Repărul Youssupha a fost ales să cânte noul imn al echipei naționale de fotbal a Franței pentru europene, și asta întoarce pe dos societatea franceza. Spun « intoarce pe dos » în același sens în care folosesc acest eufemism pentru « a vomita ».

Un exemplu care nu are nevoie de explicații suplimentare privind « creațiile » sale artistice : visul său ca “sa semence de nègre fout en cloque cette chienne de Marine Le Pen”. (Sămânța lui de negru să o f*** Gravida pe această cățea de Marine Le Pen ».) I se găsesc scuze pentru acest îndemn la viol, dar înlocuiți Marine Le Pen cu orice altă femeie politică – Segolene Royale sau o altă militantă de stânga, vă imaginați scandalul? Același Youssupha care punea un pret pe capul lui Eric Zemour…

Putem apăra ideea că un repăr se exprima primitiv. Dar să îl faci imaginea Franței?…Vomit!

Înainte de a încheia: Roxana Mărăcineanu, ministru francez al sporturilor, găsește alegerea potrivită. Aceeași Roxana Mărăcineanu care se arăta revoltată de o expresie așa zis rasistă a unui antrenor român al carui nume imi scapa acum…

Ce ar fi totuși să reechilibrăm valorile cu care ne jucăm atât de ușor? Săptămânile trecute, un cantec foarte vechi al Annei Cordy era scos din spațiul public deoarece conținutul (Chaud chocolat) era considerat rasist…Să tratezi femeile drept cățele și să inciți la viol în schimb nu e grav deloc.

(Marcela Feraru)

“Ecris mon nom en Bleu”: qui est Youssoupha, le rappeur qui signe le nouvel hymne des Bleus pour l’Euro?

LE PORTRAIT DE POINCA – Le rappeur a été choisi pour chanter l’hymne de l’équipe de France de Foot.

Youssoupha a été choisi par la fédération  Française de Football qui dès hier à mis en ligne le clip où l’on peut voir les photos des 26 sélectionnés pour l’Euro et cette chanson de Youssoupha intitulée “Écris mon nom en bleu”. Avec des paroles assez guerrières : “Défend les lignes et les frères d’armes”, “crie mon nom en bleu”, “ça vient des campagnes et des quartiers”.

Youssoupha est né il y a 41 ans à Kinshasa, au Zaïre. Sa mère était Sénégalaise, il était son fils unique. Son père était un chanteur congolais très connu. Et il n’était pas son fils unique. Ce père avait plusieurs dizaines d’enfants a expliqué Youssoupha. Dans une interview, il a avancé le chiffre de… 68 frères et sœurs du coté de son père!

A 10 ans, c’est seul avec sa mère qu’il immigre en France. Il arrive à Béziers puis s’installe dans les Yvelines. Il passe alors le bac avec un 20/20 à l’oral de français. Puis il obtient une maîtrise à la Sorbonne.

Pas un chanteur d’eau tiède

Mais sa passion, c’est le rap. Il fait la première partie de 50 Cent et d’Eminem.  Puis il se lance. Ses premiers disques sont tous disques d’or ou de platine. En tout cas, la fédération française de football n’a pas choisi un chanteur d’eau tiède.

Dans une chanson, il promet une récompense à celui qui fera taire Eric Zemmour. Le polémiste l’a poursuivi pour insultes et menaces. Zemmour a gagné en première instance mais finalement perdu en appel.

Dans une autre chanson il parle de son rêve où “sa semence de nègre fout en cloque cette chienne de Marine Le Pen”.

Ça n’a pas plu à tout le monde, mais ça n’a pas déplu à Marion Maréchal le Pen qui dit beaucoup aimer sa musique et apprécier son talent d’écriture. Il a remercié Marion Maréchal-Le Pen pour cet hommage en lui écrivant : “Merci pour la dédicace. Mon nouvel album s’appelle “négritude”. Bisou…”

On a compris que ce n’est pas un chanteur consensuel qui a été choisi. Pas comme en 2002 où c’était Johnny qui chantait l’hymne.

(rmc.bfmtv.com)

Gheorghe Văsii – 75

Prin ianuarie 1998, prof. Gheorghe Văsii era antrenor de șah la CSȘ Ploiești. Activitatea sa în domeniu era cunoscută în lumea sportivă a județului, mulți dintre elevii săi obținând în timp rezultate notabile la nivel județean, național și chiar internațional. Personal, când am lucrat în presa locală, am scris despre activitatea sa.
De ce ne-am raportat la ianuarie 1998? Deoarece, constatând că trăiește o viață interesantă, profesorul demult plănuia să-și țină un jurnal, dar a tot amânat. Acum, regretă că atât a pregetat… Dar, în ziua de 3 ianuarie 1998, a spart gheața. De atunci datează primele consemnări.

Trezirea, călirea, ”bărbierirea”

Ce tip de activități sunt notate preponderent în jurnalul lui Gheorghe Văsii? Toate. ”Ce fac, la cât mă scol dimineața, la cât mă spăl ș.a.m.d”.

Să luăm ziua în care l-am întâlnit pe profesor: 5 ianuarie. S-a trezit la 6:00 (de două ori pe săptămână, când merge la Izvoarele, unde predă șah copiilor de la Școala Generală din localitate, se deșteaptă chiar la ora 5 – n.r.), apoi a început ”călirea” de dimineață, spălându-se ”treptat” cu apă rece, operațiune pe care o efectuează, vreme de o jumătate de oră pe zi, din… 1965!! Apoi, gimnastică: flotări, genuflexiuni, răsuciri… Și se face ora 7:00. Nu sare – firește! – peste îndeletnicirea de fiecare zi a oricărui bărbat: bărbieritul. Apoi: mâncatul. Își controlează mapa cu documente, mai dă un telefon, se îmbracă, iar la 8,15 iese din casă.

Gheorghe Văsii seamănă cu Immanuel Kant

Până aici, un program de o rigurozitate înspăimântătoare. După cum Kant, marele gânditor, părăsea în fiecare dimineață la ora 7 incinta casei sale, obligându-și vecinii să-și potrivească ceasurile când se producea acest eveniment, vecinii domnului Văsii știau când este 8,15. Cu deosebirea că filosoful german nu și-a trădat niciodată obiceiul, el nepărăsind niciodată Koenigsberg-ul natal, pe când antrenorul ploieștean pleca frecvent la turnee disputate dincolo de granițele Ploieștiului. 

În a treia zi de consemnări a vărsat cafeaua pe el

La ora 9 (uneori, nițel mai devreme), ajungea la club. În 5 ianuarie, ziua la care ne referim acum, a perfectat ultimele documente în vederea plecării – cu cei mai buni elevi ai săi – la Călimănești, unde, în acele zile, se desfășurau semifinalele Campionatului Național de Șah.
La ora 10:00, a fost la cofetăria din apropiere, fosta ”Cio Cio San”, pentru a servi o cafea. La 10:10, a reușit s-o verse peste jurnalul său ajuns la – doar – a treia zi. La 10:30, s-a întâlnit, pentru a le oferi ultimele informații referitoare la activitatea secției de șah pe care o păstorește, cu domnul Ioan Oprescu și cu cel care semnează

                                                                                                               Leonida Corneliu CHIFU

P.S.1. După ora 11, când ne-am despărțit, nu știu ce a mai făcut profesorul în restul zilei.
P.S.2. În treacăt fie spus, domnul Văsii, care nu era deloc bătrân, dorea să-și scrie și memoriile. Modelul său este Salvador Dali, care și-a scris mai întâi memoriile și abia după aceea și le-a trăit.
P.S.3. Între timp, în 2012, Gheorghe Văsii a primit onorantul titlu de ”antrenor emerit” ”Emeritul” (n. 16 aprilie 1946) s-a pensionat la 65 de ani, dar a continuat să lucreze până la 71 de ani. Însă, din păcate, a abandonat lucrul la jurnal. ”Nu mai scriu la jurnal, pentru că nu mai am activitate profesională zilnic. Acum mă trezesc când vreau. Nu mă mai trezesc la 5 sau 6 dimineața”.

IN MEMORIAM

Dan Stuparu (20 octombrie 1951-30 aprilie 2013)

Interviu cu sensei Dan Stuparu, președintele FRKT (II)
(continuare din ediția de ieri, 29 aprilie 2021)

Astăzi se împlinesc opt ani de la trecerea în neființă, la doar 61 de ani, a celui care a fost sensei Dan Stuparu, fondator și președintele Federației Române de Karate Tradițional. FRKT a luat ființă în 1993, în baza Ordinului MTS nr. 306/1993, sub denumirea de ”F.R. Karate Tradițional și Discipline Asociate”, pentru ca, în 1996, să ființeze sub denumirea și în forma actuală, respectiv FRKT.
Sensei Dan Stuparu, președintele FRKT, a venit adeseori la Ploiești, ”obligat” și de performanțele karateka prahoveni, câștigători în repetate rânduri ai Cupei României. Conform regulamentului Federației, clubul câștigător devine gazda ediției viitoare a competiției. Trebuie menționat și faptul că, la puțină vreme după 1990, România s-a clasat, de cele mai multe, ori printre primele trei țări din lume la această disciplină sportivă.
Noi n-am ratat nicio competiție de nivel național desfășurată la Ploiești și nici ocaziile de a dialoga cu sensei Dan Stuparu. Au rezultat numeroase articole, cronici, interviuri. Am ales pentru comemorarea sa un interviu realizat în octombrie 2005, când sensei (care deținea 7 DAN pe-atunci) s-a aflat pentru două zile la Ploiești, unde, s-au disputat finalele Cupei României la karate tradițional. Cu multă amabilitate, a acceptat să ne acorde interviul de mai jos, pe care vi-l vom prezenta în două episoade. Nu este lipsit de semnificație faptul că FRKT ființează sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.
Pentru a desluși de ce karate-ul tradițional nu figurează printre sporturile olimpice, interlocutorul nostru a făcut unele comentarii critice asupra mișcării olimpice moderne și a perspectivelor acesteia.

Samaranch s-a retras în urma unor scandaluri

R.: Cum vedeți viitorul mișcării olimpice?

D.S.: Trebuie să avem în vedere și politica globală a CIO. Cei mai mulți bani vin din Vest. Observăm, cam de la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, că la sporturile la care nu se discuta ca viitoarea campioană să nu fie dintr-o anumită țară din Vest, calculele au fost date peste cap. Au început să se impună țări din alte zone geografice, în special din Extremul Orient. Investitorii își pun următoarea problemă: ce sporturi ar putea aduce sigur medalii Vestului? Cei mai mulți sponsori sunt din Vest și vor ca unele competiții să fie câștigate de sportivi din țara din care provin. Pentru că nici ei nu dau banii doar de dragul sportului. Vicepreședintele CIO, un coreean, este contestat, iar Juan Antonio Samaranch, fostul președinte, s-a retras în urma unor scandaluri. Este aproape exclus ca în viitoarele două-trei cicluri olimpice să mai intre vreun sport la jocurile olimpice. Boxul, spre pildă, a atras multe contestații.

