Cronică

1.Prea doamne și prea domni.

2. Pre multe.

3.Într-o zi.

4.Plecăm.

5.Îmi iese lipsă.

6.Poem în grafiiti.

7. Încă o zi.

8. Învăț.

9.Într-o zi.

10Concret.

11.Nesațiu.

12.Big-bang.

13.Un fleac.

14 Clepsidre și calendare.

15.Femeia îmbracată-n ie.

16.Eroii din noroi.

17.Ne este dor.

18.În oglindă.

19.Apocalipsa azi.

20.Salomeea.

21.Încă o zi.

22.Încă o vară.

23.Tăcerea culorilor.

24.Moștenire.

25.Cameleonul.

26.Higiena ipocriziei.

27.Planeta.

28.Unei doamne.

29.Răspuns.

30.La școală.

31.Invenția.

32.Străbunica Constandina.

33.Mai avem.

34.Statuile.

35.M-am rătăcit.

36.Rândunelele.

37.Blonda-i de vină.

38.Proștii stau în carantină.

39.O țară plină de puroi.

40.Fântâna.

41.Sânzâiene.

42.De moși.

43.Să știi.

44.Dalia.

45.Zorii dimineții.

46.Dor.

47.Visul.

48.Ce vrei să te faci…

49.Femeia.

50.Au înflorit castanii.

51.Pe alei de gând.

52.Simplu.

53.Moartea mireasă.

54.Planeta.

56.Bunica.

57.Timpul.

58.Cuvintele.

59.Poeții mor.

60.Cărți disperate.

61.Columnă.

62.Crezul.

63.În drum spre casă.

64.Furnica.

65.Nedreptate.

66.Eminescu.

67.Azi noapte.

68.Smoala.

69.Sunt asupritul.

70.Cele dintâi arte.

71.O mie nouă sute șapte.

72.Ne adună.

74.Astrologie .

75.Stalactite.

76.Lumea în marcaje.

77.Tablou bătut în ținte.

78.Nu vom găsi .

79.Zeița vămilor.

80.Oricare.

81.Mondenul

(ddrăguș)

Când o revăd pe doamna Elize Stan îmi aduc aminte de altă doamnă, Emilia Comișel și episoadele în care o vedeam pe culoarele Palatului Culturii din Ploiești. Eram un grup, doamna Emilia Comișel a trecut pe lângă noi, nu o cunoșteam, un cunăscător de lângă noi ne-a avertizat: „ E Emilia Comișel !” de atunci când o mai întâlneam priveam la dânsa cu sfială. Începusem să fim la curent cu personalitatea domniei sale. Personalitate pe care o văd azi și la doamna Elize Stan. în emisiunile TV de folclor Dar „Stai omule să îți spun”: Dl Enceanu și alții îmbrățișează azi mai mult „cântarea”, muzica de nuntă, muzica comercială care nu este folclor.
(Dan Drăguș, 24 august 2021)

Doru-Emil Stănculescu (n. 25 iunie 1950, București – 23 august 2021, București) a fost un arhitect român, cântăreț și instrumentist de muzică folk.

A debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâșmaru”, pe versuri de Octavian Goga. A realizat muzica pentru filmul Porțile albastre ale orașului (1974, regia Mircea Mureșan). Primul material discografic al artistului este un disc single editat în anul 1979 de casa de discuri Electrecord. A apărut la Televiziunea Română cu melodii ca „Șambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai…”, „Ecou de romanță”, „Fără petale”.

Doru Stănculescu a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra, unde a participat până la desființarea acestuia.

Doru Stănculescu a fost fratele cântăreței Mihaela Mihai.

