoți, unde sătenii sunt ațâțați îmotriva sa. Este numit directorul unei școli, devenind un real model pentru adolescenți. Filmată în Grecia, inclusiv pe insula Eghina și în Spitalul Aretaeio din centrul Atenei, pelicula cinematografică (coproducție) redă încercările și lupta prin care Sfântul Nectarie a trecut de-a lungul unei vieți marcate de persecuție și nedreptăți.

Actorul Mickey Rourke, câștigător a numeroase premii, printre care și prestigiosul BAFTA Awards pentru cel mai bun actor (pentru filmul ”The Wrestler”) joacă în ”Omul lui Dumnezeu” rolul unui bărbat paralizat care a fost vindecat de un sfânt, cel care avea să fie în cele din urmă canonizat ca Sfântul Nectarie din Eghina (1846-1920).

Cele mai recente creații aparțin Mariei Bem, Luminiței Bratu, lui Cati Enache, Ramonei Müller și lui Mihail Ivănescu.

Prima protagonistă a acestei seri este Doina Ofelia Davidescu. Ramona Müller ne-o prezintă pe colega noastră ca fiind un membru activ al Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești din noiembrie 2022. De profesie inginer, Doina Ofelia Davidescu se consideră un om obișnuit. Am absolvit Liceul I.L.Caragiale la profilul uman, în anul 1976. Am ratat, a doua sub linie, admiterea la filologie. M-am răzgândit și am urmat Institutul de Petrol-Gaze pe care l-am absolvit în 1984.  Profesia de  inginer în tehnologia prelucrării petrolului și activitatea îndelungată în acest domeniu( Combinatul Petrochimic Midia, Năvodari, IPIP Ploiești ș.a.) nu m-au împiedicat să fiu o mare iubitoare de citit și… amatoare de scris, deși timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru așa ceva a fost destul de restâns. În ultimii ani de activitate am fost consilier la Casa de Cultură a Studenților. Așa că am scris mai bine de cincizeci de ani… teme, extemporale, teze, proiecte, studii ș.a. Într-o zi când am dat pagina unor calcule ce păreau să nu se mai termine, m-am trezit scriind ceva, cu totul altceva.

În perioada 2019-2021, am avut bucuria să particip ca autor de texte, în urma  unor concursuri, la ultimele trei din cele cinci volume colective ale colecției ”Memento”, proiect  inițiat și derulat de Asociația de Educație și Dezvoltare Urbană(AEDU), având ca scop rememomorarea unui oraș, a unor întâmplări și a unor personaje prin prisma amintirilor unora dintre cei care l-au locuit o vreme.

-„Cel mai frumos Ploiești” 2019

-„Ploieștiul amintirilor noastre” 2020

-„Automobile, dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești” 2021

De curând, particip cu interes și cu mare bucurie la  ședințele Cenaclului I.L.Caragiale Ploiești- sub coordonarea Asociației ”24pharte”

În aprilie 2023 a apărut volumul online „Ploieștiul nostru: Amintiri dragi și povești nostime”, printre ai cărui autori mă număr.

Am bucuria de a mi se fi selectat texte în Revista Extemporal Liric, înscrisă la  Biblioteca Națională a României.

          Acum mă minunez că lucrurile s-au așezat într-un mod miraculos și gândurile, cuvintele mi-au clădit această carte: Eva- Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni. Amintirile au parfum întotdeauna. Bântuie aiurea și când mă aștept mai puțin mă inundă cu noianul unor imagini pe care le credeam pierdute. Și nările freamătă și descifrează cu precizie parfumul străzilor, caselor, încăperilor…Ușile scârțâie, podelele vibrează ușor sub pași și emoțiile se așează cuminți în vârful de peniță al gândului. Și gândul în pagină de carte.