”Nicio bancă din lume nu are atâția bani câți are CIO”

R.: Să ne amintim doar de Campionatele Mondiale de la Houston, din 1999, când delegația Cubei s-a retras după ce sportivii săi au fost victimele unor grave erori de arbitraj…

D.S.: Așa este. Noi nu vom accepta niciodată să devenim sport olimpic doar de dragul așa-zisului ”olimpism” sau al banilor. Ar însemna o trădare a spiritului sportului. Noi dorim mai degrabă să conservăm spiritul karate-ului, decât să devenim niște purtători volanți de reclame. Toată lumea e de acord și a văzut ce s-a întâmplat cu modificarea regulamentului Tai Quando, care a devenit un circ penibil, numai ca să dea bine la TV. Să ne mai gândim la atitudinea pe care karate-ul modern a adoptat-o. Karate-ul modern este un sport complet nou acum. Ca și cum ai juca un nou (alt) fel de fotbal.

R.: Constat, din câte ne relatați, că sunt multe frământări în sânul CIO…

D.S.: Într-adevăr. Aș putea să vorbesc două săptămâni despre asta.

R.: Încercați, totuși, să punctați măcar câteva aspecte, în puține minute!

D.S.: (după un scurt răgaz de gândire) Circulă mulți bani negri în CIO. Se urmărește să se colecteze fonduri pentru anumite ramuri sportive în dauna altora. A fost un mare scandal în Australia… Să zicem că CIO primește 20 de milioane bani albi, 20 de milioane bani negri. Din ăștia negri, intrau jumătate în buzunarul lui Samaranch și al celor de la CIO, care-și dau mâna. Samaranch a devenit președinte la Moscova, și tot la Moscova s-a… retras. S-a format și o Comisie de Anchetă a Congresului American, care a avut multe de descoperit. JO reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai mari afaceri din lume. CIO este posesorul, în cash, al celor mai mulți bani. Nicio bancă din lume nu are atâția bani câți are CIO. Multe federații sportive nu sunt mulțumite de faptul că CIO ia prea mulți bani din activitatea lor. Jocurile Olimpice sunt în declin. Am toată stima pentru modul în care au fost organizate cele  de la Atena, dar Grecia va trage vreo 50 de ani pentru a se redresa economic. CIO ar trebui să revină la începuturi, la principiile inițiale ale olimpismului, la spiritul olimpic. De aceea, asistăm la escaladarea fenomenului de dopaj. Dacă s-ar respecta principiile amintite, veți vedea că nimeni nu s-ar mai droga. 

Sponsorizare, dar nu oricum

R.: Vă plângeți că nu puteți deplasa copiii la competiții externe, că trebuie să suporte părinții costurile…

D.S.: Nu suntem împotriva sponsorizării. Dar ne interesează de cine sunt folosite fondurile și cum. Trebuie să se introducă anumite reglementări… De pildă, sigla firmei sponsorizatoare să figureze nu pe kimono, ci pe genți, să zicem, pe tricouri sau pe panouri. Cred că ar fi o decizie de bun simț.

Todome 

R.: De ce nu există categorii de greutate în karate tradițional?

D.S.: La noi nu există categorii de greutate, spre deosebire de karate-ul modern. Nu este în spiritul karate-ului. Trebuie să pornești de la principiul că adversarul este mai puternic decât tine și nu mare. Principiul se numește ”todome” și înseamnă o acțiune unică, suficient de puternică, încât o reacție a adversarului să nu mai fie posibilă. Ați văzut filme de artă cu personaje samurai. Samuraiul scoate sabia și, dintr-o singură rotire, dintr-un singur ”cerc”, spre deosebire de scrimă, își termină adversarul. Ai parat, retezat, ai introdus sabia la loc în teacă. Sau săgeata în kindo. Când armezi, nu trebuie să privești ținta. În momentul în care săgeata, spiritul și inima devin un tot, dai drumul săgeții.

Conpet – Petrolul are cea mai bună secție din țară

R.: Cum apreciați valoarea cluburilor ploieștene de profil?

D.S.: Cât despre cluburile ploieștene, am o stimă deosebită pentru cei doi instructori. Aurelian Nicolae, de la Conpet–Petrolul, și Liviu Apostol, de la CS Petrom. Felicit și clubul organizator, atât pentru organizarea propriu-zisă a Campionatului Național, cât și a Cupei României. Conpet-Petrolul a demonstrat, ca și anul trecut, că este cea mai bună secție din țară. Sper ca România, care și-a demonstrat valoarea la ”europene”, să demonstreze – la Campionatele Mondiale din Italia – că este numărul 1 mondial la Stil, poziție pe care dorim s-o păstrăm pentru următorii 50 de ani.

                                                                                                                         Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

IN MEMORIAM

Dan Stuparu  (20 octombrie 1951-30 aprilie 2013)

Interviu cu sensei Dan Stuparu, președintele FRKT (I)

Mâine se vor împlini opt ani de la trecerea în neființă, la doar 61 de ani, a celui care a fost sensei Dan Stuparu, fondator și președintele Federației Române de Karate Tradițional. FRKT a luat ființă în 1993, în baza Ordinului MTS nr. 306/1993, sub denumirea de ”F.R. Karate Tradițional și Discipline Asociate”, pentru ca, în 1996, să ființeze sub denumirea și în forma actuală, respectiv FRKT.
Sensei Dan Stuparu, președintele FRKT, a venit adeseori la Ploiești, ”obligat” și de performanțele karateka prahoveni, câștigători în repetate rânduri ai Cupei României. Conform regulamentului Federației, clubul câștigător devine gazda ediției viitoare a competiției. Trebuie menționat și faptul că, la puțină vreme după 1990, România s-a clasat, de cele mai multe, ori printre primele trei țări din lume la această disciplină sportivă.
Noi n-am ratat nicio competiție de nivel național desfășurată la Ploiești și nici ocaziile de a dialoga cu sensei Dan Stuparu. Au rezultat numeroase articole, cronici, interviuri. Am ales pentru comemorarea sa un interviu realizat în octombrie 2005, când sensei (care deținea 7 DAN pe-atunci) s-a aflat pentru două zile la Ploiești, unde, s-au disputat finalele Cupei României la karate tradițional. Cu multă amabilitate, a acceptat să ne acorde interviul de mai jos, pe care vi-l vom prezenta în două episoade. Nu este lipsit de semnificație faptul că FRKT ființează sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.
Pentru a desluși de ce karate-ul tradițional nu figurează printre sporturile olimpice, interlocutorul nostru a făcut unele comentarii critice asupra mișcării olimpice moderne și a perspectivelor acesteia.

Prima participare, primele medalii

Reporter: Când s-au înființat Federația Internațională de Karate Tradițional și Federația Română?

Dan Stuparu: FRKT s-a înființat în 1980, iar cea română în 1990.

R.: După câtă vreme de la înființare ați participat la un campionat european sau mondial?

D.S.: Prima noastră participare la o competiție majoră continentală s-a înregistrat la CE din 1991, de la Trevisto. Atunci am câștigat și primele două medalii – de bronz – din istoria KT românesc. După aceea, România a început să fie recunoscută ca o forță a KT.

Federații fantomă

R.: Care este locul federației pe care o conduceți în rândul celorlalte – nu puține – federații de arte marțiale?

D.S.: Sunt câteva întru totul stimabile. Din păcate, au apărut multe federații fantomă, nu numai la noi, care abia s-au înființat și încep din primul an de existență cu organizări și participări la campionate mondiale. Se creează, astfel, o mare confuzie în lumea artelor marțiale. Trebuie avute în vedere nivelul de competitivitate, de valoare și multe alte criterii. De doi ani și ceva s-a emis un ordin care reglementează ce campionate europene sau mondiale pot fi recunoscute. Dacă la un campionat mondial nu participă cel puțin 15 țări de pe trei – în unele cazuri de pe patru – continente, concursul este cotat drept o competiție sau cupă internațională. La FRKT sunt afiliate 65 de țări. Din păcate, multe Direcții pentru Sport ale unor județe, în loc să se informeze la ANS asupra unor campionate europene sau mondiale, contabilizează medalii venite de la competiții fantomă. Vreau să mă fac bine înțeles: este foarte bine ca sportivii care practică la diverse arte marțiale să participe la competiții. Dar performanțele lor ar trebui să fie contabilizate abia după ce se ia în calcul nivelul competitiv și beneficiul pe care anumite stiluri le aduc promovării principiilor de bază ale artelor marțiale. Exemplu edificator: luna viitoare va avea loc primul Campionat Mondial de Stil (Shotokan – Fudokan) din cadrul karate tradițional. Cam din ’96, noi suntem numărul 1 mondial la Stil. Constatăm că abia după 26 de ani de la înființarea FRKT se organizează un CM de Stil! Dar nu va mai fi la Praga, cum se anunțase inițial, ci la Lignano Sabblodoro, lângă Veneția. De ce? Pentru că Praga, orașul care a găzduit foarte multe ediții ale ”europenelor”, nu întrunește toate condițiile organizatorice pentru desfășurarea unui campionat mondial.

Jocurile Olimpice păcătuiesc prin gigantism 

R.: Karate-ul Tradițional își are originea în Japonia. De ce nu domină sportivii japonezi competițiile?

D.S.: Englezii n-au fost întotdeauna cei mai buni la fotbal. Valorile se mai regrupează, deși președintele FRKT este un japonez, sensei Hidetaka Nishiyama. Cei mai mari maeștri japonezi nu se mai află în Japonia, ci în SUA, Canada ori în Europa Occidentală.

R.: De ce nu reușiți să vă înțelegeți cu Federația Internațională de Karate Modern, pentru a nu rămâne și unii și ceilalți în afara mișcării olimpice?

D.S.: Și la lupte sunt două federații: cea de greco-romane și cea de libere. Acest lucru nu este posibil în karate. E drept, intervin și unele interese și orgolii. Dar, pentru că m-ați întrebat de mișcarea olimpică, doresc să fac unele precizări. Jocurile Olimpice moderne păcătuiesc prin gigantism. A fost un moment în care ele puteau intra în implozie. Sunt pe lista de așteptare sporturi noi, nu neapărat extreme, și de iarnă, și de vară. La lupte e deja o abundență: judo, Tai Quando, cele cu arme, scrima etc, etc. Din direcția artelor marțiale, China a început să facă presiuni pentru a introduce Wu Shu la viitoarele Jocuri Olimpice, pe care le va găzdui în 2008. (China a reușit: Wushu a fost inclus pe lista sporturilor olimpice și figurează, din 2008, în programul disciplinelor olimpice – n.r.)

(Continuarea în ediția de mâine, 30 aprilie 2021)

                                                                                                 Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Habar n-aveam că marele fotbalist Titus Ozon https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Ozon are statuie în București. În parcul din fața Gării Obor.

Citiți vă rog ce scrie pe plăcuță. Perfect adevărat. Dar e INEDIT! 🙂
Fotografii. Cristian Botez

(Cristian Botez)

Cea mai bună patinatoare de viteză a României, Mihaela Hogaș , sportivă a CSM Corona Braşov a declarat că anul 2020 a început excelent pentru ea, dar că, odată cu pandemia, a fost nevoită să facă peste 150 de antrenamente în casă şi să găsească mijloace de a se motiva.