Discografie
Muzică folk (LP colectiv, Electrecord, 1978) – conține piesele „Fără petale” și „Ioan Vodă Cumplitul”.
Ai, hai / Cântec între apele țării (disc single, Electrecord, 1979)
De-alaltăieri și până ieri – Vol. I (CD/MC, Intercont Music, 1998) – album retrospectiv produs și înregistrat de Valeriu Sterian în studioul B’Inișor din București.
De-alaltăieri și până ieri – Vol. II (CD, Intercont Music, 2005) – album retrospectiv produs și înregistrat de Dan Andrei Aldea în studioul personal din München și la Cosmic City Studio.
De alaltăieri și până ieri (2xCD, MHO Marketing Highest Option, 2014 / Fundația Culturală ArhiDOR, 2019) – album retrospectiv produs și înregistrat de Dan Andrei Aldea, ce cuprinde ambele volume apărute anterior. Primul volum este reorchestrat și reînregistrat, al doilea volum este reeditat. În 2019, materialul discografic a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare, împreună cu o carte.

Piese din repertoriu
„Ai, hai…” (versuri populare)
„Avram Iancu” (versuri de Constantin Săbăreanu)
„Baladă de copilărie” (versuri de Adrian Păunescu)
„Cafeaua de dimineață” (versuri de Doru Stănculescu)
„Cântec de leagăn” (piesă preluată din repertoriul lui Valeriu Sterian)
„Cântec între apele țării” (versuri de Constantin Săbăreanu)
„Circul” (versuri de Doru Stănculescu)
„Copiii pedepsiți” (versuri de Florian Pittiș)
„Cum se naște-un mit” (versuri de Doru Stănculescu)
„Ecou de romanță” (versuri de George Bacovia)
„Ei bine, da!” (versuri de Doru Stănculescu)
„Epifanie” (versuri de Doru Stănculescu)
„Eu, tu, el” (versuri de Doru Stănculescu)
„Fără petale” (versuri de Doru Stănculescu)
„Imn” (versuri de Doru Stănculescu)
„Ioan Vodă Cumplitul” (versuri de Constantin Săbăreanu)
„Ion Crâșmaru” (versuri de Octavian Goga)
„La groapa lui Laie” (versuri de Octavian Goga)
„Mandolinate” (versuri de Ștefan Octavian Iosif)
„Maria și marea” (versuri de Doru Stănculescu)
„Pește și undiță” (versuri de Adrian Păunescu)
„Romanță nordică” (versuri de Ion Minulescu)
„Scrisoarea soldatului de orișiunde” (versuri de Doru Stănculescu)
„Șambala” (versuri de Doru Stănculescu, dedicată lui Mircea Eliade)

Muzică de film
Porțile albastre ale orașului (1974)

Premii
Locul întâi la Festivalul de muzică folk „Primăvara baladelor”
Premiul pentru întreaga activitate artistică la Festivalul național de muzică folk „Om bun” (1996)
Diploma de Onoare al Ministerului Culturii și Cultelor la gala muzicală „O zi printre stele” (6 mai 2002)

Cărți
Prezidente – Doru Stănculescu în dialog cu Florin-Silviu Ursulescu, Editura Casa de pariuri literare, București, 2018. ISBN 978-606-990-019-2

Sursa: Wikipedia

23 august 1988. Am fost printre ultimii participanți la grandioasa sărbătoare națională din timpul regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Am fost chemați, de la liceu, pregătiți, regulamentar și temeinic, de organizatori, timp de câteva zile, apoi a venit ziua spectacolului…pe fostul stadion 23 august. Ceaușescu în tribuna, alături de elita comunista, iar noi figuranți pe marele stadion. In momentul declanșării „fiestei” am greșit că, deși știam traseul trasat de tovarasi, m-am luat după un coleg, „pilos” de altfel, care mi-a zis să o luam înainte, pe marginea terenului, în loc sa intram spre centru, cu pancarta pe care o purtam, spre slăvirea celui aflat în tribuna sau a PCR, nu mai știu exact. Cert este ca un om din dispozitivul de securitate ne-a îndreptat spre locul în care trebuia sa fim, conform regiei. „Pilosul” de atunci, ca și cei de astăzi, de altfel, a zis ca nu este el de vina, ci eu. Asemenea mentalități de a da vina pe alții, care își fac treaba, întâlnim și acum, după 30 de ani. Iar „pilosii” sunt în functii….