Debutul său în volum este reprezentat de Eva – Blândețuri, Tandrețur, Amărăciuni, editura Kharta Grafic, 2023. Autoarea ne citește povestirea O noapte ciudată. Lectura stârnește emoții vizibile în rândul auditoriului. Personajul credibil, Eva se identifică în tipologie și reacții cu afectul comportamental feminin. Empatia, fricile, conștientizarea eu-lui, regăsirea, relaționarea cu sine și cu alții sunt doar câteva dintre aspectele pe care volumul prezentat le pune în evidență. Tușa categorică a descrierii narative o constituie delicatețea filonului liric. Gherorghe Burdujan consideră că volumul Ofeliei nu poate fi rupt în fragmente, deoarece realiatea urbană consemnată formează un întreg unitar. Cartea semnalată este una senină.

A doua protagonostă a serii este Daniela Ioniță, profesor (pensionar) lb. engleză/suedeză în campusul Universității Nyköping, Suedia. Dumneai ne prezintă un eseu cu tema Valorile și misiunea școlii în Suedia. Din prezentarea făcută de Ramona Müller aflăm că Daniela Ioniță a absolvit liceul Mihai Viteazu din Ploiești în anul 1972, urmează Facultatea de limbi și literaturi străine, secția polonă-engleză. Obține titlul de Masterʹs of Arts în 1987. Își continuă studiile postuniversitare și mai obține un masterat în Suedia. Între 2005 și 2013 predă în Stokholm limba engleză și suedeză pentru copiii cu alte limbi materne. Din 2013 până în 2021, când se pensionează, este profesoară de limba suedeză pentru toți adulții veniți din aproape toate colțurile țării. Caracterul și identitatea națiunii suedeze reprezintă un raport între felul de a fi al acestora și sistemul educațional. Eficiența și valențele organizatorice se bazează pe spiritul de independență al copillui care se dezvoltă de la cea mai fragedă vârstă. Formarea și dezvoltarea personalității tinerilor tinerilor suedezi începe din copilărie. Sunt încurajate buna înțelegere, ordinea și comportamentul nonviolent. Educatorii folosesc limbajul pozitiv și comportamentul neagresiv. Societatea suedeză acordă mare încredere tineretului, iar respectarea dreptului fiecăruia și egalitatea sunt principii fundamentale după care se ghidează învățământul suedez. Misiunea școlii suedeze este aceea de a încuraja fiecare elev să-și descopere afinitățile și particularitățile individuale. Acumularea de noi cunoștințe și competențe este în strânsă dependență de accentul pus pe abilitățile practice și utile. Elevii suedezi participă la planificarea temelor, având posibilitatea de a alege cursurile și activitățile preferate. Se acordă o atenție deosebită dezvoltării personale, dar și educației pentru egalitatea genurilor. Gimnaziile sunt specializate, iar elevii primesc burse în funcție de frecvență. În Suedia a fost adoptată legea care interzice discriminarea, prin care se asigură atitudinea egală între elevi indiferent de sex, apartenență socială sau etnică, religie și orientare sexuală. Sistemul de învățământ suedez a evoluat fără întreruperi, fiind bazat pe valori principale și fundamente solide de viață.

Revenită în țară după 30 de ani, Daniela Ioniță ne împărțășește din experiența ei ca profesor, analist și om trăit în Suedia. Pornind de la antichitatea romană, până la reformă,  suedezii au tradus biblia în limba natală, continuând cu școlile catedrale, astfel ni se dezvăluie o fațetă novatoare a Suediei în domeniul învățământului. În 1919 Suedia devine o democrație parlamentară. Ea nu participă la Primul Război Mondial. În prezent Regina Suediei este de origine germană. Între 1920-1930 au loc multe reforme sociale. Se sprijină fetele să își termine studiile și se militează pentru îngrijirea copiilor într-un sistem controlat, femeile devin independente. După 1950 au loc diverse experimente școlare incluse în programe, în care cursurile obligatorii erau fie e 7 ani, fie de 9 ani. Reforma ulterioară dă șansa elevilor proveniți din orice mediu (bogat/ sărac) să reușească. Nivelarea societății se întâmplă, fiecare copil poate să reușească în viață, pentru că sistemul suedez pune bazele folosirii unei resurse imprtante: omul. Oamenii de valoare se creează atunci când dai valoare tuturor. Până la 15 ani în Suedia școala este obligatorie. Discusul guvernamental referitor la educația în suedia prevede că:

Școala și democratia din Suedia au ca fundament în sistemul educativ, cum că fiecare copil trebuie să acumuleze valori morale. Obiectivul principal este dezvoltarea și evluția dorinței de a stimula viitorul adult pe toată perioada vieții. Comparativ cu sistemul de învațamânt românesc, o surpriză placută din partea invitatei noastre o constituie interpelarea unei emisiuni televizate în care subiecții principali erau racordați la  forumul de competență european. Prin școală se fundamentează respectarea drepturilor omului și a valorilor de bază democratice prin care toată societatea suedeză se receptează. . Respectul pentru fiecare individ și pentru mediul înconjurător primează. Dreptul la viață este de neumilit. Toți oamenii sunt egali ca valoare. Unicitatea elevului contribuie la dezvoltarea generală a societății. Intervențiile active și imediate se impun în cazul discriminărilor de orice fel. Oamenii trebuie să devină conștienți că sunt participanți la propria moștenire culturală, având o identitate sigură și capabilă de a-i înțelege pe ceilalți. Fiind un loc de întâlnire al multiculturalității, școala are rolul de a întări valorile democratice. Responsabilitatea le revine profesorilor. Discursul politic accentuează rolul practic al profesorului în formarea competențelor. Dar conform proverbului Teoria, ca teoria, dar practica ne omoară!, conflicte există și în Suedia.

În școli, bătălia de idei, de principii și modernism este prezentă. Profesionalismul în Suedia înseamnă, totuși dedicare. Tu ca angajat, nu ești mai mult decât un om. Iar eu ca profesor sunt aici ca să servesc, nu ca să fiu servit. Inspiri și impresionezi ca valoare profesională. Competența înseamnă că excelezi,  ca model prin rezultate. Dacă ai 6 grupe însumând 600 de elevi, aceștia trebuie să finalizeze cursurile cu niște calificative impresionante. Astfel ți se evaluează competența de profesor! În Suedia se lucrează în echipă/ interdicipilnar, nu ca normă didactică. Veneau foarte mulți matematicieni, care trebuiau aduși foarte repede la un nivel funcțional. Elevul trebuie să cunoască faptele respective ale unui eveniment. La 1 august se planifică, se studiază grupele si apoi  primești pentru fiecare elev fișa computerizată. Didactica și pedagogia le aplici permanent, sunt laturi paralele ale aceluiași proces de integrare și asimilare de noi cunoștinte. De cele mai multe ori intram în pâine la ora 7 și veneam acasă la ora 23. Asta înseamnă învățământ diferențiat pe elev, noi formăm competențe individuale.

Exemplele ilustrate încep cu Maria Montessori  care prin afirmațiile sale conform cărora ”cunoașterea începe de la concret la abstract”, copiii pot sesiza și pot învăța din greșelile proprii, fără ca un profesor anume să le sublinieze eroarea. Acesta este unul dintre numeroasele aspecte ale unei clase Montessori care favorizează independența.  Se continuă cu  Socrate adept al zicalelor: ”Înțelept este cel care știe ce nu știe” și ”Toate judecățile înainte de cercetare sunt prejudecăți”.  Importanța procesării actului educațional rezidă în calitate, nu în cantitate.  Ca să fii egal cu Socrate, să poți participa la dialogul educativ, trebuie să îndeplinești 3 cerințe fundamentale.