“Începutul anului 2020 a fost un real succes, câştigand titluri de campioană nationala, participând la Campionatul European şi câştigând locurile 1 şi 2 in Cupele Mondiale de U23. Am simţit că o să fie un an competiţional foarte bun, având o pregătire bună. În primăvară însă, a intervenit carantina şi a trebuit să fac cel putin 150 de antrenamente în casă. Restricţiile de după nu ne-au oprit să ne pregătim şi am dus la capăt toate antrenamentele făcute de antrenor. Pentru a rămâne concentrată şi motivată am continuat să urmăresc competiţii sportive din trecut, pentru a observa atitudini, greşeli, tehnici şi pentru a simti spiritul de competiţie care îmi ofera putere. Finalul de an mi-a adus şi mai multe dificultăţi, din păcate, a trebuit să îmi transform bucătăria în sală de forţă şi să mă antrenez destul de mult timp în casă”, a spus sportiva Braşovului.

Mihaela Hogaş face sărbătorile în Germania, la Inzell, acolo unde sportivii Coronei se află în plin cantonament de pregătire a sezonului. „Acum sunt în Germania, pe gheaţa de la Inzell şi mă simt încrezătoare că sutele de ore petrecute la antrenamentele în casă şi miile de ore petrecute la antrenamentele afară îmi vor aduce rezultatele sperate. Îmi place să cred că am o putere emoţionala mare şi am încercat să nu mă las afectata de ce se întâmplă. Acest an a fost despre familie. Mi-am petrecut timpul cu familia mea si m-am bucurat că am putut să fim impreună atât de mult timp. Am respectat regulile impuse de autorităţi şi m-am concentrat foarte mult pe sanatatea psihică”.

Ea a mai spus că anul 2020 a fost o provocare pentru toată lumea şi că acest an poate fi definit, din punctul ei de vedere, cu un singur cuvânt: răbdare. „Cuvântul care defineşte cel mai bine acest an este RĂBDARE. A trebuit să avem răbdare că totul o să fie bine şi că este doar o perioadă dificilă prin care trebuie să trecem. E adevărat că nouă sportivilor ne este greu să ne antrenăm şi să nu avem un obiectiv exact. Competiţiile s-au anulat şi perioadele grele au început să apară. Este dificil să nu ştii ce se va întâmpla şi să aştepti veştile bune. Cred că rabdarea unui om vine cu timpul, de data aceasta am fost fortaţi să o avem sau să o dezvoltăm. Eu sunt foarte optimistă şi am învăţat foarte multe în acest an. Anul 2020 a fost o provocare pentru întreaga lume. A fost anul în care ne-am depăşit limitele şi am înteles ce este important cu adevarăt în viaţă”.

Mihaela Hogaş spune că anul 2021 este cel mai important din cariera ei pentru că e anul în care va munci pentru visul ei, şi anume Olimpiada de la Beijing. “În primul rând îmi doresc sa revină totul la normal. Anul 2021 va fi cel mai important an din cariera mea, fiind sezonul de calificare la Olimpiadă. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi aptă să pot să muncesc pentru visul meu, Olimpiada de la Beijing din 2022. Îmi doresc să am susţinere să ajung la cea mai mare competitie la nivel mondial. Competiţia este foarte grea şi trebuie să concurez cu ţări precum Rusia, Olanda, China, care au buget şi baze de pregătire. Cu toate acestea, eu sunt foarte determinată şi cu cât se apropie anul 2021 cu atât simt mai mult puterea interioară şi mă simt pregătita să fac tot ce îmi stă în putere să reprezint Braşovul şi România cu succes, alături de echipă şi antrenorul meu, Bogdan Stănescu”.

(coronabrasov.ro)

Imaginea Catedralei Naționale din București a fost utilizată de Clubul de fotbal Chelsea pentru a-și saluta fanii pe rețelele de socializare la sosirea în Capitala României.

Primul tur al optimilor de finală din Champions League, între Chelsea și Atletico Madrid, s-a disputat marți seară la București, din cauza restricțiilor de călătorie impuse de guvernul spaniol.

‘Hello from Bucharest’, a transmis Clubul Chelsea pe Facebook alături de o fotografie cu Catedrala Națională văzută din hotelul în care au fost cazați jucătorii.

Clubul londonez a câștigat cu 1-0 partida disputată marți seara pe Arena Națională. A marcat spectaculos atacantul francez Olivier Giroud. Giroud este catolic și a mărturisit adeseori că lui Dumnezeu îi datorează toate succesele din carieră.

Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului este un simbol al ortodoxiei românești. A fost sfințită la 100 de ani de la Marea Unire de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Biserica a fost vizitată și de Papa Francisc în 2019.

Catedrala este dedicată tuturor martirilor care și-au jertfit viața pentru unitatea noastră de credință și de neam.

Amplasamentul Catedralei Naționale simbolizează o reparaţie morală pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei – Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii au fost demolate, iar două – Schitul Maicilor şi Mihai Vodă au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

(basilica.ro)

Simona Halep (România, 2 WTA) a învins-o dramatic pe Ajla Tomljanovic (Australia, 72 WTA), scor 4-6, 6-4, 7-5 în turul 2 la Australian Open, Live Video Online pe www.prosport.ro.

VICTORIEEE Simona Halep, după o revenire incredibilă, scor 4-6, 6-4, 7-5 cu Ajla Tomljanovic! Simona obține calificarea în turul 3 la Australian Open 2021, după ce a fost condusă cu 4-6, 6-4, 2-5! Veronika Kudermetova (Rusia, 36 WTA) este următoarea adversară a româncei.

Halep a câștigat thriller-ul cu Tomljanovic după două ore și 33 de minute, iar a doua favorită și-a arătat încă o dată clasa! Ajla a condus cu 5-2 în decisiv, dar stăpânirea de sine a sportivei noastre a clătinat-o pe australiancă. Simona Halep și-a adjudecat 5 game-uri consecutive, setul și implicit al 5-lea meci direct cu Ajla Tomljanovic!

(prosport.ro)

Interviu din ianuarie 2007 cu Gheorghe Savu, antrenor federal, coordonator al secției CS Petrom

”Vinovatul”

            Reporter: A fost  un an fast pentru judoul românesc?
            Gheorghe Savu: Să zicem un  an bun…
            R.: Iubiți de mult judo?
            G.S.: Din copilărie. Am început să-l practic de la 14 ani, la Flacăra Ploiești.
            R.: Cât de ”vinovat” este fratele dvs.?
            G.S.: Fratele meu Costică (Constantin Savu – n.r.), actualul secretar general al Federației, antrenor la vremea aceea, m-a luat și pe mine la sală. Și bine a făcut.
           R.: Dvs., când ați devenit antrenor?
            G.S.: În 1986, la CSU Ploiești, apoi la Locomotiva și CJ (adică Centrul de Judo) Ploiești.
           R.: Ați mai practicat vreun sport?
            G.S.: Practicasem handbal înainte.
R.: La CS Petrom când ați ajuns?
            G.S.: În 1996, la trei ani după înființarea secției.

Plăcerea judo-ului

            R.: Stați bine, după cum se observă, în clasamentul Federației. Ați repetat performanța din 2005. Secția Steaua–Petrom s-a situat pe locul al II-lea în topul național. Care să fie ”secretul”?
            G.S.: Seriozitate în pregătire. Multă muncă. Competență și un climat propice performanței. Sportivii vin cu plăcere la antrenamente. Realitatea este că sunt și răsplătiți pe măsura rezultatelor. Lotul CS Petrom este o echipă. Suntem o familie.
            R.: Pe cine vă sprijiniți?
            G.S.: Clubul nostru are un antrenor coordonator și alți patru la centrele satelit de la Câmpina, Boldești și Brebu. Mihai Trandafirescu lucrează cu mine, la Ploiești. Doru Munteanu răspunde de secția de la Câmpina. Nicolae Tolbașu de cea de la Boldești, iar Alexandru Răducan de cea de la Brebu. Mai nou am înfințat o secție la Filipeștii  de Pădure, coordonată de Dan Telearcă, ajutat de instructor Mihaela Dinu. Toți sunt excelenți profesioniști.

CS Petrom peste tot

            R.: Cât de mulțumit sunteți, ca antrenor coordonator, de rezultatele obținute în acest an?
            G.S.: Pot spune – într-adevăr – că sunt mulțumit. Pe plan intern am obținut 53 de medalii, 18 de aur, 20 de argint și 15 de bronz, iar pe plan internațional două, la Campionatele Europene: Alina Dumitru, în competiția seniorilor – aur la Tampere (Finlanda) – și junioara Andreea Chițu – bronz la Tallin (Estonia). În plus, Alina Dumitru a mai câștigat trei cupe mondiale, la Birmingham, Budapesta și București. Mai avem două locuri I la Campionatele Balcanice de cadeți de la Kavardac, în Macedonia, prin Alexandra Viciu și Andrei Petrache, și alte două medalii la Balcaniada de juniori, prin Ștefania Neagu și Cristina Burduja. Mai am un motiv pentru a fi mulțumit. Anul acesta, CS Petrom a fost singurul club din țară care a prezentat, la ”naționale”, echipe la toate categoriile de vârstă, de la U13 (copii), până  la seniori, și am obținut medalii peste tot. Aceasta pentru că avem un lot lărgit de sportivi,  peste 150, din care 103 legitimați. Dacă privim topul primilor 10 judoka, alcătuit de Federație, descoperim 3 sportivi de la CS Petrom. Iar în topul primilor 10 sportivi ai clubului, cinci provin de la Judo. Îmi face plăcere să reamintesc faptul că Alina Dumitru este pe primul loc în clasamentul celor mai buni judoka ai țării și în fruntea listei celor mai buni sportivi ai Prahovei.

Olimpici și tehnicieni

            R.: O serie de sportivi ”petromiști” fac parte din loturile naționale și centrele olimpice. Propun să-i reamintim.
            G.S.: Unii dintre acești sportivi sunt deja consacrați, alții, mai tineri, de certă perspectivă. La Centrul de Juniori  evoluează Ștefania Neagu, aflată în recuperare după operație la genunchi. La centrele naționale olimpice îi mai regăsim pe Fabian Munteanu, sportiv de 17 ani, clasat al IX–lea la Campionatele  Mondiale de Juniori (U20) de la Santo Domingo, și pe Violeta Dumitru. La lotul național de cadeți evoluează cinci sportivi: Costin Luca, Andi Târcolea, Adrian Vlădoiu, Cristina Burduja și Ioana Cerghizan. Țin să o remarc și pe Monica Nistor, sportivă care a obținut o salbă de medalii la juniori, tineret și seniori, inclusiv un loc III la Cupa Mondială de la București.
Revin asupra meritelor tehnicienilor clubului nostru. Vreau să insist asupra excelentei colaborări pe care o am cu domnul Mihai Trandafirescu, un dăruit trup și suflet meseriei de antrenor. Pentru că aceste rezultate se datorează și bunei pregătiri a tehnicienilor. Spre sfârșitul anului, la Băile Felix a fost organizat un stagiu național de pregătire a acestora. Suntem singurul club care a participat la stagiu cu toți antrenorii.