(Petrișor Cană)

Dacă este luni…. Clar! Ne vedem la JAZZ CAFE! Cenaclul + prieteni + admiratori + fani (fănițe?!)… la locul unde lumea artei – și numai – sunt puse sub microscop (de Marian Zmaranda), Klara Regina – își ocrotește supușii prin talentatul Prezidente; Cuvântul este rostit de Florin Manole, Universalitatea, slalomul printre eroi – autori – muzică – filme (un fel de Google cu barbă) fiind asigurate de Firi plus ”Femeia la 50 de ani” – adusă de d-na Livia Dim. și câte și mai câte… Deci ca să nu auzim vorbe (în posteritate/istorie saqu cine știe pe unde) am stabilit: La 5 trecute fix, strada Praga, la Jazz Cafe! Treaba voastră…Eu v-am zis (cam târziu) dar mai bine așa decât niciodată!

(Text/Foto Andrei Tudor)

Peste 3 milioane de români au trecut prin închisorile și lagărele de muncă comuniste, dar asta nu ne oprește să vorbim cu nostalgie despre Epoca de Aur.

În mod ironic, știm mai multe despre antichitate decât despre istoria noastră recentă, mi-a spus săptămâna trecută un fost profesor de istorie din Făgăraș. Și-a demonstrat teoria vorbind aproape o oră despre toate principesele hasburgice care au trecut prin oraș, iar rezistenței anticomuniste din munții Făgăraș i-a rezervat doar vreo zece minute, pe final de discurs.

Ne aflăm încă în punctul în care discutăm cu patos despre voievozi și ne aprindem când cineva amintește de preacurvia lui Ștefan cel Mare ori de homosexualitatea lui Radu cel Frumos. Pare că istoria noastră s-a oprit în epoca domnitorilor și a luptelor cu turcii păgâni, iar despre locurile în care au sfârșit morții închisorilor și lagărelor comuniste din România știm de o mie de ori mai puțin.

Apoi, cum am putea să știm mai multe când bunicii vorbesc cu nostalgie de tinerețea petrecută în dictatura proletariatului. Nici manualele de liceu nu ne luminează, căci păstrează doar câteva pagini pentru comunism, dar vorbesc pe larg despre primele forme statale românești, iar televizoarele încă vuiesc despre realizările Epocii de Aur.

Totuși, săptămâna trecută am reușit să văd ce a mai rămas din patru foste închisori comuniste și dintr-o râpă unde au sfârșit morții de la Aiud. Împreună cu cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) am mers pe urmele crimelor regimului de la Jilava, Pitești, Aiud, Gherla și Făgăraș. Am ajuns la istoria neagră a unui regim de care nu am reușit să ne scuturăm nici după aproape trei decenii de democrație și ale căror crime le-am condamnat public abia în 2006, printre fluierăturile și înjurăturile PRM-iștilor din Parlament.

Pentru mulți dintre cei născuți în democrație, discuția despre comunism se rezumă la câteva pagini dintr-un manual și vreo două ore cu un profesor de istorie ce-ți povestește cu nostalgie despre cât de bună era școala românească pe vremea sa. Îmi amintesc că în manualul meu din a 12-a se trecea mai repede prin comunism decât prin războaiele daco-romane. Erau două cuvinte despre greva regală și abdicare, un paragraf despre închisorile comuniste și o poză cu Gheorghe I. Brătianu în uniforma de deținut de la Sighet.

Dacă ai mai multe întrebări, atunci ești pe cont propriu și s-ar putea să te pierzi printre misticii închisorilor.

Asta pentru că istoria închisorilor comuniste e complicată și asemenea este și memoria celor care au sfârșit în ele: de la foști legionari, demnitari antonescieni, politicieni liberali, țărăniști, socialiști, frontieriști, muncitori, țărani chiaburi, avocați, arhitecți, medici și până la oricine nu avea origini sănătoase în ochii regimului impus de Moscova.