Partenerul trebuie:

1. Să vorbească din propria convingereve, să nu repete ce au spus altii
2. Să prezinte un raționament consecvent și de consecință
3. Să-și definească cuvintele și expresiile pe care le folosește

O altă mare personalitate este Kierkegaard, născut în 1813 la Copenhaga. El afirma

   Dacă  vreau să reușesc să îl conduc pe un om acolo unde vrea, trebuie să îl întâlnesc acolo unde este. Și să încep din acel punct. Cel ce nu poate să facă aceasta,  se minte pe el însuși când crede că il poate ajuta pe celălalt. Ca să îl pot ajuta pe celalălalt, trebuie să înțeleg mult mai mult, trebuie să înțeleg ce înțelege el. Dacă nu pot face asta, nu mă ajută faptul că știu și pot mai mult ca el…ajutorul adevărat începe de la a fi umil în fața celui pe care doreesc să îl ajut, deci îl servesc. 

    Exemplele concludente din experiența Danielei Ioniță susțin dezvoltarea cognitivă și concretă în baza unor concepte directe formative și evaluative difereniate pe caraacteristicid de vârstă. Munca de Sisif poate duce la îmbolnăvire. Profesorul decide. Implicarea  tuturor resurselor este importantă. Discuțiile pe baza subiectului dezbătut sunt ample și binevenite.

O seară plină de emoții și experiențe…

Cronică:  secretar literar – Ramona Müller

Fotografii: Gabriel Comanroni, Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu și Maria Bem

– sub coordonarea Asociației ”24PHarte”  președinte Ioan Vintilă Fintiș,  secretar litera r- Ana Nedelcu –

”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”

Cenaclul literar “I.L.Caragiale” Ploiești își va desfășura următoarea ședință MIERCURI, 10 MAI 2023, tot în incinta Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești.

????Avem un program încărcat și interesant ????
????Lectură de cenaclu din cel mai recent volum al autoarei Doina Ofelia Davidescu – “Eva, blândețuri, tandrețuri, amărăciuni”.
????Despre sistemul educațional din Suedia, cu d-na prof. Daniela Ioniță.
????Rubricile clasice ale cenaclului.

Vă așteptăm cu interes!

????sub coord. asoc. “24pharte” – Nu există patriotism fără patrimoniu. Președinte: Fintiş Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller și Ana Nedelcu

la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti.

Asociația Culturală 24Pharte

Umilință și cer

În prima parte Dorin Boroianu, scriitor și pictor, după o scurtă analiză a evoluției sale literare ne-a citit câteva dintre poemele celei mai recente cărți Cerule te țin de mână, apărută la editura PIM în acest an. Volumul cuprinde imagini ale pictorilor Carmen Bălan și Dorin Boroianu. Stilul poeziilor este apreciat de către membrii cenaclului. Fluxurile semantice se îmbină cu cele filosofice, iar nucleele lexicale au o mare forță sugestivă. Lansarea volumului va avea loc în Câmpina, 29.04.2023, la Prăjitoria cu povești, ora 12.

Cine a crescut cu Pink Floyd și cu Nichita, nu va rătăci sufletul.

Dorin Boroianu

***

Să crești Idei

cu inele de azur,

să împingi trenurile pline de răsărituri

în gările golite de ecouri

viind cu îngerul o poveste

care duce infinitul sub buzele

cinstitoarei de culori carnivore,

ca și cum o ploaie

ar înălța oamenii să vadă

orașele de peste 500 de ani

asta ar fi o foiță de timp

umplută cu 7 dimensiuni

la mintea liberă,

atâta cât mai este

între molarii haosului

lăsată să ducă

cerul departe

de rasa celor rătăciți

Dorin Boroianu

Partea a doua este dedicată filmului Umilință. Regizorul și scenaristul Cătălin Apostol ne-a prezentat modul în care a lucrat la această peliculă. În distribuție fac parte Șerban Ionescu, Mitică Popescu, Monica Ghiuță, Magda Catone, Costel Cașcaval, Valentin Teodosiu, Nicodim Ungureanu. Filmul Umilinţă – Locul unde clopotul nu bate niciodată a fost selecţionat în finala Festivalului Internaţional de Film din Cairo, decembrie 2010. Cătălin Apostol este vicepreședinte al Asociației Culturale 24pharte și deține numeroase premii cinematografice.