La Mulți Ani, cu modestie!

            R.: Federația a alcătuit și un top al celor mai buni antrenori ai țării. Dv. vă situați în primii cinci. Măgulit?
            G.S.: Este rezultatul unui sondaj de opinie – mai degrabă subiectiv – care s-a realizat pe baza opțiunilor antrenorilor prezenți la stagiul amintit.
            R.: Ați pătruns cu modestie în noul an. Cine a avut ideea unei colaborări între Steaua și Petrom , la nivel de seniori?
            G.S.: Ideea i-a aparținut fratelui meu și lui Dan Telearcă, antrenor la Steaua  pe atunci. Această colaborare s-a realizat în interesul  sportivilor. Astfel ei beneficiază de îndemnizații și premieri din partea ambelor cluburi. Domnul colonel George Boroi, președintele clubului militar, a înțeles foarte bine utilitatea acestei colaborări și ne oferă tot sprijinul. Consider că trebuie să-i mulțumim pentru asta.
În ceea ce privește rezultatele în ansamblu, acestea sunt consecința condițiilor de pregătire create de CS Petrom, valorii sportivilor și tehnicienilor noștri, care beneficiază de o bază sportivă ultramodernă, de turnee de pregătire în țară și în străinătate. Cât de mult contează pentru un  sportiv! Am mai primit un  sprijin deosebit din partea Petrom Service și a Ligii Asociațiilor Sportive din Petrol (LASP).
Apropo: să nu uităm de tradiționalul turneu internațional Cupa Petrom pentru cadeți, a cărei ultimă ediție s-a desfășurat în luna aprilie a anului trecut, la care au participat sportivi din 13 țări, și nici de stagiul care a urmat. An de an, se mărește numărul participanților la această competiție.

Formula succesului

            R.: CS Petrom CFR CSȘ Ploiești… O denumire lungă.
            G.S.: Avem protocoale de colaborare cu CSȘ și CS CFR Ploiești. Colaborăm perfect cu aceste cluburi, directorii Viorel Vasiliu și Ion Badea acordându-ne tot sprijinul. În Ploiești ne desfășurăm antrenamentele în sălile de judo de la CFR Sud – ultramodernă, dispunând de toate dotările – și de la CSS Ploiești, pentru categoriile de vârstă mai mici.
            R.: Și am intrat în 2007. Cu ce gânduri?
            G.S.: 2007 va fi un  an deosebit, preolimpic, extrem de greu. Sperăm să obținem medalii la Campionatele Europene și Mondiale de seniori și o calificare la Jocurile Olimpice, prin Alina Dumitru, în primul rând. Apoi, vizăm câștigarea unei medalii la campionatele europene de juniori și de cadeți, iar pe plan intern, o comportare cât mai bună, cel puțin la nivelul anului care a trecut.
Trebuie să se înțeleagă că avem toate motivele să  ne dorim rezultate la Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice. Cum spuneam, la noi, copiii fac judo de plăcere, iar performanțele vin ca o consecință. Noi nu forțăm copiii.
            R.: Antrenorii deplâng faptul că mulți sportivi abandonează activitatea sportivă  după terminarea liceului…
            G.S.: Fiecare sportiv își clădește drumul său. Câștigă cei care au o înclinație pentru sport, pentru judo în cazul nostru. Cei care se vor îndrepta spre alte facultăți decât cele de sport, vor rări legăturile cu judoul, nu se vor axa  pe marea performanță. E drept, este foarte dificil să fie angajați toți după terminarea liceului. Îi sprijinim doar pe cei foarte buni, cu merite deosebite.

Un vis: Școala Românească de Judo

            R.: Există premise pentru înființarea unei școli românești de judo?
            G.S.: O școală românească de judo? Este foarte greu de conceput și de implementat. Pentru asta nu este suficientă doar coeziunea factorilor de decizie și atașamentul față de judoul românesc. Astfel de școli sunt puține în lume: le descoperim în Japonia, în Franța și în alte câteva țări. Faptul presupune un volum mare de muncă – ceea ce n-ar fi de neconceput -, dar și de personal, sportivi, antrenori, cluburi, lucruri greu de realizat. În România sunt din ce în ce mai puțini bani.
           R.: Cum colaborați cu ceilalți antrenori din Federație?
            G.S.: Eu zic că foarte bine. Rezultatele o confirmă. Anul trecut, obiectivul fixat de FRJ a fost medalii la ”europene” și s-au obținut 8. Asta înseamnă că între tehnicieni există o perfectă coeziune în folosul judo–ului românesc.
           R.: Invidii sunt în lumea  judo-ului?
            G.S.: Ca în orice domeniu…Dar mai degrabă invidii amicale. Este firesc să privești cu admirație și, în același timp, o undă de invidie un sportiv care se acoperă de glorie. Noi îi vom  promova pe aceia care își  doresc cu tot dinadinsul să practice acest sport.
          R.: Obosit după un an competițional?
            G.S.: Dimpotrivă. Mai degrabă optimist și plin de avânt. Sportivii și antrenorii, ca mai toți oamenii, sunt făcuți să lucreze toată perioada anului. Se încheie un an, începe altul.
Ne gândim cu bucurie la anul care a trecut și privim la cel care abia a început. În februarie debutează campionatele naționale, iar de la sfârșitul lui ianuarie vom asista deja la derularea a două cupe mondiale, cele de la Sofia și Tbilisi. Cred că va fi un an la fel de bun.

Anecuța

            R.: Ce ați dori să mai adăugați la final?
            G.S.: Există un  om la club, maseuza Anecuța Meculescu, care a fost aproape de toți sportivii și a luptat pentru recuperarea lor. Nu arareori aceasta se preocupă la competiții și de sportivii altor secții din țară. În plus, cabinetul medico–sportiv al domnului doctor Irinel Totolici și al dr. Laurențiu Bulata face minuni. In rest, îmi doresc să fim toți românii sănătoși, că celelalte decurg de la sine. Să auzim de bine.

Notă. La această dată, Gheorghe Savu este secretar general al FR Judo.

                                                                                    Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Larisa Iordache a luat două medalii de aur, la bârnă și sol și a devenit vicecampioană la sărituri. O mare surpriză este și Ana Maria Barbosu, românca de numai 14 care a câștigat 6 titluri europene la juniori.

După trei ani de pauză, timp în care a suferit trei operații chirurgicale, gimnasta Larisa Iordache a revenit în forță.

A urcat România pe podium de trei ori, duminică, la Campionatul European de la Mersin: de doua ori cu medalia de aur și o dată cu medalia de argint.

Cu cele trei meladii câștigate duminică, Larisa Iordache a adunat în palmares 16 medalii și a devenit cea mai medaliată gimnastă a României la europene din toate timpurile. Le-a depășit pe Cătălină Ponor, Nadia Comăneci și Sandra Izbașa.

Monica Roșu: „Larisa a avut o perioadă destul de grea, o perioadă cu multe probleme de sănătate, nu e ușor să revii după trei operații”

România a făcut senzație și la categoria de juniori, acolo unde Ana Maria Barbosu, de numai 14 ani, a cucerit 6 titluri europene. Echipa de junioare a reușit să aducă, după 28 de ani, aurul în Romania.

Gimnaste din 14 țări au concurat la Mersin. Printre marele absențe care s-au retras din competiție din cauza pandemiei au fost Rusia, Franța, Marea Britanie sau Italia.

(stirileprotv.ro)

Astfel, este și mai evident că decizia UEFA de a suspenda meciul de la Paris a fost una flagrantă! O greșeală impardonabilă! Deznodământul clar trebuia să fie consemnarea retragerii echipei turce de pe teren și cîștigarea meciului, 3-0, la masa verde pentru PSG! Căci francezii s-au dus la vestiare doar după ce au rămas singuri pe teren!

Așa zice regulamentul, așa trebuia făcut, și nu reprogramat cu o altă brigadă de arbitri! Cel care a încurcat groaznic borcanele a fost observatorul de joc care l-a oprit pe Hațegan de la luarea logicei decizii! Cum UEFA este unica vinovată pentru cele petrecute la Paris, tolerând confuzia creată de banca turcă, nota de plată va fi achitată de toată brigada românească! Mai ales că și reacțiile oficialilor din România merg în direcția aceea! Niște oficiali milogi, cârpe în cur, care s-au grăbit ei să se antepronunțe, să fie pe placul șmecherilor de la UEFA. Oriunde în altă parte a lumii, acei oficiali și-ar fi apărat compatriotul în orice situație! Chiar și dacă ar fi greșit! Poate reușesc în al 12-lea ceas să înțeleagă că prin pedeapsa nemeritată ce se coace, i se nenorocește cariera lui Ovidiu Hațegan, în primul rând! Cel mai bun arbitru român al tuturor timpurilor! N-ar strica să-și schimbe discursul public acești oficiali care reprezintă, până la urmă, România!

(Florin Gongu)

Motto: ”Am în permanență două valize pregătite, ca-n armată, că nu se știe când se dă alarma”

Interviu din iulie 2007 cu Constantin Savu, secretar general al F.R. Judo, director executiv al CS Petrom
(urmare din ediția 20 noiembrie 2020) 

Parte de tatami

R.: V-a fost ameninţat gâtul pe parcursul mandatului de secretar general al Federaţiei?
C.S.: Mai degrabă nu. Am început să urmăresc toate problemele care nu-şi găsiseră rezolvare în timp. A fost o perioadă grea, întrucât am preluat funcţia într-un moment în care Federaţia acumulase anumite datorii. Eu zic că mi-am apărat gâtul destul de bine. S-au realizat multe salturi şi în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de sportivi. Am avut întotdeauna grijă să rezolv problemele legate de baza materială. Mi-am dorit să practicăm judo pe saltele originale, de care eu n-am avut parte. Maleolele mi-au fost afectate în câteva rânduri. Am avut şi entorse. Nu de puţine ori, omoplaţii erau proiectaţi, printre saltele, pe parchet. Am dotat multe secţii cu tatami, destinat nu numai antrenamentelor, ci şi desfăşurării unor competiţii. Şi mă voi ocupa în continuare de această problemă, fie că voi rămâne secretar, fie că nu. Am adus pentru loturile naţionale costume de judo cum şi-au dorit. Multe secţii au primit kimonouri pe durata mandatului meu. Am urmărit ca şi competiţiile zonale, nu numai finalele, să se desfăşoare pe saltele competiţionale, aşa cum se desfăşoară şi pe plan internaţional.
R.: Sunteţi şi directorul CS Petrom. Unde aveţi mai multe bătăi de cap, la club sau la Federaţie?
C.S.: Fiind angajat pe două fronturi, cu Federaţia şi cu CS Petrom, am multe de rezolvat. Adeseori, este necesară prezenţa mea la faţa locului pentru a lămuri unele probleme. Cele de la club sunt mai mult de rutină.
R.: Probleme administrative, plictisitoare?
C.S.: Există şi o astfel de latură a activităţii mele. Însă la Federaţie sunt probleme de o anumită complexitate, chiar complicate. Trebuie să te îngrijeşti să ai mereu bani pentru pregătiri, pentru refaceri, să asiguri tratament medical sportivilor accidentaţi. Banii de la buget nu ajung nici pentru o jumătate de an. Trebuie să te gândeşti permanent la autofinanţare.