Cu o istorie atât de complicată nu sunt rare momentele în care foștii deținuți sunt acuzați de legionarism pentru că împart funcții în organizații cu foști membri ai Frățiilor de Cruce, cum i s-a întâmplat lui Octav Bjoza. Nu sunt puțini nici cei care vorbesc de sfinții închisorilor, dar uită că aceiași oameni și-au petrecut tinerețile în Mișcarea Legionară. Da’ dincolo de acuzele care curg din ambele părți, istoria închisorilor comuniste este una a suferinței, durerii și morții, prin care au trecut peste trei milioane de oameni, de la elevii din Târgșor, până la veterani ca Iuliu Maniu sau Dinu Brătianu.

De multă vreme promisesem prietenilor de la Cenaclul „I.L. Caragiale” că într-o zi voi reveni… Şi am revenit!…

La frumoasa şedinţă din 9 august 2021, unde am revăzut prieteni vechi, inclusiv pe Dna Profesoară Emilia Luchian, prietena mea de ani buni din experienţele deselor pelerinaje la sfintele mânăstiri, împreună cu elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi de la Arte („Carmen Sylva”)… Interesant, am revăzut şi prieteni vechi de la liceul de Artă…

Îmi place că se face o revistă a presei culturale înainte de lecturile din timpul şedinţelor (RL, APOSTROF, ORIZONT, LUCEAFĂRUL de dimineaţă, chiar şi favorita mea oltenească… RAMURI)!… Apoi lecturile obişnuite, din textele membrilor cenaclului!… Din păcate am venit nepregătit să citesc de data asta, doar curios, după atâta vreme, să văd cum se mai desfăşoară întâlnirile!…

Bucuros să-l revăd şi pe Valentin Irimia, dar şi pe alţi prieteni care vin şi la Cenaclul Radu Tudoran Blejoi!… Avem de lucru din toamnă!… Indiferent de val, de maree, de flux sau reflux, de restricţii sau relaxări!…

Amintiri, amintiri!…
Cu duh cultural ploieştean!…

Salutul meu:
NIHIL SINE DEO din fosta Rex Ploiestiorensis!…

(Text Bogdan Costin Georgescu / Foto „24PHarte”)

Ritsopi Panayiota, 81 de ani,
din satul Gouves de pe insula Evia, Grecia
august 2021.
Fotografie de Konstantinos Tsakalidis pentru Greek Reporter.
E imaginea a tot ce înseamnă durerea ultimelor zile. Mă uit la ea
si în timpul ăsta aud de pe verandă sunetul clopoțeilor de vânt grecești. I-am luat în urmă cu mulți ani dintr-o insulă, cu gândul să-mi țin Grecia aproape mereu, s-o aud dimineața devreme sau la apus, toamna pe ploaie sau în nopțile de primăvară.

Am iubit țara asta cu mult înainte de a o întâlni. Am stat zile, nopți și săptămâni cu Zorba pe genunchi, în loc de manualul de română. Am citit și recitit Magicianul, când trebuia să repet pentru vreo teză. Am învățat alfabetul grec înainte de ecuații.

Oricând închid ochii, o văd. Colinele aride, turmele de capre, arșița din miezul verii, casele mici și albe și colbul drumului, oamenii aspri și frumoși, bătrânii cu mătănii și cu câte un ouzo, care fac politică la taverna, hainele cernite ale văduvelor, felul în care privesc și felul în care li se luminează fețele când zâmbesc.
Livezile de măslini și malurile abrupte, legătura lor extraordinară cu pământul și cu marea, liniștea și bucuria cu care primesc fiecare nouă zi.
Apa albastră, verde smarald și turcoaz, tavernele, sirtaki, tzatziki, bărcile pescărești.
Leandrii, pinii și mirosul lor suav împletit mereu cu cel sărat al mării.
Dar mai ales oamenii, cei care dau viață și magie locurilor.
Am tot plâns, zilele astea, cu ochii în fotografii.
Am tot căutat vești despre focare stinse, despre vântul care, poate, s-a oprit, despre oameni și animale salvate.
Am căutat, în mijlocul dezastrului, speranța.
Pentru că știu, asta fac și ei.