Recenziile internaţionale au fost extrem de bune: „Regizorul Cătălin Apostol împleteşte cu măiestrie firul filmului. Prezintă o imagine sumbră a vieţii sătenilor: credinţa lor pierdută, pasivitatea în faţa pericolului iminent de inundaţie şi intoleranţa pentru slăbiciunea omenească pe care o atacă cu ură, toate la un loc ucid orice speranţă”, scria, la acel moment, criticul de film Ahmed Ramadan.

Dumitru, personajul principal, fost medic veterinar își destramă viața în urma unui accident pe câmp. Batjocorit de consăteni, Dumitru acceptă să fie mut, să nu vorbească despre necazurile sale. Filmul evocă o lume rurală la început de mileniu trei, o lume care se scufundă în propria sa realitate mizeră. Singurele repere existentențiale sunt cele ale credinței și ale unei posibile speranțe. Pelicula cinematografică a stârnit interesul participanților la vizionare, iar discuțiile aferente au întregit meritele filmului. Dramatismul său redă în esență satul autentic românesc, atât prin imagini, trăiri cât și prin limbaj.

Iar eu am vrut sa rămân pe stilul de poveste. Și lumea tot aici se va intoarce: la poveste. Caci filmele astea au o mare problemă: nu au emoție. Iar eu am, se pare. N-o caut, așa mi-e structura. Fără emotie nu poți să faci un film.

Cătălin Apostol

Cronică: Ramona Müller

Fotografii: Emilia Luchian, Doina ofelia Davidescu și Ramona Müller

• sub coord. asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Președinte: Ioan Vintilă Fintiș. Secretari literari: Ramona Müller și Ana Nedelcu .

Acorduri

 Cronică literară – ședința Cenaclului literar I.L.Caragiale, 27.03.2023

Magnoliile își deșartă prea plinul de culori pastelate, ici-colo un zefir ne îmbie pe la colț de stradă cu mirosuri proaspete de primăvară. Orașul nichitian se pregătește să-și serbeze poetul necuvintelor.
Ramona Müller îl evocă pe Nichita Stănescu citând din amintirile poetului, pe vremea când bătea maidanele din Ploiești. Omagiul este susținut și de recitările din creația scriitorului de către Emilia Luchian și Maria Bem, din versurile personale.
Dacă din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, dacă din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca şi dinamita, din punct de vedere al poeziei din om, omul ne apare încă de nejefuit.
Averea cea mai sigură şi cea mai importantă pe care o are umanitatea din timpul umanităţii mele este poezia fiecărui om în parte, – şi în acest sens înţelegem estetica ca pe expresia cea mai fiinţîndă a eticii.
Poetul este aidoma unei moaşe de ţară care ajută femeia pe cîmp să nască. Dar a confunda moaşa cu miracolul naşterii ar fi un cîntec al surzilor.
Poezia poetului stîrneşte poezia intimă a fiecăruia.
Un poet este cu atît mai măreţ cu cît cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi (…)
Ave!
Al vostru, Nichita Stănescu.
Azi. 1982
Lecția de poezie ne-a fost trimisă prin mail de către Luminița Bratu și astfel îl (re)descoperim pe EZRA POUND (1885-1972 ), poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al sec XX cu poemul Va dăinui.
Cele mai noi creații aparțin Mariei Bem – un poem dedicat Unirii basarabiei cu România- și lui Mihail Ivănescu, o proză scurtă.
Emilia Luchian ne expune un rezumat al vieții și societății nipone. Aflăm despre principiile și sistemele de valori ale japonezilor, dar și despre istoria Bushido (calea razboinicului) se intinde pe o lungime de treisprezece secole. Un samurai ideal era întruchiparea bunăvoinţei, fiind înzestrat în același timp cu putere şi înverşunare. Codului moral al samuraiului s-a transformat în Codul Bushido format din şapte principii esenţiale:
1. Gi: decizia corectă, luată cu sânge rece, atitudinea corectă, adevărul.
2. Yu: curaj până la eroism.
3. Jin: iubire universală, generozitate faţă de oameni, compasiune.
4. Rei: acţiune corecta – o calitate esenţiala, bunavoinţa.
5. Makoto: sinceritate totala, onestitate.
6. Meiyo: onoare şi glorie.
7. Chugi: devoţiune, loialitate.
Ramona Müller o prezintă pe protagonista serii, Aura Creițaru care s-a născut la Costieni, în județul Buzău la 19 noiembrie 1948. A fost profesor de Fizică și Chimie, a primit Diploma de Excelență și distincția Gh. Lazăr a Ministerului Educației și Cercetării în 2008, pentru întreaga activitate.A fost director al Casei Corpului Didactic Buzău (1997-2003), iar din 1996 este președinte al Fundației Adolescența.
Poeta are o bogată activitate culturală, literară și publicistică ca fondator și conducător de cenacluri și redactor șef de reviste. Publică în numeroase reviste de literatură, iar primul volum Prezentul dintre clipe , ed. Detectiv literar, 2021 este nominalizat la Premiu pentru debut poezie V.Voiculescu, Buzău. Dintre cei care au scris despre poezia Aurei Creițaru se numără Teodor Dume, Marius Nica, Florin Dochia și Christian Crăciun.
Poeta ne povestește câteva fragmente din viața ei profesională și personală. Totodată este recunoscătoare pentru modul în care a fost primită în cadrul cenacluui, apreciind și calitatea rubricilor derulate. Episodul morții surorii sale a afectat-o profund. Remarcăm dăruirea și dragostea cu care s-a implicat în proiectele cu elevii, generozitatea și delicatețea împletite în lucrătura cuvântului.
Cel mai recent volum de poezii Zbor interzis, a apărut la editura Princeps Multimedia în 2023.