România a bătut Rusia

R.: Aşadar, o activitate prodigioasă…
C.S.: Foarte. Să nu se uite că FRJ a organizat, în 2004, pentru prima dată în România, Campionatele Europene de seniori. Acestea au fost programate iniţial în Serbia, la Belgrad, însă acolo se iscase un conflict intern, legat de provincia Kosovo. UEJ a luat hotărârea să se desfăşoare, la aceleaşi date, într-o altă ţară. S-a discutat în forul european asupra celei mai bune opţiuni. Urma să se aleagă între România şi Rusia. Rusia fiind prea departe, s-a optat pentru România. În 40 de zile am organizat un campionat european pentru care am fost felicitaţi. În acest interval, dacă am dormit câteva zeci de ore, dar am obţinut calificativul foarte bine şi nota 9+ de la UEJ.
R.: Cum de v-aţi descurcat într-un timp atât de scurt?
C.S.: Am fost sprijiniţi cu sume importante de către oameni care iubesc judoul. A trebuit să formăm un Comitet de Organizare,alcătuit din preşedintele FRJ, vicepreşedintele Viorel Bârloiu, de Paul Augustin, Bogdan Negruzi, Bogdan Smădoiu. Zi şi noapte au fost alături de noi antrenorii federali Nicolae Marinescu şi Gheorghe Savu.
Şi lucrurile nu se opresc aici. Cu ocazia Campionatului European am solicitat organizarea unei Cupe Mondiale în România. Într-un an, competiţia este rezervată fetelor, în următorul, băieţilor. Anul acesta, între 18–20 mai, au evoluat băieţii. În plus, concursul punctează pentru Jocurile Olimpice. O altă competiţie de anvergură pe care o organizăm este Turneul Internaţional de Cadeţi de la Ploieşti, pentru băieţi şi fete (ediţia din 2007 s-a desfăşurat în 20–22 aprilie – n.r.), unde numărul participanţilor a crescut de la o ediţie la alta. Reprezentanţii tuturor ţărilor prezente în concurs rămân, după turneu, la stagiul de pregătire organizat tot de noi. Problemele organizatorice sunt numeroase, pentru că avem foarte multe competiţii, stagii, seminarii. Primim ajutor de la Comisiile şi Colegiile Federaţiei. Ion Ene Mircea, preşedintele Colegiului Central al Antrenorilor, se preocupă să invite în fiecare an la stagii lectori din Japonia şi din Europa – cum ar fi Katanishi, Florin Lascău, venit din Suedia, sau italianul Pierluigi –, cât şi lectori din ţară.

Bilanţ 2003-2006

R.: Cu ce bilanţ se laudă Federaţia în aceşti patru ani?
C.S.: Sunt multe de spus aici. 2003 a fost un an competiţional bun. Un număr de 156 de sportivi ai loturilor de seniori, juniori şi cadeţi au participat la 22 de competiţii internaţionale, de la care s-au întors cu 70 de medalii. Din 2004, remarcăm o creştere sensibilă a participării româneşti, dar şi în privinţa rezultatelor obţinute de sportivii noştri. În anul respectiv, 302 sportivi au participat la 31 de competiţii şi au obţinut 31 de medalii. În 2005, 320 de judoka au adus 109 medalii de la 35 de competiţii, pentru ca, în 2006, 325 de sportivi să ne aducă 131 de medalii de la 38 de competiţii. La acestea trebuie adăugate premierele la care m-am referit.
La ediţia „europenelor” pentru seniori de la Bucureşti am obţinut două medalii de aur, prin Alina Dumitru şi Ioana Aluaş, şi o medalie de bronz, prin Daniel Brata. Anul 2005 a început în forţă, prin obţinerea la Campionatele Mondiale a unei medalii de bronz prin Alina Dumitru şi a două locuri V. La „europenele” de seniori, cei trei medaliaţi de la Bucureşti au recidivat:Alina Dumitru a cucerit iarăşi aurul, iar Aluaş şi Brata au obţinut medalii de bronz. Cele două fete s-au evidenţiat şi în 2006, Alina devenind (pentru a treia oară) campioană europeană, iar Ioana vicecampioană. Cât priveşte 2007, Alina este calificată la Jocurile Olimpice, iar Ioana Aluaş se va califica sigur. În plus, Alina a câştigat cel de-al IV-lea titlu european. 

Doi băieți și două fete 

R.: La iniţiativa Federaţiei, au fost înfiinţate, la începutul anului, două noi centre naţionale pentru pregătirea cadeţilor. Văd că, într-adevăr, n-aveți de gând să încetiniți ritmul!
C.S.:Am înfiinţat, la data de 8 ianuarie, centrul de cadeţi – coordonat de domnul Octavian Creţu -, la Sibiu, şi pe cel de cadete – coordonat de domnul Stănică Grosu -, la Focşani. Domnul Grosu a afirmat într-un interviu: “E formidabil. În acest fel, se creează un suport de performanţă fructificabil în viitor. Îndrăznesc să apreciez că, urmare a acestei iniţiative, judoul nostru va prinde alt contur”.
R.: Ce sperați de la anul 2007?
C.S.: Fie că ne referim la CS Petrom, fie că avem în vedere judo-ul național, dorința noastră una este: să calificăm sportivi pentru Jocurile Olimpice de la Beijing și să ne situăm cât mai sus în topurile medaliaților. Vrem să avem cât mai multe rezultate foarte bune. Sportivii, antrenorii, colaboratorii și partenerii noștri merită cât mai multe satisfacții.
R.: Câți judoka v-ați propus să calificați pentru Jocuri?
C.S.: Minim patru. Doi băieți și două fete. 

Bărbatul la 60 de ani

R.: Judo v-a răpit mult timp din viață. A meritat?
C.S.: Cred că cea mai mare parte din timp. Cei care fac sport de performanță nu au weekend–uri. Este necesară o armonie perfectă în familie. Mai ales la mine, care am în permanență două valize pregătite, ca-n armată, că nu se știe când se dă alarma. Uneori, nu pot să știu cu siguranță unde voi pleca săptămâna viitoare. Trebuie să fii mereu pregătit, pentru că dacă stai să numeri zilele, nu faci nimic. Sunt cam 21 de finale interne și vreo 40-50 pe plan extern și n-apucăm să participăm la toate. După cum știu toți iubitorii de sport, judoka români au obținut numeroase rezultate notabile în ultimul timp. Indiscutabil, în fruntea ierarhiei se situează Alina Dumitru, sportiva clubului Petrom–Steaua, cvadruplă campioană europeană.
R.: În primăvară ați împlinit 60 de ani. Cum se simte directorul–secretar general la această frumoasă vârstă?
C.S.: Tânăr și cu poftă de muncă.
R.: Cum vă apelează apropiații?
C.S.: Îmi spun Costică.
R.: Cum l-au sărbătorit pe Costică?
C.S.: Mi-au făcut multe surprize. Ziua de naştere m-a prins la un concurs, la Oradea. Nu se putea să-i am pe toţi lângă mine în acea zi. Dar am avut parte doar de urări de bine. Recunosc: am fost foarte emoţionat. Da. A meritat. Pot afirma că satisfacţiile au fost pe măsura dăruirii. Judoul mi-a oferit multe, dar şi eu lui.

                                                                                         Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Motto: ”Dacă cel pe care îl vei nominaliza face vreo prostie, ție îți iau gâtul!”

Interviu din iulie 2007 cu Constantin Savu, secretar general al FR Judo, director executiv al CS Petrom

Cum să-ți păzești gâtul 

R.: Grea funcția de secretar general al Federației Române de Judo?
Constantin Savu: Destul de ingrată. Dar asta nu înseamnă că n-o tratez cu toată seriozitatea. Este, în fond, și o provocare căruia a trebuit să-i fac față. Stau acum și mă gândesc la faptul că am ajuns secretar printr-o conjunctură, în urma alegerilor din 2003. Atunci a fost ales președinte al FRJ domnul Liviu Luca, liderul FSLI Petrom. Imediat, mi-a trasat sarcina, în calitate de consilier al său, să numesc secretarul general. Fostul președinte, domnul Ovidiu Bârgău, iși dăduse demisia în martie 2003, la Ploiești, unde s-a desfășurat Adunarea Generală a Federației. În cadrul unor discuții preliminare, domnul Luca mi-a spus: ”Ai sarcina de a găsi un secretar cât mai bun. Dar orientează-te bine! Dacă cel pe care îl vei nominaliza face vreo prostie, ție îți iau gâtul!”. Atunci, pentru a-mi păzi gâtul, m-am decis să candidez la funcția de secretar general. Iar de-o fi să mi-l rup, măcar să fie pe greșeala mea, nu a altora. Și… am fost ales. 

Omul care aduce armonia

R.: Ce gând v-a călăuzit de-a lungul mandatului?
C.S.: Am încercat să creez armonie în rândurile antrenorilor și arbitrilor. Nu știu dacă am reușit întru totul. Una peste alta, eu sunt mulțumit. Constat, la sfârșitul mandatului, că există o colaborare strânsă între Federație, arbitri, antrenori și președinții de club. S-ar putea să descoperim și oameni nemulțumiți, pentru că nu poți să-i mulțumești pe toți, oricât te-ai strădui. Dar, mai devreme sau mai târziu, tot am rezolvat problemele care s-au ivit. Nu cred să existe ”mari nemulțumiți” în judo–ul românesc.
R.: Afirmați că nu v-ați dorit funcția. Ați asigurat doar ”tranziția”? Considerați acești patru ani mai degrabă ca pe o perioadă de interimat?
C.S.: N-aș putea să afirm asta. S-au realizat foarte multe lucruri în perioada mandatului meu, aspecte la care probabil ne vom referi.
R.: Indiscutabil. La alegerile din primăvară, ați ieșit iarăși…
C.S.: Oricare ar fi fost situația, aș fi rămas lângă Federație.