κουράγιο, Ελλάδα. η φωτιά μπορεί να κάψει τα σπίτια και τα περιβόλια σας, αλλά δεν μπορεί να καταστρέψει το πνεύμα σας.

(Text Oana Costea)

Mă uit şi nu-mi cred ochilor ce se întâmplă în Grecia!… Dar şi în Turcia, Italia, Australia, California (SUA)… Pe de altă parte mă bucur că ÎNCĂ la noi, în ciuda caniculei, nu este precum acolo!…

Este vremea vacanţelor, vremea odihnei!… Dar de ce nu am inversa noi vacanţa de vară cu cea de iarnă?!… Toată lumea ar sta la gura sobei şi ar povesti ce indiferenţe, ce poveşti, ce credulităţi, ce speranţe şi-a manifestat peste vară!… Asta, între focuri!… Dar nu focuri de grătare!… Nu focuri care ard ţări, care ard speranţe!… Care ard oameni!…

Unde ne sunt antropologii?!… Oameni serioşi, nu Greta Thunberg, noua Pavlik Morozov, care să vină să spună de ce gunoiale corporatiştilor sufocă ţări care niciodată nu au fost colonii?!… Dar sunt acum!… Colonii!… Greta, nu ştiu ce se va alege de ea!… Dar nu vreau să văd focuri de artificii europene ca-n Grecia, în România!…

Încep să înţeleg Brexitul, mă gândesc că-l contraziceam pe Pr Gregory Hallam, pe toţi cei ce au votat pro-Brexit, dar trăim vremuri foarte gândibile!… Da, da, gândibile, i.e. care dau de gândit!…

Don’t go away, I’ll be back soon, with another… essay!…

(Bogdan-Costin Georgescu)

1919 – Armata română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.

În zorii zilei de 20 iulie 1919, Guvernul de la Budapesta a declanșat o ofensivă pe linia Tisei împotriva armatei române. Ofensiva ungară a fost oprită de Armata Română în cea de-a patra zi de la declanșarea ei, iar contraofensiva Armatei Române a început în dimineața zilei de 24 iulie.

Guvernul maghiar nu s-a așteptat ca Armata Română să pătrundă spre Budapesta. Se credea că, la fel ca în luna mai, trupele române vor reface aliniamentul defensiv de pe Tisa. Dar factorii de decizie români nu mai erau dispuși să accepte nerecunoașterea de către guvernul maghiar a hotărârilor Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În consecință, Comandamentul român a hotărât forțarea Tisei și urmărirea armatei maghiare până la capitulare.

(historia.ro)

Asa cum spunea Hannes Stein, arta contemporana este, in general, ca sushi. Orice om civilizat afirma ca-i place, dar, in realitate, nu este decat peste crud cu orez rece. Altfel spus, majoritatea consumatorilor de arta contemporana se arata impresionati de unicitatea si frumusetea artei contemporane, nu neaparat pentru ca i-ar placea sau ar si intelege-o, ci doar pentru a fi in randul civilizatiei. Aceasta este o teorie, desigur, care, din nefericire pentru conceptul de arta, generalizeaza si suprapune toate formele de manifestare a artei.

De pilda, receptarea literaturii este subiectiva, insa nu acelasi lucru se intampla si cu receptarea muzicii, standardele calitative fiindu-ne destul de clare. In ceea ce priveste pictura contemporana, iarasi interpretarea este subiectiva, in masura in care talentul autorului este evident si nu are nevoie de sustinere. Chiar si cu talent, problema apare la interpretare si, implicit, la ceea ce este de fapt acea forma a artei. Dincolo de ceea ce semnifica, ramane si prin ce anume sugereaza.