HOLOGRAMA-ICOANĂ
Motto: Oare, am luat bine aminte la ceea cea am primit spre dăruire…?

Desculță, cu tălpile prin lacrima florilor
alergam într-un neastâmpăr al firii,
fluturi multicolori mă puneau la încerecări în
zig-zagul cu semnal violet:
– Mamă, cum pot fluturii să zboare
zile în șir, din floare în floare?
De ce nu obosesc, aripile lor nu-I dor
de atâta zbor?
– Să știi, copile,
fluturii primesc mame-nimfe
să-i aducă pe lume, tocmai pentru
a le da aripi să zboare dintr-o suflare.
De-o vreme,
Mama nu a mai venit în visul meu
cu răspunsuri bune-
îmi vorbește aievea
Lacrima ascultă de lumina
de sub pleoapa translucidă…
să pot vedea-simți prin ea
dorul de mamă-
holograma-icoană învelită-n năframă de
timp

Ramona Müller ne citește un grupaj de poeme din volumul mai sus amintit. Aura Creițaru completează lectura cu încă două poezii, dintre una dedicată lui Nichita Stănescu.
Doina Ofelia Davidescu apreciază vibrația și emoția care transfigurează universul poetic al Aurei, fără ca acesta să fie dominat de o poezie ermetică, chiar dacă așa pare la prima citire. Substanța lirică a versurilor citite transmite viziunea privitoare la efemeritatea făpturii. Livia Dimulescu susține ideea conform căreia sentimentalismul autoarei este bine cantonat în dimensiunea poetică și are o puternică forță descriptivă. Maria Bem remarcă încărcătura emoțională a poeziei Aurei Creițaru. Cati Enache sesizează accentele interioare ale spiritualității bine sugerate liric. Stilizarea iconografică a mamei i-a umezit privirea. Tehnica și asumarea responsabilitătții poetice ilustrează repertoriul de atitudini al scriitoarei. Marian Zmaranda consideră poeziei Aura Creițaru ca fiind o poezie a resemnării și a contemplării. Discursul liric accentuat denotă o poezie amplă, dar bine controlată prin vers.
Aura Creițaru ne invită la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga pe 30.03.2023 pentru lansarea volumului Zbor interzis.

Cronică: Ramona Müller
Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni și Adrian Creițaru
*sub coordonarea Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Preşedinte: Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller şi Ana Nedelcu