Recompensarea târzie a Provinciei 

R.: Ce funcție ocupați la Federație înainte de 2003?
C.S.: Am fost președintele ales, în 1995, al Colegiului Central al Arbitrilor. Eram vicepreședinte la acea dată, dar majoritatea arbitrilor au dorit să preiau funcția de președinte. Și atunci, în 2003, la alegerile pentru secretar, cu greu m-au convins. Am fost primul arbitru nebucureștean ales în fruntea Colegiului, deși Provincia a avut întotdeauna arbitri valoroși. În 2003, i-am predat această funcție domnului Paul Augustin din București, fostul vicepreședinte, un om foarte capabil, care a coordonat foarte bine Colegiul până în 2006, când și-a dat demisia. I-a succedat domul Radu Frăteanu.
R.: Înțelegem că, în momentul în care ați prelat funcția de secretar, erați familiarizat cu problemele Federației. De ce ați ezitat?
C.S.: Eram și așa destul de ocupat, având de îndeplinit multe alte obligații, printre care și pe aceea de președinte al CS Petrom. Cunoșteam, într-adevăr, problemele Federației. Am făcut mai mereu parte din Biroul Federal, mai nou Comitetul Director, culminând cu funcția de președinte al arbitrajului. Cunoșteam toate aspectele judo–ului încă de la înființarea Federației, în 1968.
R.: Dacă în 1968 s-a înființat Federația, dvs. de când practicați judo?
C.S.: Am început chiar în 1968. Într-un ziar local, am citit un anunț în care se preciza că cei care doresc să urmeze judo sunt invitați la CS Petrolul Ploiești pentru testare și înscrieri.

Să nu ne despărțim sau începuturile judo-ului ploieștean 

R.: Practicaserăți alte sporturi înainte?
C.S.: Între timp, cochetasem cu handbalul și cu voleiul. Aveam 21 de ani când am intrat în judo și, precum vedeți, nu l-am părăsit. Nu mă voi despărți niciodată de judo.
R.: Dintre colegii dvs. de atunci, mai există vreunul care să fi rămas în judo?

C.S.: Din vechea gardă au mai rămas domnul Mircea Cârcioiu, actualmente șeful zonei Muntenia a CC al Arbitrilor, și domnul Nicolae Tolbașu, antrenor la secția satelit de la Boldești a CS Petrom.
R.: La ce club ați debutat?
C.S.: Primul club a fost Flacăra Ploiești, al Întreprinderii Flacăra. Mai târziu clubul s-a desființat.
R.: Ce antrenori aveați? Dacă era o premieră, de unde antrenori în Ploiești?
C.S.: În 1968, cei care practicaseră înainte, într-un fel sau altul (mai în semiclandestinitate, mai pe-afară), au fost chemaţi să urmeze cursuri de antrenori la Bucureşti. Ei au fost, în bună măsură, autodidacţi.

”Un om pe care nu-l voi uita niciodată” 

R.: Cine a fost primul dvs. antrenor?
C.S.: Domnul Marius Florian, un om pe care nu-l voi uita niciodată.
R.: Câtă vreme ați evoluat ca sportiv?
C.S.: Am luptat ca sportiv până în 1972, dar n-am pus kimonoul în cui. Am rămas în judo ca antrenor.
R.: La ce cluburi?
C.S.: Din ’73, am preluat rolul de instructor la Flacăra, iar din ’77, pe cel de antrenor. Am antrenat până în 1983. În ’85, i-am predat ştafeta fratelui meu, Gheorghe Savu. Eu am coordonat apoi secţia Chimia Ploieşti. Pe atunci diriguitorul sportului judeţean era CJEFS-ul. Pe lângă el fiinţa şi Centrul de Judo Chimia Ploieşti, al Liceului de Chimie, care, la rândul său, funcţiona, cu secţii pentru juniori şi tineret, pe lângă AS Locomotiva Ploieşti. Am trecut şi pe la AS Armata, secţie desfiinţată după Revoluţie. Am rămas la Chimia până în 1993, când s-a înfiinţat o secţie pe lângă FSLI Petrom, Centrul de Judo Petrom Ploieşti. În 1997, cu sprijinul domnului Liviu Luca, s-a constituit CS Petrom, unde, după cum observaţi, activez şi acum.
(Sfârșitul primei părți. Continuarea în ediția din 30 noiembrie 2020)

                                                                                             Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Motto: ”Japonia are atâți judoka cât are România populație”

Interviu din ianuarie 2007, cu prof. Constantin Savu, secretar general al FR Judo, director executiv al C.S. Petrom Ploiești

Mai întâi, toate secțiile 

Reporter: Când a fost înființat CS Petrom?
Constantin Savu: În 1997. Doar una dintre secții, cea de judo, a avut botezul în 1993.
R.: De când sunteți directorul clubului?
C.S.: Din 2000.
R.: Observăm că între primii 10 sportivi ai CS Petrom, 7 sunt de la judo. În clasamentul celor mai buni 10 judoka din țară, 3 sunt de la CS Petrom. Alina Dumitru este pe primul loc în acest clasament și în fruntea topului celor mai buni sportivi ai Prahovei. V-am prezentat situația pe 2006.
C.S.: Ați observat bine. Sper ca toți iubitorii de sport să observe asta.
R.: Există o aplecare a direcției către judo?
C.S.: Există o aplecare către toate ramurile sportive ale clubului. Pot să spun că, probabil fiind mai sever cu cei de la judo, urmarea specializării mele, toți cei cinci antrenori ai secției – Gheorghe Savu, Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu, Nicolae Tolbașu și Alexandru Răducan – își fac din plin datoria. Trebuie să subliniem aici și meritele domnului Mihai Sorin, președintele secției, director general executiv al Petrom Service. În plus, la această disciplină dispunem de o altă bază de selecție, mai largă, iar rezultatele sunt pe măsură. Avem centre satelit la Câmpina, Boldești și Brebu. Începând cu acest an, ființează și centrul de la Filipeștii de Pădure, care este coordonat de domnul Dan Telearcă.

Spionaj 

R.: Alina Dumitru nu prea mai pierde de la o vreme. Japoneza care a învins-o la Jocurile Olimpice este mai în vârstă decât ea. Alina o poate detrona?

C.S.: Alina este o sportivă foarte ambițioasă. Ambiția ei este foarte profitabilă atât pentru județul nostru, cât și pentru întreg sportul românesc. Își dorește enorm o medalie la Jocurile Olimpice. Această dorință a ei ne obligă și pe noi să ne implicăm cu toate forțele. Ea trebuie să participe la multe turnee internaționale, să se înfrunte cu marile sportive ale lumii. Sportiva noastră este calificată deja, direct, de la Campionatele Mondiale desfășurate în acest an în Brazilia.
Acum, vă răspund la întrebare: da, japoneza se află încă în activitate! Și chiar dacă n-ar fi, Japonia are atâți judoka cât are România populație. Pe unii îi vedem direct la ”mondiale” sau chiar la Jocurile Olimpice. Noi dorim să-i asigurăm Alinei cât mai multe turnee în Asia. Anul trecut a fost în China. Încercăm să-i asigurăm câteva turnee și în Japonia.
R.: Anul trecut, Alina a învins-o la ea acasă, în cadrul campionatelor Mondiale Militare, pe chinezoaica Gao Feng, cea care i-a ”suflat” o medalie – în ultimele 16 secunde ale întâlnirii directe – la Jocurile Olimpice de la Atena. S-ar putea spune că șansele Alinei cresc…
            C.S.: Da, la Campionatele Mondiale Militare, desfășurate în China, ea a bătut două chinezoaice și o japoneză. Dar, de acum înainte, va fi mai greu, întrucât ei studiază intens partidele Alinei. Dar și noi vom lua măsuri de contracarare. Ne ”spionăm” reciproc. Avem un operator a cărui principală sarcină este aceea de a filma cât mai multe dintre partidele internaționale ale japonezei și ale altor posibile contracandidate ale Alinei, în vederea atentei lor monitorizări.

Am întâlnit directori mulțumiți 

            R.: Lăsând de o parte judo-ul, pasiunea dvs., ce alte secții ale clubului v-au mai oferit satisfacții?
           C.S.: Sunt mulțumit de toate secțiile și de toți antrenorii.
          R.: O spuneți așa, ca să fie toți încântați?
            C.S.: Nicidecum. Rezultatele vorbesc. Sportivii CS Petrom, pregătiți de 14 antrenori și 2 instructori, au câștigat, la cele șase secții, 132 de medalii în anul care a trecut. Anul acesta cred că vom sta și mai bine.

A fost odată voleiul

            R.: Nu vă este dor de volei?
            C.S.:. Înțeleg unde bateți. Noi am regretat că am fost nevoiți să renunțăm la secția de volei masculin, după ce echipa noastră câștigase titlul național în 2006. A fost o hotărâre a sponsorului nostru, Liga Asociațiilor Sportive din Petrol (LASP), care ne susține oficial, pentru că bugetul propus era destul de mare. Liga a hotărât să nu mai susțină secția. A trebuit – repet, cu regret – să renunțăm la volei. Dar totul s-a terminat cu bine pentru sportivi, care au plecat la alte cluburi din țară sau străinătate. Țin să le mulțumesc voleibaliștilor, precum și antrenorilor Claudio Cuello, Horatio Dileo și Mircea Dudaș.

Despre un inimos  

            R.: Două secții – mă refer la scrabble și atletism – sunt ceva mai noi. Cum se prezintă ele acum?

C.S.: La scrabble avem un inimos în persoana antrenorului Florin Tudor, cel care l-a molipsit de patima scrabble-ului și pe domnul Emil Ion Mărgărit, președintele secției. Noi am înființat, la Școala 29, o clasă specială de scrabble. Copiii de acolo vin cu plăcere la antrenamente. S-a văzut că, de când s-a constituit clasa respectivă, au apărut și rezultatele. La această secție avem 17 sportivi legitimați, alți 10 nelegitimați, plus copiii care merg de plăcere. Numai anul trecut, secția a adus trei medalii – una de aur, prin Alexandru Gheorghiu, una de argint, prin Adrian Popan (ambele la seniori) și una de bronz, prin Ana Maria Petre (juniori). Scrabble este un sport care trebuie practicat de cât mai mulți, întrucât dezvoltă inteligența  și  lărgește orizontul.
La box, sarcina cade pe cei trei antrenori – Leontin Sandu, Ovidiu Dragomir și Adrian Pârlogea –, ceilalți fiind antrenori coordonatori la loturi naționale: Titi Tudor la cadeți, iar Ion Moroiță la juniori.

O realizare epocală!

 R.: Faptul nu implică neajunsuri?
C.S.: Nu, întrucât cei doi participă la mai toate competițiile în care sunt angrenați pugiliștii clubului și vin destul de des pe la sală. Un merit deosebit îi revine antrenorului Titi Tudor, care este un neobosit, mereu în căutarea noului. Este un om tenace, nu cedează niciodată. Cu sprijinul Upetrom și al președintelui secției, Ion Zidaru, am modernizat sala și cantonamentul. Și sala de judo este una modernă, dotată cu absolut tot ce ne trebuie: dușuri, saună, cabinet metodic, cabinet medical,  sală de masaj. Acolo, pionul principal este domnul Ion Badea, președintele CSCFR Ploiești. În plus, dispunem de serviciile maseuzei Anecuța Meculescu.