Un exemplu in acest sens ar fi artistul suprarealist Marcel Duchamp, considerat astazi unul dintre cei mai importanti artisti ai secolului XX, care a trecut prin aceleasi ipostaze ca si ceilalti artisti contemporani. Insa contemporaneitatea, de cele mai multe, nu inseamna si calitate, ba dimpotriva – exista destule preconceptii cum ca tot ceea ce se produce in materie de arta in zilele noastre nu este decat o manifestare confuza, prin urmare, de neinteles si de o calitate indoielnica. Putem apela si la ideea conform careia arta contemporana este rezultatul aceleiasi societati care o produce si din care tasneste. Dar nu trebuie sa polemizam in privinta acestor aspecte, intrucat timpul va valida sau nu arta contemporana si, abia atunci, vom putea spune daca ceea ce s-a pretins a fi arta a si fost.

Nu putem sa nu luam in calcul, spre exemplu, cum se intepreteaza astazi toate productiile contemporane de teatru. Majoritatea celor care mai frecventau salile de teatru o faceau pentru piesele clasice. Astazi, majoritatea pieselor sunt puse in scena cu nonconformism si, cu acelasi nonconformism, personajele se manifesta si iau viata. Conceptul de teatru s-a schimbat, e drept, dar mentalitatea si modul de a privi aceasta forma de arta contemporana, nu. De fapt, exista persoane care apreciaza si gusta noul teatru, in masura in care se comporta la fel si vizavi de piesele clasice. E adevarat, unele piese de teatru au o calitate indoielnica, sunt superficiale si de neinteles.

Desigur, putem spune ca este la aprecierea fiecaruia, insa ambiguitatea in teatru isi are propriile limite. Apoi, nu e nimic de blamat in faptul ca unele productii contemporane de teatru sunt superficiale, caci schimbarile sunt conforme cu realitatea, respectiv cu societatea. Intr-adevar, acestea sunt clisee, poate la fel de mult ca si o buna parte din ceea ce astazi reprezinta arta contemporana. Pe de alta parte, nici productiile cinematografice nu sunt mult prea diferite de cele de teatru. In schimb, oamenii pot diferentia cu usurinta o pelicula buna de una comerciala si asa mai departe, spre deosebire de ceea ce se intampla in teatru. O problema este si tendinta ultimilor ani in ceea ce priveste filmul romanesc. Nu putem decat sa ne asteptam la alte productii minimaliste, cum este Marti, dupa Craciun, si sa confirmam, nu prin statistici, ci prin rezultate, aceasta tendinta. E drept ca au existat si productii foarte bune, cum ar fi Politist, Adjectiv.

In ceea ce priveste literatura, iarasi exista diferente mari in interpretare, din nefericire, nu putem sa facem referire la diferente intre mase de oameni, intrucat putini mai sunt consumatori de literatura. In schimb, daca ne referim la literatura de nisa, nu trebuie sa omitem ca aceasta are destul de multi cititori. Atat timp cat Paulo Coelho va vinde bine, literatura de nisa va exista. Speram insa ca nu va rezista timpului si se va pierde odata cu disparitia acestor cititori. Desigur, este dreptul fiecaruia sa aleaga exact ceea ce le face placere sa citeasca.

In fond, arta contemporana inseamna subiectivism asa cum, si subiectivismul, la randul lui, genereaza arta. Totodata, muzica se incadreaza cam in acelasi domeniul al intepretarii. Ca si in cazul productiilor cinematografice, aici putem delimita foarte clar ce anume reprezinta arta si ce nu. Din pacate, cam 90 % din productiile muzicale, cel putin din Romania, nu sunt decat sunete amalgamate pe versuri naive, sa nu spunem penibile sau imbecile.

Pe de alta parte, pictura contemporana, ca si arhitectura moderna, este mult mai apreciata, de vreme ce exista numerosi consumatori. Este interesant de urmarit evolutia acestei forme de arta, cu atat mai mult cu cat este din ce in ce mai apreciata. Si pe buna dreptate. Aici as aminti tot ca facand parte din arta contemporana, insa fiind mult mai reprezentativ pentru evolutia ultimilor decenii, graffiti-ul. Britanicul Banksy este exact exemplul care a spus tot in acest domeniu, cu talent si sarcasm. Tot aici, trebuie sa il amintim si pe Dan Perjovschi, desenator si ilustrator roman, ba chiar, unul dintre cei mai apreciati din tara noastra. De fapt, as spune, cel mai apreciat in prezent, insa lasam timpul sa arunce zarurile peste creatiile sale.

In sfarsit, in interpretarea oricarei forme de arta contemporana, exista doza de subiectivism. Atat timp cat fiecare consumator gaseste ceea ce cauta in acea forma de arta, fie ca ne referim la pictura, literatura, teatru sau muzica, ori la alte forme de manifestare artistica, inseamna ca, pentru el, este arta. In definitiv, arta trebuie sa ne raspunda, si nimeni altcineva.

(destepti.ro)

Portret la lotușii amazonieni. În cea mai veche Grădină Botanică din lume, înființată la Padova în 1545 de Republica Venețiană

photo © Sidonia Călin

(Ioan Mihai Cochinescu)

Furtuna in trafic, 33
1. Ștergătoarele nu sunt gândite pentru așa ceva
2. Cerul e mai mult alb, alb ca ziua in amiaza mare
3. Asa lumina fiind, se vede in ce hal toarnă
4. Ora 23 – trafic de ora 19-20
5. Toată lumea claxonează, nu e clar de ce
6. Toată lumea vrea să schimbe banda, deși pe toate benzile se stă
7. Oglinzi laterale sucks
8. Pe cer se împletesc 7 fulgere
9. Urlă ro alert la Cristi
10. Urlă ro alert la mine, eu sun la Erika
11. Toată lumea claxonează, nu e clar de ce
12. Poliția a închis pasaj Unirea. Haos
13. Whatsapp, mesenger, dramatisme, glume
14. Coloane pe străduțe, pomii fac mișcări ciudate
14. La Unirea merg toate fântânile, stropesc și luminează
15. Zboară chestii
16. Curge apa din cer ca la robinet
17. Apa multă pe sosea
18.Toată lumea claxonează
19. Poliția a închis pasajul Mărășești
20. Crengi rupte, obiecte pe mijlocul străzii
21. Accident
22. Alt accident
24. Trei fulgere se împletesc pe cer
25. Tunetele mai degrabă se simt decât se aud. Mașina antifonată bine
26. Panou publicitar pe șosea
27. Fântâna de la Carol se bate cu ploaia, arunca apa invers. Luminează și ea
28. Vorbesc cu Livia
29. Trec prin apa mare, stropesc
30. Alt accident
31. Stergătoarele încep să facă față
32. Două fulgere se împletesc pe cer
33. Și gata. E răcoare, tună in depărtare

(Oana Costea)

Exemplificare. Ce-i asta!? Cum am ajuns aici?!!!

Ieri am intrat la o cofetărie. Accesul se face pe baza de „QR cod”. Nu e acela care verifică acceptul/passul sanitar. Faci o atingere cu telefonul tau pe „QR codul” localului, care te direcționează către „TousAntiCovid” unde se marchează: ați fost înregistrat ca v-ați aflat în acest loc.
Despuiat de orice considerente colaterale, dați-mi voie să vă întreb: Ce-i asta?! Cum am ajuns aici?!!!

Marcela Feraru, Paris

Cenaclul I.L. Caragiale, 2015

Surorile Sperlea, Dan Minoiu, Mihaela Taulet, Octavian Onea, Puiu Damian Spiridon, Ioan Vintilă Fintiș, Teodora Elena Matei, Marian Dragomir, Sorin Vânătorul, Livia Dimulescu, Nicolae Stanciu, George Pașa

Unul din marii noștri creatori, un scriitor și un om care trebuie cunoscut și iubit, așa cum și el a iubit România și pe noi, lăsându-ne moștenirea geniului său creator.

Aici, în fotografie, alături de bunul său prieten Ion Ghica, a cărui corespondență cu Vasile Alecsandri a devenit una din capodoperele literaturii române.

(Mihai Gheorghiu)