R.: Maestrul Titi Tudor consideră că masa asigurată pugiliștilor este o realizare epocală…
C.S.: Asigurăm, la judo și box, o masă pe zi pentru sportivii de înaltă performanță. Pentru că nu poți să faci performanță numai cu fasole și cartofi. Sportivii sunt încântați, iar părinții mulțumiți. O facem pentru a susține sportul.
R.: Cum se prezintă cealaltă secție tânără, atletismul?
C.S.: Anul 2006 a fost unul bun și pentru atletism. S-au obținut, datorită consecvenței antrenorului Mihai Pascu, care s-a zbătut mult pentru a înfiripa această secție, opt medalii, în pofida faptului că avem unele greutăți la Câmpina, unde își desfășoară antrenamentele atleții. Resimțim, în primul rând, lipsa unei săli corespunzătoare pentru pregătire. Noi l-am susținut pe domnul Pascu și pe sportivi în efectuarea cât mai multor deplasări la campionatele naționale sau cupe, cum ar fi cele ale Municipiului București. O serie de atleți ai clubului s-au evidențiat, nu puțini urcând pe podium. Observăm că și pentru atletism prima jumătate a anului a fost rodnică.

Oameni sus-puși 

R.: Au mai rămas karate-ul tradițional și fotbal-tenisul. Lăudați și aceste secții?

C.S.: De ce nu? O fac, pentru că am destule motive. Ambele secții au avut rezultate deosebite. Cei 22 de sportivi legitimați, coordonați de soții Liviu și Ileana Apostol, au ”cules” 40 de medalii în 2006, dintre care 20 de aur, 11 de argint și 9 de bronz la campionatele naționale. Acestora li se adaugă o serie de medalii cucerite la campionate europene. Cea mai bună performanță îi aparține lui Alexandru Filimon, sportiv care a câștigat trei medalii, din fiecare culoare, la Europenele de Shotokan-Fudokan de la Benevento (Italia).
R.: Ați pierdut primul loc în Cupă, la  fotbal-tenis…
C.S.: În sport trebuie să te aștepți și la înfrângeri. Se întâmplă să ai și zile mai slabe. Dar la fotbal-tenis am avut echipă națională formată majoritar din sportivi de la Petrom. Am obținut o medalie de argint și trei de bronz la Mondialele de seniori și un ”bronz” la cele de juniori. Îmi face plăcere să reamintesc numele sportivilor care au realizat performanțele amintite: Florin Purice, Răzvan Păuna și juniorul Alin Bălan. Domnul inginer Ion Zârnă și antrenorul Daniel Săsărman depun multe eforturi la secție, mai ales că le și place ceea ce fac.
R.: Aveți nu puțini antrenori la loturile naționale și oameni în structurile de conducere ale unor federații. Cum se resimt activitățile lor la nivelul clubului?
C.S.: Titi Tudor și  Ion Moroiță, antrenori la loturile de cadeți, respectiv juniori, au rezultate foarte bune, printre elevii lor numărându-se campioni europeni și mondiali. CS Petrom are patru oameni în conducerea Federației Române de Judo: domnul Liviu Luca, președintele Federației, dar și al Fundației Europene de Judo, subsemnatul – secretar general, Gheorghe Savu – antrenor federal, toți foști practicanți ai judo–ului, cărora li se adaugă sus-menționatul Mihai Sorin. La fotbal-tenis, domnul Ion Zârnă este președinte al Federației Române de profil și vicepreședinte al celei europene.  La aceeași disciplină, Daniel Săsărman este antrenorul lotului național. Liviu Apostol este vicepreședinte al FRKT. Desigur, activitățile celor amintiți se resimt pozitiv și la nivelul secției.

Protocoale profitabile 

R.: Cum decurg colaborările pe care le aveți cu alte cluburi?
C.S.: Foarte bine. Pe plan local, avem trei protocoale, dintre care două la judo – cu CSȘ și cu CS CFR, ambele din Ploiești. Colaborăm excelent atât cu direcția CSȘ, unde director este domnul Viorel Vasiliu, cât și cu cea a CS CFR (director Ion Badea). Al treilea protocol este cel de la box, cu CS Petrolul Ploiești. Directorul clubului, Liviu Panait, este un om deosebit. În afară de acestea, mai avem un protocol cu Steaua București, la nivelul judoka seniori. Antrenor din partea clubului militar este domnul Robert Andreescu, un excelent tehnician. Președintele clubului Steaua, domnul colonel George Boroi, s-a implicat cu toată energia în acest parteneriat. Colaborarea celor două secții este benefică pentru sportivi, întrucât beneficiază de susținere din partea ambelor cluburi. Petrom-Steaua se situează pe locul al II-lea în ierarhia națională la judo, Petrom CFR CSȘ Ploiești pe locul al IV-lea, iar CSȘ Ploiești ocupă locul I în ierarhia cluburilor sportive școlare la această disciplină.
R.: Cum stați cu bugetul pe anul  în curs?
C.S.: Antrenorii  își doresc un buget cât mai mare. Noi am depus întotdeauna toate eforturile pentru ca tot ce și-au propus în calendar să se realizeze. Bugetul este stabilit și aprobat de comun acord.
R.: Cu ce gânduri parcurgeți anul 2007?
C.S.: De bine. Dorim să ne calificăm sportivi pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Dorim să ne situăm cât mai sus în topurile medaliaților. Vrem să avem cât mai multe rezultate foarte bune. Pentru toți colaboratorii și partenerii noștri, pentru presa prahoveană care ne-a susținut și a scos în evidență rezultatele sportivilor prahoveni, pentru iubitorii sportului din Prahova un gând bun, viață lungă și cât mai multe împliniri!

                                                                               Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Motto: ”Noi creștem și formăm caractere pure. La rândul nostru, ne-am ridicat prin osârdia părinților noștri”

Interviu inedit, din 2006, cu Alexandru Babacov, antrenor coordonator CS Petrom Pitești (II)
(urmare din ediția 29 octombrie 2020) 

Floarea de cireș

R.: Citesc pe chipul dvs. marea supărare pricinuită de acel personaj. Foarte trist, într-adevăr, mai ales când vine vorba de copii. Propun să încercăm să depășim acest obstacol.
A.B.: Să încercăm.
R.: Îmi imaginez că alegerea numelui de Sakura este legată de aceste convingeri ale dvs. Ce semnifică Sakura?
A.B.: Sakura înseamnă ”floare de cireș”. Este simbolul purității. Noi creștem și formăm caractere pure. La rândul nostru, ne-am ridicat prin osârdia părinților noștri. Creația înseamnă artă. Arta înseamnă o anumită mentalitate, o anumită conexiune între artist și Univers în care mai presus decât orice este să-ți faci datoria de om. Mulți m-au întrebat de ce mai muncesc. Sunt chemat mereu în Elveția, în virtutea unui parteneriat, unde suntem intens solicitați și trebuie să mergem acolo foarte bine pregătiți. Merg oriunde, pentru că trebuie să muncesc, vreau să muncesc și să învăț continuu. 

O luptă-i viața 

R.: Acum sunteți acasă. Cred că v-ați pus mari speranțe în această competiție.
A.B.: Am aliniat aici copii născuți în ´88-´90 care se bat cu oameni cu cinci-șase ani mai mari. Cadeți contra tineret. Viața e o luptă. Să lupte.
R.: Nu se uzează? Mulți spun că sportivi de vârste fragede sunt puși să lupte cu adversari mult mai vârstnici și ajung uzați sau accidentați la seniori.
A.B.: Țin seama de competitori, de șanse, de dorința și puterea lor de luptă. La 16-18 ani, unii băieți sunt destul de împliniți fizic. Și nu orice competitor de-al nostru luptă cu adversari mai în vârstă (Babacov se oprește brusc și întreabă un judoka în trecere: ”Copile, ce-ai făcut, mă?”. ”Am pierdut!”. Aveam să aflăm că acel copil este din Mediaș și nu-l antrenează coordonatorul Sakurei. Apoi antrenorul continuă):

Sunt copii buni cei din judo. Mă mai atașez și eu de câte unul, așa, chiar dacă nu-i de la clubul nostru! (Apoi, cu o undă de tristețe): N-au motivații la părinți. Au fost colo–colo, au luptat… Unii au luat medalii. Și? Cu ce se aleg? Ce le spun părinților?

Luca a fost mai degrabă sărac

R.: De ce Petrom?
A.B.: În tinerețe, Liviu Luca a venit în zonă. I-am fost antrenor odată. Domnia sa a fost student la Filologie aici, în Pitești. Era prin anii ´77-´79, dacă îmi aduc bine aminte. Poate mai devreme. Am fost și colegi de echipă, la CSM.
R.: Nu v-a numit directorul acela ”handicapați”?
A.B.: Asta se-ntâmpla într-o vreme în care nu era directorul acela, uita-i-aș numele! Secția o coordona omul minunat care a fost Aurelian Barbu.
R.: Era sportiv serios Luca?
A.B.: Foarte serios. Dar nu avea, la vârsta studenției, ani de judo în spate.
R.: Nu știam că a făcut și Filologie la Pitești. Se știe că a terminat Institutul de Petrol și Gaze (IPG, actualmente UPG) din Ploiești.
A.B.: Așa este.
R.: Ce-a făcut după ce a terminat Facultatea la Pitești?
A.B.: Luca dorea o diplomă cu recunoaștere internațională. Facultățile din România recunoscute pe plan european și internațional erau, la vremea aceea, IPG Ploiești și Medicina de Târgu Mureș. Simultan, voia să continue și antrenamentele de judo. Spune Luca: ”Babi, ce mă sfătuiești? Pe care s-o aleg?”. I-am recomandat IPG Ploiești, pentru că acolo aveam prieteni, mulți dintre ei absolvenți ai IPG. Îl cunoșteam pe domnul Constantin Savu, actualul secretar general al Federației, care antrena la Ploiești, înainte de a-l cunoaște pe Liviu, așa că i-am recomandat IPG-ul. L-am prezentat pe Luca domnului Savu. Când a venit ca președinte la FRJ, Luca a spus: ”Trebuie să fac ceva pentru domnul Barbu și pentru Babi”. Și ne-a sprijinit. Ne-a luat sub umbrela Petrom.
R.: De ce voia domnul Luca să urmeze o facultate cu recunoaștere internațională?
A.B.: Luca a fost un băiat mai degrabă sărac. Avea, ca majoritatea dintre noi, o nevoie de confirmare. Să reținem că era foarte tânăr atunci. Și ce tânăr nu dorește să se afirme?
R.: Sunt voci care îl contestă. Apare drept un personaj controversat.
A.B.: Pentru mine, Luca e un om deosebit. I-a plăcut mult sportul, judo-ul în primul rând. Eu consider că respectă principiile judo–ului și în viață. În rest, nu mă interesează ce funcție are. Trebuie să știți că nu m-am dus cu jalba la el. Are suflet mare și este dedicat artelor marțiale. Respectă principiile corectitudinii și supleței. Pentru că judo se clădește pe principiul supleței. Și pe unitatea dintre corp, suflet și spirit. 

”Prietenii mei, elvețienii”

R.: Dvs. cum vă descurcați în acea perioadă?
A.B.: După ce mi-am încheiat activitatea ca sportiv, nu mi-am pus kimonoul în cui. În ´73, eram instructor sportiv, mâna dreaptă a lui Aurelian Barbu. Mai și concuram uneori. Dar de atunci am antrenat tot timpul.
R.: Ați fost chiar mâna dreaptă a reputatului antrenor?
A.B.: Da. Mentorul meu a plecat la cele veșnice în 2000. În amintirea lui, am organizat Memorialul Aurelian Barbu. Trei ani am organizat acest Memorial. Au venit la  competiție delegații din Elveția și Republica Moldova. Anul acesta n-au vrut să-l mai țină. Dar Petrom se implică în organizarea Memorialului Aurelian Barbu, pe care îl vom relua. In mai vor veni și echipe ale prietenilor mei elvețieni la Memorial.
R.: Ce urmează pentru Alexandru Babacov și elevii săi?
A.B.: Internaționalele Elveției, de la St. Gallen, unde avem invitație permanentă. Se vor desfășura cam prin  decembrie–ianuarie. Avem asigurat cantonament acolo, ne petrecem Crăciunul și Revelionul la ei. În fiecare an, de vreo șase ani încoace.
R.: Am înțeles că vă întorc vizitele, că vin și ei încoace, nu?
A.B.: Vin și ei aici, desigur. Organizăm o serie de stagii, seminarii. Participăm la trei cantonamente pe an în Elveția. Anul trecut, din diverse motive, pe care nu le voi enumera aici, am fost doar o dată. Acestea au loc în aprilie, octombrie și decembrie. Participăm la ”internaționalele” lor cu echipe de juniori. Anul viitor avem drept obiectiv trei medalii la naționale. 

”În judo e foarte greu să răzbați și să reziști” sau cartea pe primul loc 

R.: Cum se vede viitorul judo-ului românesc de la Pitești?
A.B.: S-au împuținat și antrenorii, nu numai sportivii. Mulți sunt noi, tineri, n-au suficientă experiență. Îți trebuie verificări la săptămână ca să te prezinți cu șanse în competițiile majore. Imaginați-vă: în Elveția au venit 28 de țări anul trecut, la Internaționale! Baza de selecție s-a redus mult la noi. S-a schimbat și mentalitatea, cum vă spuneam. În judo e foarte greu să răzbați și să reziști. Dincolo de calitățile ce țin de voință, suplețe și celelalte, îți trebuie, înainte de toate, echipament. Treningul se întinde, nu dă reacție. Nu e ca la lupte. Cum spuneam, noi îi uzăm pe sportivi din primii ani.
Doresc să vă mulțumesc pentru interesul pe care ni-l acordați. Sper că vom mai vorbi, pentru că mai sunt multe de spus. Și pentru că tot am amintit de prietenii elvețieni: să știți că elvețienii pun pe primul loc cartea. Ai noștri se lasă de sport taman când ajung la seniori…

                                                                                                   Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Motto: ”Câtă lume! Câtă lume! Și nici un om”

Interviu inedit, din 2006, cu Alexandru Babacov, antrenor coordonator CS Petrom Pitești (I)

Judo și meditații

Reporter: Cum se numește clubul pe care-l păstoriți?
Alexandru Babacov: Ne numim CS Petrom Sakura Pitești.
R.: Cum ați ajuns dvs. aici?
A.B.: Am înființat, la Pitești, cu ani în urmă, Sakura. În tot acest interval am construit. În fiecare an, am avut medalii.
R.: La ce categorii de vârstă?
A.B.: Am pregătit sportivi de la grupele de copii la tineret.
R.: Seniori nu?
A.B.: Seniori – mai puțin, pentru că n-avem cu ce să-i ținem acasă. Cât timp sportivii sunt în liceu, până pe la 18 ani, mai merge. Apoi îi pierdem. Se duc care încotro.
R.: În ce epocă îndepărtată se pierd începuturile dvs. în judo?
A.B.: Am practicat judo din ´62, de la vârsta de 8 ani. Mai târziu, am fost o vreme antrenor particular.
R.: Dați meditații acasă la solicitant?
A.B. Pe atunci, judo era doar o chestie de autoapărare, nu se situa la nivelul la care se află acum. Mai lucram cu unii sportivi și la solicitarea lor.
R.: Cine v-a îndrumat primii pași?
A.B.: Am început sub îndrumarea lui Aurelian Barbu, un nume uriaș al judo-ului piteștean și național, care a fost antrenor la lotul României de juniori și de seniori.

O retragere și o schimbare de regim

R.: Unde ați început să practicați?
A.B.: Am început la CSM Pitești, unde am câștigat multe medalii. După CSM, am trecut la Petrochimistul Pitești. Am fost și locul I pe echipe în divizia A (primul eșalon). Echipa de Divizia A masculin s-a desființat odată cu plecarea mea. Mi-am dat demisia  în urma unor nereguli din cadrul Asociației Sportive.
R.: Ce s-a întâmplat, de fapt?
A.B.: Au fost unele neînțelegeri. Conducerea a preferat rugby. Judo era mai greu de înțeles.
R.: Nu se putea și judo și rugby?
A.B.: Am propus și asta, dar acolo nu s-a putut.
R.: Unde ați plecat?
A.B.: De la Petrochimistul am plecat la CS Mioveni – era prin ´86 –. unde am obținut destule medalii de aur. Au fost rezultate, ce să mai vorbim… În ´88, m-am retras la Progresul Pitești, întreprindere care se ocupa de reparații radio și TV. Am activat un an, după care s-au desființat secțiile, întrucât s-a schimbat… regimul. 

”Handicapații” medaliați 

R.: Ce dacă s-a schimbat regimul? Nu se mai putea practica sport sub noul regim?
A.B.: (zâmbind) Dvs. știți prea bine cum stau lucrurile, că suntem de-o vârstă. Băieții n-au mai vrut sport, așa că am înființat, în ´90, Sakura. În paralel, am lucrat la CSM, cu aceiași sportivi de la Sakura, vreme de doi ani. În urma unor neînțelegeri, am fost nevoit să plec. Condiția a fost să iau și sportivii cu mine.
R.: Iar neînțelegeri?
A.B.: Durerea noastră cea mare provine din faptul că sportivii au fost numiți handicapați de către fostul director al CSM, Dinu Gheorghe. Actualmente unii dintre ”handicapații” respectivi sunt medaliați în lotul național.
R.: Vă rog să nominalizați câțiva sportivi dintre cei catalogați drept ”handicapați” de directorul Dinu și câteva din performanțele lor.
A.B.: Alexandru Bloju (81 kg), cu medalii în fiecare an, de toate culorile, aduse de la ”naționale” și ”internaționalele” Elveției, Dragoș Pițigoi (”73”), Cosmin Văduva  (”60”) – singurul medaliat din județ în 2004 –, argint la naționalele de juniori, Florin Ștefan (”66”), campion național de juniori, ”bronz” la ”naționale” în primul an la tineret, actualmente la lotul olimpic de juniori de la Oradea, George Tănase și alții, medaliați europeni și balcanici.

Cea mai mare performanță sau nu orice merge pe două picioare e om 

R.: Cu toate aceste neajunsuri, avurăți destule performanțe cu elevii dvs.
A.B.: Noi nu urmărim performanța cu orice preț, deși nu ne-a ocolit. Cea mai mare performanță pentru mine este ca acești copii să fie oameni. O medalie e ca o notă 10 și atât. Dar eu vreau oameni. Este o vorbă: ”Nu orice merge pe două picioare e om”.
R.: Afirmația dvs. mi-a adus aminte de contrările dintre doi filosofi ai antichității:  Diogene din Sinope, zis Câinele, și Platon. Platon ţinând un discurs emite următoarea definiţie: “Omul este un biped fără pene.” Diogene merge de jumuleşte un pui, revine, îl arată audienţei: “Iată omul lui Platon!”
A.B.: (zâmbind) Da, am citit despre asta. În consecinţă, definiţia a fost completată: “care are unghii late!”.
R.: Amuzant.
A.B.: Nostim, dar sugestiv. Asta spuneam: noi urmărim să creăm caractere. Se spune că lumina vine de oriunde, numai să știi să o vezi. Intelectul, sufletul și inima sunt luminate, dar noi nu zărim raza aia. Unui om i s-a făcut rău și a căzut în stradă. Foarte mulți trecători treceau pe lângă el fără a-l lua în seamă. Căzutul, aproape muribund, îi privea cum trec și-i implora din priviri. Deageaba. Într-un târziu a zis: ”Câtă lume! Câtă lume! și aproape niciun om”. 

Al 13-lea sau medalia de a fi om 

R.: Așa s-a exprimat Esop, celebrul fabulist și filosof antic. Esop privea spre zări infinite. Un cunoscut aflat în trecere l-a întrebat: – Ce faci, Esop? Fabulistul i-a răspuns:- Privesc. – La ce?, întrebă omul curios. – Privesc câtă lume și niciun OM.
A.B.: Da, dar zicerea lui s-a încetățenit. Mulți o utilizează, o rostesc fără să știe că e din Esop. Una tot cu Diogene: Diogene bântuie ziua-n amiaza mare prin piaţă cu o lampă aprinsă în mână. “Ce faci?” îl întreabă lumea. “Caut un om.”
R.: Este îmbucurător faptul că vă inspirați din înțelepciunea antică…
A.B.: Nu numai. Și încerc să le transmit și copiilor.
R.: Apropo: cum funcționează judoul în județ?
A.B.: În ultimul timp, judoul a căpătat o oarecare dezvoltare. Se lucrează cu destul spor.  La noi în județ sunt 12 antrenori angajați. Eu sunt al 13-lea.
R.: Cu ce concepții vine al 13-lea?
A.B.: Dacă tinerii se complac în haosul în care se trăiește, nu vor realiza nimic. Eu vreau oameni. Părinții nu prea au timp să se ocupe de educația odraslelor lor. Trebuie să preluăm și o parte din îndatoririle părinților. Eu vreau medalia de a fi om. 

Chipul medaliei 

R.: O întrezăriți? Ce chip are medalia asta?
A.B.: Credeți-mă, nici eu nu știu cum arată medalia aia. Dar o căutăm continuu. Un bătrân zicea odată: ”Dacă vrei să vezi căți proști sunt în jurul tău, spune-le într-o comunitate: <<Sunteți proști>>. Pleacă cinci. Mai zici o dată: pleacă alții. Rămân câțiva. Aceștia recunosc: Suntem proști, pentru că mai avem multe de învățat”. Eu asta vreau: să-i duc mai sus decât sunt eu. Spuneam că nu știu acum cum arată medalia. Unii o văd. Nimeni nu se pricepe la toate. Dacă fiecare dintre noi l-am judeca pe celălalt ca și cum am fi noi, am înțelege mult mai multe. Te numești profesor sau antrenor. Trebuie să te întrebi: cum să fac ceva mai bun? Cum lucrezi cu acești sportivi? Răspunsul este unul singur: oferindu-le exemplul tău. Îmi vine greu să uit jignirea pe care acel director a adus-o copiilor. Repet: copiii aceștia ”handicapați” au fost la lotul olimpic, sunt medaliați. Cum poți tu, care n-ai făcut sport, să-i numești handicapați?
(Urmarea în ediția din 30 octombrie 2020)

                                                                                      Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU